Pretenţii. Decizia nr. 41/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 41/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 6029/94/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 41R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 07 IANUARIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - M. E.

JUDECĂTOR - G. N.

GREFIER - M. R.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . IFN SA împotriva sentinței civile nr.1477/14.03.2013, pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata . SRL, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, stadiu procesual recurs, precum și faptul ca recurenta si-a schimbat sediul procesual ales, la care a si fost citată, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul reține cauza în vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei B. la data de 18.05.2012 sub nr._ reclamanta . SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta . IFN SA pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei să restituie sumele plătite potrivit scadențarului, reprezentând contravaloarea autovehiculului cu număr de înmatriculare_, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți a intervenit contractul de leasing financiar nr._/_-19.06.2008 privind achiziționarea unui autoturism și potrivit ofertei de leasing, valoarea totală a autoturismului era de 85.783,13 euro, achitat cu o mică întârziere pe parcursul derulării contractului de leasing. La data de 19.07.2011 șoferul societății a parcat autoturismul în zona Autogării Militari, întrucât pleca în concediu și la întoarcere a constatat că mașina dispăruse din parcare. De la biroul furturi auto s-a comunicat faptul că autoturismul figurează în evidență ca fiind anunțat a fi furat și întrucât nu i s-a comunicat cine a denunțat furtul, a depus plângere și a notificat pe pârâtă solicitându-i informații în acest sens. La data de 28.07.2011 când s-a descoperit dispariția autoturismului, sumele datorate societății de leasing erau plătite la zi. Urmare demersurilor efectuate s-a comunicat faptul că după recuperare, bunul a fost vândut prin licitație cu suma de 26.590,31 euro fără TVA. Este evident faptul că a fost o înscenare a societății de leasing pentru a o deposeda de autoturism, după ce fusese achitat în proporție de 70%. La data de 17.01.2011 a primit de la pârâtă un înscris, intitulat „calculație finală”, închidere contract din care rezulta faptul că data recuperării autoturismului a fost 22.07.2011.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C.civ.

Cererea nu a fost timbrată.

Pârâta a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile de anularea cererii în temeiul art.133 alin.1 C.p.c., anularea cererii ca netimbrată, prematur introdusă și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 09.01.2013 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 240.816,26 lei, reprezentând suma plătită către pârâtă.

Urmare cererii precizatoare, instanța a citat reclamanta cu mențiunea de a achitat taxa judiciară de timbru de 6.427,33 lei, obligație ce nu a fost îndeplinită de reclamantă.

La termenul de judecată din 06.03.2013 instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării cererii.

Prin sentința civilă nr.1477/14.03.2013, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._ a fost anulata cererea formulata de reclamanta . SRL ca netimbrata.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din 09.01.2013 s-a pus în vedere reclamantei să timbreze acțiunea cu suma de 6427,33 lei taxa judiciară de timbru, conform Legii nr.146/1997 și să depună toate înscrisurile de care înțelege să se folosească(f .83).

Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea acestei obligații la termenul din data de 06.03.2013, atrage sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, ca nelegal timbrată.

Pentru aceste considerente, constatând drept întemeiată excepția invocată, instanța a admis-o ca atare și a anulat cererea.

In ceea ce privește solicitarea intimatului privind obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocat în cuantum de 8824,36 lei, instanța o considera întemeiata numai in parte, având in vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 274 alin. 3 cod procedura civila, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.

Instanța a retinut ca art.274 alin.3 Cod procedura civila a fost supus cenzurii Curții Constituționale, iar din considerentele deciziei nr.401/2005 rezulta ca acest articol este constituțional, astfel încât instanța poate micsora onorariile apărătorilor. Prin aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C., instanța nu intervine în raportul juridic dintre avocat si clientul sau (deci contractul de asistenta juridica îsi va produce pe deplin efectele între parti), ci doar se apreciaza în ce masura onorariul stabilit de partea care a avut câstig de cauza trebuie suportat de adversarul sau (fata de complexitatea spetei si efortul concret depus de avocatul partii respective) - restul acestui onorariu rămânând în mod definitiv în sarcina clientului.

