Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 36/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 8327/212/2012/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.36/P
Ședința publică de la 17 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Judecător - D. I. N.
Cu participare: Grefier - G. P.
Ministerul Public prin procuror – I. D.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpata S. C. – cu domiciliul în G., ., ., ., comuna Oltina, ., județul C. și comuna Oltina, ., județul C., împotriva sentinței penale nr.1402 din data de 21 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.211 alin.(1), alin.(2) lit.b), alin.(21) lit.a) și c) Cod penal și art. 192 alin.(1) și alin.(2) Cod penal in concurs real, ambele cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 13 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 17 februarie 2014, când a pronunțat următoarea decizie.
- CURTEA –
Asupra apelului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr.1402 din data de 21 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
„Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorii inculpatelor, ca neîntemeiate.
A. În baza art. 211 alin. 1, alin.2 lit. b, alin. 2ind. 1 lit. a și c C. pen. cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. și art. 76 alin. 1 lit. b C. pen. condamnă inculpata S. EMEL ( porecla „E.” fiica lui Faredin și Giumazie, născută la data de 25.06.1987 în Medgidia, CNP_, domiciliată în ., ., mun. C., jud. C., cetățenie română, fără ocupație, concubinaj, 1 copil minor) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. și art. 76 alin. 1 lit. b C. pen. condamnă aceeași inculpată S. EMEL la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a C. pen. și art. 34 lit. b C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta de 4 ani închisoare și 2 ani închisoare stabilite și aplică inculpatei S. EMEL pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție conform art. 57 C. pen..
În baza art 71 C. pen. interzice inculpatei S. EMEL drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. .
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă, durata reținerii de 24 de ore de la data de 06.03.2012.
B. În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, și alin. 2ind. 1 lit. a și c C. pen., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. și art. 76 alin. 1 lit. b C. pen., condamnă inculpata S. C. ( fiica lui C. și E., născută la data de 02.05.1985 în Medgidia, CNP_, domiciliată în G., ., . f.f.l. în ., jud. C., cetățenie română, fără ocupație, fără antecedente penale) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. și art. 76 alin. 1 lit. b C. pen. condamnă aceeași inculpată S. C. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a C. pen. și art. 34 lit. b C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta de 4 ani închisoare și 2 ani închisoare stabilite și aplică inculpatei S. C. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție conform art. 57 C. pen..
În baza art 71 C. pen. interzice inculpatei S. C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. .
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă, durata reținerii de 24 de ore de la data de 06.03.2012.
Ia act că partea vătămată nu s-a constituit constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. e C. pen. rap. art. 118 alin. 4 C. pen. confiscă de la inculpata S. EMEL suma de 688 euro, iar de la inculpata S. C. suma de 688 Euro, în folosul statului.”
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 25.02.2012, în jurul orelor 02.00, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului C. -Biroul Investigații Criminale au fost sesizate prin SNUAU 112 de către martorul T. F.-G. cu privire la faptul că persoana care locuiește cu chirie în apartamentul acestuia din C., ., M. 22A, . vătămată T. A., cetățean israelian a fost agresat și deposedat de către șase indivizi de un laptop și suma de 1500 euro. Partea vătămată T. A., este cetățean israelian, de 21 ani, student în anul I la Universitatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” C. a precizat că a făcut inițial declarații neconforme cu realitatea, în sensul că a fost atacat de șase persoane mascate care au pătruns în locuința sa, întrucât pe de o parte, religia musulmană al cărei adept este nu permite întreținerea de raporturi sexuale înainte de căsătorie, iar pe de altă parte, având în vedere statutul său de student străin, aflat în România pe baza unei vize de student, i-a fost frică că ar putea avea probleme cu autoritățile statului care ar fi putut să îi revoce viza dacă ar fi aflat faptul că a invitat în locuința sa două prostituate.
