Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 509/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 509/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 1306/322/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.509/.._
Ședința publică din data de 14 octombrie 2014
Instanța constituită din:
Completul de judecată CAT2:
Președinte: M. D. – judecător
Judecător: C. E.
Grefier: C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror Lucreția T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor formulate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA TÂRGU S. și partea civilă S. R. prin A.N.A.F – D.G.R.F.P. B. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței penale nr. 88 din data de 30 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu S. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14 octombrie 2014, când,
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față:
I. P. sentința penale nr.88/30.06.2014, Judecătoria Tg.S. a hotărât :
În baza art. 396 al. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 al. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, cu aplicarea art. 10 al. 1 teza III din Legea nr. 241/2005, art. 5 Cp și art.91 Cod penal 1969, art. 5 Cod penal achită inculpatul M. L. L., pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare cu intenție în cel mult 30 zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal (34 acte materiale) și îi aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 500 (cinci sute) lei.
În baza art. 25 al. 5 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., împotriva inculpatului, pentru accesoriile debitului principal achitat de inculpat pe parcursul procesului, accesorii în sumă de 6.384 lei la 23.06.2014.
În baza art.397 al.5 Cod procedură penală menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din 16.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. S. asupra bunurilor inculpatului, anume casa familială a inculpatului, situată în or. C., ./A, jud. C., evaluată la suma de 227.197 lei pe baza declarației de impunere din evidența fiscală a Primăriei C., până la concurența sumei de 6.384 lei accesorii ale debitului principal și aduce la cunoștința persoanei vătămate că măsura încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 2, 4, 6 pct. 1 lit. a din OG 75/2001 dispune comunicarea prezentei, după rămânerea definitivă, la Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., pentru înscrierea în cazierul fiscal.
În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 490 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca stare de fapt că, prin rechizitoriul din 11.07.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. S., în dosarul nr.1737/P/2010, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul M. L. L. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare cu intenție în cel mult 30 zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2, art. 42 al. 1 Cod penal (34 acte materiale), în perioada martie 2007 – decembrie 2009.
În fapt în actul de inculpare s-a reținut că societatea . s-a înființat în anul 2007, obiect principal de activitate fiind activități în ferme mixte, asociat fiind M. L. și fratele său M. L.. Administrator de drept era M. L., dar administrator de fapt era M. L. L., tatăl celor doi asociați. P. plângerea penală a AFP C. la 26.11.2010 s-a solicitat tragerea la răspundere penală a reprezentantului societății pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr.241/2005 aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 8.864 lei. Conform evidențelor fiscale de la 23.08.2010 inculpatul a fost notificat că debitul principal este de 5.093 lei și dobânzile sunt de 3.771 lei. Inculpatul a arătat că nu a efectuat plăți către bugetul consolidat al statului de la înființarea societății – martie 2007 – până la suspendarea activității ei – decembrie 2009, figurând pe statele de plată lunare cu încasarea salariului, prejudiciul cauzat statului fiind calculat pe baza reținerilor scriptice aferente salariului menționate în declarațiile fiscale 100 și 102 predate în termen la DGFP C., prejudiciu pe cale nu-l contestă. Toate documentele în numele societății au fost întocmite, semnate, ștampilate de el. Inculpatul a menționat că a încercat să redreseze activitatea societății, fapt nereușit, motiv pentru care a fost nevoit să solicite suspendarea activității pe o perioadă de 3 ani, actul adițional la actul constitutiv fiind înregistrat la Oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul C.. Declarațiile inculpatului s-au coroborat cu celelalte probe administrate în dosarul de urmărire penală și din registrele de casă și extrasele de cont a rezultat că periodic au fost efectuate plăți și societatea a avut activitate pe perioada cercetată până la data suspendării, existând disponibilități bănești, astfel că omisiunea de a vira la buget sume reprezentând impozite și taxe cu reținere la sursă a fost săvârșită cu intenție.
P. adresa nr._/02.08.2011 DGFP C. – serviciul de colectare și executare silită au fost înștiințate organele de cercetare penală că în urma popririi dispuse prin adresele de înființare a popririi nr. 8295/24.01.2008,_/15.09.2008, 5976/26.03.2010 și_/02.08.2011 asupra disponibilităților bănești ale . s-a încasat suma de 1.343 lei. Cu chitanța TS7 nr._/31.01.2012 . a achitat în contul bugetului consolidat suma de 200 lei. A rămas nerecuperată suma de 7.321 lei prejudiciu actualizat.
Persoana vătămată statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGRFP B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. s-a constituit parte civilă cu suma de 7.321 lei.
