Radiere. Sentința nr. 203/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 203/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1810/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 203/2013

Ședința din camera de consiliu de la 20 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier E. Ș.

**********

Pe rol, soluționarea cererii formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului București, cu sediul în mun. București, ., sector 3, reprezentat prin O. M. D. - Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., cu sediul procesual ales în mun. C., ., jud. D., împotriva pârâtei . – C., ., J. D., în contradictoriu și cu intimații ANAF București și D.G.F.P. D., având ca obiect radiere societate.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează la dosar depuse concluzii de către D. D., în nume propriu și în numele și pentru ANAF, după care, având în vedere că reclamantul a solicitat și judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față;

Prin cererea formulată la data de 24.01.2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca în contradictoriu cu . – C., ., J. D., să se dispună radierea acesteia din urmă și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, precum și comunicarea și efectuarea publicității legale a sentinței.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâta, ca urmare a nedepunerii bilanțului anual la registrul comerțului pe anul 2004, a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul D., ce a rămas irevocabilă.

Reclamantul menționează că de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care judecătorul nu a fost sesizat cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează a fi radiată din registrul comerțului din oficiu.

În susținerea cererii reclamantul a depus la dosar extras de registru privind pârâta, Sentința nr._ pronunțată de Tribunalul D..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. 8 și alin. 9 din Legea nr. 31/1990, art. 3 alin. 3 din OUG 116/2009, Legea nr. 26/1990, și prevederile codului de procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. IV din OUG nr. 43/2010, s-a dispus introducerea în cauză a ANAF București și D. D..

La data de 04.12.2012 intimata D. D., în nume propriu și în numele și pentru ANAF București, a formulat întâmpinare, invocându-se în cuprinsul acesteia excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei ANAF București și s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantul O. D., motivată de faptul că societatea pârâtă înregistrează datorii la bugetul consolidat al statului, potrivit fișei sintetice fiscale și depusă la dosar.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

Față de excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei ANAF București, invocată prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât văzând dispozițiile art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, rezultă că radierea se dispune la cererea Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu citarea societății, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, deci intimata ANAF București are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care în baza art. 137 Cod procedură civilă, se va respinge această excepție.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constata că prin Sentința nr. 4149/2006 pronunțată de Tribunalul D., s-a dispus dizolvarea pârâtei în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990.

Conform dispozițiilor art. 4. alin. (1) din Legea nr. 314/2001 daca nu s-a declarat recurs sau recursul împotriva încheierii judecătorului delegat a fost respins, societatea comerciala dizolvata de drept se radiază din oficiu, fără nici o alta formalitate.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. 5 din O.U.G. nr. 116/2009, societățile comerciale aflate sub incidenta Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, în stare de dizolvare sau de lichidare, se radiază din registrul comerțului, prin sentință pronunțată de instanță.

Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea 314/2001, articol reglementând procedura lichidări societăților vizate prin acest act normativ, radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Instanța apreciază însă că această ultimă dispoziție legală nu își găsește aplicarea în cauză, deoarece textul sancționează exclusiv radierea efectuată în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 314/2001, pe data încheierii operațiunilor de lichidare, și nicidecum radierea dispusă fără lichidare, această din urmă situație fiind reglementată prin art. 4 din Legea 314/2001 reglementând radierea din oficiu, fără nici o formalitate.

Prin urmare, considerând că în cazul societăților dizolvate și cu privire la care nu s-au efectuat operațiuni de lichidare se aplică dispozițiile art. 4 din Legea 314/2001, iar nu cele ale art. 5 alin. 3 din același act normativ, și având în vedere că nu s-a declarat recurs împotriva încheierii sus-menționate, iar pârâtei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 5 din O.U.G. nr. 116/2009, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantului.

Având în vedere că după data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare nu a fost solicitată numirea unui lichidator pentru societatea pârâtă, instanța văzând și dispozițiile art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 și dispozițiile art. 3 din OUG 116/2009 apreciază ca fiind întemeiată cererea, astfel încât urmează a o admite și a dispune radierea pârâtei din registrul comerțului.

În temeiul art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990 va dispune înregistrarea prezentei hotărâri la O. de pe lângă Tribunalul D. și comunicarea acesteia Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, pe cale electronică, și afișarea pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul O. D. de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ANAF București, prin întâmpinare.

Admite cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în București, ., sector 3, reprezentat prin O. M. D. - Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva pârâtei . – C., ., J. D. în contradictoriu și cu intimații ANAF București, cu sediul în București, ., sector 5 și D.G.F.P. D., cu sediul în C., . nr. 2, jud. D..

Dispune radierea pârâtei . din registrul comerțului.

Dispune înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului, comunicarea prezentei hotărâri părților, Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, pe cale electronică, și afișarea pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul O. D. de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare pentru părți și de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2013.

Președinte,

L. D.

Grefier,

E. Ș.

Red.jud.L.D./6ex/22.02.2013

Teh.E.Ș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Sentința nr. 203/2013. Tribunalul DOLJ