Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 37/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 143/1372/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 37/C Dosar nr._
Ședința publică din data de 06 martie 2014
Instanța constituită din:
Complet de judecată CC6:
Președinte: C. G. - judecător
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror R. V. – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial B..
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de condamnatul C. V. V. împotriva sentinței penale nr. 56/S din data de 19 martie 2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul condamnat C. V. V., în stare de deținere, asistat de apărătorul din oficiu, avocat F. P..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul din oficiu, avocat F. P., învederează instanței că luând legătura cu contestatorul, acesta înțelege să-și retragă contestația formulată.
Întrebat fiind, contestatorul C. V. V., personal, menționează că își retrage contestația formulată.
Apărătorul din oficiu, avocat F. P., solicită a lua act de manifestarea de voință a contestatorului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a lua act de manifestarea de voință a contestatorului C. V. V..
Contestatorul condamnat C. V. V., personal, având ultimul cuvânt, menționează că își retrage contestația formulată.
CURTEA,
Constată că prin sentința penală nr. 56/S din data de 19 martie 2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. a fost respinsă contestația la executare formulată de petentul-condamnat C. V. V., zis „L.” fiul lui V. și Speranța, născut la data de 7 iulie 1978 în mun. B., jud. B., în prezent deținut în Penitenciarul C., jud. B., C.N.P. – 1__, împotriva sentinței penale nr. 78/S/10 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă la data de 21 februarie 2013 prin decizia penală nr. 637/21 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală a obligat petentul-contestator la plata sumei de 20 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul C. V. V. a declarat contestație înregistrată la Curtea de Apel B. sub dosar nr._, iar la data de 11 aprilie 2014 în ședință publică, contestatorul C. V. V. a precizat că înțelege să își retragă contestația promovată împotriva sentinței penale nr. 56 din data de 19 martie 2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B.
Așa fiind, în baza art. 599 alin. 3 Cod procedură penală, urmează a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat C. V. V., în sensul că își retrage contestația formulată în cauză.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste considerente,
În numele legii,
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul C. V. V. împotriva sentinței penale nr. 56/S/19.03.2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._ .
În temeiul art. 272 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru condamnat, în cuantum de 100 de lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.04.2014.
PREȘEDINTE
C. G.
Grefier
D. S.
Red.CG/11.04.2014
Tehnoredact. DS/11.04.2014/4 ex.
Jud.fond.R.D.S.
- pentru conformitate -
← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
---|