Pretenţii. Decizia nr. 44/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 44/2016
Dosar nr._ apel civil
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 44/2016
Ședința publică de la 04 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. S.
Judecător M. C. P.
Grefier C. M. S.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă ., cu sediul în București, sector 2, str. . C3, nr. 10 A, . civile nr. 3841 din 11.05.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL, cu sediul în Slatina, ., ., . O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat P. R. pentru apelanta reclamantă și avocat M. N. pentru intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat P. R. pentru apelanta reclamantă depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentantul apelantei reclamante depune la dosar înscrisuri pe care le comunică și părții adverse.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul avocat P. R. pentru apelanta reclamantă solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de fond a soluționat cauza în baza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, considerând că în cauză nu poate opera răspunderea civilă contractuală, nefiind dovedite relațiile contractuale dintre părți. Motivarea instanței de fond nu folosește nici un argument legal și nu face nici măcar o analiză a temeiurilor de drept invocate de reclamantă prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Avocat M. N. pentru intimata pârâtă solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond în mod corect a admis lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 3841 din 11.05.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C. V. SA invocată de pârâta . SRL.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta C. V. SA CUI RO2134968, în contradictoriu cu pârâta . SRL, ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond,analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, în raport de disp. art.248 C., a reținut următoarele:
Potrivit art.36 C. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Calitatea procesuală activă presupune deci, existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat; în cazul acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă contractuală și pe îmbogățirea fără justă cauză (art.1345 C.civ.), calitatea procesuală activă o deține cel care susține că în patrimoniul său a fost produs un prejudiciu prin nerespectarea obligațiilor contractuale sau prin îmbogățirea fără temei.
Sub aspectul existenței contractului încheiat între părți, instanța reține că reclamanta nu a putut face dovada existenței acestuia, arătând chiar în cererea introductivă de instanță că acesta nu s-a mai identificat în format fizic.
În privința îmbogățirii fără just temei, instanța reține că, la solicitarea instanței, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a învederat că art.58 alin.4 lit.a) din Legea energiei electrice și gazelor naturale nr.123/2012 stipulează că furnizorul este îndeptățit să rezilieze contractul în cazul în care sustragerea de energie electrică constatată prin hotărâre judecătorească definitivă.
Sub aspectul persoanei prejudiciate, ANRE a învederat că acesta este operatorul de distribuție în rețelele căruia s-a intervenit în mod ilegal prin acțiunea neautorizată efectuată de consumator asupra unor contoare/grupuri de măsurare aflate la consumator sau prin legarea directă la rețeaua de energie electrică care aparține operatorului de distribuție.
Aceeași concluzie este sprijinită și prin încheierea Protocolului din data de 16.01.2012 între . și . (f.94-95) potrivit căruia energia care nu este înregistrată de un grup de măsurare sau care nu intră sub incidența Ordinului 18/2005 al Președintelui ANRE va fi facturată către consumatori de operatorul de distribuție, respectiv de C. DISTRIBUȚIE SA.
Față de cele arătate în precedent, constatând că nu există identitate între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C. V. SA invocată de pârâta . SRL și a respins acțiunea formulată de reclamanta C. V. SA în contradictoriu cu pârâta . SRL ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă ., solicitând anularea sentinței și trimiterea spre rejudecare la prima instanță,pentru ca aceasta să se pronunțe în baza probelor ce vor fi administrate ,asupra fondului.
În motivare,arată că prima instanță a soluționat cauza în baza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei ., pe de o parte, în cauză nu poate opera răspunderea civilă contractuală, nefiind dovedite relațiile contractuale dintre părți și astfel reclamanta nu și-a dovedit calitatea procesuală activă, iar pe de altă parte,nici in ceea ce privește răspunderea civilă delictuală civilă sau întemeiată pe faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză, nu se poate trage concluzia că . avea calitate să acționeze,deoarece prejudiciul cauzat prin sustragerea de energie electrică ar afecta patrimoniul distribuitorului, din ale cărui rețele a fost sustrasă energia.
