Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 7/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 10491/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 7/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 24 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CA5 nou:
PREȘEDINTE - A. C. M.
JUDECĂTOR - C. G.
- Grefier: - R. G.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – D. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Tribunalul B. și partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 279/S din 26 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24 ianuarie 2014, când,
CURTEA
Asupra apelurilor de față,
Constată că prin sentința penală nr. 279/S/26.11.2013 a Tribunalului B., în baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de către inculpatul R. O. P. din infracțiunea prevăzută de art. 11 al. 1 lit. c din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal – 2 acte materiale – și art. 13 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal – 2 acte materiale - și art. 13 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală cu aplicarea art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului R. O. P. – născut la 11.09.1968 în Căușeni, Republica M. domiciliat în Republica M., Chișinău, ., nr. 29/3 . B.I A42042973 și al pașaportului moldovenesc A0684643 – sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal – 2 acte materiale - și art. 13 Cod penal.
S-a respins acțiunea civilă exercitată în cauză de către partea civilă S. R., Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în perioada 02.03-30.03.2006 (deci în urmă cu peste 7 ani și jumătate) a fost efectuat un „control tematic”de către D.G.F.P. – Activitatea de Control Fiscal Sibiu la S.C. „T. I.” S.R.L. Fundata urmare căruia s-a stabilit că – în zilele de 11.06.2004 și 17.06.2004 – societatea indicată a livrat o cantitate totală de 58.600 kg motorină „Super Euro” către S.C. „Petrosib Oil” S.R.L. Sibiu conform a două facturi fiscale, valoarea totală a acestor livrări fiind de_ lei și T.V.A. colectată în cuantum de_ lei.
Tribunalul a reținut că aceste sume nu au fost evidențiate în contabilitatea S.C. „T. I.” S.R.L. – care a intrat în lichidare judiciară din anul 2005, deci în urmă cu aproape 9 ani – iar facturile la care s-a făcut referire au fost semnate de către inculpatul R. O. P., cetățean al Republicii M., care în acea perioadă – luna iunie a anului 2004 – figura, scriptic, ca și administrator al S.C. „T. I.” S.R.L.
Ascultat fiind în cursul urmăririi penale – în fața autorităților competente din Republica M. – inculpatul R. O. P. a arătat (fila 29 dosar urmărire penală) că a fost pentru o perioadă scurtă în România, în anul 2004, pentru a comercializa albituri pentru pat și, în B., a fost abordat de un bărbat „O.” care i-a spus că are o „afacere”.
Tribunalul a reținut că și corespunzând realității susținerile inculpatului indicat care a mai arătat că – în schimbul sumei de 100 de dolari – a aplicat mai multe semnături pe o . înscrisuri („peste 50 de acte”) ce i-au fost înmânate de către acel „O.”, fiind vorba, probabil, de facturi și alte acte aferente activității S.C. „T. I.” S.R.L., care finalmente au condus la întocmirea rechizitoriului în prezenta cauză penală.
Art. 11 al. 1 lit. c din Legea nr. 87/1994 – incriminare preluată ulterior și de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, aceasta din urmă fiind legea mai favorabilă, în sensul art. 13 Cod penal, prin prisma condițiilor de plată drept pentru care potrivit art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice – arată că suntem în prezența infracțiunii de „evaziune fiscală” în situația „omisiunii evidențierii în actele contabile sau alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”, fapte săvârșite – potrivit aliniatului 1 din art. 9, Legea nr. 241/2005 – „în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”.
Ori privitor la cauza de față nu se poate reține de către instanță că – din punct de vedere subiectiv – inculpatul R. O. P. a adoptat un comportament ce s-ar circumscrie normei incriminatoare.
Este evident că această persoană a semnat o . înscrisuri, contra unei sume modice de bani, însă acest aspect nu se poate constitui - prin el însuși și în lipsa altor elemente ce ar releva atitudinea subiectivă a inculpatului în sensul eludării unor norme în materie fiscală – într-un temei suficient pentru a se dispune condamnarea sa pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Tribunalul a arătat că nu poate ignora un vechi principiu procesual penal – al „egalității în fața legii penale” – atât timp cât, în situații similare, P. de pe lângă Tribunalul B. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unor cetățeni moldoveni aflați într-o situație identică cu a inculpatului R. O. P..
