Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 638/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 638/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 19813/197/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.638/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CAJ 2:
Președinte - M. D. – judecător
Judecător - R. C. D.
- Grefier - C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror Lucreția T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de petenta C. F. împotriva încheierii din data de 29.09.2014 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta petentă C. F..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apelanta petentă C. F. arată că ar avea de invocat o chestiune prealabilă, art.29 alin.5 din Legea nr. 47 /1992 a Curții Constituționale prevede textual denumirea de recurs, faptul că instanța de fond a scris în încheiere denumirea de contestație, este o greșeală a instanței, faptul că instanța superioară, respectiv Tribunalul B. nu a înțeles că acest contencios este un contencios constituțional și că schimbările intervenite în legea penală nu au nicio legătură cu contenciosul constituțional și legea penală nu poate nici să schimbe nici să modifice și nici să adauge într-o lege specială a Curții Constituționale. Consideră că nu este scris nicăieri că se modifică alte legii, precum legea Curții Constituționale. Aonsideră că această lege a Curții Constituționale este și rămâne în vigoare așa cum este.
Instanța, pune în discuția părților aspectele învederate de către apelanta petentă C. F. dar și competența de soluționare a acestei căii de atac având în vedere prevederile art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992 cu privire la competența instanței să soluționeze calea de atac împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a solicitării de sesizare a Curții Constituționale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în opinia lor această situație ivită este un caz tipic în care cursul justiției este întrerupt, susține acest lucru pentru că nici Tribunalul B. și nici Curtea de Apel B. nu poate să dezlege această situație în mod temeinic și legal. Potrivit dispozițiilor art. 40 alin.4 Cod procedură penală, cursul justiției este întrerupt și Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează această situație. În această cauză ne aflăm în situația descrisă deoarece legea specială, și anume Legea nr.47/1992, prevede calea de atac a recursului care nu se mai regăsește în codul de procedură penală. Ca urmare, calea de atac menționată în legea specială este cea a recursului iar ca instanță care judecă această cale de atac, cu valoare de principiu este instanța imediat superioară, or în această cauză este Tribunalul B.. Instanța, Tribunalul B., investită cu judecarea acestei căi de atac a apreciat că această cale de atac este apelul și că atunci competența revine Curții de Apel B.. Apreciază că este greșit și că în realitate această cale de atac este un apel dar respectând principiul impus de legea specială competența soluționării acestei căi de atac revine instanței imediat superioară, respectiv Tribunalului B.. Ca urmare, două sunt considerentele pentru care apreciază că Înalta Curte de Casație și Justiție este cea căreia îi revine competența de soluționare a acestei cauze. În primul rând potrivit dispozițiilor art. 40 alin.4 Cod procedură penală, în situația în care cursul justiției este întrerupt, pentru că instanțele nu știu cum să soluționeze această cauză, care este procedura de urmat în această cauză și atunci Înalta Curte de Casație și Justiție vine ca regulator de competență să stabilească o regulă în această situație iar în alt doilea rând există un conflict de competență între Tribunalul B. și Curtea de Apel B., pentru că apreciază că această cauză este un apel și trebuie soluționat de instanța imediat superioară, deci Tribunalul B. și, ca urmare, această cauză trebuie să ajungă și din acest punct de vedere la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a rezolva acest conflict negativ de competență tot potrivit dispozițiilor art. 40 alin.4 Cod procedură penală. Ca urmare, din aceste considerente solicită declinarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea rezolvării situației de drept ivite.
Apelanta petentă C. F., având cuvântul arată că recursul trebuie să rămână recurs, în ceea ce privește cine trebuie să judece, Tribunalul B. sau Curtea de Apel B. nu are nimic împotrivă să judece oricare dintre ele însă în format de recurs așa cum prevede legea Curții Constituționale.
Instanța, rămâne în pronunțare asupra naturii căii de atac și asupra competenței de soluționare a acestei căi de atac.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față;
Constată că prin încheierea nr. 101 din data de 27.10.2014, Tribunalul B. a calificat ca apel, calea de atac formulată de contestatoarea C. F. și a declinat competența de soluționare a apelului formulat împotriva încheierii din data de 29.09.2014 a Judecătoriei B. în dosar penal nr._, în favoarea Curții de Apel B..
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele: prin încheierea camerei de consiliu din data de 29 septembrie 2014 pronunțată în dosar penal nr._ Judecătoria B. a sesizat Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin.5 și 8 Cod de procedură penală. Prin aceeași încheiere s-a respins ca inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art.341 alin.2 Cod de procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație petenta C. F..
