Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1183/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1183/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 8055/182/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1183/2014
Ședința publică de la 18 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. L.-AGHINIȚĂ
JUDECĂTOR: M. R.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
Pe rol este judecarea apelului declarat de către inculpatul M. S. V. împotriva sentinței penale nr. 1995 din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul penal nr._ în care acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. dat în dos.u.p. nr. 2027/P/2012 pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al.1 CP.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru inculpatul M. S. V. apărător ales, av. I. T. F., din Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar – fila 12, lipsă fiind inculpatul M. S. V., partea vătămată C. N. C. și partea civilă S. Județean de Urgență Baia M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al inculpatului M. S. V., având cuvântul, critică hotărârea primei instanțe sub aspectul nevalorificării circumstanțelor atenuante, pe care le reiterează. Astfel, solicită constatarea incidenței art. 74 lit. a și c Cod penal și reținerea acestuia. În acest sens, apreciază că dispozițiile prevăzute la lit. c vizează o atitudine distinctă de cea a recunoașterii în procedura simplificată întrucât implică și o conduită sinceră atât în faza de urmărire penală și cea de judecată, precum și prezentarea în fața autorităților, iar lit. a aceluiași articol nu este interpretabilă putând fi reținută ca atare având în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului apelant.
Ca efect al circumstanțelor atenuante, având în vedere și dispozițiile art. 76 lit. e Cod penal, apreciază că pedeapsa poate fi coborâtă spre minimul general, iar ca efect al aplicării procedurii simplificate consideră că minimul special al pedepsei este de 4 luni. În consecință, susține că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința instanței de fond este prea ridicată și având în vedere ansamblul probator și considerentele expuse, consideră că o pedeapsă de 4 luni închisoare este mai justificată.
De asemenea, având în vedere practica judiciară și numărul de zile de îngrijiri medicale, consideră că este prea ridicat cuantumul de 2000 euro daune morale stabilite în favoarea părții vătămate constituită parte civilă în cauză și în consecință solicită diminuarea acestuia.
Prin urmare, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată către minimul special de 4 luni, ulterior reducerii cu o treime, cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
Reprezentanta Ministerului Public susține că toate circumstanțele personale invocate în apărare au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare. Astfel, raportat la gravitatea faptei consideră că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea daunelor morale, pentru că partea vătămată a rămas cu o invaliditate permanentă după comiterea faptei de către inculpat, aspect care trebuie să se reflecte în cuantumul despăgubirilor. Prin urmare, solicită respingerea ca nefondat a apelului.
Apărătorul ales al inculpatului M. S. V. susține că circumstanțele atenuante nu au fost luate în considerare.
CURTEA:
Prin sentința penală nr.1995 din 10.09.2014, Judecătoria Baia M. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181, alin. 1 Cod penal din 1969 în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182, alin. 2 Cod penal din 1969, formulată de inculpatul M. S. V., prin apărător.
În baza art. 181, alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul M. S. V., născut la data de 07.11.1987 în Baia M., jud. Maramureș, CNP_, fiul lui V. și A., cetățenie română, necăsătorit, studii 11 clase, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor, domiciliat în U., ., jud. Maramureș, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În baza art. 71, alin. 1 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969, stabilește un termen de încercare de 3 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 71, alin. 5 Cod Penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.
În baza art. 397, alin. 1 Cod procedură penală, art. 25, alin. 1 Cod procedură penală și art. 19 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. N. C., domiciliat în Benesat, nr. 4A, jud. S. și obligă inculpatul la plata către această parte civilă a echivalentului în lei al sumei de 2.000 euro la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plății, cu titlu de daune morale.
În baza art. 397, alin. 1 Cod procedură penală, art. 25, alin. 1 Cod procedură penală și art. 19 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M., cu sediul în Baia M., .. 31, jud. Maramureș și obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 646,16 lei cu titlu de daune materiale - cheltuieli cu spitalizarea părții civile C. N. C., cu dobânda legală aferentă calculată de la data pronunțării și până la plata efectivă.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu av. B. D., în cuantum de 200 lei, rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 08.04.2012, în jurul orei 24:00, partea civilă C. N. C. s-a deplasat la discoteca organizată în Arduzel, unde în jurul orei 01:00, a avut o altercație cu inculpatul M. S. V., pe motiv că acesta ar fi fost stropit intenționat cu bere, fapt pentru care, inculpatul a fost scos afară din discotecă, de către paznicul T. F..