În acest sens tribunalul a citat dintr-un rechizitoriu întocmit, la data de 19.02.2013, de către același organ judiciar ce solicită actualmente condamnarea inculpatului R. O. P., act de sesizare în care se relevă următoarele:
“În ceea ce privește activitatea infracțională a învinuitului L. V., analizând actele și lucrările dosarului, apreciem că vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală este cel puțin discutabilă. ...analizând situația intrărilor – ieșirilor de pe teritoriul României, se constată să învinuitul L. V. a intrat în România în data de 30.06.2003 și a ieșit în data de 01.07.2003 ceea ce conduce la concluzia că era puțin probabil ca această persoană să fie autorul infracțiunii de „evaziune fiscală” de care este acuzată, în condițiile în care șederea acestuia pe teritoriul României s-a limitat la semnarea actelor de preluare a societății ..
Aceleași precizări sunt valabile și pentru învinuita STEPANENCO (fostă BURDUNIUC) A.….fiind puțin probabil ca aceasta să fie vinovată, în una din formele de vinovăție cerute de legea română, de săvârșirea infracțiunii de care este acuzată.
Față de această situație, în cauză se va dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților L. V. și STEPANENCO (fostă BURDUNIUC) A. întrucât se ridică un dubiu cu privire la participarea acestora la săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați.
Situația prezentată mai sus, caracterizează o stare de fapt des întâlnită în cazul dosarelor de evaziune fiscală cu prejudicii colosale la bugetul de stat în care persoane aparent de bună credință, achiziționează societăți comerciale fără datorii sau alte probleme fiscale și, într-o perioadă scurtă de timp desfășoară o activitate comercială intensă, fără a plăti la bugetul de stat impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată, ulterior înstrăinând aceste societăți comerciale către persoane necunoscute sau greu de identificat (boschetari, cetățeni din Republica M.), pretinzând că întreaga contabilitate a fost predată acestor persoane și că de fapt, învinuirea ce li se aduce este o eroare, învinuiții prezentându-se drept oameni de afaceri de bună credință”.
Tribunalul a ținut a mai reaminti că opera de înfăptuire a justiției nu rezidă – în sensul art.1 al.1 Cod procedură penală – doar din condamnarea unor persoane cărora li se impută anumite fapte de natură penală ci ține, în mod absolut, și de scopul imperativ avut în vedere de teza finală a textului procesual indicat respectiv acela că „nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”.
Așa cum se arată constant în practica și literatura juridică penală „prezumția de nevinovăție” – consacrată de legiuitorul român în art. 5/2 Cod procedură penală sau art. 66 Cod procedură penală – depășește în importanță aspectul tehnic legat de materia probelor și sarcina probațiunii fiind absolut necesar a fi interpretată ca adevărat principiu fundamental al procesului penal.
Astfel „prezumția de nevinovăție” nu poate fi anulată decât prin certitudinea dovedită a vinovăției unei persoane iar dacă această certitudine nu se manifestă „prezumția de nevinovăție” triumfăputând fi completată și cu vechiul principiu potrivit căruia „orice îndoială este în favoarea inculpatului „in dubio pro reo”.
În cauza de față pentru a se dispune condamnarea inculpatului R. O. P. pentru comiterea infracțiunii de „evaziune fiscală” s-a arătat că trebuie dovedite, în mod neechivoc, acțiunile infracționale ale inculpatului „în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaților fiscale”, cum o impune art. 9 al. 1 din Legea 241/2005.
Or în cauza de față, în raport cu ansamblul probator existent la dosar, o asemenea concluzie neechivocă nu se poate obține, sens în care nu poate decât a fi valorificat principiul „prezumției de nevinovăție” la care s-a făcut referire.
Față de toate cele expuse tribunalul, în baza art. 334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de către inculpatul R. O. P. din infracțiunea prevăzută de art. 11 al. 1 lit. c din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal – 2 acte materiale – și art. 13 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal – 2 acte materiale - și art. 13 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală cu aplicarea art. 10 lit. d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului R. O. P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal – 2 acte materiale - și art. 13 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apeluri P. de pe lângă Tribunalul B. și partea civilă S. R. prin ANAF prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B..
P. a solicitat desființarea sentinței și în urma rejudecării, condamnarea inculpatului R. O. P. pentru infracțiunea reținută în sarcina sa. Se arată că materialul probatoriu administrat are aptitudinea de a dovedi vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și are aptitudinea de a conduce la condamnarea acestuia pentru evaziune fiscală.