În acest sens este si jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului, care fiind învestita cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse si onorariile avocatiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în masura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

F. de complexitatea redusa a prezentei cauze având ca obiect pretenții și soluția pronunțată în cauză, respectiv anularea cererii ca netimbrată, instanța apreciază ca un onorariu avocațial în cuantum de 8824,36 lei este disproporționat.

Instanța a avut în vedere ca în prezenta cauza apărările si concluziile avocatului intimatului s-au concretizat în depunerea unei întâmpinări și formularea de concluzii pe excepția netimbrării cererii, excepție invocată de instanță la al doilea termen de judecată.

F. de considerentele expuse, instanța a apreciat ca în cazul concret un onorariu avocațial în cuantum de 1000 lei corespunde gradului de complexitate a cauzei, precum si eforturilor depuse de către avocatul intimatului pentru reprezentarea clientului său si soluționarea acestei cauze.

Având în vedere aceste considerente, instanța în temeiul art.274 alin.1 și 3 Cod procedura civila a obligat petenta sa plătească intimatului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta . IFN SA solicitând admiterea prezentului recurs și pe cale de consecință să modifice în parte sentința recurată în sensul admiterii cererii de acordare în integralitate a cheltuielilor de judecată solicitate în cadrul dosarului de fond, în cuantum de 8.824,36 Lei; să dispună obligarea intimatei . SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de P. L. în cadrul prezentului dosar.

În motivarea cererii, recurenta a arătat ca hotărârea instanței în ceea ce privește limitarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată. Astfel, instanța de judecată, în temeiul dispozițiilor prevăzute în art. 274 alin. 3 din codul de procedură civilă a procedat la diminuarea cheltuielilor de judecată până la suma de 1.000 Lei.

Instanța a avut în vedere că în prezenta cauza apărările si concluziile avocatului intimatului s-au concretizat în depunerea unei întâmpinări și formularea de concluzii pe excepția netimbrării cererii, excepție invocată de instanță la al doilea termen de judecată.

A mai arătat recurenta si că, munca îndeplinită de avocat trebuie analizată din prisma implicării sale pe tot parcursul analizării și respectiv soluționării cauzei.

Apreciaza că în condițiile în care avocatul a determinat prin strategia abordată, exclusiv în limitele prerogativelor legale și statutare, conferite profesiei de avocat, soluționarea dosarului cu celeritate, nu reprezintă un motiv fondat de reducere a onorariului avocațial perceput de acesta.

A mai menționat că soluționarea cu celeritate a unui dosar nu presupune indubitabil diminuarea muncii sau implicării unui avocat, cum nici tergiversarea procedurală în soluționarea unui litigiu nu presupune în mod direct o implicare mai riguroasă sau un volum de muncă mai mare al apărătorului.

Instanța nu ar trebui să aprecieze micșorarea onorariului în funcție de valoarea onorariului raportată la valoarea pricinii sau respectiv la prestația efectivă a avocatului, rară a analiza dacă numărul orelor alocate soluționării cauzei sunt sau nu în exces față de numărul estimativ necesar în vederea pregătirii soluționării unei cauze similare. În caz contrar, instanța ar aprecia în mod subiectiv valoarea unui onorariu perceput și nu în mod obiectiv justețea și temeinicia orelor facturate în vederea soluționării litigiului.

Având în vedere valoarea cheltuielilor de judecată antrenate de P. L. în cadrul dosarului de fond și valoarea cheltuielilor acordate de instanța de judecată, apreciem că raportul creat de instanța de fond prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin 3 din Codul de procedură civilă, este unul disproporționat fată de munca depusă de avocat, precum și a timpului alocat revizuirii documentelor, a redactării întâmpinării precum și a orelor aferente deplasării avocatului la sediul instanței de fond.

Cu titlu exemplificativ, în situația culpei procesuale a părții care a declanșat procesul, la acordarea cheltuielilor de judecată, instanța nu trebuie să ia în calcul valoarea ratei orare a avocatului care conduce la valoarea onorariului perceput și care diferă în funcție de o multitudine de factori, astfel cum sunt menționați prin art. 132 din Statutul profesiei de avocat și care reprezintă acordul de voință liber exprimat al părților contractante.

