Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 86/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Comentarii

0

Decizia nr. 86/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 6003/62/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 86/Ap. DOSAR NR._

Ședința publică din data de 14 martie 2014

Instanța constituită din:

-Completul de judecată CA4:

Președinte - M. Ș. - judecător

Judecător - S. F.

- Grefier- A. O.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror Lucreția T. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial B. și de inculpații B. V.-C., B. G. –C. împotriva sentinței penale nr. 251/S din 15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 369 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 25 februarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 10 martie 2014, iar, apoi, din aceleași motive a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 14 martie 2014, când

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 251 din data de 15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. s-a dispus:

1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului B. G. C. pentru comiterea infracțiunilor de:

- „trafic de droguri de risc” prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000;

- „trafic de droguri de mare risc” prevăzută de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000;

- „deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu” prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000;

- „deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu” prevăzută de art.4 alin.1,2 din Legea nr.143/2000;

- „introducerea pe teritoriul României de droguri de mare risc” prevăzută de art.3 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000.

A constatat că inculpatul B. G. C. a fost reținut și arestat preventiv în perioada 11.06.2013 până la 9.08.2013 .

În baza art. 350 Cod procedură penală a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul B. G. C. prin decizia penală nr. 655/R/9.08.2013 a Curții de Apel B..

2. În baza art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 74 al. 2 Cod penal, art. 76 lit. e Cod penal condamnarea inculpatului B. V. C. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 4 al.1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 al. 2 Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 3 al. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 al. 2 Cod penal, art. 76 lit. a Cod penal, art. 76 al. 3 Cod penal condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de introducere în țară (pe teritoriul României) de droguri de mare risc.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal a dispus ca inculpatul B. V. C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal.

În baza art. 86/1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B. V. C. pe durata unui termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lingă Tribunalul B. conform programului de supraveghere întocmit de acest serviciu;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 86/3 al. 3 Cod penal a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să presteze 300 de ore de muncă în cadrul serviciilor organizate de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B..

În baza art. 86/4 Cod penal a atras atenția inculpatului că în cazul încălcării măsurilor de supraveghere sau a obligaților stabilite de instanță, măsura suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate se revocă; a atras atenția inculpatului și asupra dispozițiilor art. 86/4, 83, 84 Cod penal referitor la consecințele comiterii unei fapte prevăzute de legea penală în cadrul termenului de încercare.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 350 Cod procedură penală a revocat măsura arestării preventive a inculpatului B. V. C. deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr.35/2013 emis de Tribunalul B. și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 11.06.2013 până la 15.10.2013.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului B. V. C. pentru comiterea infracțiunilor de “trafic de droguri de risc” prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și “trafic de droguri de mare risc” prevăzută de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000.

3. În temeiul art. 118 lit. b Cod penal a dispus confiscarea de la inculpatul B. V. C. și depunerea la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului B. a obiectelor folosite la cultivarea drogurilor, obiecte aflate la Camera de Corpuri delicte a IPJ B. cu dovada . nr._: cort de culoare neagră și componente; lămpi de iluminare împreună cu ventilator aerisire; tub de ventilație împreună cu prelungitoare, transformatoare, temporizatoare și ventilator; ventilator; neon cu protecție din aluminiu și ventilator; instalație pentru cultivarea ciupercilor.

În baza art. 118 lit. b Cod penal a dispus confiscarea de la inculpatul B. V. C. și depunerea la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului B. a celor două cărți ridicate la percheziția domiciliară: „The Big Book of Buds” și „Plants of the Gods”, ambalate în plicul numerotat 2, plic aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului B..

În baza art. 118 lit. b Cod penal a dispus confiscarea de la inculpatul B. V. C. și depunerea la camera de corpuri delicte a Tribunalului B. a următoarelor bunuri depuse la Camera de Corpuri Delicte a IGPR – DCJSEO cu dovada . nr._: 1 grinder pe care s-a pus în evidență THC; 4 pipe pe care s-a pus în evidență DMT; 1 grinder pe care s-a pus în evidență THC; 1 cântar pe care s-a pus în evidență THC;

În baza art. 357 Cod procedură penală, art. 169 Cod procedură penală a dispus restituirea, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe, către inculpatul B. G. C. a unui HDD Seagate, capacitate 320 Gb, ., ambalat în plicul numerotat 1, obiect aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului B., iar către B. V. C. a unui laptop de culoare gri, marca „Apple”, cu încărcător, ..W892926T642, ambalat în coletul numerotat 3, obiect aflat de asemenea la camera de corpuri delicte a Tribunalului B..

În baza art. 357 Cod procedură penală a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra sumei de 230 de lei ridicată de la inculpatul B. V. C. prin ordonanța procurorului din data de 9.07.2013 – sumă de bani consemnată pe numele inculpatului la DIICOT – structura centrală, departamentul economico financiar și administrativ conform chitanței nr.88/11.07.2013 și vărsată la DGFPM București cu chitanța . DGF nr._ și restituirea acestei sumei de bani către inculpat.

În baza art. 17, 18 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpatul B. V. C. și distrugerea cu păstrare de contraprobă a următoarelor substanțe depuse la Camera de Corpuri Delicte a IGPR – DCJSEO cu dovada . nr._: 16 plante de cannabis; 17,75 grame ciuperci conținând psilocină; 12,49 grame cannabis; 3,40 grame ciuperci conținând psilocină; 1955,5 grame substanță conținând DMT; 8,20 grame ciuperci conținând psilocină; 1,54 grame ciuperci conținând psilocină; 0,93 grame ciuperci conținând psilocină; 10,92 grame ciuperci conținând psilocină; 139,2 grame – 2 plante cannabis; 31,62 grame – 20 plante cannabis; 459,1 grame semințe în care s-a pus în evidență THC; 11,65 grame cannabis; 6,99 grame ciuperci conținând psilocină; 7,34 grame substanță conținând DMT; 6,95 grame cannabis; 10,02 grame cannabis.

În baza art. 189 Cod procedură penală onorariu avocat oficiu în cuantum de câte 150 lei (50%) la urmărire penală – avocați L. A. și I. D., în cuantum de 150 lei (50 %) la instanța de judecată – avocat M. I. pentru inculpatul B. V. C. și în cuantum de 300 lei (100%) pentru inculpatul B. G. C. – avocat Ș. A. se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat inculpatul B. V. C. să plătească statului suma de 1.100 lei cheltuieli judiciare, sumă ce include parțial onorariu avocat oficiu (câte 1oo lei pentru fiecare fază procesuală).

În temeiul art. 189, 192 al. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor avansate de stat, inclusiv parțial onorariu avocat oficiu (câte 50 lei pentru fiecare fază procesuală cu referire la inculpatul B. V. C. ), rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul teritorial B. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. V.-C. și B. G.-C. ambii cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de: „trafic de droguri de risc” prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000; „trafic de droguri de mare risc” prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000; „deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu” prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000; „deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu” prevăzută de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000 și „introducerea pe teritoriul României de droguri de mare risc” prevăzută de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000.

Ca stare de fapt Ministerul Public a reținut că la data de 10.06.2013, lucrătorii de poliție judiciară s-au sesizat din oficiu în legătură cu faptul că B. V.-C. și B. G.-C. dețin la adresa de domiciliu din municipiul B., ., ., ., mai multe plante de cannabis, în scopul comercializării și în vederea consumului propriu, sens în care s-a procedat la audierea martorului cu identitate protejată „R.”, care a declarat referitor la cei doi inculpați că: îi cunoaște de mai mulți ani, la adresa de domiciliu dețin o cultură de cannabis pe care personal a văzut-o; martorul a mai afirmat că plantele observate în locuința inculpaților sunt destinate atât consumului propriu cât și pentru comercializare, fiecare dintre cei doi frați având clienți proprii. Martorul a susținut că cei doi inculpați nu prea vorbesc la telefon, iar tranzacțiile le fac la domiciliul lor însă nu cunoaște modul în care stabilesc întâlnirile cu clienții; despre inculpați a învederat că cel care se pricepe mai bine la cultivarea drogului este B. V. C., iar de la acesta a învățat și B. G..

Lucrătorii de poliție au efectuat investigații la locația indicată de martor și au constatat pe holul imobilului situat în B. pe ., .,,în apropierea apt. 30, persistența unui miros specific plantei cannabis”.

S-a procedat la efectuarea unei percheziții la domiciliul celor doi inculpați, iar urmare acestui procedeu judiciar s-au ridicat mai multe bunuri:

- a. din sufrageria nemobilată: 16 plante cu aspect și miros caracteristic plantelor de cannabis; un cort de culoare neagră și componente ale unei instalații de cultivat cannabis; lămpi de iluminat împreună cu un ventilator de aerisire; tub de ventilație, prelungitoare, transformatoare, temporizatoare, ventilator; ventilator.

- b. din dormitorul lui B. V.-C.: fragmente vegetale uscate cu aspect de ciupercă; fragmente vegetale de culoare verde-olive; urme de materie arsă de pe 2 pipe din sticlă, 2 pipe din ceramică, un grinder din plastic de culoare galbenă, inscripționat „Green Horse Amsterdam”; ciuperci recoltate din acvariu; substanța pulverulentă de culoare roz, etichetată „Acacia Tenoiflora”; fragmente vegetale din interiorul a 3 țiple aflate într-un borcan din sticla transparentă cu capac de culoare roșie, urme de materie vegetală găsite în 2 borcane; spori de ciuperci fixați pe pământ, găsiți în cele 3 caserole din nailon transparent și în 11 recipiente din sticlă, acoperite în folie de aluminiu; spori de ciuperci fixați în pământ, introduși în 2 pahare acoperite cu staniol; un grinder metalic inscripționat „Black Feaf”; un cântar electronic de culoare neagră, inscripționat „Fundango; semințe și fragmente vegetale aflate într-o caserolă; instalație pentru cultivarea ciupercilor.

- c. din dormitorul lui B. G.-C.: 2 plante uscate, introduse în sacul numerotat 16, sigilat cu sigiliul tip MI nr._.

- d. din bucătăria locuinței: 20 plante cu aspect și miros caracteristic plantelor de cannabis; semințe și fragmente vegetale aflate în caserolă, urme de materie de pe cântarul electronic de culoare neagră, inscripționat „Fundango”, urme de materie de pe grinderul metalic inscripționat „Black Feaf” și spori de ciuperci găsiți în 2 folii din staniol, aflate în țiplă din nailon; neon cu protecție din aluminiu și ventilator.

Plantele ridicate din apartamentul inculpaților au fost supuse analizelor de laborator, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 11.06.2013 ale IGPR – DCCOA – Laboratorul Central de Analiză Profil Droguri Precursori, au rezultat următoarele:

-a. cele 16 plante verzi (inforescente, tulpini și frunze), neuscate ridicate din sufrageria nemobilată aparțin genului Cannabis, au o greutate după uscare de 528,40 grame și în ele s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță biosintetizată de planta Cannabis.

-b. substanțele și obiectele ridicate din dormitorul inculpatului B. V. C.: fragmentele vegetale uscate reprezintă 29,22 grame ciuperci, în care s-a pus în evidență Psilocină; fragmentele vegetale de culoare verde-olive reprezintă 14,91 grame Cannabis; în urmele de materie arsă de pe 2 pipe din sticlă și 2 pipe din ceramică a fost pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) și DMT (N,N-dimethyltryptamine) iar pe grinderul din plastic de culoare galbenă, inscripționat „Green Horse Amsterdam” a fost pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC);ciupercile recoltate din acvariu au o greutate de 3,72 grame și în acestea s-a pus în evidență Psilocin; substanța pulverulentă de culoare roz, etichetată „Acacia Tenoiflora” este constituită din 1973,8 grame substanță pulverulentă de culoare roz, în care s-a pus în evidență DMT(N,N-dimethyltryptamine); fragmentele vegetale găsite în interiorul a trei țiple aflate într-un borcan din sticla transparentă cu capac de culoare roșie sunt în greutate de 12,39 grame (9,30 și 3,09 grame) și sunt reprezentate de ciuperci în care în care s-a pus în evidență Psilocină; în urmele de materie vegetală găsite în 2 borcane s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC); cu referire la spori de ciuperci fixați pe pământ, găsiți în cele 3 caserole din nailon transparent și în 11 recipiente din sticlă, acoperite în folie de aluminiu s-a specificat că au o greutate de 12,99 grame și în aceștia s-a pus în evidență Psilocină.

- c. cele 2 plante uscate (inflorescențe, tulpini și frunze) ridicate din dormitorul lui B. G. C. aparțin genului Cannabis, au o greutate de 149,7 grame iar expertiza a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță biosintetizată de planta Cannabis.

- d. cele 20 plante verzi (tulpini și frunze) ridicate din bucătăria locuinței celor doi inculpați au o greutate după uscare de 43,96 grame și aparțin genului Cannabis, iar în acestea s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță biosintetizată de planta Cannabis; totodată s-a menționat în cuprinsul analizei de laborator că a fost pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) și pe grinderul metalic inscripționat „Black Feaf”, pe cântar electronic de culoare neagră, inscripționat „Fundango și semințe și fragmente vegetale aflate într-o caserolă, în toate s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC).

Cu referire la substanțele identificate urmare a analizelor efectuate în cauză se menționează că DMT (N,N-dimethyltryptamine) și Psilocina fac parte din tabelul anexă nr. I al Legii nr.143/2000, iar Cannabis face parte din tabelul anexă nr. III al Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Substanța pulverulentă cu conținut (în care s-a pus în evidență conform analizei ) DMT a fost ridicată din interiorul unui colet expediat din Olanda prin firma de curierat TNT având ca destinatar pe B. V.-C. și ca dată a expediției 10.11.2012.

Organele de cercetare penală susțin că în luna februarie 2012 B. G.-C. ar fi efectuat o călătorie în Olanda, la percheziția domiciliară fiind identificate și ridicate bilete de avion pe ruta București-Eindhoven (Olanda) pe numele acestuia. Totodată din locuința celor doi inculpați au fost ridicate două cărți în limba engleză, denumite „Plants of the Gods. Their Sacred, Healing, and Hallucinogenic Powers” și „The Big Book of Buds. Marijuana Varieties from the World’s Great Seed Breeders”, cărți care ar conține informații privind cultivarea și consumul mai multor tipuri de droguri.

În cursul cercetărilor penale au fost ridicate din locuința celor doi inculpați, în vederea susținerii probațiunii, facturi de furnizare a energiei electrice în perioada 01.05._13, a căror valoare s-a apreciat că este ridicată pentru nivelul de consum specific unui apartament de trei camere.

Cu prilejul percheziției domiciliare au fost ridicate din locuința inculpaților urme papilare de pe bazinul de sticlă în care se găsea o cultură de ciuperci, de pe țiplele din nailon ce conțineau ciuperci și de pe borcanele cu fragmente vegetale; potrivit rapoartelor de constatare tehnico-științifică dactiloscopică ale I.P.J. B. – Serviciul Criminalistic nr._ și_ din 11.06.2013, majoritatea probelor ridicate aparțin lui B. V.-C. iar una din urmele papilare, ridicată de pe bazinul de sticlă ce conținea o cultură de ciuperci, aparține lui B. G.-C..

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o percheziție informatică asupra unui HDD marca Seagate capacitate 320Gb, obiect ce a fost ridicat din dormitorul lui B. G.-C., iar în memoria acestui mediu de stocare de date informatice au fost găsite 6689 fișiere cu diferite extensii ce conțin date legate de cultivarea substanțelor stupefiante, instalațiile necesare și diversele tipuri de plante ce stau la baza producerii de droguri. Conform raportului de percheziție informatică nr._ din 26.07.2013 al Institutului pentru Tehnologii Avansate, reținem că în mediul de stocare Laptop marca Apple, cu ., ridicat din dormitorul lui B. V.-C., au fost identificate fișiere video conținând instrucțiuni de cultivare a ciupercilor halucinogene sau conținând instrucțiuni privind diagrama DMT și modul de producere a acestei substanțe halucinogene din planta „Mimosa Hostilis”, precum și fotografii prezentându-l pe B. V.-C. în timp ce fumează țigarete cu aspect de „joint” sau fotografii cu ciuperci halucinogene în curs de a fi cultivate.

