Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 98/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 98/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 14235/197/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 98/AP DOSAR NR._

Ședința publică din data de 20 martie 2014

Instanța constituită din:

- Completul de judecată CAJ6:

PREȘEDINTE – C. E.

JUDECĂTOR – M. G. L.

- Grefier - D. B.

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. A. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de partea responsabilă civilmente . VIENNA INSURANCE GROUP” SA prin reprezentant legal .” împotriva sentinței penale nr. 2283 din 29.11.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 5 martie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru data de 19 martie 2014, iar apoi pentru astăzi 20 martie 2014.

CURTEA

Constată că prin sentința penală nr. 2283/29.11.2013 a Judecătoriei Brasov s-a dispus în baza art. 178 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală condamnarea inculpatului C. F. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art.81, 82 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

În baza art.71 al.2 Cod penal i s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) Cod penal.

În baza art.71 al.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

În baza art.359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal potrivit cu care dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În baza art.7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În baza art.346 al.1 Cod procedură penală a fost obligată Bulgarski Imoti din Bulgaria, prin corespondentul din România . Vienna Insurance Group SA, prin reprezentant . SRL, în calitate de asigurător de răspundere civilă, să plătească:

- părții civile V. M. I. sumele de 3.553,94 lei daune materiale și 100.000 lei daune morale. Au fost respinse restul pretențiilor.

- părții civile minore V. S. I. M. suma de 50.000 lei daune morale. S-au respins restul pretențiilor.

În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă promovată de S. C. Județean de Urgență B..

S-a constatat că părțile vătămate F. M. S. și Ș. G., nu s-au constituit părți civile.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 9776/P/2011 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecată a inculpatului C. F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.178 al.2 Cod penal.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv declarații învinuit, declarația părții vătămate V. M. I., declarații martor Ș. G., raport de constatare medico legală, rapoarte de expertiză medico legală, acte medicale, acte auto, cu acordul de vinovăție exprimat de inculpat în conformitate cu dispozițiile art. 320 indice 1 Cod de procedură penală, judecătoria a reținut în fapt că în data de 09.10.2011, în jurul orelor 22.30, inculpatul C. F. conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare TX-2885-XC pe DN1, dinspre C. către F..

Ajungând la km.187+400 m, în condițiile unui carosabil umed și înghețat, inculpatul a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a tamponat autoturismul cu nr. de înmatriculare TX-2631-XC, condus de V. I. T., care în urma leziunilor suferite a decedat.

După acest prim impact, autoturismul condus de inculpat a ricoșat în autoturismul la volanul căruia se afla partea vătămată Ș. G., acesta suferind leziuni vindecabile în 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Îndrept, a considerat prima instanță că fapta inculpatului C. F., care la data de 09.10.2011, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare TX-2885-XC pe DN1, dinspre C. către F., a pătruns pe contrasens din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a tamponat autoturismul condus de V. I. T., acesta decedând urmare a leziunilor suferite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev și ped. de art.178 alin. 2 Cod penal, culpa inculpatului fiind reținută sub forma celei prev. de art.19 alin.1 pct.2 lit.a Cod penal.

Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia s-a ținut cont de criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, care este unul ridicat prin raportare la valoarea socială căreia i s-a adus atingere (viața omului), urmările produse (decesul victimei), împrejurările concrete în care s-a comis fapta (deraparea autoturismului a fost favorizată și de starea carosabilului, alunecos), precum și de persoana infractorului, care nu a mai fost condamnat anterior, este apreciat pozitiv în societate conform caracterizării depuse din partea Primăriei O..

Raportat la circumstanțele personale ale inculpatului și natura infracțiunii instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

În soluționarea laturii civile a cauzei, s-a reținut că partea vătămată V. M. I., soția victimei a pretins despăgubiri în sumă de 95.198 lei daune materiale și 100.000 lei daune morale, iar V. S. I. M., fiica victimei, a solicitat o prestație periodică lunară de 25% din veniturile inculpatului, de la data decesului victimei și până la vârsta majoratului.

În privința daunelor materiale, instanța a reținut ca dovedite prin înscrisurile depuse cheltuieli în cuantum de 3.553,94 lei ocazionate de înmormântarea victimei și parastase. La dosar au fost depuse mai multe bonuri anterioare datei accidentului, unul dintre bonuri, în valoare de 211,43 lei, nu are nicio dată, iar un bon este datat 15.06.2012, dată ce nu corespunde nici unui parastas, partea civilă arătând că s-au ținut la 3, 6, 9 săptămâni, apoi la 6 luni, 9 luni și în continuare, astfel că aceste înscrisuri nu au fost luate în considerare. De asemenea, contravaloarea țigărilor de pe celelalte bonuri nu a fost luată în calcul.

