Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 630/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 630/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 7577/211/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 630/A/2014
Ședința publică din 26 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. L., judecător
JUDECĂTOR: I. C. M.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul A. F. împotriva sentinței penale nr. 1220 din data de 22 noiembrie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind pe inculpatul A. F., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., dat în dosar nr. 940/P/2010, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt de folosință, prev. de art. 208 alin. 1 și 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul A. F. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Sibana I., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 15 ), lipsă fiind persoana vătămată C. C. T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorul din oficiu al inculpatului A. F. depune la dosar un înscris autentificat care atestă împăcarea părților cu privire la infracțiunea de furt de folosință, prevăzută de art. 230 din Noul Cod penal.
Nefiind cereri de formulat, se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul din oficiu al inculpatului A. F., având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat în cauză de către inculpat.
În ceea ce privește infracțiunea de furt de folosință prevăzută de art. 230 din Noul Cod penal, solicită să se ia act de împăcarea intervenită între părți, iar raportat la infracțiunea de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 din Noul Cod penal, să se aibă în vedere că noile prevederi dezincriminează fapta în condițiile în care în urma săvârșirii acesteia pagubele sunt doar materiale și, în consecință, să se dispună achitarea inculpatului.
Cu privire la infracțiunea de conducere fără permis solicită să se ia act de recunoașterea făcută de către inculpat și să se dispună aplicarea unei pedepse raportat la aceasta, respectiv cu reducerea limitelor ei și să se constate că instanța de fond a făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 865 din vechiul Cod penal, deoarece, în situația în care se impune anularea unor pedepse se pune problema doar cu privire la contopirea acestora. În consecință, apreciază că executarea pedepselor se putea realiza și în stare de libertate, dispunându-se din nou suspendarea sub supraveghere a pedepselor, în condițiile în care pedeapsa rezultantă nu depășea 3 ani închisoare. Astfel, apreciază că aceste condiții sunt îndeplinite chiar și în contextul în care s-ar fi păstrat concursul de infracțiuni, pedeapsa fiind doar de 2 ani și 2 luni închisoare, cu sporul aferent.
În consecință, având în vedere că îndreptarea inculpatului se poate realiza și în stare de libertate, solicită aplicarea prevederilor art. 861 din vechiul Cod penal și să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Cu onorariu FMJ.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, susține că apelul inculpatul este fondat în parte, respectiv în ceea ce privește aplicarea art. 5 din Noul Cod penal.
Astfel, solicită să se dispună încetarea procesului penal, în baza art. 16 lit. g din Codul de procedură penală, pentru infracțiunea de furt de folosință.
În ceea ce privește infracțiunea de părăsirea locului accidentului consideră că se impune achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. b din Codul de procedură penală, fapta nemaifiind prevăzută de legea penală, întrucât în art. 338 din Noul Cod penal se arată în mod expres că nu constituie infracțiunea de părăsirea locului accidentului în cazul în care acesta s-a soldat numai cu pagube materiale.
Raportat la infracțiunea de conducere fără permis arată că aceasta este concurentă, pentru că anterior inculpatul a mai comis infracțiuni pentru care a fost condamnat la 2 ani și 3 luni închisoare.
Ca și modalitate de executare a pedepsei, ca urmare a anulării suspendării condiționate și a contopirii, conform regulilor din vechiul Cod penal, care sunt mai favorabile, solicită să se constate că se impune executarea pedepsei în regim de detenție, pentru că din cazierul judiciar rezultă mai multe condamnări ale inculpatului, încă din timpul minorității, toate fiind pentru fapte de același gen, respectiv furt calificat și infracțiuni la legea circulației, mai exact infracțiuni din Decretul nr. 328/1966.
În consecință, solicită admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii instanței.
