Pretenţii. Decizia nr. 136/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 15654/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 136/2013
Ședința publică de la 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător L. D.
Judecător T. I. H.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe contestator . asigurare SRL, împotriva deciziei nr. 528/12.12.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/215/2009 în contradictoriu cu intimații . și intimat U. L. CORPORATION IFN SA, având ca obiect pretenții DOSAR NR._/215/2009
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru contestatoarea . ASIGURARE SRL avocat C. M. lipsind intimat . și intimat U. L. CORPORATION IFN SA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente.
Instanța pune în discuție excepția tardivității formulări contestației și excepția inadmisibilități contestației în anulare invocată de intimată prin îmtâmpinare.
Avocat C.M. pentru contestatoarea,solicită respingerea excepției,ca nedovedită, nu există o dovadă a comunicării deciziei de către Tribunalul D. către contestatoare precum și excepția excepției inadmisibilității,în cauză fiind îndeplinite condițiile prev.de art 318 teza a II-a Cod procedură civilă.
Pe fondul contestației,solicită admiterea,anularea deciziei pronunțate de Tribunalul D.,instanța nu a analizat motivele de recurs privind aplicabilitatea secțiunii 2.7 din contractul de leasing reținând în mod greșit că epava se află în posesia contestatoarei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele,
Prin cererea înregistrată la data de 23.09.2009 reclamanta . Asigurare SRL a chemat în judecată pe pârâta ., pentru a fi obligată la plata sumei de 33.571 lei.
În motivarea acțiunii, se susține faptul că autoturismul identificat sub nr._ al cărui utilizator este (în baza contractului de L. financiar nr. 5917/23.01.2009) a fost implicat într-un accident rutier din data de 23.02.2009, fiind avariat în proporție de 100%.
Deși autoturismul avea o valoare de 133.801,11 lei, conform facturii nr. RNRO81110NI din 30.01.2009, valoarea despăgubirii a fost stabilită la suma de 100.230 lei, reprezentând suma de 33.571 lei, diferență de achitat.
În condițiile în care dauna a fost totală, polița de asigurare a fost de 133.801,11 lei, reclamanta se consideră îndreptățită să solicite plata întregii sume.
În scop probator, a depus la dosar copia poliței de asigurare . 108/_/29.01.2009, proces-verbal . nr._ și factura nr. RNRO81110NI/30.01.2009.
Pârâta .-reasigurare A. SA a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că proprietatea autoturismului avariat aparține . IFN SA, în baza contractului de leasing financiar, astfel că dreptul de a solicita despăgubiri aparține proprietarului autoturismului asigurat.
Cât privește fondul, pârâta susține că întinderea despăgubirilor s-a stabilit pe cale convențională între asigurat și asigurator pentru suma de 23.420,74 euro, sumă ce a fost achitată către U. L. Corporation IFN SA la data de 25.06.2009.
În apărare, a depus documentația din dosarul de daună nr. DJ1009CA008581.
La termenul din data de 14.02.2010 reclamanta a renunțat la judecată față de . SA și a precizat cererea de chemare în judecată față de pârâta . IFN SA, solicitând să se constate nulitatea facturii nr._/06.07.2009 în temeiul art. 948 pct. 2 și pct. 4 și obligarea acesteia la plata sumei de 33.571 lei.
În motivarea acțiunii, susține că firma de leasing a emis factura reprezentând contravaloarea epavei, fără acordul acesteia.
Deși prin acordul încheiat cu societatea de asigurări, a renunțat la o parte din despăgubire (7806,91 euro) reprezentând valoarea epavei și a înțeles să cumpere epava.
La data de 26.01.2010 pârâta . IFN SA a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., în temeiul dispoz. art. 8 pct. 8.1 din contractul de leasing financiar încheiat cu reclamanta la data de 13.01.2009, potrivit cărora „orice litigii intervenite între părțile contractante vor fi soluționate de către instanțele române competente de la sediul finanțatorului”.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând condițiile de asigurare (art. 66 alin. ultim) „Dacă A. A. nu va reține epava, despăgubirea plătită asiguratului se va diminua cu valoarea acesteia, reprezentând 25% din suma asigurată”, ca în cazul în care epava nu se va vinde și nu va fi reținută de asigurător, va suporta valoarea acesteia.
