Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 790/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 790/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 1046/88/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 790/P

Ședința publică de la 20.11.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. M.

JUDECĂTOR C. C.

Cu participare - Grefier M. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror I. D.

S-au luat în examinare apelurile declarate de inculpatul T. M. M. și de parte civilă B. S., împotriva sentinței penale nr. 156 din data de 25.03.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. _, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.246 Cod penal și art. 289 alin.1 Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 13.11.2014, a amânat-o la data de 20.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 156/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 246 c.pen.anterior, cu aplic. art. 41, alin. 2 c.pen.anterior și art. 5 c.pen.;

Condamnă pe inculpatul T. M. M., CNP :_, fiul lui I. și E., născut la 17.12.1986 în Tulcea, domiciliat în ., cetățean român, fără antecedente penale la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 289, alin. 1 c.pen.anterior cu aplic. art. 5 c.pen.;

Condamnă pe inculpatul T. M. M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 – 34 c.pen.anterior, cu aplic. art. 5 c.pen.;

Contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a și b c.pen. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 c.pen.anterior.

În temeiul art. 81 c.pen.anterior și art. 71, alin. 5 c.pen.anterior, ambele cu aplic. art. 5 c.pen.;

Dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor pe o durată de 2 ani și 6 luni.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării condiționate a executării pedepselor.

Respinge acțiunea civilă a părții civile B. S. ca nefondată.

Dispune anularea procesului – verbal datat 27 ianuarie 2012, de afișare a procesului-verbal ., nr._/24 ianuarie 2012.

În temeiul art. 274, alin. 1 c.pr.pen.;

Obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276, alin. 1 c.pr.pen.;

Obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B. S..

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin plângerea formulată de B. S., în temeiul prevederilor art.278¹ cod pr. penală, s-a solicitat desființarea ordonanței nr.61/P/2012 din 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului T. M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 cod penal și art.289 alin.1 cod penal.

Prin încheierea din 24 mai 2013, Tribunalul Tulcea a admis plângerea părții civile, a desființat în totalitate ordonanța atacată și a reținut cauza spre judecare, dispunându-se punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 c.pen.anterior și fals intelectual, prevăzută de art. 289, alin. 1 c.pen.anterior.

Tribunalul a reținut că inculpatul T. M. M., agent principal de poliție în cadrul Poliției Mun. Tulcea - Secția I- Poliție Rurală, efectua la data de 24 ianuarie 2012 o acțiune de verificare a traficului rutier pe DN22 în localitatea Mineri, jud.Tulcea. A fost oprit autoturismul Alfa R. cu nr. de înmatriculare TL-_, condus de partea civilă B. S., deoarece acesta s-a deplasat pe DN22 pe contrasens și avea în portbagajul deschis mai multe țevi metalice care depășeau lungimea vehiculului.

A fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ prin care s-a reținut de către agentul constatator că partea civilă, în ziua de 24.01.2012 ora 13:50, a condus autoturismul marca Alfa R. cu nr. de înmatriculare TL-_ pe DN 22(E87) în localitatea Somova, . dreptul bisericii a circulat pe contrasens către localitatea Tulcea, în zona de acțiune a marcajului longitudinal continuu. De asemenea, a reținut agentul constatator că partea civilă nu avea asupra sa actul de identitate și în portbagaj transporta bare metalice care depășeau lungimea autovehiculului.

S-a reținut că faptele săvârșite sunt prevăzute de art. 120 din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, art. 148 din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 13 din OUG nr. 195/2002 și art. 147 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.

Pentru faptele reținute ca fiind contravenții, agentul constatator a stabilit pentru prima faptă o amendă în sumă de 280 lei, pentru a doua faptă o amendă în sumă de 420 lei, iar pentru a treia faptă a stabilit avertisment.

A fost reținut permisul de conducere al părții civile fără a-i fi emisă o dovadă înlocuitoare conform prevederilor art. 97 alin.2 din OUG nr.195/2002 și art. 111 alin.2 din același act normativ.

Procesul – verbal de contravenție a fost anulat în parte prin sentința civilă nr. 538 din 15 februarie 2013 a Judecătoriei Tulcea, cu privire la contravenția prevăzută de art. 101 alin.3 lit.d din OUG nr. 195/2002 și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere.

S-a reținut de către instanța civilă că, potrivit prevederilor menționate, „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.”

Din adresa nr. 2586/18.05.2012, emisă de Primăria Somova, rezultă că străzile care au legătură cu DN 22 nu sunt semnalizate cu indicatoare de interzicere, iar încadrarea pe direcția de mers din drumul sătesc nu se poate face decât prin călcarea liniei continue.

Din probele administrate a rezultat că partea civilă a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare TL-_ în satul Mineri, pe o stradă laterală perpendiculară cu DN 22(E87) în zona de acțiune a marcajului longitudinal continuu. La ieșirea de pe . stânga și s-a încadrat pe sensul de mers către mun. Tulcea, trecând peste marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de mers.

Prin urmare nu se poate susține că partea civilă a încălcat prevederile art. 101 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, atât timp cât nu a circulat efectiv pe sensul opus de mers, ci numai a traversat sensul de mers în zona de acțiune a marcajului longitudinal continuu, trecând peste acest marcaj.

Această faptă constituie a altă contravenție prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 din OUG nr. 195/2002, „9. schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație ”pentru care însă, nu este prevăzută sancțiunea reținerii permisului de conducere( art.111).

Ulterior sancționării părții civile și ridicării permisului de conducere echipajul de poliție a părăsit locul faptei pe motiv că B. S. refuza să semneze procesul –verbal și devenise recalcitrant.

B. S. s-a deplasat la scurt timp la sediul IPJ Tulcea solicitând insistent să-i fie eliberată o dovadă înlocuitoare primind astfel dovada de ridicare a permisului cu termen de 15 zile.

Conform prevederilor art. 26 și 27 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. Dispozițiile alin. 1 se aplică și față de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice copia de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia. În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii. Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

Inculpatul T. M. M. nu a procedat însă conform prevederilor legale și, în cursul lunilor martie sau aprilie 2012, a întocmit în fals actul procedural de afișare a procesului-verbal . nr._ întocmit la 24.01.2012 pe care l-a datat cu o dată nereală, respectiv 27.01.2012.

Pentru a stabili dacă agentul de poliție și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod corespunzător referitoare la afișarea procesului – verbal în termenul legal de 30 de zile, a fost audiat în faza actelor premergătoare, numitul N. N., care a semnat procesul - verbal de afișare în calitate de martor asistent. Acesta a declarat inițial că afișarea nu s-a realizat pe data de 27 ianuarie 2012 și a oferit mai multe detalii în susținerea declarației sale.

După începerea urmăririi penale, numitul N. N. a declarat, la data de 30 ianuarie 2013, în prezența avocatului părții civile, P. M. că nu își aduce aminte cu certitudine dacă afișarea s-a realizat sau nu pe data de 27 ianuarie 2012 și că își explică contradicțiile între declarația sa de martor și cea dată în faza actelor premergătoare prin intervalul de timp scurs. Martorul a declarat că refuză să fie supus unei testări poligraf.

Martorul N. N. a fost audiat și în fața instanței, ocazie cu care a declarat că își menține declarațiile date anterior, că își amintește că era iarnă, fiind zăpadă de 5 – 10 cm, dar nu își amintește dacă drumurile au fost închise în respectiva perioadă.

La dosarul cauzei procurorul a depus o declarație dată de martorul N. N. într-un dosar în care este cercetat pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, declarație în care martorul (acolo audiat în calitate de învinuit) susține că la momentul când a fost solicitat de inculpat să participe la afișarea procesului-verbal era primăvară, fiind în lunile martie sau aprilie, iar pe jos nu era zăpadă.

Conform adresei nr._/20 noiembrie 2012 a Instituției Prefectului județului Tulcea, în perioada 26 ianuarie 2012, ora 20,00 – 28 ianuarie 2012, ora 12,00 circulația pe drumul național E87 (ca dealtfel pe toate drumurile naționale din județ) a fost închisă ca urmare a codului portocaliu de viscol.

Deci, pe de o parte în ziua de 27 ianuarie 2012, ziua când inculpatul susține că a afișat procesul-verbal la locuința părții civile din satul Mineri, circulația pe drumul național E87 era închisă, iar pe de altă parte martorul N. N. susține că afișarea s-a făcut într-o zi de primăvară.

În combaterea acestor probe certe, inculpatul nu aduce probe la fel de certe, ci încearcă doar inducerea unui dubiu, respectiv că, deși drumul național era închis, se putea circula, fapt neprobat în cauză. De asemenea, inculpatul nu a probat că întrucât se putea circula, a mers în acea zi în satul Mineri pentru afișarea actului.

În aceste condiții, instanța a constatat că inculpatul a comis infracțiunea de fals intelectual.

Întrucât legea de la momentul comiterii faptei este mai favorabilă decât legea actuală, instanța a reținut încadrarea juridică dată de codul penal anterior, respectiv art. 289, alin. 1 c.pen.anterior, cu aplicarea art. 5 c.pen.

În ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, tribunalul a reținut că, la cererea părții civile, în cauză au fost audiați martorii C. C. L. și G. G. din declarațiile cărora rezultă existența unei stări conflictuale între inculpat și partea civilă, respectiv că inculpatul a afirmat în vara anului 2010 că va avea grijă să-l lase pe B. S. fără permis și că sancțiunea ridicării permisului de conducere fără eliberarea unei dovezi înlocuitoare a fost aplicată pentru încălcarea liniei continue, deși în procesul-verbal de contravenție a fost prevăzută contravenția prev. de art.101 alin.3 lit. d din OUG nr.195/2002 respectiv circulația pe sens opus. Astfel, atitudinea subiectivă a inculpatului T. M. M. s-a caracterizat prin intenția directă a acestuia de a-l sancționa pe B. S. cu ridicarea permisului încălcând dispozițiile legale.

Comportamentul abuziv al inculpatului rezultă și din împrejurarea relatată de martorul G. M. C., care arată că a fost oprit pentru a semna în calitate de martor, dar la momentul opririi sale procesul-verbal nu era întocmit. Or, inculpatul nu putea ști dacă partea civilă va primi sau nu procesul-verbal mai înainte de a-l întocmi.

Un act material al infracțiunii de abuz în serviciu îl constituie, pe lângă reținerea abuzivă a permisului de conducere și neînmânarea dovezii înlocuitoare, și necomunicarea în termenul legal de o lună a procesului-verbal de contravenție.

Toate aceste acte materiale, comise pe fondul stării conflictuale existente între părți, constituie infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

Încadrarea juridică a faptei va fi, de asemenea cea prevăzută de codul penal anterior, respectiv art. 246 c.pen.anterior, cu aplic. art. 41, alin. 2 c.pen.anterior și art. 5 c.pen.

În raport de împrejurările comiterii faptelor, de persoana inculpatului și de funcția deținută de acesta, funcție în exercițiul căreia inculpatul era chemat să prevină și să combată comiterea de infracțiuni, instanța a apreciat că faptele sale prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Așa cum s-a reținut și prin încheierea de sesizare a instanței, inculpatul exercită – în îndeplinirea atribuțiilor sale - autoritatea de stat, ceea ce impune o anumită conduită, caracterizată prin corectitudine, respect față de lege dar și față de persoanele pe care aceasta le ocrotește.

Ulterior încălcării atribuțiilor sale, inculpatul avea posibilitatea dar și obligația de a se manifesta într-un anumit fel față de organele judiciare, corespunzător funcției sale de agent de poliție, să manifeste sinceritate, regret și eventual să încerce să justifice motivele care l-au determinat să încalce legea determinând astfel, clemența organelor de urmărire penală prin înțelegerea comportamentului infracțional și prin calificarea acestuia ca fiind izolat și regretabil.

Prin urmare, atât modul de comitere a faptelor cât și atitudinea inculpatului față de funcția deținută dar și față de faptele comise exclud aplicarea dispozițiilor art. 18¹ c.pen.anterior sau a dispozițiilor art. 80 c.pen., referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei.

Având în vedere pericolul social totuși relativ redus al faptelor, care nu au produs urmări grave pentru partea civilă, modul și împrejurările comiterii faptelor, persoana inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală, însă nu a recunoscut comiterea faptelor, tribunalul, în temeiul art. 246 c.pen.anterior, cu aplicarea art. 41, alin. 2 c.pen.anterior și art. 5 c.pen. a condamnat pe inculpatul T. M. M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 289, alin. 1 c.pen.anterior, cu aplic. art. 5 c.pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În ce privește latura civilă, tribunalul a reținut că partea civilă a solicitat doar repararea unui prejudiciu moral, pe care însă nu l-a dovedit în vreun fel.

Partea civilă a invocat faptul că nici în prezent nu a intrat în posesia permisului de conducere, fiind astfel nevoit să angajeze un șofer, însă aceste împrejurări nu dovedesc un prejudiciu moral ci, eventual, unul material.

D. urmare, acțiunea civilă a părții civile B. S. a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței penale nr. 156/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ au declarat apel partea civilă B. S. și inculpatul T. M. M..

Partea civilă B. S. a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului și acordarea daunelor morale solicitate prin constituirea de parte civilă.

Inculpatul T. M. M. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice în forma continuată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor; a mai solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a, c sau d Cod procedură penală pentru cele două infracțiuni de care este acuzat.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți, precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată următoarele:

Procedura judiciară prezentă a fost declanșată în fața instanței de judecată prin plângerea formulată de partea vătămată B. S. împotriva ordonanței nr. 61/P/2012 din 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului T. M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal din 1968 și art.289 alin.1 Cod penal din 1968.

În dosarul penal nr. 61/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea inculpatul T. M. M. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal din 1968 și art.289 alin.1 Cod penal din 1968. Obiectul urmăririi penale a fost stabilit prin rezoluția din data de 15.01.2013 prin care a fost începută urmărirea penală față de învinuitul T. M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal din 1968 și art.289 alin.1 Cod pena din 1968 l, constând în aceea că nu a procedat la comunicarea în termen de 30 zile, potrivit art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, a procesului verbal . nr._ din data de 24.01.2012, prin care a fost sancționată contravențional persoana vătămată B. S., iar la o dată ulterioară din cursul lunilor martie – aprilie 2012, care nu a putut fi stabilită cu exactitate, a întocmit în fals actul procedural de afișare a procesului verbal . nr._ din data de 24.01.2012, pe care l-a datat cu o dată nereală, respectiv 27.01.2014.

Se constată că în sarcina inculpatului B. S. s-a reținut săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal din 1968, întrucât nu a comunicat părții vătămate B. S. procesul verbal . nr._ din data de 24.01.2012, în termen de 30 zile de la întocmirea sa, în timp ce infracțiunea prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968 a fost reținută pentru a întocmirea în fals a actului procedural de afișare a procesului verbal . nr._ din data de 24.01.2012, pe care l-a datat cu o dată nereală, respectiv 27.01.2014.

Curtea observă că elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal din 1968, astfel cum a fost stabilit de procuror prin rezoluția de începere a urmăririi penale, îl constituie o singură inacțiune privind necomunicarea procesului de sancționare contravențională, din acest considerent a fost reținută forma simplă a infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal din 1968.

De altfel, în ordonanța nr. 61/P/2012 din 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea se menționează că se aplică sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal din 1968 și art. 289 alin. 1Cod penal din 1968, întrucât cele două fapte privind necomunicarea procesului verbal de contravenție și întocmirea în fals a procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție nu prezintă gradul de pericol social specific infracțiunilor reținute.

Este cert că nu au fost reținute în sarcina inculpatului T. M. M. alte acțiuni privind sancționarea abuzivă a părții vătămate B. S. și ridicarea permisului de conducere, în ordonanța procurorului menționându-se chiar că se va dispune neînceperea urmăririi penale pentru aceste fapte, însă în dispozitivul ordonanței s-a omis menționarea soluției de neîncepere a urmăririi penale. De asemenea, nu au fost reținute fapte privind omisiunea eliberării dovezii înlocuitoare ca efect al reținerii permisului de conducere.

Curtea reține că este esențial a identifica faptele care au făcut obiectul urmăririi penale, întrucât în ipoteza pronunțării soluției prev. de art. 278¹alin. 8 lit. c Cod procedură penală din 1968 instanța nu poate reține cauza spre rejudecare decât pentru faptele și infracțiunile care au făcut obiectul urmăririi penale.

Această apreciere rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 278¹alin. 8 Cod procedură penală din 1968, care la litera b dădea posibilitatea instanței de a desființa rezoluția sau ordonanța atacată și a trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz, în timp ce la litera c prevedea că se desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

Rezultă că în cazul unei fapte pentru care nu se începuse urmărirea penală cauza nu ar putea fi reținută spre judecată, această posibilitate fiind permisă de lege numai pentru ipoteza când a fost un proces penal pentru respectiva faptă. De altfel, în art. 278¹alin. 8 lit. c Cod procedură penală din 1968 se impune condiția ca soluția de reținere a cauzei spre judecată să fie pronunțată numai dacă există probe suficiente la dosar, iar probele se administrează numai în cadrul unui proces penal al cărui debut are loc prin începerea urmăririi penale.

Așadar, cu valoare de principiu, curtea reține că soluția de reținere spre judecare a cauzei, în condițiile art. art. 278¹alin. 8 lit. c Cod procedură penală din 1968, poate avea ca obiect exclusiv faptele și infracțiunile pentru care s-a desfășurat un proces penal în faza de urmărire penală și a fost începută urmărirea penală.

Aceste precizări sunt importante în cauză, având în vedere că prin încheierea de ședință din data de 24 mai 2013, Tribunalul Tulcea a admis plângerea părții vătămate B. S., a desființat în totalitate ordonanța nr. 61/P/2012 din 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea și a reținut cauza spre judecare, dispunându-se punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 Cod penal din 1968 și fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968, iar din considerentele încheierii rezultă că în sarcina inculpatului T. M. M. au fost reținute trei fapte distincte care intrau în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. prev. de art. 246 Cod penal din 1968, respectiv fapta de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție în termen de 30 zile, fapta de a nu emite părții vătămate dovada înlocuitoare ca efect al reținerii permisului de conducere și fapta de a reține în mod abuziv permisul de conducere al părții vătămate B. S..

Dintre cele trei fapte pentru care prima instanța a reținut cauza spre judecare, din perspectiva infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, curtea constată că doar fapta de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție în termen de 30 zile a constituit obiectul urmăririi penale, în timp ce restul de două fapte nu au făcut obiect al acuzării în cursul urmăririi penale. Pentru fapta de a reține în mod abuziv permisul de conducere al părții vătămate B. S. procurorul chiar a menționat explicit în considerentele ordonanței că urma să dispună o soluție de neîncepere a urmăririi penale, pe care a omis să o cuprindă însă în dispozitivul ordonanței. Fapta de a nu elibera dovada înlocuitoare ca efect al reținerii permisului de conducere nici nu a făcut obiect de analiză pentru procuror.

Prima instanță a reținut în mod nelegal cauza spre judecare pentru trei fapte de abuz în serviciu, în condițiile în care urmărirea penală se desfășurase doar pentru fapta de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție în termen de 30 zile de la întocmirea procesului verbal, deoarece dispozițiile art. 278¹alin. 8 lit. c Cod procedură penală din 1968 îi permiteau să rețină spre judecare doar faptele pentru care se desfășurase urmărirea penală. În măsura în care considera că inculpatul T. M. M. ar trebui cercetat și pentru alte fapte, ar fi putut teoretic să pronunțe soluția prevăzută de art. 278¹alin. 8 lit. b Cod procedură penală din 1968, în sensul trimiterii cauzei la procuror.

În fapt, această ultimă soluție nu ar fi putut fi pronunțată de prima instanță, întrucât partea vătămată B. S. a criticat prin plângerea formulată în temeiul art. 278¹Cod procedură penală din 1968 exclusiv soluția de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului T. M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal din 1968 și art.289 alin. 1 Cod penal din 1968, cu privire la faptele pentru care se începuse urmărirea penală, susținând că acestea prezintă gradul de pericol social mal unor infracțiuni. Partea vătămată B. S. a criticat doar aspecte privind gradul de pericol al faptelor privind necomunicarea părții vătămate procesului verbal de contravenție și întocmirea în fals a procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție, fără a solicita cercetarea penală a inculpatului și pentru alte fapte care nu au făcut obiectul urmăririi penale.

Încălcând dispozițiile art. art. 278¹alin. 8 lit. c Cod procedură penală din 1968 și principiul disponibilității care guvernează plângerea întemeiată pe dispozițiile art. art. 278¹Cod procedură penală din 1968, prima instanță a reținut cauza spre judecare pentru mai multe fapte decât cele care au făcut obiectul urmăririi penale și criticilor din cuprinsul plângerii părții vătămate B. S..

Prima instanță trebuia să rețină cauza spre judecare numai sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal din 1968 ( constând în aceea că inculpatul nu a comunicat părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție în termen de 30 zile de la încheiere ) și art.289 alin. 1 Cod penal din 1968 ( constând în întocmirea în fals a procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție ).

În continuare, prima instanță trebuia să judece cauza exclusiv pentru cele două infracțiuni, cu conținutul menționat anterior, iar condamnarea inculpatului nu se putea dispune decât pentru aceste fapte și infracțiuni.

Prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată prev. de art. 246 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din 1968, care includea trei acte materiale, conform încheierii de reținere a cauzei spre judecare, respectiv reținerea abuzivă a permisului de conducere, neînmânarea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere și necomunicarea în termenul legal de o lună a procesului verbal de contravenție.

În condițiile în care cauza nu putea fi reținută spre judecare decât pentru forma simplă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ce includea un singur act material, neregularitatea privind reținerea în sarcina inculpatului a mai multor acte materiale ce intrau în conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se răsfrânge și asupra hotărârii de condamnare, prima instanță dispunând condamnarea inculpatului pentru mai multe fapte decât cele cuprinse în actul de sesizare a instanței.

