Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr. 213/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 213/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 1482/33/2013/a7
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE DE MINORI
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.213/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 28 aprilie 2014
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ: A. C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – Serviciul Teritorial C.
reprezentat prin PROCUROR: A. C.
S-au luat spre examinare contestația formulată de inculpatul B. I. împotriva încheierii penale nr.88/C din 17 aprilie 2014 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. I. în stare de arest, asistat de apărător ales, av. L. A. din cadrul Baroului M., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul B. I. arată că își menține contestația formulată.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea contestației.
Apărătorul ales al inculpatului B. I. susține contestația formulată de inculpat, solicitând în baza art.205 al.10 rap.la art.242 al.2 C.pr.pen., admiterea acesteia, desființarea încheierii atacate și, rejudecând cauza, a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau, în subsidiar, cu aceea a arestului la domiciliu.
Critică încheierea atacată în principal pentru că, nu s-a arătat în mod concret, în ce constă pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului și care ar sta la baza respingerii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Cu privire la reținerea instanței că pericolul social ar rezulta din concluzia pe care o poate trage opinia publică cu privire la lipsa de reacție a societății în cazul în care nu ar fi menținută această măsură preventivă și care ar permite săvârșirea unor fapte similare de către alte persoane, susține că este important a se avea în vedere că inculpatul B. I. a fost ofițer de carieră, cu o funcție importantă, iar cazul său a atras cu certitudine un semnal de alarmă în rândul colegilor săi, care își văd pusă în pericol cariera în situația săvârșirii unor fapte similare, astfel că se poate aprecia că scopul pentru care a fost luată măsura arestării preventive a fost realizat.
Solicită a se avea în vedere argumentele invocate și în fața instanței de fond, respectiv durata de 6 luni de zile scursă de la data arestării, precum și încheierea pronunțată de Curtea de Apel C. la data de 28 februarie 2014, prin care s-a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, cu aceea a arestului la domiciliu, reținându-se că scopul pentru care este reglementată măsura arestării la domiciliu poate să fie subordonat scopului pentru care sunt prevăzute măsurile preventive, chiar dacă aceasta a fost desființată de I.C.C.J., care a dispus menținerea măsurii arestării preventive în continuare.
Susține că prin practica recentă I.C.C.J. a admis o astfel de soluție în cauza Vlasov soluționată la 24.04.2014 în dosarul nr._ /a1.
Solicită a se avea în vedere și practica CEDO în care s-a subliniat de fiecare dată că, atunci când se pune problema prelungirii măsurii arestării preventive trebuie să se facă dovada că societatea este în continuare amenințată. Ori, din acest punct de vedere consideră că nu se poate vorbi de o amenințare, pe care să o mai prezinte inculpatul B. I. pentru ordinea publică.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a controlului judiciar pe cauțiune formulată inițial de către inculpat, arată că în urma discuției purtate cu acesta, a aflat că soția nu îl mai susține, fiind obligat astfel să își precizeze cererea de înlocuire.
În consecință, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată apreciind că nu se impune menținerea stării de arest a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală pentru argumentele prezentate în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului C. cu ocazia soluționării cauzei ce a avut ca obiect deopotrivă, verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în procedura camerei preliminare, precum și cererea de înlocuire formulată de inculpatul B. I., înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu ori, în subsidiar, controlul judiciar.
Apreciază că hotărârea atacată este întemeiată în fapt și în drept, bazată pe argumentele necesare potrivit practicii și dispozițiilor legale ale dreptului național și în conformitate cu dreptul comunității europene respectiv art.5 din CEDO.
În ceea ce privește existența temeiurilor pentru menținerea măsurii arestului preventiv din perspectiva art.223 al.2 C.pr.pen. cel care a întemeiat de la început luarea măsurii arestării preventive față de inculpat și menținerea acesteia și din perspectiva art.202 C.pr.pen., măsura arestului preventiv apare ca fiind legală, întrucât este întemeiată pe probe concludente ce conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit numeroasele infracțiuni pe care parchetul le impută acestuia prin actul de acuzare, iar pe de altă parte, există elementele necesare pentru a aprecia gravitatea faptelor imputate inculpatului raportat la care apare ca singura proporțională, suficientă și necesară măsura arestului preventiv, în condițiile în care se urmărește realizarea scopului măsurilor preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și prezervarea ordinii publice, în sensul în care este prevăzută prin disp.art.223 al.2 C.pr.pen.
