Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 586/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 586/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 10390/212/2013/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 586/P

Ședința publică de la 02 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I.

Judecător V. L.

Grefier M. V.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror R. G. C.

S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 414 din data de 30.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de Asigurătorul ., cu sediul în București, .. 45, sector 1, cu sediul procesual ales în C., ., privind pe inculpatul M. I., trimis in judecata pentru savarsirea infracțiunilor de vătămare corporala din culpa, fapta prev. si ped. de art. 184 al. 1 si 3 C.penal, parasira locului accidentului de către conducătorul autovehiculului implicat . circulație in urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale sau a sanatatii unei persoane, fara încuviințarea politiei care efectuează cercetarea locului faptei, fapta prev. si ped. de art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 republicata, ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.penal, prin rechizitoriul înaintat de P. de pe langa Judecatoria Constanta nr. 2776/P/2012.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare la data de 02.10.2014, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.414/30.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13, s-a hotărât:

In baza art.320 indice 1 alin.5 NCPP in ref. la art.20 NCPP admite in parte actiunea civila formulata de partea civila I. I..

Obliga inculpatul M. I. in solidar cu S.C.G. A. S.A.la plata catre partea civila I. I. a sumei de 3000 Euro reprezentand daune materiale si respinge cererea privind daunele morale ca nefondata.

Obliga inculpatul in solidar S.C.G. A. S.A. la plata sumei de 1180 lei reprezentand cheltuieli de spitalizare catre partea civila S. de O. Traumatologie si Recuperare Medicala Eforie Sud.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentinta penala nr.1435/27.11.2013 instanta a dispus condamnarea inculpatului M. I. la pedeapsa de 1 ani si 4 luni inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei si disjungerea laturii civile in baza art.320 indice 1 alin.5 Cod pr.penala.

Solutionarea actiunii civile in aceasta situatie ramane in competenta instantei penale.

Partea civila I. I. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 Euro daune materiale si_ Euro daune morale.

Analizand actele si lucrarile cauzei, precum si probele administrate, instanta constata ca sunt indeplinite conditiile tragerii la raspundere civila delictuala a inculpatului cu privire la daunele materiale, respectiv existenta prejudiciului material, existenta faptei ilicite stabilita prin sentinta penala nr.1435/2013, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vina faptuitorului.

In sentinta penala nr.1435/27.11.2013 s-a retinut în sarcina inculpatului M. I. faptul că la data de 20.02.2012, în jurul orelor 07.00, a condus autoturismul marca DACIA model L. cu nr. de înmatriculare_ pe .. C., pe banda a IlI-a, dinspre . . și ajungând în zona marcajului pietonal din zona Universității Ovidius, surprinde și accidentează pe partea vătămată I. I., care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Dupa producerea accidentului, învinuitul M. I. a urcat victima în autoturismul său, a transportat-o la spital, după care a plecat fără a anunța organele de poliție, prezentându-se în data de 21.02.2012 la Serviciul Rutier C..

Partea vătămată I. I. a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale conform Raportului de expertiză medico-legală nr. 132/A1 rutier/2012/14.05.2012.

La fila 31 din dosarul de urmarire penala se afla cererea de constituire ca parte civila cu suma de 1180 lei depusa de SOTRM Eforie Sud.

La fila 35 dosar urmarire penala se afla declaratia partii vatamate din 8.06.2012,iar la fila 46 se afla raportul de expertiza medico-legala care constata ca partea civila a suferit in 20.02.2012 leziuni traumatice care s-au putut produce prinlovire cu si de corpuri dure, ca pentru . de clavicula stanga cu mare deplasare a necesitat interventie chirurgicala, reducere si osteosinteza cu placa si suruburi, ca durata ingrijirilor medicale este de 50-55 zile de ingrijiri medicale,perioada ce include si extragerea materialului de osteosinteza si tratament recuperator.

Din declaratia martorei R. G. A. si inscrisurile de la filele 18-43 din dosarul cauzei rezulta ca partea civila a fost operata la SOTRM Eforie Sud unde i s-a pus tija, iar dupa 6 luni a facut a doua operatie in Germania cand i s-a scos tija. Mai rezulta ca martora a imprumutat-o pe partea civila cu suma de 8000 lei pentru operatii si tratamente.

Instanta constata indeplinirea conditiilor tragerii la raspundere delictuala a inculpatului cu privire la daunele materiale, nu si cu privire la daunele morale pentru care nu s-a facut cu nici un mijloc de proba dovada indeplinirii cumulative a celor 4 conditii de tragere la raspundere delictuala.

Pentru toate aceste considerente, in baza art.397 NCPP in ref. la art.20 NCPP instanta va admite in parte actiunea civila formulata de partea civila I. I..

Va obliga inculpatul M. I. in solidar cu S.C.G. A. S.A. in baza art.86 NCPP la plata catre partea civila I. I. a sumei de 3000 Euro reprezentand daune materiale si va respinge cererea privind daunele morale ca nefondata.

Va obliga inculpatul in solidar S.C.G. A. S.A. la plata sumei de 1180 lei reprezentand cheltuieli de spitalizare catre partea civila S. de O. Traumatologie si Recuperare Medicala Eforie Sud.

Împotriva sentinței penale nr.414/30.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13, a declarat apel, în termen legal, asigurătorul ., fără a indica motivele de apel.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, curtea constată că apelul declarat de asigurătorul . este nefondat.

Prin sentinta penala nr.1435/27.11.2013 a Judecătoriei C. s-a dispus condamnarea inculpatului M. I. la pedeapsa de 1 ani si 4 luni inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei si disjungerea laturii civile in baza art.3201 alin.5 Cod procedură penală. S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 20.02.2012, în jurul orei 0700, a condus autoturismul marca DACIA model L. cu numărul de înmatriculare_ pe .. C., pe banda a IlI-a, dinspre . . și ajungând în zona marcajului pietonal din zona Universității Ovidius, a accidentat pe partea vătămată I. I., care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

Partea vătămată I. I. a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală nr.132/A1 rutier/2012/14.05.2012.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea reține că prejudiciul, ca element al răspunderii civile delictuale, constă în consecințele negative, patrimoniale și morale, suferite de o persoană.

Curtea subliniază, în primul rând, că partea civilă a fost internată în spital o perioadă relativ lungă de timp, a suferit două intervenții chirurgicale și a urmat tratamente medicale în vederea însănătoșirii.

Din înscrisurile depuse la dosar (filele 18-43, constând în acte medicale eliberate de S. din Germania, bilete de internare, foi de consultații, rețete, bonuri fiscale și chitanțe), ce se coroborează cu declarația martorei R. G. A., rezultă că partea civilă a efectuat cheltuieli în cuantumul stabilit de prima instanță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat apelul declarat de asigurătorul . împotriva sentinței penale nr.414/30.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală apelantul asigurător va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art.272 Cod procedură penală suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu - avocat C. G. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de asigurătorul . împotriva sentinței penale nr.414/30.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelantul asigurător la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art.272 Cod procedură penală suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu - avocat C. G. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.10.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

A. I. V. L.

GREFIER,

M. V.

Jud.fond: C.I.B.

Jud. red.dec.: A.I.

2ex. / 06.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 586/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA