Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 523/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 523/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 3157/100/2014/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 523/2014
Ședința publică din 05 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj reprezentant prin C. L., procuror
S-au luat spre examinare contestațiile formulate de către inculpații L. G., L. A. G. și L. A. P. împotriva încheierii penale fără număr din data de 20 august 2014 a Tribunalului Maramureș.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpații L. G. G., L. A. G. și L. A. P., toți în stare de arest, asistați de apărător ales, avocat Amzarescu-N. Z., din cadrul Baroului Maramureș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebați fiind, inculpații arată că își mențin contestațiile formulate.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestațiilor.
Apărătorul ales al inculpaților solicită admiterea contestației formulate împotriva încheierii din data de 20 august 2014 a Tribunalului Maramureș și, raportat la art. 242 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar, având în vedere împrejurările cauzei și conduita inculpaților. În acest sens, precizează că de la momentul luării măsurii preventive, respectiv 16 mai anul curent, s-a scurs o perioadă importantă de timp, în care impactul negativ asupra opiniei publice a faptelor de care sunt acuzați inculpații s-a diminuat, iar în prezent aceștia nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, putând fi cercetați în stare de libertate, cu luarea unei măsuri procesuale mai puțin restrictive, respectiv cea a controlului judiciar, fiind întrunite toate cerințele prevăzute de art. 211 Cod procedură penală.
De asemenea, motivele prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, care au determinat luarea măsurii, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică, nu se mai probează, având în vedere că la dosarul cauzei s-au administrat declarațiile inculpaților și chiar dacă aceștia nu au recunoscut infracțiunea pentru care sunt cercetați și-au exprimat poziția cu privire la acuzațiile ce li se aduc. În consecință, nerecunoașterea inculpaților nu semnifică că se prezumă vinovăția lor, în caz contrar încălcându-se principiul prezumției de nevinovăție.
Mai mult, scopul procesului penal, conform art. 202 Cod procedură penală, poate fi atins și cu cercetarea sub control judiciar a inculpaților, nefiind impietate cu nimic aflarea adevărului și buna desfășurare a procesului penal. De altfel, doi dintre inculpații suferă de o . afecțiuni, iar starea lor de sănătate s-a agravat din momentul încarcerării. Astfel, raportat la împrejurarea că doar la termenul din 20 august s-a demarat probațiunea în cauză și există perspectiva unui proces îndelungat, având în vedere necesitatea audierilor, opinează că măsura controlului judiciar poate fi luată față de inculpați, cu eventualele obligații prevăzute de legiuitor, respectiv aceea de a se limita posibilitatea de a contacta părțile vătămate și martorii. În acest sens, precizează că două dintre părțile vătămate nu mai au nicio legătură cu inculpații, fiind luată față de V. L. măsura de protecție de către Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului, iar cealaltă persoană nu are domiciliu în același județ, putându-se impune interdicția de a lua contact cu aceasta.
În concluzie, opinează contestația inculpaților ca fiind întemeiată și solicită admiterea ei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ca nefondată a contestației formulate de către inculpați și, în consecință, menținerea încheierii atacate, întrucât apreciază că instanța de fond, în mod legal și temeinic, a menținut măsura arestului preventiv privind pe cei trei inculpați, constatând întrunite condițiile legale în acest sens. În concret, s-a constatat că din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile de trafic de minori așa cum au fost ele reținute. Astfel, inculpații au comis una din infracțiunile expres prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală și, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, natura infracțiunilor, durata activității infracționale, vârsta victimelor, modalități de comitere, persoana inculpaților, care nu au sursă de venituri licite, s-a apreciat că privarea lor de libertate în continuare este necesară pentru înlăturarea unui pericol pentru ordinea publică. Instanța de fond a concluzionat în mod corect că măsura arestului preventiv este o măsură proporțională cu gravitatea acuzațiilor, precum și necesară pentru a asigura realizarea scopului măsurilor preventive, cu precizarea că nicio altă măsură preventivă, respectiv nici cea a arestului la domiciliu sau cea solicitată în cauză nu este suficientă pentru realizarea acestui deziderat.