Arată că inculpatul R. O. P. este cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, fapta constând în aceea că, în data de 11.06.2004 și respectiv în data de 17.06.2004, în calitate de administrator al societății comerciale ., inculpatul a încasat diferite sume de bani în urma unor activități comerciale și nu a înregistrat aceste sume în contabilitate, prejudiciind bugetul de stat în acest mod.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, în opinia sa, varianta prezentată și susținută de inculpat nu se coroborează cu nici o altă probă și apreciază că acestea au fost însușite în mod corect de către prima instanță.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul, cetățean al Republicii M., s-a deplasat în România și a fost prezent în B. în mod repetat, fiind indicate în mod clar datele și perioadele în care s-a aflat pe teritoriul României începând cu luna februarie 2004 și până în luna iunie 2004, perioadă de timp în care acesta a desfășurat diferite activități cu caracter de continuitate în interesul și în numele respectivei societăți comerciale. Inițial a înființat această societate comercială, s-a prezentat în fața notarului pentru înființarea societății, a ridicat înscrisuri în numele societății de la imprimerie, respectiv chitanțe și facturi, a semnat acte, declarații de onorabilitate în numele societății, de asemenea a semnat chitanțe și facturi, inclusiv facturile cu privire la care s-a efectuat cercetarea penală.
Arată că toate aceste fapte se dovedesc și de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică care atestă că faptul că aceste înscrisuri sunt semnate de către inculpat.
Apreciază că opinia instanței de fond care și-a însușit susținerea inculpatului, în sensul că nu a avut cunoștință în mod real de actele pe care le semnează, nu este una conformă cu realitatea. În concluzie, apreciază că inculpatul a săvârșit respective acțiuni în cunoștință de cauză, se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.
Mai arată că situația inculpatului nu este una similară cu cea a persoanelor la care se face referire în cuprinsul hotărârii judecătorești pronunțată de prima instanță, întrucât în respectivele situații, cetățeni ai Republicii M. doar au semnat acte de preluare, de cesiune a unor societăți comerciale de pe teritoriul României, aceasta fiind simpla lor activitate, și alte persoane au săvârșit infracțiuni de evaziune fiscală în numele respectivelor societăți comerciale. Precizează că alta este situația inculpatului din prezenta cauză, astfel cum a arătat, acesta săvârșind cu caracter de continuitate, acte, în numele societății comerciale printre care semnarea celor două facturi și încasarea sumelor de bani care nu au fost înregistrate în contabilitate, fiind astfel prejudiciat bugetul statului cu suma de 109.613 lei.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului, iar cu ocazia rejudecării, să se dispună condamnarea inculpatului R. O. P. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată – 2 acte materiale și reținerea dispozițiilor art. 13 Cod penal în raport de succesiunea de modificări la legea fiscală de la data săvârșirii faptei și până în prezent.
Partea civilă S. R. prin ANAF prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. a solicitat admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata sumei cu care aceasta s-a constituit parte civilă în dosar. Se arată că inculpatul, prin acțiunea sa, ar fi produs un prejudiciu de_ lei, reprezentând obligații fiscale stabilite în sarcina ..
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că apelurile parchetului și părții civile nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse, pentru următoarele motive:
Prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoana acuzată, într-un proces penal, presupune ca în cazul condamnării să se dovedească vinovăția acesteia dincolo de orice dubiu rezonabil. Vinovăția persoanei trebuie dovedită atât sub aspectul laturii obiective, respectiv a săvârșirii acțiunii sau inacțiunii descrise în norma penală, cât și sub aspectul laturii subiective, respectiv a formei de vinovăție cu care a acționat inculpatul. Or, în cauză în mod corect a reținut instanța de fond că prin actele de urmărire penală și prin probele efectuate în cursul judecății nu s-a reușit probarea vinovăției inculpatului R. O. P. dincolo de orice dubiu rezonabil.
Sub aspectul laturii obiective s-a putut constata cu certitudine doar faptul că o persoană care s-a legitimat ca fiind inculpatul R. O. P. a semnat actele de înființare a ., de înființarea acesteia ocupându-se martorul M. G. A., în calitate de avocat. Acesta arată că atestă de regula identitatea persoanei care îi solicită să efectueze actele de înființare a unor societăți comerciale și că probabil că și în acest caz a procedat la fel, dar nu își amintește de persoana acestuia. De asemenea, din Raportul de constatare tehnico-științifică, efectuat în cursul urmăririi penale, rezultă că persoana care a semnat în numele acestei societăți comerciale Facturile fiscale . ACC și numerele_,_ au fost executate de către persoana care a executat semnăturile de pe actele de înființare a .. Aceste semnături nu seamănă însă cu cea depusă de inculpat pe declarația de la fila 29 din dosarul de urmărire penală, luată inculpatului R. O. P. prin comisie rogatorie, la Procuratura sectorului Botanica, Chișinău.