Inculpatul A. F., având ultimul cuvânt, arată că regretă profund comiterea faptei.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1220 din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ a fost condamnat inculpatul A. F. - fiul lui G. și V. născut la data de 11.02.1979 în mun. Constanta jud. Constanta, domiciliat în mun. Cluj-N., .. 11, jud. Cluj, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de folosință, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1 și 4 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e, g și i C.penal cu aplicarea art. 3201 C.pr.penală, la o pedeapsa de:
- 2 ani închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 și republicată, cu art. 3201 C.pr.penală, la o pedeapsă de:
- 8 luni închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de politie, prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 și republicată, cu art. 3201 C.pr.penală, la o pedeapsă de:
- 1 an și 4 luni închisoare.
In baza art. 865 C.penal s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin SP 1330/19.11.2012 a Judecătoriei Cluj-N., s-a descontopit pedeapsa în elementele componente pe care le-a repus în individualitatea lor și a înlăturat sporul de o lună rezultând pedepsele de 2 ani și 2 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare.
In baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 36 alin. 1 C.penal s-au contopit pedepsele descontopite și repuse în individualitatea lor cu cele trei pedepse aplicate în cauza dedusă judecății, urmând ca inculpatul A. F. să execute pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de:
- 2 ani și 4 luni închisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmând a fi executată în regim de detenție.
In baza art.191 Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care se include și onorariul de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. C. I. M., onorariu ce se v-a plăti din FMJ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul A. F., a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. din data de 15.03.2013, dosar parchet nr. 940/P/2010, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt de folosință faptă prevăzută și pedepsita de art. 208 alin.1 și 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e,g,i C.penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea politiei care efectuează cercetarea locului faptei, faptă prevăzută și pedepsita de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a și b C.penal.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
La data de 14.01.2010, martorul C. C. T. se afla împreună cu inculpatul A. F. în loc. Dezmir, unde efectuau o lucrare la o casă de pe . moment dat, după ce a terminat de strâns sculele, martorul a observat că autoturismul său marca Kia cu nr. de înmatriculare_ nu se mai afla parcat în același loc, astfel că a început să îl caute pe inculpat, însă nu l-a găsit.
Inculpatul a luat autoturismul martorului C. C. T., fără să îi spună acestuia, cu intenția de a ajunge în Cluj-N., dar pe . pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Suzuki cu nr. de înmatriculare CJ-
02-BBY, condus regulamentar de martorul G. G.. După accidentul produs, inculpatul și-a continuat deplasarea și a abandonat autoturismul pe o străduță din apropiere.
În autoturismul condus de martorul G. G. se afla și S. I., care a mers cu un alt autoturism după inculpat, astfel că a observat unde l-a abandonat.
La data de 15.01.2010, la sediul poliției s-a deplasat martorul C. C. T. care a declarat că inculpatul a condus autoturismul său fără a avea acordul lui și că a fost implicat într-un accident rutier, după care a abandonat autoturismul pe o stradă în apropiere.
Organele de poliție l-au citat pe inculpat pentru data de 18.01.2010, când acesta s-a prezentat poliție și a declarat cum s-au petrecut evenimentele. A mai precizat și faptul că nu deține permis de conducere, aspect confirmat și de adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj nr._ din 03.02.2010 (f. 19).
Inculpatul a fost judecat conform art. 320 ind. 1 C.pr.pen. privind judecarea în cazul recunoașterii vinovăției, recunoașterea lui coroborându-se cu probele administrate în timpul urmăririi penale respectiv: proces verbal nr._ din 18.01.2010 (f. 5-6) Declarație martor Girgiu G. (f. 7-9); Declarație martor C. C. T. (f. 10-11) Adresă Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj nr._ din 03.02.2010 (f. 19); Declarație inculpat A. F. (f. 17, 21).
Faptele inculpatului A. F., care la data de 14.01.2010, în jurul orei 20:00, folosindu-se de cheile adevărate, a luat de pe .. Dezmir, în scopul folosirii pe nedrept autoturismul marca Kia cu nr. de înmatriculare_ fără a avea consimțământul proprietarului C. C. T., pe care l-a condus până pe . pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Suzuki cu nr. de înmatriculare_, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt de folosință prev. de art. 208 alin. 1 și 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cp., conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cp
La dosarul cauzei au fost atașate acte de stare civilă și caracterizări favorabile inculpatului.