În concluzie, solicită respingerea contestațiilor și obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Inculpatul L. Gh. G., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar și precizează faptul că părinții săi au o stare a sănătății precară.
De asemenea, precizează că regimul de detenție este foarte dificil și că are un minor în vârstă de 3 ani în întreținere.
Inculpata L. A. P., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii cu aceea a controlului judiciar, cu precizarea că nu vor contacta minorele și că vor locui în satul Chelința, la fratele soțului său.
Inculpatul L. A. G., având ultimul cuvânt, formulează aceeași solicitare și precizează că vor locui la fratele său în satul Chelința, . imobil cu trei camere.
CURTEA
Deliberând constată că,
Prin încheierea penală f.nr.din 20 august 2014, Tribunalul Maramureș în temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală, a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților L. G. (CNP_, fiul lui G. și L., născut la data de 7 mai 1984 în Cehu Silvaniei, județul S., cu domiciliul în U., ., județul Maramureș și fără forme legale în U., ., județul Maramureș, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul G.), L. G. (CNP_, fiul lui A. și R., născut la data de 11 iunie 1965 în ., cu domiciliul în Baia M., ., ., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul G.) și L. A. P. (nume anterior V., CNP_, fiica lui I. și A., născută la data de 28 martie 1979 în Baia M., județul Maramureș, cu domiciliul în Baia M., ., ., arestată preventiv, aflată în Penitenciarul G.), măsură pe care o menține pentru următoarele 60 de zile.
S-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulate de inculpați, prin apărător.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - B. Teritorial Maramureș nr. 118-D/P/2012 au fost trimiși în judecată inculpații L. G. (CNP_, fiul lui G. și L., născut la data de 7 mai 1984 în Cehu Silvaniei, județul S., cu domiciliul în U., ., județul Maramureș și fără forme legale în U., ., județul Maramureș, arestat preventiv, aflat în Arestul IPJ Maramureș), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. de art. 211 al. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal (2 fapte), ambele cu aplicarea art. 77 al. 1 lit. a Cod penal, art. 38 al. 1 Cod penal și art. 41 al. 1 Cod penal, L. G. (CNP_, fiul lui A. și R., născut la data de 11 iunie 1965 în ., cu domiciliul în Baia M., ., ., arestat preventiv, aflat în Arestul IPJ Maramureș) și L. A. P. (nume anterior V., CNP_, fiica lui I. și A., născută la data de 28 martie 1979 în Baia M., județul Maramureș, cu domiciliul în Baia M., ., ., arestată preventiv, aflată în Arestul IPJ Maramureș), pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, prevăzute de art. 211 al. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal (câte 3 fapte) toate cu aplicarea art. 77 al. 1 lit. a Cod penal și art. 38 al. 1 Cod penal.
În sarcina inculpaților s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, faptul că s-au implicat activ și repetat în desfășurarea unor activități ilicite vizând exploatarea sexuală a unor tinere fete, cu vârste foarte fragede (începând cu vârsta de 11-13 ani), profitând de vulnerabilitățile datorate în primul rând vârstei și situațiilor lor, cu toții beneficiind de sumele de bani rezultate din practicarea prostituției de către minore.
Astfel, inculpații au recrutat, transportat, adăpostit și primit 3 tinere minore în scopul exploatării lor sexuale prin obligarea la practicarea prostituției, utilizând constrângerea fizică și amenințarea, respectiv inducerea în eroare și abuzul de autoritate și profitând totodată de imposibilitatea victimelor de a se apăra din cauza stării de vulnerabilitate datorată vârstei.
Cauza a fost înregistrată la instanță la data de 6 iunie 2014 sub dosar nr._ 14.
Prin încheierea penală nr. 430 din 16 mai 2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților L. G., L. G. și L. A. P. pe o durată de 30 zile începând cu data de 16 mai 2014 până la data de 14 iunie 2014 inclusiv.
