Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1483/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 1483/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 97/93/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.1483

Ședința publică de la 22 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. M. N.

Grefier O. S.

Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind creditoarea . SRL și debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 22.04.2014, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2014 pe rolul acestui tribunal creditoarea . SRL în contradictoriu cu creditoarea . a formulat cerere de emitere a ordonanței de plată prin care a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 508.654,22 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 25 din 26.08.2013 rămase de achitat, eliberată în baza contractului de subantrepriză execuție lucrări drumuri și platforme parc fotovoltaic nr. 53/10.07.2013 și a actelor adiționale nr. 1, nr. 2 și nr. 3., a sumei de 104.528,26 lei reprezentând dobânzi de întârziere aferente facturii 25 din 26.08.2013 calculate conform art. 8.2 din contract pentru perioada 30.08._14 și în continuare până la plata integrală a debitului, a sumei de 47.626,69 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 26 din 26.08.2013 eliberată în temeiul art. 6.7 din contractul de subantrepriză execuție lucrări drumuri și platforme parc fotovoltaic nr. 53/10.07.2013 (70% din valoarea garantiei retinute de antreprenor.); obligarea debitoarei la plata sumei de 9.787,28 lei reprezentând dobânzi de întârziere aferente facturii fiscale nr. 26 din 26.08.2013 calculate conform art. 8.2 din contract pentru perioada 30.08._14 și în continuare până la plata integrală a debitului precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea cererii a arătat că la data de 10.07.2013 între creditoare și debitoare a fost încheiat contractul de subantrepriză execuție lucrări drumuri și platforme parc fotovoltaic nr. 53/10.07.2013.

Acest contract a fost completat prin actul adițional nr. 1, nr. 2 și nr. 3 în sensul suplimentării prețului contractului și a termenelor de execuție. A arătat că aceste acte adiționale, precum și devize le de lucrări au fost însușite prin semnătură și ștampilă de către debitoare. Obiectul contractului 53/10.07.2013 îl reprezintă" executarea și finalizarea lucrărilor de amenajare teren în suprafață de 6,35 Ha pentru obiectivul Parc fotovoltaic Băilești deținut de Lumina Solar S.R.L, respectiv spargere și evacuare betoane, evacuare surplus pământ, taluzare, compactare, scarificare, umplutură compactată, așa încât întreaga suprafață să fie dreaptă, în cota zero, realizare drum interior și acces din drumul principal rutier, până la nivel de piatră spartă și split, potrivit deviz ofertă, cantitatile și categoriile de lucrări date de antreprenor, conform anexei 1 la prezentul contract."

A învederat instanței că în urma executării lucrărilor au fost încheiate devize suplimentare, care au fost însușite de debitoare. În urma finalizării lucrărilor, a fost întocmit procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2 din 08.08.2013 precum și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor NR. 70/ 20.08.2013 prin care debitoarea a confirmat finalizarea lucrărilor. În baza contractului încheiat creditoarea a eliberat factura nr. 25 din 26.08.2013 în valoare de 528.656,73 lei, urmând ca debitoare să achite contravaloarea acesteia în maxim 3 zile. La data de 06.09.2013 debitoare a achitat parțial factura nr. 25/26.08.2013 respectiv suma de 20.002,51 lei rămânând un debit de 508.654,22 lei.

Totodată în temeiul art. 6.7 din contract, creditoarea a emis factura fiscală nr. 26/26.08.2013 în valoare de 47.626,69 lei reprezentând 70% din valoarea garanției reținute de către antreprenor și care trebuia eliberată la încheierea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Mai arată că de la data scadenței facturilor și până în prezent debitoarea, cu rea - credință nu a achitat integral prețul contractului, efectuând doar o plată parțială.

Având în vedere că solicitările creditoarei se încadrează în dispozițiile art. 1.013 C.P.C. în sensul că sumele solicitate reprezintă o creantă certă, lichidă și exigibilă, rezultate dintr-un contract civil constatat prin înscrisuri recunoscute de debitoare apreciem că se impune obliga rea acesteia la efectuarea plății. Potrivit art. 1.017 C.P.C. subscrisa a calculat dobânzile de întârziere conform art. 8.2 din contract astfel: Pentru factura nr. 25 din 26.08.2013 în valoare totală de 528.656,73 lei achitată parțial: - suma datorată 508.654,22 lei; - zile de întârziere 137 (30.08._14) dobânda pentru fiecare zi de întârziere 762,98 lei (508.654,22 lei x 0,150/0) 137 zile X 762,98 lei = 104.528, 26 lei. Pentru factura nr. 26 din 26.08.2013 în valoare totală de 47.626,69 lei: - suma datorată 47.626,69 lei. - zile de întârziere 137 (30.08._14) dobânda pentru fiecare zi de întârziere 71,44 lei (47.626,69 lei x 0,15%) 137 zile X 71,44 lei = 9.787,28 lei.

