Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 11/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 9133/117/2013/a4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.11/R/2014
Ședința publică din 08 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător
JUDECĂTORI: D. P.
: S. S.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public reprezentat prin D. S. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul D. I. împotriva încheierii penale fără număr din data de 10 decembrie 2013 pronunțată în dosar nr._ 13 al Tribunalului Cluj, având ca obiect menținerea arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. I., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat T.-Pali E., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Inculpatul D. I. arată că își menține recursul declarat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Astfel, din întreg materialul probator nu există probe certe din care să rezulte faptul că inculpatul ar fi fost cel care a lovit-o pe partea vătămată cu cuțitul. În acest sens, confirmă că la dosarul cauzei există un raport medico-legal, care este o probă certă, însă susține că aceasta trebuie coroborată și cu celelalte probe ale dosarului.
Totodată, raportat la susținerea că . a pus în pericol viața victimei arată că în completarea raportului nu se exclude varianta autoagresiunii, susținută și de către partea vătămată în declarațiile sale.
De asemenea, consideră că, până la acest moment, acuzarea este cea care nu poate aduce probe în dovedirea vinovăției inculpatului. Astfel, din ansamblul declarațiilor martorilor nu reiese că inculpatul este cel care a lovit-o pe victimă și, chiar mai mult, se arată și se susține că inculpatul, ulterior evenimentului, a luat legătura prin telefon și s-a interesat de soarta victimei.
Mai arată că la dosar există indicii în sensul că inculpatul este cel care ar fi putut să o lovească pe partea vătămată și că zona în care a fost aplicată lovitura este una de natură a concluziona că s-a încercat suprimarea vieții victimei, însă faptul că lovitura a fost una extrem de slabă vine în favoarea autoagresiunii, întrucât cei care se autoagresează o fac în așa fel încât să nu-și pună viața în pericol.
În condițiile evidențiate apreciază că starea de arest preventiv a inculpatului nu se mai justifică și apreciază că o măsură mai puțin restrictivă și anume aceea de a nu părăsi localitatea ori țara, în acest moment procesual, și-ar atinge scopul.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că subzistă temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Inculpatul D. I., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate. Arată că partea vătămată este soția lui, aceasta a născut de 10 zile, nu are niciun sprijin și nu se poate descurca singură cu doi copii mici. Arată că în raportul medico-legal nu se exclude varianta autoagresiunii, susținută și de către partea vătămată în declarațiile sale. În situația în care va fi pus în libertate, va respecta toate obligațiile pe care le va stabili instanța în sarcina sa și se va prezenta la fiecare termen de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față,
Prin Rechizitoriul Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul D. I., fiul lui Z. și E., ns. la data de 09.09.1973 în ., cetățenie română, dom. în com. G., ., jud. Cluj, f.f.lg. în com. B., . A, jud. Cluj, fără ocupație și loc de muncă, CNP_.
Prin încheierea penală din data de 10.12.2013 a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosar nr._ 13, în temeiul art. 300/2 C.pr.pen., rap. la art. 160/b al. 1 și 3 C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv că luată față de inculpatul D. I., fiul lui Z. și E., ns. la data de 09.09.1973 în ., cetățenie română, dom. în com. G., ., jud. Cluj, f.f.lg. în com. B., . A, jud. Cluj, fără ocupație și loc de muncă, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul G., măsură pe care o menține începând cu data de astăzi, 10.12.2013.
În baza l art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Sub aspectul stării de fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 08.06.2013 în vecinătatea imobilului nr. 330 A din satul M., ., într-o rulotă folosită ca locuință, a lovit-o în piept - zona toracic anterior paramedian stâng, cu un obiect înțepător-tăietor (cuțit), pe numita Balha E., concubina sa, care se afla în stare de graviditate, pe fondul unui conflict spontan pe motiv de insatisfacție domestică.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 23 iulie 2013, fiind înregistrată sub nr._ 13, în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 20 august 2013.
Prin Încheierea f.n de la data de 31.07.2013, instanța a constatat, în temeiul art. 300 ind. 1 C.pr.pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpat, menținând prevenția acestuia, iar prin încheierile f.nr. de la data de 17.09.2013 și respectiv 12.11.2013 s-a menținut măsura arestului preventiv conform prevederilor art. 300 ind. 2 C.pr.pen.
Potrivit dispozițiilor art. 300/2 C.pr.pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002 C.pr.pen. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Tribunalul a apreciat că de la data de 12 noiembrie 2013, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art.143 C.pr.pen. coroborat cu art.148 alin.1 C.pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
În cauză, de la termenul de judecată de la data 12.11.2013 nu a fost posibilă administrarea de probe suplimentare, probele administrate până în prezent nerelevând aspecte de natură să înlăture indiciile care fac plauzibilă presupunerea că inculpatul s-ar putea face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum acestea sunt definite de prevederile art. 68 ind. 1 C.pr.pen..
În al doilea rând, sub aspectul condițiilor prevăzute la litera f a articolului 148 C.pr.pen., inculpatul este acuzat că a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de peste 4 ani, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită.
