Contencios administrativ - suspendare executare act administrativ.

Dosar nr. 1299/83/2008SENTINŢA CIVILĂ nr. 243/CA/11 Iunie 2008Domeniu asociat: contencios administrativ; suspendare executare actadministrativ.

Potrivit art. 14 alin. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosuladministrativ, "În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente,după sesizarea, in condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau aautorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţeicompetente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateralpână la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nuintroduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendareaîncetează de drept si fără nicio formalitate.", potrivit art. 15 alin. 1 din lege,suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată dereclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţeicompetente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.În acest caz,instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până lasoluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poateformula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până lasoluţionarea acţiunii în fond", iar potrivit art. 2 lit. s) şi t) din acelaşi act normativ,prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau,după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi publice sau aunui serviciu public", iar prin cazuri bine justificate se înţeleg împrejurărilelegate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoialăserioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Prin cererile formulate pe cale separată, astfel cum au fostprecizate,înregistrate sub dosar nr. de mai sus, respectiv sub dosar nr.1304/83/2008 al Tribunalului Satu Mare, conexate,reclamanta ICR a chemat înjudecată în calitate de pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE, solicitândinstanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună, în temeiul art.14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Dispoziţiei nr.4605/17.04.2008 emisă de pârât privind sancţionarea disciplinară a reclamantei,până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 1301/83/2008 alTribunalului Satu mare.

În motivarea cererii de suspendare,reclamanta arată că, în cadrulacţiunii principale a invocat pe cale de excepţie nulitatea absolută a Dispoziţieinr.4605/17.04.2008 în baza art.50 alin.3 lit.a şi e din H.G. nr.1344/2007 (privindnormele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină).

Potrivit textelor de lege, mai sus menţionate, actul administrativ desancţionare disciplinară va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, subsancţiunea nulităţii absolute: descrierea faptei care constituie abateredisciplinară şi instanţa competentă la care poate fi atacat actuladministrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară. Actul administrativcontestat nu cuprinde aceste elemente, prin urmare acesta este nul absolut.

Cu toate că în cuprinsul Dispoziţiei este menţionat faptul că aceastase aplică de la data de 01.05.2008 şi priveşte doar retrogradarea în trepte desalarizare conducerea executivă a Poliţiei Comunitare a dispus si retrogradareasa din funcţie astfel după cum rezultă din nota internă anexată prezentei. Ba maimult postul care era ocupat de subsemnata a fost scos la concurs, în acest sensla avizierul Politiei Comunitare a fost postat un anunţ de scoatere la concurs apostului ocupat de aceasta.

Având în vedere cele de mai sus solicit admiterea prezentei. Cucheltuieli de judecată în caz de opunere.

În drept se invocă dispoziţiile art. 14,15 din Legea nr. 554/2004, HGnr. 1344/2007, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 215/2001.

În probaţiune reclamanta depune copia acţiunii principale, copiaprocedurii prealabile, dispoziţia de sancţionare, Nota internă a PoliţieiComunitare.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul solicită respingereacererilor formulate de reclamantă ca fiind netemeinice şi nelegale.

Consideră că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele din Legea nr.554/2004 privitoare la admisibilitatea cererii de suspendare. Astfel, potrivit art. 14alin. l din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămatăpoate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actuluiadministrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond numai " În cazuribine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, incondiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhicsuperioare...

Aceste două condiţii imperative denotă caracterul de excepţie almăsurii suspendării, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări care săfie de natură a argumenta existenţa cazului bine justificat şi iminenţa produceriiunei pagube.

Nici unul dintre aspectele invocate de către reclamantă nu secircumscriu noţiunii de caz bine justificat şi nici nu dovedesc iminenţa produceriiunei pagube, care fac referire la un prejudiciu material viitor şi previzibil sau la oîndoială serioasă privitoare la legalitatea actului.

Având în vedere cele de mai sus, nefiind îndeplinite cumulativcondiţiile cerute de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, solicitărespingerea cererii de suspendare a Dispoziţiei nr.4605/17.04.2008, privindsancţionarea disciplinară a reclamantei.