În cazul prev. de art. art. 278¹alin. 8 lit. c Cod procedură penală din 1968 actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei, în speță plângerea părții vătămate B. S., care s-a referit, așa cum am arătat, doar la faptele de necomunicare a procesului verbal de contravenție și întocmirea în fals a procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție, fapte care nu au făcut obiectul urmăririi penale, fără referire la alte fapte.

Conform art. 317 Cod procedură penală din 1968, judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, principiu încălcat de prima instanță prin judecarea cauzei și pentru alte fapte decât cele criticate în plângerea părții vătămate B. S..

Din această perspectivă, curtea reține că, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, conduita inculpatului T. M. M. trebuie analizată doar cu privire la fapta de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție în termen de 30 zile de la încheiere. Prima instanță, în măsura în care considera că există date privind săvârșirea altor acte materiale care intrau în conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, putea extinde acțiunea penală, în temeiul art. 335 alin. 1 Cod procedură penală din 1968, numai în acest fel putând judeca și alte acte materiale decât cele pentru care se dispusese de procuror scoaterea de sub urmărire penală. Procedură în fața primei instanțe s-a desfășurat în mare parte sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, astfel că era posibilă extinderea acțiunii penale și pentru alte acte materiale, posibilitate care nu mai este prevăzută în actualul Cod de procedură penală.

În acest fel, prin reținerea unei singure fapte de abuz în serviciu, se înlătură neregularitatea hotărârii primei instanțe, care a condamnat inculpatul pentru mai multe fapte decât cele indicate în actul de sesizare, urmând a se analiza în ce măsura se impune condamnarea inculpatului T. M. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal din 1968, constând în fapta de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție în termen de 30 zile de la încheierea sa. De asemenea, va fi analizată și infracțiunea de art.289 alin. 1 Cod penal din 1968, constând în întocmirea în fals a procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție, cu privire la care nu se constată neregularități raportat la actul de sesizare și respectarea limitelor judecății.

În contextul în care nu se impunea schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal din 1968 ( menționată în încheierea de ședință din data de 24 mai 2013 a Tribunalului Tulcea prin care cauza a fost reținută spre judecată ) în infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din 1968 ( pentru care s-a dispus condamnarea și care includea trei acte materiale ), dat fiind că inculpatului i se poate reține o singură fapta de abuz în serviciu, apare ca neîntemeiată critica inculpatului și solicitarea de desființare a sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât neregularitatea constatată în legătură cu încadrarea juridică se remediază prin soluționarea cauzei de instanța de apel numai din perspectiva faptei de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție, înlăturând restul de acte materiale apreciate ca fiind incluse în forma continuată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Inculpatul T. M. M. nu poate invoca încălcarea dreptului la apărare prin omisiunea schimbării încadrării juridice, întrucât cunoștea că prima instanță a reținut cauza spre judecare pentru toate cele trei fapte ce intrau în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cercetarea judecătorească s-a desfășurat pentru toate cele trei fapte, astfel că inculpatul și-a putut exercita în mod eficient dreptul la apărare, beneficiind de toate garanțiile procesuale.

De altfel, omisiunea primei instanțe de a schimba încadrarea juridică prin reținerea formei continuate a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor rămâne fără efecte juridice, întrucât această neregularitate este înlăturată de instanța de apel și inculpatului nu i se produce nicio vătămare prin eliminarea a două dintre actele materiale reținute în mod nelegal de prima instanță ca obiect al inculpării și menținerea formei simple a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În consecință, curtea va analiza situația juridică a inculpatului în raport de infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal din 1968 ( constând în aceea că inculpatul nu a comunicat părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție în termen de 30 zile de la încheiere ) și art.289 alin. 1 Cod penal din 1968 ( constând în întocmirea în fals a procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție ), dar ținând cont și de actul de sesizare a instanței, care a stat la baza declanșării fazei de judecată.

Așa cum am arătat, partea vătămată B. S. a formulat plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 278¹Cod procedură penală din 1968.

Prin plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, reglementată prin dispozițiile art.278¹ din Codul de procedură penală din 1968, era asigurat controlul legalității și temeiniciei actelor procurorului. În actualul Cod de procedură penală controlul legalității și temeiniciei actelor procurorului se realizează de judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 341.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 278¹ Cod de procedură penală din 1968, rezultă, în mod expres, că obiectul plângerii formulate în condițiile acestui text de lege îl constituie rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, precum și dispoziția de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Pe de altă parte, atât caracterul incomplet al urmăririi penale, cât și aprecierea eronată a probelor se circumscriu examinării de către judecător a legalității și temeiniciei rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată ori a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, iar verificarea se efectuează potrivit art.278¹ alin.7 Cod de procedură penală din 1968, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, neputând fi extinsă verificarea față de persoane sau fapte cu privire la care procurorul nu s-a pronunțat.

Astfel, se reține ca premisă că plângerea formulată în condițiile art. 278¹ Cod de procedură penală din 1968 are natura juridică a unei căi de atac, iar soluțiile prin care această procedură specifică poate fi finalizată erau reglementate distinct în cuprinsul alin. 8 al aceluiași text de lege.

În cazul prevăzut de art. 278¹alin. 8 lit. c Cod procedură penală din 1968, dacă judecătorul constată că probele existente la dosar sunt suficiente, va reține cauza spre judecare. Prin urmare, s-a realizat faza urmăririi penale, însă a avut loc o apreciere eronată a probelor, aspect care conduce la concluzia că sfera de aplicare a acestor dispoziții legale cuprinde numai soluțiile de scoatere de sub urmărire penală și de încetare a urmăririi penale.

Pe de altă parte, încheierea de admitere a plângerii dată de judecător se constituie în actul de punere în mișcare a acțiunii penale, în condițiile în care actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei vătămate. Totodată, deși art. 278¹ alin. 9 Cod de procedură penală din 1968 nu distinge, în cazul prevăzut la art. 278¹ alin. 8 lit. c, pentru a constitui act de sesizare a instanței plângerea nu poate proveni decât de la persoana vătămată nemijlocit printr-o faptă de natură penală.

Un alt principiu care trebuie respectat, deși nu este expres reglementat în cuprinsul art. 278¹Cod procedură penală din 1968 este cel al neagravării situației în propria cale de atac, reglementat în cazul căilor ordonare de atac, dar de aplicabilitate generală pentru orice cale de atac în materie penală.

Principiul non reformatio in pejus este recunoscut constant în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale în cadrul procedurii de soluționare a plângerii în fața judecătorului împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată.

Prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la posibilitatea schimbarii de catre instanta a temeiului de drept al solutiei de netrimitere in judecata, in conditiile art. 278¹ alin. 8 lit. b) din Codul de procedura penala, a fost admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie și s-a decis că

în cazul plângerii formulate in baza art. 278¹ din Codul de procedura penala de persoana fata de care s-a dispus netrimiterea in judecata si care solicita schimbarea temeiului de drept al solutiei dispuse prin rezolutie sau ordonanta ori dispozitia cuprinsa in rechizitoriu, in ipoteza unei instrumentari complete, instanta poate dispune schimbarea acestuia, in conditiile art. 278¹ alin. 8 lit. b) din Codul de procedura penala. În considerentele deciziei s-a reținut că în această procedură trebuie respectat principiul procesual non reformatio in pejus.

De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că principiul non reformatio in pejus este aplicabil în procedură prev. de art. art. 278¹Cod procedură penală din 1968.

În decizia nr. 508/2004 a Curții Constituționale se arată că „plângerea prevăzută de art. 278¹ reprezintă, ., o cale de atac, care se supune principiului de generala aplicabilitate in dreptul penal, non reformatio in pejus. Într-adevăr, deși legea nu prevede in mod expres aplicarea acestui principiu cu prilejul soluționării plângerii împotriva actelor procurorului, rațiuni identice cu cele care determina extinderea aplicabilității acestui principiu și în alte situații decât cele prevăzute în art. 372, art. 385⁸ sau art. 414¹ alin. 1 din Codul de procedura penala justifică luarea sa in considerare si in cazul procedurii reglementate de art. 278¹. Astfel, dacă se păstrează raționamentul textului de lege criticat, soluția pronunțată cu prilejul soluționării plângerii poate duce la agravarea situației celui care a sesizat-o. Cunoscând acest lucru, persoana fata de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala are motive rezonabile să se abțină de la a se adresa instanței judecătorești pentru a nu-si agrava propria situatie. Așa fiind, accesul la justiție ar fi obstrucționat daca nu s-ar lua in considerare principiul non reformatio in pejus. Aceste argumente au în vedere și faptul că, în situația în care instanța retine cauza spre judecare, actul de sesizare a instanței îl constituie, potrivit dispozițiilor art. 278¹ alin. 9 din Codul de procedura penala, chiar plângerea persoanei interesate. Consecința este aceea că, dacă nu se ia in considerare principiul non reformatio in pejus, în situația în care autorul plângerii este persoana fata de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala, acțiunea penală ar fi declanșata de însăși plângerea celui împotriva căruia se îndreaptă procesul penal”.

Aceleași considerente se regăsesc și în deciziile nr. 574/2007 și nr. 1264/2010 ale Curții Constituționale.

Așadar, principiul neagravării situației în propria cale de atac este pe deplin aplicabil și în procedura prev. de art. art. 278¹Cod procedură penală din 1968, iar în cazul pronunțării soluției prev. de art. art. 278¹alin. 8 lit. c Cod procedură penală din 1968 și reținerii cauzei spre judecată pentru tot parcursul fazei de judecată.

Principiul non reformatio in pejus este aplicabil tuturor părților din cauză, inclusiv pentru partea vătămată sau partea civilă, fără a face distincție între calitatea procesuală a părților, întrucât toate părțile trebuie să beneficieze de aceleași drepturi în cadrul procesului penal.

Curtea are în vedere că prin decizia de îndrumare nr. 25/1962 a fostului Tribunal Suprem se stabilise că în recursul părții vătămate se putea pronunța oricare dintre soluțiile prevăzute la judecat în recurs, inclusiv o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal, însă aceasta decizie nu mai este de actualitate și nu mai concordă cu viziunea modernă asupra egalității în drepturi a părților dintr-o procedură judiciară.

Potrivit art. 10 Cod procedură penală, părțile și subiecții procesuali principali au garantat dreptul la apărare; o dispoziție asemănătoare se regăsea în art. 6 Cod procedură penală din 1968.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela că, în materie penală, procesul trebuie să se desfășoare într-o manieră contradictorie, trebuind să existe egalitate de arme între acuzare și apărare, dar și asigurarea unui tratament nediscriminatoriu între părți.

Prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, Curtea Constituțională a apreciat că părții civile și celei civilmente responsabile nu le este străin interesul pentru soluționarea laturii penale a procesului, în condițiile în care de stabilirea existenței faptei penale și a vinovăției inculpatului judecat în cauză depinde și soluționarea laturii civile a procesului. Mai mult, cu același prilej, Curtea a reținut că partea civilă, partea civilmente responsabilă și inculpatul au aceeași calitate, de părți și prin urmare se află în aceeași situație. Se mai arată că nu se poate reține nici motivarea din jurisprudența anterioară, în sensul că instanța de control judiciar are posibilitatea, chiar și în limitele unui apel declarat numai în ce privește latura civilă, să examineze temeinicia achitării inculpatului și să dispună obligarea acestuia la despăgubiri civile, o asemenea soluție fiind expres prohibită prin dispozițiile art. 346 alin. 3 Cod de procedură penală, în conformitate cu care "nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârșită de inculpat".

Această regulă, prevăzută pentru soluțiile pronunțate de prima instanță, este, firește, valabilă și pentru instanțele de control judiciar care nu ar putea desființa sau modifica hotărârile pronunțate cu respectarea textului de lege amintit, reținând că, deși a fost achitat "pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârșită de inculpat", acesta ar putea fi totuși obligat la despăgubiri civile. S-a mai reținut că diferențierea făcută între regimul juridic al părții vătămate și cel al părții civile și al părții civilmente responsabile este neconstituțională, încălcând dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Ca urmare, curtea reține că principiul non reformatio in pejus este aplicabil cu caracter general și părții vătămate sau părții civile, de această regulă beneficiind în speță și partea vătămată/parte civilă B. S..

Referirile la aplicarea principiului non reformatio in pejus sunt de deosebit interes în cauză, dat fiind că prezenta procedură judiciară a fost declanșată de plângerea părții vătămate B. S., care a și constituit actul de sesizare a instanței. D. fiind că prezenta cauză a fost declanșată urmare unei căi de atac exercitată de partea vătămată B. S., iar aceasta beneficiază de aplicarea principiului non reformatio in pejus, instanța nu ar putea pronunța o soluție care să agraveze situația părții vătămate, constituită partea civilă, deci nici nu ar putea reține o stare de fapt în defavoarea părții vătămată, raportat la soluția procurorului de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei amenzi cu caracter administrativ.

Principiul non reformatio in pejus include pronunțarea unei soluții care să nu conducă la înrăutățirea situației juridice a părții, dar trebuie interpretată și într-un sens mai larg, care include inclusiv imposibilitatea stabilirii unei stări de fapt contrare intereselor părții care a formulat calea de atac, dat fiind că starea de fapt conduce și la stabilirea regulilor de drept și a modului de aplicare a acestora.

În concret, inculpatul T. M. M. a solicitat să se rețină că nu a întocmit în fals procesul verbal de afișare a procesului verbal de constare a contravenției, iar în ceea ce privește abuzul în serviciu se tinde la pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, ceea ce nu ar permite analizarea acțiunii civile, vădit în contra intereselor părții civile B. S.. S-a mai solicitat de către inculpatul T. M. M. achitarea în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a,c Cod procedură penal, care ar influența soluționarea acțiunii civile, în sensul că instanța nu ar putea acorda ab initio despăgubiri civile și nu ar putea analiza temeinicia acțiunii civile.

Având în vedere că partea vătămată/partea civilă B. S. are un interes pentru soluționarea laturii penale a procesului, dar și faptul că soluția dată laturii penale influențează în mod direct latura civilă a acuzei penale, curtea concluzionează că nu se poate pronunța în actuala fază procesuală, față de partea vătămată/parte civilă B. S., o soluție mai defavorabilă decât cea dispusă prin ordonanța nr. 61/P/2012 din 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, la fel cum nici nu se poate reține o stare de fapt în defavoarea părții vătămate, prin raportare la ordonanța procurorului, în considerarea respectării principiului non reformatio in pejus care guvernează întreaga procedură judiciară declanșată de plângerea părții vătămate B. S. împotriva ordonanței nr. 61/P/2012 din 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea .

În consecință, curtea va reține starea de fapt avută în vedere și de procuror în ordonanța din data de 31.01.2013, dar și aprecierile privind existența faptelor imputate inculpatului T. M. M., caracterul penal la acestora, existența formei de vinovăție cerută de norma de incriminare pentru existența infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal din 1968 ( constând în aceea că inculpatul nu a comunicat părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție în termen de 30 zile de la încheiere ) și art.289 alin. 1 Cod penal din 1968 ( constând în întocmirea în fals a procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție ).

