Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 959/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 959/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 4278/1748/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.959/A
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 08.12.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: V. E.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA -DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din data de 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – debitoare K. B. ROMANIA SA având ca obiect „încuviințare executare silită”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă apelanta – creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin încheierea din data de 18.09.2014 Judecătoria Cornetu a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA -DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI în contradictoriu cu debitoarea K. B. ROMANIA SA ca neîntemeiată.
Instanța de fond a apreciat că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, prin care a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
De asemenea, instanța a reținut că prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea Constituțională a statuat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.”
În aceste condiții, dând eficiență principiului retroactivității legii contravenționale, cu valoare constituțională, instanța a apreciat că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională, obligația acestuia de a plăti tariful de despăgubire nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI și solicită admiterea apelului asa cum a fost formulat, modificarea in tot a incheierii apelate si incuviintarea executarii silite.
În motivarea cererii se arată că actul sanctionator cu sanctiunile aferente, a fost incheiat pentru o fapta considerata contraventie si la momentul intocmirii acestuia, precum si la data intrarii in vigoare a legii contraventionale mai favorabile.
Sens in care, avand in vedere ca prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se refera la situatia in care printr-un act normativ o fapta nu mai este considerata contraventie, precizează ca fara indoiala, aceste prevederi legale nu sunt incidente prezentei cauze deduse judecatii.
Conex, deoarece procesul verbal respectiv si implicit tariful de despagubire continut de acesta, nu a fost contestat in instanta pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 144/2012, in consecinta nefiind incidente cauzei nici dispozitiile amintite, consideră ca procesul verbal are valoare de titlu executoriu, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silită.
Se arată că procedura de incuvintare a executarii silite fiind o procedura necontencioasa, judecatorul fondului realizeaza o cercetare formala si limitata ( "pipaie fondul") la verificarea indeplinirii conditiilor inscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da nastere unor aparari pe exceptie si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, ne inceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectarii dispozitiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestatiei la executare.
Potrivit art. 665 alin.5 NCPC incuvintarea executarii silite poate fi respinsa numai daca hotararea sau, dupa caz, inscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.
Analizând solicitarea apelantei prin raportare la dispozițiile legale enunțate anterior, Tribunalul reține că cererea de încuviințare a executării silite este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În primul rând creanța ce se solicită a fi pusă în executare nu îndeplinește una dintre condițiile prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 665 Cod proc. civ. Astfel, pe baza înscrisurilor depuse la dosar nu se poate verifica existența caracterului cert al creanței, din actele anexate cererii introductive nerezultând faptul că tarifele respective au fost aplicate si necontestate (în caz contrar, acestea fiind anulate, nu se mai poate da curs executării silite).
În al doilea rând, textul de lege menționat anterior trebuie interpretat având în vedere intenția legiuitorului și anume exonerarea persoanelor sancționate contravențional de la plata tarifelor de despăgubire aplicate până la data intrării in vigoare a legii, precum și înlăturarea acestor tarife pe viitor. Așadar, prin modificarea legislativă s-a făcut o nouă apreciere asupra oportunității aplicării tarifului de despăgubire, legiuitorul considerând că măsura adoptată anterior este excesivă, aspect ce reiese din modul prin care acesta a înțeles să extindă efectele noii reglementări retroactiv și tarifelor aplicate anterior intrării în vigoare a legii prin care acestea au fost înlăturate.
Totodată, Tribunalul apreciază că se impune o interpretare unitară cu privire la înlăturarea tuturor tarifelor aplicate pâna la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 pentru a nu se crea situații discriminatorii pentru persoane aflate în situații identice, împrejurare ce ar conduce la nesocotirea atât a dispozițiilor Constituției României, cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Spre exemplu în cazul în care două persoane ar fi sancționate contravențional în aceeași zi aplicându-se și tariful de despăgubire și ar contesta măsura aplicată în termen, însă la date diferite - una înainte de data intrării în vigoare a legii, iar cealaltă ulterior acestei date - prin aplicarea strict textuală a art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 s-ar crea o situație discriminatorie nejustificată, prima persoană beneficiind de anularea tarifului, iar cea de-a doua fiind obligată să îl achite. O astfel de interpretare ce ar genera efectele expuse anterior contravine și intenției legiuitorului care a înțeles să înlăture măsura complementară și să exonereze de la plata tarifului, inclusiv persoanelor cărora li se aplicase această măsură anterior modificării legislative.
În opinia tribunalul nu poate fi admisibil ca apariția unui eveniment legislativ să conducă la crearea de situații discriminatorii între destinatarii acestuia, soluțiile legislative preconizate prin noile acte normative trebuind să acopere întreaga problematică a relațiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative.
Pentru aceste motive, care înlocuiesc motivarea primei instanțe, în temeiul art. 480 C. proc. civ., tribunalul urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București .. 401A împotriva încheierii de ședință din data de 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – debitoare K. B. ROMANIA SA cu sediul în Popești Leordeni, ., Jud. Ilfov ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2014.
Președinte, L. G. A. | Judecător, E. V. | |
Grefier, C. E. S. |
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: LGA/ exemplare
Jud.fond -V. B. M. - Jud.Cornetu
Comunicat exemplare
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3738/2014. Tribunalul ILFOV | Nulitate act juridic. Hotărâre din 03-02-2014, Tribunalul ILFOV → |
|---|








