Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 39/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 2907/254/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.39/P
Ședința publică de la 17 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Judecător - D. I. N.
Cu participare: Grefier - G. P.
Ministerul Public prin procuror – I. D.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de partea civilă S. R. PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – cu sediul în C., . nr.18, împotriva sentinței penale nr.307 din data de 11 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._, privind pe inculpatul C. I. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art.41 alin.(2) Cod penal.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 13 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 17 februarie 2014, când a pronunțat următoarea decizie.
- CURTEA –
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.307/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului C. I. V., din infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal 1968, în infracțiunea prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 din Codul penal 1968.
În baza art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art.41 alin.2 și art.13 din Codul penal 1968, s-a dispus condamnarea inculpatului C. I. V. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
În baza art.71 alin.1-3 din Codul penal 1968, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II- a și lit.b Cod penal.
În baza art.81 alin.1 din Codul penal 1968, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art.359 din Codul de procedură penală 1968, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art.14 și art.346 alin.1 din Codul procedură penală 1968, raportat la art.998 și următoarele din Codul civil 1864, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în Municipiul C., . nr.18, județul C..
În baza art.998 din Codul civil 1864, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 26.040 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii (7.364 lei), contribuții asigurări sociale reținute de la asigurați (11.307 lei), contribuții asigurări de sănătate reținute de la asigurați (6.732 lei) și contribuții la fondul de șomaj reținute de la asigurați (637 lei).
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții formulate de partea civilă în contradictoriu cu inculpatul.
În baza art.251 Cod civil, a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva părții responsabile civilmente S.C. TEHNAV CONS S.R.L.
În baza art.353 alin.1 din Codul de procedură penală 1968, s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța procurorului la data de 03.08.2012 în dosarul de urmărire penală nr.652/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. asupra imobilului situat în M., . A, ., asupra căruia inculpatul exercită dreptul de coproprietate.
În baza art.13 alin.1 din Legea nr.241/2005, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o copie de pe dispozitivul hotărârii judecătorești definitive să fie comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului.
În baza art.191 alin.1,2 din Codul procedură penală 1968, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 din Codul procedură penală 1968, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Societatea comercială S.C. TEHNAV CONS S.R.L. a fost înființată în anul 2006, i-a fost atribuit la data de 18.12.1998 numărul de ordine în Registrul comerțului J_, iar inculpatul a avut calitatea de asociat și administrator, fiind numit la data de 03.05.2006 cu puteri depline, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 87 din dosarul de urmărire penală.
La data de 24.02.2012, lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului M. - Biroul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că administratorul S.C. TEHNAV CONS S.R.L. M., respectiv inculpatul C. I. V., a reținut și nu a vărsat la bugetul consolidat al statului impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, în sumă de 10.640 lei, conform procesului-verbal anexat la fila 18 din dosarul de urmărire penală.
Ulterior, prin adresa nr._ din 19.04.2012, Administrația Finanțelor Publice M. a comunicat faptul că debitul real al S.C. TEHNAV CONS S.R.L. M., reprezentată prin administrator C. I. V., este în sumă totală de 26.040 lei, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă neachitate în perioada 25.03._09, precum și 11.677 lei dobânzi și penalități de întârziere.
La data 29.05.2011, prin adresa nr._, Poliția Municipiului M. - Biroul de Investigare a Fraudelor a solicitat D.G.F.P. C. efectuarea de verificări fiscale, în legătură cu activitatea S.C. TEHNAV CONS S.R.L. și comunicarea de relații, cu privire la valoarea reală și concretă a debitului datorat bugetului de stat consolidat din categoria contribuțiilor cu reținere la sursă, defalcat pe categoriile de contribuții și pe perioadele scadente.
Relațiile solicitate au fost comunicate prin adresa nr._/19.04.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice M. (filele 31-33 din dosarul de urmărire penală).
Din analiza adresei nr._ din 05.06.2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă C. și a contractelor individuale de muncă anexate la filele 89-127 din dosarul de urmărire penală, instanța reține împrejurarea că în perioada 25.03._09 S.C. TEHNAV CONS S.R.L. a desfășurat activități comerciale și a avut angajați.
Din analiza extraselor de conturi bancare înaintate de B.R.D. „Groupe Societe Generale” S.A. și de „Alpha Bank Romania” S.A. prin adresele nr.2476/30.07.2012 și nr._/30.07.2013, instanța reține împrejurarea că S.C. TEHNAV CONS S.R.L. a încasat în perioada 01.04._09 diferite sume de bani, iar disponibilul financiar rulat prin intermediul conturilor bancare a fost folosit de către administrator în alte scopuri decât virarea către bugetul consolidat al statului a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă.
