Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 18/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 4922/197/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 18/R Dosar penal nr._
Ședința publică din 23 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CR1:
Președinte – A. D. - judecător
Judecător – C. E.
Judecător - M. D.
- Grefier – D. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de către recurentul inculpat A. G. C. și recurenta parte vătămată S. P. împotriva sentinței penale nr. 2088 pronunțată de Judecătoria B. la data de 8 noiembrie 2013 în dosar nr._ ..
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 23 ianuarie 2014, când,
CURTEA
Deliberând, asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2088 din data de 08.11.2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A condamnat inculpatul A. G. C. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) alin. (3) Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) Cod penal la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
A condamnat inculpatul A. G. C. pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza a 2-a Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare.
A contopit pedepsele în pedeapsa finală de 1 an și 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod Penal.
A dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 alin. (5) Cod penal, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul Penal.
A respins acțiunea civilă.
În temeiul art. 348 Cod procedură penală a desființat în totalitate înscrisurile falsificate prin contrafacere factura prin care inculpatul a cumpărat autoturismul Audi A4 din 2004 cu 85.100 km rulaj la bord (fila 35 dosar de urmărire penală), și respectiv, cartea de service auto pentru autoturismul în cauză (filele 39-41 dosar de urmărire penală), urmând a se proceda potrivit prevederilor art. 445 Cod procedură penală după rămânerea definitivă a hotărârii.
A obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. din data de 16.02.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecata a inculpatului A. G. C., pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 și uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal, pentru aceea că a indus în eroare partea vătămată S. P., cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicule rulate din data de 02.07.2007, prezentând ca adevărată împrejurarea că autoturismul marca Audi tipul A4 avea rulați 90.000 km, deși în realitate acesta avea 276.000 km, folosind un înscris fals pentru a dovedi acest fapt, cu scopul de a obține un preț mai mare decât cel real.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1678 din 26.09.2012 a Judecătoriei B., în baza art. 215 alin 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin 2, art. 76 lit. c Cod penal inculpatul A. G. C., a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 291 teza a II a Cod penal cu aplicarea art. 74 alin 2, art. 76 lit. e Cod penal inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
S-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare și i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, b Cod penal.
În baza art 346 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă S. P..
În baza art 348 Cod procedură penală s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate, respectiv factura – fila 35 dosar urmărire penală și cartea de service auto – file 39-41 dosar urmărire penală.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 02.07.2007 partea vătămată S. P. s-a întâlnit în gara mun. B. cu inculpatul A. G. C., în vederea vizionării și achiziționării autoturismului aparținând acestuia din urmă, marca AUDI A4, cu număr de identificare WAUZZZ8E14 A297312, ocazie cu care inculpatul i-a spus părții vătămate că autoturismul amintit avea aproximativ 90.000 km rulați, sens în care i-a predat acestuia o factură în limba germană intitulată "Comandă fermă de cumpărare a unui vehicul folosit", emisă de Autohaus Zaubler Hanover din Germania la data de 12.06.2007, din care reieșea că autoturismul în cauză avea parcurși la momentul achiziționării 85.100 km, iar prețul de achiziție fusese de 13.350 euro și cartea de service a automobilului, ocazie cu care nu au mai fost efectuate alte verificări cu privire la autoturism, partea vătămată plătind prețul de 14.400 euro, încheind cu acesta Contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit; ulterior, partea vătămată a constatat că în realitate mașina pe care o cumpărase avea aproximativ 276.000 km. rulați și nu 90.000 km, așa cum îl asigurase inculpatul și cum reieșea din documentele ce îi fuseseră prezentate de acesta.
Cu privire la factura prezentată de inculpat la încheierea contractului cu partea vătămată, s-a constatat că era falsă, în regiunea Hanovra, Germania, neexistând înregistrată vreo persoană juridică cu denumirea de "Autohaus Haubler", iar autoritățile germane (Interpol Wiesbaden) au înaintat organelor de cercetare penală române factura în baza căreia inculpatul a cumpărat autoturismul de la Autopark am Siel GmbH, Germania, în care este menționat numărul real de kilometri parcurși de autoturismul în cauză, respectiv 276.000 km; iar în ceea ce privește cartea de service, mențiunile de pe acest înscris au fost efectuate în orașele Boortmeerbeek și Binche din Belgia, deși inspecțiile tehnice ale autoturismului din cauză au fost efectuate de Autohaus Renzenbrink, la dosarul cauzei fiind depusă factura din data de 07.05.2007, care atestă acest fapt, precum și numărul real de kilometri al automobilului.