Norma actuală la care face referire conține modificări față de condițiile anterioare pentru luarea și menținerea arestului preventiv, norma solicitând existența pericolului concret pentru ordinea publică, urmărindu-se a se înlătura starea de pericol pe care săvârșirea unor infracțiuni de gravitatea celor imputate inculpatului o produce în mod evident, firesc și obligatoriu asupra ordinii publice. Ordinea publică nu înseamnă numai securitatea cetățenilor, ci și acel ansamblu de norme de conduită care trebuie respectate de fiecare persoană, cu atât mai mult de către inculpat, având în vedere calitatea pe care a avut-o.
Din această perspectivă, în condițiile în care inculpatului i se impută infracțiuni de corupție, fals și desfășurarea unor activități incompatibile cu funcția deținută, compuse fiecare din acte materiale repetate care au implicat un număr semnificativ de persoane și care au lezat fundamental valorile sociale ocrotite de legea penală, apreciază că gradul de proporționalitate între faptele săvârșite și măsura preventivă luată și menținută este îndeplinit și în acest moment.
Susține că o cerere de înlocuire trebuie analizată din perspectiva art.242 C.pr.pen., raportat la împrejurările concrete care trebuie evaluate de judecător ca fiind suficientă și adecvată raportat la scopul urmărit și la interesul general, pe care trebuie să îl conserve o astfel de măsură preventivă. Ori, din această perspectivă apreciază că judecătorul a făcut o analiză pertinentă și a concluzionat corespunzător raportat la probele administrate, gravitatea acuzațiilor și poziția inculpatului B. I., că măsura arestului preventiv este singura care corespunde cerințelor prev. de art.222, 223 și art.242 C.pr.pen.
Apreciază că pentru a se putea realiza o cercetare judecătorească adecvată în scopul aflării adevărului și desfășurării procesului penal, se impune cu necesitatea menținerea măsurii arestului preventiv, cererile de înlocuire a acesteia cu o măsură preventivă mai ușoară, fiind nefondate.
Pentru aceste argumente, solicită respingerea contestației ca nefondată.
Inculpatul B. I. având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, arătând că va respecta toate obligațiile impuse în sarcina sa.
CURTEA
Prin Încheierea penală nr.88/C din 17 aprilie 2014, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., Judecătorul de Cameră Preliminară, în temeiul art.348 C.pr.pen. rap. la art.207 al.4 C.pr.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul B. I. ( fiul lui I. și M., născut la data de 04.04.1967, CNP_, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul I. B. ), măsură pe care a menținut-o.
S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestării la domiciliu.
Pentru a pronunța această încheiere, Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul C. a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea cu nr. 89/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B. I., pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 al.1 și 2 C.pen. cu referire la art. 6 și 7 al.1 din Legea nr.78/2000 rep., efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 rep., de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 republicatăn( două fapte), de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal ( două fapte) și de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod penal, precum și a inculpatului A. R.-M., cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 12 lit. b din Legea nr.’78/2000 republicată, și de complicitate la favorizare a infractorului, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 264 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.
În actul de acuzare s-a reținut în esență că în perioada ianuarie 2011-septembrie 2013, în calitate de adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție B., având în coordonare Serviciul de Investigare a Fraudelor, inculpatul B. I. a primit foloase necuvenite, sub forma unor sume de bani în cuantum total de 75 000 euro de la numita G. M.-O. pentru a proteja activitatea infracțională a acesteia și a altor persoane în complicitate cu care a fraudat bugetul consolidat al statului.
În cursul anului 2011, inculpatul a împrumutat-o pe martora G. M.-O. cu suma totală de 45 000 euro, necesară finanțării unor activități comerciale derulate prin intermediul a trei societăți comerciale, în domeniul comerțului intracomunitar cu zahăr, ulei și alte produse alimentare, în condițiile în care cunoștea că aceasta era implicată în activități de evaziune fiscală, iar în schimb a pretins și primit dobânzi în sumă totală de 75 000 euro. Totodată, a pus la dispoziția martorilor G. M.-O. și Toncz Z., cercetați în dosarul de evaziune fiscală nr.575/P/2012, informații nedestinate publicității, pentru a obține un folos patrimonial și a divulgat informații confidențiale din cadrul anchetei acelorași persoane, în scopul îngreunării urmăririi penale, prin avertizarea lor despre interceptarea comunicațiilor telefonice și pregătirea efectuării unor percheziții domiciliare.