Prin sentința civilă nr.601/01.02.2010 a Tribunalului C. s-a dispus, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2006, deschiderea procedurii de insolvență cu privire la S.C. TEHNAV CONS S.R.L. M. și numirea administratorului judiciar Fadur V. IPURL C.; prin sentința civilă nr.4337/06.09.2010 a Tribunalului C. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului societății și desemnarea lichidatorului judiciar Fadur V. IPURL C., iar prin sentința civilă nr.824/05.03.2012 instanța a dispus închiderea procedurii de faliment și radierea din Registrul comerțului a S.C. TEHNAV CONS S.R.L. M. (filele 34-36 din dosarul de urmărire penală).
S.C. TEHNAV CONS S.R.L. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 15.03.2012, astfel cum rezultă din adresa nr._/26.11.2013 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. (fila 35 dosar).
Prin sentința civilă nr.1357/21.02.2011 a Tribunalului C. s-a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului și suportarea pasivului S.C. TEHNAV CONS S.R.L. M., în cuantum total de 192.442 lei, de către administratorul C. I. V. (fiele 41-42 din dosarul de urmărire penală).
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că inculpatul nu a depus situațiile financiare și documentele contabile la organele abilitate și nu le-a predat nici lichidatorului judiciar, împrejurare care conduce la prezumția că acesta nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea ori a făcut să dispară documentele contabile, iar prin comportamentul avut în exercitarea funcției încredințate a făcut dovada unei totale superficialități și a lipsei de interes pentru evidențierea și acoperirea datoriilor societății, contribuind la epuizarea disponibilităților bănești ale acesteia și a înregistrat deficiențe nepermise în organizarea și conducerea întregii activități, care s-au soldat cu . de plată.
Pe parcursul procedurilor de insolvență și faliment nu s-a reușit recuperarea vreunei părți din totalul prejudiciului cauzat de societate bugetului de stat, iar inculpatul a avut o atitudine necooperantă față de lichidatorul judiciar, refuzând punerea la dispoziția acestuia a evidenței financiar contabile a societății.
Pentru aceste motive, inculpatul a fost cercetat în dosarul de urmărire penală cu nr.1591/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.147 din Legea nr.85/2006, iar prin ordonanța cu același număr din data de 01.12.2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ (fila 174 din dosarul de urmărire penală și fișa de cazier judiciar).
Prin rezoluția dată de organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului M. la 11.06.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, activitate confirmată de procuror prin rezoluția din 22.06.2012 (filele 4 și 5 din dosarul de urmărire penală).
Audiat de către organele de cercetare penală la data de 30.05.2012, inculpatul a recunoscut faptul că nu a achitat debitele la bugetul de stat deși S.C. TEHNAV CONS S.R.L. a desfășurat activități comerciale și a avut angajați, dar și-a motivat activitatea ilicită prin situația financiară dificilă, care l-a pus în imposibilitate de achita sumele datorate bugetului consolidat al statului (fila 176 din dosarul de urmărire penală).
În cuprinsul declarațiilor din data de 12.07.2012, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere și a arătat că își va angaja avocat în vederea reprezentării în fața instanței (filele 177-179 din dosarul de urmărire penală).
Inculpatului nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, întrucât acesta, deși a fost citat, inclusiv cu mandat de aducere, nu s-a prezentat în fața procurorului și nu a putut fi identificat pe raza municipiului M. (filele 181-190 din dosarul de urmărire penală).
Având în vedere situația de fapt reținută, instanța a apreciat că fapta săvârșită de inculpat, care în calitate de administrator al S.C. TEHNAV CONS S.R.L., în perioada 25.03._09, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență sume reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, constituie infracțiuna prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.13 Cod penal.
În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o sub aspectul greșitei omisiuni a instanței de a-l obliga pe inculpat la plata accesoriilor fiscale aferente debitului principal, prevăzute de art.119-120 din OUG nr.92/3003, privind Codul de procedură fiscală, calea de atac exercitată în cauză fiind calificată ca apel, în baza dispozițiilor art.10 alin.2 din Legea nr.255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010, privind Codul de procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.119 alin.1 Cod de procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Potrivit art.120 alin.1 din Codul de procedură fiscală, dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar potrivit art.1201 alin.1 din același cod, plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.