Ulterior, partea vătămată T. A. a precizat că în data de 24.02.2012, în jurul miezului nopții, a contactat la nr. de telefon_, pe care îl aflase de pe site-ul www.cta.ro, o persoană de sex feminin pe nume „M.”, identificată ulterior în persoana inculpatei S. Emel pentru a se întâlni cu aceasta în vederea întreținerii de raporturi sexuale contra cost. În acest sens la dosar se află listat anunțul matrimonial respectiv, cu următorul conținut „_ nou doar deplasări 120 ron ora poze reale buna numele meu este marcela ofer cupe de neuitat domnilor serioși si dornici de aventuri!!! ofer sex oral, normal, anal la pret de criza dar totodată de calitate!!! garantez ca ma vei caută si a doua oara!!! suna-ma nu vei regreta constanta”, fiind afișat totodată prețul de 120 lei și însoțit de mai multe fotografii ale unei persoane de sex feminin, ale cărei trăsături faciale sunt acoperite, îmbrăcată în lenjerie intimă.
Prin mesaje SMS partea vătămată a stabilit cu inculpata S. Emel un loc de întâlnire, respectiv în zona „Cireșica” din municipiul C.. În aceste condiții partea vătămată a așteptat-o pe inculpată în apropierea locuinței sale, unde aceasta a venit într-un taxi, al cărui șofer a primit de la partea vătămată suma de 150 lei reprezentând costul cursei de taxe precum și tariful pentru întreținerea de raporturi sexuale cu inculpata S. Emel. După ce a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, în locuința acesteia, inculpata S. Emel i-a propus să mai cheme o fată, cu care de asemenea urma să întrețină raporturi sexuale, fără a mai plăti altă sumă de bani. Partea vătămată T. A., aflată în stare de ebrietate, a acceptat acest lucru, fiind convins că totul este în regulă întrucât a auzit-o pe inculpata S. Emel vorbind la telefon cu o persoană de sex feminin.
La scurt timp după acest telefon partea vătămată T. A. s-a întâlnit cu inculpata S. C., al cărei nume l-a ținut minte ca fiind „M.”, în același loc unde se întâlnise cu inculpata S. Emel, respectiv în zona „Cireșica” din municipiul C. . Aceasta a sosit de asemenea într-un taxi, contravaloarea cursei, respectiv 10 lei, fiind de asemenea achitată de către partea vătămată. . Inculpata S. C. a mers în locuința părții vătămate și după ce a întreținut raporturi sexuale cu cele două, în jurul orelor 01:25, partea vătămată a părăsit apartamentul însoțit de cele două inculpate pentru a le conduce la un taxi, dar pe . s-au întâlnit cu martorii (inculpații) Tair Sercin și S. Tamer (martori în prezenta cauză), ambii recunoscuți din planșa fotografică de către partea vătămată, care l-au încolțit cerându-i bani pentru raporturile sexuale întreținute cu cele două inculpate. Partea vătămată și cei patru inculpați s-au întors apoi în locuința acesteia, aspect surprins și de camerele de supraveghere amplasate pe fațada blocului respectiv.
În momentul când a ajuns în dreptul ușii locuinței sale, partea vătămată le-a spus celor patru să aștepte afară cât timp le va aduce banii, însă inculpatul S. Tamer l-a împins și a intrat fără voia în locuință, fiind urmat apoi de ceilalți trei inculpați. Odată ajunși în locuință, martorul S. Tamer a apucat-o pe partea vătămată de încheietura mâinii și împins-o în dormitor, acesta fiind urmat de martorul Tair Sercin, iar inculpatele S. Emel și S. C. au rămas în sufrageria locuinței.Aici inculpatul S. Tamer a lovit-o apoi de două ori cu palma în zona capului pe partea vătămată, a început să caute printre lucrurile părții vătămate, găsind în spațiul dintre cadrul de lemn al patului si saltea suma de 1300 Euro pe care a luat-o. În aceste împrejurări inculpatul Tair Sercin era poziționat în ușa dormitorului pentru a împiedica partea vătămată să iasă din cameră și le-a făcut celor două inculpate un semn cu mana pentru a le sugera să sustragă un laptop marca Samsung care se afla pe o măsuță din sufrageria locuinței. Cele două s-au conformat, astfel că inculpata S. Emel a luat laptopul iar inculpata S. C. a luat accesoriile acestuia (acumulatorul și cablul de alimentare). Ulterior Laptopul a fost vândut în Piața Griviții de către martorul S. Tamer pentru suma de 150 euro, banii fiind împărțiți cu martorul (inculpatul) S. Tair.