Atât . IFN SA, cât și asigurătorul au aplicat procedura protocolului urmat de Asigurator-finanțator în cazul unei daune totale, dar nu au identificat un cumpărător pentru epavă.
Așadar, atâta timp cât reclamanta și-a manifestat opțiunea de a nu reține epava, cunoscând atât Condițiile de Asigurare, rezultând și din corespondența purtată cu pârâta că a fost de acord cu condițiile de despăgubire, urmează să suporte costul epavei, astfel că acțiunea formulată de aceasta nu-și găsește justificarea.
În fapt, susține că a încheiat cu reclamanta contractul de leasing financiar nr._/V.-1-001 având ca obiect autovehiculul marca Nissan Qashqai cu nr._ .
În același timp, reclamanta a încheiat un contract de asigurare în nume propriu cu A. A. SA. Contractul de asigurare privește asigurarea autovehiculului pe perioada derulării contractului de leasing.
Conform prevederilor contractului de leasing financiar, Finanțatorul are dreptul de a încasa suma aferentă epavei de la Asigurator sau de la Asigurat.
În acest caz, conform art. 66 din Condițiile de Asigurare, în cazul producerii evenimentului asigurat care provoacă daune totale, Asiguratul are opțiunea de a păstra epava, despăgubirea diminuându-se cu valoarea epavei reprezentând 20% din suma asigurată, sau de a refuza epava, caz în care Asiguratorul are dreptul să rețină epava și intră în proprietatea ei prin despăgubirea acordată Asiguratului.
Dacă Asiguratorul nu reține epava, despăgubirea plătită Asiguratului se va diminua cu valoarea acesteia, reprezentând 25% din suma asigurată.
În drept a invocat dispozițiile contractului de leasing financiar nr. 5971/V.-001.
În apărare, a depus la dosar: contractul de leasing nr._, condițiile de asigurare anexa D a contractului de leasing, polița de asigurare . 108 nr._/29.01.2009, fișa de calcul despăgubiri, act adițional nr. 1/06.07.2009, facturile nr._ și nr._/06.07.2009, adresa nr. 5465/01.06.2009, certificat de înregistrare U. L. IFN SA.
Excepția necompetenței teritoriale invocate de către pârâta . IFN SA a fost respinsă prin încheierea de ședință de la data de 31.03.2010, instanța având în vedere normele de competență alternativă prevăzute de art. 11 C.P.CIV. și art. 12 C.P.CIV
Prin sentința nr. 1415/26.01.2011 pronunțată în dosar nr._/215/2009 Judecătoria C. a respins acțiunea formulată de reclamanta . Asigurare SRL, în contradictoriu cu pârâții: ., și . IFN SA.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în baza contractului de leasing financiar nr._/23.01.2009 . IFN SA, în calitate de Finanțator și . Asigurare SRL în calitate de utilizator, a transmis dreptul de folosință asupra autoturismului Nissan Qashqai cu nr._, asigurat prin încheierea poliței de asigurare . .108 nr._/29.01.2009 cu A. SA.
În urma evenimentului rutier din data de 23.02.2009 s-a produs dauna totală a autovehiculului asigurat, societatea de asigurări a achitat suma de 23.420,70 euro reprezentând suma asigurată, din care a fost scăzută valoarea epavei, determinată în condițiile art. 66 din Condițiile de Asigurare, parte a contractului de leasing.
Dispozițiile contractului de leasing care reglementează asumarea riscurilor arată că părțile au convenit că utilizatorul își asumă riscul în cazul daunei totale.
Potrivit art. 2.1.1 din Condițiile contractului de leasing „Toate riscurile privind bunurile ce fac obiectul contractului, se transferă de la Furnizor obiect Utilizatorului la data livrării acestora. Aceste riscuri rămân în sarcina Utilizatorului până la încetarea Contractului de leasing financiar și dobândirea de către Utilizator a proprietății asupra bunurilor ce fac obiectul acestuia, în conformitate cu prevederile contractului de leasing.”
Instanța a apreciat astfel că cererea reclamantei privind contravaloarea epavei este neîntemeiată întrucât potrivit art. 2.7.2. din Contractul de leasing – Condițiile Generale, „Utilizatorul este îndreptățit doar la diferența dintre despăgubirea încasată și orice sume datorate de Utilizator conform contractului de L..”, iar suma datorată pentru dauna totală a fost determinată în fișa de calcul client și a fost transmisă reclamantei prin actul adițional de încetare a contractului de leasing nr.1/6.07.2009.
Întrucât reclamanta a refuzat semnarea actului adițional prin care i s-a remis diferența de despăgubire, s-a considerat că aceasta nu este îndrituită la promovarea unei asemenea acțiuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . ASIGURARE SRL C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, anularea facturii nr._/06.07.2009 emisă de intimat pârât U. L. Corporation IFN SA, cu obligarea acesteia la plata sumei de_ lei.
În motivare recurenta arată că din probele administrate în cauză, prin contractul de leasing financiar nr._/V.-1-001 din 23,.01.2009 încheiat cu pârâta nu s-a transmis recurentei dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Nissan Qashqai, ci doar un drept de folosință pe durata stabilită, precum și un drept de opțiune la sfârșitul contractului, în sensul achiziționării bunului mobil.
Recurenta nu a înțeles niciodată să-și exprime o opțiune de cumpărare a epavei, opțiunea de a păstra epava aparținând exclusiv intimatei și fiind cert faptul că societatea de leasing a acționat în nume propriu și a achiziționat benevol de la asigurător această epavă, renunțând la diferența de sumă pentru a fost evaluată epava.
S-a mai arătat că dispozițiile contratului de leasing sunt clare în sensul că asiguratul și beneficiarul unic al poliței de asigurare va fi în toate cazurile finanțatorul, cel care a preluat epava, astfel că epava autoturismului a intrat în proprietatea finanțatorului, lipsind acordul recurentei la preluarea acesteia de la societatea de asigurări.
Urmare a procedurii avariei totale a autovehiculului, finanțatorul a rămas cu contravaloarea avansului plătit la încheierea contractului,cu ratele de leasing achitate până la acea dată, cu indemnizația de asigurare achitată cu titlu de despăgubire de societatea de asigurare urmare a producerii avarierii autovehiculului, precum și cu suma de 7806,91 euro reprezentând contravaloarea epavei – sumă pe care a convertit-o la suma ridicolă de 1 euro prin emiterea facturii ce face obiectul cauzei.
Recurenta a invocat faptul că valoarea totală acordată ca despăgubire de societatea de asigurare către intimată a fost în cuantum de_,54 euro compusă din contravaloarea epavei și suma de_,74 euro, acceptarea epavei de către intimată în contravaloarea totală a despăgubirii, stabilind valoarea epavei la suma de 7806,91 euro fiind opțiunea exclusivă.
Recurenta nu a înțeles niciodată să-și exprime o opțiune de cumpărare a epavei, opțiunea de a păstra epava aparținând exclusiv intimatei. Cert este că societatea de leasing a acționat în nume propriu și a achiziționat benevol de la asigurător această epavă, renunțând la diferența de sumă pentru care a fost evaluată epava.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă.
La termenul din 05 decembrie 2011 intimat pârât . IFN SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, cu efectul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare arată că nu și-a exprimat în nici un mod opțiunea de a dobândi epava, așa cum a mai precizat obiectul său de activitate fiind acela de vânzare servicii financiare și nu epave, aceasta revenind proprietarului de drept ca urmare a refuzului asiguratorului de a o reține determinat de faptul că nu s-a vândut la licitație.
Intimata a rămas în proprietate cu o epavă ca urmare a folosinței bunului leasingului de către recurenta reclamantă și ca urmare a producerii accidentului din culpa acesteia. În atare condiții solicitarea recurentei reclamante a a-i fi achitată suma de bani reprezentând contravaloarea epavei este mai mult decât absurdă deoarece ar prejudicia intimata care a achiziționat bunul ce forma obiectul leasingului la solicitarea expresă a recurentei, iar la finalul contractului devine proprietarul unei epave rezultată ca urmare a folosirii necorespunzătoare a bunului de către recurentă.
Este exclus orice culpă a intimatei în crearea unui prejudiciu recurentei, intimata îndeplinindu-și cu bună credință obligațiile asumate prin contractul de leasing, recurenta reclamantă fiind singura care și-a creat prejudiciul prin utilizarea necorespunzătoare a bunului ceea ce a condus la producerea riscului asigurat.