Instanța de fond a reținut că, pe baza întregului material probator administrat în cauză, atât comiterea faptelor, cât și vinovăția inculpatului sunt dovedite, cu referire la ambele infracțiuni.
Cu privire la latura civilă a cauzei, în baza art. 346 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă S. P., având în vedere că suma de 3.000 euro, solicitată cu titlu de pretenții, are în vedere atât diferența dintre valoarea reală a mașinii și prețul plătit de acesta, dar fără ca din vreun mijloc de probă să rezulte prețul de vânzare al unui autoturism cu caracteristicile respective (Audi A4, TDI, an fabricație 2004, capacitate 1896 cm3, 276.000 km rulați), la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (02.07.2007); cât și contravaloarea reparațiilor suportate de partea vătămată (calculatorul din cutia de viteze) în sumă de 3.369,44 lei, cu privire la care instanța a apreciat că nu există legătura de cauzalitate între fapta inculpatului, de inducere în eroare cu privire la numărul de km rulați și prejudiciul invocat de partea vătămată (contravaloarea reparațiilor), la momentul încheierii contractului nefiind efectuate un minim de verificări de natură tehnică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d Cod de procedură penală, întrucât în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune lipsește latura obiectivă a infracțiunii, prima instanță reținând că nu există nici un prejudiciu, iar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal, anularea înscrisurilor nu produce efecte juridice și nu sunt elemente care să conducă la înmatricularea sau radierea unui autovehicul.
Prin decizia penală nr. 17/R/17.01.2013 a Curții de Apel B., s-a admis recursul inculpatului, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleași instanțe pentru soluționarea acesteia cu efectuarea nemijlocită a cercetării judecătorești, reținându-se că, în cauză, chiar dacă inculpatul a lipsit de la toate termenele de judecată, întrucât nu a anunțat instanța despre domiciliul actual, iar nu cel faptic din C.I., unde a fost citat, s-a constatat că partea vătămată a fost prezentă la toate termenele de judecată, însă instanța de fond a soluționat cauza fără a administra nici o probă, nici măcar partea vătămată nu a fost audiată în fața instanței.
În rejudecarea cauzei, au fost audiați atât inculpatul, cât și partea vătămată. În urma cercetării judecătorești din al doilea ciclu procesual, instanța a apreciat că starea de fapt reținută de prima instanță de fond nu este combătută de cercetarea judecătorească efectuată în rejudecarea cauzei.
Prin urmare, se va reține că la data de 02.07.2007 partea vătămată S. P. s-a întâlnit în gara mun. B. cu inculpatul A. G. C., în vederea vizionării și achiziționării autoturismului aparținând acestuia din urmă, marca AUDI A4, cu număr de identificare WAUZZZ8E14 A297312, ocazie cu care inculpatul i-a spus părții vătămate că autoturismul amintit avea aproximativ 90.000 km rulați, sens în care i-a predat acestuia o factură în limba germană intitulată "Comandă fermă de cumpărare a unui vehicul folosit", emisă de Autohaus Zaubler Hanover din Germania la data de 12.06.2007, din care reieșea că autoturismul în cauză avea parcurși la momentul achiziționării 85.100 km, iar prețul de achiziție fusese de 13.350 euro și cartea de service a automobilului, ocazie cu care nu au mai fost efectuate alte verificări cu privire la autoturism, partea vătămată plătind prețul de 14.400 euro, încheind cu acesta Contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit; ulterior, partea vătămată a constatat că în realitate mașina pe care o cumpărase avea aproximativ 276.000 km. rulați și nu 90.000 km, așa cum îl asigurase inculpatul și cum reieșea din documentele ce îi fuseseră prezentate de acesta.
Acest aspect este confirmat și de declarația inculpatului de la fila 49 ce a precizat că își recunoaște semnătura atât de pe verso-ul înscrisului de la fila 32 dosar de urmărire penală, înscrisul nefalsificat ce atestă în mod real nr. de km rulați de autoturismul vândut, cât și de pe înscrisul de la fila 46 dosar de urmărire penală, acesta din urmă fiind înscrisul falsificat ce atestă în mod nereal nr. de km. rulați de autoturismul vândut. Este adevărat că inculpatul a precizat că nu a văzut niciodată înscrisul de la fila 32, însă această susținere este contrazisă chiar de semnătura inculpatului, fiind greu de crezut că o persoană poate semna un înscris fără să îl vadă.
