Hotărâre A.G.E.A. privind fuziunea. Obligativitatea întocmirii unui bilanţ de fuziune
Comentarii |
|
Legea nr. 31/1990, art. 132 alin. (2), art. 244 alin. (1) lit. e)
Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 hotărârile adunării generale contrare legii pot fi atacate în justiţie de oricare din acţionarii care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei.
Oportunitatea unei hotărâri A.G.A. nu este supusă controlului judiciar, însă în speţă, instanţa a fost investită să verifice respectarea legalităţii actului de fuziune.
Decizia nr. 108/Ap din 5 octombrie 2006 - F.L
Reclamantul B.V. a chemat în judecată pârâta S.C. „V.P.” S.A., solicitând anularea hotărârii adunării generale extraordinare nr. 1/8.04.2005 a S.C. „P.P.” S.A.
în motivarea acţiunii reclamanta a arătat că proiectul de fuziune a fost prezentat de consiliul de administraţie al societăţii absorbante, fiind întocmit de un expert contabil şi nu de un expert evaluator, fiind încălcate dispoziţiile legale în materie.
Reclamanta a menţionat că pentru întocmirea acestui raport s-a avut în vedere metoda contabilă de evaluare a patrimoniului societăţii absorbante şi nu au fost evaluate la valoarea de circulaţie activele S.C. „P.P.” S.A.
Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamantul
B.V. în contradictoriu cu pârâta S.C. „V.P.” S.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor S.C. „P.P.” S.A. nr. 1/8.04.2005 s-a aprobat fuziunea prin absorbţie a S.C. „P.P.” S.A. (societate absorbită) cu societatea S.C. „V.P.” S.A. (societate absorbită).
în schimbul acţiunilor deţinute la societatea absorbită, fiecare acţionar primeşte un număr întreg de acţiuni nou emise la S.C. „V.P.” S.A.,determinat prin aplicarea raporturilor de schimb prevăzut în proiectul de fuziune (cap. 8), respectiv 63 acţiuni „V.P.” S.A. pentru 10 acţiuni „P.P.” S.A.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea din 25.02.2005 a fost numită pentru a efectua un raport de expertiză cu privire la fuziunea celor două societăţi doamna R.T.
Acest raport a fost întocmit la data de 11.03.2005 şi a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
Reclamanta nu a formulat obiecţiuni la raport, acesta fiind supus dezbaterilor în adunarea generală a acţionarilor fiind votat cu majoritate de 99, 82%.
Nemulţumirea reclamantei privind metoda de evaluare a activului societăţii absorbite nu constituie un motiv pentru anularea hotărârii adoptate conform art. 246 din Legea nr. 31/1990 având în vedere că potrivit art. 245 din lege, în cazul fuziunii prin absorbţie administratorii societăţii absorbite, precum şi experţii care au elaborat raportul răspund civil faţă de acţionarii societăţii absorbite pentru pagubele pricinuite datorită erorilor comise în cadrul operaţiunii de fuziune.
în consecinţă atâta timp cât adunarea generală extraordinară a hotărât cu majoritate de 99,82% asupra fuziunii prin absorbţie în cadrul societăţii absorbite, reclamanta în calitate de acţionar minoritar are împotriva expertului ce a întocmit raportul conform art. 244 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 o acţiune în răspundere civilă pentru paguba pricinuită pe care o invocă şi nu o acţiune în anularea hotărârii adoptate în condiţii de legalitate.
Acţiunea formulată de reclamantă nu este de plano inadmisibilă, având în vedere că reclamanta a avut calitatea de acţionar al societăţii absorbite şi are calitatea de acţionar al pârâtei şi faţă de dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, însă aceasta nu poate fi admisibilă faţă de motivul de nulitate invocat, respectiv nere-gularitatea raportului de expertiză întocmit în baza art. 244 alin. (1) lit. e) din lege şi aprobat prin hotărârea A.G.E.A. nr. 1/8.04.2005 a societăţii absorbite cu majoritatea de voturi cerută de lege.
în practica judiciară şi în doctrină s-a apreciat constant că instanţa de judecată nu poate cenzura pe calea acţiunii în anulare formulată conform art. 132 din Legea nr. 31/1990 oportunitatea deciziilor adunărilor generale ale acţionarilor, ci numai legalitatea acestora.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.V. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii.
Apelul este fondat.
Prin apelul formulat reclamantul critică nerespectarea prevederilor legale cu privire la întocmirea raportului de expertiză, fiind neîntemeiată susţinerea intimatei privind nemotivarea în fapt a apelului.
Cerinţa motivării în drept a apelului nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
De altfel şi în cazul în care apelul nu se motivează, instanţa de apel se va pronunţa pe fond, pe baza motivelor invocate la prima instanţă, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 hotărârile adunării generale contrare legii pot fi atacate în justiţie de oricare din acţionarii care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
Oportunitatea unei hotărâri A.G.A. nu este supusă controlului judiciar, însă în speţă instanţa a fost investită cu controlul respectării legalităţii actului de fuziune.
Faptul că reclamantul nu a formulat obiecţiuni la proiectul de fuziune şi că potrivit art. 245 din Legea nr. 31/1990 administratorii societăţii absorbite, precum şi experţii care au elaborat raportul prevăzut de art. 244 alin. (1) lit. e) răspund civil faţă de acţionari pentru pagubele pricinuite acestora datorită erorilor comise în cadrul operaţiunii de fuziune, nu pot constitui motive de inadmisibilitate a formulării de către acţionari a unei acţiuni în constatarea nulităţii hotărârii A.G.A. luate cu nerespectarea prevederilor legale.
Potrivit Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1376/2004 operaţiunile cu ocazia fuziunii prin absorbţie presupun următoarele etape: inventarierea şi evaluarea elementelor de activ şi de pasiv ale societăţilor comerciale care fuzionează potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991 întocmirea situaţiilor financiare înainte de fuziune, evaluarea globală a societăţii şi determinarea aportului net şi determinarea raportului de schimb al acţiunilor.
Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 „societăţile comerciale au obligaţia să întocmească situaţiile financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, în condiţiile legii”, deci cu ocazia fuziunii se întocmeşte un bilanţ contabil de fuziune. La data întocmirii proiectului de fuziune, neputându-se utiliza situaţiile financiare anuale, în speţă bilanţul contabil încheiat la sfârşitul anului 2004.
Cererea reclamantului de reducere a onorariului solicitat de expert în sumă de 2000 lei prin expertiza efectuată este întemeiată faţă de dispoziţiile Regulamentului privind disciplina onorariilor, indemnizaţiilor şi criteriilor pentru restituirea cheltuielilor pentru prestaţiile profesionale ale experţilor contabili şi aprobarea tarifului profesional aprobat prin Hotărârea nr. 1/29 a Confederaţiei Naţionale a Corpului Experţilor Contabili potrivit căreia între 20600 - 41200 euro se cuvine un onorariu de 906,50 euro.
Faţă de considerentele mai sus arătate, Curtea a admis apelul formulat de reclamantul B.V. împotriva sentinţei Tribunalului Braşov care a fost schimbată în sensul admiterii în parte a acţiunii şi anulării hotărârii A.G.E.A. din cadrul societăţii pârâte.
← Anulare hotărâre A.G.A. în raport de nevalabilitatea... | Anulare hotărâre AGA. Ridicarea dreptului de preferinţă al... → |
---|