În baza ordonanței din 16.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. S. s-a luat măsura aplicării sechestrului asigurător asupra imobilului – casă familială – aparținând inculpatului situat în or. C., ./A, jud. C., imobil evaluat la suma de 227.197 lei pe baza declarației de impunere din evidența fiscală a Primăriei C..
II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Tg.S. și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., AJFP C..
Criticile aduse de procuror au vizat aspecte de nelegalitate. Astfel, din cuprinsul motivelor de apel dezvoltate pe larg în memoriul de la fila 3 dosar apel, s-a menționat faptul că nu puteau fi reținute dispozițiile art.10 alin.1 teza a III-a din Legea nr.241/2005, deoarece, potrivit dispozițiilor art.79 din Legea nr.255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, infracțiunile de evaziune fiscală pentru care sunt aplicabile dispozițiile art.10 din Legea nr.241/2005 sunt doar cele de la art.8 și art.9, cu excluderea art.6 din aceeași lege.
În aceste condiții, achitarea trebuia dispusă în baza art.19 din Legea nr.255/2013 în referire la art.181 Cod penal din1968.
Criticile aduse de partea civilă au vizat aspecte de nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește criticile de nelegalitate, s-a menționat faptul că, în mod greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.10 alin.1 teza a III-a din Legea nr.241/2005. Astfel, acest din urmă text de lege prevede o cauză de reducere a pedepsei sau de aplicare a unei sancțiuni administrative în situația în care prejudiciul este acoperit de inculpat în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată. Or, primul termen de judecată a fost fixat la data de 07.10.2013, iar inculpatul, în cursul judecății, a achitat debitul din prejudiciul produs părții civile prin comiterea faptei, efectuând plăți în mai multe tranșe, ultima sumă fiind plătită pentru termenul de judecată din 16.06.2014, adică la al optulea termen de judecată.
Mai mult decât atât, în cererea de constituire de parte civilă a fost menționată suma de 3.293,00 lei, reprezentând creanțele fiscale principale nerecuperate și datorate bugetului consolidat al statului, plus obligațiile fiscale accesorii aferente acestei sume în privința cărora s-a solicitat calcularea până la data plății efective, la termenul de judecată din data de 23.06.2014 creanțele accesorii aferente fiind actualizate la suma de 6.384. Se mai susține în motivele de apel faptul că inculpatul nu a achitat nici debitul din prejudiciu, nici prejudiciul în întregime până la primul termen de judecată și nici nu a achitat integral pretențiile civile pe parcurul judecății. În aceste condiții, neachitând prejudiciul până la primul termen de judecată, nu puteau fi aplicate dispozițiile art.10 alin.1 teza a III-a din Legea nr.241/2005.
În ceea ce privește criticile de netemeinicie, acestea au vizat soluționarea acțiunii civile, apreciindu-se că aceasta trebuia admisă, după cum s-a solicitat.
III. Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, în limitele efectului devolutiv și al neagravării situației în propria cale de atac, Curtea va admite apelurile declarate în cauză numai sub aspectul dispozițiilor art.19 din Legea nr.255/2013 coroborat cu art.181 din Codul penal 1968, pentru următoarele considerente :
Astfel, în ceea ce privește criticile procurorului întemeiate pe dispozițiile din legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, acestea sunt nefondate, deoarece activitatea de natură penală ce i se impută inculpatului s-a desfășurat în perioada martie 2007 – decembrie 2009 când textul de lege invocat de acuzare nu distingea între infracțiunile prevăzute de Legea nr.241/2005, astfel că se aplică legea penală mai favorabilă, neputându-se exclude de la aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei principale sau de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ infracțiunea prev. de art.6 din aceeași lege.
Având de verificat în continuare dacă inculpatul a acoperit integral prejudiciul cauzat în termenele de decădere prevăzute de art.10 alin.1 din lege, Curtea reține că acesta nu a efectuat plata până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, deoarece acest prim termen de judecată a avut loc în data de 11.11.2013 (fila 372 vol.II dosar prima instanță).
În aceste condiții, Curtea găsește întemeiate criticile aduse sub aspectul greșitei rețineri a dispozițiilor art.10 alin.1 teza a III-a din Legea nr.241/2005.
Având în vedere aspectele de mai sus, la care se adaugă faptul că inculpatul a recunoscut faptele de natură penală ce i se impută, Curtea reține că sunt îndeplinite condițiile cu privire la existența faptelor în forma unității legale a infracțiunii continuate și în ceea ce privește săvârșirea lor de către inculpat.
Potrivit art.19 din Legea nr.255/2013, Atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispozițiile art. 181 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanța dispune achitarea, în condițiile Codului de procedură penală.