Inculpatul a reintrat în discotecă, după aproximativ 15 minute, s-a deplasat în locul în care se afla partea civilă, a avut loc o discuție între cei doi, aceștia ieșind împreună afară din discotecă. După o discuție contradictorie între cei doi, inculpatul a împins partea civilă cu brațele în piept, care s-a dezechilibrat și a căzut în partea dreaptă a ușii de la .-se cu capul de beton și rămânând inconștientă.
Inculpatul a revenit singur în discotecă. Martorul T. F. a găsit-o pe partea civilă căzută lângă scările de la . stare de inconștiență. Ulterior, martorul s-a reîntors în discotecă după inculpat și i-a cerut acestuia să meargă afară pentru a-i acorda primul ajutor persoanei vătămate. La solicitarea martorului, inculpatul a ieșit din discotecă, i-a acordat primul ajutor părții civile, respectiv i-a făcut respirație gură la gură, masaj cardiac și a stropit-o cu apă, însă aceasta nu și-a revenit, motiv pentru care a fost transportată la S. Județean de Urgență Baia M., unde a rămas internată la Secția Terapie Intensivă.
Din certificatul medico-legal nr. 301/18.04.2013 rezultă că partea civilă C. N. C. a suferit leziuni traumatice care necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și care nu au pus în primejdie viața acesteia.
Situația de fapt astfel cum a fost descrisă și recunoscută de inculpat se probează cu plângerea și declarațiile părții civile C. N. C. (f. 6-9 dosar up), certificatul medico-legal nr.301/18.04.2013 eliberat de Serviciul Medico-Legal Județean Baia M. (f. 10 dosar up), declarațiile martorilor S. M., T. F., M. V. Z., C. A. și Vicsai Janos G. (f. 17-32 dosar up) și declarațiile inculpatului M. S. V. (f. 13-16 dosar up și f. 11 dosar instanță).
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că a fost dovedită existența faptei de vătămare corporală, dar și vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia.
În drept, fapta inculpatului M. S. V. care, în data de 08.04.2012, a împins-o pe persoana vătămată C. N. C., care s-a lovit cu capul de beton, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin.1 Cod penal din 1969.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 181, alin. 1 Cod penal din 1969, s-a realizat prin acțiunea de împingere a persoanei vătămate, care s-a lovit cu capul de beton. Urmarea imediată a faptei a constat în atingerea adusă integrității corporale a persoanei vătămate prin producerea unor leziuni pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale. Legătura de cauzalitate dintre faptă și atingerea adusă integrității corporale a persoanei vătămate este dovedită prin probatoriul administrat. Sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului a fost săvârșită cu intenție directă.
În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181, alin. 1 Cod penal din 1969 în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182, alin. 2 Cod penal din 1969, formulată de partea civilă C. N. C., prin apărător, instanța reține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, raportat la concluziile raportului de expertiză medică legală nr. 992/2013 din data de 07.01.2014 emis de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M., din care rezultă că numitul C. N. C. prezintă în urma agresiunii din data de 08.04.2012 diagnosticul „Hiposcuzie de percepție moderată stângă”, care reprezintă o diminuare a simțului auditiv și nu pierderea în totalitate a acestuia. Hipoacuzia moderată determină o invaliditate permanentă de 15% (f. 26-27 dosar instanță), care se coroborează cu mențiunile adresei nr. 488/04.04.2014 a Serviciului de Medicină Legală, potrivit cărora hipoacuzia înseamnă scăderea auzului, invaliditatea nereprezentând infirmitate (f. 35 dosar instanță), astfel încât această cerere urmează să fie respinsă.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, instanța a reținut că aceasta a fost săvârșită în cursul anului 2012, așadar sub imperiul Codului penal din 1969, astfel încât se impune și analizarea legii penale mai favorabile.