S-a arătată astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale așa cum în mod eronat încearcă să inducă recurenta, cu atât mai mult cu cât intimata nu a dobândit suma de 7806,91 Euro reprezentând contravaloarea epavei, asiguratorul reținând această sumă din despăgubirea acordată potrivit art. 66 din Condițiile de asigurare, aceasta susținere fiind lipsită de orice suport legal și contractual sau de o dovadă care să ateste că a încasat această sumă sau măcar că a vândut epava.
Epava nu s-a aflat niciodată în posesia intimatei,fiindu-i imposibil să obțină vreo sumă de bani pentru aceasta în alt mod decât prin vânzarea directă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. Cod procedură civilă, art. 274, art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea și temeinica sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 și 3041 C.pr.civ., tribunalul reține că încheierea unui contract de leasing financiar obligă utilizatorul la încheierea unui contract de asigurare a bunurilor date în leasing, aliate de asigurat în cadrul acestui contract fiind finanțatorul din contractul de leasing.
Potrivit art. 66 din contractul de asigurare încheiat cu intimata pârâtă . C., în caz de daună totală asiguratorul determină cuantumul daunei, acordând despăgubiri în proporție de 75% din aceasta, în cazul în care decide să nu rețină epava autovehiculului.
Conform art. 2.7.2 din condițiile generale ale contractului de leasing financiar încheiat de către recurenta reclamantă cu intimata pârâtă . IFN SA, în termen de 30 de zile de la plata de către asigurător a sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri către finanțator, acesta va remite utilizatorului, dacă este cazul, diferența dintre despăgubirea încasată și orice sume datorate de utilizator conform contractului de leasing.
În fapt, tribunalul reține că asigurătorul . C. a acordat finanțatorului . IFN SA pentru dauna totală a autoturismului ce a format obiectul contractului de leasing financiar nr._/V.-1-001 despăgubiri în cuantum de 23.420,74 euro, respectiv 100.230 lei, această sumă reprezentând 75% din valoarea daunei stabilite de către asigurător, în condițiile în care epava autovehiculului a fost remisă finanțatorului, ca urmare a opțiunii asigurătorului.
Încasând această sumă de la asigurător, finanțatorul a realizat un calcul al despăgubirii pe care, la rândul său, urma să o remită utilizatorului conform condițiilor contractului de leasing financiar.
Astfel, conform fișei de calcul a despăgubirilor, finanțatorul a stabilit că utilizatorul datorează costuri închidere contract în cuantum de 506,94 lei, emițând în acest sens o factură fiscală, și un debit nefacturat de 74.537,39 lei, scăzând din valoarea despăgubirii și suma de 5,06 lei reprezentând contravaloare epavă. În final, s-a stabilit dreptul utilizatorului de a primi cu titlu de despăgubiri suma de 25.190,73 lei, acesta rămânând și în posesia epavei autovehiculului.
Tribunalul constată că, față de lipsa efectelor contractului de asigurare față de utilizator, acesta nu poate invoca o neîndeplinire a obligațiilor contractuale decurgând din acesta de către finanțator, după cum nu poate nici să sancționeze modalitatea în care acesta a înțeles să își exercite drepturile decurgând din acest contract de asigurare și să rețină epava autovehiculului.
Sunt, în aceste condiții, nefondate criticile recurentei reclamante referitoare la faptul că finanțatorul l-a privat de procentul de 25% din dauna stabilită de asigurător ca efect al reținerii epavei, acesta neavând o posibilitate în acest sens și fiind obligat, potrivit condițiilor de asigurare, să păstreze epava în condițiile în care asigurătorul nu înțelege să o rețină. Faptul că finanțatorul a primit despăgubiri în procent de 75% din suma stabilită de către asigurător cu titlu de daună nu înseamnă că acesta a acceptat ca epava să fie evaluată la suma reprezentând 25% din dauna stabilită de către asigurătorul, această evaluare fiind făcută prin clauzele contractuale ale contractului de asigurare și nefiind lăsată la aprecierea finanțatorului-asigurat.
Prin urmare, în sarcina finanțatorului nu există obligația contractuală de a remite utilizatorului diferența dintre suma primită de la asigurător cu titlu de despăgubiri și cea reprezentând contravaloarea daunei. Finanțatorul are doar obligația de a remite utilizatorului suma primită efectiv cu titlu de despăgubiri, dar după reținerea din cuantumul acesteia a sumelor datorate de către utilizator în baza contractului de leasing.