În drept a invocat dispozițiile art. 1.270 cod civil, art. 453 c.pr.civ., art. 1013 -1024 c.pr.civ.

In susținerea cererii a depus la dosar în copie înscrisuri respectiv:somație 125/13.12.2013 + dovada de comunicare și restituire; contract de subantrepriză execuție lucrări drumuri și platforme parc fotovoltaic nr. 53/10.07.2013 + anexă; deviz ofertă + notă de constatare din 22.07.2013. act adițional nr. 1 din 22.07.2013 + lista cu cantitățile de lucrări;act adițional nr. 2 din 30.07.2013 + lista cu cantitățile de lucrări;act adițional nr. 3 din 02.08.2013 + lista cu cantitățile de lucrări; situație de plată în luna 7 anul 2013, deviz amenajare platformă. situație de plată în luna 7 anul 2013, deviz amenajare platformă suplimentare; factură nr. 25/26.08.2013; factură 26 din 26.08.2013. dovada de comunicare a facturilor;proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2 din 08.08.2013; proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 70 din 20.08.2013, alte înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei – fila 53 dosar.

La data de 19.02.2014 debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

In fapt, la data de 10.07.2013 intre subscrisa in calitate de antreprenor si creditoarea in calitate de subantreprenor a fost incheiat contractul de subantrepriza _ executie lucrari drumuri si platforme parc fotovoltaic nr. 53. Obiectul contractului consta in spargere si evacuare betoane, evacuare surplus pamant, taluzare, compactare, scarificare, umplutura compactata, realizare drum interior si acces din drumul principal rutier pentru obiectivul "Parc fotovoltaic B.", a carui beneficiar final este se LUMINA SOLAR SRL. Durata de executie a lucrarilor a fost de 21 de zile calandaristice. Intre parti au mai fost incheiate 3 acte aditionale, facand parte integranta din contract, de suplimentare a lucrarilor si de prelungire a termenului de finalizare a lucrarilor cu 12 zile calendaristice. La data de 08.08.2013, creditoarea a înaintat o notificare privind convocarea de receptie a lucrarilor. Prin adresa nr. 66 din 09.08.2013, subscrisa i-a comunicat faptul ca lucrările nu sunt finalizate, motiv pentru care receptia nu poate fi facuta, urmand ca aceasta sa se realize pana pe data de 13.08.2013, daca lucrarile sunt finalizate si ne sunt transmise documentele de calitate si testele Proctor. In data de 12.08.2013 creditoarea a convoacat-o din nou pentru receptia lucrarilor, motiv pentru care a transmis in data de 14.08.2013 adresa nr. 67 prin care ii comunica ca ii solicită o . documente necesare pentru receptia finala a lucrarilor, reprogamand intafinirea pentru data de 15.08.2013. P. in data de 19.08.2013 nu i-au fost transmise documentele solicitate, fiindu-le solicitate din nou prin cadrul adresei 69. La data de 20.08.2013 a fost incheiat procesul verbal de receptie a lucrarilor nr. 70, semnat de ambele parti. Receptia a fost admisa cu obiectiuni, respectiv cu conditia refecerii drumului de acces, precum si prezentarea buletinului de incercare Proctor pentru stratul de piatra sparta. In data de 26.08.2013 prin adresa nr. 43 creditoarea face obiectiuni la obiectiunile prevazuta in cadrul procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor, cu privire la determinarea gradului de compactare, motivat de faptul ca in dispozitia de santier nr. 1 din 25.07.2013, nu este specificat acest aspect. In cadrul dispozitiei de santier nr, 1, care i-a fost Inmanat creditoarei si despre care face vorbire in adresa antementionata, intocmita de proiectantul de specialitate se LATERES SRL, prin inginer N. A., este specificat la ultima dispozitie ca "se va asigura un grad de compactare Proctor normal de 95%". In data de 10.09.2013 a emis adresa nr. 90, prin care i-a adus la cunostinta creditoarei ca lucrarile nu au fost executate corespunzator, iar datorita viciilor ascunse lucrarile au fost grav deteriorate, fie utilizarii de agregat mineral cu o granulometrie necorespunzatoare, fie necompactarii corespunzatoare, lucrari ce nu au fost sesizabile la data semnarii procesului verbal cu obiectiuni decat daca ar fi fost efectuate testele solicitate se catre subscrisa. F. de cele memtionate, i-au fost solicitate creditoarei sa procedeze la efectuarea lucrarilor de remediere, aceleasi care au fost mentionate si in cadrul procesului verbal de receptie cu obiectiuni.

Pe de alta parte debitoarea a transmis creditoarei facturi pentru plata de penalitati de intarziere in indeplinirea obligatiilor si a invocat in aparare efectuarea de plati in temeiul contractului.