Art. 3 din Codul penal consacră principiul activității legii penale stabilind că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Art. 5, alin. 1 al aceluiași act normativ prevede o excepție de la principiul activității legii penale, stabilind că „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penala, cât și condițiile referitoare la pedeapsă (Decizia nr. 1470/08.11.2011 a Curții Constituționale a României). De asemenea, instanța va avea în vedere și Decizia 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, care impune analizarea globală a aplicării legii penale mai favorabile, statuând că „dispozițiile art. 5 sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.
Analizând comparativ dispozițiile art. 181, alin. 1 Cod penal din 1969 și cele ale art. 193, alin. 2 Cod penal, precum și modalitățile de individualizare a pedepsei conform celor două reglementări, instanța reține că, în speță, legea penală mai favorabilă este cea anterioară, respectiv Codul penal din 1969.
Astfel, sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, fapta inculpatului întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 181, alin. 1 Cod penal din 1969, cât și pe cele ale art. 193, alin. 2 din Codul penal în vigoare.
Sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări, instanța constată că noua reglementare prevede, spre deosebire de Codul penal din 1969, pedeapsa închisorii alternativ cu amenda penală, astfel că, sub acest aspect legea nouă ar fi mai favorabilă, în măsura în care instanța ar înclina spre aplicarea acestei sancțiuni.
În cauză, reținând numărul zilelor de îngrijire medicală necesare pentru vindecarea leziunilor persoanei vătămate, produse la nivelul capului acesteia și care au determinat diminuarea simțului auditiv, respectiv o invaliditate permanentă de 15%, instanța apreciază că nu este suficientă pedeapsa amenzii penale, pentru a se atinge scopul preventiv și educativ al pedepsei, impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Analizând însă modalitățile de individualizare a pedepsei prevăzute de cele două reglementări, instanța apreciază că suspendarea condiționată a executării pedepsei, prevăzută de art. 81 Cod penal din 1969, este mai favorabilă decât modalitățile de individualizare a executării pedepsei prevăzute de Codul penal actual și care ar fi proporționale în speță. Astfel, în raport de fapta comisă de inculpat, față de acesta ar fi aplicabil art. 83 Cod penal, respectiv amânarea aplicării pedepsei.
Prin analiza comparativă a cele două modalități de individualizare a executării pedepsei, este mai favorabilă cea prevăzută de Codul penal din 1969, întrucât amânarea aplicării pedepsei impune aplicarea obligatorie a unor măsuri de supraveghere și, facultativ, a anumitor obligații, spre deosebire de suspendarea condiționată care nu impune alte obligații inculpatului decât aceea firească de a nu mai comite fapte de natură penală.
De asemenea, la împlinirea termenului de încercare al suspendării condiționate, dacă nu se dispune anularea sau revocarea acesteia, inculpatul este reabilitat de drept.
La individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpatul instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat (de la 6 luni la 5 ani închisoare), împrejurările săvârșirii faptei (pe fondul unor neînțelegeri anterioare cu persoana vătămată, inculpatul s-a reîntors în discotecă, iar după ce au ieșit afară împreună, a împins-o pe persoana vătămată cu brațele în piept, care s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de beton și deși persoana vătămată a rămas inconștientă, inculpatul a revenit în discotecă, doar la solicitarea martorului T. F., care a găsit-o pe persoana vătămată, inculpatul a ieșit din discotecă, acordându-i primul ajutor acesteia), gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (numărul zilelor de îngrijire medicală necesare pentru vindecarea leziunilor persoanei vătămate, produse la nivelul capului acesteia și care au determinat diminuarea simțului auditiv, respectiv o invaliditate permanentă de 15%), circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și atitudinea sinceră a acestuia în cursul procesului penal, apreciind că scopul educativ și preventiv poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special al pedepsei închisorii, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396, alin. 10 C.pr.pen.
Instanța nu a reținut incidența circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74, lit. a Cod penal din 1969, astfel cum a solicitat inculpatul prin apărător, apreciind că nu se impune recompensarea acestuia pentru lipsa antecedentelor penale, simplul fapt că a avut o conduită firească în societate nejustificând aplicarea unui tratament sancționator mai favorabil.
