Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Decizia nr. 11/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 58/1372/2014/a4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 11/CP DOSAR NR._
Ședința camerei de consiliu din data de 21 martie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de cameră preliminară CCP1 :
Președinte - E. B.
- Grefier - D. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației formulată de inculpatul D. I. M. împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 10 martie 2014 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ 14.
Fără participarea părților.
CURTEA
Constată că prin încheierea din data de 10.03.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul penal nr._ 14, a fost respinsă excepția nulității actelor de urmărire penală invocată de inculpatul D. I.-M. și în baza art. 346 Cod procedură penală, a fost constatată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B. la data de 30 ianuarie 2014, în dosarul nr. 151D/P/2013, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul sus menționat.
Totodată, s-a dispus începerea judecății.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 30 ianuarie 2014 de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B., în dosarul nr. 151D/P/2013, înregistrat pe rolul acestei instanțe de judecată la data de 31 ianuarie 2014, sub dosar nr._ 14, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D. I.-M. pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de aderare la un grup infracțional, constituit în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003, coroborat cu art. 323 C. pen., raportat la art. 2 lit. b. pct. 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen., respectiv trafic de minori, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului arestat D. I.-M. faptul că, în cursul anului 2010, acesta a aderat la gruparea infracțională constituită de L. A.-N., A. I.-C., P. I.-L. și P. Ezechiel, în scopul obținerii de avantaje materiale prin săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, și s-a implicat în activitățile de recrutare/exploatare prin obligarea la practicarea prostituției a persoanelor de sex feminin. Totodată, același inculpat, în intervalul 2010-2013, împreună cu P. A.-M. și L. A.-N., a recrutat, prin violență și amenințare, și ulterior a exploatat victima minoră R. E., în vârstă de 13 ani, obligând-o la practicarea prostituției pe raza municipiului F., obținând în acest mod pentru sine și pentru ceilalți membri ai grupării sume substanțiale de bani.
Prin rezoluția Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B. din data 30 septembrie 2013 s-a dispus, în temeiul art. 228 al. 1 C. pr. pen., începerea urmăririi penale față de inculpatul D. I.-M., pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, iar în continuare, prin ordonanța D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial B. din aceeași dată, în temeiul art. 235 C. pr. pen., a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea acestor infracțiuni.
Inculpatul D. I.-M. a fost arestat preventiv, în lipsă, prin încheierea nr. 25/8 octombrie 2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data prinderii, în cauză fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 52/8 octombrie 2013.
Prin încheierea aceleiași instanțe, pronunțată la data de 25 ianuarie 2014, s-a dispus executarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data prinderii acestuia – 25 ianuarie 2014 și până la data de 23 februarie 2014, inclusiv.
Prin excepția nulității actelor de urmărire penală invocată de inculpatul D. I.-M., prin apărător ales, în procedura camerei preliminare, se critică, în esență, faptul că probatoriul administrat în cauză cu privire la acest inculpat s-a desfășurat în faza actelor premergătoare, fără a fi întocmit procesul-verbal de constatare a efectuării acestor probe, proces verbal care poate constitui mijloc de probă conform art. 224 al. 3 din Codul de procedură penală din 1968.
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că susținerile inculpatului nu au suport legal, în condițiile în care acesta a fost cercetat într-un dosar mai complex – dosarul nr. 39D/P/2013, prin rechizitoriul întocmit în această din urmă cauză dispunându-se trimiterea în judecată a unui număr de 21 de inculpați, precum și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de D. I.-M. și alți membri ai grupării cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori (conform punctului XIV din rechizitoriu).
În dosarul penal din care a fost disjunsă cauza privind pe D. I.-M. începerea urmăririi penale a avut loc la data de 22 aprilie 2013, prin rezoluția din aceeași dată dispunându-se începerea urmăririi penale față de P. I.-Ionatan pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane (f. 54 vol. I dosar u.p.). Prin urmare, cu începere de la această dată nu ne mai aflăm în faza actelor premergătoare ci în faza de urmărire penală, procurorul de caz înțelegând să administreze un probatoriu comun pentru toți cei cercetați în cauză, inclusiv cu privire la D. I.-M..
Dispozițiile art. 228 al. 1 din Codul de procedură penală din 1968 (sub imperiul căruia s-a desfășurat întreaga activitate de urmărire penală atât în dosarul nr. 39D/P/2013, cât și în dosarul de față privindu-l pe inculpatul D. I.-M.) prevăd că „organul de urmărire penală […] dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau a actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10”.
Prin urmare, legiuitorul nu impune condiția ca începerea urmăririi penale să îi privească pe toți cei cercetați în cauză pentru a ne afla în faza de urmărire penală, fiind suficient să se dispună începerea urmăririi penale (care se poate realiza și in rem, nu doar in personam) ceea ce este normal, pentru că ar fi de neconceput ca într-o cauză penală, cu privire la unele persoane cercetate pentru fapte care sunt în strânsă legătură dosarul să se afle în faza actelor premergătoare, iar pentru altele să ne aflăm în faza de urmărire penală.
În atare condiții, judecătorul de cameră preliminară a constatat că probele administrate în cauză cu privire la inculpatul D. I.-M. sunt legale, nefiind încălcată nicio normă imperativă relativ la obținerea acestora, probele enumerate de inculpat fiind strânse în cursul urmăririi penale, iar nu în faza actelor premergătoare, astfel cum susține în mod eronat inculpatul.
Critica adusă de inculpat cu privire la ordonanța de autorizare a investigatorului sub acoperire „Max”, în sensul că din cuprinsul acestui act lipsesc referințele privind persoana lui D. I.-M. și activitățile pe care investigatorul le poate desfășura față de cel cercetat în cauză, este, de asemenea, neîntemeiată.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut că procurorul care a efectuat urmărirea penală a autorizat, prin ordonanța din data de 29 aprilie 2013, folosirea în cauză (dosarul nr. 39D/P/2013) a investigatorului sub acoperire „Max”, stabilind ca acesta să desfășoare activități în vederea strângerii de date, informații și mijloace de probă privind săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul cauzei, actele încheiate de investigatorul sub acoperire constituind mijloace de probă.
Ordonanța contestată conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 2242 al. 4 din Codul de procedură penală din 1968, fiind indicate pe larg, în cuprinsul acestui act, indiciile temeinice și concrete care justifică măsura și motivele pentru care măsura este necesară (în sensul că din investigațiile efectuate în cauză s-a stabilit că L. A. a constituit un grup infracțional organizat, specializat în traficul de persoane, grup la care a aderat, printre alții, și D. I.-M.), activitățile pe care le poate desfășura investigatorul sub acoperire (strângerea de date, informații și mijloace de probă privind săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul prezentei cauze), persoanele față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune (făcându-se referire, în cuprinsul ordonanței, la toți cei cercetați în cauză, inclusiv la D. I.-M. ca fiind suspectat de faptul că recrutează fetele, implicându-se în activitățile de atragere a clienților și de colectare a sumelor de bani provenite din prostituție), identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfășoare activitățile autorizate („Max”), precum și perioada pentru care se dă autorizarea (29 aprilie 2013-28 mai 2013).
Este adevărat că procesul-verbal din data de 27 aprilie 2014 întocmit de investigatorul sub acoperire „Max” este situat în afara perioadei pentru care acesta a fost autorizat de procuror, dar un asemenea aspect nu a fost invocat de către inculpat prin excepțiile formulate în scris, în condițiile în care ordonanța de autorizare a investigatorului sub acoperire „Max” fost criticată doar sub aspectul faptului că din cuprinsul său lipsesc referințele privind persoana lui D. I.-M. și activitățile pe care investigatorul le poate desfășura față de acesta, cerințe enunțate de prevederile art. 2241 al. 4 lit. b și c din Codul de procedură penală din 1968.
Prin urmare, întrucât nu a fost criticată și data întocmirii procesului-verbal de către investigatorul sub acoperire „Max”, raportat la perioada pentru care a fost autorizat de procuror, iar o atare încălcare este sancționată de dispozițiile Codului de procedură penală intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 cu nulitate relativă, în condițiile art. 282, nulitate relativă ce nu poate fi invocată din oficiu de către judecător sau instanță, spre deosebire de regimul nulităților absolute, ci doar de către subiecții procesuali enumerați de art. 282 al. 2 C. pr. pen. (procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată), judecătorul de cameră preliminară va constata că proba este legal obținută și nu se impune a fi eliminată, față de starea de pasivitate a inculpatului cu privire la acest aspect.
O asemenea încălcare nu era prevăzută sub sancțiunea nulității absolute nici în reglementarea Codului de procedură penală din 1968, dispozițiile art. 197 al. 2 enumerând în mod limitativ toate acele dispoziții a căror încălcare se sancționează cu nulitatea absolută, cele referitoare la data întocmirii unor acte de urmărire penală neregăsindu-se printre acestea.
Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că ne aflăm în prezența unei nulități relative care s-a acoperit, în condițiile art. 282 al. 5 lit. a, raportat la art. 282 al. 4 lit.. a C. pr. pen., prin aceea că persoana interesată (în speță, inculpatul) nu a invocat-o până la închiderea procedurii de cameră preliminară.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul D. I.-M., solicitând admiterea contestației, iar în urma rejudecării, admiterea excepțiilor invocate în procedura camerei preliminare și, pe cale de consecință, în baza art. 346 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar în subsidiar, excluderea tuturor probelor administrate, în temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penală.
În motivarea contestației se arată că prima instanță face confuzie între începerea urmăririi penale in rem și in personam. Începerea urmăririi penale față de L. A., P. I. reprezintă o începere a urmăririi penale in personam, în cauză neîncepându-se urmărirea penală in rem, ci in personam. Se mai arată că urmărirea penală nu a fost dispusă față de faptă și în vederea identificării făptuitorilor, astfel că în privința inculpatului D. I.-M. toate actele de cercetare s-au desfășurat în faza actelor premergătoare. Prin urmare, audierea martorilor cu identitatea protejată s-a realizat în faza actelor premergătoare, încălcându-se dispozițiile art. 86/1 alin. 2 Cod procedură penală, conform cărora audierea acestor persoane nu se poate realiza decât în faza de urmărire penală.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, precum și prin prisma motivelor contestației, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții constată:
Este adevărat că în dosarul penal nr. 39/D/P/2013 al Ministerului Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B., prin rezoluția din data de 22.04.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de P. I. Ionatan, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ed minori, prevăzută de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (două acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2012 le-a recrutat prin violență și amenințare pe minora S. O. (13 ani), pe martora cu identitatea protejată „M.” și pe B. E. D., iar în cursul acestui an și prima jumătate a anului 2013 le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției pe raza municipiului F., obținând în acest mod sume substanțiale de bani.
Tot în data de 22.04.2013 s-a întocmit și procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare efectuate în acest dosar, fiind menționate două procese-verbale de investigații întocmite în datele de 18.03.2013 și 17.04.2013.
La data de 24.04.2013 s-a formulat prima cerere privind autorizarea interceptări și înregistrării convorbirilor telefonice a 11 persoane, printre care se numărau învinuitul P. I. Ionatan și inculpatul din prezenta cauză, D. I.-M.. În încheierea nr. 9/24.04.2013 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., prin care a fost admisă cererea, se face referire la faptul că cercetările în cauză au fost demarate în urma sesizării din oficiu din data de 18.03.2013 a BCCO-S. de Combatere a Traficului de Persoane pentru faptul că începând cu anul 2010, pe raza municipiului F. acționează o grupare infracțională care se ocupă cu racolarea de persoane de sex feminin, pe care le determină prin violență sau amenințări să întrețină relații sexuale cu diferiți clienți. În cuprinsul acestui act se face referire atât la învinuitul P. I. Ionatan, cât și la alte persoane, respectiv L. A., P. I. L., D. I.- M. ș.a. (f. 17-34 vol. II u.p.).
Prin urmare, încă de la momentul demarării cercetărilor în acest dosar, a fost indicat inculpatul D. I.-M. în cercul de suspecți, astfel că actele premergătoare și cele de urmărire efectuate l-au vizat și pe acesta. În acest sens exemplificative sunt încheierile de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice, ordonanțele pentru autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire și a informatorului acestuia (de exemplu ordonanța din data de 29 aprilie 2013, f. 48 dosar Tribunalul pentru Minori și Familie B.).
În data de 7.08.2013, procurorul de caz a dispus prin ordonanță extinderea urmăririi penale față de învinuitul P. I. Ionatan pentru infracțiunile de aderare la grup infracțional organizat, șantaj, trafic de persoane și trafic de minori. Totodată, prin rezoluție s-a dispus începerea urmăririi penale față de 16 persoane pentru infracțiunile de constituire/aderare la grup infracțional organizat și alte infracțiuni. De asemenea, față de toți învinuiții s-a pus în mișcare acțiunea penală, fiind formulată propunere de arestare preventivă, care a și fost admisă.