Art.181 Cod penal 1968 prevedea că Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Pentru a verifica dacă suntem în prezența criteriilor menționate de art.181 alin.2 Cod penal1968, Curtea va face următoarele precizări:
- la fila 23 dosar de urmărire penală se află înștiințarea de plată nr.14.335/23.08.2010 emisă de AFP C. din care rezultă că, în cuantumul prejudiciului fiscal ce a fost avut în vedere și de procuror la emiterea rechizitoriului, a fost inclus și CAS asigurați în cuantum de 1.687 lei. La această din urmă sumă, au fost calculate și accesorii de 1.241 lei.
- potrivit dispozițiilor art.148 lit.k1 din Legea nr.19/2000 (în vigoare la data faptei), preluate și de Legea nr.263/2010 la art.144 lit.p), nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției de asigurări sociale de stat, timp de 3 luni consecutiv (cum este și cazul de față), constituie contravenție, nu infracțiune.
- în aceste condiții, în mod greșit partea civilă a inclus în prejudiciul solicitat a fi reparat și suma de 1.687 lei, la care au fost calculate și accesorii de 1.241 lei.
- cum acțiunea civilă exercitată în procesul penal este instrumentul juridic prin care se tinde la repararea pagubei produse printr-o infracțiune, iar nu printr-o contravenție, această sumă de bani nu trebuia avută în vedere la constituirea de parte civilă.
În aceste condiții, dat fiind faptul că:
- potrivit dispozițiilor art.10 alin.1 teza a III - a din Legea nr.241/2005, În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, …Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar;
- inculpatul nu a achitat în cursul urmăririi penale și nici până la primul termen de judecată prejudiciul fiscal, chiar scăzând suma de 1.687 lei ce nu conducea la atragerea unei răspunderi penale, ci a unei răspunderi contravenționale,
soluția de achitare adoptată de prima instanță care a fost întemeiată pe dispozițiile art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală este una greșită.
În condițiile în care inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a achitat prejudiciul fiscal, are vârsta de 54 de ani și se ocupă cu creșterea animalelor, raportat la dispozițiile art.19 din Legea nr.255/2013, acesta va fi achitat, iar în baza art.91 lit.c din Codul penal 1968, inculpatului M. L. L. i se va aplica sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
În ceea ce privește critica ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., AJFP C. prin care s-a solicitat admiterea acțiunii civile, Curtea reamintește că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- existența unui prejudiciu,
- existența unei fapte ilicite,
- existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu,
- existența vinovăției celui/celor care a/au cauzat prejudiciul.
În raport de considerentele expuse supra din care a rezultat că partea civilă a inclus în prejudiciul pentru care s-a constituit parte civilă și suma de 1.687 lei, la care au fost calculate și accesorii de 1.241 lei – deși aceste sume de bani nu pot fi solicitate a fi reparate în cadrul unui proces penal, ci a unui proces civil – Curtea reține că nu sunt îndeplinite cerințele angajării răspunderii civile delictuale deoarece prejudiciul nu este unul cert, fiind greșit calculat, astfel că se impunea respingerea acțiunii civile ca nefondate. Cum însă prima instanță a lăsat nesoluționată acțiunea civilă și în condițiile adagiului non reformatio in pejus, Curtea nu poate înrăutăți situația apelatului Ministerul Finanțelor Publice, ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., AJFP C., astfel că aceste critici vor fi respinse ca nefondate.
În lumina aspectelor de fapt și de drept de mai sus, în baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., sentința apelată va fi desființată numai sub aspectul soluționării acțiunii penale. În cadrul rejudecării în aceste limite, în baza art.19 din Legea nr.255/2013 coroborat cu art.181 din Codul penal 1968, inculpatul M. L. L. va fi achitat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. 1968, iar în baza art.91 lit.c din Codul penal 1968 i se va aplica sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Văzând și dispozițiile art.272 și art.275 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Tg.S. și Ministerul Finanțelor Publice, ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., AJFP C. împotriva sentinței penale nr.88/30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.S., pe care o desființează sub aspectul soluționării acțiunii penale.
Rejudecând în aceste limite,
I. În baza art.19 din Legea nr.255/2013 coroborat cu art.181 din Codul penal 1968, achită inculpatul M. L. L. sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. 1968.
În baza art.91 lit.c din Codul penal 1968, aplică inculpatului M. L. L. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
II. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art.272 C.pr.pen., dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul B. a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. D. C. E.
GREFIER
C. G.
Red.C.E/17.10.2014
Dact.A.I.P/21.10.2014/8 exemplare
Red.jud.fond S.K.
| ← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|
