Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 4666/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.50/U DOSAR NR._
Ședința publică din data de 08 septembrie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CJDL9:
Judecător de drepturi și libertăți- N. H.
- Grefier - C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror D. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea contestațiilor formulate de inculpații R. S. și L. A. împotriva încheierii nr. 86/UP din data de 3.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul inculpat L. A., în stare de arest ( deținut în Arestul I.P.J. B.), asistat de apărător ales, avocat L. D. C., contestatorul inculpat R. S., în stare de arest ( deținut în Arestul I.P.J. B.), asistat de apărător ales, avocat A. S..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, contestația formulată de apărătorul ales al inculpatului S. R., avocat S. A..
În temeiul art. 372 Cod procedură penală, instanța procedează la identificarea contestatorilor inculpați L. A. și R. S. cu datele de stare civilă de la dosarul cauzei.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului inculpat L. A., respectiv avocat L. D. C., având cuvântul solicită a se avea în vedere faptul că la acest moment se discută, din punct de vedere al încadrării juridice, despre o complicitate la fapta de care este acuzat inculpatul, nu de un autorat sau de coautorat în săvârșirea acestor presupuse fapte. Cu privire la gradul de pericol social, consideră că nu este o infracțiune de violență care să presupună un pericol social mai ridicat decât infracțiunea de care este acuzat la acest moment. De asemenea, a se observa că nu există un prejudiciu concret în cauză la acest moment în condițiile în care urmărirea penală este finalizată. Această infracțiune de care este acuzat inculpatul, dacă organele de cercetare penală nu s-ar fi grăbit poate ar fi fost și în situația unei desistări sau a unui autodenunț. A se avea în vedere că măsura arestului la domiciliu și eventual măsura controlului judiciar impun niște măsuri mult mai restrictive din punct de vedere al libertății de mișcare decât vechile măsuri cu privire la interdicția de a părăsi localitatea sau de a părăsi țara. Legiuitorul a făcut astfel diferența între o infracțiune de pericol concret și imediat așa cum este o infracțiune de violență pentru care pericolul în ceea ce privește lăsarea sa în libertate este evidentă pentru societate și o infracțiune de inteligență cum este cea de care este acuzat inculpatul. Măsura privativă de libertate se raportează exclusiv la persoana inculpatului, în acest sens a se avea în vedere practica judiciară ce a depus-o acum câteva zile la Tribunalul B. și va face vorbire despre aceste spețe. Din punct de vedere al circumstanțelor personale inculpatul are în întreținere un copil minor de 1 an și 8 luni, este căsători, în faza de urmărire penală a avut o atitudine sinceră și cooperantă, declarând rolul său în acel moment, ce s-a întâmplat practic acolo, acest lucru a nu se confunda cu faptul că nu și-a recunoscut vinovăția. Prezumția de vinovăție nu a fost răsturnată prin probe directe, concrete și raportat la persoana acestuia și la conținutul dosarului de urmărire penală, consideră că la acest moment nu există un material probator concret care să poate răsturna această prezumție de nevinovăție. A studiat transcrierea înregistrărilor ambientale, a interceptărilor telefonice, transcrierea materialului video de la acea discuție în care inculpatul L. A. nu a făcut altceva decât să-și dea cu părerea despre domeniul său de activitate. O astfel de măsură preventivă se aplică exclusiv în situația în care lăsarea în libertate ar putea să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică. În cauză nu mai sunt probe de administrat, nu ar putea influența martori, nu ar putea să influențeze bunul mers al justiției, nu s-a dovedit din partea statului că lăsarea în libertate la acest moment ar putea să împiedice bunul mers al procesului penal. Apreciază că, în principal, măsura controlului judiciar și în subsidiar măsura arestului la domiciliu își găsesc aplicabilitatea și sunt juste și echitabile la acest moment procesual. Privarea de libertate a înțeles că era necesară pentru finalizarea urmării penale și pentru bunul mers al administrării întregului probator în această procesuală, dar în acest moment când urmărirea penală este aproape finalizată și se așteaptă întocmirea rechizitoriului, acest lucru nu mai poate fi denaturat sub nicio formă. Instanța de fond, la momentul la care ei au cerut înlocuirea măsurii arestării preventive, consideră că ar fi trebuit să se aplece foarte mult asupra prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului invocate de ei, se referă la măsura arestării preventive prin care pericolul concret pentru ordinea publică pe care o prezintă persoana inculpatului trebuie constatat în concret și dovedit prin probe, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege ( Curtea de Apel București, Secția I a penală, Decizia penală nr.650/R/09.04.2003. Potrivit jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului și aici se referă la cauza Ș. împotriva Moldovei din 04 octombrie 2005, la cauza Mansur împotriva Turciei din 8 iunie 1995 și la cauza Kalashnikov împotriva Rusiei, în aceste cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o persoană acuzată de o infracțiune trebuie întotdeauna eliberat în procesul pendinte exceptând cazul în care Statul poate arăta că există motive relevante și suficiente pentru a justifica detenția continuă. La acest moment aceste motive nu mai au acea putere juridică, acea valoare probatorie ca la momentul luării măsurii arestării preventive. De asemenea, justificarea pentru orice perioadă de detenție indiferent cât de scurtă conform Convenției Europene a Drepturilor Omului trebuie să fie demonstrată în mod convingător de către autorități. Prelungirea aproape automată a detenției contravine garanțiilor stabilite la art.5 pct.3 din Convenției Europene a Drepturilor Omului. Apreciază că la acest moment motivul arestării preventive trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea inculpatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. Or, în acest moment Ministerul Public nu a făcut dovada că persoana inculpatului ar putea în vreun fel să influențeze bunul mers al actului de justiție. A se avea în vedere și cauza Letellier/Franței din 26.06.1991, cauza Becciev și Calamanovici alin.10-11, 15-16. Apreciază că inculpatul la acest moment procesual oferă destule garanții pentru a putea fi lăsat în arest la domiciliu. De asemenea, mai dorește să invoce o dispoziție a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care în dosarul A. D., față de inculpații care sunt acuzați de infracțiuni mult mai grave s-a dispus măsura arestului la domiciliu. Și faptul că data de 28 august 2014 Curtea de Apel Suceava a luat măsura arestului la domiciliu față de inculpatul L. V. care este acuzat de trei crime odioase, dosar intens mediatizat, considerându-se că nu prezintă un pericol atât de grav pentru ordinea publică pentru a fi arestat preventiv. Raportat la pericol concret solicită a se avea în vedere practica judiciară de care a făcut vorbire. În raport de cele învederate solicită admiterea contestației formulată de inculpat și, pe cale de consecință să se dispună, în principal, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, iar în subsidiar cu măsura arestului la domiciliu.