De asemenea, prin același rechizitoriu, față de inculpatul B. I. a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiunile prev. de art 12 lit.b din Legea nr.78/2000, art.264 alin.1 C.pen. și art 292 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., reținându-se în esență că inculpatul nu a menționat în declarațiile de avere pe care le-a întocmit la 20 iulie 2007, 29 iulie 2008 și 15 ianuarie 2009 împrumutul în sumă de 60.000 euro pe care l-a contractat de la un om de afaceri, cadoul de 12.000 lei pe care l-a primit de la o altă persoană;
depunerea sumei totale de 45.000 euro în două conturi din Germania și
a menționat, în mod fals, că a vândut, la 18.07.2007, un apartament în valoare de 56 000 euro precum și că, în perioada mai-octombrie 2013, l-a ajutat pe inculpatul Bara C. C. să se sustragă de la urmărire penală, furnizându-i informații despre activitățile de urmărire penală planificate, atât acestuia, cât și celorlalte persoane implicate în activitatea infracțională, în scopul îngreunării urmăririi penale, folosind informații nedestinate publicității în legătură cu activitatea de urmărire penală în dosarul nr. 25/P/ 2013, la care a avut acces în virtutea funcției.
Prin Ordonanța din data de 6.11.2013, ora 17.15 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus reținerea inculpatului B. I. pe o durată de 24 ore.
Prin Încheierea penală nr.5/I/P/7.11.2013 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. I. pe o durată de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 5/7.11.2013. Ulterior, prin Încheierea penală nr. 6/I/P/2013 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe, s-a dispus prelungirea măsurii preventive a arestării preventive, pe o durată de 30 de zile, din data de 06.12.2013 și până la data de 04.01.2014 inclusiv .
Prin Încheierea nr. 1100 din data de 6 decembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel C., iar cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 18.12.2014 și fixat termen pentru soluționare, prin repartizare aleatorie, la data de 17 ianuarie 2013.
Conform art.3001 C.pr.pen., la primirea dosarului, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea de Apel C. a constatat în conformitate cu art.160b alin.3 Cod procedură penală că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, dispunând prin încheierea din 20 decembrie 2013, menținerea măsurii arestării preventive, hotărâre menținută prin Decizia penală nr.98 din 13 ianuarie 2014 în dosar nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Având în vedere . Noului cod de procedură penală la 1 februarie 2014, în baza art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013, la termenul de judecată din data de 07.02.2014 Curtea de Apel C. a dispus trecerea cauzei în procedura camerei preliminare la judecătorul investit cu fondul.
După trimiterea dosarului la judecătorul de cameră preliminară, la data de 7 februarie 2014, s-a procedat în conformitate cu art. 348 alin. 2 Cod procedură penală la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului B. I., dispunându-se menținerea acesteia.
Prin încheierea penală nr.60 din 28 februarie 2014 s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul B. I. cu măsura arestului la domiciliu prev. de art. 204 alin. 4 lit. d Cod procedură penală pe o durată de 30 zile, însă prin Decizia penală nr. 853 din 07 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C., s-a desființat încheierea penală nr. 60 din data de 28 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. și s-a respins cererea formulată de către inculpatul B. I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu și, în baza art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Potrivit art. 348 al.1 C.pe.pen. judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive, iar potrivit al.2 al aceluiași articol, în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art.207 C.pr.pen.
Potrivit art.207 al.6 C.pr.pen. în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive. Potrivit al. 4 și 5 ale aceluiași articol, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o nouă măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat, iar când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În ceea ce privește temeiul de arestare preventivă, judecătorul a reținut că inculpatul B. I. a fost arestat preventiv prin Încheierea penală nr. 5/I/P/7.11.2013 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe, avându-se în vedere dispozițiile art.148 lit. f C.pr.pen. din anul 1968 iar ulterior, după . NCPP, în cauză au fost invocate dispozițiile art.223 alin.2 C.pr.pen. rap.la art.202 C.pr.pen.
