Pretenţii. Decizia nr. 975/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 975/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 6901/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 975 R
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE N. P. G.
Judecător M. E.
Judecător C. D.
Grefier M. P. M.
Pe rol soluționarea recursului litigii cu profesioniștii formulat împotriva sentinței civile nr. 1442 pronunțată la data de 13.03.2012 de Judecătoria B., în cauza având ca obiect pretenții, privind pe recurenta – reclamantă . SA în contradictoriu cu intimata – pârâtă . R. SA, PRIN REPREZENTANT și intervenientul B. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează tribunalului faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă,precum și faptul că nu s-au solicitat probe noi în calea de atac, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 8.06.2012, sub nr._ reclamanta, S.C. A. R. ASTRA S.A., în contradictoriu cu pârâta, . R. SA și intervenientul forțat B. G. a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 12.675 lei din care suma de_ lei reprezintă suma solicitată de ASTRA pentru avariile autovehiculului cu numărul_, suma de 175 lei reprezintă penalități de întârziere calculate până la data introducerii prezentei acțiuni; precum și obligarea pârâtei in continuare la penalități de întârziere de 0,1%/zi până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 19.10.2011, intervenientul forțat, B. G., a produs din culpa sa un accident de circulație așa cum rezultă din procesul verbal de contravenție . nr._, avariind auto cu numărul_ .
Reclamanta a mai arătat că auto_ era asigurat facultativ CASCO la S.C. ASTRA S.A. cu polița nr._ in vigoare la data accidentului, în baza căreia a achitat despăgubirea în cuantum de 12.500 lei.
In temeiul art.22 din Legea nr. 136/1995, prin plata despăgubirii, asigurătorul CASCO se subroga in drepturile asiguratului sau, fiind in drept a recupera suma achitata de la vinovatul de producerea accidentului.
In temeiul art. 422 si art. 493 Legea nr. 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperata de la S.C. E. România A. R. S.A., asigurătorul RCA al vinovatului.
Deși convocată la conciliere pârâta nu a înțeles să achite debitul.
Întrucât plata nu a fost făcută nici până în prezent, reclamanta considera ca fiind responsabila de neîndeplinirea obligației care-i revenea, societatea de asigurări S.C. E. România A. R. S.A.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 22, art. 49, art.54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Ordinul nr. 5/2010 al CSA.
În dovedirea a depus la dosar înscrisuri (filele 5 – 24).
La data de 4.03.2013 pârâta a depus la dosar precizare prin care a arătat că a achitată reclamantei suma de_,62 lei.
Prin sentința civilă nr. 1442/13.03.2014 s-a admis cererea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
La data de 19.10.2011, intervenientul forțat B. G. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație. A fost avariat autoturismul marca Mitsubishi Lancer cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea în cuantum de 12.500 lei astfel cum rezultă din Extrasul de cont din 16.03.2012. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. A. R. S.A., polița RCA nr._.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 02.05.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Față de precizarea formulată de reclamantă la termenul din 07.03.2013 prin concluzii scrise, instanța a calificat drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.
Așadar, având în vedere că reclamanta s-a subrogat în dreptul de a recupera prejudiciul suferit de asigurat, prin plata indemnizației instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, în baza art.49 din Legea 136/1995, a obligat pârâta la plata sumei de 2206,38 lei reprezentând diferență debit.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 02.05.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,a obligat pârâta către reclamantă la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere raportate la debitul de_ lei, calculate de la data scadenței, 17.05.2012 până la data achitării parțiale a debitului, 21.01.2013 și la plata în continuare a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere raportate la debitul de 2206,38 lei, calculate de la data de 21.01.2013 până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța a admis cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (871,5 lei+5 lei) și onorariu de avocat redus (500 lei).
Astfel, cu privire la cuantumul onorariului de avocat, în temeiul art. 274 alin.3 C.pr.civ. instanța a diminuat cuantumul acestuia, considerând un onorariu în cuantum de 1757,7 de lei total disproporționat prin raportare la natura și complexitatea cauzei. Procedând în această modalitate, instanța nu afectează forța obligatorie a contractului de asistență juridică încheiat între avocat și clientul său, ci consideră că nu este proporțională și echitabilă obligarea părții adverse la suportarea unui astfel onorariu.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat recurs prin care solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la plata integrală a onorariului de avocat în cuantum de 1757,70 lei, în loc de 500 lei.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat, instanța de fond a dispus obligarea paratei doar la plata sumei de 500 lei in loc de 1757,70 lei, așa cum s-a dovedit efectuarea acestor cheltuieli cu factura fiscala nr. 1534/03.09.2012 si extrasul de cont aferent acesteia. In plus parata-intimata poarta culpa inițierii litigiului prin neplata la scadenta a despăgubirilor.