În cursul urmăririi penale au fost audiate două persoane la solicitarea organelor de cercetare penală și două persoane la solicitarea inculpaților. Nici una dintre aceste persoane nu a fost apreciată ca aducând elemente importante cu referire la starea de fapt reținută prin actul de sesizare și prin urmare nu s-a solicitat audierea acestora în instanță nici prin rechizitoriu și nici în fața instanței de judecată. Audiați în cursul urmăririi penale inculpații au declarat următoarele:

-B. G. C.: ”nu am nici o legătură cu acuzațiile, nu sunt nici măcar consumator de droguri și recunosc că, ocazional, am mai încercat să consum cannabis însă nu am mai făcut acest lucru după luna februarie 2013. Despre pachetul venit din Olanda nu cunosc nimic, l-am văzut prima oară cu ocazia percheziției domiciliare”; inculpatul precizează că în cursul anului 2012 ”din luna iunie până în luna decembrie a fost în București unde a muncit sau la părinții săi în județul B., astfel că nu cunoaște nimic despre acel pachet. Nu a oferit niciodată niciunei persoane droguri sau vreuna din substanțele găsite la percheziția domiciliară”; cu referire la amprenta papilară descoperită pe gemul acvariului (terariu) inculpatul susține că ”nu are legătură cu acea cultură de ciuperci și este posibil să fi rămas urmele mele când a șters praful într-o zi și a atins obiectul respectiv”, ”în anul 2013 a fost plecat la țară în luna mai și a revenit cu aproximativ 10 zile înainte de data efectuării percheziției. Din câte cunoaște inculpatul în aul 2013 nu a primit vizite cu excepția prietenei fratelui său, a surorii sale cu cumnatul și nepotul”.

-B. V. C.: ”cultura de plante de cannabis și ciuperci ce au fost găsite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința mea le aveam exclusiv pentru consum propriu. Consumam aceste substanțe deoarece aveam ca scop ritualul enteogenic din timpul unor sesiuni de meditație periodică pe care le practicam individual, în intimitatea dormitorului personal. În ceea ce privește praful de ”Mimosa Hostilis” arăt că l-am comandat personal pe internet din Olanda și am intenționat să îl folosesc împreună cu alte plante pentru a-mi produce o băutură medicinală numită Ayhuasca de proveniență amazoniană. Am renunțat la această intenție deoarece nu am găsit toate ingredientele necesare și nu am avut posibilitatea să produc băutura (...) praful a costat 200 euro și l-am achitat cu ordin de plată poștal”.

În cursul cercetării judecătorești inculpații au menținut declarațiile de la urmărire penală și au învederat:

-B. G. C. a susținut că deși cunoștea faptul că, în locuința pe care o folosea, fratele său cultiva plante de cannabis, el nu a fost de acord cu această acțiune și a atras atenția inculpatului B. V. C. referitor la acest aspect. D. fiind relațiile de rudenie între cei doi inculpați, instanța constată că B. G. C. are o justificare obiectivă cu privire la neanunțarea organelor judiciare despre eventuale acțiuni ilicite desfășurate de B. V. C..

-B. V. C. a susținut că nu este vinovat de comiterea faptelor întrucât nu a comercializat și nu a oferit niciodată droguri; recunoaște că este consumator de droguri, că dorește în această manieră să experimenteze noi valențe ale vieții spirituale. Susține că drogurile identificate de organele judiciare îi aparțineau, inclusiv cele descoperite în camera utilizata ca și dormitor de către inculpatul B. G. C., cameră pe care a folosit-o întrucât fratele său nu fusese acasă în acea perioadă. Inculpatul B. V. C. a mai susținut că este consumator de droguri de mai mult timp, că a fost nevoit să-și cultive singur plante de cannabis și ciuperci în care s-a pus în evidență psilocina întrucât cei de la care obișnuia să cumpere astfel de substanțe erau persoane violente, care uneori îl înșelau la gramaj.

Cu prilejul audierii sale inculpatul B. V. C. a mai învederat că: fratele său nu l-a ajutat niciodată la cultivarea plantelor și nu era de acord cu acest lucru; fratele său l-a văzut consumând substanțe interzise și i-a spus că nu-i convine fumul, mirosul și ”se retrăgea la el în dormitor și închidea ușa”; fratele său mai făcea curățenie în casă; cântarul descoperit de organele judiciare era folosit la ”cântărirea dozei de cannabis”; drogul comandat din Olanda ”a fost plătit cu un card”.

Audiat în fața instanței, martorul cu identitate protejată ”R.”a învederat:

- ambii inculpați sunt persoane liniștite;

- a văzut o cultură de cannabis în apartamentul acestora și din discuțiile cu ”cei doi inculpați a aflat că ar comercializa droguri”; cunoaște că nu foloseau telefonul pentru întâlnirile cu clienții;

- nu au fost de față alte persoane când a discutat cu inculpații și nici nu a observat alte persoane în apartament;

- nu cunoaște persoane care să fi cumpărat droguri de la inculpați;

- ambii inculpați aveau manifestări ale unor persoane care consumă droguri; de menționat că martorul nu a indicat în ce au constat aceste manifestări.

- B. V. ”povestea cel mai mult despre cultură” (de cannabis);

- a solicitat protejarea identității pentru protejarea sa față de persoane din anturajul inculpaților care ar fi amenințat martorul.

-pe ambii inculpați i-a văzut consumând cannabis sub formă de țigări;

-B. V. este cel care a menționat că îi aparține cartea ce prezenta informații despre droguri;

- cu B. G. nu a discutat privitor la cultura de cannabis, însă acesta i-ar fi spus că se ocupă de comercializarea drogurilor.

Așa fiind, instanța a constatat următoarele:

1. Cu referire la inculpatul B. G. C. instanța a constatat că: împrejurarea că două persoane locuiesc împreună, fiind rude apropiate, nu conduce automat la concluzia că activitățile lor din spațiul comun se exercită împreună sau sunt însușite de la una la alta. Pentru a ajunge la concluzia contrară, este necesar să se identifice ceva mai mult decât locuirea în comun a celor două persoane. Faptul că cei doi inculpați (care sunt frați) locuiau împreună, sporadic sau nu, nu are relevanță în ceea ce privește parte din faptele care formează obiectul cercetării.

Instanța a constatat că nici una din probele administrate în cauză nu indică pe inculpatul B. G. C. ca autor al faptelor de deținere de droguri de risc sau de mare risc. Faptul că în imobilul în care locuia au fost identificate substanțe interzise nu conduce automat la concluzia că acele substanțe sau obiecte necesare fabricării/cultivării/consumului de astfel de substanțe îi aparțin, în condițiile în care nu este singura persoană care folosea imobilul. Pe de altă parte inculpatul B. V. C. a recunoscut că el este cel care a dezvoltat cultura de plante interzise în locuința comună, că a deținut ciuperci ce conțineau psilocină, obiecte ce poartă urme ale drogurilor, precum și substanța pulverulentă de culoare roz etichetată „Acacia Tenoiflora” în care s-a pus în evidență DMT (N,N-dimethyltryptamine), susținând în toate declarațiile că B. G. deși cunoștea despre activitățile sale nu a fost niciodată de acord cu acestea și nu le-a sprijinit.

Nici o probă nu relevă că o anumită parte din imobil era folosită în mod exclusiv de unul dintre inculpați, deși ambii au învederat că spațiul de dormit era clar stabilit și delimitat. Faptul că în partea de imobil folosită mai des de inculpatul B. G. C. au fost identificate două plante de cannabis, nu confirmă împrejurarea că acele plante aparțineau acestui inculpat, ci constituie doar indicii în acest sens, indicii insuficiente pentru a justifica reținerea în sarcina inculpatului a unei vinovății penale.

Tribunalul a constatat în același timp că în cuprinsul stării de fapt din actul de sesizare nu se susține că inculpatul B. G. C. ar fi deținut plante de cannabis în vederea consumului propriu, ci că în camera folosită de acesta s-au descoperit două plante de cannabis. De altfel substanțe/plante de cannabis, și nu numai, au fost descoperite în întreg imobilul folosit de inculpați, plante despre care inculpatul B. V. C. a susținut că îi aparțin.

Tribunalul a constatat că inculpatul B. G. a recunoscut în fața organelor judiciare că a consumat în trecut cannabis (faptă pentru care nu s-a dispus trimiterea sa în judecată nefiind de fapt incriminat consumul de droguri) și a declarat că știa că fratele său cultiva în apartamentul comun plante de cannabis. Nici în declarația de la urmărire penală și nici în fața instanței de judecată inculpatul B. G. nu a susținut că plantele/obiectele ridicate la percheziția domiciliară realizată la locuința pe care o folosea i-ar fi aparținut. Inculpatul a recunoscut că în apartamentul comun există astfel de plante, fără a se consemna că acestea îi aparțin. Împrejurarea că B. G. C. a cunoscut că în apartamentul comun există substanțe interzise, substanțe pe care fratele său le folosea/îngrijea etc constituie doar indicii în sensul vinovăției acestuia.

Întrucât, așa cum mai sus s-a arătat, la aceeași locuință, alături de B. G. C. mai locuiește o persoană care a recunoscut că toate plantele și obiectele ridicate la percheziție în aparțineau, instanța a constatat că probatoriul este insuficient pentru a justifica reținerea în sarcina inculpatului B. G. C. a infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu sau în vederea comercializării. Totodată instanța a constatat că nu există probe suficiente care să certifice faptul că inculpatul B. G. a cultivat la adresa de domiciliu plante de cannabis.

Martorul sub acoperire audiat în cauză nu a oferit detalii suficiente care să susțină acuzarea inculpatului B. G. C.: deși s-a învederat că și inculpatul B. G. ar fi fumat plante de cannabis, acest aspect nu face dovada, în persoana inculpatului B. G., deținerii drogurilor din apartament în vederea consumului propriu sau în vederea altor operațiuni privind traficul de droguri care se pot încadra în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000. Instanța a avut în vedere și faptul că declarația martorului cu identitate protejată, în sensul că inculpatul B. G. ar fi fumat în prezența sa, nu este susținută de nici o altă probă în cauză, iar față de informațiile insuficiente furnizate de martor se constată că aceasta nu poate fi, singură, o probă certă de vinovăție.

Astfel, s-a reținut că martorul ”R.” nu a fost în măsura a convinge instanța de faptul că inculpatul B. G. C. este persoana care a deținut droguri pentru consum propriu sau pentru a fi traficate în vreunul din modurile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 sau că s-ar ocupa de cultivarea de substanțe interzise în acest scop. Afirmația martorului de la urmărire penală în sensul că ”fiecare dintre cei doi inculpați are clienți proprii” nu este susținută de actele de la dosar și nici chiar de depoziția aceluiași martor în cursul judecății, martorul nefiind în măsură să identifice vreo dată a unei tranzacții sau să facă referire la o persoană care ar fi cumpărat droguri de la inculpați, persoană care să poată fi verificată de instanță. Totodată, instanța nu a identificat nici o probă că vreo persoană a cumpărat vreodată, nu neapărat la data descoperirii substanțelor interzise în apartamentul acestuia, droguri de la inculpatul B. G..

Tot cu referire la inculpatul B. G. C. instanța a constatat că se impută acestuia că ar fi cultivat droguri de mare risc – ciuperci halucinogene conținând psilocină și ar fi deținut în vederea comercializării substanță pulverulentă, compusă din extract de planta „Mimosa Hostilis”/„Acacia Tenoiflora”, în care s-a pus în evidență DMT, dar și că ar fi deținut astfel de substanțe interzise pentru consumul propriu.

Inculpatul B. G. a recunoscut că a observat în camera folosită mai des de fratele său un acvariu în care se aflau ciuperci, acvariu pe care l-ar fi atins. Impresiunea digitală aparținând inculpatului descoperită pe partea din sticlă a acvariului nu face dovada deținerii unui obiect, ci doar a atingerii acestuia. Instanța a constatat că simplul fapt al locuirii împreună, inclusiv al utilizării acelorași încăperi, determină ca proba indicată (cea a identificării impresiunii digitale pe un obiect din locuință, chiar și pe unul care conține droguri) să nu poată fi concludentă în stabilirea vinovăției penale. Tocmai datorită folosirii aceleiași locuințe de către ambii inculpați, impresiunile lor digitale se puteau descoperi în toate încăperile, inclusiv pe mobila din bucătărie (unde s-au descoperit substanțe interzise de lege) sau baie.

Având în vedere că nu s-a probat nicio operațiune privind circulația drogurilor în sarcina inculpatului B. G., fie ele droguri de risc sau de mare risc, instanța nu a putut reține că substanțele identificate în locuința inculpatului care conțin psilocină sau în care s-a pus în evidență DMT i-ar aparține acestuia, că a fost de acord cu deținerea lor de către o altă persoană sau că a încurajat o altă persoană (în speță pe fratele său) să cultive în vederea comercializării dar și a consumului propriu droguri risc și de mare risc.

Tribunalul a observat că martora ”R.” nu a indicat faptul că inculpatul B. G. ar fi deținut personal droguri de mare risc în vederea consumului propriu, sau pentru comercializare, sau că ar fi comercializat astfel de droguri, sau că ar fi ajutat în vreun fel pe fratele său inculpatul B. V. C., să cultive plante în acest sens.

De asemenea, în cuprinsul actului de sesizare se face referire la faptul că în luna februarie 2012 B. G.-C. ar fi efectuat o călătorie în Olanda, întrucât la percheziția domiciliară au fost identificate și ridicate bilete de avion pe ruta București - Eindhoven (Olanda) pe numele său. Instanța a constatat că nu există probe la dosar că aceste bilete au fost utilizate de inculpat, iar referitor la acest aspect inculpatul a susținut că nu a mai efectuat călătoria întrucât nu a mai putut să se întâlnească cu fratele său în acea țară.

În actul de inculpare se face referire la existența în apartamentul folosit de inculpați a unor cărți/manuale care privesc cultivarea drogurilor. Instanța a constatat că inculpatul B. V. C. a recunoscut că aceste obiecte îi aparțin, aspect confirmat prin depoziția martorului cu identitate protejată.

Facturile depuse în probațiune la dosar – privind consumul de energie electrică pentru apartamentul folosit de inculpați nu fac dovada faptului că acest consum se poate imputa inculpatului B. G. C..

Având în vedere depozițiile celor doi inculpați în sensul că foloseau în comun obiectele HDD și laptop-ul descoperite la percheziția domiciliară, văzând că susținerile din rechizitoriu cu privire la acest aspect nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, instanța a constatat și de această dată că insuficiența probatorie se interpretează în favoarea inculpatului B. G.. Instanța a reținut astfel că nu există probe că inculpatul B. G. este persoana care se interesa în mediul electronic de substanțe stupefiante și, chiar dacă acest fapt ar fi real, legea nu interzice această acțiune.

Probatoriul în cauză este insuficient pentru a dovedi implicarea inculpatului B. G. C. în comandarea din străinătate a unor substanțe interzise sau că a cunoscut despre existența unor astfel de substanțe în apartamentul pe care-l folosea.

Prin urmare, instanța a constatat că în cauză, cu referire la faptele imputate inculpatului B. G. C. există doar indicii în baza cărora nu se poate dispune condamnarea acestuia. Condamnarea trebuie să se grefeze pe probe certe de vinovăție și nu pe supoziții, aprecieri sau prezumții relative.

Pentru considerentele anterior expuse instanța a dispus, pentru toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. G. C., trafic de droguri de risc” prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000; „trafic de droguri de mare risc” prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000; „deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu” prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000; „deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu” prevăzută de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000; „introducerea pe teritoriul României de droguri de mare risc” prevăzută de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000 achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Instanța a constatat astfel că probatoriul administrat în cauză a fost insuficient pentru a dovedi atât vinovăția inculpatului B. G. C., cât și faptul deținerii de către acesta a plantelor și obiectelor descoperite în apartamentul pe care-l folosea împreună cu fratele său, inculpatul B. V. C..

Având în vedere soluția dispusă față de inculpatul B. G. C. instanța a dispus revocarea măsurii preventive sub puterea căreia acesta se găsește - obligarea de a nu părăsi țara. Instanța a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 11.065.2013 la 9.08.2013, că măsura arestării preventive a fost dispusă și prelungită cu respectarea dispozițiilor art. 149/1 Cod procedură penală, art. 155, 159 Cod procedură penală. Dispozițiile instanței de fond privind măsura arestării preventive a inculpatului B. G. C. au fost verificate de fiecare dată de instanța de control judiciar, atât sub aspectul legalității cât și cel al temeiniciei. Măsura preventivă s-a dispus în cauză avându-se în vedere necesitatea bunei înfăptuiri a urmăririi penale, ținând seama de dificultățile întâmpinate în timpul cercetărilor inacțiunilor privind traficul și consumul de droguri în general; instanța a avut în vedere cantitatea de substanțe interzise ridicate de la locuința folosită și de inculpat, care au generat suspiciuni în sensul comiterii unei fapte penale care se poate reține în sarcina acestuia.

2. Cu referire la inculpatul B. V. C. instanța a constatat următoarele:

Inculpatul B. V. C. recunoaște că a cultivat la adresa de domiciliu și astfel a deținut mai multe plante de cannabis; inculpatul susține că a cultivat la domiciliu și ciuperci cu efect halucinogen ce conțineau psilocină tot în vederea consumului propriu.

B. V. C. nu a susținut, în nici una din declarațiile date organelor judiciare sau instanței de judecată, că ar fi cultivat droguri de risc și de mare risc în vederea comercializării. Instrumentele descoperite în apartamentul inculpatului respectiv un grinder metalic inscripționat „Black Feaf” și un cântar electronic de culoare neagră, inscripționat „Fundango” nu fac dovada certă a faptului că inculpatul folosea acele obiecte pentru a putea comercializa substanțele interzise. De altfel nici un alt obiect ridicat din apartamentul folosit de inculpatul B. V. C. nu dovedește că se poate fi folosit exclusiv la operațiuni ce implică circulația drogurilor astfel cum sunt reglementate de art. 2 din Legea nr. 143/2000: pipe, cântar, instalații de cultivat etc. Prin urmare, obiectele anterior amintite puteau fi folosite atât la cântărirea drogului în vederea comercializării, cât și pentru a cântări drogul înainte de a fi consumat. Acest dubiu se va interpreta în favoarea inculpatului, urmând a se reține în condițiile dovedirii faptei deja recunoscute de inculpat – deținere de droguri în vederea consumului propriu – art. 4 al. 1 și art. 4 al. 1,2 din Legea nr. 143/2000.

Instanța a constatat, prin raportare la materialul probatoriu administrat în cauză, că este dovedit cu certitudine faptul deținerii drogurilor de către inculpatul B. V. C. deținere care se realiza în vederea consumului propriu.

Numărul plantelor ridicate din apartament, diversitatea culturii realizate de inculpat precum și cantitatea de drog descoperită la percheziția efectuată în cauză sunt probe certe în înțelesul art. 143 al. 1 și art. 143 al. 2 din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care însuși inculpatul B. V. C. a recunoscut încă din faza urmăririi penale faptul că planta cannabis și creștea ciuperci ”exclusiv pentru consum propriu”. Aceste mijloace de probă descoperite în locuința folosită de inculpat constituie indicii în sensul că plantele puteau fi deținute pentru a face obiectul unor operațiuni privind traficul de droguri dintre cele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Astfel, inculpatul B. V. C. a susținut încă de la urmărire penală: ”cultura de plante de cannabis și ciuperci ce au fost găsite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința mea le aveam exclusiv pentru consum propriu. Consumam aceste substanțe deoarece aveam ca scop ritualul enteogenic din timpul unor sesiuni de meditație periodică pe care le practicam individual, în intimitatea dormitorului personal. În ceea ce privește praful de ”Mimosa Hostilis” arăt că l-am comandat personal pe internet din Olanda și am intenționat să îl folosesc împreună cu alte plante pentru a-mi produce o băutură medicinală numită Ayhuasca de proveniență amazoniană. Am renunțat la această intenție deoarece nu am găsit toate ingredientele necesare și nu am avut posibilitatea să produc băutura (...) praful a costat 200 euro și l-am achitat cu ordin de plată poștal”. Instanța nu are a se îndoi de faptul că inculpatul B. V. este consumator de droguri întrucât comportamentul său în fața instanței și cel indicat de parte cu referire la viața de zi cu zi dovedește pe deplin acest lucru: are o viziune proprie asupra vieții și a propriei condiții pe care susține că nimeni nu o înțelege și din care face un scop în viață refuzând să accepte să aceste manifestări survin tocmai pe fondul consumului de substanțe stupefiante, consum care dă dependență; inculpatul nu ieșea din camera sa mult timp, existau puțini prieteni care să-l viziteze, consuma droguri zilnic.

Probele ridicate din apartamentul în care locuiește inculpatul B. V. constituie astfel probe directe în susținerea acuzației prevăzută de art. 4 al. 1 și art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000.

Toate aceste probe constituie doar indicii (probe indirecte) în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2 al. 1 și art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, fiind necesar să fie indicată cel puțin o probă din care să rezulte intenția inculpatului de a comite infracțiunile anterior menționate. Cantitatea mare de droguri și obiecte destinate consumului de droguri descoperită în locuință nu face dovada prin ea însăși în acest sens, fiind doar o prezumție relativă care trebuie coroborată cu alte mijloace de probă certe. Cantitatea mare de plante cultivate de inculpat a fost justificată de acesta prin faptul că zilnic folosea droguri la prepararea micului dejun, nu mai dorea să aibă de a face cu distribuitorii care îl înșelaseră la gramaj și care erau violenți.

Prin urmare, instanța a procedat la audierea singurului martor propus de acuzare în acest sens, depozițiile restului persoanelor audiate la urmărire penală nefiind apreciată ca și concludentă. Astfel, martorul ”R.” a susținut că:

- are cunoștință de o cultură de cannabis la locuința celor doi inculpați (acest aspect probează doar infracțiunea prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 243/2000 și, pentru considerentele anterior expuse, doar în sarcina inculpatului B. V. C.);

- știe că acea cultură este destinată și comercializării. Această susținere a martorului nu poate fi verificată decât prin faptul dovedirii cel puțin a unei tranzacții și în condițiile în care martorul nu a susținut că ar fi cumpărat vreodată/că i s-ar fi oferit spre consum etc. droguri de către acest inculpat;

- tranzacțiile ar fi realizate de inculpat la domiciliul său; organele de cercetare penală trebuiau să verifice susținerile acestui martor și să facă dovada în acest sens. Faptul deținerii unor droguri nu absolvă organul de cercetare penală de dovedirea scopului deținerii/cultivării acelor substanțe. Instanța constată că nu există nici o dovadă a inițializării unor contacte cu persoane care consumă droguri, că inculpatul ar fi comercializat la o dată anume substanțe interzise, că ar contactat persoane în vederea vânzării etc. De altfel organele de cercetare penală nu au indicat nici modalitatea în care se presupune că ar fi acționat inculpatul în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 al. 1 sau art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, pentru ca instanța să poată identifica operațiuni specifice traficului de droguri. În condițiile în care martorul ”R.” face referire la faptul că ”știe că inculpatul (inculpații după cum a susținut) cultivă cannabis pentru distribuție” întrucât inculpatul ”are proprii clienți”, iar tranzacțiile sunt făcute la locuința lui, instanța constată că martorul are în vedere fapte anterioare, fapte care puteau fi probate, iar prin intermediul acestora ar fi putut fi identificată intenția, calificată prin scop, a infracțiunilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000. De altfel, martorul a oferit anchetatorilor informații ce puteau fi verificate (tranzacționarea de droguri ”la domiciliu unde vin clienții”).

- nu au fost de față alte persoane când a discutat cu inculpații și nici nu a observat alte persoane în apartament; așa fiind, instanța constată că ne aflăm în prezența unei probe de ”unu la unu”: declarația inculpatului B. V. C. (susținută într-o anumită privință de cea a inculpatului B. G. C.) și declarația martorului ”R.”, acesta din urmă neputând confirma ea singură faptul traficării drogurilor, mai precis a cel puțin unei operațiuni de traficare a unor droguri;

- nu cunoaște persoane care au cumpărat droguri de la inculpat (inculpați); prin urmare martorul tot ce a declarat ar cunoaște de la inculpat. Cum inculpatul B. V. a recunoscut cultivarea de plante interzise în vederea consumului propriu, aspect confirmat și de inculpatul B. G. care i-a atras atenția fratelui său cu privire la comportamentul adoptat, instanța nu poate acorda nici un fel de relevanță juridică depoziției martorului cu identitate protejată, în lipsa unor minime verificări privind susținerile acestuia.

- ambii inculpați aveau manifestări ale unor persoane care consumă droguri; martorul nu a indicat însă în ce au constat aceste manifestări. Dacă în ceea ce privește pe inculpatul B. V. C. instanța a putut constatat un comportament care trădează emotivitate crescută, în ceea ce privește pe inculpatul B. G. C. instanța nu a putut observa un comportament similar.

- pe ambii inculpați i-a văzut consumând cannabis sub formă de țigări; nu există nici o dovadă că, dacă acest fapt ar fi real, ceea ce s-a consumat a constituit consum de droguri (neincriminat de lege). D. fiind informațiile cu caracter de generalitate prezentate de martor, instanța nu poate reține ca fiind veridice susținerile acestuia, cu atât mai mult cu cât nu cunoaștem dacă martorul este consumator de droguri și cunoaște, sau se presupune că ar cunoaște, ce puteau să conțină țigările care s-ar fi fumat.

- B. V. este cel care a menționat că îi aparține cartea ce prezenta informații despre droguri; acest aspect nu relevă decât interesul, de altfel recunoscut de inculpatul B. V. C., în ceea ce privește cultivarea drogului.

Așa fiind, s-a constatat că depoziția martorului cu identitate protejată ”R.” nu poate fi verificată cu nici un mijloc de probă și a fost analizată în probațiune în condițiile în care se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Instanța a reținut astfel că depoziția martorului nu este relevantă decât sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 4 al. 1 și art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000.

Prin urmare instanța a constatat că singurul aspect care poate fi luat în considerare la aprecierea infracțiunii prevăzută de art. 2 al. 1 și art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 este cantitatea de drog descoperită la locuința inculpatului B. V. C.. Așa cum am arătat mai sus, acest fapt constituie doar un indiciu care ar fi trebuit să fie coroborat cu alte mijloace de probă.

Declarația martorului cu identitate protejată nu poate fi valorificată nici în ceea ce privește acuzația prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 în condițiile în care acest martor nu cunoaște nimic despre eventuale droguri de mare risc care ar fi fost deținute în apartament de către inculpatul B. V. C.. În cazul acestei infracțiuni însă instanța a constatat că există probe certe în sensul că fapta există și a fost comisă de inculpatul B. V. C.; astfel, s-a reținut că inculpatul cunoștea (și trebuia să cunoască conținutul dispozițiilor legale) că deținerea de droguri în vederea consumului propriu este interzisă, că a căutat informații referitor la cultivarea și îngrijirea plantelor ce produc efecte halucinogene. Inculpatul a declarat că a consumat substanțe interzise ”deoarece avea ca scop ritualul enteogenic din timpul unor sesiuni de meditație periodică” pe care le practica, individual; a comandat praful de ”Mimosa Hostilis” personal ”pe internet din Olanda și a intenționat să îl folosească împreună cu alte plante” pentru a-și produce o băutură medicinală numită ”Ayahuasca” de proveniență amazoniană (băutură ce produce modificări ale activității cerebrale). Există dovada că inculpatul B. V. C. este persoana care a cumpărat substanța interzisă, că a introdus-o în țară fiind cumpărată din Olanda. Toate aceste aspecte converg spre concluzia că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

În legătură cu această infracțiune instanța a reținut că potrivit expertizei criminalistice efectuate în cauză, în substanța pulverulentă de culoare roz, etichetată „Acacia Tenoiflora” descoperită la percheziția domiciliară s-a pus în evidență DMT (N,N-dimethyltryptamine); Tribunalul a constatat că nu întreaga cantitate de substanță pulverulentă de culoare roz ce a fost descoperită la domiciliul inculpatului B. V. C. este constituită din DMT, ci în cantitatea descoperită s-a pus în evidență DMT (N,N-dimethyltryptamine). Prin urmare instanța a constatat că suma indicată în actul de sesizare ca fiind valoarea coletului nu este întemeiată – 5000 euro, nefiind vorba de cantitatea de 1955,5 grame DMT, ci de cantitatea de 1955,5 grame de substanță roz în care s-a pus în evidență DMT. Valoarea cantității de substanță interzisă în care s-a pus în evidență DMT este de 200 euro, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune de inculpat (aceste înscrisuri dovedesc faptul că la data de 10.11.2012 inculpatul a achitat un colet venit din Olanda).

Motivele care l-au determinat pe inculpat să nu folosească planta comandată timp de mai bine de 6 luni nu au relevanță în cauză cu privire la încadrarea juridică a faptei de trafic internațional de droguri de mare risc, legea incriminând prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 atât traficul internațional de droguri în vederea consumului propriu, cât și traficul în vederea efectuării unei operațiuni din cele cuprinse în art. 2 din Legea nr. 143/2000. Prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt avute în vedere inclusiv operațiuni de contrabandă a unor astfel de substanțe, acesta fiind motivul pentru care sancțiunile în cazul acestei infracțiuni sunt ridicate.

Instanța a reținut însă, că prin faptul că inculpatul B. V. C. nu a deschis pachetul primit din Olanda (noiembrie 2012) până la data la care s-a efectuat percheziția domiciliară (luna iunie 2013) denotă odată în plus că drogul comandat era destinat consumului propriu și nu tranzacționării.

Față de toate elementele mai sus expuse instanța a reținut că faptele inculpatului B. V. C. care a cultivat în vederea consumului propriu și a deținut în locuința sa în perioada 2012-2013 în vederea consumului propriu droguri de risc - fragmente vegetale în care s-a pus în evidență THC (tetrahidrocannabinol), utilizând pentru consum pipe în interiorul cărora a fost pus în evidență THC - și droguri de mare risc - substanță pulverulentă, compusă din extract de planta „Mimosa Hostilis”/„Acacia Tenoiflora”, în care s-a pus în evidență DMT (N,N-dimethyltryptamine), realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prevăzute de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000 și art. 4 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000. Instanța a reținut în acest ultim caz și dispozițiile de bază ale infracțiunii, respectiv al 1 din art. 4 al. 2 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului B. V.-C. care a introdus pe teritoriul României, într-un colet primit la data de 10.11.2012 din Olanda, prin intermediul unei firme de curierat, cantitatea de 1973,8 grame substanță pulverulentă de culoare roz, în care s-a pus în evidență DMT (N,N-dimethyltryptamine), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „introducerea pe teritoriul României de droguri de mare risc” prevăzută de art. 3 alin.1, 2 din Legea nr. 143/2000 (instanța va reține și în acest caz dispozițiile de bază ale normei de incriminare, respectiv art. 3 al. 1 din Legea nr. 143/2000).

La individualizarea judiciară a sancțiunilor instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal. Astfel, instanța a reținut că inculpatul a deținut la locuința sa o cantitate apreciabilă de plante de cannabis, că a realizat în acest sens o seră cu instalații pentru creșterea plantelor cu efect halucinogen, a cultivat ciuperci cu conținut de psilocină. Instanța a constatat că nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul B. V. C. ar deține drogurile de risc sau de mare risc în vederea comercializării, iar prin raportare la atitudinea manifestată în fața instanței s-a constatat că este posibil ca inculpatul să consume în mod exagerat droguri, indiferent de motivația pe care o dă acestui fapt. Tribunalul a reținut că fiecare persoană este dotată cu liber arbitru și poate dispune de corpul său așa cum dorește; există însă situații în care, din diverse motive legate de anturaj, educație etc. o persoană să prefere să iasă în evidență în alt mod decât cel acceptat de normele de conviețuire socială unanim acceptate. Acest fapt nu este de fiecare dată lăudabil, iar în cazul inculpatului s-a constatat că acesta pare să fi exagerat în consumul efectuat.

Instanța a avut în vedere însă că faptele inculpatului, pentru care s-a stabilit vinovăția sa penală, deși sunt grave au fost recunoscute de acesta; inculpatul a adoptat o atitudine procesuală sinceră, a indicat faptul că este consumator de droguri de mai mult timp, că se ocupă de cultivarea plantelor de cannabis întrucât nu dorește să mai apeleze la traficanții de droguri care îl înșelau la gramaj sau care erau violenți.

Instanța a constatat că nu există probe că inculpatul ar fi comercializat sau traficat drogurile cumpărate din Olanda sau cultivate în apartamentul în care locuia, astfel încât s-a reținut că inculpatul prezintă o dependență față de consumul de stupefiante.

În același timp au fost avute în vedere concluziile referatului de evaluare: în familia inculpatului se observă atașamentul puternic între membrii acesteia, nu există vreun model comportamental infracțional în familie. Factorii care au contribuit la comiterea infracțiunilor sunt de natură psiho-individuală; a beneficiat de suficient spațiu în propriul apartament și de suficientă intimitate, a consumat de la vârsta de 19 ani, ocazional, droguri. Consilierul de probațiune a remarcat faptul că mediul de detenție experimentat în arest preventiv de inculpat a constituit un factor decisiv în evitarea pe viitor a reluării unui comportament infracțional; totodată s-au identificat factori de natură a inhiba reluarea comportamentului infracțional: sprijinul moral și financiar al familiei, stabilitatea locativă, disponibilitate de a se angaja în activități lucrative, lipsa antecedentelor penale și a unor modele infracționale în familie.

Față de aceste considerente, având în vedere și vârsta inculpatului, faptul că este la primul contact cu legea penală, atitudinea procesuală extrem de sinceră, împrejurarea că există posibilitatea de a-și ține sub control comportamentul pe viitor, în cauză s-au reținut dispozițiile art. 74 al. 2 Cod penal .

Astfel, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 al. 2 Cod penal, 76 lit. e Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului B. V. C. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu; pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 al. 2, 76 lit. d Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu la pedeapsa de 1 an închisoare; pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 al. 2 Cod penal, art. 76 lit. a Cod penal și art. 76 al. 3 Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de introducere pe teritoriul României a drogurilor de risc. Cu referire la această din urmă infracțiune instanța a reținut că introducerea în țară de droguri de mare risc s-a făcut în vederea consumului propriu, cantitatea efectivă de DMT care s-ar fi putut extrage din substanța pulverulentă nu este una importantă dat fiind prețul care a fost plătit de inculpat în comparație cu suma indicată de organele judiciare ca reprezentând prețul coletului primit din Olanda (5000 euro indică Ministerul Public, 200 euro plătiți efectiv de inculpat). Având în vedere reținerea de circumstanțe atenuante, instanța nu a apreciat ca fiind necesar aplicarea de pedepse complementare.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pedeapsă apreciată ca suficientă prin raportare la scopul comiterii infracțiunilor – consumul personal de droguri.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal, constatând că faptele prezente îl fac nedemn pe inculpat pentru exercitarea drepturilor electorale pasive.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, Tribunalul a constatat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare în regim de detenție, întrucât: deși cantitatea de drog descoperită în apartamentul în care locuiește inculpatul este semnificativă, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi comercializat astfel de substanțe interzise; diversitatea plantelor sau sporilor cultivați de inculpat nu conduc la aprecieri negative ale unui comportament viitor al inculpatului. În acest sens s-a avut în vedere faptul că familia inculpatului a fost în permanență alături de acesta pe parcursul derulării procedurii, fiind identificate astfel persoane din anturajul său care pot contribui la remedierea problemelor de sănătate ale inculpatului. Instanța a observat că mai înainte de a fi infracțiuni, faptele prezente constituie un indiciu al unei narco-dependențe patologice ce se impune a fi remediată de urgență. Acest aspect se poate realiza cel mai bine în cadrul familiei, comportamentul inculpatului putând fi supravegheat pe viitor de un Serviciu de probațiune.

Așa fiind, în temeiul art. 86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani. Pe durata executării pedepsei B. V. C. a fost obligat să respecte obligațiile ce se vor stabili în mod obligatoriu conform art. 86/3 Cp și a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să execute 300 de ore de muncă în cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalului B., serviciu căruia i s-a încredințat supravegherea măsurii suspendării sub supraveghere a pedepsei.

S-a pus în vedere inculpatului că în cazul încălcării cu rea credință a măsurilor stabilite de instanță se va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Inculpatul se află în prezent în stare de arest preventiv, iar față de soluția dispusă cu privire la executarea pedepsei s-a dispus revocarea măsurii preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 11.06.2013 până la 15.10.2013, măsura preventivă a arestării fiind dispusă, prelungită și menținută potrivit dispozițiilor legale – art. 149/1 Cod procedură penală, art. 155, 159 Cod procedură penală, art. 300/1, 300/2 Cod procedură penală, măsura fiind dispusă și menținută potrivit dispozițiilor legale. Dispozițiile instanței de fond au format obiectul verificărilor în calea de atac a recursului, fiind menținute în calea de control judiciar. Nu au fost invocate aspecte care să privească legalitatea măsurii preventive care să fie analizate de instanță.

În temeiul art. 350 Cod procedură penală s-a dispus revocarea măsurii preventive a inculpatului și punerea sa de îndată în libertate dacă nu este arestat în altă cauză. Față de atitudinea procesuală manifestată de inculpat și în raport cu sancțiunea aplicată instanța a constatat că nu mai este necesară o măsură preventivă față de inculpat la acest moment procesual.

Pentru restul infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului B. V. C. în judecată, respectiv infracțiunile de trafic de droguri de risc și de mare risc prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 și art. 2 al. 1,2 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, probatoriul administrat în cauză fiind insuficient pentru dovedirea acuzației penale.

În baza art. 118 lit. b Cod procedură penală s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. V. C. a următoarelor bunuri și depunerea lor la camera de corpuri delicte a Tribunalului B.: cort de culoare neagră și componente; lămpi de iluminare împreună cu ventilator aerisire; tub de ventilație împreună cu prelungitoare, transformatoare, temporizatoare și ventilator; ventilator; neon cu protecție din aluminiu și ventilator; instalație pentru cultivarea ciupercilor, obiecte care în prezent se găsesc la Camera de Corpuri Delicte a IPJ B. cu dovada . nr._. Instanța a dispus confiscarea de la inculpatul B. V. C. a următoarelor cărți ridicate la percheziția domiciliară: The Big Book of Buds” și „Plants of the Gods”, ambalate în plicul numerotat 2.

În temeiul art. 169 Cod procedură penală s-a dispus restituirea, la rămânerea definitivă a sentinței, către inculpatul B. V. C. a unui HDD Seagate, capacitate 320 Gb, ., ambalat în plicul numerotat 1; iar către B. G. C. a unui laptop de culoare gri, marca „Apple”, cu încărcător, .. W892926T642, ambalat în coletul numerotat 3, constatând că aceste bunuri nu sunt folosite doar pentru infracțiuni privind deținerea drogurilor de risc sau de mare risc.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. V. C. și distrugerea cu păstrare de contraprobă a obiectelor și substanțelor identificate în apartamentul folosit de inculpatul B. V. C., bunuri ridicate de organele de cercetare penală la momentul efectuării percheziției.

Având în vedere că suma de 230 lei ridicată de la inculpatul B. V. C. conform ordonanței de instituire a sechestrului din 09.07.2013, sumă depusă la DIICOT – Departamentul Economico-Financiar cu chitanța nr. 88/ 11.07.2013 și vărsată la DGFPM București cu chitanța . DGF nr._ a fost indisponibilizată ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 118/2 Cod penal, instanța, constatând că s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de trafic de droguri, a dispus restituirea sumei anterior menționată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial B. și inculpații B. G. C. și B. V. C..

Ministerul Public a criticat soluția primei instanțe, în esență, pentru nelegalitate (motivele fiind dezvoltate la filele 4-16 dosar) constând în greșita achitare a inculpatului B. G. C. în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și pentru achitarea inculpatului B. V. C. în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

Ministerul Public a criticat soluția și pentru netemeinicie cu privire la cuantumul redus al pedepselor aplicate inculpatului B. V. C..

În esență, Ministerul Public a susținut că în ceea ce privește greșita achitare a inculpatul B. G. C. pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în cauză sunt probe suficiente de vinovăție pentru condamnarea acestuia, probe ce trebuiau coroborate de către instanța de fond pentru a dispune o soluție de condamnare a inculpaților; instanța de judecată a analizat separat probele administrate în cauză și la final nu a făcut o coroborare a acestora, astfel încât să rezulte vinovăția inculpatului B. G. C..

Ministerul Public a precizat că cei doi inculpați locuiau împreună în apartamentul din B. și privitor la acest lucru instanța a reținut faptul că cei doi locuiau împreună, sporadic sau nu, nu are relevanță în ceea ce privește faptele care formează obiectul cercetării. La percheziția domiciliară efectuată la domiciliul celor doi inculpați au fost descoperite în dormitorul inculpatului B. G. C. două plante uscate aflate în șifonier; în urma examinării acestor plante s-a descoperit că erau plante de cannabis care conțineau substanța THC, substanță biosintetizată de planta cannabis. De altfel, chiar inculpatul prin declarația dată în fața instanței de judecată a arătat că în living unde locuia cu fratele său au fost descoperite alte 20 de plante verzi cu o greutate după uscare de 43,96 grame aparținând plantelor de genul cannabis; de asemenea, au fost descoperite și alte obiecte, un grinder metalic și un cântar electronic. Practic, în apartamentul respectiv inculpații au dezvoltat, în mod profesionist, o cultură de cannabis, iar susținerile inculpatului B. V. C. care a afirmat că fratele său nu l-a ajutat niciodată la cultivarea plantelor, nu pot fi apreciate decât ca subiective, dată fiind relația de rudenie dintre cei doi. De altfel, inculpatul B. G. Cătătlin a și recunoscut că a consumat în trecut cannabis și a declarat faptul că știa că fratele său cultiva în apartamentul comun astfel de plante. Faptul că inculpatul a fost consumator de droguri, a fost susținut și de martorul cu identitate protejată „R.” a cărui declarație se află la dosarul cauzei și coroborată și cu declarația inculpatului B. V. C. care a declarat că se ocupa cu cultivarea de plante de cannabis pentru uz propriu, făcând acest lucru singur, fără a fi ajutat de fratele său, declarații date evident pro cauza, având în vedere relația de rudenie dintre cei doi.

Ministerul Public consideră relevantă declarația martorului cu identitate protejată „R.” dată în cauză și că în mod greșit a fost înlăturată de către instanța de fond. Acest martor cu identitate protejată a arătat că îi cunoaște pe cei doi inculpați și știe de la aceștia că se ocupau cu cultivarea plantelor de cannabis atât pentru consum propriu cât și pentru distribuție, fiecare dintre cei doi frați având proprii clienți. Același martor a constatat chiar el această cultură de cannabis când a intrat în apartament în care locuiau cei doi inculpați. Împrejurarea că nu au putut fi identificate persoanele care au cumpărat de la inculpați droguri s-a datorat faptului că aceștia erau foarte precauți și nu foloseau telefoane mobile la tranzacții, necunoscându-se modalitatea în care inculpații stabileau întâlnirile cu clienții. Coroborându-se toate aceste probe cu impresiunea digitală aparținând inculpatului descoperită pe partea din sticlă a acvariului, așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică aflată la dosarul cauzei, un bazin de sticlă ce conținea o cultură de ciuperci în care s-a pus în evidență substanța Psilocina, acvariul a fost descoperit în camera folosită de către inculpatul B. V. C., iar justificarea fratelui său privind amprenta descoperită că a făcut curățenie în dormitor în luna martie, nu este satisfăcătoare.

În ceea ce privește dispozitivele electronice care au fost ridicate de la inculpați, în urma perchezițiilor informatice asupra unui hard-disk care a fost ridicat de la inculpatul B. G. C. în memoria de stocare a acestuia au fost descoperite un număr de 6689 de fișiere cu diferite extensii ce conțin date legate de cultivarea substanțelor stupefiante. De altfel, inculpatul a menționat faptul că a primit respectivul calculator de la fratele său cu doi ani în urmă și l-a folosit doar pentru a viziona filme on-line. Acesta afirmație este infirmată de adresa care a fost solicitată de către parchet și depusă la dosarul cauzei, prin care se atestă faptul că ultimele accesări ale fișierelor ce conțin date legate de cultivarea substanțelor stupefiante au fost efectuate atât în anul 2012, cât și în anul 2013, astfel încât să înlăture o parte din susținerea inculpatului B. G. C.. De altfel, inculpatul B. V. C. avea propriul său mediu de stocare și acel hard-disk despre care a făcut vorbire era utilizat de către inculpatul B. G. C..

Ministerul Public a invocat dispozițiile art. 63 al. 2 din Codul de procedură penală, potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită și instanța trebuia să pronunțe o hotărâre în urma analizării și coroborării tuturor probelor. Din coroborarea declarației martorului cu identitate protejată „R.” ce atestă faptul că inculpatul era consumator de droguri și avea proprii clienți cărora le vindea substanțe stupefiante, susținută de faptul că inculpatul locuia într-un apartament în care era o adevărată cultură de astfel de substanțe stupefiante, avea în dormitorul folosit de către el două plante de cannabis în care s-au pus în evidență substanțe THC, un calculator în care au fost identificare un număr de 6689 de fișiere conținând informații privind cultivarea drogurilor coroborate cu acea impresiune digitală rezultă că sunt suficiente probe care să ducă la vinovăția inculpatului și condamnarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește infracțiunea de introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, prevăzută de art. 3 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, aceasta a fost săvârșită în concurs de către ambii inculpați, câtă vreme aceștia locuiesc împreună și suportau împreună toate cheltuielile, iar veniturile obținute în mare parte din traficul de droguri erau folosite la comun de către cei doi.

Totodată, s-a criticat soluția de achitare a inculpatului B. V. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc prevăzute de art. 2 al.1 din Legea nr. 143/2000 și respectiv, art.2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, pentru instanța de fond a dispus achitarea acestui inculpat susținând faptul că există un dubiu care îi profită sub aspectul săvârșirii infracțiunilor mai sus amintite, constatând că prin raportare la materialul probatoriu administrat în cauză este dovedit cu certitudine faptul că deținerea drogurilor erau pentru consum propriu.