Pentru a se dispune arestarea preventivă s-a constatat că din probele administrate până la această etapă procesuală, a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpații L. G. sr., L. A. P. și L. G. jr., primii doi fiind soți, iar cel de-al treilea fiul acestora, au săvârșit infracțiunea de trafic de minori, constând în aceea că, începând cu luna mai 2012, au recrutat, transportat, adăpostit și primit trei tinere minore, cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani, în scopul exploatării lor sexuale prin obligarea la practicarea prostituției, utilizând constrângerea fizică și amenințarea, respectiv inducerea în eroare și abuzul de autoritate și profitând totodată de imposibilitatea victimelor de a se apăra din cauza stării de vădită vulnerabilitate datorată vârstei fragede și dependenței emoționale față de inculpați.
Totodată, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că infracțiunea de care sunt acuzați inculpații este prevăzută de art. 211 Cod penal, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, infracțiunea regăsindu-se totodată și în cuprinsul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, fiind apreciată de legiuitor ca o faptă care prezintă un pericol social extrem de ridicat.
Având în vedere că infracțiunea de care sunt acuzați inculpații prezintă o gravitate sporită reflectată de valorile sociale cărora li s-a adus atingere, respectiv cele privind libertatea individuală a persoanei și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației adusă acestora și este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal prin asigurarea în rândul membrilor societății a unui climat de liniște și încredere în activitatea de înfăptuire a justiției și, totodată, pentru prevenirea comiterii altor infracțiuni.
De asemenea, în considerarea dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor, de faptul că inculpații prezintă multiple antecedente penale, toți fiind condamnați anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, lovire, ultraj și în cazul inculpatei L. A. P., de prostituție, măsura privării lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În ședința Camerei de consiliu din data de 10 iunie 2014 judecătorul de cameră preliminară a procedat la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpații L. G., L. G. și L. A. P. și a menținut prin încheiere măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Prin încheierea penală din 02.07.2014, în temeiul art. 346 al. 2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 118-D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - B. Teritorial Maramureș, privind pe inculpații L. G., L. G. și L. A. P., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății, stabilindu-se termen la data de 20 august 2014. De asemenea, măsura arestării a fost menținută și prin încheierea penală din 3 iulie 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 208 Cod procedură penală, instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia.
Inculpații, prin avocat, au formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. În motivare au arătat, în esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii inițiale a arestului preventiv au încetat și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv. S-a mai arătat că nu există niciun pericol pentru buna desfășurare a procesului penal cu inculpații în stare de libertate.
Procedând la analizarea temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, dar și a cererii formulate de inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive, instanța a reținut următoarele:
În cauză, se mențin indiciile temeinice analizate și reținute ca atare cu ocazia dispunerii măsurii preventive, pe baza cărora s-a reținut presupunerea rezonabilă privind comiterea faptelor de care sunt acuzați inculpații.
La momentul arestării s-a reținut că astfel de indicii rezultă din declarațiile persoanelor vătămate, ale martorilor audiați și aspectele ce rezultă din procesele-verbale de redare în scris a conținutului convorbirilor telefonice, sub acest aspect neînregistrându-se modificări de la momentul sesizării instanței.
Instanța a reținut că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, potrivit jurisprudenței CEDO, factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, astfel că măsura arestării preventive a inculpaților este conformă cu scopul instituit prin art. 5 al CEDO.
Datele existente în cauză sunt de natură să convingă un observator obiectiv că există suspiciunea rezonabilă privind comiterea faptelor de care sunt acuzați inculpații. De altfel, în jurisprudența sa constantă Curtea europeană a drepturilor omului, în interpretarea art. 5 paragraf 1 din Convenție a statuat că la momentul adoptării și menținerii unei măsuri preventive nu este necesară deținerea unor date sau probe care să justifice o condamnare, fiind suficiente cele apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana acuzată să fi comis infracțiunea, situație care se regăsește în cauza prezentă.
În cauză, măsura arestării preventive a inculpaților este în continuare proporțională cu gravitatea acuzațiilor, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni de trafic de minori, infracțiuni de o gravitate deosebită și care se regăsesc în dispozițiile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.