Din declarațiile părții vătămate (fila 36) a rezultat că urmare verificării autoturismului la un service autorizat din București, a constatat că în realitate mașina pe care o cumpărase avea aproximativ 276.000 km. rulați și nu aproximativ 90.000 km, așa cum îl asigurase inculpatul și cum reieșea din documentele ce îi fuseseră prezentate de acesta, în plus, a fost nevoit să suporte contravaloarea reparațiilor unor defecțiuni ascunse de către inculpat, la momentul vânzării autoturismului; totodată, luând legătura cu inculpatul, acesta i-a spus că nu este primul cumpărător păcălit în acest mod.
Din cercetările efectuate în cauză de către poliția din Hanovra, Germania, a rezultat că factura prezentată de inculpat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare era falsă, neexistând o persoană juridică cu denumirea de Autohaus Haubler în regiunea Hanovra din Germania, așa cum rezultă din corespondența purtată între Biroul Național Interpol București și Interpol Wiesbaden; iar cu privire la cartea de service a autovehiculului pe care inculpatul a predat-o părții vătămate, din verificări a rezultat că mențiunile de pe acest înscris au fost făcute în orașele Boortmeerbeek și Binche din Belgia, iar inspecțiile tehnice ale autoturismului din cauză au fost efectuate de Autohaus Renzenbrink, la dosarul cauzei fiind depusă factura din data de 07.05.2007, care atestă acest fapt, precum și numărul real de kilometri al automobilului; din compararea acestui din urmă înscris cu cartea de service prezentată de inculpat rezultând faptul că și acest document folosit de inculpat era fals.
Pe de altă parte, s-a constatat că în realitate inculpatul a cumpărat autoturismul la data de 15.06.2007, de la Autopark am Siel GmbH, așa cum rezultă din factura emisă inculpatului de această persoană juridică, unde s-a consemnat că autoturismul avea 276.000 km rulați, prețul fiind de 9.500 euro.
Prin comisie rogatorie internațională a fost audiat în calitate de martor numitul Gerhard Dannappel, din declarația căruia rezultă că la data de 06.06.2007, în calitate de colaborator al firrmei Polipol Polstermoebel GmbH, a vândut autoturismul marca Audi A4 firmei Autopark am Siel din Lohne, al cărei reprezentant era numitul Bulent Gunel, dar că nu are cunoștință de vânzările ulterioare.
Având în vedere starea de fapt expusă anterior, instanța a apreciat că faptele inculpatului A. G. C., care a indus în eroare partea vătămată S. P., cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicule rulate din data de 02.07.2007, prezentând ca adevărată împrejurarea că autoturismul marca Audi tipul A4 avea rulați 90.000 km, deși în realitate acesta avea 276.000 km, folosind un înscris fals pentru a dovedi acest fapt, cu scopul de a obține un preț mai mare decât cel real, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal și uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal.
Pe baza întregului material probator administrat în cauză, s-a apreciat că atât comiterea faptelor, cât și vinovăția inculpatului sunt dovedite, cu referire la ambele infracțiuni; astfel, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a realizat printr-o acțiune de inducere în eroare, inculpatul prezentând ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv faptul că autoturismul pe care intenționa să îl vândă avea un număr de kilometri rulați mult mai mic decât în realitate (aproximativ 90.000 km față de 276.000 km), folosindu-se de înscrisuri false ("comanda fermă pentru autovehicule rulate" și cartea de service), acestea cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 02.07.2007, urmarea imediată constând în producerea unei pagube părții vătămate, aceasta plătind un preț mai mare decât cel pe care ar fi fost dispusă să îl plătească în cazul în care ar fi cunoscut datele tehnice reale ale bunului, fiind dovedită și legătura de cauzalitate dintre activitatea inculpatului și paguba suportată de partea vătămată; sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, acesta urmărind obținerea pentru sine a unui folos material injust.
În legătură cu infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza a II-a Cod penal, sub aspectul laturii obiective, elementul material este realizat prin folosirea înscrisului sub semnătură privată intitulat "Comandă fermă de cumpărare a unui vehicul folosit", emisă de Autohaus Haubler Hanover din Germania la data de 12.06.2007 și a cărții de service a autoturismului, urmarea imediată constând în crearea unei stări de pericol pentru încrederea în relațiile sociale ocrotite prin norma legală încălcată; fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultând din însăși comiterea faptei, iar latura subiectivă, sub forma intenției directe, rezultă din atitudinea inculpatului, care a prezentat și predat părții vătămate înscrisuri false, în vederea producerii unor consecințe juridice.
