Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1173/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1173/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 12461/182/2013

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1173/A/2014

Ședința publică din 17 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. P., judecător

JUDECĂTOR: V. G.

GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror:

D. S.

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul S. A. S. împotriva sentinței penale nr.142 din 27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Baia M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere cu permisul anulat, prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av.C. O., din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar un script din partea inculpatului prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Apărătorul inculpatului arată că a luat legătura cu inculpatul înainte de a intra în sala de judecată, iar acesta i-a comunicat că este de acord cu judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună menținerea pedepsei de 6 luni închisoare.

Susține că sentința instanței de fond este netemeinică raportat la cuantumul pedepsei, pe fondul unei nelegalități. Inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 la pedeapsa de 6 luni închisoare, apreciindu-se că legea penală mai favorabilă este codul penal din 1968. Acesta a recunoscut comiterea faptei, astfel că dosarul a fost judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În baza art.61 C.pen. s-a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 922 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani aplicată inculpatului, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 922 zile închisoare, ceea ce echivalează cu 2 ani și 6 luni cu executare. Având în vedere că inculpatul s-a prevalat de disp.art.320/1 C.pr.pen., pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului depășește limita maximă prevăzută de lege. Susține că există posibilitatea menținerii liberării condiționate, astfel ca inculpatul să rămână la pedeapsa de 6 luni închisoare, care este suficientă, având în vedere poziția acestuia și faptul că nu a fost implicat în niciun accident de circulație.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

CURTEA

Prin sentința penală nr.142 din 27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Baia M., a fost a fost condamnat inculpatul S. A. S., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat, prevăzută de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37, lit. a Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 922 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1749/07.10.2009 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin Decizia penală nr. 388/R/25.11.2009 a Tribunalului Maramureș, rest pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 922 zile închisoare.

Cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal.

În baza art. 191, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de 16 aprilie 2013, în jurul orei 18:00, deși avea permisul de conducere anulat, inculpatul S. A. S. a condus autoturismul proprietate personală marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_, de pe . pe . Sprie, unde a fost oprit regulamentar de către organele de poliție.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că inculpatul avea permisul de conducere anulat, conform Sentinței penale 663/02.04.2009 a Judecătoriei Baia M..

Potrivit adresei_/2013 a IPJ Maramureș - Serviciul Rutier, rezultă că inculpatul figurează în evidența informatizată ca posesor de permis de conducere anulat prin dispoziția Șefului Serviciului Rutier Maramureș nr._/06.02.2013.

Starea de fapt astfel cum a fost descrisă se probează cu: proces verbal de constatare a infracțiunii (fila 9 din dosarul de urmărire penală), declarația inculpatului (filele 11, 12 din dosarul de urmărire penală, respectiv fila 15 din dosarul instanței), declarațiile martorului (filele 17, 18 din dosarul de urmărire penală), adresa_ a IPJ Maramureș - Serviciul Rutier (fila 15 din dosarul de urmărire penală).

Examinând cauza, se constată că fapta săvârșită de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, pentru motivele care urmează să fie prezentate mai jos.

Infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice sunt prin esența lor infracțiuni de pericol, legiuitorul înțelegând să reglementeze conduita persoanelor aflate în trafic tocmai pentru a preveni accidentele de circulație. Comportamentul inculpatului denotă lipsa de responsabilitate a acestuia față de obligativitatea respectării legislației în materia circulației rutiere, o nesupunere la măsurile administrative luate împotriva sa, circumstanțe care dau faptei inculpatului pericolul social al unei infracțiuni.

În drept, fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (de la 6 luni la 3 ani sau amenda, limite care vor fi reduse ca urmarea a aplicării dispozițiilor art. 320, indice 1, alin. 7 Cod procedură penală), împrejurările comiterii faptei, dar și persoana inculpatului care are antecedente penale, fiind recidivist, așa cum rezultă din fișa de cazier a acestuia depusă la fila 13 din dosarul de urmărire penală.

Instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal. În cazul aplicării art. 320, indice 1 Cod procedură penală, comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 Cod penal, întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320, indice 1 Cod procedură penală numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, așa cum prevăd dispozițiile art. 345, alin. 2 Cod procedură penală, dar și având în vedere dispozițiile art. 320, indice 1 Cod procedură penală și constatând că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 320, indice 1, alin. 7 Cod procedură penală, astfel că l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat, prevăzută de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002.

