Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 598/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 598/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 4736/256/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 598/P
Ședința publică de la 02 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător V. L.
Grefier M. V.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 2363 din data de 8 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ de inculpatul C. N. R., fiul lui D. și E., născut la data de 12.02.1988 în Cernavodă, județul C., CNP_, domiciliat în Cernavodă, ., nr. 4, ., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art. 336 NCp) - acord de recunoaștere, prin Rechizitoriul nr. 5094/P/2013 din data de 03.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare la data de 02.10.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.2363/08.07.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia cu inculpatul C. N. R., fiul lui D. și E., născut la data de 12.02.1988 în Cernavodă, județul C., CNP_, domiciliat în Cernavodă, ., nr. 4, ., trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 5094/P/2013 din data de 03.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin 1 Cp și art. 336 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Cp și art. 5 Cp.
În baza art. 335 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 5 Cp, raportat la art. 83 Cp
Stabilește inculpatului C. N. R., fiul lui D. și E., născut la data de 12.02.1988 în Cernavodă, județul C., CNP_, domiciliat în Cernavodă, ., nr. 4, ., o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 336 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 5 Cp, raportat la art. 83 Cp
Stabilește inculpatului C. N. R., fiul lui D. și E., născut la data de 12.02.1988 în Cernavodă, județul C., CNP_, domiciliat în Cernavodă, ., nr. 4, ., o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 38 alin. 1 Cp-39 alin. 1 litera b Cp, contopește cele două pedepse stabilite în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă 1/3 din pedeapsa neexecutabilă, respectiv 4 luni, în final pedeapsa stabilită este de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 83 Cpp, amână aplicarea pedepsei pe durata unui termen de 2 ani stabilit în condițiile art. 84 Cp.
Încredințează supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de acesta,
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea sa,
- să comunice schimbarea locului de muncă,
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 88 Cp, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor acestui text de lege a căror nerespectare au ca urmare revocarea amânării aplicării pedepsei.
În baza art. 274 alin. 1 Cp, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
După rămânerea definitivă, hotărârea se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 03.06.2014, P. de pe lângă Judecătoria Medgidia s-a sesizat privind acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia între procuror B. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia și inculpatul C. N. R., fiul lui D. și E., născut la data de 12.02.1988 în Cernavodă, județul C., CNP_, domiciliat în Cernavodă, ., nr. 4, ., având la bază avizul prealabil al prim procurorului din data de 03.06.2014, în conformitate cu art. 478 și următoarele din NCpp, au fost de acord asupra următoarelor:
Prin ordonanța din data de 26.05.2014, P. de pe lângă Judecătoria Medgidia a pus în mișcare acțiunea penală față de C. N. R., pentru săvârșirea infracțiunilor:
- conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 NCp,
- conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 NCp, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 NCp.
S-a reținut declarația expresă a inculpatului:
În data de 03.06.2014, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 2 Cpp, în prezența apărătorului ales, P. G., inculpatul C. N. R. a declarat expres următoarele:
Recunoaște comiterea faptelor și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, este de acord cu felul, cuantumul și forma de executare a pedepselor, astfel:
- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 NCp, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă, constând în aceea că la data de 21.11.2013, ora 22,25, inculpatul a condus autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare TX 9891 XK pe drumurile publice, fiind depistat pe ., având în sânge o alcoolemie de 1,80 g/l alcool pur în sânge- pedeapsa de 1 an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, în condițiile art. 83 NCp,
- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 NCp, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, constând în aceea că la data de 21.11.2013, ora 22,25, inculpatul a condus autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare TX 9891 XK pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere, fiind depistat pe ., având în sânge o alcoolemie de 1,80 g/l- pedeapsa de 1 an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, în condițiile art. 83 NCp.
Față de toate infracțiunile se menționează aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 NCp, în ceea ce privește concursul de infracțiuni, toate cu aplicarea art. 5 NCp, în ceea ce privește legea penală mai favorabilă.
Față de inculpatul C. N. R. se va aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final instanța urmând să stabilească pentru inculpat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, în condițiile art. 83 NCP, față de toate infracțiunile se va menționa aplicarea art. 38 alin. 2 NCp, în ceea ce privește concursul de infracțiuni, toate cu aplicarea art. 5 NCp, în ceea ce privește legea penală mai favorabilă.
Faptele inculpatului C. N. R. care la data la data de 21.11.2013, ora 22,25, inculpatul a condus autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare TX 9891 XK pe drumurile publice, fiind depistat pe ., având în sânge o alcoolemie de 1,80 g/l alcool pur în sânge- întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de prevăzută de art. 336 alin. 1 NCp și fără a deține permis de conducere, fiind depistat pe ., având în sânge o alcoolemie de 1,80 g/l întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 NCp . Față de toate aceste considerente, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat, prin cercetarea judecătorească efectuată în cauză fiind răsturnată prezumția de nevinovăție de care se bucură orice făptuitor, motiv pentru care urmează să răspundă penal.
Sub aspectul laturii obiective, faptele inculpatului C. N. R. care la data de la data de 21.11.2013, ora 22,25, inculpatul a condus autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare TX 9891 XK pe drumurile publice, fiind depistat pe ., având în sânge o alcoolemie de 1,80 g/l alcool pur în sânge și fără a deține permis de conducere întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de prevăzută de art. 336 alin. 1 NCp și infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 NCP.
Inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, cunoștea că nu are dreptul să conducă nici un autoturism fără să posede permis de conducere și sub influența alcoolului.
Conform art. 483 Cpp:
Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției
(1) După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond și trimite acesteia acordul de recunoaștere a vinovăției, însoțit de dosarul de urmărire penală.
(2) În situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat. Procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.
(3) În cazul în care sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanței acordul de recunoaștere a vinovăției însoțit de tranzacție sau de acordul de mediere.
Instanța a verificat să nu-i lipsească acordului de recunoaștere a vinovăției vreuna din mențiunile obligatorii prev. la art. 482 și 488 Cpp și urmează să se pronunțe asupra acordului prin sentință în procedură necontencioasă prin admiterea acordului așa cum a fost încheiat.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea pedepselor stabilite în acordul de recunoaștere a vinovăției, pentru infracțiunile de conducerea a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 NCp și de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de prevăzută de art. 336 alin. 1 NCp, pe care instanța le consideră ca având o gravitate mare, scopul incriminării fiind protejarea persoanelor implicate în circulația pe drumurile publice, în condițiile în care inculpatul a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol mare pentru viața și integritatea corporală a participanților la trafic, se apreciază irelevant faptul că inculpatul nu a fost implicat într-un accident rutier până la oprirea sa de organele de poliție, dar trebuie avut în vedere și urmările care se puteau produce prin conducerea unui autoturism de către o persoană care nu are capacitatea de reacție și aptitudinile necesare pe care trebuie să le aibă un conducător auto, motiv pentru care urmează să-i fie aplicată o pedeapsă care să reflecte pericolul social concret generat de inculpat.
Instanța, față de inculpatul C. N. R., în raport cu criteriile de mai sus și văzând ca sunt întrunite cerințele art. 480-482 Cpp, apreciază ca scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat și fără aplicarea pedepsei rezultante.
Conform art. 83 Cpp:
Condițiile amânării aplicării pedepsei
(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62.
Pentru aceste motive, instanța, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia cu inculpatul C. N. R., fiul lui D. și E., născut la data de 12.02.1988 în Cernavodă, județul C., CNP_, domiciliat în Cernavodă, ., nr. 4, ., trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 5094/P/2013 din data de 03.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin 1 Cp și art. 336 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Cp și art. 5 Cp.
În baza art. 335 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 5 Cp, raportat la art. 83 Cp
Va stabili inculpatului C. N. R., fiul lui D. și E., născut la data de 12.02.1988 în Cernavodă, județul C., CNP_, domiciliat în Cernavodă, ., nr. 4, ., o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 336 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 5 Cp, raportat la art. 83 Cp
Va stabili inculpatului C. N. R., fiul lui D. și E., născut la data de 12.02.1988 în Cernavodă, județul C., CNP_, domiciliat în Cernavodă, ., nr. 4, ., o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 38 alin. 1 Cp-39 alin. 1 litera b Cp, va contopi cele două pedepse stabilite în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă 1/3 din pedeapsa neexecutabilă, respectiv 4 luni, în final pedeapsa stabilită este de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 83 Cpp, va amâna aplicarea pedepsei pe durata unui termen de 2 ani stabilit în condițiile art. 84 Cp.
Va încredința supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. la datele fixate de acesta,
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea sa,
- să comunice schimbarea locului de muncă,
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 88 Cp, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor acestui text de lege a căror nerespectare au ca urmare revocarea amânării aplicării pedepsei.
Inculpatul C. N. R. a declarat apel împotriva sentinței penale nr.2363/08.07.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La termenul de judecată din data de 18.09.2014 inculpatul C. N. R. a precizat că își retrage calea de atac promovată în cauză.
În consecință, se va lua act de manifestarea de voință a inculpatului în sensul retragerii apelului formulat împotriva sentinței penale nr.2363/08.07.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.415 alin.1 Cod procedură penală ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul C. N. R. împotriva sentinței penale nr.2363/08.07.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul C. N. R. la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.10.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. I. V. L.
GREFIER,
M. V.
Jud.fond: F.S.
Jud. red.dec.: A.I.
2ex. / 06.10.2014
← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 599/2014. Curtea... | Audierea inculpatului arestat în lipsă. Art.231 NCPP. Decizia... → |
---|