Instanța a reținut vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art. 72 C.pen. l-a condamnat pe inculpatul A. F., pentru săvârșirea infracțiunii de furt de folosință, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1 și 4 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e, g și i C.penal cu aplicarea art. 3201 C.pr.penală, la o pedeapsa de:
- 2 ani închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 și republicată, cu art. 3201 C.pr.penală, la o pedeapsa de:
- 8 luni închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de politie, prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 și republicata, cu art. 3201 C.pr.penală, la o pedeapsă de:
- 1 an și 4 luni închisoare.
In baza art. 865 C.penal s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin SP 1330/19.11.2012 a Judecătoriei Cluj-N., s-a descontopit pedeapsa în elementele componente pe care le-a repus în individualitatea lor și a înlăturat sporul de o luna rezultând pedepsele de 2 ani și 2 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare.
Constatând concursul, în baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 36 alin. 1 C.penal a contopit pedepsele descontopite și repuse în individualitatea lor cu cele trei pedepse aplicate în cauza dedusă judecății, urmând ca inculpatul A. F. sa execute pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de:
- 2 ani și 4 luni închisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmând a fi executata în regim de detenție.
In baza art.191 Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care se va include și onorariul de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. C. I. M., onorariu ce se v-a plăti din FMJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, inculpatul A. F. solicitând admiterea acestuia, calea de atac nefiind motivată în scris.
Întrucât în cursul procesului penal inculpatul a depus la dosar un înscris autentificat în fața notarului public din care reiese că acesta s-a împăcat cu partea civilă C. C. T., s-a solicitat încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt de folosință; de asemenea, s-a solicitat încetarea procesului penal și sub aspectul comiterii infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrucât în modalitatea reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare aceasta nu mai este prevăzută de Noul Cod penal. Cu privire la celelalte infracțiuni inculpatul a solicitat să se dea o mai mare eficiență dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și să se dispună reducerea cuantumului pedepsei rezultante.
Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate și a actelor de la dosar, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în condițiile în care inculpatul a recunoscut în totalitate infracțiunile reținute în sarcina sa.
Fără a mai relua starea de fapt reținută în conținutul hotărârii atacate, stare de fapt de altfel necontestată de către inculpatul apelant, raportat strict la motivele de apel invocate și la dispozițiile Noului Cod penal, Curtea va reține că pentru infracțiunea de furt de folosință noua lege penală este mai favorabilă, deoarece permite împăcarea în condițiile art. 231 Cod procedură penală.
În acest sens la dosarul cauzei s-a depus de către inculpat un înscris notarial autentic ( fila 22 ) din care reiese că acesta s-a împăcat cu partea vătămată C. C. T., sens în care cu privire la această infracțiune urmează a se dispune încetarea procesului penal.
În același timp Noul Cod penal, prin dispozițiile art. 338 alin. 2 NCP, se prevăd noi condiții de incriminare ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului care nu au corespondent în dispozițiile art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, infracțiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, situație față de care sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. b Cod procedură penală ca urmare a dezincriminării faptei.
Cu privire la cealaltă infracțiune reținută în sarcina inculpatului, respectiv aceea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, aceasta are corespondent în legea nouă în dispozițiile art. 335 NCP, Curtea urmând să mențină pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată de către prima instanță pentru această infracțiune.
Refăcând operațiunile de contopire și de anulare a suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1330/19.11.2012 a Judecătoriei Cluj-N., raportat la conduita procesuală din apel a inculpatului, care a depus diligențe în vederea împăcării cu partea vătămată, Curtea va dispune înlăturarea sporurilor din operațiunile de contopire.
Față de cele sus expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit.a CPP va admite apelul declarat de către inculpatul A. F. împotriva sentinței penale nr. 1220 din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. pe care o va desființa cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei.