Referitor la probele din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, acesta este reflectat de gradul de pericol social abstract al infracțiunii de tentativă la omor, denotat de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, de gradul de pericol social concret al acestei infracțiuni - inculpatul exercitând acțiunea de violență care a pus în pericol viața părții vătămate pe fondul unei nemulțumiri minore legate de activitățile domestice ale cuplului, inculpatul săvârșind fapta asupra unei persoane de care era legat afectiv, dar și din datele care caracterizează persoana inculpatului - acesta fiind recidivist cunoscut cu multiple antecedente penale inclusiv pentru infracțiuni comise cu violență (tâlhării), cea mai recentă condamnare datând din anul 2004, inculpatul fiind liberat condiționat la data de 23.09.2011 cu un rest de 968 zile închisoare.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp, în speță durata arestului de 2 luni și o săptămână nefiind în măsură să stingă ecourile faptei intenționate prin care a pus în pericol viața părții vătămate, mai ales la nivelul comunității restrânse din care făceau parte.
Pe de altă parte, în contextul în care potrivit dispozițiilor art. 136 alin. 1 C.pr.pen., scopul măsurilor preventive este acela al asigurării bunei desfășurări a procesului penal, instanța reține că în cauză se impune menținerea prevenției inculpatului D. I.. Pentru a justifica această concluzie, instanța a reținut faptul că potrivit propriilor afirmații făcute în fața instanței la termenul de judecată de la data de 15.10.2013, inculpatul a recunoscut că a luat legătura telefonic cu mai mulți dintre martorii încuviințați în cauză, fiind solicitat de către aceștia să nu îi mai contacteze. Chiar dacă trei dintre martorii audiați la acest termen (P. P. A., C. D. M. și Alb I.) au arătat că inculpatul i-a contactat în scopul de a cere relații despre partea vătămată, fiind preocupat de soarta acesteia, în contextul în care inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptelor, iar martorii propuși și încuviințați în cauză sunt cunoscuți ai acestuia, există riscul ca o dată pus în libertate inculpatul să îi contacteze în scopul de a influența conținutul declarațiilor pe care aceștia l-ar putea da în fața instanței.
Inclusiv la termenul de judecată de la data de astăzi, 10.12.2013, inculpatul a fost cel care a adus la cunoștința instanței, încă de la prima strigare a cauzei, faptul că martorii nu se vor prezenta, întrucât fie au angajamente familiale (martora P. O.), fie nu sunt interesați de citația emisă (martorul P. N.)- aspecte care denotă faptul că inculpatul a luat din nou legătura cu martorii încuviințați. Instanța trage această concluzie întrucât partea vătămată prezentă în fața instanței a arătat că personal nu a luat legătura cu martorii și nu cunoaște dacă se vor prezenta sau nu la termenul de judecată.
În aceste condiții și având în vedere necesitatea audierii martorilor încuviințați în vederea verificării apărărilor inculpatului, se impune menținerea și în continuare a arestării preventive a inculpatului, urmând ca în baza art. 300/2 C.pr.pen., rap. la art. 160/b al. 1 și 3 C.pr.pen., să se constate legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, măsură care va fi menținută începând cu data de 10.12.2013.
În baza art. 192 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D. I., prin apărătorul său, solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C.proc.pen.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.53 din 10 iunie 2013 a Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. I., pentru comiterea tentativei la omor deosebit de grav prev de art. 20, 174, 176 lit e Cod penal cu art 37 lit a Cod penal, constând în aceea că la 8 iunie 2013 într-o rulotă folosită ca locuință, i-a aplicat o lovitură în zona toracică, concubinei sale, cu cuțitul, care era însărcinată în 10 săptămâni, pe fondul unui conflict spontan.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din 17 iulie 2013 inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru această infracțiune, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Cluj la 23 iulie 2013, sub nr._ 13 iar la primul termen de judecată, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C.proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Cluj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C.proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile martorilor P. A., C. D., din declarațiile părții vătămate Balha E., declarațiile inculpatului coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală și completarea la acest raport întocmit de IML Cluj-N., procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie”, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune” măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001 alin.3 C.proc.pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri s-a dovedit că nu au fost suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că fapta pentru care este cercetat recurentul, constituia o infracțiune la momentul în care s-a produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f C.proc.pen., Tribunalul Cluj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptei de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptei.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Curtea reține că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, fapta presupus a fi comisă de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen., recurentul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu, avocat T. Pali E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. I. (fiul lui Z. si E., născ. la 9.09.1973) împotriva încheierii penale f. nr. din 10 decembrie 2013 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Totok Pali E..
Obligă pe recurent D. I. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 ianuarie 2014 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. G. D. P. S. S.
GREFIER
D. S.
Red.DP/dact.MN
3 ex./13.01.2014
Jud.fond: L.F.
| ← Conflict de interese. Art. 253 ind 1 C.p.. Sentința nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 95/2014.... → |
|---|