Ministerul Public a combătut acest punct de vedere, având în vedere numărul plantelor care au fost ridicate din apartament, diversitatea culturii realizate de inculpat, precum și cantitatea de droguri descoperită la percheziție, toate acestea fiind probe certe din care rezultă că acesta nu folosea respectivele plante pentru consum propriu, ci pentru a fi comercializate. În memoriul de apel sunt evidențiate toate plantele care au fost ridicate, toți acei spori de ciuperci care au fost ridicate din apartamentul inculpaților, din dormitorul inculpatului B. G. C., din bucătăria locuinței, din dormitorul inculpatului B. V. C., precum și din sufrageria nemobilată a apartamentului în care aceștia locuiau, toate aceste plante au fost supuse analizelor și s-au evidențiat substanțe ce cad sub incidența Legii nr. 143/2000. S-a constatat un total de 2769 de grame de substanțe stupefiante descoperite la percheziția domiciliară care i-au creat instanței de judecată aprecierea că este posibil ca inculpatul să consume în mod exagerat droguri, indiferent de motivația pe care o dă acestui fapt. Ministerul Public a susținut că inculpatul deținea mare parte din acea cantitate de droguri în vederea comercializării având în vedere cantitatea mare descoperită.

De asemenea, s-a mai criticat prin memoriul de apel și cuantumul redus al pedepselor aplicate inculpatului B. V. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000 și deținerea de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 al. 2 din Legea nr. 143/2000. Instanța de fond a avut în vedere și a aplicat circumstanțe atenuante, constând în vârsta inculpatului, faptul că este la primul contract cu legea penală și atitudinea procesuală extrem de sinceră ca fiind împrejurări ce duc la reducerea acestei pedepse. Ministerul Public a apreciat că deși inculpatul se află la primul contract cu legea penală, față de cantitatea mare de droguri care a fost descoperită în locuința sa și modul cum a înțeles să debuteze în această activitate infracțională, veniturile pe care le obținea din comercializarea drogurilor respective sunt împrejurări care conduc la concluzia înlăturării acestor circumstanțe atenuante. De asemenea, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul a avut o atitudine extrem de sinceră și faptul că în cazul inculpatului se constată că acesta pare să fi exagerat în consumul efectuat.

În consecință, Ministerul Public a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 al. 2 din vechiul Cod penal care au fost reținute în sarcina inculpatului B. V., cu modificarea modalității de individualizare a executării din suspendare sub supraveghere, în executare efectivă, aceeași modalitate solicitând și pentru inculpatul B. G. C..

Inculpatul B. G. C. a solicitat admiterea apelului formulat și având în vedere că ordinea cazurilor de achitare nu este întâmplătoare, această ordine fiind o ierarhie de cazuri prioritare și pentru că rezultă din chiar motivarea sentinței filele 5-7 că autorul infracțiunilor nu este inculpatul B. G. C., ci fratele său coinculpat, achitarea trebuia dispusă în temeiul art. 10 lit. c din vechiul Cod de procedură penală.

Inculpatul B. V. C. a solicitat admiterea apelului formulat ce vizează soluția de achitare pentru infracțiunile prevăzute de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 și art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 1430/2000 și reindividualizarea pedepselor aplicate pentru celelalte infracțiuni pentru care a fost condamnat. Ținând seama de modificările de pedeapsă care au avut loc prin . Legii nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal - art. 81, art. 4 având pedepse mult diminuate în ce privește cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, deținerea de droguri de risc pentru consum propriu fiind sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în cazul drogurilor de mare risc pedeapsa fiind de 6 luni la 3 ani închisoare, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Inculpatul a arătat că în afara presupunerilor pe care le-a susținut Ministerul Public că ar exista elemente pentru dovedirea infracțiunii de trafic de droguri prin prisma cantității de droguri găsite în locuința inculpaților și declarația martorului cu identitate protejată, nu există probe care să conducă la vinovăția sa. Cu privire la prima chestiune nu trebuie să ignorat faptul că aceasta este doar o prezumție, cu atât mai mult cu cât pe perioada în care a fost supravegheat, monitorizat, nu a fost depistată nici măcar o singură persoană care să cumpere droguri de la cei doi inculpați. Și un alt aspect, potrivit art. 103 al. 3 din noul Cod de procedură penală hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorului ori ale martorului protejat.

Cu privire la motivele de apel ale inculpatului, prima critică adusă hotărârii instanței de fond este legată de împrejurarea că, deși a formulat concluzii scrise în care a detaliat de ce consideră că ar trebui dispusă o altă soluție decât cea de condamnare pentru introducerea în țară de către B. V. C. a unei substanțe interzise, lecturând considerentele sentinței a observat că nu s-a referit la aceste concluzii motivând de ce nu sunt întemeiate. Aceasta este prima observație pentru că lezează dreptul la apărare.

A doua critică vizează faptul că apărarea nu a fost destul de convingătoare în a susține achitarea inculpatului pentru introducerea în țară de minosa hostilis, nu există nicio dovadă că inculpatul a urmărit să introducă în țară fără drept prin acea plantă mărunțite sub formă de pulbere a introdus și dimetiltriptaminei, acesta fiind substanța interzisă care se găsește într-o concentrație extraordinar de redusă în plata pe care a introdus-o. Inculpatul a comandat în mod fățiș, fără să se ferească, din străinătate această substanță și a arătat în fața instanței de judecată pentru că s-a aflat în într-o căutare personală spirituală și îi era necesară această substanță pentru prepararea unei băuturi întâlnită în niște culturi mai departe de zona noastră. Consideră că este libertatea lui, a exersat-o în mod greșit, dar având în vedere că nu există nicio dovadă cu privire la faptul că ar fi știut că această substanță conține o substanță interzisă, având în vedere că potrivit legii penale române mimosa hostilis nu figurează și nici nu figura ca plantă interzisă nefiind enumerată în Legea 339/2015 privind regimul juridic al plantelor, având în vedere că nu și-a procurat planta în mod clandestin, având în vedere că nu există nicio dovadă că ar fi vândut cuiva din această plantă, cantitatea comandată fiind regăsită integral aproape cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la vreo 9 luni după ce a fost adusă în țară, având în vedere că nu s-a demonstrat existența vreunei rețete de extragere a dimetiltriptaminei din aceea substanță și nici instrumentul necesar, acuzația că inculpatul ar fi urmărit să facă trafic cu această substanță nu rezistă analizei.

De asemenea, nici acuzația că inculpatul ar fi deținut cu știință drog de mare risc, dimetiltriptamină; dacă comparativ legiuitorul incriminează deținerea atât a cannabnisului cât și a tetrahidrocannabinol substanță biosintetizată de planta cannabis, în cazul de față substanța dimetiltriptaminei secretată natural de această plantă nu este urmată de interzicerea deținerii plantei și deținerii substanței. Prin urmare, ar trebui să existe dovada că achiziționând planta inculpatul știa ce secretă și că a urmărit să introducă în țară dimetiltriptamină.

În aceste condiții, menținând integral concluziile formulate în scris și depuse în dosarul instanței de fond, a solicitat, ținând seama de acordul dat de acesta astăzi cu privire la prestarea muncii în folosul comunității, să se păstreze soluțiile de achitare care au fost deja dispuse și să se dispună achitarea pentru infracțiunea prevăzută la art. 3 al. 1, 2 din Legea 143/2000 invocând cauza de neimputabilitate prevăzută la art. 30 al. 1 din noul Cod penal, eroarea. Inculpatul a precizat că solicitarea se întemeiază pe faptul că în momentul comiterii acestei infracțiuni, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal a faptei. Pentru că planta respectivă nu apare în tabelul plantelor interzise ca să știe că această plantă conține dimetiltriptaminei și dat fiind faptul că nu există nicio dovadă din care să rezulte că a vrut să aducă în țară dimetiltriptamină și nu planta care îi era necesară la respectiva băutură, este justificat cazul de achitare de la art. 16 lit. d din noul Cod de procedură penală raportat la art. 30 din vechiul Cod penal.

Având în vedere modificările de pedeapsă survenite prin legea nr. 187/2012, în situația în care solicitarea de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 al. 1, 2 din Legea 143/2000 ar fi primită, ar rămâne în discuție infracțiunile de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000 și deținerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, ținând seama de noile limite ale pedepselor, a solicitat ca instanța să dispună amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83 din noul Cod penal.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 Cod procedură penală se constată că apelul promovat de Ministerul Public este parțial fondat, în timp ce apelurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța are a preciza că toate motivele de apel ale Ministerului Public vizează netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia, deoarece soluția de achitare sau condamnare nu ține de corecta aplicare a legii, ci de interpretarea probelor, așa cum, de altfel, a solicitat chiar Ministerul Public.

Cu privire la apelul promovat de Ministerul Public, se constată că acesta cuprinde două motive: 1. greșita achitare a inculpatului B. G. C. în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și 2. achitarea inculpatului B. V. C. în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 și înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia cu consecința majorării pedepsei și executarea în regim de detenție a pedepselor pentru ambii inculpați.

Referitor la inculpatul B. G. C. instanța are a constata că soluția achitării acestuia este corectă pentru toate faptele, cu excepția infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Astfel, instanța de control judiciar are a constata că prin raportare a probelor administrate în cauză la conținutul legal al acestei infracțiuni, în cauză există suficiente probe cu privire la comiterea acesteia de către inculpat.

Această infracțiune constă în deținerea de către inculpatul B. V. a unor fragmente vegetale în care s-a pus în evidență THC (tetrahidrocannabinol), pentru consum utilizând pipe în interiorul cărora a fost pus în evidență THC.

Este adevărat că nicio probă nu relevă că o anumită parte din imobil era folosită în mod exclusiv de unul dintre inculpați, deși ambii au învederat că spațiul de dormit era clar stabilit și delimitat.

Faptul că în partea de imobil folosită mai des de inculpatul B. G. C. au fost identificate două plante de cannabis, coroborat cu existența pipelor în interiorul cărora s-a pus în evidență THC, dar și cu faptul că inculpatul cunoștea de existența culturilor și plantelor interzise în întreg imobilul pe care folosea împreună cu fratele său și cu faptul că a recunoscut că în trecut a consumat ocazional cannabis, confirmă împrejurarea că acele plante aparțineau acestui inculpat; este adevărat că aceste probe sunt indirecte, dar coroborate cu depoziția martorului „R.”, martor ce a afirmat că ambii inculpați consumau droguri, aceste probe sunt suficiente pentru a justifica reținerea în sarcina inculpatului a unei vinovății penale raportat la infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Faptul că în camera folosită exclusiv de acesta, mai exact în șifonier, s-au descoperit două plante de cannabis (de altfel substanțe/plante de cannabis, și nu numai, au fost descoperite în întreg imobilul folosit de inculpați) plante despre care inculpatul B. V. C. a susținut că îi aparțin, este de natură a conduce la concluzia că inculpatul B. V. a dorit să-l ajute pe fratele său, care nu era de acord cu activitatea de cultivare a tuturor plantelor de către acesta.

Dacă într-adevăr, inculpatul B. G. nu ar fi avut nicio legătură cu acestea, cele două plante de cannabis nu aveau ce căuta în dormitorul său, în dulapul său, acestea fiind singurele spații de folosință delimitată din locuință, celelalte încăperi fiind folosite în comun. În consecință, explicația oferită de cei doi inculpați, în sensul că inculpatul B. G. C. nu cunoștea și nu era de acord cu activitatea fratelui său, inculpatul B. V., nu este veridică, câtă vreme în cauză există și alte probe indirecte (enumerate deja de instanță), dar care coroborate cu această probă directă, confirmă că inculpatul B. G. deținea aceste plante pentru consum propriu, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

În plus, se constată că inculpatul B. G. a recunoscut în fața organelor judiciare că a consumat în trecut cannabis (faptă pentru care nu s-a dispus trimiterea sa în judecată nefiind de fapt incriminat consumul de droguri) și a declarat că știa că fratele său cultiva în apartamentul comun plante de cannabis. Inculpatul a recunoscut că în apartamentul comun există astfel de plante, fără a se consemna că acestea îi aparțin. Împrejurarea că B. G. C. a cunoscut că în apartamentul comun există substanțe interzise, substanțe pe care fratele său le folosea/îngrijea etc., constituie indicii în sensul vinovăției acestuia și coroborate cu celelalte probe confirmă vinovăția acestuia sub aspectul infracțiunii menționate.

Referitor la celelalte infracțiuni pentru care prima instanță a dispus achitarea, respectiv de „trafic de droguri de risc” prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000; „trafic de droguri de mare risc” prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000; „deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu” prevăzută de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000 și „introducerea pe teritoriul României de droguri de mare risc” prevăzută de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000, instanța de control judiciar are a constata, similar primei instanțe, că probele administrate sunt insuficiente pentru a se dispune o soluție de condamnare cu privire la acest inculpat.

Astfel, în mod corect a constatat prima instanță că martorul cu identitate protejată ”R.”a învederat că:

- ambii inculpați sunt persoane liniștite;

- a văzut o cultură de cannabis în apartamentul acestora și din discuțiile cu ”cei doi inculpați a aflat că ar comercializa droguri”; cunoaște că nu foloseau telefonul pentru întâlnirile cu clienții;

- nu au fost de față alte persoane când a discutat cu inculpații și nici nu a observat alte persoane în apartament;

- nu cunoaște persoane care să fi cumpărat droguri de la inculpați;

- ambii inculpați aveau manifestări ale unor persoane care consumă droguri; de menționat că martorul nu a indicat în ce au constat aceste manifestări.

- B. V. ”povestea cel mai mult despre cultură” (de cannabis);

- a solicitat protejarea identității pentru protejarea sa față de persoane din anturajul inculpaților care ar fi amenințat martorul.

- pe ambii inculpați i-a văzut consumând cannabis sub formă de țigări;

- B. V. este cel care a menționat că îi aparține cartea ce prezenta informații despre droguri;

- cu B. G. nu a discutat privitor la cultura de cannabis, însă acesta i-ar fi spus că se ocupă de comercializarea drogurilor.

Se constată că martorul sub acoperire audiat în cauză nu a oferit detalii suficiente care să susțină acuzarea inculpatului B. G. C.: deși s-a învederat că și inculpatul B. G. ar fi fumat plante de cannabis, acest aspect nu face dovada, în persoana acestuia, decât a deținerii drogurilor din apartament în vederea consumului propriu (așa cum s-a precizat anterior și numai coroborat cu celelalte probe) dar nu în vederea altor operațiuni privind traficul de droguri care se pot încadra în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Astfel, instanța de apel, constată similar primei instanțe, că martorul ”R.” nu a fost în măsura a convinge instanța de faptul că inculpatul B. G. C. este persoana care a deținut droguri pentru a fi traficate în vreunul din modurile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 sau că s-ar ocupa de cultivarea de substanțe interzise în acest scop. Afirmația martorului de la urmărire penală în sensul că ”fiecare dintre cei doi inculpați are clienți proprii” nu este susținută de actele de la dosar și nici chiar de depoziția aceluiași martor în cursul judecății, martorul nefiind în măsură să identifice vreo dată a unei tranzacții sau să facă referire la o persoană care ar fi cumpărat droguri de la inculpați, persoană care să poată fi verificată de instanță. Totodată, instanța nu a identificat nici o probă că vreo persoană a cumpărat vreodată, nu neapărat la data descoperirii substanțelor interzise în apartamentul acestuia, droguri de la inculpatul B. G. ori de la B. V., deși inculpații au fost monitorizați de organul de urmărire penală. Faptul că inculpații nu vorbeau la telefon și din acest motiv nu au putut fi identificați cumpărători sau dovedită vreo tranzacție, nu poate constitui un argument care să conducă la constatarea vinovăției acestora pe linia traficului de droguri și în nici un caz la fundamentarea unei soluții de condamnare.