În ceea ce privește nedovedirea raporturilor civile contractuale, menționează apelanta că între părți a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr._/01.10.2013 potrivit căruia consumatorul va plăti despăgubiri pentru pagubele dovedite produse furnizorului/distribuitorului sau altor consumatori ca urmare a funcționării necorespunzătoare a echipamentelor sau instalațiile proprii sau a acțiunii personalului propriu,clauzele contractuale completându-se cu prevederile legale specifice având ca izvor modul civil și alte acte normative din domeniu aflate in vigoare.
Astfel conform art 1272 alin l cod civil, contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat,dar și la toate urmările pe care practicile statornicite intre părți ,uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului după natura lui.
Așadar, pârâta . SRL în calitate de consumator și-a încălcat obligația de a nu interveni asupra grupurilor de măsurare a energiei electrice sau la celelalte instalații ale operatorului de rețea, mai mult decât atât apelanta este îndreptățită să emită facturi pentru clienții săi care au realizat un consum fraudulos de energie electrică .
Solicită admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
La data de 20.10.2015 pârâta . SRL a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond .
Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispoz. art 476 și urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta . a furnizat energie electrica debitorului . SRL la locul de consum din ., Slatina, jud. O., debitorului atribuindu-se in acest sens codul de client_. Începerea derulării relațiilor dintre furnizorul de servicii si beneficiar s-a realizat la data in care debitorul a inceput sa consume energie electrica, asa cum reiese din fisa de cont a debitorului pe perioada 2008-2014, acesta insusindu-si totodată si toate obligațiile legale care deriva din beneficiul si utilizarea acestui serviciu.
Asa cum reiese din aceeași fisa de cont a debitorului pe perioada 2008-2014, furnizorul C. V. SA a furnizat paratului energie electrica, iar acesta a procedat regulat la îndeplinirea obligației corelative, respectiv a achitat serviciile de care a beneficiat, in conformitate cu prevederile contractului-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat; în cazul acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă contractuală și pe îmbogățirea fără justă cauză (art.1345 C.civ.), calitatea procesuală activă o deține cel care susține că în patrimoniul său a fost produs un prejudiciu prin nerespectarea obligațiilor contractuale sau prin îmbogățirea fără temei.
În speță, nu s-a făcut dovada existenței contractului dintre părți apelanta reclamantă arătând chiar în cererea introductivă de instanță că acesta nu s-a mai identificat în format fizic și deși în motivele de apel se face referire la contractul de furnizare a energiei electrice nr._/01.10.2013 apelanta nu a înțeles să depună la dosar acest contract.
În privința îmbogățirii fără just temei, tribunalul reține că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a învederat că art.58 alin.4 lit.a) din Legea energiei electrice și gazelor naturale nr.123/2012 stipulează că furnizorul este îndeptățit să rezilieze contractul în cazul în care sustragerea de energie electrică constatată prin hotărâre judecătorească definitivă.
Sub aspectul persoanei prejudiciate, ANRE a învederat că acesta este operatorul de distribuție în rețelele căruia s-a intervenit în mod ilegal prin acțiunea neautorizată efectuată de consumator asupra unor contoare/grupuri de măsurare aflate la consumator sau prin legarea directă la rețeaua de energie electrică care aparține operatorului de distribuție.
Aceeași concluzie este sprijinită și prin încheierea Protocolului din data de 16.01.2012 între . și . (f.94-95) potrivit căruia energia care nu este înregistrată de un grup de măsurare sau care nu intră sub incidența Ordinului 18/2005 al Președintelui ANRE va fi facturată către consumatori de operatorul de distribuție, respectiv de C. DISTRIBUȚIE SA.
În consecință, sentința instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care, Tribunalul urmează ca in baza art 480 pct 1 din noul cod de procedură civilă, să respingă apelul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă ., cu sediul în București, sector 2, str. . C3, nr. 10 A, . civile nr. 3841 din 11.05.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL, cu sediul în Slatina, ., ., . O., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2016, la Tribunalul O..
Președinte, F. S. | Judecător, M. C. P. | |
Grefier, C. M. S. |
Red. FS
Tehnored. MS
4ex/15.02.2016
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 33/2016. Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul OLT → |
|---|








