Recurs. Neindicarea motivelor de casare. Consecinţe
| Comentarii |
|
întrucât recursul nu îmbracă una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sub denumirea de motive de casare, ci reprezintă o expunere a cauzei şi o enumerare a actelor dosarului, urmează a fi respins.
(Secţia comercială, decizia nr. 19/1994)
Prin sentinţa civilă nr. 4.114 din 1.06.1992, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C.”C.C. C.C.C.F.”
- S.A. împotriva pârâtului L.T.A.V., acţiune prin care reclamanta a solicitat evacuarea pârâtului din clădirea situată în Bucureşti, str. Pavlov, imobil pe care îl deţine fără titlu.
Instanţa fondului a reţinut că, până la data de 30.07.1990, pârâtul -unitate cu personalitate juridică - împreună cu G.S.C. C.F. Bucureşti -unitate şcolară pentru care răspunde reclamanta, neavând personalitate juridică - s-au aflat în subordinea M.T. - C.C.C.F., că anterior acestei date în str. Pavlov s-a construit o clădire nouă din fondurile centrale, clădire ce face obiectul litigiului.
La data de 12.05.1990 a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 521 privind organizarea şi funcţionarea învăţământului în anul 1990/1991 şi, urmare acesteia, s-a emis Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1.059/30.06.1990, hotărându-se separarea efectivă a bazei materiale a celor două unităţi şcolare, anume L.TA.V. şi G.S.C.C.F.
Aceasta s-a făcut în baza protocolului nr. 13/8.161 din 24.07.1990, semnat de părţi, în care se stabilesc irevocabil datoriile fiecărei unităţi şcolare.
Astfel, în convenţia respectivă se arată expres că pârâtului îi revine imobilul în litigiu, pe care îl deţine, deci, în baza unui titlu legal.
în sfârşit, instanţa fondului a mai reţinut că actele invocate de reclamantă, prin care s-ar fi stabilit o altă delimitare, sunt întocmite unilateral de aceasta, ulterior protocolului respectiv.
De asemenea, instanţa a apreciat că nu are relevanţă cine a construit obiectul material al litigiului, ambele unităţi şcolare fiind în subordinea aceleaşi centrale.
Tribunalul Bucureşti - secţia a IlI-a civilă, prin decizia nr. 364 din
22.02.1993, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, recurs care privea nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, în sensul că instanţa nu ar fi lămurit toate faptele din care ar fi putut trage o concluzie justă cu privire la raporturile şi drepturile reciproce ale părţilor, precum şi faptul că instanţa, în mod neîntemeiat, i-a respins proba privind efectuarea unei cercetări locale.
Prelevându-se de dispoziţiile art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993, reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârilor pronunţate, recurs ce nu se referă la nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, constituind o expunere, o istorie a cauzei din punctul său de vedere şi o enumerare a actelor ce fuseseră apreciate de instanţa fondului ca neopozabile intimatului pârât, ulterioare convenţiei părţilor.
Cum recursul nu îmbracă una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, sub denumirea de motive de casare, şi cum simpla nemulţumire a părţii de hotărârile pronunţate nu este suficientă, cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să-şi sprijine recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege, potrivit dispoziţiilor art. 316 cu referire la art. 296 Cod procedură civilă, recursul urmează să fie respins.
| ← Recurs. Neindicarea motivelor de casare. Consecinţe | Renunţare la judecată. Apel. Inadmisibilitate → |
|---|