Chiar dacă s-ar considera însă că această persoană este una și aceeași cu inculpatul R. O. P., Curtea constată că nu se înlătură dubiul cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de evaziune fiscală, de care este acuzat. Aceasta, în primul rând deoarece din datele obținute rezultă că acest inculpat a intrat în țară și a stat în România destul de puțin timp, când este greu de crezut că ar fi avut timp să pună la cale și să realizeze o afacere de genul celei descrise în actul de sesizare a instanței. Așa cum a reținut și instanța de fond, în alte cazuri similare organele judiciare au considerat că aceste persoane nu au săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, deoarece nu rezultă că acestea sunt cele care s-au ocupat în fapt de administrarea societăților comerciale, în numele cărora s-au efectuat operațiunile contabile ce au produs prejudicii la bugetul de stat. Persoana responsabilă de producerea evaziunii fiscale este administratorul societății comerciale, iar practica judiciară s-a pronunțat în sensul că este vorba de administratorul de fapt și nu neapărat de persoana care figurează în actele societății ca asociat sau administrator, deoarece administratorul de fapt este cel care a efectuat actele producătoare de prejudiciu și care a avut intenția de a prejudicia bugetul de stat, prin neîntocmirea evidențelor contabile.
Faptul că există probabilitatea ridicată ca inculpatul R. O. P. să nu fi fost persoana care a exercitat în fapt conducerea ., rezultă și din aceea că în Raportul de constatare tehnico-științifică, efectuat în cursul urmăririi penale, rezultă că scrisul depus la toate rubricile, pe aversul Facturilor Fiscale . ACC și numerele_,_ nu a fost executat de către persoanele care au executat scrisul depus pe formularul COMANDĂ, al numitului R. O. din data de 10.03.2004, pe formularul intitulat „Comandă de ridicare a formularelor cu regim special” din data de 28.04.2004, al numitului R. O., pe exemplarul roșu al facturilor fiscale cu . și numerele_,_.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că a fost în B., în cursul anului 2003 sau 2004, unde a fost abordat de o persoană care i-a spus că are nevoie de întocmirea unor acte pe numele unor cetățeni din Republica M., ca să beneficieze de niște facilități fiscale. În schimbul unor sume modice a arătat că a acceptat să dea datele personale și să facă acele semnături. Acesta arată că nu a înființat societăți comerciale în România și că nu-i este cunoscută denumirea ..
Față de această declarație a inculpatului și față de celelalte acte ale dosarului de urmărire penală, Curtea constată că nu este întemeiat apelul parchetului prin care solicită desființarea sentinței instanței de fond și condamnarea inculpatului, fiind un dubiu serios cu privire la calitatea acestuia de administrator de fapt al ..
În cea ce privește apelul părții civile S. R. prin ANAF, întrucât nu rezultă cu certitudine participarea inculpatului R. O. P. la săvârșirea faptei delictuale ce a produs prejudiciu la bugetul de stat, în mod corect a reținut instanța de fond că nu poate fi obligat inculpatul la plata acestui prejudiciu civil. Așa cum s-a arătat anterior, infracțiunea de evaziune fiscală este comisă de persoana care a administrat în fapt societatea comercială ce a desfășurat activitatea comercială producătoare de prejudiciu fiscal. Aceasta este persoana care a dispus efectuarea operațiunilor comerciale fără a efectua înregistrarea în contabilitate a acestora, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Conținutul infracțiunii de evaziune fiscală coincide cu fapta civilă delictuală producătoare de prejudiciu la bugetul de stat. Or, cum în speță s-a reținut că există dubiu serios cu privire la participarea inculpatului R. O. P. la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, nu este întemeiat apelul părții civile prin care se solicită obligarea acestuia la plata sumei de_ lei reprezentând obligațiile fiscale stabilite în sarcina ., de către organele fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul B. și de partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței. penale nr. 279/S/26.11.2013 a Tribunalului B., pe care o menține.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală. onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 200 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală obligă apelanta parte civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. la plata sumei de 150 de lei, parte din cheltuielile judiciare în apel, restul rămânând în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. C. M. C. G.
GREFIER,
R. G.
Red. C.G.30.01.2014
Dact. R.G./03.02.2014
Jud.fond.B.B.
| ← Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Decizia nr. 11/2014.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 28/2014. Curtea de... → |
|---|