Apărătorul ales al contestatorului inculpat R. A., respectiv avocat A. S., solicită admiterea contestației formulat de inculpat și, pe cale de consecință să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Articolul 202 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive se referă la două categorii de condiții în baza cărora se poate lua o măsură preventivă și anume indicii sau probe și a doua categorie cea referitoare la scopul măsurii și anume la împiedicarea inculpatului de a nu săvârși acte penale, de a nu influența celelalte părți din dosar și pentru a nu se sustrage eventual urmării penale. Consideră că la momentul la care s-a luat măsura parchetul ar fi trebuit să facă dovada acestor condiții. Art.242 al.2 Cod procedură penală reține că instanța poate dispune din oficiu sau la cerere revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară. Această înlocuirea poate avea loc în condițiile în care inculpatul are o anumită conduită procesuală - a recunoscut de la bun început săvârșirea faptei și mai departe parchetul și-a desfășurat urmărirea penală în bune condiții. A se avea în vedere că inculpatul are în întreținere un copil minor, care în curând va începe școala, iar soția acestuia urmează să fie operată, iar arestul la domiciliu iar permite acestuia să-și desfășoare în libertate viața de familie.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestațiilor formulate de inculpați, ca nefondate și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul B. la data de 03 septembrie 2014, ca fiind legală și temeinică. Apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că din momentul în care a fost prelungită măsura arestării preventive în data de 19.08.2014, în cauză nu au intervenit elemente sau date noi care să conducă la ipoteza că este necesară înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară. Elementele invocate fiind cunoscute și în acel moment, fiind avute în vedere în momentul în care s-a apreciat că măsura preventivă este necesară pentru buna continuare a procesului penal. Apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive față de cei 2 inculpați, că materialul probator administrat în cauză reprezintă o suspiciune rezonabilă că infracțiunile de corupție au fost săvârșite de inculpați în acest sens fiind probe administrate până în acest moment, inclusiv declarațiile inculpatului R. care a recunoscut participarea sa la săvârșirea faptelor. De asemenea, apreciază că în mod corect prima instanță a constatat în raport de momentul procesual în care se află această cauză, în raport de circumstanțele reale în care au fost săvârșite infracțiunile și circumstanțele personale ale inculpaților, că măsura arestării preventive este atât proporțională cât și necesară pentru continuarea procesului penal. În ceea ce privește practica judiciară invocată apreciază că aceasta nu este izvor de drept, nu se cunosc cu exactitate motivele și contextul în care s-au luate aceste decizii de care s-a făcut vorbire, de aceea această practică nu poate fi avută în vedere la soluționarea acestor contestații.
Inculpatul L. A., având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile puse de către apărătorul său. A se avea în vedere că are în întreținere un copil mic, tatăl său este bolnav, are probleme de sănătate. Cercetarea lui în stare de libertate prin înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau a măsurii arestului la domiciliu nu ar afecta cu nimic urmărirea penală. Nu s-a sustras niciodată și s-a prezentat când a fost chemat în fața organelor judiciare. Solicită să fie cercetat în stare de libertate pentru a-și putea face apărarea. De asemenea, arată că a participat la acea discuție și a dat răspunsuri unei persoane pe care a văzut-o pentru prima dată în viața sa și nu avea de unde să cunoască intențiile acesteia.
Inculpatul R. S., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru cele învederate de către apărătorul său.
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI
Constată că prin încheierea penală nr. 86/UP/3.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ a fost respinsă ca nefondată, în baza art. 242 Cod procedură penală cererea formulată de către inculpatul L. A., CNP_, deținut în Arestul IPJ B. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 36/24.07.2014 emis de Tribunalul B. având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
În baza art. 242 Cod procedură penală a fost respinsă și cererea formulată de către inculpatul R. S.,CNP_, deținut în Arestul IPJ B. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 34/24.07.2014 emis de Tribunalul B. având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În baza art.275 alin.2,4 din Codul de procedură penală au fost obligați inculpații să plătească statului suma de câte 80 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. a reținut că la data de 2.09.2014 inculpatul L. A., deținut în Arestul IPJ B. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 36/24.07.2014 emis de Tribunalul B. a formulat cerere având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu iar inculpatul R. S., cercetat în același dosar de urmărire penală nr. 442/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., deținut în Arestul IPJ B. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 34/24.07.2014 emis de Tribunalul B. a formulat cerere având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În motivarea cererii inculpatul L. A. a susținut că nu e vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în forma complicității și dorește să fie cercetat în stare de libertate deoarece are un copil minor în vârstă de 2 ani în întreținere, dorește să-și facă o apărare adecvată, nu mai există motive relevante și suficiente pentru a justifica detenția sa și trebuie apreciat în concret pericolul faptei și nu abstract, nu e o infracțiune cu violență, urmărirea penală e aproape finalizată și oferă garanții suficiente că nu se va sustrage procesului penal.