Judecătoria a înlăturat declarațiile martorilor Martorii G. M. și G. I. ce au avansat sume mult mai mari privind cheltuielile de înmormântare și cele ocazionate de parastase, unul spunând că s-au ridicat la valoarea de 22.000 lei (înmormântarea), celălalt la 25.000 lei (înmormântarea) plus 60.000 lei (pomenile până la doi ani), întrucât sumele nu sunt certe și nici dovedite cu înscrisuri, pentru acest gen de cheltuieli (transportul decedatului, alimente, pomenile fiind ținute acasă) neputându-se susține că partea ar fi fost în imposibilitate materială sau morală de a prezenta documente.

În speță, atât soția, cât și fiica victimei, pentru aceasta din urmă instanța de fond acordând din oficiu daune morale conform art.17 Cod procedură penală, fiind minoră, au suferit indubitabil un prejudiciu moral prin pierderea soțului, respectiv a tatălui, suferința fiind descrisă și de martorii G. M. și G. I., care au arătat că relațiile erau foarte bune, victima era singurul aducea bani în casă, iar fata se află de-abia în clasa a IX-a și simte mult lipsa tatălui.

La data producerii evenimentului rutier din 09.10.2011 autoturismul condus de inculpat era asigurat pentru răspundere civilă obligatorie auto la Bulgarski Imoti din Bulgaria, al cărei corespondent din România este . Vienna Insurance Group SA, prin reprezentant . SRL, acesta fiind debitorul obligației de plată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel parte responsabilă civilmente . VIENNA INSURANCE GROUP” SA prin care a solicitat respingerea acțiunii civile exercitată din oficiu și înlăturarea acestei obligații din sarcina subscrisei având în vedere că noua reglementare nu mai prevede o astfel de posibilitate pe care instanța o avea. Acțiunea civilă în procesul penal se poate exercita în cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă de către reprezentantul legal sau de către procuror, instanța nemaiavând posibilitatea să se pronunțe din oficiu asupra acțiunii civile cu excepția cazurilor prev. de art. 25 Cod procedură penală care prevăd că instanța se pronunță din oficiu doar în cazul desființării unui înscris sau restabilirii situației anterioare.

A apreciat că în speță se aplică legea penală referitoare la apel, normele de procedură penală sunt de imediată aplicare, astfel încât văzând că și dispozițiile legii tranzitorii nu prevăd nimic în cazul acestor situații respectiv soluționarea acțiunilor civile în care acțiunea civilă a fost exercitată din oficiu, solicitând respingerea constituirii de partea civilă ca fiind în afara cadrului procesual.

Al doilea motiv de apel se referă la cuantumul daunelor materiale și morale acordate de instanță. În privința daunelor materiale instanța a reținut o anumită sumă care nu poate fi verificată sub aspectul cuantificării. În privința daunelor morale, a apreciat că limitele date de lege și jurisprudența în materie trebuie să se raporteze la o practică unitară și la condițiile sociale din țară, precum și la situația pe care o avea partea civilă anterior decesului. Nu s-au contestat suferințele cauzate de deces însă cuantumul daunelor morale acordate este mare astfel că se impune diminuarea acestuia.

În fața instanței de recurs nu au fost administrate probe cu înscrisuri, depuse de părțile civile și de inculpat. Inculpatul nu a fost prezent, fiind reprezentat de apărător ales.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, cât și prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și cu acordul de vinovăție exprimat de inculpat în fața instanței de judecată, situație necontestată.

În drept, în mod corect a stabilit judecătoria că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev și ped. de art.178 alin. 2 Cod penal.

Cu privire la motivele de apel ale asigurătorului - parte responsabilă civilmente, privind micșorarea sumelor acordate părților civile cu titlu de daune materiale și daune morale, instanța de control observă că judecătoria a făcut o analiză pentru fiecare parte civilă, completă și corectă a prejudiciilor suferite, materiale și morale, analiză pe care și-o va însuși, ca fiind temeinic realizată.

Au fost analizate în mod corect înscrisurile depuse la dosar cu privire la stabilirea cuantumului daunelor materiale, fiind acordate numai acele sume ce aveau legătură cu cheltuielile ce se fac la astfel de ocazii, fiind înlăturate de judecătoria atât declarații de martori cât și alte înscrisuri ce atestau efectuarea de cheltuieli dar care fie nu aveau dată, fie erau dintr-o dată ce nu corespundea cu niciun eveniment (înmormântare sau pomeniri ulterioare).

Este de necontestat aspectul că nu se poate realiza o înmormântare și mai multe pomeniri ulterioare cu suma de 3553,94 lei, ce a fost acordată de instanță, iar faptul că nu s-a putut dovedi de către părțile civile cheltuiala unor sume mult mai mari, ce au fost cheltuite, din motive evidente ce țin de suferința pierderii dramatice a unui membru de familie, momente în care părțile civile numai de cerut și păstrat bonuri fiscale nu au dispoziție și timp, vine, în cadrul procesului ulterior, în dezavantajul părții civile și în favoarea asigurătorului.