Ordonanța procurorului din data de 31.01.2013 a fost dispusă sub imperiul Codului penal din 1968, care stabilea în art. 17 trăsăturile esențiale ale infracțiunii: fapta să fie prevăzută de legea penală, să fie săvârșită cu vinovăție și să prezinte gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Procurorul a constatat că faptele imputate inculpatului T. M. M. sunt prevăzute de legea penală ( fiind incriminate de art. 246, 289 Cod penal din 1968), au fost săvârșite cu vinovăție ( în forma cerută de norma de incriminare pentru cele două infracțiuni, respectiv intenția ), dar nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

În condițiile în care operează principiul non reformatio in pejus, nu mai pot fi înlăturate aprecierile privind caracterul penal al faptelor imputate inculpatului și săvârșirea acestora de inculpat cu forma de vinovăție a intenției, cu alte cuvinte nu se poate reanaliza existența probelor privind existența faptelor penale, în modalitatea reținută de procuror și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 246 și 289 Cod penal din 1968.

Inculpatul T. M. M. a formulat în prezentul apel apărări privind inexistența probelor de vinovăție pentru ambele fapte imputate, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, invocând o altă stare de fapt, contrară celei reținută de procuror în ordonanța din 31.01.2013.

Aceste apărări nu mai pot fi examinate de instanță, dat fiind că tind la reținerea unei alte stări de fapt și a lipsei de vinovăție a inculpatului, în defavoarea părții vătămate. Inculpatul T. M. M. nu a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 61/P/2012 din data de 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, însușindu-și astfel soluția procurorului, cu toate consecințele juridice care decurg din aceasta, astfel încât inculpatul nu mai poate invoca în prezenta procedură apărări privind lipsa sa de vinovăție.

Curtea va reține starea de fapt din ordonanța din 31.01.2013, care nu a fost contestată de partea vătămată B. S., în sensul că inculpatul T. M. M., agent principal de poliție în cadrul Poliției Mun. Tulcea - Secția I Poliție Rurală, efectua la data de 24 ianuarie 2012 o acțiune de verificare a traficului rutier pe DN22 în localitatea Mineri, jud. Tulcea. A fost oprit autoturismul Alfa R. cu nr. de înmatriculare TL-_, condus de partea civilă B. S., deoarece acesta a încălcat marcajul longitudinal continuu și avea în portbagajul deschis mai multe țevi metalice care depășeau lungimea vehiculului.

A fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ prin care s-a reținut de către agentul constatator că partea vătămată B. S. în ziua de 24.01.2012 ora 13:50, a condus autoturismul marca Alfa R. cu nr. de înmatriculare TL-_ pe DN 22(E87) în localitatea Somova, . dreptul bisericii a circulat pe contrasens către localitatea Tulcea, în zona de acțiune a marcajului longitudinal continuu. De asemenea, a reținut agentul constatator că partea vătămată nu avea asupra sa actul de identitate și în portbagaj transporta bare metalice care depășeau lungimea autovehiculului.

Procesul – verbal de contravenție a fost anulat în parte prin sentința civilă nr. 538 din 15 februarie 2013 a Judecătoriei Tulcea, cu privire la contravenția prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere.

Ulterior sancționării părții vătămate și ridicării permisului de conducere echipajul de poliție a părăsit locul faptei pe motiv că partea vătămată B. S. refuza să semneze procesul –verbal și devenise recalcitrant, chemând în sprijinul său mai multe persoane.

Inculpatul T. M. M. nu a procedat la comunicarea procesului verbal de contravenție nici la fața locului, urmare refuzului părții vătămate, dar nici ulterior, deși avea această obligație, conform art. 26 și 27 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cu care „Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. Dispozițiile alin. 1 se aplică și față de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice copia de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia. În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii. Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

Inculpatul T. M. M. nu și-a îndeplinit obligația de serviciu de a comunica procesul și în cursul lunilor martie sau aprilie 2012 a întocmit în fals actul procedural de afișare a procesului-verbal . nr._ întocmit la 24.01.2012 pe care l-a datat cu o dată nereală, respectiv 27.01.2012.

Întocmirea în fals a actul procedural de afișare a procesului-verbal a fost stabilită pe baza declarației numitului N. N., dar și a împrejurărilor privind starea vremii în data de 27.01.2014. Conform adresei nr._/20 noiembrie 2012 a Instituției Prefectului județului Tulcea, în perioada 26 ianuarie 2012, ora 20,00 – 28 ianuarie 2012, ora 12,00 circulația pe drumul național E87 (ca de altfel pe toate drumurile naționale din județ) a fost închisă ca urmare a codului portocaliu de viscol.

În aceste condiții, procurorul a constatat că inculpatul a întocmit în fals actul procedural de afișare a procesului-verbal. Partea vătămată B. S. a obținut o copie a procesului verbal de contravenție urmare demersurilor personale făcute la organele de poliție, după care a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție.

Conduita inculpatului T. M. M. s-a produs pe fondul unor relații tensionate între părți, întrucât actuala soție a inculpatului a fost anterior într-o relație de prietenie cu partea vătămată B. S., aspect recunoscut de ambele părți și în fața instanței de apel.

În raport de starea de fapt descrisă, fapta inculpatului T. M. M. de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la 24.01.2012, deși avea această obligație de serviciu, în calitate de agent constatator, conform art. 26, 27 din O.G. nr. 2/2001, cauzând o vătămare a intereselor legale ale părții vătămate, care a fost pusă în imposibilitate de a lua la cunoștință de contravențiile pentru care a fost sancționată și de a le contesta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal din 1968.

Fapta inculpatului T. M. M., care în exercitarea atribuțiilor de serviciu a întocmit în fals procesul verbal datat 27.01.2012, în care a consemnat nereal că s-a deplasat la domiciliul contravenientului B. S. și a procedat la afișarea exemplarului 2 al procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 24.01.2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968.

În sarcina inculpatului se impune a se reține incidența dispozițiilor Codului penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă.

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal ( Legea nr. 286/2009 ), care impune examinarea noilor dispoziții pentru a stabili legea penală mai favorabilă inculpatului, întrucât prevederile art. 5 Cod penal obligă la aplicarea legii penale mai favorabile, atunci când de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale.

Conform Codului penal din 1968, fapta inculpatului T. M. M. privind necomunicarea procesului verbal de contravenție întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 și este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. În actualul Cod penal, aprobat prin Legea nr. 286/2009, fapta inculpatului are corespondent în infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297. Această infracțiune este pedepsită în actualul Cod penal cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Fapta privind întocmirea în fals a procesului verbal datat 27.01.2012 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. 1 și este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. În actualul Cod penal, aprobat prin Legea nr. 286/2009, fapta inculpatului are corespondent în infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 321. Această infracțiune este pedepsită în actualul Cod penal cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Analizând limitele speciale de pedeapsă din Codul penal din 1968 și actualul Cod penal rezultă că dispoziții legii anterioare sunt mai favorabile inculpatului, întrucât limitele speciale de pedeapsă sunt mai reduse, la fel fiind și dispozițiile privind concursul de infracțiuni, care în legea penală actuală obligă la aplicarea unui spor de pedeapsă de 1/3, spre deosebire de legea penală anterioară, când sporul era facultativ.

Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului B. S., contrar aprecierii procurorului din ordonanța din data de 31.01.2013, prezintă gradul de pericol al unor infracțiuni.