Față de inculpatul D. I.-M. începerea urmăririi penale a fost dispusă mai târziu, prin rezoluția din data de 30.09.2013, pentru infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și trafic de minori, dispunându-se prin ordonanță și punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta. S-au efectuat acte de căutare a inculpatului, stabilindu-se că se sustrage, astfel că a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă în data de 8.10.2013, iar ulterior, în data de 22.10.2013 a fost emis și un mandat european de arestare, arestarea preventivă fiind pusă în executare abia în data de 25.01.2014.
Prin rechizitoriul nr. 39D/P/2013 din date de 7.11.2013, prin care au fost trimiși în judecată 21 de inculpați, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpatul D. I.-M. și față de alți inculpați. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 151D/P/2013 din data de 30.01.2014, faptele pentru care a fost trimis în judecată fiind aderare la grup infracțional organizat și trafic de minori, fapte săvârșite împreună cu inculpați din rechizitoriul nr. 39D/P/2013.
Analizând modalitatea în care a procedat procurorul, Curtea constată că probele au fost administrate în cursul urmăririi penale, iar ordonanța de începere a urmăririi penale din data de 30.09.2013 față de inculpatul D. I.-M. are valențele unei extinderi a cercetărilor penale față de acesta, la fel ca și în cazul ordonanțelor de începere a urmăririi penale față de cea mai mare parte a inculpaților, din data de 7.08.2013, conform art. 238 Cod procedură penală anterior, la care ne raportăm în baza art. 4 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală. Ulterior acestei date organele de cercetare penală au efectuat acte de căutare a învinuitului, însă nu a fost găsit, fiindu-i adusă la cunoștință învinuirea și acuzațiile abia la momentul punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis în lipsă. Procurorul i-a dus la cunoștință învinuirile și acuzațiile în data de 27.01.2013, când inculpatul a și dat o declarație (f. 409-410 vol. II u.p.), ocazie cu care a solicitat confruntarea cu martorii S. A. și U. E., cerere respinsă prin ordonanța din data de 30.01.2014, în condițiile în care martorii nu au confirmat întreținerea de relații sexuale cu minora. Martorul U. E.-G. a fost audiat în data de 30.01.2014. Tot în data de 30.01.2014 i s-a prezentat inculpatului materialul de urmărire penală, neavând nicio obiecție cu privire la modul în care s-a efectuat materialul de urmărire penală.
Prin urmare, probele au fost în mod legal administrate în cursul urmăririi penale, Curtea apreciind că acestea nu au fost administrate în cursul actelor premergătoare, singurele acte premergătoare efectuate în cauză fiind cele din 18.03.2013 și 17.04.2013. Toate probele au fost efectuate după începerea urmăririi penale față de inculpatul P. I. Ionatan sau după extinderea cercetărilor față de ceilalți inculpați, astfel că, în condițiile extinderii cercetărilor față de inculpatul D. I.-M. și începerii urmăriri penale față de acesta, respectiv a punerii în mișcare a acțiunii penale, toate probele administrate îi sunt și lui opozabile. Referitor la exercitarea dreptului său de apărare în sensul deplinei exercitări a drepturilor procesuale și administrarea probelor în apărare, la dreptul apărătorului acestui inculpat de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, trebuie precizat că acesta a fost exercitat în condițiile în care inculpatul s-a sustras de la cercetări, singurele probe solicitate de avocatul ales al inculpatului la data prezentării materialului de urmărire penală fiind efectuarea unei comisii rogatorii în cadrul căreia să fie audiată sora sa, D. A. și confruntarea cu martorii U. E. și Szas A.. Acestea au fost respinse întemeiat la acea dată de către procuror.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 347, raportat la art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. I.-M. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, pronunțată în dosarul nr._ 14 al Tribunalului pentru Minori și Familie B., pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, contestatorul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 347, raportat la art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. I.-M. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, pronunțată în dosarul nr._ 14 al Tribunalului pentru Minori și Familie B., pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul inculpat să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 martie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. D. B.
Red. E.B./24.03.2014
Dact.B.D./25.03.2014
Jud. fond R.R. S.
- 2 exemplare -
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 7/2014. Curtea de... → |
|---|