Inculpatul R. S. a arătat în motivarea cererii că se poate dispune cercetarea sa în stare de arest la domiciliu deoarece a avut o atitudine procesuală sinceră, a cooperat cu organele judiciare, a conștientizat urmările faptelor, urmărirea penală este aproape finalizată astfel că poate beneficia de o măsură preventivă mai ușoară.
Analizând cererile formulate judecătorul de drepturi și libertăți a reținut în esență că prin încheierea nr. 68/UP/03.09.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului B., la data de 23.07.2014, în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 41/U/28.07.2014 a Curții de Apel B., a fost luată măsura arestării preventive față de inculpații R. S. și L. A., pe o durata de 30 de zile, începând din data de 24.07.2014 și până la data de 22.08.2014, inclusiv, pentru infracțiunea de trafic de influență (autorat respectiv complicitate pentru al doilea inculpat), măsura fiind prelungită cu încă 30 zile prin încheierea nr. 77/19.08.2014 de la data de 23.08.2014 și până la 21.09.2014 inclusiv. În sarcina inculpatului R. S. s-a reținut existența de probe relativ la comiterea în concurs a infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I Cod penal iar în sarcina inculpatului L. A. s-a reținut existența de probe relativ la comiterea în concurs a infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 323 teza I Cod penal.
Arestarea preventivă a ambilor inculpați s-a dispus doar relativ la infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în forma autoratului pentru inculpatul R. D. și a complicității pentru inculpatul L. A..La momentul luării măsurii arestării preventive s-au reținut ca temeiuri dispozițiile art.223 al.2 Cod procedură penală.
Luând în considerare actele și lucrările dosarului, mijloacele de probă administrate până în prezent în cursul urmăririi penale (indicate în cuprinsul încheierii) precum și toate apărările formulate de inculpați, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că, la acest moment al procedurii, continuă să fie întrunite cerințele dispozițiilor art. 223 alin. 1 și 2 Cod procedură penală în sensul existenței mijloacelor de probă care susțin bănuiala legitimă că inculpații ar fi putut săvârși infracțiunea de corupție pentru care s-a dispus măsura arestării preventive.
Desigur vinovăția inculpaților va putea fi reținută doar dacă există probe certe, după epuizarea întregului probatoriu ce se impune a fi administrat, cu respectarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază, până la soluționarea definitivă a cauzei conform art. 4 Cod procedură penală, art. 23 alin 11 din Constituție și art. 6 par 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă materialul probator administrat până în prezent conturează starea de fapt reținută la momentul luării măsurii arestării preventive față de ei și infracțiunile reținute în sarcina inculpaților.
Relativ la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de către inculpat, urmare a examinării criteriilor vizate de art. 223 al 2 Noul Cod de procedură penală respectiv „pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia” judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că privarea de libertate a inculpaților apare ca necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. De asemenea, s-a constatat că menținerea arestării preventive este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol de a fi tulburată în continuare ordinea publică, existând riscul influențării bunei desfășurări a procesului penal și a unor înțelegeri frauduloase, astfel că menținerea detenției este justificată inclusiv prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Inculpatul L. a încercat să minimalizeze participația sa penală sau să dea o altă conotație fără eventuale consecințe juridice în planul răspunderii penale, astfel că în condițiile în care cercetarea judecătorească nu e începută, inculpatul nu recunoaște faptele există un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar putea zădărnici aflarea adevărului și ar crea riscul de a exercita presiuni asupra coinculpaților dar și a martorilor.
Măsura arestării preventive apare și actualmente ca proporțională cu gravitatea acuzației și necesară în scopul prevenirii săvârșirii unor alte infracțiuni dar și pentru buna desfășurare a procesului penal și apărarea ordinii publice, având în vedere că inculpații sunt cunoscuți cu antecedente penale și administrative de același fel, privind infracțiuni de înșelăciune, relevând perseverență infracțională în acest sens iar inculpatul R. S. este cercetat în prezent în dosarele nr. 12.225/P/2013, 6585/P/2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria B., cu privire la fapte de înșelăciune și fals.
Pe de altă parte, s-a apreciat că măsura preventivă este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzațiilor, în sensul că fapta de „trafic de influență” pentru care s-a dispus inițial arestarea preventivă este legată de afaceri comerciale cu unități comerciale de stat și are ca obiect plata unor valori deosebit de mari, peste 500.000 de euro, suma pretinsă de inculpatul R. cu ajutorul inculpaților L. și T. pentru traficarea influenței fiind mascată în comisioane de alte sute de mii de euro aspect care ridică în mod deosebit pericolul social al faptei de corupție, dar și la faza procesuală în care se află procedura judiciară, respectiv înainte de finalizarea urmăririi penale.
Apărările formulate de inculpați în sensul că au o situație familială stabilă, copii în întreținere, loc de muncă, atitudinea procesuală sinceră și de cooperare a inculpatului R. sunt apărări de fond ce vor fi avute în vedere cu ocazia dezbaterilor, privarea de libertate a acestora se impune în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind vorba de îndeplinirea condiției proporționalității în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În consecință raportat la circumstanțele reale ale infracțiunii de corupție, la stadiul procesual dar și la circumstanțele personale ale inculpaților, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară.
Împotriva acestei hotărâri au formulat contestații inculpații L. A. și R. A. criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se admită cererile formulate de ei și să se înlocuiască măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau control judiciar.