Mai arată că a dat dovada de buna credinta, efectuand plati pentru lucrarile realizate corespunzator. Din valoarea totala a sumei solicitata de catre creditoare prin cererea de chemare in judecata, trebuie scazuta valoarea lucrarilor neefectuate si valoarea lucrarilor efectuate necorespunzator, valoarea penalitatilor de intarziere in suma de 153.401,62 lei calculate si facturate pana la data 15.12.2013, la care se adauga si restul penalitatilor de intarziere calculate pana plata efectiva a debitului. F. de cele precizate mai sus creditoarea din prezenta cauza devine debitoarea subscrisei, datorandu-ne sume considerabile, urmare a lucrarilor neexecutate. Din cadrul corespondentei dintre parti rezulta fara urma de indoiala ca lucrarile ce trebuiau executate de catre creditoare nu au fost executate corespunzator, fapt recunoscut de catre aceasta prin motivarea ca "drumul s-a aflat in exploatare de tonaj, prin transportul si descarcarea ansamblelor si subansamblelor de tonaj - adresa nr. 74/30.09.2013. Creditoarea eram mai mult decat constienta de nivelul lucrarilor ce trebuiau efectuate, avand in vedere denumirea contractului semnat "Executie lucrari drumuri si platforme parc ""1- fotovoltaic". Creditoarea este singura responsabila pentru efectuarea defectuasa a lucrarilor. Potrivit dispozitiilor art. 4.3 din contract, subantreprenorul este obligat sa asigure materialele, utilajele, sculele, consumabilele si forta de munca necesara executarii lucrarii. Pe de alta parte dispozitiile art. 4.10 prevad obligativitatea subcontractantului de a asigura instrumentele, utilsjele si materialele necesare pentru verificarea, masurarea si testarea lucrarilor, in timp ce dispozitiile art. 4.11 prevad in sarcina subantreprenorului sa efectueze probe Proctor de compresiune/compatare, inaintea de efectuarea receptiei lucrarilor. Procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor a fost incheiat cu obiectiuni. Acele obiectiuni ar fi trebuit sterse de catre subscrisa, dupa indeplinirea lor. D. asa, receptia lucrarilor poate fi considerata admisa. De mentionat ca subscrisa am respectat intrutotul dispozitiile Regulamentului de receptie a lucrarilor de constructii aprobat prin cadrul Hotararii nr. 273/1994. Dispozitiile art. 33 din Regulament prevad ca "După acceptarea recepției de către investitor cu sau fără obiecții, acesta nu mai poate emite alte solicitări de remedieri de lucrări, penalizări, diminuări de valori și altele asemenea, decât cele consemnate În procesul-verbal de recepție. Fac excepție viciile ascunse descoperite În termenul stabilit conform legii." Totodata dispozitiile art. 37 din cadrul aceluiasi act normativ prevad ca "În cazul În care comisia de recepție finală recomandă admiterea cu obiecții, amânarea sau respingerea recepției, ea va trebui să propună măsuri pentru Înlăturarea nereguli/or semnalate." Subscrisa nu am solicitat de remediat alte lucrari decat cele prevazute in cadrul procesului verbal. Necesar de mentionat este ca prosesul verbal pe ce-si intemeiaza creditoarea actiunea semnat intre aceasta si . SRL, nu ne este opozabil, intrucat acesta nu este semnat de noi, iar . SRL este un tert ce nu avea dreptul sa semneze un proces verbal la terminarea lucrarilor, neavand calitatea nici de antreprenor si nici de beneficiar al lucrarilor.

Mai arată că a dat dovada de buna credinta, achitand facturile pentru lucrarile executate corespunzator la timp. Mai mult decat atat, evitand anumite dificultati economice ce le-ar putea avea creditoarea, am incercat s-o ajute achitand sume de bani ce nu era cazul sa le achite, avand in vedere lucrarile nefinalizate. Cu toate aceste creditoarea refuza in continuare sa remedieze lucrarile ce i-au fost mentionate atat in cadrul procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor, cat si in nenumatatele adrese trimise de catre subscrisa.

In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozitiile art. 1018 Noul Cod de procedura civila.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

In fapt, intre părți s-a încheiat contractul de subantrepriză execuție

lucrări drumuri și platforme parc fotovoltaic nr. 53/10.07.2013 și a actele adiționale

nr. 1, nr. 2 și nr. 3., având ca obiect executarea și finalizarea lucrărilor de

amenajare teren în suprafață de 6,35 Ha pentru obiectivul Parc fotovoltaic

Băilești deținut de Lumina Solar S.R.L, in baza căruia creditoarea a eliberat factura

nr. 25 din 26.08.2013 în valoare de 528.656,73 lei, precum si factura nr.26/26.08.2013

in valoare de 47.626,69 lei reprezentând 70% din valoarea garanției reținuta de

antreprenor, ce trebuia eliberata la finalizarea lucrărilor si încheierea procesului

verbal de recepție.

