Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 109/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 109/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 12498/211/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.109/A/2014
Ședința publică din data de 24 februarie 2014
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. Ș. - judecător
JUDECĂTOR: M. R.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul R. S. C. împotriva sentinței penale nr.810 din 25 iunie 2013 a Judecătoriei Cluj N., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev.și ped.de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. S. C., av.D. D. C. din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul R. S. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța aduce la cunoștință părților faptul că potrivit art.10 al.2 din Legea nr.155/2013, prezenta cauză a fost recalificată ca fiind apel prin încheierea camerei de consiliu din 21.02.2014.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. S. C., solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, a se dispune diminuarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, reținând în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.c C.pen., având în vedere recunoașterea faptei și comportamentul sincer avut pe parcursul procesului penal.
De asemenea, solicită înlăturarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales potrivit legii penale mai favorabile.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciază că apelul este fondat în ceea ce privește solicitarea legală de aplicare a dispozițiilor legii privind pedepsele accesorii.
In ce privește stabilirea pedepsei principale, apreciază că nu se impune a se interveni în cuantumul pedepsei întrucât din perspectiva dispozițiilor legale mai favorabile care apar ca fiind cele din codul penal anterior, nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante, singura posibilitate de reducere a pedepsei sub minim fiind art.320/1 C.pr.pen.
Inculpatul R. S. C., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
Prin sentința penală nr.810 din 25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul R. S. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, fapta prevăzuta si pedepsita de art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr. 63/2006 si republicata, cu art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de: 8 luni închisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmând a fi executata in regim de detenție.
In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma în care se include si onorariu de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. I. R., onorariu ce s-a plătit din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 12.11.2011, în jurul orei 22.00, inculpatul R. S. C. a condus autoturismul marca Citroen cu număr de înmatriculare P1449AP, iar pe . N. a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție.
Inculpatul a comunicat organelor de politie faptul că, deține un permis de conducere emis de autoritățile italiene, dar nu îl are asupra lui. Această afirmație a inculpatului este nesinceră întrucât, potrivit adresei Punctului de Contact Oradea reiese că inculpatului nu i s-a eliberat permis de către autoritățile italiene. De asemenea, ulterior inculpatul a precizat că deține doar un atestat care îi permite să conducă având însoțitor întrucât în Italia urma cursurile unei școli de șoferi.
Din Adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj nr._/06.12.2011, rezultă că inculpatul R. S. C. nu posedă permis de conducere.
Inculpatul a fost judecat conform art. 3201 C.pr.penala, recunoașterea sa coroborându-se cu probele administrate in faza de urmărire penala, respectiv: proces verbal de consemnare acte premergătoare (f. 2); proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante nr._/16.11.2011 (f. 3); adresă Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj nr._/06.12.2011 (f. 4); adresă punctul de control Oradea (f. 5); declarație martor L. S. (f. 14-16); declarație martor R. Orsovan (f. 18, 20); declarație învinuit R. S. C. (f. 22, 24).
Fapta inculpatului R. S. C. care la data de 12.11.2011, în jurul orei 22.00, a condus autoturismul marca Citroen cu număr de înmatriculare P1449AP, fără a poseda permis de conducere, pe drumul public întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanța a reține vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor l-a condamnat pe inculpatul R. S. C.- actualmente in P. G., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, fapta prevăzuta si pedepsita de art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr. 63/2006 si republicata, cu art. 3201 C.pr.penală, la o pedeapsa de: 8 luni închisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmând a fi executata in regim de detenție.
In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariu de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. I. R., onorariu ce s-a plătit din FMJ.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs în termen legal, cale de atac recalificată în apel prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 21.02.2014, în baza art.10 alin.2 din Legea nr.255/2013.
În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia având în vedere faptul că inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând și regretând sincer comiterea faptei reținute în sarcina sa.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării în faza de urmărire penală, în condiții de legalitate a unui probatoriu util, pertinent și concludent, coroborat cu declarația de recunoaștere a comiterii faptei, dată de inculpat în fața instanței de fond și în condițiile art.320 ind.1 C.p.p., prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată dovedită dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului care la data de 12.11.2011, în jurul orei 22.00, a condus autoturismul marca Citroen cu număr de înmatriculare P1449AP pe drumul public, fără a poseda permis de conducere, după cum rezultă din Adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj nr._/06.12.2011.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei apreciem că instanța de fond a ținut seama de criteriile prev. de art.72 C.p. în vigoare la data soluționării cauzei ( actualul art.74 C.p.), valorificând conduita sinceră a inculpatului prin reducerea limitelor pedepsei prevăzute de textul incriminator, cu o treime ca urmare a aplicării art.320 ind.1 alin.7 C.p.p.
Instanța de fond a dat dovadă de clemență orientând cuantumul pedepsei la minimul special prevăzut de textul de lege invocat mai sus, astfel că nu se impune reducerea acestuia prin reținerea unor circumstanțe atenuante, cu atât mai mult cu cât inițial inculpatul a declarata în mod nesincer că deține un permis de conducere emis de autoritățile italiene, dar nu îl are asupra lui, aspect infirmat prin adresa Punctului de Contact Oradea de unde reiese că inculpatului nu i s-a eliberat permis de către autoritățile italiene.
Apelul inculpatului este fondat însă, cu privire la aplicarea pedepsei accesorii.
În speța de față sunt aplicabile însă prevederile art.5 N.C.p. în ceea ce privește pedepsele accesorii.
Astfel, potrivit art.65 din N.C.p. pedepsele accesorii constau în interzicerea unor drepturi a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Ori, din economia acestui text de lege rezultă că pedepsele accesorii nu se aplică decât în cazul în care s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În speța de față inculpatului i s-au aplicat doar prevederile art.71 și art.64 lit.a teza a-II-a C.p. vechi nu și pedeapsa complementară, astfel că se va înlătura aplicarea art.71 și art.64 lit.a teza a-II-a C.p. vechi, ca urmare a aplicării art.5 NCP.
Așa fiind, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelul declarat și va desființa hotărârea atacată cu privire la pedepsele accesorii aplicate inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, va înlătura prevederile art.71 și art.64 lit.a C.p. vechi numai cu privire la dreptul de a fi ales, ca urmare a aplicării art.5 N.C.p. și art.65 N.C.p.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va stabili onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. D. D. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul R. S. C. (în prezent aflat în P. G.) împotriva sentinței penale nr.810/25.06.2013 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o desființează cu privire la pedepsele accesorii aplicate inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, înlătură prevederile art.71 și art.64 lit.a C.p. vechi numai cu privire la dreptul de a fi ales, ca urmare a aplicării art.5 N.C.p. și art.65 N.C.p.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. D. D. C..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR GREFIER
M. Ș. M. R. M. B.
red.M.R./S.M.D.
3 ex./25.02.2014
jud.fond. O. C.
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|