Potrivit art. 202 al.1 C.pr. pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, iar potrivit art. 202 al.2 C.pr.pen. orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 C.pe.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune de corupție și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, noțiunea de suspiciune rezonabilă ca noțiuneautonomă depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz, însă în esență, faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să fie apte a convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracțiune (cauzele Fox, Campbell și Hartley contra Marii Britanii și Erdagoz contra Turciei).
În raport de aceste dispoziții legale, judecătorul a apreciat că în cauză se mențin temeiurile de arestare preventivă avute în vedere la dispunerea măsurii preventive și că nu au apărut împrejurări noi, din care să rezulte nelegalitatea măsurii preventive.
Astfel, în ceea ce privește probele din cuprinsul cărora rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea în cauză a infracțiunilor ce constituie învinuirea, s-a constatat că acestea se regăsesc în denunțul și declarațiile numitei G. M. O., declarațiile martorilor Toncz Z., H. C. A., N. L. O., B. C., B. M., Banczic T., F. M., declarațiile inculpatului, procese verbale de percheziție, de redare a convorbirilor telefonice și a discuțiilor din mediu ambiental, precum și a activităților de supraveghere operativă, mijloace de probă din care se desprinde în esență starea de fapt anterior expusă.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică necesar a fi înlăturat prin privarea de libertate a inculpatului, evaluat pe baza criteriilor legale sus indicate, s-a apreciat că acesta este în continuare prezent și actual. Astfel, nu poate fi negată gravitatea faptelor imputate, desfășurarea lor pe un interval de timp îndelungat, interferând atât cu aspecte ce țin de buna desfășurare a procedurilor judiciare, cu corectitudinea susținerilor din acte publice, cât și cu buna reputație a instituțiilor, toate aceste aspecte fiind afectate prin faptele imputate inculpatului. În plus, aceste aspecte se impun a fi privite și în raport de funcția deținută de inculpatul B. I. – adjunct al șefului I. B., organ de poliție judiciară și cu atribuții și în domeniul combaterii evaziunii fiscale – funcție ce nu l-a împiedicat pe acesta să stabilească cel puțin contacte personale cu persoane implicate în activități ce întrau în sfera sa de activitate și să inițieze și să susțină contacte directe cu acestea în timp ce proceduri judiciare incipiente se aflau în curs. Aprecierea apărătorului ales al inculpatului, făcută cu ocazia cuvântului pe verificarea măsurii preventive, în sensul că acea denunțătoare G. M. a fost trimisă în judecată în ambele dosare de evaziune fiscală pe care le are, iar eventuala activitate infracțională a inculpatului B. nu a împiedicat organele de urmărire penală să își facă datoria, nu este în măsură a estompa gravitatea eventualei activități infracționale, ci doar susține profesionalismul organelor judiciare.
Împrejurarea că inculpatul este fără antecedente penale, cu studii superioare și cu o familie legal constituită sunt aspecte care țin de o oarecare normalitate, insuficiente a motiva la acest moment lăsarea sa în libertate și ar fi trebuit ca tocmai acestea să constituie o garanție a neimplicării în vreun fel în activități antisociale. Dacă sub aspect uman, aspectele invocate de inculpat legate de dificultatea susținerii unei măsuri preventive atât de restrictive, atât pentru persoana inculpatului cât și pentru familia acestuia, sunt de înțeles, sub aspect legal, judecătorul le-a apreciat ca fiind până la urmă, consecința unui risc asumat, cel puțin în raport de partea din învinuire recunoscută de către inculpat, cu atât mai mult cu cât, întregul cadru legal și practica organelor judiciare au fost prin natura profesiei, lesne a fi cunoscute.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publică ce se impune a fi protejată prin măsura preventivă în curs se impune a fi privită și prin raportare la rezonanța socială a faptelor imputate inculpatului, la percepția cetățenilor cu privire la riscurile comiterii unor infracțiuni similare, în special de corupție, dar și cu impact direct asupra bunei desfășurări a procedurilor în această cauză, aflată în prezent în iminența declanșării cercetării judecătorești.