Cu toate ca instanța de fond a reținut culpa procesuala a paratei si faptul ca aceasta a căzut in pretenții, instanța a dispus totuși reducerea cuantumului onorariului avocațial făcând trimitere la dispozițiile art. 274 alin 3 Cod procedură civilă. Iar, în conformitate cu art. 274 alin 3 Cod procedură civilă se prevede ca "judecătorii au dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, ... ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat".
De asemenea, valoarea prejudiciului dedusa judecații a fost de_ lei si prin raportare la aceasta suma - valoarea pretențiilor - si la munca depusa de avocat: redactarea, depunerea cererii de chemare in judecata la oficiul poștal, plata taxei de timbru, pregătirea apărării, prezentarea la termenul de judecata dovedesc cu prisosința ca onorariul de avocat este in acord cu prevederile arte 274 Cod procedură civilă, nu este excesiv de mare si ca, in mod nelegal, instanța a dispus diminuarea acestuia.
Totodată, drept expresie a principiului disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere. așa cum prevede in arte 274 alin. 1 C.pr.civ. In acest context, amintim ca parata nu a solicitat reducerea onorariului de avocat .
Având in vedere ca din totalul cheltuielilor de judecata acordate de instanța, onorariul avocatului este in cuantum de 1757,70 lei si a fost achitat la data introducerii acțiunii, față de valoarea pretențiilor ce constituie obiectul acțiunii, apreciem ca in cauza nu se impune reducerea onorariului de avocat. Totodată menționează ca din suma de 1757,70 lei, 1417,50 lei reprezintă TVA care a fost rambursat statului, iar 21,5 % din suma rămasa reprezintă impozitele către stat, astfel ca onorariul efectiv încasat este 1112, 74 lei.
Așa cum a statuat pe acest aspect CEDO se poate afirma ca si in dreptul intern partea care câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli in temeiul art.274 C.proc.civ. decât daca se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
În drept își întemeiază cererea in temeiul art.304 indice 1 si 304 pct.9 Cod procedură civilă, si art. 274 Cod procedura civila.
Intimata – pârâtă, deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.
Analizând recursul prin raportare la motivele invocate în cuprinsul cererii și sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată următoarele:
Tribunalul reține că instanța de fond a obligat intimata la plata către recurenta a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, precum și onorariu avocat redus, în temeiul art. 274 alineat 3 Cod procedură civilă, de la suma de 1757,7 lei, la suma de 500 lei.
Tribunalul apreciază că instanța de fond nu a stabilit în mod corect cuantumul cheltuielilor referitoare la onorariul de avocat, față de prevederile art. 274 alineat 3 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 274 alin. 3 C. proc. civ., judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Sub acest aspect, tribunalul constată că, în ceea ce privește primul criteriu legal, relevant pentru aplicarea art. 274 alineat 3 C.proc.civ., respectiv proporționalitatea cu valoarea obiectului pricinii, reducerea onorariului nu se justifică; onorariul (1757,7 lei) reprezintă un procent rezonabil în raport cu valoarea pretențiilor cu care instanța a fost sesizată (12.500,00 lei, reprezentând despăgubiri și 175,00 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și penalități de întârziere aferente debitului principal până la achitarea efectivă).
În ceea ce privește al doilea criteriu legal, și anume munca îndeplinită de avocat, trebuie să se aibă în vedere faptul că aceasta presupune și activități premergătoare procedurii judiciare.
În acest context, instanța apreciază că suma reprezentând onorariul de avocat nu este nepotrivit de mare, în sensul art. 274 alineat 3 Cod procedură civilă, reprezentând o cheltuială necesară, făcută în mod real de către parte, (conform facturii fiscale și extraselor de cont depuse la dosar) și având un cuantum rezonabil.
În consecință, în temeiul art. 3041, art. 312 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul formulat de recurenta – reclamantă în contradictoriu cu intimata – pârâtă în sensul obligării pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată pentru stadiul procesual fond. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă . SA în contradictoriu cu intimata – pârâtă . R. SA, PRIN REPREZENTANT și intervenientul B. G..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1757,7 lei, cu titlu de onorariu integral de avocat.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. P. M. |
M.M. 09 Aprilie 2014
Redactat GPN –2 ex./08.05. 2014
Jud. fond C. E. D. – Jud. B.
| ← Actiune în daune delictuale. Decizia nr. 2340/2014. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 41/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|