Pericolul pe care-l prezintă lăsarea inculpaților în libertate este particularizat de împrejurările reținute drept cadru al comiterii faptelor, prin actul de sesizare al instanței reținându-se că într-o perioadă îndelungată de timp, prin acte de violență, dar și abuz de autoritate, aceștia au desfășurat activități ilicite vizând exploatarea sexuală a unor minore. În acest sens, instanța a observat și faptul că inculpații au multiple antecedente penale, justificându-se astfel temerea că aceștia ar putea comite și alte fapte.
Menținerea stării de arest a inculpaților este necesară și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, având în vedere că cercetarea judecătorească este începută și pentru a nu se influența administrarea probelor, ținând seama de starea de vulnerabilitate a persoanelor vătămate și de relațiile personale ori de rudenie cu inculpații.
Infracțiunile de trafic de minori au o rezonanță deosebită în rândul comunității, fiind apreciate de instanță ca fiind de natură a tulbura ordinea publică și de a afecta grav încrederea în organele judiciare chemate să protejeze ordinea socială, în lipsa unor reacții ferme a acestora.
În consecință, s-a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării subzistă și impun privarea în continuare de libertate a inculpaților. Totodată, se constată că la acest moment procesual o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de lege, cererea inculpaților formulată în acest sens fiind nefondată. Pentru argumentele expuse, nu poate fi primită susținerea inculpaților că temeiurile inițiale ale dispunerii măsurii arestării preventive au încetat.
Pentru aceste considerente și întrucât sunt îndeplinite condițiile legale și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării, s-a menținut această măsură pentru următoarele 60 de zile.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații L. G., L. A.G. și L. A. P. solicitând desființarea acesteia și judecând să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar având în vedere că s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive respectiv inculpații nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică raportat la perioada de timp scursă, la împrejurarea că acestia au fost deja audiați, starea lor de sănătate s-a agravat iar părțile vătămate sunt în imposibilitate de a avea vreo legătură cu inculpații aflându-se în grija direcției pentru protecția copilului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că tribunalul analizând temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților precum și cererea acestora de înlocuire a măsurii arestării preventive, a apreciat în mod judicios că raportat la probele administrate până în acest moment, există suspiciunea rezonbailă privind comiterea faptelor de care sunt acuzați, acestea au o rezonanță deosebită în rândul comunității, și sunt de natură a tulbura ordinea publică în cazul cercetării inculpaților în stare de libertate, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.223 alin.2 C.pr.pen.
Având în vedere că de la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent nu s-au modificat temeiurile prev.de art.223 alin.2 C.pr.pen., existând în continuare suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea de trafic de minori prev.de art.211 alin.1 și 2 C.pen., aceste fapte sunt deosebit de grave fiind comise împotriva unor persoane în vârstă de 11-13 ani, pe o perioadă îndelungată de timp prin acte de violență și abuz de autoritate, și că acestea au generat o tulburare a ordinii publice care nu s-a diminuat pe perioada relativ scurtă de la luarea măsurii arestării preventive respectiv 16 mai 2014, nefiind depășit termenul rezonabil, Curtea urmează a aprecia că în acest moment privarea de libertate a inculpaților se impune, iar contestațiile formulate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse în baza art.206 C.pr.pen.
Raportat la cele de mai sus, se apreciază că o altă măsură preventivă cum este cea a controlului judiciar nu este suficientă și proporțională cu gravitatea acuzațiilor și nu este în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge contestațiile formulate de inculpații L. G., CNP_, fiul lui G. și L., născut la data de 7 mai 1984 în Cehu Silvaniei, județul S., cu domiciliul în U., ., județul Maramureș și fără forme legale în U., ., județul Maramureș, L. G., CNP_, fiul lui A. și R., născut la data de 11 iunie 1965 în ., cu domiciliul în Baia M., ., . și L. A. P., nume anterior V., CNP_, fiica lui I. și A., născută la data de 28 martie 1979 în Baia M., județul Maramureș, cu domiciliul în Baia M., ., ., deținuți în Penitenciarul G., împotriva încheierii penale fără număr din data de 20.08.2014 a Tribunalului Maramureș.
Obligă contestatorii la câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 septembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. L. A. S.
red.C.I./A.C.
4 ex. – 16.09.2014
jud.fond.S. F.A.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 211/2014.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 389/2014.... → |
|---|