Instanța nu a facut nici aplicarea dispozițiilor art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal din 1969. În cazul aplicării art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptei reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară, întrucât recunoașterii săvârșirii faptei nu i se poate acorda dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal din 1969 pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 396, alin. 10 Cod procedură penală numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal din 1969, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pentru aceste considerente, în baza art. 181, alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, instanța a condamnat pe inculpatul M. S. V. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În baza art. 71, alin. 1 Cod penal din 1969, instanța a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
Chiar dacă elementele favorabile invocate în circumstanțiere, constând în lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră a inculpatului, nu se impun a fi valorificate ca și circumstanțe atenuante, ele îl recomandă totuși pe acesta, ca o persoană care, chiar în lipsa executării pedepsei și fără vreun alt control ori supraveghere, are toate datele pentru a nu mai comite infracțiuni, simpla pronunțare a condamnării fiind un avertisment pentru acesta de a nu mai adopta o conduită ilicită, cu atât mai mult cu cât, pe durata termenului de încercare, el se află oricum sub atenționarea că, în caz de comitere a unor noi infracțiuni, va executa în detenție pedeapsa primită în prezenta cauză.
Astfel, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în baza art. 81 Cod Penal din 1969, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969, va stabili un termen de încercare de 3 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 71, alin. 5 Cod Penal din 1969, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Instanța a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 7 din Legea 76/2008, instanța a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că persoana vătămată C. N. C. s-a constituit parte civilă în cauză, în termen legal, cu suma de 3000 euro, cu titlu de daune morale.
În ceea privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, instanța a reținut că acesta reprezintă rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al faptei ilicite și culpabile a inculpatului, prin care se aduce o vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale care sunt strâns legate de personalitatea umană.
Sub acest aspect, instanța a apreciat că acțiunea inculpatului, ca manifestare exteriorizată în sfera relațiilor sociale, provoacă, în concret, părții civile un prejudiciu cauzat personalității acesteia, respectiv prejudiciul nepatrimonial localizat la nivelul suferințelor fizice si psihice suferite.
Instanța a reținut că daunele morale reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa material suferințele fizice si psihice ale părții civile, urmare a faptei prejudiciabile a inculpatului.
Instanța a mai reținut că, față de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă globală care să ofere o compensație persoanei vătămate pentru consecințele prejudiciabile suferite ca urmare a faptei inculpatului.
În cauză, la stabilirea întinderii despăgubirilor morale, instanța a avut în vedere faptul că, în mod evident, prin natura lor, leziunile suferite de persoana vătămată, cuantificate într-un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală, i-au cauzat persoanei vătămate însemnate suferințe fizice, având totodată ca urmare diminuarea simțului auditiv al acesteia, respectiv o invaliditate permanentă de 15%.
Instanța a avut în vedere, pe de o parte, că prin acordarea daunelor morale se urmărește a se da și părții civile, ca persoană prejudiciată, o satisfacție echitabilă, iar pe de altă parte, că acestea constituie și o sancțiune pentru inculpat, ca autor al faptei ilicite, în scopul de a contribui la prevenirea eficientă a unor fapte similare în viitor.
Instanța a reținut că despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale nu sunt destinate să repună partea civilă în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ci reprezintă o compensare patrimonială adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de aceasta din urmă, nefiind vorba de o reparație integrală, atâta timp cât nu se poate repara integral ceea ce nu are corespondent pecuniar. Recunoașterea în patrimoniul părții civile a unui drept de despăgubire se justifică prin aceea că instanța a dorit să ofere acesteia o satisfacție care să compenseze efectul vătămării, fără a-l putea face însă să dispară.
Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate de partea civilă, în lipsa unor criterii legale certe și obligatorii, având în vedere și împrejurarea că aceste sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite, și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, precum și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echității, instanța apreciază că suma pretinsă cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, este justificată în cazul concret, dar nu în cuantumul solicitat de partea civilă, acordarea sumei de 2.000 euro constituind o compensare efectivă, dar și o satisfacție echitabilă pentru ansamblul prejudiciilor morale nepatrimoniale suferite de persoana vătămată ca urmare a agresiunii a cărei victimă a fost.