Este astfel nefondată și critica referitoare la faptul că valoarea totală a despăgubirilor acordate ar fi fost cea de 31.227,54 euro, dreptul utilizatorului de a-i fi remisă despăgubirea vizând suma primită efectiv de către finanțator de la asigurător, cu reținerea sumelor datorate către finanțator în baza contractului de leasing.
De altfel, cu privire la aceste sume, astfel cum au fost stabilite prin fișa de calcul a despăgubirilor întocmită de finanțator, recurenta reclamantă nu contestă debitul în cuantum de 74.537,39 lei apreciat ca fiind datorat de către finanțator sau costurile de închidere dosar solicitate de către acesta, ci doar faptul evaluării la 5,06 lei a epavei autovehiculului, epavă care se află în posesia sa.
Tribunalul consideră astfel că evaluarea minimală a epavei, în condițiile în care recurenta are posesia sa, nu este de natură să îi producă un prejudiciu, fiind chiar contradictorie poziția acesteia, în condițiile în care solicită, pe de o parte, să îi fie acordată suma de 7.806,91 euro, sumă ce o consideră ca reprezentând evaluarea epavei de către utilizator, dar pe de altă parte nu arată că ar aprecia ca aceeași evaluare să fie făcută și în calcului sumei ce ar trebui să-i fie acordate cu titlu de daune, sumă care astfel s-ar diminua considerabil.
Pe de altă parte, rămânând în posesia epavei și solicitând și acordarea unei despăgubiri pe care o apreciază ca reprezentând contravaloarea acesteia, recurenta ar înregistra o mărire fără just temei a patrimoniului său, înregistrând o dublă reparație.
În consecință, considerând că finanțatorului nu îi poate fi reținută nicio culpă în îndeplinirea obligațiilor contractuale, astfel cum acestea sunt deduse atât din contractul de leasing financiar, cât și din cel de asigurare, față de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă prezentul recurs, acesta fiind nefondat.
Prin decizia nr. 528/12.12.2011 pronunțată în dosar nr._/215/2009 Tribunalul D. a respinge recursul declarat de recurenta reclamantă . ASIGURARE SRL C., împotriva sentinței nr. 1415/26.01.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2009 în contradictoriu cu intimatele pârâte . C., și . IFN SA.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta . ASIGURARE SRL, solicitând admiterea,anularea deciziei și pe cale de consecință reducerea recursului.
În motivare arată că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs privind aplicabilitatea în cauză a secțiunii 2.7 Asigurarea din condițiile generale pentru contractele de leasing financiar încheiate cu intimata.
În cuprinsul motivelor de recurs a invocat împrejurarea că recurenta nu a înțeles niciodată să-și exprime o opțiune de cumpărare a epavei,această opțiune aparținând în totalitate societății de leasing. Dispozițiile contractului de leasing, în concret 2.7.1 sunt foarte clare, asiguratul și beneficiarul unic al poliței de asigurare va fi în toate cazurile finanțatorul – U. L. Corporation IFN SA care a preluat epava.
În susținerea acestui motiv de recurs a invocat și art.66 din Condițiile de Asigurare,potrivit căruia în cazul în care asiguratul optează să păstreze epava, despăgubirea plătită se va diminua cu valoarea acesteia reprezentând 25 % din suma asigurată.
Societatea de asigurare, prin adresa nr. 5465/2009 a calculat suma asigurată la valoarea de_,65 euro, epava trebuind să rămână în proprietatea finanțatorului. Prin producerea avariei totale,finanțatorul a rămas cu c/val. avansului achitat la încheierea contractului,cu ratele de leasing achitate până la acea dată,cu indemnizația de asigurare achitată de societatea de asigurare, precum și cu suma de 7806,91 euro,aceasta din urmă reprezentând c/val. epavei, sumă pe care intimata a transformat-o pentru suma de euro prin emiterea facturi către recurentă,înțelegând să-i transmită acesteia dreptul de proprietate asupra epavei, situație asupra căreia, nu a optat niciodată.
Încasând valoarea totală a daunei de la societatea de asigurare,intimata trebuia să o despăgubească potrivit art. 2.7.2 alin.ultim, din contract, cu diferența dintre despăgubirea încasată și orice sume datorate de utilizator conform contractului de leasing, respectiv suma de_ le solicitată în acțiune.