În dezvoltarea motivelor de contestație inculpat L. A., a arătat în esență că menținerea sa în stare de arest preventiv nu mai este oportună, contrar celor susținute de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B.; s-a susținut în primul rând cădin punct de vedere al încadrării juridice, inculpatul este acuzat de o complicitate la fapta de trafic de influență, nu de un autorat sau de coautorat în săvârșirea acestor presupuse fapte. În al doilea rând, cu privire la gradul de pericol social, prima instanță ar fi trebuit să constate că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu este o infracțiune de violență (aceasta din urmă presupunând un pericol social mai ridicat decât infracțiunea de care este acuzat la acest moment); de asemenea, nu există un prejudiciu concret în cauză la acest moment, în condițiile în care urmărirea penală este finalizată. Această infracțiune de care este acuzat inculpatul, dacă organele de cercetare penală nu s-ar fi grăbit poate ar fi fost și în situația unei desistări sau a unui autodenunț.
Prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată prin probe directe, concrete și raportat la persoana inculpatului și la conținutul dosarului de urmărire penală, se poate concluziona că la acest moment nu există un material probator concret care să poate răsturna această prezumție de nevinovăție. În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu martorul denunțător inculpatul L. A. nu a făcut altceva decât să-și dea cu părerea despre domeniul său de activitate.
Pe altă parte, măsură preventivă a arestului se aplică exclusiv în situația în care lăsarea în libertate a inculpatului ar putea să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică; ea trebuie să se raporteze exclusiv la persoana inculpatului, or, din punct de vedere al circumstanțelor personale inculpatul are în întreținere un copil minor de 1 an și 8 luni, este căsători, în faza de urmărire penală a avut o atitudine sinceră și cooperantă, declarând rolul său în acel moment, ce s-a întâmplat practic acolo, acest lucru a nu se confunda cu faptul că nu și-a recunoscut vinovăția.
În cauză nu mai sunt probe de administrat, astfel că inculpatul nu ar putea influența martori, nu ar putea să influențeze bunul mers al justiției, nu s-a dovedit din partea statului că lăsarea în libertate la acest moment ar putea să împiedice bunul mers al procesului penal, astfel că, în principal, măsura controlului judiciar și în subsidiar măsura arestului la domiciliu își găsesc aplicabilitatea și sunt juste și echitabile la acest moment procesual. Privarea de libertate a era necesară pentru finalizarea urmării penale și pentru bunul mers al administrării întregului probator în această procesuală, dar în acest moment când urmărirea penală este aproape finalizată și se așteaptă întocmirea rechizitoriului, acest lucru nu mai poate fi denaturat sub nicio formă.
Contestatorul inculpat R. S., a solicitat admiterea contestației formulată de inculpat desființarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Articolul 202 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive se referă la două categorii de condiții în baza cărora se poate lua o măsură preventivă și anume existența de indicii sau probe referitoare la comiterea unei infracțiuni și a doua categorie cea referitoare la scopul măsurii și anume necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși fapte penale, de a nu influența celelalte părți din dosar și pentru a nu se sustrage eventual urmării penale. La momentul la care s-a luat măsura parchetul ar fi trebuit să facă dovada acestor condiții. Art.242 al.2 Cod procedură penală reține că instanța poate dispune din oficiu sau la cerere revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară. Această înlocuirea poate avea loc în condițiile în care inculpatul are o anumită conduită procesuală - a recunoscut de la bun început săvârșirea faptei și mai departe parchetul și-a desfășurat urmărirea penală în bune condiții. A se avea în vedere că inculpatul are în întreținere un copil minor, care în curând va începe școala, iar soția acestuia urmează să fie operată, iar arestul la domiciliu iar permite acestuia să-și desfășoare în libertate viața de familie.
Analizând în aplicarea dispozițiilor art. 204 Cod procedură penală raportat la art. 2451 Cod procedură penală hotărârea atacată și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sunt nefondate contestațiile formulate de inculpații L. A. și R. S. pentru următoarele considerente:
Potrivit art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune când exista motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune sau exista motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În legislația națională, art. 223 alin.2 Cod procedură penală, prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Rezultă așadar că potrivit normelor procesuale interne care reglementează în materia arestării preventive, pentru a se putea dispune o astfel de măsură este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: persoana a cărei arestare preventivă se solicită să se găsească în vreuna dintre situațiile enumerate la art.223 alin.2 Cod procedură penalăși arestarea preventivă să fie necesară pentru atingerea scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală.
Potrivit art. 242 alin 2 Cod Procedură Penală măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). De asemenea potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului organele judiciare ale unei țări au obligația de a verifica periodic dacă măsura preventivă luată față de o persoană mai este oportună și necesară și dacă în raport de particularitățile cauzei și de persoana infractorului o altă măsură mai ușoară nu ar fi suficientă pentru îndeplinirea scopului pentru care măsura preventivă a fost luată.
Inculpații R. S. și L. A. au fost arestați preventiv prin Încheierea nr. 68/UP/23.07.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului B. în dosarul nr._, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la 24.07.2014 și până la data de 22.08.2014, inclusiv; măsura preventivă luată față de aceștia a fost prelungită prin încheierea nr. 77/UP/19.08.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal_ cu încă 30 de zile pentru fiecare dintre inculpații indicați, respectiv începând cu data de 23.08.2014 și până la 21.09.2014 inclusiv.