Prin urmare, în baza art. 397, alin. 1 Cod procedură penală, art. 25, alin. 1 Cod procedură penală și art. 19 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. N. C. și a obligat inculpatul la plata către această parte civilă a echivalentului în lei al sumei de 2.000 euro la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plății, cu titlu de daune morale.
Instanța a constatat că S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M. s-a constituit parte civilă în cauză, în termen legal, cu suma de 646,16 lei, reprezentând despăgubiri materiale, respectiv cheltuieli cu spitalizarea părții civile C. N. C..
Având în vedere că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de Codul civil și s-a făcut dovada acestor pretenții prin înscrisurile depuse la dosar, în baza art. 397, alin. 1 Cod procedură penală, art. 25, alin. 1 Cod procedură penală și art. 19 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M. și va obliga inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 646,16 lei, reprezentând daune materiale - cheltuieli cu spitalizarea părții civile C. N. C., cu dobânda legală aferentă calculată de la data pronunțării și până la plata efectivă.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, ce includ și cheltuielile stabilite prin rechizitoriu. Onorariul apărătorului din oficiu av. B. D., în cuantum de 200 lei, va rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare solicitate de partea civilă, constând în onorariu avocațial, instanța a reținut că la dosar nu a fost depusă nicio dovadă privind efectuarea unor asemenea cheltuieli, astfel încât acestea nu pot fi acordate de instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia, ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante favorabile inculpatului și anume conduita sinceră a inculpatului și faptul că acesta nu are antecedente penale și a avut o conduită corectă înainte de comiterea faptei. De asemenea, raportat la jurisprudența în materie se impune reducerea cuantumului daunelor morale acordate părții civile.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării în cursul urmăririi penale și în condiții de legalitate și loialitate a unui probatoriu util, pertinent și concludent, coroborat cu declarația de recunoaștere a comiterii faptei, dată de inculpat în condițiile art.375 C.p.p., instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă conformă cu realitatea.
Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care, în data de 08.04.2012, a împins-o pe persoana vătămată C. N. C., care s-a lovit cu capul de beton, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art.72 C.p. anterior, cod ce constituie legea mai favorabilă în sensul art.5 noul C.p., de gradul de pericol social concret al faptei comise, de urmarea produsă leziunile fiind produse la nivelul capului și diminuând simțul auditiv al persoanei vătămate cu 15%), de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator și reduse conform art.396 alin.10 C.p.p., precum și de persoana inculpatului, conduita sa corectă pe parcursul procesului penal și lipsa antecedentelor penale.
Raportat la toate aceste împrejurări, apreciem că instanța de fond a dat dovadă de clemență orientând cuantumul pedepsei spre minimul special prevăzut de textul incriminator și, dispunând, în baza art.81 C.p. anterior, suspendarea condiționată a executării pedepsei.
De asemenea, apreciem că în cauză nu se impunea reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, recunoașterea comiterii faptei fiind valorificată prin reducerea limitelor pedepsei cu o treime conform textului de lege menționat mai sus iar, faptul că acesta se află la prima confruntare cu legea penală nu justifică aplicarea unui tratament sancționator mai favorabil, fiind un aspect de normalitate.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apreciem, raportat la prejudiciul moral cauzat părții civile, că se justifică acordarea unor daune morale.
Cuantumul acestora a fost stabilit în funcție de mai multe criterii, ce s-au cristalizat în timp în doctrina și jurisprudență și anume importanța valorii morale lezate, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral, precum și de jurisprudența în materie, astfel că suma de 2000 ero va fi în măsură să reprezinte o compensare patrimonială adecvată.
Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat.
Va obliga inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. S. V. (născut la data de 07.11.1987 în Baia M., jud. Maramureș, CNP_, fiul lui V. și A., cetățenie română, necăsătorit, studii 11 clase, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor, domiciliat în U., ., jud. Maramureș, fără antecedente penale), împotriva sentinței penale nr.1995 din 10.09.2014 a Judecătoriei Baia M..
Obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. D. L.-AGHINIȚĂ M. R.
GREFIER
L. A. S.
red.M.R./S.M.D.
4 ex. – 19.12.2014
jud.fond.Ș. D.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni. Art. 323 C.p..... → |
|---|