Dacă s-ar porni de la această premisă eronată, atunci părțile într-un litigiu ar trebui să ia în considerare angajarea apărătorilor cu cele mai reduse onorarii, astfel încât, în caz de câștig al cauzei să se asigure că își vor putea recupera toate cheltuielile de judecată antrenate, iar dacă riscă să angajeze apărători în baza unui onorariu mai ridicat, să suporte o parte din acest cost ca și consecință a alegerii pe care au făcut-o. Deja instanța într-o asemenea situație ar limita accesul justițiabililor la piața concurențială a serviciilor de asistență juridică prevalându-se în mod abuziv de posibilitatea conferită de art. 274 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă.

Procedând la reducerea injustă a onorariului de avocat achitat de către recurenta P. L., instanța de fond nu a ținut seama de criteriile obiective pe care le-a avut în vedere legiuitorul în cuprinsul art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv de valoarea pricinii și de munca realmente depusă de avocat raportate la orele alocate efectiv de acesta, ci de valoarea pricinii raportată la valoarea onorariului perceput.

A mai arătat recurenta si ca reducerea onorariului achitat de către recurentă apărătorului ales, aceasta se află în imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală si nici în culpa de a fi convenit în prealabil cu reprezentantul legal un onorariu exagerat în sarcina intimatei.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, ale art. 132 și următoarele din Statutul profesiei de avocat.

În susținerea celor invocate, recurenta a solicitat proba cu înscrisuri, precum și orice alte probe a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Analizând recursul prin raportare la motivele invocate în cuprinsul cererii și sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată următoarele:

Prin motivele de recurs este criticată hotărârea primei instanțe pentru motive de nelegalitate, respectiv se invocă faptul că prima instanță a ignorat convenția părților – contractul de asistență juridică, și a diminuat onorariul de avocat fără a lua în considerare valoarea pricinii, natura comercială a litigiului, onorariile avocaților practicate în domeniu și munca depusă de avocat pentru soluționarea dosarului.

Tribunalul constată că prima instanță, aplicând art. 274 alin. 3 C. pr. civ., a diminuat onorariul de avocat solicitat de către reclamantă de la 8.824,36 de lei la 1.000 de lei.

În ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă. Însă, dacă nu ar fi existat art. 274 C. pr. civ., contractul încheiat între avocat și clientul său, ca orice act juridic, și-ar fi produs efectele (drepturile și obligațiile care izvorăsc din contractul respectiv) numai între părți, iar nu și față de terțe persoane, inclusiv față de adversarul din proces. Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul, întrucât aceasta din urmă se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deși ea, evident, nu a participat nici personal și nici prin reprezentare la încheierea contractului respectiv, în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.

Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca otice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Așadar, în funcția de situația concretă din speță, instanța ar avea posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă, care angajează răspunderea civilă delictuală a acesteia (diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti partea care a pierdut procesul ar reprezenta tocmai prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a abuzului de drept săvârșit de adversarul din proces).

În speță, tribunalul apreciază că având în vedere valoarea pricinii, natura cauzei și munca îndeplinită de avocat, cuantumul onorariului de avocat solicitat, respectiv 8.824,36 e lei, este disproporționat de mare. Prin urmare, se constată că prima instanță a făcut o aplicare legală a prevederilor art. 274 alin. 3 C. pr. civ., prin reducerea onorariului de la 8.824,36 de lei la 1.000 de lei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta . IFN SA împotriva sentinței civile nr.1477/14.03.2013, pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata . SRL ca nefondat.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica, azi 07.01.2014.

Președinte,

A. D.

Judecător,

M. E.

Judecător,

G. N.

Grefier,

M. R.

Concept red. gref. M.R.

Red. Jud: M.E/ 2 exemplare/06.03.2014

Jud.fond: L. C. M. - Jud.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 41/2014. Tribunalul ILFOV