S-a reținut prin încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpați că la dosar există probe (menționate și analizate minuțios) care conturează suspiciunea rezonabilă că inculpatul R. S. a comis infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în esență în aceea că la data de 22.07.2014, în jurul orelor 10,00 – 12,00, a primit de la martorul denunțător A. Ș. suma de 5.000 de lei (cinci mii) de lei, susținând că are influență asupra unor funcționari din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR-MARFĂ” S.A. și Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR”-S.A. (CFR Infrastructură) și promițând că îi va determina pe aceștia să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle lor de serviciu, înmânându-i totodată pentru întărirea convingerii asupra influenței pe care o are asupra funcționarilor un contractul de vânzare cumpărare nr. CZ1/C.34/19.06.2014, aparent încheiat între Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR-MARFĂ” S.A. și S.C. Zemtrum Prime S.R.L., cu Anexa 1 – Lista mijloacelor fixe supuse valorificării (3 file) și factura cu ., nr. 3247 toate înscrisurile fiind false.
S-a reținut de asemenea că materialul probator de la dosar confirmă suspiciunea rezonabilă că inculpatul L. A. a comis infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în esență în aceea că l-a sprijinit pe inculpatul R. S. să primească de la martorul denunțător A. Ș. suma de 5.000 de lei (cinci mii) de lei, din care ulterior a primit suma de 1.600 de lei, întărind convingerea cumpărătorului de influență că atât R. S. cât și el, are influență asupra unor funcționari din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR-MARFĂ” S.A. și Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR”-S.A. (CFR Infrastructură) pe care îi vor determina să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu; inculpatul i-a acordat și sprijin inculpatului R. S. să folosească contractul de vânzare-cumpărare nr. CZ1/C.34/19.06.2014, ce apare încheiat între Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR-MARFĂ” S.A. și S.C. Zemtrum Prime S.R.L., cu Anexa 1 – Lista mijloacelor fixe supuse valorificării (3 file) și factura cu ., nr. 3247, din 19.06.2014, între cele două societăți, cunoscând că este fals, în vederea producerea unor consecințe juridice, prin predarea lui martorului denunțător A. Ș..
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel B. constată că în mod judicios a apreciat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B., pe baza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală că există în continuare la dosar probe care conformă suspiciunea rezonabilă că inculpații pot fi autorii infracțiunilor pentru care s-a început inițial împotriva lor urmărirea penală, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus arestarea lor; probele la care face referire textul de la art. 223 Cod procedură penală nu presupun și nu trebuie să aibă același nivel de certitudine cu cele pe care se întemeiază o soluție de condamnare, astfel că acele critici ale inculpaților care vizează faptul că probele administrate până în prezent nu au forța necesară să înlăture prezumția de nevinovăție nu pot fi primite.
Fără a intra în analiza acestor probe, Curtea reține doar că înscrisurile falsificate predate martorului denunțător A. Ș. (atât de inculpatul R. S. cât și de inculpații T. V. și L. A. prin intermediul inculpatului R. S.), declarațiile inculpatului R. S., ale suspectului T. Elemer și ale martorului denunțător A. Ș., conținutul proceselor verbale de din data de 22.07.2014 privind descoperirea în flagrant a inculpaților R. S., T. V. și L. A., având asupra lor bani din cei dați de denunțător pentru cumpărarea de influență, a procesele-verbale din data de 22.07.2014 privind efectuarea perchezițiilor domiciliare la locuințele inculpatului R. S. și suspectului T. Elemer se coroborează cu conținutul convorbirilor telefonice și comunicărilor ambientale ale inculpaților R. S., T. V. și L. A., precum și ale suspectului T. Elemer despre martorul A. Ș. respectiv cu acesta din urmă și reprezintă tot atâtea mijloace de probă menite să contureze bănuiala rezonabilă că cei doi inculpați pot fi autorii infracțiunilor de infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I Cod penal în ceea ce-l privește pe inculpatul R. S., complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 323 teza I Cod penal în ceea ce-l privește pe inculpatul L. A..
Arestarea preventivă a ambilor inculpați s-a dispus doar relativ la infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în forma autoratului pentru inculpatul R. D. și a complicității pentru inculpatul L. A..
Cu toate că inculpatul L. A. nu recunoaște implicarea sa în traficul de influență sau uzul de fals (ca de altfel nici inculpatul T. V.), arătând în esență că s-a aflat cu totul întâmplător în localul Wolf unde a avut loc la data de 22.07.2014 întâlnirea dintre martorul denunțător A. Ș. și inculpatul R. S., fiind chemați acolo de inculpatul R. S. pentru a-i acorda cu titlu de împrumut o sumă de bani inculpatului T. V. și că nu cunoșteau absolut nimic despre „afacerile” inculpatului R. S., Curtea reține similar judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. că aceste susțineri sunt infirmate de materialul probator de la dosar, administrat până la acest moment; astfel, pe de o parte coinculpatul R. S. a recunoscut în cadrul declarațiilor date, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale că inculpații T. V. și L. A. au participat de bună voie și în cunoștință de cauză la întâlnirea care a avut loc la data de 22.07.2014 în localul Wolf din B.; anterior acestei întâlniri a avut loc o altă întâlnire între cei trei inculpați la un local de lângă Casa de pensii din B. în cadrul căreia inculpatul R. S. le-a spus celorlalți doi inculpați despre oportunitatea de a derula „afaceri” cu firma Zemtrum de la Cluj; le-a spus de asemenea despre posibilitatea de a încasa sume mai de bani din această „afacere” sub forma unor „comisioane”, existând deja încheiat un contract de comision pe numele suspectului T. Elemer cu firma Zentrum, comision care se ridica la 193 de mii de euro; această sumă urma să fie împărțită între coinculpați dacă inculpații T. V. și L. A. l-ar sprijini pe inculpatul R. S. să acceadă la factori de conducere din CFR Marfă, pentru a livra câteva vagoane spre firma martorului denunțător, urând bineînțeles ca o parte din bani să ajungă și la directorii din cadrul CFR B. sau București care ar fi sprijinit derularea „afacerii”. S-a stabilit de asemenea cu acea ocazie ca fiecare dintre inculpați să se folosească de relațiile pe care le au cu funcționari din CFR (exemplu L. A. cu M. I. fost mare sindicalist CFR, iar T. V. cu directorul M. de la Direcția de Linii din cadrul SNCFR infrastructură pe care îl cunoștea). Cu aceeași ocazie inculpatul R. S. a înmânat inculpatului T. V. numărul de telefon ale martorului denunțător A. S..
