Anulare hotărâre AGA. Ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor. Condiţii
Comentarii |
|
Legea nr. 31/1990, art. 217 Legea nr. 297/2004, art. 240
Ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor se poate realiza cu îndeplinirea a două condiţii cumulative: existenţa unor motive temeinice şi un cvorum special de % din numărul titularilor capitalului social, deci din numărul acţionarilor, în prezenţa a % din numărul titularilor capitalului social.
Decizia nr. 39/Ap din 16 martie 2006 - F.L.
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. „B.l.L” în contradictoriu cu pârâtă S.C. „R” S.A., a solicitat să se dispusă anularea hotărârii A.G.E.A. din 21.02.2005.
în motivarea acţiunii se arată că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, întrucât au fost adoptate rezoluţiile de contractare a unei sarcini de bună plată în valoare de 2 milioane euro şi a unui credit de 50 miliarde lei şi
600.000 euro, fără a se menţiona aceste probleme în ordinea de zi şi a art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital în sensul că priveşte majorarea capitalului social şi a fost adoptată cu ridicarea ilegală a dreptului de preferinţă al vechilor acţionari.
Prin sentinţa civilă nr. 460/8.11.2005 a Tribunalului Braşov acţiunea reclamantei a fost respinsă pentru următoarele considerente:
încălcarea normelor privind convocarea duce la nulitatea relativă a hotărârii adoptate şi pentru existenţa acesteia trebuie dovedită o vătămare a acelui care o invocă, ceea ce nu s-a putut în speţă.
Majorarea capitalului social al S.C. „R” S.A. s-a făcut în beneficiul exclusiv al statului român, potrivit tranzacţiei încheiată de pârâtă cu A.P.A.P.S., vizând motive temeinice.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Apelul este parţial fondat.
Nulitatea prevăzută de art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 este o nulitate virtuală, nefiind expres prevăzută de lege.
Normele juridice ce reglementează convocarea adunărilor generale ale acţionarilor vizează ocrotirea interesului acţionarilor, încălcarea acestora atrăgând nulitatea relativă, ori reclamanta nu a făcut dovada că luarea măsurii privind contractarea unei scrisori de bună plată în valoare de 2 milioane euro şi a unui credit în valoare de 50 miliarde lei şi 600.000 euro îi produce un prejudiciu sau prejudiciază societatea pârâtă.
Adunarea generală poate discuta şi hotărâri şi asupra altor probleme decât cele menţionate în ordinea de zi publicată, cu condiţia ca asemenea probleme să rezulte din desfăşurarea dezbaterilor, iar adunarea să decidă, cu cvorumul şi majoritatea necesară pentru luarea unei hotărâri în problema respectivă, să includă probleme pe ordinea de zi. O altă soluţie ar însemna că adunarea generală este investită prin ordinea de zi la o competenţă limitată la chestiunile înscrise în cadrul ei, competenţă conferită de un alt organ al societăţii.
în speţă, necesitatea contractării unui credit pentru obţinerea urgentă de fonduri a apărut ulterior convocării, iar înscrierea acestui punct pe ordinea de zi s-a votat în prezenţa acţionarilor ce deţineau mai mult de % din capitalul social, hotărârea fiind luată de acţionarii ce deţin majoritatea absolută din capitalul social, fiind respectat cvorumul cerut de art. 112 şi 115 din Legea nr. 31/1990 prevăzut pentru hotărâri ce se pot lua prin adunare generală ordinară sau extraordinară.
Apelul este fondat sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 217 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 240 din Legea pieţei de capital, care prevăd posibilitatea ridicării dreptului de preferinţă al acţionarilor cu îndeplinirea a două condiţii cumulative: motive temeinice, cvorum special de % din numărul titularilor capitalului social, deci din numărul acţionarilor, în prezenţa a V* din numărul titularilor capitalului social.
Condiţia motivelor temeinice este îndeplinită în speţă, faţă de tranzacţia încheiată de pârâtă cu A.V.A.S. în dosarul 1672/2002, însă condiţia cvorumului special prevăzut de textele legale mai sus enunţate nu este îndeplinită.
Dubla majoritate în număr şi în capital este prevăzută de lege pentru protecţia acţionarilor, diminuând şansele abuzului şi prejudicierea acţionarilor. Nerespectarea cvorumului legal duce la nulitatea absolută a hotărârii privind ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor societăţii pârâte.
Faţă de considerentele mai sus arătate, în baza art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis în parte apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului Braşov care a fost schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii şi anulării pct. 4 din hotărârea A.G.E.A. din 21.02.2005 referitor la ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor.
← Hotărâre A.G.E.A. privind fuziunea. Obligativitatea... | Anulare hotărâre A.G.E.A. Legalitatea actului de convocare a... → |
---|