În concluzie, inculpatul a fost condamnat la pedepse cu închisoarea, la individualizarea cărora se vor avea în vedere, criteriile generale, prevăzută de art. 72 Cod penal, circumstanțele în care s-au produs faptele, circumstanțele personale ale inculpatului, care deși are antecedente penale, se va avea în vedere perioada scursă de la condamnarea anterioară și data pronunțării prezentei sentințe, perioadă în care nu a mai comis fapte de natură penală, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 74 alin 2 Cod penal. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că nu se poate agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a constatat că deși hotărârea instanței de control judiciar casează în întregime sentința penală pronunțată în primul ciclu procesul, totuși în considerarea principului neagravării situației părții în propria cale de atac, se impune menținerea soluției de respingere a pretențiilor civile dată de prima instanță de fond.
Altfel spus, câtă vreme niciuna dintre părți nu a atacat soluția primei instanțe pe latura civilă, devine inadmisibil a se pronunța o altă soluție sub acest aspect, deoarece s-ar crea inculpatului o situație mai grea în propria cale de atac, context în care s-a respinge acțiunea civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs:
1.Parte vătămată S. P., care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței penale recurate, în sensul obligării inculpatului la acoperirea prejudiciul produs, respectiv 3000 de euro, reprezentând diferența de preț a mașinii și 5287,44 lei reprezentând costul achitat pentru piesa defectă.
2.Inculpatul A. G. C. a criticat sentința pentru netemeinicie solicitând achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.
În susținerea solicitării de achitare, inculpatul prin apărător, a susținut atât cu ocazia dezbaterilor orale, dar și în cadrul concluziilor scrise următoarele:
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d Cod procedură penală deoarece acesteia îi lipsește atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă.
S-a solicitat să se aibă în vedere faptul că în cauză suntem în prezența unei acțiuni ilicite cu caracter civil, fiind vorba de un viciu de consimțământ, așa cum este reglementat acesta de legea civilă. A mai invocat în sprijinul soluției de achitare și necesitatea de a se realiza o analiză între infracțiunea de înșelăciune și eroare sau dolul ca viciu de consimțământ, în sensul dispozițiilor codului civil.
În ceea ce privește latura obiectivă, apreciază că îi lipsește urmarea imediată a faptei atâta timp cât înșelăciunea este infracțiune de rezultat, fiind necesară a se constata că inducerea în eroare a produs o pagubă în patrimoniul persoanei înșelate.
Inculpatul a invocat în susținerea tezei, că nu ar fi îndeplinite condițiile laturii obiective ale infracțiunii de înșelăciune, atâta vreme cât nu există acțiune de inducere în eroare, urmarea imediată a infracțiunii de înșelăciune, respectiv, producerea unui prejudiciu material părții vătămate.
Cu privire la intenția specifică infracțiunii de înșelăciune, inculpatul s-a apărat, invocând faptul că nu avea cum să inducă în eroare partea vătămată, cu privire la nr. real de kilometri, atâta vreme cât el nu cunoștea care sunt aceștia, bazându-se pe aspectele menționate în actele pe care le-a prezentat cumpărătorului, respectiv părții vătămate.
A mai invocat și faptul că partea vătămată nu a depus minime diligențe, în ceea ce privește efectuarea unor verificări asupra stării tehnice a autoturismului.
În privința infracțiunii de uz de fals, inculpatul a solicitat în principal achitarea în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală, iar în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală. În susținerea acestei din urmă solicitări de achitare, inculpatul a arătat următoarele:
- nu există la dosarul cauzei nicio probă din care să rezulte că inculpatul ar fi dat kilometrajul înapoi sau că ar fi falsificat factura de achiziție.
- nu a cunoscut veridicitatea conținutului actelor prezentate, iar pe de altă parte niciun act dintre cele care ar fi putut fi considerate false nu au fost în măsură a produce efecte juridice, nefiind niciodată folosite pentru înmatricularea autoturismului.
În susținerea soluției de achitare pentru infracțiunea de uz de fals, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d Cod procedură penală, inculpatul a arătat că pe de o parte nu s-a dovedit faptul că a cunoscut veridicitatea conținutului actelor prezentate, iar pe de altă parte, nu s-au produs consecințe juridice, prin prezentarea respectivelor înscrisuri false.
Inculpatul a invocat faptul că, soluția de condamnare se bazează pe prezumții de fapt, aspect care contravine atât legislației naționale, dar și jurisprudenței CEDO.
Prima instanță nu a respectat principiul de drept, in dubio pro reo, dar nici prevederile art. 62 și următoarele Cod procedură penală, care prevăd că, o soluție de condamnare trebuie să se întemeieze pe probe solide.
În fața instanței de recurs nu s-au administrat alte mijloace de probă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că cele două recursuri declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele, pe care le vom expune mai jos.
Prima instanță a stabilit corect starea de fapt, printr-o analiză minuțioasă și coroborare a mijloacelor de probă administrate în cauză, în condiții de legalitate, pe tot parcursul procesului penal.
Starea de fapt, constă, în esență, în următoarele: inculpatul A. G. C., a indus în eroare partea vătămată S. P., cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicule rulate din data de 02.07.2007, prezentând ca adevărată împrejurarea că autoturismul marca Audi tipul A4 avea rulați 90.000 km, deși în realitate acesta avea 276.000 km, folosind un înscris fals pentru a dovedi acest fapt, cu scopul de a obține un preț mai mare.
În mod judicios a apreciat prima instanță că cele două fapte ale inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 C.p și uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a C.penal.
Analiza recursului declarat de către partea vătămată S. P.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, prima instanță a respins pretențiile civile formulate în cauză de către S. P., invocând în acest sens, principiul de drept „ non reformatio in pejus”.
Din actele și lucrările dosarului, se constată că, în cauză, a fost pronunțată inițial sentința penală nr. 1678 din data de 26.09.2011 a Judecătoriei B..
Prin această sentință penală a fost condamnat inculpatul A. G. C. pentru cele două infracțiuni de înșelăciune și uz de fals și s-au respins pretențiile civile formulate de către partea civilă S. P..
Împotriva acestei sentințe a promovat calea de atac a recursului doar inculpatul, recurs ce a fost admis, prin decizia penală, nr.17/2013 a Curții de Apel B., iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, în scopul efectuării unei cercetări judecătorești complete.
Prin urmare, rejudecarea cauzei a avut loc, doar ca urmare a promovării de către inculpat a căii de atac a recursului, iar prima instanță nu putea să admită acțiunea civilă formulată de către partea civilă, deoarece s-ar fi adus atingere principiului de drept „ non reformatio in pejus”.
La rejudecarea cauzei după casare, se aplică aceleași reguli, în ceea ce privește limitele în care se procedează la judecare.
Pornind de la obligativitatea respectării principiului neagravării situației, în propria cale de atac, în mod legal și temeinic, prima instanță a respins acțiunea civilă pornită de către partea vătămată S. P.. Partea vătămată, deși prin prima sentință pronunțată, în cauză, i s-au respins pretențiile civile, nu a înțeles să atace cu recurs, prima sentință.
Având în vedere considerentele pentru care, prin sentința recurată s-au respins pretențiile civile ale părții vătămate ( neagravarea situației în propria cale de atac, ce a inculpatului), instanța de recurs nu va proceda la analiza pe fond a tuturor criticilor expuse pe larg de către partea vătămată, atât cu ocazia dezbaterii recursului, dar și prin concluziile scrise depuse, în fața instanței de recurs, la filele 22 și următoarele.
Acțiunea civilă ar fi putut fi analizată pe fond, de către instanța de recurs, în ipoteza în care, partea vătămată ar fi atacat prima sentință pronunțată în cauză și care a fost casată ( sentința penală nr. 1678 din data de 26.09.2011 a Judecătoriei B.).
Analiza recursului declarat de către inculpat
Curtea constată că prima instanță a stabilit, în mod judicios, faptul că în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se putea dispune angajarea răspunderii penale a inculpatului, pentru infracțiunea de înșelăciune, și cea de uz de fals, în încadrarea juridică, corect reținută de către prima instanță.
Din analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă, rezultă fără nici un dubiu faptul că inculpatul a indus în eroare partea vătămată, cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare a respectivului autoturism, inculpatul prezentând ca adevărată împrejurarea că autoturismul vândut ar avea 90.000 km rulați, deși în realitate așa cum rezultă din mijloacele de probă autoturismul vândut de către inculpat, avea 276.000 km rulați.
Pentru a realiza această acțiune de inducere în eroare și a perfecționa contractul de vânzare cumpărare inculpatul s-a folosit de înscrisuri false, care atestau un număr nereal de kilometrii parcurși de către respectivul autoturism.
Curtea constată, că susținerile inculpatului, referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive sunt nefondate deoarece, în speță rezultă cu certitudine că elementul material al infracțiunii de înșelăciune s-a realizat de către inculpat, printr-o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate, inducere în eroare ce s-a referit la numărul real de kilometrii parcurși.
Această activitate de inducere în eroare, ce se circumscrie infracțiunii de înșelăciune a fost întărită, prin faptul că, inculpatul s-a folosit de două înscrisuri false, pentru a crea și întări convingerea părții vătămate, că numărul real de kilometrii parcurși este de 90.000 km ( în acest sens sunt înscrisul denumit „ comandă fermă pentru autovehicule rulate”- fila 32-34 urmărire penală și o carte de service falsă).
Potrivit declarațiilor date în cauză de către partea vătămată, rezultă că aceasta nu ar fi cumpărat autoturismul dacă ar fi cunoscut numărul real de kilometrii parcurși, care este de 3 ori mai mare decât cel care rezulta din actele prezentate de inculpat.
Mai mult, diferența de kilometri între numărul comunicat de inculpat și atestat de documente face evidentă poziția părții vătămate, în sensul că nu ar fi cumpărat respectivul autoturism.
Există legătură de cauzalitate între activitatea inculpatului de inducere în eroare și paguba pricinuită părții vătămate, contrar apărărilor formulate de către inculpat. În acest sens al dovezii legăturii de cauzalitate este declarația părții vătămate coroborată cu înscrisurile care au stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv factura falsă și cartea de service a autoturismului.
Sunt îndeplinite și cerințele laturii subiective ale infracțiunii de înșelăciune, inculpatul acționând cu intenție directă, acesta urmărind obținerea pentru sine a unui folos material injust. Acest folos material injust pe care l-a obținut inculpatul este dat de diferența dintre prețul unui autoturism, la fel ca cel vândut și care are 90.000 de km rulați și același autoturism dar care are un număr mai mare de trei ori de kilometri rulați, respectiv 276.000 de km.
Săvârșirea infracțiunii cu forma de intenție cerută de lege, rezultă din coroborarea judicioasă a următoarelor mijloace de probă. Potrivit înscrisurilor de la filele 30 și următoarele dosar urmărire penală, în urma cercetărilor efectuate de către poliția din Hanovra s-a stabilit că, factura pe care inculpatul a prezentat-o părții vătămate la încheierea contractului de vânzare cumpărare și care a avut un rol determinant în acțiunea de inducere în eroare a părții vătămate este una falsă. În acest sens, autoritățile din Germania au comunicat faptul că în regiunea Hanovra nu există o persoană juridică cu denumirea Autohaus Haubler.
Dovada cunoașterii nr. reali de km de către inculpat rezultă din adresa INTERPOL de la fila 31 din dosarul de urmărire penală, potrivit căreia, inculpatul a cumpărat, în realitate autoturismul de la AUTOPARK AM SIEL GMBH, care l-a vândut ulterior inculpatului A. G., în data de 15.06.2007, iar la momentul vânzării autoturismului către inculpat acesta avea 276.000 km.
Prin urmare, această adresă dovedește fără nici un dubiu că inculpatul a cunoscut nr. reali de kilometrii, și de asemenea a cunoscut că factura prezentată părții civile este una falsă ( factură aflată la fila 35 dosar urmărire penală) de vreme ce, așa cum am arătat a cumpărat autoturismul de la o altă persoană juridică (AUTOPARK AM SIEL GMBH), iar nu de la persoana juridică înscrisă în factura prezentată părții civile (Autohaus Haubler), persoană juridică care nu există în realitate.
La fila 34 dosar urmărire penală se află factura reală în baza căreia inculpatul a cumpărat de la AUTOPARK AM SIEL GMBH, în această factură fiind trecuți numărul real de kilometrii la momentul cumpărării de către inculpat a autoturismului, respectiv 278.000 km, iar prețul de achiziție fiind de 9500 euro.
Actele prezentate de către inculpat părții vătămate, cu ocazia încheierii contractului de vânzare a autoturismului, aflate la filele 35 și următoarele dosar urmărire penală, au ajutat inculpatul, în acțiunea de inducere în eroare a părții vătămate, fiind elemente determinante la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
În sprijinul susținerii vinovăției inculpatului, în ceea ce privește săvârșirea celor două infracțiuni este și împrejurarea că la aproximativ 2 săptămâni de la data achiziționării autoturismului din Germania l-a revândut părții vătămate, așa cum rezultă din adresa INTERPOL de la fila 31 dosar urmărire penală și contractul de vânzare ce constituie obiectul cauzei aflat la fila 53 dosar urmărire penală.
Materialul probator care dovedește fără nici un dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții și uz de fals, este completat cu declarația martorului, ascultat prin comisie rogatorie, în fază de urmărire penală, Gerhard Dannappel.
Potrivit declarației acestui din urmă martor, el a vândut autoturismul Audi ce constituie obiectul cercetărilor, în prezenta cauză, la data de 6 iunie 2007 către Autopark am Siel, însă nu îl cunoaște pe inculpat și nu are cunoștință de vânzările ulterioare ale autoturismului. Susținerile martorului se coroborează cu factura de vânzare a autoturismului de către martor, fila 79 dosar urmărire penală.
Toate aceste mijloace de probă coroborate între ele dovedesc fără nici un dubiu faptul că inculpatul a cunoscut numărul real de kilometrii, și de asemenea a cunoscut că facturile și actele prezentate părții vătămate pentru încheierea contractului sunt false, deoarece, inculpatul a cumpărat respectivul autoturism de la un alt Autohaus, decât cel indicat de el în facturile prezentate părții vătămate.
Apărările formulate de către inculpat și aspectele invocate de către acesta în cuprinsul declarației de la fila 35 dosar instanță de fond, sunt total nefondate, nesusținute de nici un mijloc de probă, chiar mai mult aceste apărări sunt cu totul contrare tuturor mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, în condiții de legalitate.
Inculpatul nu a adus nicio explicație, în legătură cu factura emisă de către AUTOPARK AM SIEL GMBH, pe numele său și care atestă adevărata vânzare din Germania, prin intermediul căreia inculpatul a dobândit autoturismul.
Este total nefondată susținerea inculpatului de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal, atâta vreme cât am arătat anterior că inculpatul a cunoscut kilometrii reali ai autoturismului, a indus în eroare partea vătămată asupra acestei împrejurări esențiale la încheierea contractului, obținând pentru sine, un folos injust ( ce constă dintre diferența de preț între un autoturism cu 90.000 km și un altul de 270 000 km ) și cauzând în acest fel o pagubă părții vătămate, dată tot de diferența de valoare calculată în funcție de numărul de kilometrii.
Este nefondată susținerea inculpatului din concluziile scrise, în sensul că este lipsit de relevanță numărul de kilometri, deoarece oricum partea vătămată l-ar fi cumpărat. În acest sens, Curtea are în vedere declarația părții vătămate, în sensul că, nu ar fi cumpărat respectivul autoturism dacă ar fi cunoscut datele reale ale acestuia, această declarație fiind susținută și de alte aspecte care se desprind din starea de fapt și mijloacele de probă: diferența foarte mare de kilometri între cel înscris în acte și comunicat părții vătămate ( 90.000 km) și cel real ( 276.000km), prețul plătit de către partea vătămată care este cu mult mai mare decât cel pe care inculpatul la plătit la achiziționarea autoturismului.
Este nefondată apărarea inculpatului, în sensul că în patrimoniul părții vătămate nu s-a produs o pagubă, deoarece, așa cum am arătat anterior din mijloacele de probă rezultă fără nici un dubiu că partea vătămată nu ar fi plătit acest preț, dacă ar fi cunoscut valoarea reală a kilometrilor parcurși. Or, paguba cauzată părții vătămate este dată, în primul rând de diferența de preț dintre un autoturism cu 90 000 km și unul cu 276 000km.
Împrejurarea invocată de către inculpat, în sensul că partea vătămată nu a solicitat restituirea autoturismului, desființarea contractului, repunerea în situația anterioară și pentru acest motiv nu se poate susține că a fost înșelată, este o apărare nefondată, deoarece organele judiciare, în aprecierea condițiilor pentru antrenarea răspunderii penale, nu sunt ținute de modul în care persoana vătămată se constituie parte civilă și ce pretenții are aceasta. Sunt aspecte ce țin de disponibilitatea ce caracterizează latura civilă a cauzei.
Este nefondată și solicitarea inculpatului de achitare pentru infracțiunea de uz de fals, în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală, invocând că la dosarul cauzei nu există dovezi ca ar fi falsificat factura de achiziție a autoturismului sau că ar fi dat kilometrajul înapoi.
Inculpatul nu a fost cercetat pentru săvârșirea de către el a vreuneia din infracțiunile de fals, ci doar că a uzat de documente false și a cunoscut numărul real de kilometri.
Nu s-a putut dovedi că inculpatul ar fi falsificat acea factură pe care a prezentat-o părții vătămate, dar s-a dovedit fără nici un dubiu că a cunoscut că se folosește de documente false ( cele prezentate părții vătămate cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare) și totodată că el cunoaște numărul de kilometrii, atâta vreme cât în factura reală de achiziție a autoturismului sunt trecuți kilometrii, iar inculpatul a cumpărat în realitate respectivul autoturism de la un alt autohaus, decât cel menționat, în actele prezentate părții vătămate.
