Contestaţie la executare. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 1/2016
Dosar nr._ recurs litigii profesionisti
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1/2016
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător I. S. O.
Judecător M. C. P.
Grefier F. F. M.
Pe rol judecarea recursului- Litigii cu profesioniștii – formulat de recurentele contestatoare N. E. P. și C. E. V., domiciliate in București, sector 3, .-12, ., . cu intimata R. B. S.A., cu sediul în București, Clarea Floreasca (Cladirea Sky Tower) nr. 246 C, sector 1, împotriva sentintei nr. 1492 din 25.06.2015, pronunțață de Judecătoria Caracal în dosarul nr5._ , având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelantele contestatoare au solicitat judecarea cauzei in lipsa .
Instanța, constatând că dosarul se află in stare de judecata, solicitându-se judecarea cauzei in lipsa, l-a reținut pentru soluționare .
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1492 din 25.06.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr5._ s-a admis excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată și s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarele N. E. P. și C. E. V., ca nelegal timbrată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 iunie 2015, sub nr. dosar_, contestatoarele N. E. P. și C. E. V., în contradictoriu cu intimata R. B. SA – București, au formulat contestație la executare împotriva executării silite începute la cererea intimatei R. B. SA în dosarul execuțional cu nr.271/E/2011 al B. S. M., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.RF_ din data de 29.10.2008, pentru suma de 15.975,95 lei, solicitând instanței să admită excepția perimării executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 271/E/2011 al B. S. M., admiterea contestației formulată, să se dispună anularea formelor de executare silită efectuate în cauză, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea contestației la executare arată contestatoarele că în data de 29.10.2008 s-a încheiat contractul de credit nr.RF_/29.10.2008, potrivit căruia intimata R. B. SA era bana împrumutătoare, iar autorul contestatoarelor C. N. avea calitatea de împrumutat, durata rambursării creditului fiind stabilită pînă la data de 29.10.2012.
Au mai învederat contestatoarele că, cererea de deschidere a procedurii de executare a fost formulată la data de 15.11.2011, iar încuviințarea ei a avut loc prin încheierea din 21.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Caracal, anterior intrării în vigoare a NCPC și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
Acțiunea nu a fost timbrată conform OUG nr.80/2013.
Contestatoarele N. E. P. și C. E. Vioric au fost citate pentru termenul din 25.06.2015, cu mențiunea de a achita taxă timbru în valoare de 980 lei.
La termenul din data de azi, 25.06.2015, instanța a invocat din oficiu, în baza rolului active, în conformitate cu prevederile art. 14 alin.4 și 5 și art. 224 și art.247 Cod procedură civilă, având în vedere și dispozițiile art.31 alin.1 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare și art.200 Cod pr.civ., excepția netimbrării acțiunii .
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepție de procedură absolută, peremptorie, ce se soluționează cu prioritate, instanța a reținut următoarele:
Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată l-a reprezentat contestația la executare formulată de contestatoarele N. E. P. și C. E. V., în contradictoriu cu intimata R. B. SA – București.
În conformitate cu dispozițiile 10 alin.2 teza finală din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa de timbru aferentă acestei cereri a fost stabilită la suma de 1000 lei din care contestatoarele au achitat suma de 20 de lei.
Instanța reține că potrivit art. 33 din OUG 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Instanța reține că în conformitate cu art.197 Cod pr.civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii.
F. de aceste considerente, reținând că până la termenul de judecată stabilit, contestatoarele deși legal citate cu mențiunea de achita diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 980 lei nu și-au îndeplinit obligația legală de plată, în temeiul art. 33 din OUG 80/2013, instanța a admis excepția netimbrării invocată din oficiu si a anulat cererea de chemare în judecată, ca nelegal timbrată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurentele contestatoare N. E. P. și C. E. V., arătând că, au achitat suma de 20 lei taxă de timbru potrivit art 25 din OUG 80/2013 și că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoz. cod civil de la l865.
În motivare, arată că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul în lipsa acestora întrucât nu au fost legal citate și pe cale de consecință solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, deoarece judecata s-a purtat cu încălcarea dispozițiilor procedurale privitoare la citarea părților și prin urmare soluționarea cauzei de către instanța de fond s-a efectuat cu procedura de citare neregulat efectuată.
Cu privire la taxa de timbru ,arată că deși actele de procedură nr. 522 și 523 expediate de Judecătoria Caracal nu au fost distribuite la o adresă corectă, în cuprinsul sentinței civile nr. 1492/25.06.2015 Judecătoria Caracal menționând că pentru termenul din data de 25.06.2015, recurentele au fost citate cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 980 lei.
Precizează recurentele că în ambele cazuri a indicării eronate a numărului blocului precum și lipsei de mențiune a obligativității de achitare a taxei de timbru de 980 lei ,conduce la soluția anulării sentinței civile nr. 1492/25.06.2015.
Se mai arată de asemenea că contestația formulată in contradictoriu cu intimata . București la executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 271/E/2011 al B. S. M.,vizează exclusiv excepția perimării executării silite și pe cale de consecință recurentele au achitat taxă de 20 de le potrivit art. 9 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru .
În cauză, titlul executoriu este reprezentat de contractul de credit nr. RF_ din data de 29.10.2008 pentru suma de 15.975,95 lei.
Pentru aceste motive, solicită recurentele admiterea recursului,casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Prin întâmpinare intimata R. B. S.A., a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței civile nr. 1492/25.06.2015 ca temeinică și legală.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentele solicită respingerea apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare.
Examinând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, instanța constată că recursul este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
.. art159 c.p.c. „citația și celelalte acte de procedură sub sancțiunea nulității vor fi înmânate părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată”.
Procedura de comunice a citației conform art163 c.p.c. se face persoanei in drept care trebuie să o primească, va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.
Obligatoriu citația trebuie să cuprindă în accepțiunea art 157 c.p.c. – denumirea instanței, sediul ei, data emiterii citației ,numărul dosarului,anul,luna,ziua înfățișării, numele și prenumele sau denumirea după caz al celui citat, precum și locul unde se citează…, iar la alin. 2 se prevede că în citație se menționează „când este cazul orice date necesare pentru stabilirea adresei celui citat”.
În cauza de față, procedura de citare nu a fost corect îndeplinită în sensul că reclamanta recurentă N. E. P. a fost citată in București .-12, . . sector 3, deși adresa corectă era în București .-12, .. H . sector 3.
În acest context citarea reclamantei fiind viciată iar lipsa de procedură in acest sens constituie o nulitate conforma rt 174 alin 1 c.p.c. în sensul că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
Pentru considerentele expuse mai sus și având in vedere că procedura de citare cu reclamanta N. E. P. nu a fost legal îndeplinită, fapt care atrage nulitatea hotărârii ,instanța de recurs urmează ca in baza art. 488 alin. 1 pvt. 5 c.p.c., să admită recursul, să caseaze sentința și să trimite cauza spre rejudecare
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va îndeplini procedura de citare a părților cu respectarea dispozițiilor prev. de art 153 și următ.c.p.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul recurentele contestatoare N. E. P. și C. E. V., domiciliate in București, sector 3, .-12, ., . în contradictoriu cu intimata R. B. S.A., împotriva sentintei nr. 1492 din 25.06.2015, pronunțață de Judecătoria Caracal în dosarul nr5._, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
Președinte, G. I. | Judecător, I. S. O. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, F. F. M. |
Red SIO
Tehnored MS
Ex 4/12.02.2016
| ← Pretenţii. Decizia nr. 44/2016. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 50/2016. Tribunalul OLT → |
|---|