Astfel, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că martorul ”R.” nu a fost în măsura a convinge instanța de faptul că inculpatul B. G. C. este persoana care a deținut droguri pentru consum propriu sau pentru a fi traficate în vreunul din modurile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 sau că s-ar ocupa de cultivarea de substanțe interzise în acest scop. Afirmația martorului de la urmărire penală în sensul că ”fiecare dintre cei doi inculpați are clienți proprii” nu este susținută de actele de la dosar și nici chiar de depoziția aceluiași martor în cursul judecății, martorul nefiind în măsură să identifice vreo dată a unei tranzacții sau să facă referire la o persoană care ar fi cumpărat droguri de la inculpați, persoană care să poată fi verificată de instanță. Totodată, instanța nu a identificat nici o probă că vreo persoană a cumpărat vreodată, nu neapărat la data descoperirii substanțelor interzise în apartamentul acestuia, droguri de la inculpatul B. G. ori de la fratele său, inculpatul B. V..

În plus, instanța este obligată să observe că potrivit art. 103 alin. 3 Cod procedură penală (Cod ce nu era în vigoare la data pronunțării sentinței de către prima instanță, intrând în vigoare la 1 februarie 2014), hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorilor, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Or, în apelul susținut de Ministerul Public, se invocă declarația martorului cu identitate protejată „R.” ca fiind determinantă în fundamentarea soluției de condamnare, susținând că această declarație trebuie coroborată, fără a preciza care sunt acele probe cu care depoziția trebuie coroborată.

Totodată instanța constată, similar primei instanțe, că nu există probe suficiente care să certifice faptul că inculpatul B. G. a cultivat la adresa de domiciliu plante de cannabis ori droguri de mare risc.

Faptul că în locuința acestor s-a descoperit o mare cantitate de drog, sub formă de plante sau substanțe pulverulente, nu este de natură a susține teza că inculpații ar fi traficat aceste substanțe, ci doar că erau pentru consum propriu, în special al inculpatului B. V., care a și declarat că a cultivat acele plante tocmai pentru a evita relații cu furnizorii.

Inculpatului B. G. C. i se mai impută că ar fi cultivat droguri de mare risc – ciuperci halucinogene conținând psilocină și ar fi deținut în vederea comercializării substanță pulverulentă, compusă din extract de planta „Mimosa Hostilis”/„Acacia Tenoiflora”, în care s-a pus în evidență DMT, dar și că ar fi deținut astfel de substanțe interzise pentru consumul propriu.

Inculpatul B. G. a recunoscut că a observat în camera folosită mai des de fratele său un acvariu în care se aflau ciuperci, acvariu pe care l-ar fi atins. Impresiunea digitală aparținând inculpatului descoperită pe partea din sticlă a acvariului nu face dovada deținerii unui obiect, așa cum a susținut Ministerul Public, ci doar a atingerii acestuia. Instanța constată că simplul fapt al locuirii împreună, inclusiv al utilizării acelorași încăperi, determină ca proba indicată (cea a identificării impresiunii digitale pe un obiect din locuință, chiar și pe unul care conține droguri) să nu poată fi concludentă în stabilirea vinovăției penale; tocmai datorită folosirii aceleiași locuințe de către ambii inculpați, impresiunile lor digitale se puteau descoperi în toate încăperile, inclusiv pe mobila din bucătărie (unde s-au descoperit substanțe interzise de lege) sau baie.

Față de împrejurarea că nu s-a probat nicio operațiune privind circulația drogurilor în sarcina inculpatului B. G., fie ele droguri de risc sau de mare risc, instanța de control judiciar nu poate reține că substanțele identificate în locuința inculpatului care conțin psilocină sau în care s-a pus în evidență DMT i-ar aparține acestuia, că a fost de acord cu deținerea lor de către o altă persoană sau că a încurajat o altă persoană (în speță pe fratele său) să cultive în vederea comercializării dar și a consumului propriu droguri risc și de mare risc.

Se constată, de asemenea, că martora ”R.” nu a indicat faptul că inculpatul B. G. ar fi deținut personal droguri de mare risc în vederea consumului propriu, sau pentru comercializare, sau că ar fi comercializat astfel de droguri, sau că ar fi ajutat în vreun fel pe fratele său inculpatul B. V. C., să cultive plante în acest sens.

Câtă vreme nu a putut fi identificată nicio persoană care ar fi cumpărat sau primit droguri de la inculpați, nu a fost descoperită nicio tranzacție, instanța nu poate dispune condamnarea celor doi inculpați pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și mare risc, prevăzute de art. 2 alin. 1 și respectiv art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, numai pe baza acestei depoziții, în condițiile în care martorul a afirmat doar că „știe că fiecare inculpat avea clienții lui”, fără a fi nominalizată vreo persoană sau tranzacție.

În consecință soluția achitării inculpaților pentru aceste infracțiuni este corectă, cu precizarea că temeiul achitării, acela prevăzut de art. 10 lit. d Cod procedură penală anterior este corect, având în vedere că în cauză nu sunt probe care să conducă la certitudinea vinovăției acestora; aceasta deoarece în locuința inculpaților au fost descoperite mai cantități de droguri de risc și mare risc, inclusiv în forma unor culturi, dar nu s-a putut dovedi că au traficat aceste droguri, ci doar că le dețineau pentru consum propriu, pentru inculpatul B. cu precizările efectuate anterior, în sensul reținerii vinovăției numai în raport cu cele două plante de cannabis descoperite în dormitorul său.

Așadar, solicitarea inculpatului B. G. de schimbare a temeiului achitării în art. 10 lit. c Cod procedură penală anterior, este lipsită de fundament, câtă vreme se constată nu că inculpatul nu ar fi comis faptele, ci faptul că nu sunt suficiente probe care să conducă la stabilirea vinovăției acestuia, instanța de fond aplicând principiul in dubio pro reo în mod corect, astfel că și temeiul achitării este corect.

În legătură cu infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu presupus a fi fost comisă de inculpatul B. G., instanța de apel are a constata că soluția de achitare este corectă.

Instanța constată că se impută acestuia că ar fi cultivat droguri de mare risc – ciuperci halucinogene conținând psilocină și ar fi deținut în vederea comercializării substanță pulverulentă, compusă din extract de planta „Mimosa Hostilis”/„Acacia Tenoiflora”, în care s-a pus în evidență DMT, dar și că ar fi deținut astfel de substanțe interzise pentru consumul propriu.

Inculpatul B. G. a recunoscut că a observat în camera folosită mai des de fratele său un acvariu în care se aflau ciuperci, acvariu pe care l-ar fi atins. Impresiunea digitală aparținând inculpatului descoperită pe partea din sticlă a acvariului nu face dovada deținerii unui obiect, așa cum a susținut Ministerul Public, ci doar a atingerii acestuia. Instanța constată că simplul fapt al locuirii împreună, inclusiv al utilizării acelorași încăperi, determină ca proba indicată (cea a identificării impresiunii digitale pe un obiect din locuință, chiar și pe unul care conține droguri) să nu poată fi concludentă în stabilirea vinovăției penale. Tocmai datorită folosirii aceleiași locuințe de către ambii inculpați, impresiunile lor digitale se puteau descoperi în toate încăperile, inclusiv pe mobila din bucătărie (unde s-au descoperit substanțe interzise de lege) sau baie.

Având în vedere că nu s-a probat nicio operațiune privind circulația drogurilor în sarcina inculpatului B. G., fie ele droguri de risc sau de mare risc, instanța nu de control judiciar nu poate reține că substanțele identificate în locuința inculpatului care conțin psilocină sau în care s-a pus în evidență DMT i-ar aparține acestuia, că a fost de acord cu deținerea lor de către o altă persoană sau că a încurajat o altă persoană (în speță pe fratele său) să cultive în vederea comercializării dar și a consumului propriu droguri de mare risc.

Instanța are a observa că martora ”R.” nu a indicat faptul că inculpatul B. G. ar fi deținut personal droguri de mare risc în vederea consumului propriu, sau pentru comercializare, sau că ar fi comercializat astfel de droguri, sau că ar fi ajutat în vreun fel pe fratele său inculpatul B. V. C., să cultive plante în acest sens.

De asemenea, în cuprinsul actului de sesizare, dar și în motivele de apel, se face referire la faptul că în luna februarie 2012 B. G.-C. ar fi efectuat o călătorie în Olanda, întrucât la percheziția domiciliară au fost identificate și ridicate bilete de avion pe ruta București - Eindhoven (Olanda) pe numele său. Instanța constată că nu există probe la dosar că aceste bilete au fost utilizate de inculpat, iar referitor la acest aspect inculpatul a susținut că nu a mai efectuat călătoria întrucât nu a mai putut să se întâlnească cu fratele său în acea țară. În plus, chiar dacă această călătorie ar fi fost efectuată, acest aspect nu face dovada comiterii vreunei fapte în sensul achiziționării de droguri, astfel că acest bilet nu poate reprezenta nici un indiciu în sensul comiterii vreunei fapte penale.

În actul de inculpare, dar și în susținerea apelului, se face referire la existența în apartamentul folosit de inculpați a unor cărți/manuale care privesc cultivarea drogurilor. Instanța constată că inculpatul B. V. C. a recunoscut că aceste obiecte îi aparțin, aspect confirmat prin depoziția martorului cu identitate protejată.

Facturile depuse în probațiune la dosar privind consumul de energie electrică pentru apartamentul folosit de inculpați nu fac dovada faptului că acest consum se poate imputa inculpatului B. G. C..

Având în vedere depozițiile celor doi inculpați în sensul că foloseau în comun obiectele HDD și laptopul descoperite la percheziția domiciliară, văzând că susținerile din rechizitoriu cu privire la acest aspect nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, instanța va constata și de această dată că insuficiența probatorie se interpretează în favoarea inculpatului B. G.. Instanța reține astfel că nu există probe că inculpatul B. G. este persoana care se interesa în mediul electronic de substanțe stupefiante și, chiar dacă acest fapt ar fi real, legea nu interzice această acțiune.

Adresa depusă la dosar de către Ministerul Public (fila 36 dosar apel) prin care se relevă faptul că în perioada anului 2012, din cele 6689 fișiere identificate au fost accesate în parte sau în integralitate, un număr de 4256 fișiere, iar în cursul anului 2013 un număr de 2443 fișiere, nu poate fi luată în considerare, deoarece instanța a respins prin încheierea din 25 februarie 2014 cererile în probațiune formulate atât de Ministerul Public, cât și de inculpați. În plus, Ministerul Public nu poate dispune administrarea unor probe, inclusiv a unor suplimente la raportul de expertiză științifică, după sesizarea instanței, or, în prezent, cauza se află în apel și numai instanța de judecată poate dispune asupra administrării probelor.

Așa cum corect a constatat și prima instanță, probatoriul în cauză este insuficient pentru a dovedi implicarea inculpatului B. G. C. în comandarea din străinătate a unor substanțe interzise, respectiv droguri de mare risc sau că a cunoscut despre existența unor astfel de substanțe în apartamentul pe care-l folosea.

Prin urmare, instanța constată că în cauză, cu referire la aceste fapte imputate inculpatului B. G. C. există doar indicii în baza cărora nu se poate dispune condamnarea acestuia, întrucât condamnarea trebuie să se grefeze pe probe certe de vinovăție și nu pe supoziții, aprecieri sau prezumții relative, așa cum corect a constatat și prima instanță.

În consecință, singura infracțiune pentru care se constată vinovăția inculpatului B. G. C. este aceea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, acest motiv de apel formulat de Ministerul Public fiind întemeiat, pentru care instanța de apel urmează să dispună condamnarea acestuia, consecutiv admiterii apelului promovat de Ministerul Public.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța va constata că legea penală mai favorabilă acestuia este cea nouă, deoarece stabilește limite de pedeapsă mai reduse, potrivit art. 5 Cod penal, având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, împrejurarea că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, că potrivit referatului de evaluare acesta are perspective reale de reintegrare, astfel că o pedeapsă situată la limita minimului special este de natură să conducă la reeducarea acestuia și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală.

De asemenea, se constată că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, și având în vedere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 instanța va dispune suspendarea condiționată a executării acesteia, potrivit art. 81 Cod penal anterior stabilind un termen de încercare de 2 ani și 3 luni și va atrage atenția acestuia asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, respectiv revocarea suspendări condiționate și executarea în regim de detenție, potrivit art. 83 Cod penal anterior.

Cu privire la inculpatul B. V. C., instanța are a observa că acesta recunoaște că a cultivat la adresa de domiciliu și astfel a deținut mai multe plante de cannabis; inculpatul susține că a cultivat la domiciliu și ciuperci cu efect halucinogen ce conțineau psilocină tot în vederea consumului propriu.

B. V. C. nu a susținut, în nici una din declarațiile date organelor judiciare sau instanței de judecată, că ar fi cultivat droguri de risc și de mare risc în vederea comercializării. Instrumentele descoperite în apartamentul inculpatului respectiv un grinder metalic inscripționat „Black Feaf” și un cântar electronic de culoare neagră, inscripționat „Fundango” nu fac dovada certă a faptului că inculpatul folosea acele obiecte pentru a putea comercializa substanțele interzise, acestea putând fi folosite și pentru măsurarea cantității de drog pe care o consuma. De altfel nici un alt obiect ridicat din apartamentul folosit de inculpatul B. V. C. nu dovedește că se poate fi folosit exclusiv la operațiuni ce implică circulația drogurilor astfel cum sunt reglementate de art. 2 din Legea nr. 143/2000: pipe, cântar, instalații de cultivat etc. Prin urmare, obiectele anterior amintite puteau fi folosite atât la cântărirea drogului în vederea comercializării, cât și pentru a cântări drogul înainte de a fi consumat. Acest dubiu trebuie interpretat în favoarea inculpatului, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 Cod procedură penală, urmând a se reține în condițiile dovedirii faptei deja recunoscute de inculpat, respectiv deținere de droguri în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 al 1 și art. 4 al. 1,2 din Legea nr. 143/2000.

Instanța constată, prin raportare la materialul probatoriu administrat în cauză, că este dovedit cu certitudine faptul deținerii drogurilor (de risc și mare risc) de către inculpatul B. V. C. deținere care se realiza în vederea consumului propriu.

Numărul plantelor ridicate din apartament, diversitatea culturii realizate de inculpat precum și cantitatea de drog descoperită la percheziția efectuată în cauză sunt probe certe în înțelesul art. 143 al. 1 și art. 143 al. 2 din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care însuși inculpatul B. V. C. a recunoscut încă din faza urmăririi penale faptul că planta cannabis și creștea ciuperci ”exclusiv pentru consum propriu”. Aceste mijloace de probă descoperite în locuința folosită de inculpat constituie doar indicii în sensul că plantele puteau fi deținute pentru a face obiectul unor operațiuni privind traficul de droguri dintre cele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Astfel, inculpatul B. V. C. a susținut încă de la urmărire penală: ”cultura de plante de cannabis și ciuperci ce au fost găsite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința mea le aveam exclusiv pentru consum propriu. Consumam aceste substanțe deoarece aveam ca scop ritualul enteogenic din timpul unor sesiuni de meditație periodică pe care le practicam individual, în intimitatea dormitorului personal. În ceea ce privește praful de ”Mimosa Hostilis” arăt că l-am comandat personal pe internet din Olanda și am intenționat să îl folosesc împreună cu alte plante pentru a-mi produce o băutură medicinală numită Ayhuasca de proveniență amazoniană. Am renunțat la această intenție deoarece nu am găsit toate ingredientele necesare și nu am avut posibilitatea să produc băutura (...) praful a costat 200 euro și l-am achitat cu ordin de plată poștal”.

Instanța nu are a se îndoi de faptul că inculpatul B. V. este consumator de droguri întrucât comportamentul său în fața instanței de fond și cel indicat de parte cu referire la viața de zi cu zi dovedește pe deplin acest lucru: are o viziune proprie asupra vieții și a propriei condiții pe care susține că nimeni nu o înțelege și din care face un scop în viață refuzând să accepte să aceste manifestări survin tocmai pe fondul consumului de substanțe stupefiante, consum care dă dependență; inculpatul nu ieșea din camera sa mult timp, existau puțini prieteni care să-l viziteze, consuma droguri zilnic.