Potrivit art. 18¹ alin. 1 Cod penal din 1968 nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Criteriile în raport de care se apreciază gradul de pericol al unei infracțiuni sunt enumerate în art. 18¹ alin. 2 Cod penal din 1968, potrivit cu care trebuie să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Toate aceste criterii reale și personale trebuie analizate cumulativ pentru a se ajunge la concluzia că în concret fapta a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală.

Curtea constată că inculpatul T. M. M. a reținut săvârșirea de către partea vătămată B. S. a trei contravenții, dintre care una permitea reținerea permisului de conducere al părții vătămate, respectiv contravenția privind conducerea autoturismului pe contrasens, prevăzută de art. 101 alin. 3 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002. Această contravenție a fost înlăturată de instanța civilă prin sentința penală nr. 538/15.02.2013 a Judecătoriei Tulcea, care a reținut că partea vătămată nu a circulat efectiv pe contrasens, ci numai a traversat sensul de mers în zona de acțiune a marcajului longitudinal continuu. Astfel, s-a reținut o altă stare de fapt, din care rezultă intenția inculpatului de a sancționa partea vătămată pentru o faptă care să permită reținerea permisului de conducere. Această faptă este adevărat că nu constituie obiectul acuzării în prezenta cauză, dar circumstanțiază conduita inculpatului și intenția sa de a-l sancționa pe B. S. într-o modalitate care permitea reținerea permisului de conducere.

Inculpatul T. M. M., deși nu știa pe cine a oprit în trafic, după ce a primit documentele de la B. S. a realizat că este vorba despre fostul prieten al actualei sale soții, cu care mai avusese divergențe în trecut, așa cum declară ambele părți în apel.

Pe acest fond, sancționarea părții vătămate de către inculpat a pornit de la o situație de fapt reală, partea vătămată săvârșind mai multe contravenții, dar a fost deturnată de inculpat de o manieră care să permită reținerea permisului de conducere.

În continuare, inculpatul nu a comunicat procesul verbal de contravenție, pentru a împiedica partea vătămată să cunoască conținutul acestuia, să afle contravențiile pentru care a fost sancționat și i s-a ridicat permisul de conducere și să îl poată contesta. Prin întocmirea în fals a procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție și menționarea datei de 27.01.2014 s-au creat premisele pentru ca partea vătămată să piardă termenul de 15 zile de la comunicare în care putea să conteste procesul verbal de contravenție la instanța de judecată. Martorul N. N. a declarat la data de 02.11.2012 că a semnat procesul verbal de afișare după ce a reînceput serviciul în luna martie 2012, astfel că inculpatul a întocmit procesul verbal în fals după ce partea vătămată formulase plângerea împotriva procesului verbal de contravenție în data de 23.02.2012 și inculpatul putea cunoaște acest aspect, stabilind o dată fictivă de comunicare care să facă plângerea ca fiind tardivă.

Conduita inculpatului arată o exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, folosirea atributelor conferite de funcția de polițist în interes propriu, pentru a sancționa o persoană cu care se afla în conflict, este real că partea vătămată a avut o atitudine vădit necorespunzătoare la locul săvârșirii contravenției, chemând alte persoane în ajutorul său și creând o atmosferă tensionată, ceea ce ar fi putut să sporească sentimentele de respingere, posibil răzbunare din partea inculpatului, însă funcția pe care o exercita inculpatul îi impunea să acționeze în mod rațional și să facă abstracție de eventualele atitudini subiective față de partea vătămată în exercitarea atribuțiilor de serviciu. De altfel, inculpatul mai era însoțit de un polițist și ar fi putut să-l lase pe acesta să redacteze procesul verbal de contravenție, cunoscând relațiile tensionate anterioare cu partea vătămată. Nu trebuie omis că inculpatul a apelat la un cunoscut pentru a semna în calitate de martor asistent procesul verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție, tocmai pentru a nu exista riscul de a fi depistat falsul, în speranța că se putea încrede în sprijinul martorului asistent N. N..

Conduita procesuală a inculpatului a fost necorespunzătoare, negând săvârșirea faptelor, refuzul său de a-și asuma răspunderea pentru faptele comise reliefând necesitatea sancționării corespunzătoare prin aplicarea unei pedepse, pentru a descuraja astfel de conduite abuzive din partea reprezentanților statului, prin care se aduce atingere drepturilor sau intereselor legale ale unor cetățeni.

Datele personale ale inculpatului ( căsătorit, fără antecedente penale, angajat în calitate de lucrător de poliție ) nu sunt în măsura să indice un grad redus de pericol social, mai ales că lipsa antecedentelor penale era o condiție pentru a ocupa funcția de agent principal de poliție, iar faptele au fost comise tocmai în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel, curtea apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit că neîntemeiat procurorul a aplicat inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ, pe motiv că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și a desființat ordonanța nr.61/P/2012 din data de 31.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

D. urmare, se impune condamnarea inculpatului T. M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal din 1968 și art. 289 Cod penal din 1968.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal din 1968, urmează a se dispune condamnarea de către instanța de apel, conform încadrării juridice corecte ( identică de altfel cu cea indicată în încheierea de reținere a cauzei spre judecată ), urmând a se înlătura dispoziția primei instanțe de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal, întrucât această încadrare juridică a fost stabilită pentru fapte care nu puteau constitui obiect al judecății, judecata putând avea ca obiect un singur act material, în raport de infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Curtea va condamna inculpatul T. M. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal din 1968 și menține hotărârea primei instanțe privind condamnarea inculpatului T. M. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal din 1968.

Curtea apreciază că aceste pedepse reflectă în mod corespunzător gradul de pericol social al infracțiunilor comise și persoana inculpatului.

Potrivit art. 72 Cod penal din 1968, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei prin raportare la aceste criterii generale de individualizare este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

Curtea apreciază că pedepsele menționate mai sus țin cont de contextul în care a acționat inculpatul, forma de vinovăție – intenția directă, mobilul urmărit de inculpat, urmările mai reduse ale faptelor comise, dat fiind că partea vătămată, urmare demersurilor personale, a intrat în posesia unei copii a procesului verbal de contravenție, a formulat plângere și a obținut anularea în parte a procesului verbal de contravenție, conduita procesuală nesinceră, aspectele favorabile privind conduita de ansamblu a inculpatului, astfel că scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 Cod penal din 1968, atât din perspectiva prevenției generale, cât și a prevenției speciale, pot fi atinse prin stabilirea unor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege.

În stabilirea regimului sancționator al inculpatului trebuie avut în vedere că, spre deosebire de hotărârea primei instanțe, în sarcina inculpatului infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor include un singur act material în legătură cu necomunicarea procesului verbal de contravenție, faptă ale cărei urmări nu sunt grave, pentru a impune stabilirea unei pedepse mai severe.

Urmează a se stabili aceeași modalitate de individualizare a executării pedepsei pentru pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, respectiv suspendarea condiționată.

Cuantumul pedepsei rezultante permite aplicarea suspendării condiționate a executării, fiind îndeplinite și condițiile prev. de art. 81 alin. 1 lit. b,c C. pen., întrucât inculpatul nu are antecedente penale și curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.

Inculpatul are maturitatea și gradul de pregătire profesională necesare pentru a-și reconsidera conduita față de faptele comise, astfel încât să nu mai comită pe viitor alte fapte penale. În alegerea acestei modalități de individualizare a executării pedepsei curtea are în vedere și vârsta inculpatului, existența unui cadru familial și integrarea socială preexistentă, care permit realizarea scopului pedepsei fără a fi necesară privarea de libertate, pentru nu pledează nici gradul mai redus de pericol social al infracțiunilor comise.