Referitor la sancţiunea stabilită prin dispoziţia de sancţionare,aceasta nu a fost pusă în aplicare de la data comunicării, aşa cum afirmăreclamanta, ci, ea a început să-şi producă efectele începând cu data de01.05.2008. Această sancţiune a constat în retrogradarea în trepte de salarizarepe 6 luni, din referent III superior 1, în referent III superior 3, începând cu data de01.05.2008

Afirmaţiile reclamantei că postul care era ocupat de dânsa a fostscos la concurs, sunt total nefondate. Reclamanta nu era şi nici nu este încadratăconform organigramei ca şef de schimb, aceasta fiind doar o titulatură genericăpentru persoanele care au aptitudini şi competenţe deosebite în a superviza şiorganiza activitatea agenţilor din teren. Calitatea de şef de schimb nu implicănicio remuneraţie suplimentară faţă de ceilalţi funcţionari publici încadraţi peposturi similare, fiind mai mult o titulatură onorifică.

Postul pe care l-a ocupat şi îl ocupă în continuare este acela dereferent, fiind retrogradată doar în trepte.

În şedinţa publică din 11.06.2008, reclamanta prin reprezentantlegal declară că înţelege să renunţe la soluţionarea cererii formulată în temeiulart. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât autoritatea publică pârâtă a soluţionatplângerea prealabilă a reclamantei şi aceasta a introdus deja acţiune pe caleprincipală împotriva actelor administrative contestate.

Faşă de declaraţia reprezentantului legal al reclamantei, în temeiulart. 246 C.porc.civ., instanţa urmează să ia act de renunţarea la soluţionareacapătului de cerere formulat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului,instanţa a reţinut următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ formulată pe caleprincipală, reclamanta solicită anularea Dispoziţiei nr. 4605/17.04.2008 emisă depârât prin care aceasta a fost sancţionată disciplinar pentru săvârşirea abateriidisciplinare prevăzută de art. 77 alin. 2 lit. k din Legea nr. 188/1999 şi a art. 7alin. 1 şi art. 12 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 7/2004 privind Codul deontologic alfuncţionarului public cu sancţiunea " retrogradarea în trepte de salarizare pe 6luni din referent III superior 1, în referent superior 3 începând cu data de01.05.2008.

Printre motivele pentru care se solicită anularea dispoziţiei desancţionare, reclamanta invocă o serie de neregularităţi privind forma actuluiadministrativ, sancţionate cu nulitatea absolută: lipsa descrierii faptei careconstituie abatere disciplinară şi instanţa competentă la care poate fi atacat actuladministrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară.

Potrivit art. 14 alin. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosuladministrativ, "În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente,după sesizarea, in condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau aautorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţeicompetente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateralpână la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nuintroduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendareaîncetează de drept si fără nicio formalitate.", potrivit art. 15 alin. 1 din lege,suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată dereclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţeicompetente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.În acest caz,instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până lasoluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poateformula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până lasoluţionarea acţiunii în fond", iar potrivit art. 2 lit. s) şi t) din acelaşi act normativ,prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau,după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi publice sau aunui serviciu public", iar prin cazuri bine justificate se înţeleg împrejurărilelegate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoialăserioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Verificând cererea reclamantei sub aspectul condiţiilor deadmisibilitate a acesteia prevăzute în textele de lege anterior amintite, instanţaconstată că cererea de suspendare a executării dispoziţiei contestate estetemeinică şi legală.

Astfel, din motivele de nulitate invocate de către reclamantă, fără ase prejudicia fondul cauzei, se constată existenţa unor indicii serioase denelegalitate a actului administrativ contestat, iar din susţinerea reclamantei potrivitcăreia,autoritatea publică a trecut la executarea sancţiunii disciplinare aplicate,rezultă argumente suficiente pentru ca instanţa să poată trage concluzia privindexistenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actuluiadministrativ contestat.

De asemenea, în speţă este îndeplinită şi condiţia privindprevenirea unei pagube iminente, pagubă care, în măsura în care se constatănulitatea actului administrativ contestat şi se menţine retrogradarea reclamanteieste evidentă în sensul că în perioada executării sancţiunii disciplinarereclamanta este privată de o serie de drepturi decurgând din calitatea acesteia defuncţionar public, cuantumul valoric al pagubei putând fi chiar cuantificată cafiind diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate.

Faţă de considerentele de mai sus, în temeiul art. 1,8,10,15 dinLegea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, instanţa a admis cererea desuspendare formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executăriidispoziţiei contestate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.1

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contencios administrativ - suspendare executare act administrativ.