Instanța trebuie să analizeze înscrisurile depuse de părțile civile prin prisma acestor realități de necontestat, pe de-o parte dificultatea de a aduna probe cu ocazia înmormântării tatălui, mamei sau copilului pentru a fi folosite într-un proces ulterior, iar pe de altă parte costurile unor asemenea evenimente obligatorii (înmormântări, pomeniri ulterioare), ce sunt de obicei mari.

Din acest motiv, Curtea consideră că judecătoria a făcut o asemenea analiză a înscrisurilor depuse de partea civilă, acordând acele sume ce s-au cheltuit și ce ar fi putut fi cheltuite cu ocazia înmormântării și a pomenirilor ulteriore, sume oricum mai mici decât cele efectiv cheltuite de părțile civile dar imposibil de dovedit prin probe certe.

Cu privire la cuantumul daunele morale acordate celor două părți civile, Curtea reține că analiza făcută de prima instanță a ținut seama de legăturile puternice de familie existente între victimă, soția și fiica sa, astfel cum au rezultat din declarațiile martorilor, de aspectul că victima nu a avut nici cea mai mică culpă, circulând regulamentar cu propriul autoturism, că fiica victimei se afla la o vârstă la care a resimțit puternic șocul evenimentului, suferința sa rămânând pentru tot restul vieții iar soția s-a văzut pusă în situația de a-și crește și susține financiar singură copilul.

Sumele acordate nu sunt considerate de instanța de control judiciar mari, ci temeinic stabilite, nu constituie nici o îmbogățire fără justă cauză și nici o reparație derizorie a suferinței.

Cu privire la motivul de apel prin care s-a solicitat respingerea acțiunii civile soluționată din oficiu de instanță pentru partea civilă minoră V. S. I. M., Curtea reține că minora, prin reprezentant legal, mama sa, V. M. I., s-a constituit parte civilă în procesul penal și a solicitat o prestație periodică de 25% din veniturile inculpatului, solicitare respinsă de judecătorie.

Instanța de fond, prin sentință, a respins această solicitare, dar a dispus în mod legal obligarea asigurătorului la plata unor daune morale în favoarea părții civile minore V. S. I. M., reținând în mod corect ca temei de drept dispozițiile art. 17 alineat 1 Cod de procedură penală, în vigoare atât la data faptelor cât și la data pronunțării sentinței penale, dispoziții ce obligau instanța să se pronunțe din oficiu asupra daunelor morale chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă în cauză.

Noul cod de procedură penală, în art. 19 alineat 3 prevede că pentru persoana vătămată lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numele acesteia de reprezentantul legal sau, după caz, de procuror. În speță, partea civilă V. S. I. M. are capacitate de exercițiu restrânsă, fiind minoră, iar reprezentantul său legal este mama sa, V. M. I..

Dispozițiile procedurale sunt de imediată aplicare și acest principiu este interpretat de Curte în sensul că, dacă instanța de fond nu s-ar fi pronunțat din oficiu pe acțiunea civilă în cazul minorei, acest lucru nu ar mai fi fost posibil după . noului cod de procedură penală, fără exercitarea acțiunii prin reprezentant legal. Dacă însă instanța de fond s-a pronunțat prin sentință și a dispus obligarea asigurătorului la plata unor daune morale în favoarea părții civile minore din oficiu, conform textului în vigoare la acea dată, acest drept nu mai poate fi retractat de instanța de control judiciar întrucât a fost acordat de judecătorie în mod legal și temeinic, fiind o măsură ce nu mai poate fi desființată, întrucât s-a făcut cu respectarea tuturor dispozițiile legale de la data pronunțării.

În art. 13 din Codul de procedură penală se prevede expres că legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate și măsurilor dispuse de la . și până în momentul ieșirii din vigoare, cu excepția situațiilor tranzitorii.

Soluționarea acțiunii civile din oficiu este o măsură dispusă de instanța de fond înainte de . codului de procedură penală, deci nu poate intra sub incidența acestui nou cod, atâta vreme cât nici normele tranzitorii nu prevăd o asemenea excepție, ce s-ar constitui într-o retroactivitate a legii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 punct 1 litera b Cod de procedură penală, apelul asigurătorului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de asigurătorul . Vienna Insurance Group SA prin reprezentant . SRL împotriva sentinței penale nr. 2283/29.11.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.

În baza art. 275 alineat 2 Cod de procedură penală obligă apelanta la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

C. E. M. G. L.

GREFIER

D. B.

Red. M.G.L./29.05.2014

Dact.B.D./03.06.2014

Jud. fond C. G.

- 2 exemplare -

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 98/2014. Curtea de Apel BRAŞOV