In perioada 24.09.2013 - decembrie 2013 intre parți s-a purtat o corespondenta prin care debitoarea invoca necesitarea efectuării reparațiilor si remedierii deficientelor înscrise in procesul verbal de recepție.

Partile au încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2 din 08.08.2013 și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 70/ 20.08.2013, cu observația refacerii drumului de acces din parcul fotovoltaic si prezentarea buletinului de încercare Proctor pentru stratul de piatra sparta, executarea integrala a lucrărilor din contract, din actul adițional nr.1,2,3, calitatea si operativitatea executării acestora.

De asemenea, debitoarea a emis facturile fiscale nr. ELFPR01/08.11.2013 in valoare de 114.692,8.0 lei si ELFPR02/04.12.2013 in valoare de 38.708,82 lei ce reprezentând penalitati de intarziere calculate conform contractului nr. 53/10.07.2013, pentru neefectuarea corespunzătoare a lucrărilor de catre creditoare.

Se invoca in apărare de către debitoare plata sumei de 100.000 lei contravaloare lucrări prin intermediul . si C. ACTIV CONSPROIECT SRL in favoarea creditoarei, precum si achitarea următoarelor sume, suma de 107.232,78 lei achitata la 12.07.2013, suma de 134.508,81 lei achitata la data de 31.07.2013, suma de 20.000 lei la 09.09.2013, in total_,40 lei.

Exista neînțelegeri intre parți cu privire la executarea sumei ce a constituit obiectul garanției contractuale, dar si cu privire la executarea corespunzătoare a lucrărilor de către creditoare, nefiind administrate probe suficiente din care sa se poată concluziona in prezenta ca obligațiile furnizorului de lucrări si servicii au fost îndeplinite conform contractului .

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul. În temeiul art. 1270 din Noul Cod Civil, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, acest principiu aplicându-se și contractului de furnizare de bunuri si servicii.

Pentru angajarea răspunderii contractuale in spiritul noului cod civil este necesară dovedirea culpei sau vinovăției debitorului în neexecutarea obligațiilor contractuale. Existența acestei condiții se desprinde din prevederile art. 1530 (care se referă la neexecutarea culpabilă sau în orice caz, fără justificare, a obligațiilor contractuale) și din prevederile art. 1547 noul Cod Civil (care prevede expres că „debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă.”). De asemenea, legiuitorul adaugă, cu ocazia reglementării dreptului la daune-interese și ipoteza neexecutării „fără justificare” a obligațiilor, situație care trimite la cazurile de neexecutare justificată prevăzute de art. 1555-1557 noul Cod Civil în ce privește proba culpei, legiuitorul reglementează un sistem legal bazat pe prezumții în această privință (art. 1548 noul Cod Civil), prevăzând că, în cazul neexecutării obligațiilor contractuale, culpa debitorului este prezumată.

In cauza insa, prin probatoriul administrat, creditorul nu a făcut dovada existenței unei obligații de plată in cuantumul solicitat în sarcina debitorului, obligație neîndeplinită de acesta.

Față de cele de mai sus, tribunalul urmează a reține că, în speță, nu s-a făcut dovada existenței în patrimoniul creditorului a unei creanțe certe, lichide și exigibile, care este constatată prin înscris însușit de debitor prin semnătură, dublat și de recunoașterea creanței, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C. pr. civ.

În baza textului legal menționat, procedura ordonanței de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate printr-un contract civil constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Pentru aceste motive, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru emiterea ordonanței de plata, pe calea dreptului comun si in condițiile administrării unui probatoriu suplimentar urmând a fi analizate raporturile juridice dintre parți si modul de împlinire a obligațiilor contractuale, instanța, va respinge ca neîntemeiată cererea formulata.

În conformitate cu prevederile art. 453 NCPC, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care pârtile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil si sunt compuse în principiu din: taxa de timbru si timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei si onorariul de expert, etc. (art. 451 alin. 1 C. pr. civ.).

Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cererea de chemare în judecată ori întâmpinare obligarea la plată a părtii ce a căzut în pretenții (art. 452 C. pr. civ.).

F. de soluția ce se va pronunța asupra cererii de emitere a ordonanței de plata tribunalul constata ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii creditoarei de acordare a cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de emitere a ordonanței de plata formulată de creditoarea . SRL cu sediul ales în București, ..6, ., . în contradictoriu cu debitoarea . cu sediul ales în ..18, etaj 4, sector 3, ca neîntemeiata.

Respinge cererea creditoarei de acordare a cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.

Cu drept de acțiune în anulare pentru în 10 zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi 22 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

N. M. N. O. S.

Red.jud.NMN

Tehn.red.O.S.

4 ex. /02.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1483/2014. Tribunalul ILFOV