După cum rezultă din conținutul alineatului 1 al articolului 119 din Codul de procedură fiscală, aceste creanțe accesorii sancționează conduita rău platnică a titularului obligației fiscale, ele fiind datorate numai de către debitorul raportului juridic fiscal.
Astfel, articolele mai sus menționate sunt cuprinse în capitolul III, intitulat „Majorări de întârziere”, din titlul VIII al Codului de procedură fiscală, intitulat „Colectarea creanțelor fiscale”.
Întrucât aceste texte de lege constituie sediul materiei, debitor al obligației de plată nu poate fi decât persoana juridică în numele căreia a fost desfășurată activitatea comercială generatoare de obligații fiscale principale, persoana fizică față de care s-a dispus trimiterea în judecată penală neputând avea o astfel de calitate.
În acest sens, dispozițiile articolului 1 alin.1 din Codul de procedură fiscală prevede că dispozițiile sale reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.
În definirea noțiunii de parte a raportului juridic fiscal, articolul 17 din Codul de procedură fiscală, intitulat „Subiectele raportului juridic fiscal”, prevede că subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
Potrivit alineatului 2 al articolului 17 din Codul de procedură fiscală, „contribuabilul” este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii.
Prin urmare, în speță, debitor al obligației de plată nu poate fi decât persoana juridică titulară a activității economice generatoare de obligații fiscale principale, iar nu persoana fizică față de care urmează a fi angajată răspunderea penală, aceasta din urmă datorând numai echivalentul bănesc al prejudiciului adus bugetului de stat, potrivit art.19 din noul Cod de procedură penală.
Această concluzie rezultă și din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.16 din Codul de procedură fiscală, intitulat „Conținutul raportului de drept procedural fiscal”, potrivit cărora raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal.
D. urmare, părțile din raportul de drept procesual fiscal nu pot fi decât cele din raportul juridic fiscal.
În aceste împrejurări, creanței pe care inculpatul o datorează în cadrul procesului penal nu îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală, implicit și cele ale art.22 lit.d (care prevăd acordarea de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat), întrucât, potrivit art.21 alin.1 din același cod, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
În sprijinul celor de mai sus, avem în vedere și dispozițiile art.25 alin.1 Cod de procedură fiscală, potrivit cărora, în raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală prevăzute la art.21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
Așa fiind, se poate conchide că, în cadrul unui proces penal, inculpatului nu îi incumbă obligația de plată a creanțelor fiscale accesorii, cu atât mai mult cu cât acesta nu este inclus nici în categoria persoanelor a căror răspundere urmează a fi angajată, în cazul în care obligația fiscală nu a fost îndeplinită de către debitorul principal.
În rândul acestor persoane, se numără, potrivit alineatului 2 al art.25 din Codul de procedură fiscală, moștenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor, cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz, persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment, persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată, persoana juridică, pentru obligațiile fiscale datorate de sediile secundare ale acesteia, precum și alte persoane, în condițiile legii.
Așadar, inculpatul nu este inclus în această enumerare limitativă.
Dintr-o a doua perspectivă, articolul 110 alin.2 Cod de procedură fiscală, prevede că, în exercitarea acțiunilor ce au ca scop stingerea creanțelor fiscale, procesul de colectare a creanțelor fiscale se realizează în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Alineatul 3 al textului de lege definește „titlul de creanță” fiscală ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere; b) declarația fiscală; c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii; d) declarația vamală; e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile; f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale; g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art.28; h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.
În cazul unui proces penal, un astfel de titlu nu poate fi decât hotărârea judecătorească definitivă, prin care se constată existența faptei, vinovăția inculpatului și întinderea prejudiciului, acesta marcând exigibilitatea sumei datorate cu titlu de reparație, funcție de care se poate aprecia asupra întinderii creanțelor accesorii, în caz de neplată, cu prilejul executării silite.
Numai din acest moment se poate discuta despre posibilitatea perceperii creanțelor accesorii, a căror întindere urmează a fi stabilită de către organele de executare fiscală, obligația stabilită în sarcina inculpatului neputând genera majorări de întârziere mai devreme de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În atare împrejurări, obligația ce are ca obiect o sumă de bani, datorată cu titlu de reparație în temeiul răspunderii civile delictuale, nu poate genera dobânzi și penalități de întârziere, în condițiile Codului de procedură fiscală, ci dobânzi legale aferente, datorate începând cu data producerii prejudiciului și până la data achitării efective a debitului, conform art.1088 și art.1079 din Codul civil anterior (în acest sens, a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.1751/2005 în T.T., A.S., N.C., „Codul penal și legile speciale”, Editura Hamangiu, București, 2007, pagina 791).