Inculpatul R. S. mai susține în declarația sa că a spus celorlalți coinculpați că deține un contract încheiat între CFR Marfă și S.C. Zemtrum Prime S.R.L. care este fals dar în baza căruia speră ca CFR Marfă să livreze totuși, cu sprijinul unor funcționari din SNCFR marfa înscrisă în contract; tocmai pentru identificarea unor astfel de funcționari, care să pună în executare contractul avea nevoie de sprijinul coinculpaților T. V. și L. A..
Această declarație a inculpatului R. S. nu este singurul mijloc de probă care relevă implicare inculpaților T. V. și L. A. în traficul de influență exercitat de inculpatul R. S., astfel cum susține inculpatul L. A.; conținutul declarației inculpatului R. se coroborează atât cu declarațiile martorului denunțător A. Ș. care a arătat că din toată atitudinea inculpaților T. V. și L. A. de la localul Wolf din data de 22.07.2014 a înțeles că îl vor sprijini pentru punerea în executare a contractului pe care i-l prezentase inculpatul R. S. în acea zi întrucât și ei au cunoștințe la CFR;
Pe altă parte, din interceptările convorbirilor ambientale de la acea dată rezultă că inculpații T. V. și L. A. s-au implicat activ în discuțiile purtate despre contractul de vânzare cumpărare prezentat cu aceeași ocazie de inculpatul R. S.;
Dacă inculpatul L. A. l-ar fi însoțit pe inculpatul T. V. pentru a lua acesta din urmă împrumut, fără a avea vre-o legătură cu „afacerea” pusă la cale de R., nu există nici o explicație pentru care l-ar fi sunat – în prezența martorului denunțător A. Ș. – pe fostul lider de sindicat M. pentru a-i spune că a doua zi se va deplasa la București cu o cunoștință din Cluj pentru a rezolva o problemă, urmând să se întâlnească a doua zi; de asemenea nu există nici o justificare pentru primirea unei părți egale cu cea a inculpatului T. V. din banii pe care inculpatul L. A. pretinde că i-a primit cu titlu de împrumut.
În acest context, Curtea reține, similar primei instanțe și contrar celor susținute de inculpatul L. A. că materialul probator de la dosar confirmă suspiciunea că inculpatul L. A. alături de T. V. a acordat ajutor inculpatului R. S. pentru a trafica influența unor funcționari din cadrul SNCFR cumpărătorului de influență A. Ș.. Atât inculpatul T. V. cât și inculpatul L. A. l-au sprijinit pe suspectul R. S. să primească de la martorul denunțător A. Ș. suma de 5.000 de lei (cinci mii) de lei, din care ulterior fiecare a primit suma de 1.600 de lei, întărind convingerea cumpărătorului de influență că atât R. S. cât și ei, au influență asupra unor funcționari din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR-MARFĂ” S.A. și Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR”-S.A. (CFR Infrastructură) pe care îi vor determina să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu; cei doi inculpați i-au acordat și sprijin sus-numitului R. S. să folosească contractul de vânzare-cumpărare nr. CZ1/C.34/19.06.2014, ce apare încheiat între Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR-MARFĂ” S.A. și S.C. Zemtrum Prime S.R.L., cu Anexa 1 – Lista mijloacelor fixe supuse valorificării (3 file) și factura cu ., nr. 3247, din 19.06.2014, între cele două societăți, cunoscând că este fals, în vederea producerea unor consecințe juridice, prin predarea lui martorului denunțător A. Ș..
Apărările actuale ale inculpatului L. A. precum și motivele acestuia susținute în contestația formulată, sunt axate pe lipsa sa de vinovăție în ceea ce privește infracțiunile de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I Cod penal reținute în sarcina sa – întrucât potrivit propriilor susțineri nu ar fi cunoscut că înscrisurile prezentate de inculpatul R. S. martorului denunțător sunt false - însă Curtea constată, pe de o parte că această infracțiune nu a determinat arestarea preventivă a sa, arestarea dispunându-se doar pentru infracțiunea de complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel încât cu privire la această infracțiune starea de fapt va fi lămurită pe parcursul procesului penal prin probele ce se vor administra) iar pe altă parte că aceste înscrisuri constatate a fi false, prezentate denunțătorului reprezintă doar una dintre modalitățile prin care i s-a inoculat acestuia convingerea că toți inculpații au cunoștințe în diverse structuri ale SNCFR –ului și își vor exercita influențele pentru a pune în executare contractul de vânzare-cumpărare nr. CZ1/C.34/19.06.2014, aparent încheiat între Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR-MARFĂ” S.A. și S.C. Zemtrum Prime S.R.L și a încheia alte contracte similare.
Din ansamblul probelor administrate până în prezent se poate deduce deci că există o bănuială rezonabilă în ceea ce privește infracțiunile pentru care inculpații au fost inițial cercetați penal, bănuială care nu trebuie să se sprijine, așa cum s-a arătat pe probe cu aceeași greutate cu probele pe care se sprijină o hotărâre pe fondul cauzei.