Menținerea măsurii preventive s-a apreciat necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal și proporțională cu gravitatea acuzației, în acest sens fiind de precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de 10 ani închisoare pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul B. I. și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina inculpatului sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 202 alin.3 C.p.pen.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, în principal, respectiv a arestului la domiciliu, în subsidiar, judecătorul a reținut că potrivit art.242 alin.2 și 5 C.pr.pen. măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art.202 alin.1 C.pr.pen. În fapt, aceste dispoziții legale conferă posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a reevalua criteriul necesității și proporționalității măsurii preventive inițial dispuse, în speță arestul preventiv, având în vedere împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului. Or, în raport de aceste criterii legale, judecătorul de cameră preliminară a reținut că împrejurările concrete ale cauzei nu au suferit vreo modificare, în contextul în care cercetarea judecătorească nu a fost demarată, eventuala reevaluare a acestora putând fi realizată doar în cadrul acestei etape a procesului penal, după audierea inculpatului și administrarea celorlalte mijloace de probă, iar conduita procesuală a inculpatului este cvasi identică cu cea manifestată în fața organelor de urmărire penală. Practic, singura modificare intervenită este cea legată de trecerea timpului, inculpatul aflându-se la acest moment în arest preventiv de 5 luni și 10 zile, interval de timp însă insuficient pentru a putea fi apreciat ca fiind nerezonabil raportat la criteriile oferite de jurisprudența CEDO, care în aprecierea rezonabilității arestării preventive, Curtea Europeană nu explică conceptul de termen rezonabil printr-un număr fix de zile, săptămâni, luni sau ani, acesta neputând fi apreciat în abstract ci de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice de speță. Menținerea stării de detenție poate fi justificată, într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (CEDO, Hotărârea din 10.11.1969 cauza Stogmuller contra Austriei ; Hotărârea din 21 februarie 2008 – Cauza Matskus contra Rusiei ; Hotărârea din 19.02.2008 – cauza Yalcin contra Turciei ; Hotărârea din 8.11.2007 – cauza Lelievre contra Belgiei).
Față de considerentele expuse, constatând că măsura preventivă a arestului dispusă față de inculpatul B. I. este legală si temeinică, temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă, verificându-se caracterul necesar și proporțional al acesteia cu gravitatea acuzației și scopul urmărit, în baza art.348 alin.2 raportat la art.207 C.p.pen., s-a dispune menținerea acesteia.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat contestație inculpatul B. I. solicitând în baza art.205 al.10 rap. la art.242 al.2 C.pr.pen., desființarea acesteia și, rejudecând, a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau, în subsidiar, cu aceea a arestului la domiciliu.
În motivarea contestației, s-a arătat că încheierea atacată este criticabilă, în principal pentru că nu a arătat și motivat în mod concret, în ce constă pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Sub acest aspect, al pericolului pentru ordinea publică, s-a arătat că inculpatul B. I. a fost ofițer de carieră, cu o funcție importantă în domeniu, iar cazul său a tras cu certitudine un semnal de alarmă în rândul colegilor de breaslă, care își văd pusă în pericol cariera în situația săvârșirii unor fapte similare, astfel că se poate aprecia că scopul pentru care a fost luată măsura arestării preventive a fost realizat.
De asemenea, s-a arătat că inculpatul este arestat de o perioadă destul de mare - 6 luni de zile și că, inclusiv în practica recentă a ÎCCJ s-a conturat această linie, a luării unor măsuri preventive mai ușoare față de acuzat, după trecerea unui anumit interval de timp de detenție preventivă.
Totodată, s-a invocat și practica CEDO, în cadrul căreia s-a subliniat de fiecare dată că, atunci când se pune problema prelungirii măsurii arestării preventive trebuie să se facă dovada că societatea este în continuare amenințată. Ori, în cauză, nu se poate vorbi de o amenințare, pe care să o mai prezinte inculpatul B. I. pentru ordinea publică la acest moment.
Verificând încheierea atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispoz. art.205 și art.425/1 C.pr.pen., se constată nefondată contestația formulată în cauză, pentru următoarele considerente.
Potrivit art.207 al.4-6 C.pr.pen. în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, iar atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Raportat la această reglementare privind condițiile în care poate fi menținută măsura arestării preventive și, respectiv, la situația de fapt ce rezultă din probele dosarului de urmărire penală, tocmai această procedură a realizat-o și judecătorul de camerăpreliminară de la Tribunalul C. la data de 17.04.2014, când în mod întemeiat a constatat că în cazul inculpatului B. I.subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a menținut, motivat, această măsură.
Astfel, s-a constatat întemeiat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului B. I.- dispusă prin încheierea penală nr.5/I/P/ din 7 noiembrie a Curții de Apel Oradea - impun în continuare privarea sa de libertate.