Înainte de a proceda la verificarea, pe fond a încheierii pronunțate de către Judecătoria B., cu privire la sesizarea Curții Constituționale, Tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit art 29 al 5 din Legea nr. 47/1992 dacă instanța care soluționează cauza apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, „fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), va respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”. Recursul în acest caz constituia o veritabilă cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de judecată.
Se observă că în prezent, legea procesual penală nu mai prevede calea de atac a recursului, ci doar a apelului. În același timp, s-a învederat că, excepțiile privind constituționalitatea unui act normativ presupun verificarea aspectelor privind fondul pricinii.
De asemenea, potrivit art 425/1 Cod procedură penală se poate formula contestație doar atunci când legea o prevede expres, dispozițiile menționate fiind aplicabile doar când legea nu dispune altfel. Legea nr. 47/1992 dispune însă că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii se sesizare a Curții Constituționale se atacă cu recurs.
Potrivit art 9 al 1 din Legea nr. 255/2013: „(1) Sentințele supuse căilor de atac ordinare potrivit legii vechi, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse apelului. Apelul se judecă de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege.”
Potrivit art 408 al 2 Cod procedură penală:”încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel”.
Încheierea dată potrivit art 29 al 5 din legea nr. 47/1992, nu privește o măsură preventivă sau materia executării sancțiunilor penale; s-a constatat că nu ne aflăm într-un caz de întrerupere a cursului justiției astfel cum a fost solicitat de către procuror, legea prevăzând expres o cale de atac ordinară împotriva încheierii date potrivit art 29 al 5 teza finală cod procedură penal, cale de atac care în prezent este apelul. Mai reținem că dispozițiile art 29 al 5 din Legea nr. 47/1992 prevăd că, recursul se soluționează de instanța imediat superioară; normele legale menționate au fost adoptate la momentul la care instanța imediat următoare celei ce pronunța încheierea, soluționa cel puțin în calea de atac a apelului, adică fondul pricinii. Deoarece Tribunalul nu mai are competența de a soluționa în calea de atac a apelului, decât în anumite situații care nu se regăsesc în speța de față, cauza a fost declinată în favoarea Curții de Apel B., ca fiind instanța imediat superioară.
La primul termen de judecată, în fața instanței de apel, s-a pus în discuția părților chestiunea juridică a instanței competente să soluționeze această cale de atac cu care, Curtea de Apel B. a fost sesizată.
Având în vedere dispozițiile art. 425/1 cod procedură penală, potrivit cărora, se poate formula contestație doar atunci când legea o prevede expres, pe cele ale art. 29 alin. 5 din legea nr. 47/1992, care prevăd că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale se atacă cu recurs și împrejurarea că, această cale de atac a recursului nu mai este prevăzută de dispozițiile procedurale actuale, Curtea constată că, în mod legal și temeinic s-a apreciat de către Tribunalul B. că singura cale de atac ce se poate declara de către petentă este aceea a apelului.
Cu privire la instanța competentă să soluționeze această cale de atac, Curtea analizând coroborat dispozițiile art. 29 alin 5 din legea nr. 47/1992, care prevăd că o astfel de încheiere poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, dar și dispozițiile art. 36 alin. 3 cod procedură penală, care prevăd că tribunalul soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege, apreciază că, Tribunalul B. este instanța competentă să soluționeze apelul formulat împotriva încheierii din data de 29.09.2014 a Judecătoriei B., în dosar penal nr_ .
Față de aceste considerente, în temeiul art. 50, art. 51 Cod procedură penală raportat la art. 29 alin. 5 din legea nr. 47/1992 republicată, va declina competența de soluționare a apelului declarat de către petenta C. F. împotriva încheierii din data de 29.09.2014 a Judecătoriei B., din dosarul nr._, în favoarea Tribunalului B..
În aceste împrejurări, va constata ivit conflict negativ de competență și va dispune, în temeiul art. 51 alin. 2 cod procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 50, art. 51 Cod procedură penală raportat la art. 29 alin. 5 din legea nr. 47/1992 republicată, declină competența de soluționare a apelului declarat de către petenta C. F. împotriva încheierii din data de 29.09.2014 a Judecătoriei B., din dosarul nr._, în favoarea Tribunalului B..
Constată ivit conflict negativ de competență și dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11. 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. D. R. C. D.
GREFIER
C. G.
Red.M.D./17.11.2014
Dact.C.Gh./17.11.2014
2 ex.
Jud fond/E. M. T.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 633/2014. Curtea... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