În drept au fost invocate dispoz. art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă.
La data de 05 noiembrie 2012 intimata . IFN SA a formulat întâmpinare prin care invocat excepția de tardivitate a formulării contestației, precum și excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare. De asemenea, a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.
Astfel, s-a arătat că potrivit art. 319 alin.2 C.pr.civ. contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la dat la care hotărârea a rămas irevocabilă, astfel încât intimata a înțeles să solicite instanței să verifice dacă prezenta contestație a fost introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre.
De asemenea, intimata a mai precizat că prezenta contestație în anulare se întemeiază pe considerente ce au fost analizate și avute în vedere de către instanță la momentul soluționării recursului, fiind inadmisibilă, astfel, repunerea în discuție a unor probleme de fond.
Totodată, deși se invocă omisiunea analizării unui motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.pr.civ. contestatoarea nu rată motivul de nelegalitate pe care instanța nu l-a analizat, în realitate contestatoarea plângându-se de felul în care ambele instanțe au analizat și interpretat înscrisurile la dosarul cauzei, fără să indice care era motivul de nelegalitate a hotărârii, pe care aceste înscrisuri tindeau să-l dovedească.
A mai susținut intimata că ambele instanțe au analizat pretențiile reclamantei având ca obiect c/valoare epavei de la U. leasing și ambele instanțe au găsit neîntemeiată această solicitare. Astfel, potrivit art. 2.7.2 din contractul de leasing – condițiile generale, utilizatorul este îndreptățit doar la diferența dintre despăgubirea încasată și orice sumă datorată de utilizator conform contractului de leasing.
Analizând cu precădere excepția de tardivitate a formulării contestației în anulare invocată de intimată, tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 319 alin.2 C.pr.civ. contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la dat la care hotărârea a rămas irevocabilă.
Legiuitorul a adoptat sistemul unui termen dublu. Unul subiectiv de 15 zile, calculat cu începere de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și un termen obiectiv de un an socotit de la data la care hotărârea ce se atacă a rămas irevocabilă.
Fiind vorba de o hotărâre pronunțată în recurs, decizia a cărei anulare se solicită nu s-a comunicat din oficiu părților și, din actele dosarului, nu rezultă la ce dată contestatorul a obținut o copie a hotărârii sau a luat cunoștință în alt mod de conținut acesteia, pentru a se putea considera că motivele contestației s-au depus după împlinirea termenului de 15 zile prev. de art. 319 C.pr.civ., iar față de data pronunțării decizie, contestația motivată a fost făcută înăuntrul termenului – limită de un an prevăzut de același text de lege, aș încât excepția tardivității contestației nu poate fi primită.
În ce privește fondul cererii, instanța reține că, pentru ca pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul ar. 318 alin.1 C.pr.civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare și această omisiune să se fi produs din greșeală.
Deși contestatoarea a invocat faptul neanalizării de către instanța de recurs a unui motiv de casare, cu privire la aplicabilitatea în cauză a Secțiunii 2.7 Asigurarea din condițiile generale pentru contractele de leasing financiar încheiate cu intimata, acest motiv a fost avut în vedere de către instanța de recurs, care a analizat amplu în cuprinsul deciziei toate motivele invocate de recurentă, inclusiv cu privire la condițiile generale pentru contractele de leasing financiar încheiat între părți, respectiv art. 2.7.2.
În plus, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse, și ca atare, atâta vreme cât motivele de recurs au fost analizate în mod argumentat de către instanța de recurs, nu sunt îndeplinite motivele contestației în anulare speciale, și ca atare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția de tardivitate a formulării contestației în anulare
Respinge contestația în anulare formulată de contestator . ASIGURARE SRL, cu sediul în C., ., județul D. împotriva deciziei nr. 528/12.12.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/215/2009 în contradictoriu cu intimații . cu sediul în C., ., nr. 38, județul D. și intimat U. L. CORPORATION IFN SA cu sediul în București, sector 1, .. 25.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2013
Președinte, V. V. | Judecător, L. D. | Judecător, T. I. H. |
Grefier, A. F. |
Redjud.V.V.
Tehn.red./A.F. 20 Martie 2013
| ← Constatare nulitate act. Sentința nr. 847/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 391/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
