Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 31/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 16/64/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 31/F DOSAR NR._
Ședința publică din data de 14 februarie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CF2:
Președinte – M. D. - judecător
- Grefier – D. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – A. P. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea plângerii formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției procurorului din data de 5 noiembrie 2013 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 548/P/2013, precum și împotriva rezoluției procurorului general din 23 decembrie 2013 din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. în lucrarea nr. 975/II/2/2013.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 7 februarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14 februarie 2014, când,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față;
Constată că la data de 6 ianuarie 2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, plângerea împotriva rezoluțiilor procurorului, formulată de petentul C. N. în temeiul dispozițiilor art. 278 indice 1 Cod procedură penală.
În motivarea plângerii, petentul a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 548/P/2013, dată de procurorul de la P. de pe lângă Curtea de Apel B. și nr. 975/II/2/2013, a Procurorului General și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor.
În motivarea plângerii (fila 1) petentul a arătat că din modul de redactare a rezoluției atacate se desprinde refuzul procurorului de caz de a efectua orice act de procedură în legătură cu persoana ce a fost cercetată în cauză, respectiv, judecătorul G. C.. Procurorul de caz a săvârșit un abuz, atunci când a apreciat că hotărârea dată judecătorului G. C. reprezintă convingerea acestuia, deoarece din conținutul art. 63 Cod procedură penală a fost eliminată sintagma convingere, tocmai pentru a fi evitate eventualele abuzuri pe care ar putea să le facă magistrații. Cu ocazia dezbaterii orale a plângerii, la termenul de judecată din 7 februarie 2014, petentul a invocat aceleași critici.
În susținerea plângerii, petentul a depus un înscris adresat Judecătoriei B. (fila 3) și o plângere penală formulată împotriva procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma plângerii formulate, Curtea reține următoarele:
Prin rezoluția nr. 548/P/2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul C. G. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal.
Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul de caz a reținut următoarele:
La data de 24.09.2013, C. N. a formulat o plângere penală împotriva judecătorului G. C. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută și pedepsită de art.264 Cod penal, comisă cu ocazia pronunțării sentinței penale nr.53/F/05.06.2013 în dosarul nr._ al Curții de Apel B., constând în aceea că a luat în considerare afirmația mincinoasă a procurorului I. A. ȘTEEANIA, în sensul că ar fi existat o cerere a numitei C. V. LIVIUCA în baza căreia s-a pronunțat încheierea CF nr.357 a OCPI B..
In declarația dată procurorului, C. N. a menționat că își menține plângerea penală, motivat de faptul că în considerentele sentinței penale nr.53/F/05.06.2013, judecătorul G. C. a făcut o greșită evaluare a materialului probator, întrucât a interpretat afirmația mincinoasă a procurorului I. A. Ș. în sensul că ar fi existat o cerere a numitei C. V. LIVIUCA, iar în realitate acest înscris nu a existat.
In vederea lămuririi cauzei s-a analizat dosarul nr._ al Curții de Apel B. și s-a procedat la audierea numitului C. N. și a judecătorului G. C..
Prin sentința nr.53/F/05.06.2013, judecătorul G. C., în temeiul art.2781 al.8 lit.a Cod procedură penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C. N. împotriva rezoluției din data de 10.03.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., dată în dosarul nr.202/P/2013 și menținută prin rezoluția nr.221/II/2/2013 din 12.04.2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Împotriva acestei dispoziții, petentul a formulat plângere la procurorul general care a fost respinsă, arătându-se în considerentele acesteia următoarele:
- hotărârea pronunța tă de judecătorul C. G., reprezintă convingerea acestuia formulată îîn urma probelor admisnitrate;
- motivarea hotărârii nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. 1 Cod penal;
- procurorul de caz a depus toate diligențele pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, atașând toate înscrisurile necesare.
Curtea constată că, cele două rezoluții atacate, sunt legale și temeinicie, aspectele penale reclamate de către petent nefiind confirmate de actele premergătoare efectuate în cauză.
Cercetările din prezenta cauză au vizat activitatea de judecată desfășurată de către judecătorul G. C., în dosarul penal nr._ în care s-a pronunțat sentința penală nr. 53/2013, de către judecătorul cercetat în această cauză.
În această sentință penală, s-a respins ca nefondată plângerea petentului, din această cauză împotriva unei alte rezoluții dată de un procuror de la P. Curții de Apel B.. În plângerea penală formulată împotriva judecătorului C. G., (fila 1 dosar cercetare penală) petentul a arătat că nu poate fi exclusă răspunderea penală a magistratului judecător în activitatea de judecată și că acesta trebuie să răspundă penal; ca urmare a unei aprecieri eronate a materialului probator. Petentul a mai indicat în plângerea penală că judecătorul G. C. a evaluat eronat materialul probator cu scopul de zădărnicii aflarea adevărului.
Curtea constată că, într-adevăr nu poate fi exclusă de plano răspunderea penală a magistratului judecător, în legătură cu activitatea de judecată.