Probele ridicate din apartamentul în care locuiește inculpatul B. V. constituie astfel probe directe în susținerea acuzației prevăzute de art. 4 al. 1 și art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000.

Toate aceste probe constituie doar indicii, probe indirecte, în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2 al. 1 și art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, fiind necesar să fie indicată cel puțin o probă din care să rezulte intenția inculpatului de a comite infracțiunile anterior menționate.

Cantitatea mare de droguri și obiecte destinate consumului de droguri descoperită în locuință nu face dovada prin ea însăși în acest sens, fiind doar o prezumție relativă care trebuie coroborată cu alte mijloace de probă certe. Cantitatea mare de plante cultivate de inculpat a fost justificată de acesta prin faptul că zilnic folosea droguri la prepararea micului dejun, nu mai dorea să aibă de a face cu distribuitorii care îl înșelaseră la gramaj și care erau violenți.

De asemenea, se constată că singura probă în susținerea acestor acuzații este declarația dată de martorul ”R.”, ce susține că:

- are cunoștință de o cultură de cannabis la locuința celor doi inculpați (acest aspect probează doar infracțiunea prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 243/2000 și, pentru considerentele anterior expuse, doar în sarcina inculpatului B. V. C.);

- știe că acea cultură este destinată și comercializării. Această susținere a martorului nu poate fi verificată decât prin faptul dovedirii cel puțin a unei tranzacții și în condițiile în care martorul nu a susținut că ar fi cumpărat vreodată/că i s-ar fi oferit spre consum etc. droguri de către acest inculpat;

- tranzacțiile ar fi realizate de inculpat la domiciliul său; organele de cercetare penală trebuiau să verifice susținerile acestui martor și să facă dovada în acest sens. Faptul deținerii unor droguri nu absolvă organul de cercetare penală de dovedirea scopului deținerii/cultivării acelor substanțe. Instanța constată, similar primei instanțe, așa cum s-a precizat și anterior, că nu există nici o dovadă a inițializării unor contacte cu persoane care consumă droguri, că inculpatul ar fi comercializat la o dată anume substanțe interzise, că ar contactat persoane în vederea vânzării etc. De altfel organele de cercetare penală nu au indicat nici modalitatea în care se presupune că ar fi acționat inculpatul în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 al. 1 sau art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, pentru ca instanța să poată identifica operațiuni specifice traficului de droguri. În condițiile în care martorul ”R.” face referire la faptul că ”știe că inculpatul (inculpații după cum a susținut) cultivă cannabis pentru distribuție” întrucât inculpatul ”are proprii clienți”, iar tranzacțiile sunt făcute la locuința lui, instanța constată că martorul are în vedere fapte anterioare, fapte care puteau fi probate, iar prin intermediul acestora ar fi putut fi identificată intenția, calificată prin scop, a infracțiunilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000. De altfel, martorul a oferit anchetatorilor informații ce puteau fi verificate (tranzacționarea de droguri ”la domiciliu unde vin clienții”).

- nu au fost de față alte persoane când a discutat cu inculpații și nici nu a observat alte persoane în apartament; așa fiind, instanța constată că ne aflăm în prezența unei probe de ”unu la unu”: declarația inculpatului B. V. C. (susținută într-o anumită privință de cea a inculpatului B. G. C.) și declarația martorului ”R.”, acesta din urmă neputând confirma ea singură faptul traficării drogurilor, mai precis a cel puțin unei operațiuni de traficare a unor droguri, condiții în care această declarație nu poate fundamenta o hotărâre de condamnare;

- nu cunoaște persoane care au cumpărat droguri de la inculpat (inculpați); prin urmare martorul tot ce a declarat ar cunoaște de la inculpat. Cum inculpatul B. V. a recunoscut cultivarea de plante interzise în vederea consumului propriu, aspect confirmat și de inculpatul B. G. care i-a atras atenția fratelui său cu privire la comportamentul adoptat, instanța nu poate acorda nici un fel de relevanță juridică depoziției martorului cu identitate protejată, în lipsa unor minime verificări privind susținerile acestuia.

- ambii inculpați aveau manifestări ale unor persoane care consumă droguri; martorul nu a indicat însă în ce au constat aceste manifestări. Dacă în ceea ce privește pe inculpatul B. V. C. instanța de fond, dar și cea de apel, a putut constatat un comportament care trădează emotivitate crescută, în ceea ce privește pe inculpatul B. G. C. instanța nu a putut observa un comportament similar.

- pe ambii inculpați i-a văzut consumând cannabis sub formă de țigări; nu există nici o dovadă că, dacă acest fapt ar fi real, ceea ce s-a consumat a constituit consum de droguri (neincriminat de lege). D. fiind informațiile cu caracter de generalitate prezentate de martor, instanța nu poate reține ca fiind veridice susținerile acestuia, cu atât mai mult cu cât nu se poate stabili dacă martorul este consumator de droguri și cunoaște sau se presupune că ar cunoaște, ce puteau să conțină țigările care s-ar fi fumat.

- B. V. este cel care a menționat că îi aparține cartea ce prezenta informații despre droguri; acest aspect nu relevă decât interesul, de altfel recunoscut de inculpatul B. V. C., în ceea ce privește cultivarea drogului.

Așa fiind, se constată că depoziția martorului cu identitate protejată ”R.” nu poate fi verificată cu nici un mijloc de probă și corect a fost analizată în probațiune în condițiile în care se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

Instanța reține, în consecință, că depoziția martorului nu este relevantă decât sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 4 al 1 și art. 4 al 1, 2 din Legea nr. 143/2000.

Urmând linia acestui raționament, instanța de apel constată, similar primei instanțe, că singurul aspect ce poate fi luat în considerare la aprecierea infracțiunii prevăzute de art. 2 al. 1 și art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 este cantitatea de drog descoperită la locuința inculpatului B. V. C. și care constituie doar un indiciu care ar fi trebuit să fie coroborat cu alte mijloace de probă, coroborare ce nu poate fi efectuată în lipsa altor probe care să conducă la stabilirea vinovăției acestuia.

În consecință, soluția de achitare a inculpatului B. V. sub aspectul comiterii acestor infracțiuni este corectă, apelul promovat de Ministerul Public sub acest aspect fiind lipsit de temei.

Declarația martorului cu identitate protejată nu poate fi valorificată nici în ceea ce privește acuzația prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 în condițiile în care acest martor nu cunoaște nimic despre eventuale droguri de mare risc care ar fi fost deținute în apartament de către inculpatul B. V. C..

În cazul acestei infracțiuni însă, instanța constată că există alte probe certe în sensul că fapta există și a fost comisă de inculpatul B. V. C., contrar susținerilor acestuia cu prilejul motivării apelului; astfel, se constată că inculpatul cunoștea (și trebuia să cunoască conținutul dispozițiilor legale) respectiv că deținerea de droguri în vederea consumului propriu este interzisă, că a căutat informații referitor la cultivarea și îngrijirea plantelor ce produc efecte halucinogene. Inculpatul a declarat că a consumat substanțe interzise ”deoarece avea ca scop ritualul enteogenic din timpul unor sesiuni de meditație periodică” pe care le practica individual; a comandat praful de ”Mimosa Hostilis” personal ”pe internet din Olanda și a intenționat să îl folosească împreună cu alte plante” pentru a-și produce o băutură medicinală numită ”Ayahuasca” de proveniență amazoniană (băutură ce produce modificări ale activității cerebrale). Există dovada că inculpatul B. V. C. este persoana care a cumpărat substanța interzisă, că a introdus-o în țară fiind cumpărată din Olanda. Toate aceste aspecte converg spre concluzia că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

În legătură cu această infracțiune instanța reține că potrivit expertizei criminalistice efectuate în cauză, în substanța pulverulentă de culoare roz, etichetată „Acacia Tenoiflora” descoperită la percheziția domiciliară s-a pus în evidență DMT (N,N-dimethyltryptamine); instanța are a constata că nu întreaga cantitate de substanță pulverulentă de culoare roz ce a fost descoperită la domiciliul inculpatului B. V. C. este constituită din DMT, ci în cantitatea descoperită s-a pus în evidență DMT(N,N-dimethyltryptamine), așa cum judicios a observat și prima instanță. Prin urmare instanța constată că suma indicată în actul de sesizare ca fiind valoarea coletului (5000 euro) nu este întemeiată, nefiind vorba de cantitatea de 1955,5 grame DMT, ci de cantitatea de 1955,5 grame de substanță roz în care s-a pus în evidență DMT. Valoarea cantității de substanță interzisă în care s-a pus în evidență DMT este de 200 euro, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune de inculpat (aceste înscrisuri dovedesc faptul că la data de 10.11.2012 inculpatul a achitat un colet venit din Olanda), așa cum corect a constatat și prima instanță.

Motivele care l-au determinat pe inculpat să nu folosească planta comandată timp de mai bine de 6 luni nu au relevanță în cauză cu privire la încadrarea juridică a faptei de trafic internațional de droguri de mare risc, legea incriminând prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 atât traficul internațional de droguri în vederea consumului propriu, cât și traficul în vederea efectuării unei operațiuni din cele cuprinse în art. 2 din Legea nr. 143/2000. Prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt avute în vedere inclusiv operațiuni de contrabandă a unor astfel de substanțe, acesta fiind motivul pentru care sancțiunile în cazul acestei infracțiuni sunt ridicate.

Instanța reține însă că, prin faptul că inculpatul B. V. C. nu a deschis pachetul primit din Olanda (noiembrie 2012) până la data la care s-a efectuat percheziția domiciliară (luna iunie 2013) denotă, o dată în plus, că drogul comandat era destinat consumului propriu și nu tranzacționării.

Împrejurarea că pentru infracțiunea de introducere în țară a drogului prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 prima instanță nu s-a raportat în totalitate la concluziile scrise formulate de inculpat în apărare nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, așa cum a susținut acesta în susținerea apelului.

Acest drept este asigurat chiar dacă instanța, în considerente, face referiri doar la acele împrejurări, probe, ce conduc la stabilirea vinovăției/nevinovăției unei persoane, fără a fi necesară a analiză exhaustivă a tuturor motivelor invocate, fiind vorba de o interpretare „per a contrario”.

De altfel, prin concluziile scrise depuse la dosar (filele 69-74 dosar fond) nu se invocă chestiuni ce ar trebui să se regăsească în cuprinsul motivării instanței de judecată: exemplificativ, considerații filosofice, cu precizarea lucrării „Revolta maselor” scrisă de Ortega y Gasset ori considerații privind studiu infracțiunii din perspectiva psihologică a actului infracțional.

Celelalte aspecte invocate au fost avute în vedere de către prima instanță, chiar analizate în mod exhaustiv, dar nu în sensul dorit de inculpat, ci în strânsă legătură cu restul probelor administrate în cauză, astfel că hotărârea primei instanțe respectă cerințele legale ale motivării, astfel cum sunt prevăzute de art. 403 Cod procedură penală, astfel că această susținere a inculpatului este nu numai neîntemeiată, dar depășește cadrul legal.

În speță, prima instanță a arătat în expozitiv care sunt motivele pentru care a constatat vinovăția acestui inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Susținerea că planta „mimosa hostilis” nu figurează pe lista plantelor interzise de Legea nr. 339/2005 și în consecință, nu ar reprezenta drog, este contrazisă de faptul că DMT (N, N-dimethyltryptamine) figurează în Tabelul 1, anexă la legea nr. 143/2000 care arată care sunt substanțele considerate drog, în speță drog de mare risc, astfel că apărarea inculpatului este lipsită de substanță sub acest aspect, iar solicitarea acestuia de achitare nu poate fi primită.

Cu privire la infracțiunile prevăzută de art. 4 alin. 1 și art. 4 alin. 2 din același act normativ, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor și amânarea aplicării acestora, în timp ce Ministerul Public a solicitat majorarea acestora prin înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia.

Instanța de apel are a constata că ambele susțineri sunt nefondate, în condițiile intrării în vigoare a Noului Cod penal și care impune aplicarea legi penale mai favorabile.

Cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 din aceeași lege, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului ce era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă, noua sancțiune fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, în această situație fiind redusă doar limita minimului special cu 3 luni.

Situația este asemănătoare și în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 2, sancțiunea fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani, față de vechile limite de la 2 la 5 ani închisoare.

În consecință, sub aspectul speciei și limitelor de pedeapsă, legea mai favorabilă este legea nouă.

Odată determinată legea mai favorabilă, instanța observă că și eventualele circumstanțe agravante sau atenuante și pedepsele accesorii și complementare se aplică tot din legea stabilită ca fiind mai favorabilă, în speță noul Cod penal. De altfel, ar fi absurd a se aplica sub aspectul speciei și limitei de pedeapsă o lege, iar circumstanțele agravante sau atenuante, precum și pedepsele accesorii și complementare din altă lege, deoarece acestea împreună reprezintă o instituție juridică autonomă, și anume pedeapsa și limitele acesteia.

Fără a proceda la aprofundarea teoriei acestor instituții juridice autonome, instanța se mărginește la a menționa că în speță sunt aplicabile aceste instituții și nu legea identificată ca mai favorabilă în întregul ei, deoarece prin aplicarea legi penale mai favorabile s-ar ajunge la situația absurdă ca situația inculpatului să fie îngreunată urmare a aplicării unei legi ce i-ar fi mai favorabile, ceea ce reprezintă o contradicție, nu numai în termeni, dar și o situație aberantă.

Pe de altă parte, se cuvine a fi menționată împrejurarea că niciodată, în istorie, sistemul judiciar nu a fost confruntat cu o reformă atât de profundă a instituțiilor, a conceptelor ce stau la baza celor trei piloni ai dreptul penal, respectiv infracțiune, răspundere penală și pedeapsă, cu o modificare substanțială în ce privește sancționarea pluralității de infracțiuni, încât a respinge teoria instituțiilor juridice autonome s-ar ajunge, pur și simplu, la o agravare nejustificată și neurmărită de legiuitor, a situației juridice a persoanelor în curs de judecată.

Se mai cuvine a fi menționat, că însăși structura noului Cod penal este cea a instituțiilor juridice autonome, fără a mai menționa discuțiile doctrinare ce au avut loc la . Codului penal anterior, dar și la . Codului penal C. al II-lea, când a avut loc o altă reformă, dar nu atât de substanțială ca prezenta reformă.

Exemplificativ, în Cas. II, dec. 2154/1937, instanța supremă a statuat că: „se poate face aplicațiunea cumulativă a două legiuiri în caz de concurs a două infracțiuni, ori de câte ori instanțele de fond găsesc că pedeapsa pentru una din infracțiuni este mai mică după una din legiuiri, iar pentru cealaltă infracțiune pedeapsa este mai mică după cealaltă legiuire”. apud V. Papadopol, I.S., .P., Codul penal al RPR adnotat, 1948, p.23 (n.48); sau în Cas. II, dec.4021/1938, tot instanța supremă a statuat că: „… deși instanța de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceea ce privește calificarea faptului și gradarea pedepsei, textele din vechiul cod penal, ca unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea era îndreptățită să facă în favoarea acestuia, dacă a găsit că merită acest tratament, și aplicațiunea art. 65 din noul cod penal (ref. la suspendarea condiționată, n.ns.) deoarece conținea un principiu de drept menit să ducă la ușurarea situațiunii inculpatului” – în op. cit., p.21, n.40.

Iată că și după . Codului penal C. al II-lea, însăși instanța supremă a vremii a procedat la aplicarea instituțiilor juridice autonome, studiile de doctrină fiind numeroase, marea majoritate a teoreticienilor, dar și a practicienilor fiind partizanii aplicării acestor instituții juridice autonome.

În acest sens, instanța procedează doar la enumerarea câtorva mari autori ce au îmbrățișat această teorie: Gh. D., Aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului penal, în R.R.D. nr. 3/1970, p. 61-62; D. P., Prevederile noului Cod penal cu privire la succesiunea legilor penale, în R.R.D. nr. 6/1968, p. 14-15; Tr. P., D. penal comparat, 1923, p. 121; G. A., Comentariu în Th. V. și colab., Codul penal al RSR comentat și adnotat, 1972, p.66; C. B., B. B., Manual de drept penal, Partea generală, U.J., 2007, p.139; V. P., C. de drept penal, partea generală, vol. I, U.J., 2010, p.89; F. Streteanu, „Aplicarea legii penale mai favorabile” studiu publicat pe www.just.ro.; M. U., „D. penal”, Ed. UJ, București, 2014.

În plus, se impune precizarea că potrivit art. 173 noul Cod penal prin „lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”.

Sensul acestei definiții derivă din cele statuate de fosta Curte de Casație în Cas. II, dec. 4031/1938: „Termenul ”lege” folosit de legiuitor în art. 3 c.pen. nou nu trebuie interpretat în sensul strict tehnic,ci în acela mai larg de normă de drept; deci nimic nu se opune ca să se combine normele mai blânde, din două sau mai multe legi succesive…” apud Codul penal adnotat, p. 21”.

Nu este de neglijat că voința legiuitorului a fost aceea de aplicare a acestor instituții, ceea ce rezultă și din art. 41 propus a se introduce în legea nr.187/2012 (proiect Legea nr. 158/2014, ce nu a fost adoptată):

„ (1) În aplicarea prevederilor art.5 din Codul penal se stabilesc și se aplică, pentru fiecare instituție de drept penal autonomă, dispozițiile mai favorabile din legile succesive.

(2) Verificarea aplicabilității art.6 din Codul penal se face prin raportare la fiecare instituție de drept penal autonomă incidentă în cauză.

(3) Prevederile art.5 și 6 din Codul penal nu se aplică cu privire la imprescriptibilitatea răspunderii penale sau a executării pedepselor pentru unele infracțiuni.”

Se mai poate susține că aplicarea acestor instituții juridice autonome derivă din însăși previzibilitatea și predictibilitatea legii penale: nu se poate opune unui infractor un alt regim sancționator, de pildă, al concursului de infracțiuni sau recidivei, decât cel pe care acesta l-a cunoscut și acceptat la momentul comiterii faptei; a proceda altfel, înseamnă a nu se mai ține seama de cerința extrem de importantă a previzibilității și predictibilității, dar și a clarității și accesibilității legii penale și a-l sancționa pe infractor într-o manieră pe care acesta nu putut să o prevadă la momentul comiterii faptei, ceea ce ar încălca însuși principiul legalității pedepsei, ca principiu ce stă la temelia sistemului de drept penal.

O lege este accesibilă nu prin publicarea ei, ci prin utilizarea unor exprimări conforme normelor de tehnică a elaborării actelor normative, astfel încât să poată fi ușor înțeleasă de destinatar, care destinatar nu trebuie să fie obligat a apela la profesioniștii în domeniu, ci trebuie să fie clară destinatarului cetățean obișnuit, cu un nivel mediu de pregătire.

În al doilea rând, legea trebuie să fie previzibilă, adică să fie redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane (care la nevoie poate apela la consultanță de specialitate) să-și corecteze conduita. Persoana trebuie să fie capabilă să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele unei acțiuni, în circumstanțele date. Aceste consecințe nu trebuie să fie previzibile cu absolută certitudine. Deși certitudinea este dezirabilă, aceasta poate atrage o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să fie capabilă să țină pasul cu circumstanțele în schimbare. Prin urmare, multe legi sunt redactate în mod inevitabil în termeni care sunt vagi într-o mică sau mai mare măsură și a căror interpretare și aplicare sunt chestiuni de practică.

Legea trebuie să fie suficient de clară cu privire la împrejurările sau condițiile care justifică aplicarea ei și să conțină măsuri de protecție a persoanei împotriva ingerințelor arbitrare, în special în materie penală (Curtea EDO, hotărârea din 1 aprilie 2008, în cauza V. contra României, paragraful 68; Curtea EDO, hotărârea din 26 martie 1987, în cauza Leander contra Suediei, paragraful 52-57.

Curtea Europeană a arătat în cauza R. vs. România că sintagma „prevăzut de lege” înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar și calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei și previzibilă (a se vedea și Hotărârea Amann împotriva Suediei (GC) nr. 27.798/95, paragraful 65, CEDO 2000).

În ceea ce privește cerința previzibilității legii, Curtea a arătat că o normă este „previzibilă” numai atunci când este „redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita. S-a mai arătat că sintagma „prevăzută de lege” nu se referă doar la dreptul intern, ci vizează și calitatea „legii”; prin această expresie se înțelege compatibilitatea legii cu principiul preeminenței dreptului, menționat explicit în preambulul convenției (...)”.

Inculpații, în general, nu sunt persoane care activează ca profesioniști în anumite domenii, astfel că nu s-a putut aprecia că aceștia ar fi avut o obligație de prevedere a unei norme penale mai importantă decât o persoană particulară obișnuită (Curtea EDO, secția II, decizia Eurofinacom versus Franța, 7 septembrie 2004).

Art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților sale fundamentale reglementează principiul „nici o pedeapsă fără lege”, ceea ce presupune ca legea penală să fie suficient de precisă pentru a asigura previzibilitatea faptului că un anumit act constituie infracțiune. Același principiu impune neaplicarea legii penale în mod extensiv în dezavantajul acuzatului, de exemplu prin analogie. Rezultă că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și sancțiunile care le pedepsesc (cauza Achour împotriva Franței [MC], nr. 67.335/01, § 41, 29 martie 2006).

Noțiunea “drept” (“law”) folosită la art. 7 corespunde noțiunii “lege” ce apare în alte articole din Convenție; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială și implică condiții calitative, printre altele, pe cele ale accesibilității și previzibilității (cauza Cantoni împotriva Franței, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, paragraful 29, cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Curtea EDO 2000-VII, și E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, 7 februarie 2002).

Curtea Europeană a arătat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, 28 martie 1990, . nr. 173, p. 26, paragraful 68).

Urmând linia acestui raționament, se impune precizarea că dreptul penal are la bază principii fundamentale ce călăuzesc elaborarea și realizarea normelor de drept penal, fiind prezente în întreaga reglementare juridico-penală și exprimă o anumită concepție de politică penală.

Alături de principiile fundamentale, dreptul penal mai cuprinde principii generale și principii instituționale.

Principiile fundamentale sunt reguli de drept cu incidență generală și absolută, ce nu pot fi nesocotite de alte principi, pe când principiile generale sunt reguli derivate din cele dintâi și subordonate acestora, având și ele incidență generală, dar restrânsă la anumite laturi ale reglementării juridico-penale.

Principiile instituționale sunt subordonate atât principiilor fundamentale, cât și celor generale, fiind aplicabile numai în cadrul instituțiilor la care se referă.

Principiile fundamentale includ nu numai principiile comune întregului sistem de drept, ci și acelea proprii dreptului penal, ca ramură a sistemului de drept.

În acest sens, principiul legalității incriminării este înscris în art. 1 noul Cod penal (fost art. 2 vechiul Cod penal) care prevede că: „Legea prevede care fapte constituie infracțiuni”.

Dispozițiile art. 2 noul Cod penal consacră principiul legalității sancțiunilor de drept penal și prevede că: „(1)Legea penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță ce se pot lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. (2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită.”

Acest principiu exprimă regula că întreaga activitate de apărare împotriva criminalității trebuie să se desfășoare pe baza legii și în strictă conformitate cu legea, adică atât conduita pretinsă membrilor societății (fapta interzisă sau, dimpotrivă, ordonată) cât și sancțiunea la care aceștia se expun în caz de nerespectare a legii penale trebuie să fie prevăzute de lege, iar realizarea prin constrângere a ordinii de drept penal să fie efectuată în deplină conformitate cu legea.

Principiul legalității în domeniul dreptului penal se exprimă în regulile nullum crimen sine lege și nulla poena sine lege.

În virtutea acestor reguli, o faptă, oricât de periculoasă ar fi, nu poate constitui infracțiune dacă nu este prevăzută ca atare de lege, iar o constrângere aplicată unei persoane nu constituie pedeapsă, ci o manifestare de violență arbitrară, dacă nu este prevăzută de lege.

Astfel conceput și formulat, principiul legalității a fost și este destinat să servească drept garanție a libertății persoanei împotriva arbitrariului în activitatea judiciară, ca și împotriva unei legi care ar incrimina ex novoo o faptă care, în momentul în care a fost săvârșită nu era prevăzută de lege ca infracțiune.

Principiul se opune ca o persoană care a săvârșit o faptă ce nu era prevăzută ca infracțiune, să fie surprinsă prin apariția unei legi care ar incrimina acea faptă și care s-ar aplica retroactiv, ceea ce înseamnă că infracțiunea și pedeapsa trebuie să fie prevăzute printr-o lege anterioară comiterii faptei, pe considerentul că legea avertizează înainte de a pedepsei – lex moneat prius quam feriat.

Argumentele anterior menționate se impun a fi coroborate și cu principiul neretroactivității legii penale, cuprins în art. 2 și 3 noul Cod penal (fost art. 11 vechiul Cod penal).

Toate acestea sunt pe deplin valabile și în cazul aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni și recidivă, dar și pentru infracțiunea continuă, continuată și progresivă, pentru a ne limita doar la instituțiile juridice autonome aplicabile în speță (sunt valabile în cazul tuturor instituțiilor juridice autonome, nu numai celor enunțate).

De altfel, în același sens a statuat și instanța supremă prin Decizia nr. 2 din 2014 pronunțată în cadrul unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În consecință, instanța de control judiciar stabilește aplicarea instituțiilor juridice autonome, în sensul Deciziei nr. 2/2014 precitată, și va proceda la aplicarea dispozițiilor din vechiul Cod penal în ceea ce privește instituția individualizării judiciare a pedepsei.

Așa fiind, stabilind că legea penală mai favorabilă în speță este Legea nr. 255/2013 și pe cale de consecință Noul Cod penal.

Cum noua lege stabilește că efectul reținerii circumstanțelor atenuante este reprezentat de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime și nu coborârea pedepsei sub limita minimului special, așa cum prevedea Cod penal anterior, instanța constată că din această perspectivă, fiind vorba de o instituție juridică autonomă, este mai favorabilă dispoziția înscrisă în acest din urmă cod, deoarece pedeapsa nouă la care s-ar ajunge ar fi mult mai mare față de cea anterior aplicată de prima instanță, astfel că s-ar înrăutăți situația inculpatului.

De asemenea, se constată că toate împrejurările favorabile inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, iar înlăturarea circumstanțelor atenuante nu se impune, având în vedere că nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul B. V. C. ar deține drogurile de risc sau de mare risc în vederea comercializării, iar prin raportare la atitudinea manifestată în fața instanței se constată că este posibil ca inculpatul să consume în mod exagerat droguri, indiferent de motivația pe care o dă acestui fapt. Este adevărat că fiecare persoană este dotată cu liber arbitru și poate dispune de corpul său așa cum dorește; există însă situații în care, din diverse motive legate de anturaj, educație etc, o persoană să prefere să iasă în evidență în alt mod decât cel acceptat de normele de conviețuire socială unanim acceptate. Acest fapt nu este de fiecare dată lăudabil, iar în cazul inculpatului se constată că acesta pare să fi exagerat în consumul efectuat, așa cum judicios a constatat și prima instanță.

Instanța are în vedere însă că faptele inculpatului, pentru care s-a stabilit vinovăția sa penală, deși sunt grave, au fost recunoscute de acesta; inculpatul a adoptat o atitudine procesuală sinceră, a indicat faptul că este consumator de droguri de mai mult timp, că se ocupă de cultivarea plantelor de cannabis întrucât nu dorește să mai apeleze la traficanții de droguri care îl înșelau la gramaj sau care erau violenți.

De asemenea, se constată că nu există probe că inculpatul ar fi comercializat sau traficat drogurile cumpărate din Olanda sau cultivate în apartamentul în care locuia, astfel încât se va reține că inculpatul prezintă o dependență față de consumul de stupefiante.

În același timp sunt avute în vedere concluziile referatului de evaluare: în familia inculpatului se observă atașamentul puternic între membrii acesteia, nu există vreun model comportamental infracțional în familie. Factorii care au contribuit la comiterea infracțiunilor sunt de natură psiho individuală: a beneficiat de suficient spațiu în propriul apartament și de suficientă intimitate, a consumat de la vârsta de 19 ani ocazional droguri. Consilierul de probațiune a remarcat faptul că mediul de detenție experimentat în arest preventiv de inculpat a constituit un factor decisiv în evitarea pe viitor a reluării unui comportament infracțional; totodată s-au identificat factori de natură a inhiba reluarea comportamentului infracțional: sprijinul moral și financiar al familiei, stabilitatea locativă, disponibilitate de a se angaja în activități lucrative, lipsa antecedentelor penale și a unor modele infracționale în familie.

Față de aceste considerente, având în vedere și vârsta inculpatului, faptul că este la primul contact cu legea penală, atitudinea procesuală extrem de sinceră, împrejurarea că există posibilitatea de a-și ține sub control comportamentul pe viitor, în cauză corect au fost reținute dispozițiile art. 74 al 2 Cod penal anterior, astfel că acest motiv de netemeinicie invocat de P., dar și de către inculpatul B. V. C. este lipsit de temei.

În speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru amânarea aplicării pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul B. V., deoarece în raport de persoana acestuia, de cantitatea mare de drog deținută în vederea consumului propriu, de posibilitățile sale de îndreptare, sunt necesare măsuri de supraveghere care să asigure o bună conduită din partea acestuia și o reală reintegrare socială a acestuia, inclusiv prin urmarea unor programe de dezintoxicare pentru înlăturarea narco-dependenței.

Pentru considerentele mai sus expuse, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, ST B. se va desființa sentința atacată în ce privește soluția de achitare a inculpatului B. G. C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, se va dispune condamnarea inculpatului B. G. C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 81 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal se va dispune suspendarea condiționată a executării acestei pedepse stabilind un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

Se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.

Se va constata că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 11.06.2013 – 09.08.2013.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, pentru considerentele anterior expuse, se vor respinge apelurile declarate de inculpații B. G. C. și B. V. C. împotriva aceleiași hotărâri.

Cu aplicarea art. 275 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide:

I. Admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial B. împotriva sentinței penale nr. 251/15 octombrie 2013 a Tribunalului B., pe care o desființează în ce privește soluția de achitare a inculpatului B. G. C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, condamnă pe inculpatul B. G. C. (cu datele prevăzute de art. 107 alin. 1 Cod procedură penală) la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 81 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării acestei pedepse stabilind un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.

Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 11.06.2013 – 09.08.2013.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

II. Respinge apelurile declarate de inculpații B. G. C. și B. V. C. împotriva aceleiași hotărâri.

Onorariul avocatului din oficiu I. Lorenzia pentru inculpatul B. V. C. în sumă de 300 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare.

Obligă inculpatul B. V. C. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul B. G. C. suma de 200 lei cu același titlu.

Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 martie 2014.

Președinte, Judecător,

pentru M. Ș., S. F.

aflată în concediu legal, semnează,

VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ,

E. B.

GREFIER,

A. O.

Red. S.F. /11.08.2014

Tehnoredact. A.O./12.08.2014/6 ex.

Jud. fond E. M. T.

← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr....		Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 252/2014. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 108/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 173/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 56/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 19/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 252/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 58/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 649/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 88/2014. Curtea de Apel BRAŞOV