Astfel, susținerile părții vătămate B. S. referitoare la necesitatea majorării pedepselor și executarea pedepsei rezultante în regim privativ de libertate nu sunt întemeiate.

Rezumând, sub aspectul laturii penale, criticile părții vătămate B. S. sunt neîntemeiate, iar apelul inculpatului T. M. M. este întemeiat doar din perspectiva reținerii formei simple a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ce include doar fapta de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la 24.01.2012 ( iar nu și faptele privind reținerea abuzivă a permisului de conducere și neînmânarea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere, așa cum reținuse prima instanță ).

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a respins solicitarea părții civile de a și acorda despăgubiri civile, soluție considerată corectă de curte.

Partea civilă B. S. a solicitat daune morale în cuantum de 100.000 lei. Daunele morale trebuie să asigure o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul nepatrimonial creat acestuia, în considerarea suferințelor fizice și psihice pricinuite, evaluate în raport de gravitatea urmărilor.

În cauza de față, partea civilă a solicitat acordarea daunelor morale în considerarea traumei la care a fost supus, urmare proceselor în care a fost implicat, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reținerii abuzive a permisului de conducere și imposibilității de a mai conduce autovehicule.

Potrivit art. 1357 Cod civil, răspunderea civilă delictuală se angajează dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: există o faptă ilicită, comisă cu vinovăție, există un prejudiciu, care se află în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită comisă. Persoana prejudiciată poate cere despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Partea civilă se plânge de reținerea abuzivă a permisului de conducere de către inculpat, ceea ce l-ar fi lipsit de posibilitatea de a mai conduce autovehicule și i-a creat dificultăți în recuperarea permisului de conducere ce era eliberat în Italia.

Una dintre condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale este existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pretins. În cauză, fapta ilicită constă în fapta de a nu comunica părții vătămate B. S. procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la 24.01.2012, iar nu în sancționarea abuzivă și reținerea permisului de conducere.

Aspectele invocate de partea civilă B. S., susținute și de martorul V. N., ca surse ale prejudiciului nepatrimonial, au legătură cu sancționarea părții civile pentru o contravenție pe care nu a săvârșit-o și care a condus la reținerea abuzivă a permisului de conducere, lipsind partea civilă de permisul de conducere și posibilitatea de a mai conduce autoturisme; de asemenea, s-a invocat implicarea părții civile în procesul civil având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție.

Lipsirea părții civile de permisul de conducere și implicarea în procesul civil nu sunt o consecință a necomunicării procesului verbal de contravenție, ci sunt consecință încheierii procesului verbal de contravenție, însă inculpatul T. M. M. nu este judecat pentru modul defectuos în care a întocmit procesul verbal de contravenție, ci în legătură cu necomunicarea procesului verbal de contravenție.

Se observă, așadar, că argumentele invocate de partea civilă pentru acordarea daunelor morale nu au legătură cu fapta ilicită reținută în sarcina inculpatului, astfel că nu pot fi identificate elemente concrete care să justifice producerea unui prejudiciu nepatrimonial și necesitatea reparării sale.

Necomunicarea procesului verbal nu a avut consecințe deosebite din punct de vedere moral, care să impună acordarea unor daune morale. Partea civilă nu a putut să mai conducă autovehicule, întrucât a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 101 alin. 3 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, care atrăgea și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, dar i s-a eliberat o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație 15 zile, adică până în data de 07.02.2015. În data de 23.02.2012 partea civilă a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție, plângere care, potrivit art. 32 alin. 3 din O.U.G. nr. 2/2001, suspenda executarea sancțiunilor contravenționale.

Cu toate că inculpatul T. M. M. nu a comunicat procesul verbal de contravenție, se constată că partea civilă a intrat în cele din urmă în posesia unei copii a procesului verbal de contravenție și a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție încă din data de 23.02.2012, astfel că perioada în care a fost în imposibilitate de a formula plângere, prin efectul necomunicării procesului verbal de contravenție, a fost redusă și fără efecte dovedite în plan personal.

O anumită tulburare a fost creată părții civile, care a fost nevoită să efectueze demersuri personale pentru a obține o copie a procesului verbal de contravenție, dar nu s-a dovedit că aceasta a avut o intensitate crescută, astfel că pronunțarea soluției de condamnare constituie pentru partea civilă, sub acest aspect, o satisfacție suficientă, fără a fi necesară acordarea unor daune morale.

În concluzie, curtea reține că nu sunt motive întemeiate pentru a acorda părții civile B. S. despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial, urmare faptei de a nu i se comunica de către inculpat procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la 24.01.2012.

În motivele de apel partea civilă a făcut referire și un prejudiciu patrimonial care ar trebuie acoperit, însă trebuie precizat că acesta nu a solicitat acordarea de daune materiale în fața primei instanțe, astfel că nu poate să-și modifice obiectul acțiunii civile în apel, de aceea o astfel de solicitare este vădit neîntemeiată, excedând obiectului acțiunii civile cu care a fost investită prima instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă B. S. împotriva sentinței penale nr. 156/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ .

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală curtea va admite apelul declarat de inculpatul T. M. M. împotriva sentinței penale nr. 156/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ .

În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală se va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului T. M. M. în pedepsele componente de 6 luni închisoare și 6 luni închisoare.

Se va înlătura dispoziția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal.

În baza art. 246 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal va fi condamnat inculpatul T. M. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 33 lit. a Cod penal din 1968 și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1968 se va contopi pedeapsa stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 289 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal și se va aplica inculpatului T. M. M. pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal din 1968 se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului T. M. M. pe o perioadă de 2 ani și 6 luni închisoare, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1968.

În baza art. 71 Cod penal din 1968 se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 se va constata suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a ,b Cod penal din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1968 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.

Se cor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată partea civilă B. S. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul inculpatului vor rămâne în sarcina acestuia.

Va fi respinge ca neîntemeiată cererea părții civile B. S. de acordare a cheltuielilor judiciare, având în vedere că prin soluția pronunțată de respingere a apelului formulat acesta se află în culpă procesuală și nu este îndreptățit la restituirea cheltuielilor judecată.

În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu pentru inculpat - avocat D. M. A. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă B. S. împotriva sentinței penale nr. 156/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ .

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul T. M. M. împotriva sentinței penale nr. 156/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ .

În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului T. M. M. în pedepsele componente de 6 luni închisoare și 6 luni închisoare.

Înlătură dispoziția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal.

În baza art. 246 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă inculpatul T. M. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 33 lit. a Cod penal din 1968 și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1968 contopește pedeapsa stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 289 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal și aplică inculpatului T. M. M. pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal din 1968 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului T. M. M. pe o perioadă de 2 ani și 6 luni închisoare, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1968.

În baza art. 71 Cod penal din 1968 interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a ,b Cod penal din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1968 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă partea civilă B. S. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul inculpatului rămân în sarcina acestuia.

Respinge ca neîntemeiată cererea părții civile B. S. de acordare a cheltuielilor judiciare.

În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu pentru inculpat - avocat D. M. A. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. D. M. C. C.

GREFIER,

M. V.

Jud.fond: I. A./Jud. red.dec.: M.D. M./2ex. / 10.12.2014

← Mandat european de arestare. Sentința nr. 127/2014. Curtea de...		Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... →

Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 790/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 790/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA