Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 456/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 456/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-08-2014 în dosarul nr. 3056/100/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.456/2014
Ședința publică din 5 august 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. P., judecător
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. T.
S-a luat spre examinare contestația la executare formulată de condamnatul M. A., împotriva sentinței penale nr.494/30.06.2014, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Maramureș, privind executarea sentinței penale nr. 81/29.02.2012 a Tribunalului Cluj.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul M. A. aflat în stare de arest, asistat de av.P. D., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av.T. I., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, condamnatul învederează instanței că-și menține contestația formulată.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a contestației.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea contestației la executare în sensul deducerii din pedeapsa executată a perioadei de arest preventiv din 10.11.2010 până în 20.09.2011. Arată că această contestație a fost întemeiată pe disp.art.598 alin.1 lit.d cumulat cu art.72 C.penal ori, în art.72 C.penal nu se face distincție între cele două situații, respectiv pedeapsă definitivă sau nedefinitivă. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestatției ca nefondată pe baza argumentelor arătate de prima instanță în hotărârea atacată. Consideră că textele de lege fac referire la situația unei persoane condamnate, la hotărâri și pedepse dispuse prin hotărâri de condamnare și nu consideră că legiuitorul trebuia să precizeze expres că acestea trebuie să fie definitive. Arată că această contestație a fost întemeiată pe dispoziții care privesc executarea ceea ce presupune că hotărârea la care se face referire este definitivă. Pe de altă parte, este posibilă deducerea în măsura în care soluția de achitare va rămâne definitivă în condițiile realizării unor operațiuni specifice însă în acest moemnt procesual cererea este este prematur formulată.
Condamnatul M. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată în scris în sensul deducerii perioadei executate în arest preventiv. Arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la practicile judiciare depuse în argumentarea cererii. Consideră că textul art.72 alin.1 teza finală C.penal face distincție clară între situațiile prevăzute la art.585 C.pr.pen. și art.598 alin.1 lit.d teza finală C.penal. Totodată, solicită ca instanța să se pronunțe cu privire la practicile judiciare depuse la instanța de fond.
CURTEA
Asupra contestației penale de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr. 494/30.06.2014, pronunțată în dosar nr._, a respins contestația la executare formulată de condamnatul M. A., fiul lui E. și I., născut la data de 08.04.1971, deținut în P. Baia M..
În temeiul art. 275 al. 2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu, G. A., în sumă de 100 lei.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
La data de 02.06.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș sub dosar nr._ contestația la executare formulată de condamnatul petent M. A., privind executarea sentinței penale nr. 81/29.02.2012 a Tribunalului Cluj. În drept, s-a indicat cazul prevăzut de art. 598 al.1 lit. d C.pr.pen., invocându-se existența unei cauze de micșorare a pedepsei.
În esență, condamnatul petent a solicitat deducerea, în baza art. 72 Cod penal, din pedeapsa de 4 ani închisoare în a cărei executare se află, a perioadei de arest preventiv 10.11.2010 – 20.09.2011 dispusă și executată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj pentru fapte concurente.
S-a solicitat de la Tribunalul Cluj și s-au înaintat la dosar copii ale sentințelor penale nr. 81/29.02.2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ (și copia mandatului de executare) și nr. 43/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, cu mențiunea că această din urmă hotărâre nu este definitivă.
Tribunalul Maramureș a reținut că prin sentința penală nr. 81/29.02.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, condamnatului petent M. A. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află în prezent (mandat de executare nr. 133/2012 emis la data de 18.03.2013 de Tribunalul Cluj).
Cu privire la petentul M. A. s-a pronunțat și sentința penală nr. 43/D/2012 din 2.02.2012 a Tribunalului Cluj în dosar nr._, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și, în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 11.11.2010 și până la data de 20.09.2011.
Potrivit celor comunicate de Tribunalul Cluj, această din urmă hotărâre nu este definitivă, dosarul aflându-se în prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru judecarea recursului.
Dispozițiile art. 72 Cod penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate și prevăd că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Condamnatul petent a solicitat deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare pe care o execută a perioadei în care a fost arestat preventiv pentru fapte concurente în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, respectiv perioada 10.11.2010 – 20.09.2011.
Având în vedere că în cauza în care condamnatul petent a fost arestat preventiv nu s-a dispus o soluție definitivă cu privire la faptele pentru care a fost urmărit penal și apoi judecat, instanța a apreciat că la acest moment computarea măsurii preventive nu poate opera.
Scăderea duratei arestării preventive evident va fi dispusă după pronunțarea unei hotărâri definitive, pe baza căreia să se poată statua și cu privire la concurența infracțiunilor, neavând relevanță sub acest aspect dacă hotărârea va fi de condamnare, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 72 Cod penal nu presupune cu necesitate și realizarea unor operațiuni de contopire a pedepselor.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul M. E. A., solicitând admiterea căii de atac și deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare pe care o execută, a perioadei în care a fost arestat preventiv pentru fapte concurente în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, respectiv perioada 10.11.2010 – 20.09.2011.
În susținerea contestației Curtea reține că petentul a depus în probațiune la fila 74 în fața Tribunalului Maramureș, sentința penală nr. 169/09.06.2010 a Tribunalului A., prin care într-o situație similară magistații au admis solicitările contestatorului.
Curtea, examinând contestația formulată, constată că aceasta este nefonată pentru următoarele argumente:
Justificarea scăderii duratei măsurilor preventive constă în aceea că deținerea preventivă constituie o consecință a faptei, la fel ca și pedeapsa, iar în cazul în care nu s-ar proceda în acest mod, condamnatul ar executa o pedeapsă mai mare, decât cea aplicată de instanță.
Curtea reține că la acest moment procesual, solicitarea condamnatului este prematur formulată, întrucât sentința penală nr. 43/D/2012 din 02.02.2012 a Tribunalului Cluj dată în dosarul nr._, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și prin care s-a dedus arestul preventiv pe perioada 10.11.2010 – 20.09.2011, nu este definitivă, dosarul fiind în curs de soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Condamnatul a susținut că sistemul judiciar, precum și soluțiile care se aplică inculpaților într-un anumit gen de cauze trebuie să fie previzibile. În legătură cu această susținere, Curtea învederează că deși previzibilitatea soluțiilor penale poate constitui un deziderat din punct de vedere al politicii statale, datorită caracterului personal al răspunderii penale, dar și particularității faptelor deduse judecății, precum și individualității persoanelor acuzate de comiterea infracțiunilor, procesul de stabilire a pedepsei și modul de rezolvare al cererilor accesorii, are un pronunțat caracter de specificitate, așa încât, deși se poate discuta despre o similaritate a spețelor, nu se poate solicita aplicarea unor sancțiuni și soluții identice cu cele date în alte cazuri, pentru același tip de infracțiuni.
În plus, practica judiciară nu este statică, ci este supusă în timp unui proces de modificare, datorită evoluției relațiilor sociale, dar și schimbării formelor de comitere a infracțiunilor, a frecvenței anumitor tipuri de fapte și a consecințelor sociale ale acestora.
Din aceste motive, în sistemul de drept românesc, care nu atribuie precedentului judiciar valoare de lege și obligativitate, invocarea unei anumite practici judiciare are doar o valoare orientativă.
Pentru instanțele judecătorești sunt obligatorii doar deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursuri în interesul legii, deciziile Curții Constituționale și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului.
Așa fiind, soluția pronunțată de Tribunalul A., nu este obligatorie pentru Curtea de Apel Cluj, mai ales necunoscându-se dacă aceasta nu cumva a fost modificată în calea de atac a recursului de către Curtea de Apel Timișoara, neexistând nicio mențiune că ar fi rămas definitivă în fața instanței de fond în luna iunie 2010.
Curtea reține că prin sentința penală nr. 81/29.02.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, condamnatului petent M. A. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află în prezent (mandat de executare nr. 133/2012 emis la data de 18.03.2013 de Tribunalul Cluj).
Referitor la petentul M. A. s-a pronunțat și sentința penală nr. 43/D/2012 din 2.02.2012 a Tribunalului Cluj în dosar nr._, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și, în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 11.11.2010 și până la data de 20.09.2011.
Conform actelor transmise de Tribunalul Cluj, această din urmă hotărâre nu este definitivă, dosarul aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursurilor promovate de părți.
Atât sub imperiul Vechiului Cod de procedură penală, cât și prin dispozițiile art. 598 din NCPP, Curtea reține că întotdeauna contestația la executare s-a putut realiza doar când aceasta viza hotărâri definitive, intrate sub autoritatea lucrului judecat.
Această aserțiune Curtea o susține tocmai prin faptul că potrivit art. 598 lit. a NCPP, contestația împoitrva executării hotărârii penale se poate face când s-a pus în executare, o hotărâre care nu era definitivă. per a contrario, rezultă fără dubiu, că pentru a putea fi declarată o contestație la executare, hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat în acest sens mai multe soluții în practica judiciară, cum ar fi decizia penală nr. 167 din 12.01.2006 în care se arată textual: „deducerea greșită a arestării preventive, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță a fosr dedusă o perioadă de timp mai mare decât cea a arestării preventive efective, atrage aplicarea cazului de contestație la executare prevăzut în art. 461 lit. c C.pr.pen., pe calea contestației la executare putând fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este cel referitor la deducerea greșită a arestării preventive, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat”.
Curtea de Apel reține astfel, că pentru a putea fi promovată o contestație la executare, așa cum învederează și Instanța Supremă, în mai multe hotărâri, decizia magistraților trebuie să vizeze o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.
În același sens, printr-o altă decizie de speță, Instanța Supremă a statuat că: „pe calea contestației la executare se poate constata numai cauza sau incidentul care conduce la stingerea sau micșorarea pedepsei, neputându-se modifica hotărârea definitivă, prin pronunțarea unei alte soluții”.
Curtea reține că dispozițiile art. 72 Cod penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate și prevăd că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Contestatorul, prin calea de atac promovată, a solicitat deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare pe care o execută, a perioadei în care a fost arestat preventiv pentru fapte concurente, în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, respectiv perioada 10.11.2010 – 20.09.2011.
Față de împrejurarea că în dosarul în care condamnatul a fost arestat preventiv nu s-a dispus o soluție definitivă, cu privire la faptele pentru care a fost urmărit penal și apoi judecat, Curtea apreciază că la acest moment procesual computarea măsurii preventive nu poate opera.
Deducerea duratei arestării preventive, va fi dispusă după pronunțarea unei decizii definitive, pe baza căreia să se poată hotărî și cu privire la concurența infracțiunilor, neavând relevanță sub acest aspect, soluția pronunțată de instanțe, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 72 Cod penal nu presupune cu necesitate și realizarea unor operațiuni de contopire a pedepselor.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondată în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b NCPP, contestația formulată de condamnatul M. A., deținut în P. G., împotriva sentinței penale nr. 494 din 30 iunie 2014 a Tribunalului Maramureș.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei, în baza art. 272 alin. 1 NCPP, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat T. I..
Va obliga pe condamnat în baza art. 275 alin. 2 NCPP să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul M. A., deținut în P. G., împotriva sentinței penale nr.494 din 30 iunie 2014 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește in favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat T. I..
Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 august 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. P. L. C.
Red.DP/dact.MS
8 ex./06.08.2014
Jud.fond: A.S.-F.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 878/2014.... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 387/2014.... → |
|---|