Temeiurile inițiale ale arestării au fost cele prev. de art.148 lit.f C.pr.pen. 1968, respectiv, existența indiciilor temeinice că inculpatul a comis o faptă penală, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul și existența probelor că, lăsat în libertate, inculpatul prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a constatat corect că în cauză subzistă în continuare indicii temeinice în sensul dispoz. art.202 alin.1 C.pr.pen. - în vigoare de la 1 februarie 2014 - din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi autorul al infracțiunilor reținute în sarcina sa, indicii ce rezultă din probele indicate în încheierea atacată.
De asemenea, în lumina acelorași dispoziții legale s-a apreciat, justificat, că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, măsura preventivă a arestării fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, în condițiile asigurării înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, în sensul dispoz. art.223 alin.2 C.pr.pen.
Spre deosebire de reglementarea anterioară - art.148 lit.f C.pr.pen. 1968 - care condiționa arestarea inculpatului, printre altele, de existența unui pericol concret pentru ordinea publică, reglementarea actuală impune ca privarea de libertate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, ceea ce semnifică, practic, necesitatea existenței doar a unui potențial pericol și, nu neapărat, a uni pericol efectiv, concret, pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Starea de pericol pentru ordinea publică, așa cum a menționat și judecătorul fondului, ca de altfel și proporționalitatea măsurii cu acuzațiile aduse, rezultă cu evidență din: gravitatea faptelor imputate, rezultând din perioada presupus infracțională, importanța relațiilor sociale lezate - ca cele privind relațiile de serviciu ori cele referitoare la înfăptuirea justiției (necesitatea respectării unor astfel de relații punându-se cu mai mare accent și responsabilitate în cazul celor cu calități speciale, cum sunt cei chemați la asigurarea respectării și aplicării legii, ca în speța de față, inculpatul fiind organ de poliție judiciară); rezonanța socială a faptelor imputate inculpatului, raportat la percepția cetățenilor cu privire la riscurile comiterii unor infracțiuni similare, dar și cu privire la fermitatea și promptitudinea reacției autorităților abilitate în cazul comiterii unor astfel de fapte, chiar de către cei, în care cetățenii și pun încrederea că asigură ordinea și respectarea legii în societate.
De asemenea, este de observat că măsura preventivă luată și menținută față de inculpat se circumscrie și exigențelor art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, el fiind menținut în stare de arest în vederea aducerii în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a comis infracțiunile imputate.
Nu se poate susține că timpul scurs de la momentul arestării - 7 noiembrie 2013 - aproape 6 luni, este suficient de mare pentru a se aprecia că este în măsură a diminua rezonanța negativă a faptelor în rândul comunității din care provine inculpatul sau a reduce dimensiunile stării de pericol pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului. Nu se poate aprecia, de asemenea, că acest interval ar depăși o durată rezonabilă, nici chiar în accepțiunea CEDO, știut fiind că acest caracter al rezonabilității duratei unei detenții provizorii se apreciază în funcție de mai multe criterii, după caz - complexitatea cauzei, atitudinea procesuală a părților, diligențele autorităților judiciare, etc. - criterii ce au fost avute în vedere și în speța de față.
Tocmai din perspectiva criteriilor de evaluare a stării de pericol pentru ordinea publică, nu se poate accepta că o măsură preventivă mai ușoară ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de lege, iar pe de altă parte, interesul public real, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, se apreciază că trebuie să prevaleze, fără a afecta prezumția de nevinovăție, față de regula generală a cercetării în stare de libertate a inculpatului, cel puțin la acest moment, de debut al judecății.
Față de toate aceste considerente, se constată nefondată contestația formulată în cauză, urmând ca aceasta să fie respinsă ca atare, în temeiul art.205, art.425/1 C.pr.pen.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul contestator să plătească 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art.203 alin.5, art.205 C.pr.pen. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul B. I.(fiul lui I. și M., născut la 04.04.1967 aflat în Arestul I. B.) - împotriva Încheierii penale nr.88/C din 17 aprilie 2014 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă inculpatul contestator să plătească 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în Camera de consiliu, azi, 28 aprilie 2014.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER
A. C. M. B.
Red./Dact.A.C.
3 ex./8 mai 2014
Jud. fond. R. M.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1173/2014.... | Alte cereri privind judecata în fond. Încheierea nr. 239/2014.... → |
|---|