Însă, antrenarea răspunderii penale a judecătorului cercetat în această cauză ar fi trebuit să aibă la bază probe care să susțină afirmațiile petentului, în sensul că, judecătorul G. C. ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal, respectiv că ar fi favorizat-o prin hotărârea dată de procurorul A. I. (persoana cercetată în acea cauză).
La dosarul de cercetare penală a fost depusă sentința penală nr. 53/2013, pronunțată de judecătorul G. C. (filele 2-4), iar din considerentele acesteia rezultă foarte clar motivele care au stat la baza soluției de respingere a plângerii.
Nu poate fi trasă la răspundere penală o persoană față de care nu există probe, în sensul săvârșirii infracțiunii de care este acuzată. Nemulțumirile petentului relativ la soluțiile pronunțate (hotărâri sau rezoluții) nu pot reprezenta argumente, în sensul declanșării urmăririi penale, iar ulterior trimiterii în judecată a unei persoane.
Infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 Cod penal constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainate sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală. Această teză a fost invocată de petent în plângerea penalăși în plângerea formulată potrivit prevederilor art. 278 indice 1 Cod procedură penală.
Potrivit actelor de cercetare penală efectuate în cauză, nu s-a dovedit și nu există niciun indiciu în sensul că, adoptarea respectivei soluții de către judecătorul C. G. s-a făcut în scopul zădărnicirii sau îngreunării urmăririi penale. Mai mult, în cauza în care era cercetat magistratul A. I. și în care s-a pronunțat judecătorul cercetat, nu se începuse urmărirea penală.
Pronunțarea unei soluții de respingere a plângerii împotriva rezoluțiilor procurorului, nu poate echivala cu o favorizare a persoanei ce era cercetată în respectiva cauză sau cu un ajutor datacesteia, atâta vreme cât soluția dată în acea cauză este rezultatul coroborării judicioase a mijloacelor de probă administrate.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței pronunțate de judecătorul C. G., soluția de respingere a plângerii este concluzia la care respectivul magistrat a ajuns, în urma analizei tuturor probelor, dar și a apărărilor invocate de părți. Soluția adoptată prin sentința penală nr. 53/2013, a fost motivată într-o manieră explicită, astfel încât, nu se poate reține în sarcina magistratului cercetat săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Cu privire la infracțiunea de favorizare a infractorului, se mai impun a fi făcute câteva precizări pentru a consolida concluzia potrivit căreia pronunțarea unei soluții defavorabile unei părți de către un magistrat nu echivalează cu o faptă penală de favorizare a celeilalte părți.
Infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal presupune un ajutor dat unui infractor, deci unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Pronunțarea unei hotărâri judecătorești, în baza unor mijloace de probă existente la dosar, nu poate fi considerată ca un ajutor, în sensul legii penale (art. 264 alin. 1), atâta vreme cât respectiva hotărâre este concluzia la care s-a ajuns în urma convorbirii mijloacelor de probă administrate.
Nu este realizat elementul material al infracțiunii de favorizare, dacă ajutorul a fost dat unei persoane care nu a săvârșit o infracțiune (așa cum am arătat față de procurorul A. I.) s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale.
Prin urmare, în cauză nu poate fi vorba de un ajutor dat, prin pronunțarea respectivei hotărâri, iar față de magistratul A. I. s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale, astfel că nu sunt îndeplinite niciuna din cerințele art. 264 alin. 1 Cod penal, soluția de neîncepere, întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a Cod procedură penală, fiind una legală și temeinică.
Terminologia utilizată de procurorul care a dat rezoluțiile din prezenta cauză, respectiv singama – convingerea magistratului, nu poate atrage vreo formă de răspundere penală sau vreo nulitate a actelor pronunțate, fiind vorba de tehnica de redactare a actelor magistratului.
Mai mult, în cauză, nu rezultă că ar mai putea fi administrate și alte mijloace de probă care să susțină afirmațiile petentului, sarcina probei revenind potrivit art. 65 Cod procedură penală organului de urmărire penală sau instanței de judecată. În susținerea solicitării de trimitere a cauzei la P., nu s-au invocat de către petent, mijloace de probă concrete, ce ar putea fi administrate de către organul de urmărire penală.
Prin urmare, este nefondată susținerea petentului în sensul că, procurorul de caz refuză administrarea altor mijloace de probă, în vederea aflării adevărului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 278 indice 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală va respinge ca nefondată plângerea petentului și va menține rezoluțiile atacate.
Având în vedere soluția pronunțată, de respingere a plângerii, termenele de judecată acordate în cauză și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare ce au fost avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 278 ind.1 alin 8 pct. a Cod procedură penală respinge ca nefondată, plângerea formulată de către petentul C. N. împotriva rezoluției nr. 548/P/2013, din data de 05.11. 2013 dată de către procurorul de la P. de pe lângă Curtea de Apel B., confirmată de către Procurorul General, prin rezoluția nr. 975/II/2/2013, pe care le menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul să plătească suma de 30 lei, reprezentând, cheltuielile judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 februarie 2014.
Președinte,Grefier,
M. DarabanăDenis C.
Red.M.D./26.02.2014
Dact.D.C./07.03.2014/2 exemplare
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 633/2014. Curtea... → |
|---|