Instanța a reținut că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie. Primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală 1749/07.10.2009 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin Decizia penală 388/R/25.11.2009 a Tribunalului Maramureș. Inculpatul a fost liberat condiționat în data de 07.02.2012, cu un rest de pedeapsă de 922 zile. Infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost comisă de către inculpat înainte de împlinirea restului de pedeapsă rămas neexecutat, instanța a făcut aplicarea art. 61 Cod penal.

Aceste împrejurări conduc la concluzia că scopul preventiv și educativ al pedepsei nu a fost atins prin aplicarea pedepselor anterioare, inculpatul fiind condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, dar și pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier. Acest aspect conduce la concluzia că o altfel de sancțiune nu îi poate fi aplicată inculpatului, așa cum a solicitat acesta prin apărător, pedepsele anterioare fiind insuficiente pentru a îl determina pe inculpat să nu mai comită fapte de natură penală.

Constatând că inculpatul a comis fapta cercetată în prezentul dosar în timpul liberării condiționate, instanța, în baza art. 61 Cod penal, a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 922 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală 1749/07.10.2009 a Judecătoriei Baia M., rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 922 zile închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a din Codul penal, apreciind, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite precum și de persoana acestuia, că este incompatibil să-și exercite drepturile arătate mai sus.

În temeiul art. 191, alin. 1 Cod procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul S. A. S. prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și judecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie înlăturată revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 922 zile rămas de executat din pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului, rest de pedeapsă care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

În motivele de apel inculpatul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că a recunoscut comiterea infracțiunii, prevalându-se de disp. art.330/1 C.p.p., iar pedeapsa rezultantă depășește limita maximă prevăzută de lege.

Instanța de fond avea posibilitatea menținerii liberării condiționate, astfel că, inculpatul urma să execute doar pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată acestuia pentru infracțiunea reținută în sarcina sa în prezenta cauză, pedeapsă care era suficientă, raportat la poziția inculpatului și la faptul că acesta nu a produs nici un accident de circulație.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpat, care s-a prevalat de disp. art.320/1 C.p.p. în sensul că la data de 16 aprilie 2013 în jurul orelor 18,00 inculpatul S. A., deși avea permisul de conducere anulat, a condus autoturismul proprietate personală marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice din orașul Baia Sprie, respectiv . pe . fost oprit de organele de poliție, care au constatat că permisul de conducere al inculpatului a fost anulat în baza sentinței penale nr.663 din 2 aprilie 2009 a Judecătoriei Baia M..

Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat prev. dea rt.86 alin.2 din OUG nr.195/2002.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limitele prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina acestuia, ținându-se seama de dispozițiile art.72 VCP și art.320/1 VCPP .

Solicitarea inculpatului referitoare la menținerea liberării condiționate cu privire la restul de pedeapsă rămas de executat de 922 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1749 din 7.10.2009 a Judecătoriei Baia M., este neîntemeiată.

Inculpatul S. A. este recidivist în condițiile recidivei prev. de art.37 lit.a VCP, întrucât inculpatul a comis infracțiunea din prezenta cauză înainte de împlinirea termenului privind executarea pedepsei aplicată acestuia prin sentința penală menționată mai sus.

Potrivit art.39 alin.2 VCP dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

Având în vedere că inculpatul S. A. a comis infracțiunea din prezenta cauză în perioada liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1749 din 7.10.2009 a Judecătoriei Baia M. și că, revocarea și contopirea restului de pedeapsă de 922 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, era obligatorie pentru instanța de fond, inculpatul urmând să execute doar pedeapsa rezultantă de 922 zile de închisoare, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. apelul formulat de inculpatul S. A. împotriva sentinței penale nr.142 din 27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Baia M. urmează să fie respins, ca nefondat.

În bata art.275 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de inculpatul S. A. S. împotriva sentinței penale nr.142 din 27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Baia M..

Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 17 decembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

D. P. V. G. D. S.

red.VG/SMD

5 ex./22.12.2014

jud.fond. F. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1173/2014. Curtea de Apel CLUJ