În favoarea acestei soluții pot fi avute în vedere și alte argumente.
Astfel, întinderea creanțelor accesorii este în mod esențial influențată de durata anchetei penale, în mod deosebit de cea a urmăririi penale. Acest fapt poate atrage diferențe inechitabile de tratament în cazul unor inculpații aflați în situații juridice similare, mai ales în cazul unor soluții de disjungere, atunci când inculpații nu sunt judecați concomitent, ci în procese separate, inegală ca și durată.
De asemenea, din perspectiva dispozițiilor art.14 alin.4 din Codul de procedură penală 1968, în vigoare la data constituirii de parte civilă, dar și la data pronunțării sentinței atacate, majorările de întârziere nu constituiau un beneficiu nerealizat, ci ele sancționau conduita debitorului rău platnic, or, de vreme de angajarea răspunderii civile a inculpatului se face, în cauza de față, în temeiul art.998-999 din Codul civil anterior, singurele creanțe accesorii ce ar putea însoți creanța principală sunt dobânzile legale, calculate începând cu data producerii prejudiciului și până la data achitării efective a debitului, conform art.1088 din Codul civil.
De altfel, în același sens sunt și prevederile art.1385 alin.2 din Noul Cod Civil, care dispun că „Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului”.
Or, de vreme ce repararea pagubei se face în condițiile prevăzute de legea civilă, conform art.19 alin.1 din noul Cod de procedură penală, este evident că majorările de întârziere prevăzute de legislația fiscală nu constituie un câștig de care partea prejudiciată a fost lipsită.
Nu în ultimul rând, creanțele accesorii privesc neplata la termen a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, fapt pentru care ele se datorează de titularul obligației fiscale, persoană cu patrimoniu diferit, distinct de cel al inculpatului, care răspunde de fapta proprie (în acest sens a se vedea decizia penală nr.789/R/2009 a Curții de Apel Cluj, în I.N., „Înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală, Infracțiuni economice prevăzute în Codul penal și în legi speciale, Practică judiciară”, Editura Hamangiu, București, 2011, pag.166-171, publicată și pe portalul Jurindex).
În sfârșit, soluția de obligare a inculpatului la plata acestor sume nu poate fi admisă, întrucât astfel s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere - civilă delictuală și fiscală, în condițiile în care creanțele accesorii însoțesc numai o creanță principală, datorată de debitorul (contribuabilul) fiscal, respectiv societatea comercială în numele căreia a fost desfășurată o activitate generatoare de impozite, taxe și alte contribuții.
Așa fiind, față de solicitarea apelantei, exprimată cu ocazia constituirii de parte civilă, de a-i fi acordat beneficiul nerealizat, sub forma unei dobânzi aferente debitului principal datorat, Curtea apreciază că părții civile S. R., prin A.N.A.F., nu i se pot acorda decât dobânzile legale aferente debitului, ce urmează a fi calculate de către organul de executare fiscală, cu prilejul punerii în executare a sentinței, cu începere de la data producerii prejudiciului și până la data achitării efective a debitului, în condițiile art.581 din noul Cod de procedură penală, cu referire la art.3712 alin.2 Cod de procedură civilă.
De aceea, Curtea, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței penale nr.307/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._ .
Va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, va obliga pe inculpatul C. I. V. și la plata către partea civilă a dobânzii legale aferente debitului principal în cuantum de 26.040 lei, începând cu data producerii prejudiciului și până la plata integrală a debitului, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului vor fi lăsate în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de partea civilă S. R. PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – cu sediul în C., . nr.18, împotriva sentinței penale nr.307 din data de 11 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._ .
Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând, obligă pe inculpatul C. I. V. și la plata către partea civilă a dobânzii legale aferente debitului principal în cuantum de 26.040 lei, începând cu data producerii prejudiciului și până la plata integrală a debitului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2014.
Președinte, Judecător,
C. C. D. I. N.
Grefier,
G. P.
Jud. fond: S.G.I.
Tehnored.dec.jud.: C.C.
3 ex./28.02.2014
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 109/2014. Curtea de... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 211/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
