Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 62/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 687/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 62/C DOSAR NR._
Ședința publică din 16 mai 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CC11:
Președinte – M. Ș. - judecător
- Grefier – R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – C. I. – procuror în cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
– S. Teritorial B.
Pe rol fiind soluționarea, potrivit art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, a contestației formulată de condamnatul P. V. împotriva sentinței penale nr. 42/S din 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video, în sistem computerizat.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul inculpat P. V. în stare de arest (deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat H. C..
Instanța procedează la identificarea persoanei condamnate P. V. – fiul lui N. și A., născut în 15 iunie 1990 în B., Jud. B..
Întrebat fiind, contestatorul condamnat P. V. arată că a luat legătura cu apărătorul desemnat din oficiu și este de acord ca asistența juridică să-i fie asigurată de acesta.
Nefiind cereri de formulat, instanța constantă cauza în stare de soluționare și, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 Cod de procedură penală acordă cuvântul în susținerea contestației formulată în cauză.
Avocat din oficiu H. C., pentru contestatorul condamnat P. V., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 42/S/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. pe care o consideră netemeinică și nelegală.
Solicită a fi avut în vedere faptul că, prin sentința penală nr. 93/2006 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și de Familie B., contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de minorat. De asemenea, contestatorul a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 80/2012 pronunțată de Tribunalul B. la pedepse de 3 luni și, respectiv 2 ani închisoare.
Având în vedere prevederile art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și prevederile art. 129 alin. 2 lit. b Cod penal, solicită aplicarea art. 129 alin. 2 lit. a Cod penal.
Întrebat fiind de către instanță, avocat oficiu H. C. învederează faptul că a luat cunoștință despre decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind întrebarea preliminară înregistrată sub nr._ /HP/P pe care a comunicat-o și contestatorului condamnat, însă acesta a înțeles și insistă să solicite aplicarea art. 129 alin. 2 lit. a Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, având în vedere decizia nr. 4/12.05.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prevede că art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 01.02.2014, situație întâlnită în prezentul dosar.
Față de dispozițiile deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită respingerea contestației formulată de persoana condamnată.
Contestatorul condamnat P. V., având ultimul cuvânt, solicită să beneficieze de legea penală mai favorabilă și de aplicarea art. 129 Cod penal.
CURTEA
Asupra contestației de față,
Prin sentința penală nr. 42/S din data de 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, îndreptată prin încheierea din data de 20.02.2014, s-a respins sesizarea formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului C., constituită conform HG 836/2013, de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile cu referire la condamnatul P. V., în prezent aflat în executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 80/2012 a Tribunalului B..
În motivarea hotărârii s-a reținut că:
1. Prin sentința penală nr. 93/2006 Tribunalul pentru minori și familie a dispus condamnarea lui P. V., CNP_, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 al 1,2, lit. b, c, al. 2/1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal – actualmente art. 234 Cod penal (pedepsit de legiuitor cu închisoare de la 3 la 10 ani); pedeapsa a fost suspendată condiționat și s-au pus în vedere dispozițiile art. 83 Cod penal.
2. Prin sentința penală nr. 80/2012 Tribunalul B. a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru infracțiuni comise în majorat, respectiv prevăzute de art. 2 al 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal și art. 74, 76 Cod penal și prevăzută de art. 4 al 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal la pedepsele principale de 2 ani închisoare, respectiv 3 luni închisoare.
Prin aceeași sentință s-a dispus revocarea conform art. 83 Cod penal a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 93/2006 a Tribunalului pentru Minori și familie B., pedeapsă care a fost adăugată la fiecare dintre pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 80/2012 a Tribunalului B., în final dispunându-se ca potrivit art. 33, 34 Cod penal condamnatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
La data de 24.10.2013 a început executarea pedepsei de 5 ani închisoare.
Tribunalul a constatat sesizarea formulată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 21 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa închisorii executabilă în condițiile Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii.
Tribunalul a constatat că pedeapsa închisorii aplicată prin sentința penală nr. 93/2006 a TMF B. nu este executabilă ci se execută în cadrul pedepsei închisorii de 5 ani stabilită urmare a aplicării dispozițiilor art. 83 Cod penal. Prin urmare, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 93/2006 a TMF B. și-a pierdut individualitatea, astfel încât ea nu mai poate fi înlocuită.
În același sens instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 187/2012 care, la alin 1, dispune că: „Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se menține și după . Codului penal”. Alineatul 2 al articolului menționat arată că „în cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracțiuni, pedeapsa închisorii se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani”. Este de observat că dispozițiile art. 83 Cod penal au fost deja aplicate prin sentința penală nr. 80/2012 a Tribunalului B., astfel încât nu se mai impune a se dispune încă o dată revocarea aceleiași măsuri. D. dacă minorul condamnat potrivit dispozițiilor din vechiul cod cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei (nerevocată) comite în termenul de încercare o nouă infracțiune se aplică dispozițiile art. 22 al 2 din Legea nr. 187/2012 sau dispozițiile art. 22 al 4 din Legea nr. 187/2012 care dispun: „Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității condamnatul a săvârșit din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea și înlocuiește pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care: a) dacă noua infracțiune a fost comisă în timpul minorității, se stabilește și pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea; b) dacă noua infracțiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancțiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal.”.
Chiar și în situația în care s-ar îmbrățișa soluția propusă de comisia din cadrul Penitenciarului C., în cauză ar putea deveni incidente dispozițiile art. 129 al 4 noul Cod penal, deși nu aceasta a fost intenția legiuitorului – căci nici în această situație pedeapsa nu va fi redusă, devenind aplicabile, coroborat cu art. 129 al 4 noul Cod penal, dispozițiile art. 21 al 1 din Legea nr. 187/2012.
Constatând că nu există alte motive pentru a se admite sesizarea, că pedepsele ce se execută sunt în limitele prevăzute și de noul cod, sesizarea formulată în cauză a fost respinsă.
Împotriva sentinței penale nr. 42/S din 19.02.2014 a Tribunalului B. în dosarul nr._, care a fost comunicată condamnatului la data de 24.02.2014, a formulat contestație condamnatul P. V. la data de 24.02.2014, solicitând reducerea pedepsei prin aplicarea art. 22 alin. 4 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 129 alin. 2 din Codul penal.
Prin încheierea din data de 10 martie 2014, Curtea de Apel B. a dispus, în baza art. 476 alin. 4 și 2 din Codul de procedură penală, suspendarea judecării contestației formulată de condamnatul P. V. împotriva sentinței penale nr. 42/19.02.2014 a Tribunalului B. în dosarul penal nr._, până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei prevăzută de art. 477 alin. 1 din Codul de procedură penală asupra sesizării nr._ /HP/P din data de 6 martie 2014, cu termen de soluționare fixat pentru 12 mai 2014, deoarece cauza de față este similară cu cea în care s-a depus sesizarea aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Au fost avute în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1 – 4 Cod procedură penală, potrivit cărora ,,(1) Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 475, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată și al părților. (2) Prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza poate fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe asupra sesizării, instanța suspendă dezbaterile până la pronunțarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1). În cazul în care inculpatul se află în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 208 pe toată durata suspendării. (3) După înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, încheierea de sesizare se publică pe pagina de internet a acestei instanțe. (4) Cauzele similare, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pot fi suspendate până la soluționarea sesizării”.
Prin decizia nr. 4, pronunțată în dosarul nr._ /HP/P, în ședința din data de 12 mai 2014, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel București Secția I Penală prin încheierea din data de 20 februarie 2014, în dosarul nr._, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispozițiilor art.22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014 și s-a stabilit că ”Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014”.
Potrivit dispozițiilor art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În contestația întemeiată pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, se constată că singurul temei al formulării sesizării Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului C. este acela că față de pedeapsa aplicată în minorat se impune înlocuirea pedepsei închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, fără a se indica un text aplicabil situației acestui condamnat.
Instanța de executare în mod corect a făcut trimitere la eventuala aplicabilitate a dispozițiilor art. 21 și 22 din Legea nr. 187/24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, dispoziții prezentate mai sus în cuprinsul hotărârii atacate.
Se constată și în soluționarea contestației faptul că pe de o parte dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 nu sunt aplicabile în condițiile în care condamnatul P. V. nu execută în prezent o pedeapsă aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni în timpul minorității, ci o pedeapsă rezultantă aplicată în urma concursului de infracțiuni săvârșite în timp ce acesta era major, iar pe de altă parte dispozițiile art. 22 alin. 4 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 129 alin. 2 din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014, așa cum s-a hotărât prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4 de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept. Astfel, se constată că în speță, pentru infracțiunile definitiv judecate prin sentința penală nr. 80/2012 a Tribunalului B., rămasă definitivă la data de 22.10.2013 prin decizia penală nr. 3223 din 22.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se impune înlocuirea pedepsei cu închisoarea pentru infracțiuni comise în timpul minorității și nici nu se face aplicarea în continuare a dispozițiilor art. 129 alin. 2 din Codul penal. Articolul 22 din Legea nr. 187/2012 se aplică în situația reglementată în cuprinsul alineatului 1 și anume atunci când măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se menține și după . Codului penal.
În aceste condiții, urmează a fi respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul P. V., împotriva sentinței penale nr. 42/S din 19.02.2014 a Tribunalului B. în dosarul nr._, pe care o va menține, urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de condamnatul P. V., împotriva sentinței penale nr. 42/S din 19.02.2014 a Tribunalului B. în dosarul nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul condamnat P. V. la plata sumei de 200 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. Ș. R. G.
Red.M.Ș./16.05.2014
Tehnored.R.G.20.05.2014/4 ex.
Jud.fond/E.M.T.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 88/2014. Curtea... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