Pronunțând o nouă hotărâre, în baza art.16 lit.g) Cpp va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. F. pentru săvârșirea infr. de furt de folosință prev. și ped. de art.230 Cpp. ( după recalificarea faptei prev și ped. de art. 208 alin1 rap. la art. 209 alin1 lit.e, g, i C.p.p. din 1968 ) rap. la art. 231 C.p.p. prin împăcarea părților ( parte vătămată C. C. T.)
În baza art.16 lit.b) Cpp va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. F. pentru săvârșirea infr. de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., fapta fiind dezincriminată.
Va dispune condamnarea inculpatului A. F. la pedeapsa de:
- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev și ped. de art. 335 C.p ( după recalificarea faptei prev și ped. de art. 86 alin1 din OUG 195/2002 rep) cu aplic. art. 376 Cp.p. ( art. 320 indice 1 Cp.p. anterior )
În baza art. 86 indice 1 C.p. din 1968 va anula suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1330/19.11.2012 a Judecătoriei Cluj-N. și descontopește această pedeapsă rezultantă și va repune în individualitatea lor pedepsele de 2 ani și 2 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare și va înlătura sporul de 1 lună închisoare.
În baza art. 33 lit.a) Cp din 1968, art. 34 lit.b) C.p. din 1968, art. 36 C.p. din 1968 va contopi pedepsele 2 ani și 2 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare menționate mai sus, cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 2 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție
Va face aplic. art.71, 64 lit.a C.p. din 1968 numai cu privire la dreptul de fi ales pe durata prev. de art. 71 alin.2 C.p. din 1968 și va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 de lei onorariu pentru apărător din oficiu, dna avocat Sibana I. ce se avansează de la FMJ.
Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit.a CPP admite apelul declarat de către inculpatul A. F. dom. în Cluj-N., ..11, jud. Cluj împotriva sentinței penale nr. 1220 din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. pe care o desființează cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei.
Pronunțând o nouă hotărâre în baza art.16 lit.g) Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. F. pentru săvârșirea infr. de furt de folosință prev. și ped. de art.230 Cpp. ( după recalificarea faptei prev și ped. de art. 208 alin1 rap. la art. 209 alin1 lit.e, g, i C.p.p. din 1968 ) rap. la art. 231 C.p.p. prin împăcarea părților ( parte vătămată C. C. T.)
În baza art.16 lit.b) Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. F. pentru săvârșirea infr. de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., fapta fiind dezincriminată.
Condamnă pe inculpatul A. F. (fiul lui G. și V. născut la data de 11.02.1979 în mun. Constanta jud. Constanta, domiciliat în mun. Cluj-N., .. 11, jud. Cluj, CNP_) la pedeapsa de:
- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev și ped. de art. 335 C.p ( după recalificarea faptei prev și ped. de art. 86 alin1 din OUG 195/2002 rep) cu aplic. art. 376 Cp.p. ( art. 320 indice 1 Cp.p. anterior )
În baza art. 86 indice 1 C.p. din 1968 anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1330/19.11.2012 a Judecătoriei Cluj-N. și descontopește această pedeapsă rezultantă și repune în individualitatea lor pedepsele de 2 ani și 2 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare și înlătură sporul de 1 lună.
În baza art. 33 lit.a) Cp din 1968, art. 34 lit.b) C.p. din 1968, art. 36 C.p. din 1968 contopește pedepsele 2 ani și 2 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare menționate mai sus, cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 2 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție
Face aplic. art.71, 64 lit.a C.p. din 1968 numai cu privire la dreptul de fi ales pe durata prev. de art. 71 alin.2 C.p. din 1968.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 de lei onorariu pentru apărător din oficiu, dna avocat Sibana I. ce se avansează de la FMJ.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publica în data de 26.06.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A.-D. LUPEAIOANA-C. M.
GREFIER,
L.-A. S.
Red.A.D.L./dact.L.C.C.
3 ex./20.10.2014
Jud.fond: O. C.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 203/2014.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 31/2014. Curtea de... → |
|---|