În acest context, constatarea Judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul B., în sensul că materialul probator existent până în prezent la dosar conduce la concluzia că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați nu au dispărut și nici nu s-au modificat ci acestea subzistă în continuare, este corectă.
Pe altă parte, pe lângă infracțiunile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă a inculpaților, au mai fost identificate, după arestarea preventivă a acestora și alte infracțiuni pentru care s-a extins urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților.
Prin ordonanța din data de 11.08.2014, ora 08,00, a fost extinsă urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului R. S. pentru încă 12 fapte penale: 4 infracțiuni de înșelăciune în forma tentativei prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, 3 infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. 1 Cod penal, 3 infracțiuni de uz de fals prevăzute de art. 323 teza I Cod penal, o infracțiune de instigare la infracțiunea de falsificare de instrumente oficiale în formă continuată prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 317 alin. 1 Cod penal cu aplic art. 35 alin. 1 Cod penal și o infracțiune de folosire de instrumente false prevăzută de art. 318 Cod penal).
Prin ordonanțele din data de 18.08.2014, ora 08,00 a fost extinsă urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului L. A. pentru încă o faptă penală, respectiv complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă agravantă prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal și art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal.
Dacă infracțiunile de trafic de influență reținute în sarcina inculpaților, fie în forma autoratului fie a complicității, au vocație la arestare preventivă, fiind menționate în mod expres în dispozițiile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală ca infracțiuni de corupție iar cele de înșelăciune în forma tentativei prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal pot fi încadrate în dispozițiile art. 223 alin. 2 teza ultimă din Cod procedură penală, infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. 1 Cod penal, și uz de fals prevăzută de art. 323 teza I din Codul penal pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților nu au vocație la arestare preventivă nici potrivit tezei I din art. 223 alin. 2 și nici potrivit tezei a II-a din același aliniat.
Cu toate acestea, infracțiunile care nu au vocație la arestare preventivă reținute în sarcina inculpaților și pentru care există într-adevăr suspiciunea rezonabilă că au fost săvârșite de inculpați, conturează amploarea activității infracționale a fiecăruia dintre inculpați, perseverența infracțională și multitudinea normelor penale încălcate.
Infracțiunile pe care sunt băniți că le-au comis inculpații și pentru care au fost arestați preventiv sunt foarte grave chiar dacă nu sunt infracțiuni de violență; gravitatea acestora rezultă pe de o parte din natura relațiilor sociale lezate cât și din modalitatea concretă în care aceștia au acționat: și-au unit eforturile pentru a convinge cumpărătorul de influență de faptul că au o influență reală asupra unor funcționari din cadrul SNCFR, i-au pus la dispoziție și acte false, care purtau aparent însemnele Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR-MARFĂ” S.A. și Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR”-S.A. (CFR Infrastructură), au purtat convorbiri telefonice cu unii dintre funcționarii la care au pretins că aveau trecere tocmai pentru a întării convingerea cumpărătorului de influență că influența lor este reală, au pretins prin disimulare sume foarte mai de bani pentru serviciile oferite și au primit o parte din acești bani.
Contrar celor susținute de inculpați, la analizarea oportunității menținerii arestării preventive respectiv a înlocuirii ei cu o altă măsură mai blândă judecătorul trebuie să țină seama, nu doar de circumstanțele persoanele ale inculpaților ci și de gravitatea faptelor comise. Chiar dispozițiile art. 242 alin 2 Cod procedură penală arată că măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). Împrejurările concrete ale cauzei au în vedere și gravitatea faptei analizată prin prisma condițiilor în care se bănuiește că a fost comisă, a modalității de comitere, a mijloacelor folosite, a prejudiciului produs, etc.
Susținerile inculpatului L. A. că evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în mod corect întrucât până la acest moment nu este stabilit prejudiciul nu poate fi primită întrucât pe de o parte prejudiciul cauzat prin infracțiune reprezintă doar o componentă, un element care poate sta la baza aprecierii gravității faptei, iar pe altă parte infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților sunt infracțiuni de pericol și nu de rezultat, astfel că nestabilirea vreunui prejudiciu nu are în concret, în speța dedusă judecății nici o relevanță asupra aprecierii judecătorului asupra gravității faptei.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpaților invocate de ambii inculpați în susținerea contestațiilor formulate Curtea reține că inculpații au familii, surse licite de venituri, domicilii stabile iar situațiile lor familiale reclamă într-adevăr prezența lor în sânul familiilor, având în întreținere copii minori. Cu toate acestea judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. a sesizat corect că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare, la mai nici 2 luni de la arestarea lor preventivă, un pericol concret pentru ordinea publică iar interesul societății în sensul privării de libertate a inculpaților are în continuare o pondere mai mare decât interesul individual al acestora de a fi judecați în stare de libertate. Inculpatul R. S. deși a fost sincer, recunoscând comiterea faptelor a dat dovadă de perseverență pe calea infracțională; noile infracțiuni reținute în sarcina sa în acest dosar conturează o înclinație a acestuia spre comiterea de fapte penale, iar numărul mare al infracțiunile pentru care este cercetat în prezent conduce la concluzia că inculpatul și-a stabilit un mod de viață din înșelarea diverselor persoane, fie prin traficarea influenței unor funcționari publici fie prin inducerea în eroare a reprezentanților unor societăți comerciale; ca atare, riscul ca acesta, odată pus în libertate să-și reia comportamentul infracțional este foarte crescut. Pe altă parte atitudinea procesuală a inculpatului L. A. de negare a implicării sale în desfășurarea activității infracționale în ciuda elementelor probatorii administrate până în prezent dovedește o lipsă de conștientizare a gravității faptelor reținute în sarcina sa și un dispreț față de regulile de conviețuire socială. Este dreptul inculpaților să nu recunoască acuzațiile care li se aduc, fără ca această situație să se poată răsfrânge în procesul penal împotriva lor, însă atunci când versiunea prezentată de inculpați este contrazisă de restul materialului probator de la dosar, organele judiciare pot aprecia ca nesinceră poziția procesuală adoptată de inculpați, iar această atitudine poate fi luată în considerare atunci când se evaluează pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea unui inculpat în libertate. Lăsați în libertate, inculpații ar putea zădărnici aflarea adevărului în dosar, ar putea influența normala desfășurare a procesului penal – prin influențarea martorului denunțător și a celorlalți martori din dosar – si nu în ultimul rând, pe fondul dificultăților financiare pe care le au, ar pute relua activitatea infracțională mai ales că scopul pentru care au fost comise faptele reținute în sarcina lor este evident obținerea ilicită de bani și implicit suplimentarea veniturilor neîndestulătoare câștigate licit de inculpați.
În plus, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. a reținut corect că nici unul dintre inculpați nu se află la primul contact cu legea penală. Din fișele de cazier judiciar existente la dosar rezultă că inculpatul R. S. a suferit până în prezent două condamnări pentru infracțiuni de înșelăciune; acesta este cercetat în prezent în dosarele nr. 12.225/P/2013, 6585/P/2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria B., cu privire la fapte de înșelăciune și fals. După arestarea preventivă a acestui inculpat a mai fost identificat dosarul nr. 1939/P/2013, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și în prezent declinat la P. de pe lângă judecătoria Sector 2 București, privind pe inculpatul R. S., având ca obiect același fel de fapte de înșelăciune, cu o pagubă de 170.000 de lei, produsă față de persoana vătămată S.C. Euro Tools Best S.R.L. București.
Inculpatul L. A. a suferit o condamnare la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de evaziune fiscală și a mai fost sancționat administrativ încă de două ori pentru fapte de înșelăciune, fapte de încălcare a legislației contabilității și evaziune fiscală.
În aceste condiții, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. a apreciat în mod corect că circumstanțele personale ale inculpaților nu sunt în măsură să ofere garanții în sensul că lăsați în libertate nu vor influența în sens negativ desfășurarea procesului penal, nu vor influența martorii sau persoanele chemate să depună mărturie la proces și nu își vor relua activitatea infracțională; antecedentele lor penale și administrative dovedesc dispreț față de normelor de conduită impuse și o predispoziție de încălcare a acestora.
Este adevărat că parchetul are obligația să probeze concret pericolul pe care o persoană, lăsată liberă îl prezintă pentru ordinea publică atunci când susține că se impune privarea acesteia de libertate pentru acest considerent însă pentru a fi probată îndeplinirea condiției impuse de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală organele de urmărire penală și instanțele nu au obligația de a administra probe separat ci împrejurarea pericolului pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică se poate desprinde din elementele de probațiune existente la dosar, administrate pentru dovedire existenței faptei și a vinovăției autorului; or, în acest dosar această stare de pericol se desprinde tocmai din modalitatea în care se reține că ar fi fost comise faptele, numărul participanților, sumele mari de bani pretinse cumpărătorului de influență, mijloacele frauduloase folosite precum și atitudinea de dispreț a inculpaților față de normele de conviețuire socială, rezultată din încălcarea repetată de-a lungul timpului a normelor penale și eforturile conjugate depuse în prezent de aceștia de a induce cumpărătorului de influență convingerea că influența lor este reală, în scopul obținerii de bani.
Față de considerentele expuse Curtea constată că măsura arestării preventive a celor doi inculpați este în continuare proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților și necesară așa cum am arătat în scopul prevenirii săvârșirii unor alte infracțiuni dar și pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru apărarea ordinii publice. Interesul societății, în sensul privării de libertate a inculpaților are la acest moment o pondere mai mare decât interesul subiectiv al fiecăruia dintre inculpați de a fi cercetat penal în stare de libertate. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul B. a apreciat corect că o asemenea faptă produce un sentiment de profundă nesiguranță în rândul membrilor unei comunități, necesitând un răspuns adecvat din partea organelor judiciare, de natură a descuraja pe viitor faptele antisociale de corupție. În cauză nu au intervenit până la acest moment procesual elemente din care să rezulte necesitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă ci dimpotrivă, privarea de libertate în continuare a inculpaților este justificată și prin reținerea în sarcina inculpaților a unor noi infracțiuni, descoperite după arestarea preventivă.
În considerarea celor expuse, Curtea, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații R. S. și L. A. împotriva încheierii nr. 86/UP/3.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._, pe care o va menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații R. S. și L. A. să plătească statului câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații R. S. (fiul lui T. și V., născut la data de 09 septembrie 1961, în .) deținut în arestul IPJ B. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 34/UP/24.07.2014 emis de Tribunalul B. și L. A. (fiul lui M. și E., născut la data de 10 decembrie 1962, în mun. S., jud. B.) deținut în arestul IPJ B. în baza mandatului de arestare preventivă nr. 36/UP/24.07.2014 emis de Tribunalul B., împotriva încheierii nr. 86/UP/3.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpații R. S. și L. A. să plătească statului câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8.09.2014.
Judecător de drepturi și libertăți,
N. H.
Grefier,
C. G.
Red.N.H./30.10.2014
Dact.C.G./4.11.2014;2 ex.;Jud fond/C. I.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 172/2014. Curtea de... | Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... → |
|---|
