Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 649/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 649/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 3235/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 649/AP Dosar nr._
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Completul de judecată CAT5:
PREȘEDINTE: N. H. - judecător
Judecător: M. G. L.
Grefier: D. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror Lucreția T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Tribunalul B. și inculpatul S. M. împotriva sentinței penale nr. 251/S din 15.09.2014, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 noiembrie 2014.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 251/S/15.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ a fost condamnat, în baza art. 289 al 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal – 14 acte materiale – raportat la art. 7 lit. c din Legea 78/2000, art. 396 al 10 Cod procedură penală, art. 75 al 2 lit. a Cod penal și art. 79 Cod penal inculpatul S. M. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art. 68 lit. b Cod penal.
În baza art. 297 al 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal – 14 acte materiale – raportat la art. 13/2 din Legea 78/2000, art. 396 al 10 Cod procedură penală, art. 75 al 2 lit. a Cod penal și art. 79 Cod penal a fost condamnat același inculpatla o pedeapsă de 1 an închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art. 68 lit. b Cod penal.
În baza art. 38 -39 lit. b Cod penal și art. 45 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul S. M. având de executat pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică, ambele pedepse complementare pe o durată de 2 ani executabile cf art. 68 lit. b Cod penal.
Cu aplicarea art. 54 Cod penal, art. 65 Cod penal, art. 66 al 1 lit. a, g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa sau de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
În baza art. 91 al. 1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supravegherea executării pedepsei principale pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit. Cf. art. 92 al 1 Cod penal și, corelativ a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 93 al. 1 Cod penal a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul S. M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de respectivul serviciu, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de locuința si orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. informații și documente de natura a putea fi verificate mijloacele lui de existență.
În baza art. 93 al. 3 Cod penal s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul S. M. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în modalitatea concretă stabilită de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B.
În baza art. 404 al. 2 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului S. M. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art. 404 al. 4 Cod procedură penală s-a menținut măsura controlului judiciar prev. de art. 202 al. 4 lit. b Noul Cod Procedură Penală privitor la inculpatul S. M., în modalitatea stabilită prin încheierile din 13.06.2014 și din 7.08.2014 ale Tribunalului B..
S-a luat act că partea civilă S.N.T.F.C „C.F.R Călători” S.A. a renunțat la pretențiile civile urmare a acoperirii prejudiciului de către inculpatul S. M..
În baza art. 289 al 3 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul S. M. a sumei de 122 lei, dobândită de acesta urmare a comiterii infracțiunii de luare de mită.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 351/P/2014 întocmit de către P. de pe lângă Tribunalul B. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. M. relativ la comiterea în concurs a infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (14 acte materiale) și abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (14 acte materiale); cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.
Inculpatul S. M. – relativ la care instanța a făcut aplicarea art. 374 al. 4 Cod procedură penală cu trimitere la art. 396 al. 10 Cod procedură penală – a arătat că înțelege să recunoască în totalitate faptele ce i se impută și a solicitat ca judecata să se desfășoare exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei la termenul din 10.09.2014.
Inculpatul S. M. a acoperit în totalitate prejudiciul cauzat părții civile S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A, parte care a arătat că renunță la pretențiile civile .
Urmare a manifestării de voința neechivoce a inculpatului S. M. de a fi judecat în procedura simplificată și a probelor administrate în cursul urmăririi penale instanța de fond a reținut ca și corespunzând adevărului situația de fapt descrisă în actul de sesizare în modalitatea expusă în rechizitoriu, respectiv că în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ocupând funcția de conductor tren în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., în mod direct și pentru sine, a primit sume de bani de la călători frauduloși, în legătură cu neîndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind pe aceștia, după cum urmează:
1. În data de 01.08.2012, pe trenul IR 1750, a primit suma de 15 lei, de la investigatorul călător fraudulos B. C. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului B. C. din data de 01.08.2012, procesul-verbal din data de 08.10.2012 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
2. În data de 01.08.2012, pe trenul IR 1750, a primit suma de 15 lei, de la investigatorul călător fraudulos P. M. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului P. M. din data de 01.08.2012, procesul-verbal din data de 08.10.2012 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
3. În data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. P. din data de 05.03.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
4. În data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului M. A. din data de 05.03.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
5. În data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. R. din data de 05.03.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
6. În data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului C. A. din data de 05.03.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
7. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. P. din data de 05.03.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
8. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului M. A. din data de 05.03.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
9. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. R. din data de 05.03.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
10. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului C. A. din data de 05.03.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
11. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului C. A. din data de 14.03.2014, procesul-verbal din data de 31.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
12. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului M. A. din data de 14.03.2014, procesul-verbal din data de 31.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
13. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. P. din data de 14.03.2014, procesul-verbal din data de 31.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);
14. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. R. din data de 14.03.2014, procesul-verbal din data de 31.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului).
Tot în sarcina inculpatului S. M. instanța de fond a reținut că, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, aflându-se în exercitarea funcției de conductor în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind călători frauduloși și a permis acestora călătoria cu mijloacele de transport pe calea ferată și prin aceasta a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., constând în prețul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren pentru distanța respectivă de deplasare și obținând pentru investigatorul călător fraudulos avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective după cum urmează:
1. În data de 01.08.2012, pe trenul IR 1750, privind călătoria investigatorului călător fraudulos B. C., pe ruta Miercurea C. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 45,5 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
2. În data de 01.08.2012, pe trenul IR 1750, privind călătoria investigatorului călător fraudulos P. M., pe ruta Miercurea C. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 45,5 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
3. În data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
4. În data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
5. În data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
6. În data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
7. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
8. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
9. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
10. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
11. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
12. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
13. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);
14. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă).
Prima instanță a reținut în acest context că faptele anterior descrise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „luare de mită”, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (14 acte materiale) și de „abuz în serviciu”, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (14 acte materiale), aceste infracțiuni cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal, sens în care se va dispune condamnarea inculpatului S. M. .
În ceea ce privește prejudiciul produs ca urmare faptelor de corupție ale inculpatului S. M. instanța va reține că - deși cuantumul mitei pentru fiecare act material este relativ mic - multitudinea actelor materiale, caracterul repetat și constant în timp, numărul deosebit de mare al persoanelor cu un comportament similar cu al inculpatului se constituie în elemente neechivoce ce conturează gradul de pericol social al faptelor și care pot duce la concluzia unui prejudiciu deosebit de ridicat cauzat – în ansamblu și în raport de numărul persoanelor cu un comportament similar cu al inculpatului – părții civile S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A, cu consecințe deosebite pentru bugetul societății naționale parte vătămată – parte civilă.
Instanța a reținut incidența în cauză atât a dispozițiilor indicate - art. 374 al 4 Cod procedură penală cu trimitere la art. 396 al 10 Cod procedură penală – dar și ale art. 75 al 2 lit. a Cod penal – față de diligențele depuse de către inculpatul S. M. pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii, prin achitarea integrală a prejudiciului menționat în rechizitoriu - și art. 79 Cod penal.
Față de toate cele expuse instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile tragerii inculpatului la răspundere penală iar la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului S. M. au fost urmărite criteriile vizate de art. 74 Cod penal prin prisma stării de pericol creat pentru valoarea ocrotită de legea penală, naturii și gravității rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, lipsa antecedentelor penale ale infractorului, conduita bună a acestuia după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul său de educație, vârsta, situația sa familială și socială fiind și actualmente încadrat în muncă și înțelegând să-și procure licit veniturile.
Față de împrejurarea că s-a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile, prima instanță a luat act că partea civilă S.N.T.F.C „ C.F.R Călători” S.A a renunțat la pretențiile civile urmare a acoperirii prejudiciului de către inculpatul S. M. și a dispus în temeiul art. 289 al 3 Cod penal confiscarea de la inculpatul S. M. a sumei de 122 lei, dobândită de acesta urmare a comiterii infracțiunii de luare de mită.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apeluri P. de pe lângă Tribunalul B. și inculpatul S. M. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel P. a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul greșitei rețineri a circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 alin.2 lit. a Cod penal cu privire la infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu. Astfel s-a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin.2 lit. a Cod penal față de diligențele depuse de către inculpat pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii ceea ce reprezintă o circumstanță reală ce nu poate fi reținută decât pentru infracțiunea ce a cauzat prejudiciul respectiv pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Mai mult, această circumstanță nu poate fi reținută având în vedere dispozițiile art. 75 alin.1 lit. d Cod penal conform cărora circumstanța nu se aplică în cazul infracțiunilor de corupție și a celor asimilate infracțiunilor de corupție.
O altă critică adusă hotărârii instanței de fond vizează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S. M. situat sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu. S-a arătat astfel că pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunea de luare de mită nu poate fi mai mică de 2 ani și 8 luni, după reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320/1 Cod procedură penală. Chiar și în ipoteza în care circumstanța atenuantă ar fi fost corect reținută, pedeapsa aplicată de instanța de fond este nelegală fiind mai mică decât limita minimă ce putea fi aplicată respectiv 1 an, 9 luni și 10 zile.
În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu pedeapsa aplicată este nelegală fiind stabilită sub limita minimă ce ar rezulta în urma aplicării dispozițiilor art. 76 alin.1 Cod penal, art. 396 alin.10 Cod procedură penală, respectiv 1 an 2 luni și 7 zile. Astfel, pentru această infracțiune minimul prevăzut de Codul penal este de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare.
S-a solicitat în consecință înlăturarea circumstanței atenuante, stabilirea unor pedepse legale pentru infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu și aplicarea unei pedepse rezultante în cuantum de cel puțin 3 ani și 3 luni închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată în regim de detenție.
Apelantul inculpat S. M., a susținut în apelul formulat că hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, care este prea mare raportat la natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia. Inculpatul a uzat de procedura simplificată de judecare a cauzei, prev. de art. 396 alin.10 Cod procedură penală astfel că acesta a beneficiat de o reducere cu o treime a pedepsei datorită recunoașterii faptelor. La individualizarea pedepsei instanța trebuia să aibă în vedere și circumstanțe de ordin personal, faptul că inculpatul are o familie stabilă, lucrează în construcții, a achitat integral prejudiciul de 164 lei cauzat părții civile, aspecte care în opinia sa pot conduce la reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul B. este fondat în timp ce apelul promovat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a stabilit, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale necontestat de către inculpatul S. M. și însușit de acesta o stare de fapt corectă constând în esență în aceea că în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul S. M. ocupând funcția de conductor tren în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., în mod direct și pentru sine, a primit sume de bani de la călători frauduloși, în legătură cu neîndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind pe aceștia, după cum urmează:1 În data de 01.08.2012 pe trenul IR 1750 a primit suma de 15 lei, de la investigatorul călător fraudulos B. C. 2. în data de 01.08.2012, pe trenul IR 1750 a primit suma de 15 lei, de la investigatorul călător fraudulos P. M. 3. în data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P., 4. în data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. 5. în data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. 6. în data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. 7. în data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P. 8. în data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. 9. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. 10. În data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, a primit suma de 5 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. 11. în data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. 12. în data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. 13. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P. 14. În data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 10 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R.
Tot în sarcina inculpatului S. M. instanța de fond a reținut că, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, aflându-se în exercitarea funcției de conductor în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind călători frauduloși și a permis acestora călătoria cu mijloacele de transport pe calea ferată și prin aceasta a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., constând în prețul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren pentru distanța respectivă de deplasare și obținând pentru investigatorul călător fraudulos avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective după cum urmează:1. la data de 01.08.2012, pe trenul IR 1750, privind călătoria investigatorului călător fraudulos B. C., pe ruta Miercurea C. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 45,5 lei; 2.la data de 01.08.2012, pe trenul IR 1750, privind călătoria investigatorului călător fraudulos P. M., pe ruta Miercurea C. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 45,5 lei; 3. la data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 4. la data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 5. la data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 6. la data de 05.03.2014, orele 06,30-07,30, pe trenul R 3004, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei 7. la data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 8. la data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 9. la data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 10. la data de 05.03.2014, orele 19,30-20,30, pe trenul R 3005, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 11. la data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 12. la data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 13. la data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei; 14. la data de 14.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 lei.
În raport de starea de fapt stabilită, care coincide cu cea descrisă în actul de sesizare al instanței și a fost recunoscută integral de către inculpat, prima instanță a constatat în mod judicios că în speță sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, faptele reținute în sarcina acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de „luare de mită”, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (14 acte materiale) și de „abuz în serviciu”, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (14 acte materiale), comise în concurs, deci cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.
În procesul de individualizare judiciară a pedepsei, prima instanță a reținut însă în mod greșit incidența circumstanței atenuante prev. de art. 75 al 2 lit. a Cod penal – față de diligențele depuse de către inculpatul S. M. pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii, prin achitarea integrală a prejudiciului menționat în rechizitoriu - și art. 79 Cod penal.
Această circumstanță reală, întemeiată pe împrejurarea achitării prejudiciului cauzat prin infracțiune nu poate fi reținută, în primul rând decât în cazul infracțiunilor de prejudiciu (abuzul în serviciu) nu și în cazul infracțiunilor de pericol (luare de mită) pentru că foloasele căpătate în urma comiterii infracțiunii de luare de mită nu constituie „prejudiciu”.
Mai mult, așa cum a apreciat și P. împrejurarea că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, nu poate fi reținută ca și circumstanță atenuantă în cazul nici uneia dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul întrucât acestea reprezintă infracțiuni de corupție (art. 289 al. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000) respectiv infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție (art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000); repararea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune este prevăzută ca circumstanță atenuantă legală la art. 75 lit. d Cod penal, însă așa cum prevede acest text de lege circumstanța atenuantă constând în împrejurarea reparării integrale a pagubei nu se aplică în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție sau asimilate celor de corupție. Este adevărat că prima instanță nu a reținut dispozițiile art. 75 lit. d Cod penal ci pe cele ale art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal încadrând repararea prejudiciului cauzată de inculpat prin infracțiunea de art. 289 al. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 în noțiunea de „eforturi depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii” însă Curtea reține că procedând în acest fel, și ținând cont de faptul că „eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii” reținute de către prima instanță constau exclusiv în repararea prejudiciului, s-ar ajunge la eludarea voinței legiuitorului și reținerea în realitate drept circumstanță atenuantă a împrejurării prev. de art. 75 lit. d cod penal, prohibită de legiuitor atunci când este vorba despre infracțiuni de corupție sau asimilate infracțiunilor de corupție.
Pentru aceste considerente Curtea reține că sunt fondate criticile aduse hotărârii atacate de către P. sub acest aspect, împrejurare care impune admiterea apelului promovat de acest apelant în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală și reformarea hotărârii prin înlăturarea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. 2 lit. a Cod procedură penală reținută în favoarea inculpatului S. M. de către prima instanță.
Analizând însă faptele comise de inculpat, sumele de bani mai mult decât modice luate cu titlu de mită, respectiv cuantumul prejudiciului extrem de redus (și recuperat) produs prin infracțiunea de abuz în serviciu, conduita inculpatului, atitudinea sinceră adoptată încă din faza de urmărire penală care a ușurat desfășurarea anchetei, instanța de apel apreciază că în speță, în favoarea inculpatului S. M. poate fi reținută circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal.
Raportat la această situație, ținând seama că în speță apare un concurs între două dispoziții de reducere a pedepsei (art. 396 al. 10 Cod procedură penală și art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal) și două dispoziții de agravare a pedepsei (art. 35 alin. 1 Cod penal pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, art. 7 lit. c din Legea nr.78/2000 pentru infracțiunea prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal și respectiv dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu privire la infracțiunea prev. de art. 297 al. 1 Cod penal ) Curtea va stabili limitele pedepselor între care trebuie să se încadreze pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracțiuni prin raportare la dispozițiile art. 79 alin. 3 Cod penal reducând limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite prin reducerea lor succesivă după care limitele de pedeapsă rezultate vor fi majorate conform alin. 2 al. art. 79 Cod penal.
Analizând pedepsele aplicate inculpatului S. M. prin raportare la limitele de pedeapsă astfel obținute pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, Curtea constată că într-adevăr acestea sunt nelegale, situându-se sub limita minimă, astfel că se impune reformarea hotărârii și sub acest aspect.
Ținând seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 Cod de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și de mijloacele folosite, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de legea penală, natura și gravitatea faptelor rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, lipsa antecedentelor penale ale infractorului, conduita bună a acestuia după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul său de educație, vârsta, situația sa familială și socială fiind și actualmente încadrat în muncă și înțelegând să-și procure licit veniturile Curtea apreciază că inculpatul poate fi reeducat și integrat social prin aplicarea, pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal – 14 acte materiale a unei pedepse de 2 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta prev. de art. 66 lit. g Cod penal pe o durată de 2 ani.
Având în vedere pedeapsa complementară aplicată inculpatului se impune față de dispozițiile art. art. 65 alin. 1 Cod penal aplicarea inculpatului S. M. a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta prev. de art. art. 66 al. 1 lit. g Cod penal
Pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal – 14 acte materiale urmează să i se aplice aceluiași inculpat o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 2 ani a dreptului de a ocupa o funcție publică prev. de art. 66 alin. 2 Cod penal raportat la art. 66 lit. a și b Cod penal respectiv dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a ocupa sau de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
Având în vedere pedeapsa complementară stabilită față de inculpat se impune aplicarea conform dispozițiilor art. 65 alin. 1 Cod penal a pedepsei accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal.
Întrucât infracțiunile au fost comise de inculpat în concurs real, în baza art. 38 -39 lit. b Cod penal și art. 45 alin. 2 Cod penal i se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 5 luni închisoare, în final inculpatul S. M. având de executat pedeapsa principală de 2 ani și 5 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta (prev de art. 66 lit. g Cod penal), de a ocupa o funcție publică (prev. de art. 66 alin. 2 raportat la art. 66 lit. a și b Cod penal).
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 65 Cod penal și art. 66 al. 1 lit. a, b și g Cod penal i se va aplica inculpatului S. M. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a ocupa sau de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
Curtea reține similar primei instanțe că reeducarea inculpatului se poate realiza și fără privarea de libertate; acesta este la prima încălcare a legii penale, este tânăr, are o situație familială corespunzătoare, este integrat social, s-a reangajat în câmpul muncii are o stabilitate locativă și își câștigă în mod licit veniturile necesare traiului său și a familiei sale.
Față de această situație, în baza art. 91 al 1 Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 al. 1 Cod penal și suspendă pe durata termenului de supraveghere și executarea pedepsei accesorii rezultante stabilite aplicate.
În baza art. 93 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul S. M. va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de respectivul serviciu, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de locuința si orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. informații și documente de natura a putea fi verificate mijloacele lui de existență.
În baza art. 93 al. 3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul S. M. trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
Având în vedere dispozițiile art. art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea va înlătura dispoziția primei instanțe privind menținerea măsurii controlului judiciar aplicat inculpatului prin încheierea din data de 13.06.2014 a Tribunalului B. ale cărui limite au fost modificate prin încheierea pronunțată în camera preliminară la 7.08.2014 a Tribunalului B. și va constata încetată de drept la data de 15.09.2014 măsura preventivă luată față de inculpat.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Pentru considerentele expuse, referitor la modalitatea de stabilire a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile comise de inculpat și în raport de cle dezvoltate cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor ce se impun a fi aplicate inculpatului, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul S. M. împotriva aceleiași hotărâri.
Având în vedere soluția de respingere a apelului promovat în cauză de inculpatul S. M., în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul apelant S. M. să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea apelului.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul B. împotriva sentinței penale nr. 251/S/15.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal_ pe care o desființează cu privire la modul de soluționare a laturii penale și a dispoziției de menținere a măsurii controlului judiciar aplicat inculpatului prin încheierea din data de 13.06.2014 a Tribunalului B..
Rejudecând cauza în aceste limite:
Înlătură circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal reținută în favoarea inculpatului S. M. în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită prev. de art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal și aplică inculpatului pentru această infracțiune circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal.
În baza art. 289 al 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal – 14 acte materiale – raportat la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, art. 396 al 10 Cod procedură penală, art. 75 al 2 lit. b Cod penal și art. 79 Cod penal condamnă inculpatul S. M. - fiul lui P. și F., născut la data de 13.07.1972 în ., domiciliat în mun. Sf. G., Ale. Hărniciei, nr.8, ., ., CNP_ – la o pedeapsă de 2 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta prev. de art. 66 lit. g Cod penal pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 Cod penal rap. la art. art. 66 al 1 lit g Cod penal aplică inculpatului S. M. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
Înlătură circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal reținută în favoarea inculpatului S. M. în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. art. 297 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal și aplică inculpatului pentru această infracțiune circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal.
În baza art. 297 al 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal – 14 acte materiale – raportat la art. 13/2 din Legea 78/2000, art. 396 al 10 Cod procedură penală, art. 75 al 2 lit. b Cod penal și art. 79 Cod penal condamnă același inculpatla o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoaresi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 2 ani a dreptului de a ocupa o funcție publică prev. de art. 66 alin. 2 Cod penal rap la art. 66 lit. a și b Cod penal respectiv dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a ocupa sau de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
În baza art. 65 Cod penal rap. la art. art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal aplică inculpatului S. M. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 38-39 lit. b Cod penal și art. 45 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 5 luni închisoare, în final inculpatul S. M. având de executat pedeapsa principală de 2 ani și 5 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta (prev de art. 66 lit. g Cod penal), de a ocupa o funcție publică (prev. de art. 66 alin. 2 rap la art. 66 lit. a și b Cod penal).
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 65 Cod penal și art. 66 al. 1 lit. a, b și g Cod penal aplică inculpatului S. M. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat precum și dreptul de a ocupa sau de a exercita activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
În baza art. 91 al 1 Cod penal dispune suspendarea sub supravegherea executării pedepsei principale pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 al 1 Cod penal și suspendă pe durata termenului de supraveghere și executarea pedepsei accesorii rezultante stabilite aplicate.
În baza art. 93 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul S. M. trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de respectivul serviciu.
- Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa.
- Să anunțe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de locuința si orice deplasare care depășește 5 zile .
- Să comunice schimbarea locului de muncă.
- Să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. informații și documente de natura a putea fi verificate mijloacele lui de existență.
În baza art. 93 al 3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul S. M. trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile și stabilește că instituțiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria Mun. Sf. G. și Fundația pentru promovarea sancțiunilor comunitare – Atelierul M.F.C. B..
În baza art. 404 al 2 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului S. M. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
Înlătură dispoziția primei instanțe privind menținerea măsurii controlului judiciar aplicat inculpatului prin încheierea din data de 13.06.2014 a Tribunalului B. ale cărui limite au fost modificate prin încheierea pronunțată în camera preliminară la 7.08.2014 a Tribunalului B. și în temeiul art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală constată încetată de drept la data de 15.09.2014 măsura preventivă luată față de inculpat.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul S. M. împotriva aceleiași hotărâri.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul apelant S. M. să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea apelului.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. H. M. G. L.
GREFIER
D. B.
Red. N.H./26.02.2015
Dact.B.D./26.02.2015
Jud. fond B. B.
- 2 exemplare -
← Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 58/2014. Curtea... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 88/2014. Curtea... → |
---|