Este neîntemeiată susținerea inculpatului, în sensul că, singurele probe în baza cărora a fost condamnat pentru uz de fals ar fi declarația sa și cea a părții vătămate, deoarece la aceste mijloace de probă se adaugă numeroasele înscrisuri și probe administrate, prin intermediul comisiei rogatorii, în primul rând factura reală de achiziție a autoturismului. La analiza infracțiunii de înșelăciune, am analizat pe larg mijloacele de probă ce au fost administrate, acestea reprezentând, în același timp și fundament al condamnării inculpatului pentru infracțiunea de uz de fals.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că, vinovăția inculpatului, în comiterea celor două infracțiuni se bazează pe un probatoriu solid, administrat în condiții de legalitate, afirmațiile inculpatului în sensul că s-a dispus condamnarea pe baza unor prezumții simple fiind total nefondate. Inculpatul nu a dovedit că mijloacele de probă nu ar fi fost administrate, în condiții de legalitate, și nu a invocat motive temeinice pentru care să fie înlăturate mijloacele de probă care îl acuză, respectiv factura care atestă în mod real de la ce persoană juridică (autohaus) a cumpărat autoturismul.
Este adevărat că, inculpatul nu este obligat să își dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind organului judiciar, potrivit art. 65 Cod procedură penală, dar tocmai această obligație și-au îndeplinit-o în speță, organul de urmărire penală și instanța de judecată dovedind fără nici un dubiu că inculpatul este vinovat, pentru săvârșirea celor două infracțiuni, în baza unor probe solide așa cum le-am prezentat anterior când am stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor săvârșite de către inculpat de înșelăciune în convenții și uz de fals.
Inculpatul a mai susținut că nu s-ar fi produs efecte juridice, întrucât partea vătămată a reușit să își înmatriculeze autoturismul, însă așa cum am arătat efectele juridice au constat în determinarea părții vătămate de a încheia contractul de vânzare al autoturismului și în păgubirea acesteia.
Aspectele de ordin civil invocate de către inculpat, în concluziile scrise, în sensul că acțiunea de inducere în eroare ar trebui să fie analizată și în funcție de viciile de consimțământ eroarea dolul sau violența, nu pot înlătura răspunderea penală a inculpatului din perspectiva condițiilor cerute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune.
V. de consimțământ, constând în inducerea in eroare de către o persoana a unei alte persoane, prin folosirea unor mijloace viclene, pentru a o determina sa încheie un act juridic, la care altfel aceasta nu ar fi consimțit, constituie o cauza de nulitate. In toate cazurile, actul încheiat ca urmare a dolului, erorii sau violenței nu este nul de drept ci da loc numai la o acțiune in anulare.
Fapta unei persoane de a folosi mijloace viclene în raport cu o alta persoana nu exclude, existența in condițiile legii penale, a infracțiunii de înșelăciune, așa cum susține inculpatul.
Instanța penală este chemată să se pronunțe asupra îndeplinirii condițiilor infracțiunii de înșelăciune, și așa cum am arătat anterior sunt îndeplinite toate aceste condiții. În ceea ce privește latura civilă guvernată de principiul disponibilității, instanța ar fi putut analiza pe fond doar cererile părții civile, contractul de vânzare cumpărare încheiat în cauză nefiind nul de drept.
Așa cum am arătat, instanța de recurs pentru respectarea principiului neagravării situației în propria cale de atac (cea a inculpatului), nu a procedat, în recurs la analiza pe fond a recursului părții vătămate.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, a cuantumului acesteia și a modalității de executare, Curtea constată că, prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepsei, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal . Pedeapsa aplicată de către prima instanță a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, iar modalitatea de individualizare a executării pedepsei este dintre cele mai blânde prevăzute de lege.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpatul A. G. C. și partea vătămată S. P. împotriva sentinței penale nr.2088 din data de 08.11. 2013 a Judecătoriei B., pe care o va menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală, va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul B. a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat.
În temeiul art. 192 alin 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul și partea vătămată să plătească fiecare suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpatul A. G. C. și partea vătămată S. P. împotriva sentinței penale nr.2088 din data de 08.11. 2013 a Judecătoriei B., pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul B. a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat.
În temeiul art. 192 alin 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul și partea vătămată să plătească fiecare suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2014.
PreședinteJudecătorJudecător
A. D. C. E. M. D.
Grefier,
D. C.
Red.M.D./31.01.2014
Dact. D.C./03.02.2014/2 exemplare
Jud.fond.C.V.O.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 177/2014.... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 437/2014. Curtea de... → |
|---|