In perioada 25.02._12 Judecătoria C. prin autorizațiile nr.97 și 98/28.01.2012, a autorizat interceptarea și înregistrarea pe suport magnetic a convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de terminalul folosit cu numărul de telefon_ și_ cât și localizarea acestuia.
Pe baza acestor interceptări, inculpata S. C. a fost depistată în data de 05.03.2012, împreună cu martora A. G.-T., în Aeroportul Henri C. din București în timp ce se pregătea să se îmbarce într-un avion cu direcția Miinchen cu escală în Viena, unde a declarat că urma să muncească.
Fiind audiată, în prezența apărătorului din oficiu, inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că împreună cu cei trei S. Emel, Tair Sercin și S. Tamer a fost invitată în locuința părții vătămate de către aceasta, iar în timp ce S. Tamer purta o discuție în dormitor cu partea vătămată, Tair Sercin i-a spus inculpatei S. Emel să sustragă laptopul aparținând părții vătămate.
Fiind audiată, în prezența apărătorului din oficiu, inculpata S. Emel recunoaște că a sustras laptopul părții vătămate la îndemnului lui Tair Sercin, dar nu a auzit ca vreunul dintre inculpați să o fi bruscat, lovit sau amenințat pe aceasta.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-au ridicat din locuința părții vătămate un nr. de 12 urme papilare de pe ușa de acces în locuință precum și de pe ușile de acces în dormitorul și baia locuinței
Potrivit adresei nr._/26.02.2012 a I.P.J. C.- Serviciul Criminalistic, două dintre urmele digitale ridicate cu ocazia cercetării tehnico-științifice a locului faptei au fost create de către inculpata S. Emel a cărei fișă dactiloscopică are id-ul 0206-_, fapt concluzionat și de raportul de constatare tehnico-științifică nr._/21.03.2012 al I.P.J C.- Serviciul Criminalistic.
Fiind audiat cu privire la săvârșirea faptei în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul Tair Sercin (martor în prezenta cauză) a declarat că nu a pătruns în locuința părții vătămate și a rămas în ușă și nu a bruscat-o în niciun fel pe aceasta.
Aceste declarații ale inculpatului sunt nesincere, întrucât ceilalți trei inculpați declară fiecare că acesta a pătruns în locuință, iar ambele inculpate au declarat că laptopul a fost sustras la îndemnul acestuia.
Fiind audiat cu privire la săvârșirea faptei în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul S. Tamer (martor în prezenta cauză) nu a recunoscut săvârșirea faptelor și a declarat ca i-a luat părții vătămate din portofel o bancnotă de 100 euro, dar aceasta nu a părut să fie deranjată de acest lucru.
In rest declară că nu este adevărat că a amenințat-o sau lovit-o pe partea vătămată și consideră că nu sunt sincere susținerile inculpatului Tair Sercin (martor în prezenta cauză) potrivit cărora i-ar fi relatat că a lovit-o pe aceasta.
S. Tamer a fost recunoscut din planșă foto de către partea vătămată în prezența martorul asistent T. F.-G..
Întrucât, existau indicii că cei 4 au dat declarații care nu corespund adevărului în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice privind detecția comportamentului simulat, subiecții testării fiind martorii S. Tamer, Tair Sercin și inculpata S. Emel. Inculpata S. C. nu a putut fi găsită pentru a fi supusă aceleiași testării.
Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr._/29.03.2012 al I.P.J C.- Serviciul Criminalistic răspunsurile tuturor" celor trei inculpați, la întrebările relevante ale cauzei, au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Astfel S. Tamer a răspuns cu „Nu" la întrebările „Tu l-ai lovit pe T. A. în casa lui în noaptea de 24-25.03.2012 ?" și „Tu i-ai luat mai mult de 100 euro lui T. A. în noaptea de 24-25.03.2012 ?", precum și la un număr de cinci întrebări care vizau luarea sumelor de 700, 800, 900, 1000 și 1300 euro, iar cu această ocazie s-au constatat modificări specifice comportamentului simulat.
Tair Sercin a răspuns cu „Nu” la întrebările „ Ai intrat în casa lui T. A. în noaptea de 24-25.03.2012 ?”, „Tu i-ai spus lui S. Emel să ia laptoptul lui T. A. în noaptea de 24-25.03.2012 ?”, „Ai auzit când S. Tamer se certa cu T. A. în noaptea de 24-25.03.2012 ?", iar cu această ocazie s-au constatat modificări specifice comportamentului simulat.
Inculpata S. Emel a răspuns cu „Nu" la întrebările „Tu ai furat laptopul lui T. A. în noaptea de 24-25.03.2012?" și „Tair Sercin ți-a spus să iei laptopul lui T. A. ?", iar cu această ocazie s-au constatat modificări specifice comportamentului simulat.
Deși acest raport de constatare tehnico-științifică nu este un mijloc de probă expres prevăzut de lege, reprezintă un indiciu temeinic al săvârșirii faptelor ce se rețin în sarcina inculpaților, întrucât este coroborat de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarația părții vătămate, în ceea ce privește săvârșirea faptelor de către cei patru inculpați; declarațiile inculpatelor S. C., S. Emel și martorul S. Tamer cu privire la pătrunderea în locuință a martorului Tair Sercin; declarația părții vătămate T. A. și a inculpaților S. C., S. Emel și Tair Sercin, cu privire la agresarea părții vătămate.
Se observă că, în fața instanței atât inculpata S. Emel cât și martorii (inculpați) Tair Sercin și S. Tamer au încercat să prezinte o altfel situație de fapt decât cea reținută de instanță, fiecare dintre cei trei încercând să-și minimalizeze contribuția ori să disculpe ceilalți participanți la săvârșirea faptelor, în sensul că martorul (inculpat) S. Tamer a declarat că a urcat invitat fiind de partea vătămată urmând a primi suma de 200 de lei de la partea vătămată și a tras partea vătămată într-o cameră, după ce au ajuns toți 4 (respectiv S. Emel, S. C., Tair Sercin și S. Tamer) în imobilul acesteia, și cu această ocazie i-a luat 100 euro din portofel, inculpatele S. Emel și S. C., au părăsit imobilul, și a rămas în conituare împreună cu martorul (inculpat) Tair Sercin, pentru a discuta cu partea vătămată. Ulterior când a coborât a observat asupra inculpatei S. Emel, în geacă, un laptop fără ca inculpata S. C. să fi avut vreo ceva asupra ei. În plus a precizat că, în momentul când a luat suma de bani de la partea vătămată, martorul Tair Sercin era în pragul ușii, la intrare și nu avea vizibilitate iar inculpatele se aflau în altă cameră sustrăgând laptopul, nici acestea nu puteau să îi observe. Martorul (inculpat) Tair Sercin a prezentat o altă variantă, declarând în fața instanței că de fapt nu a urcat în locuința părții vătămate și a așteptat în casa scării, și ulterior au ieșit inculpatele S. C. și S. Emel, asupra celei din urmă observând un laptop sub geacă și la circa 10 minute a ieșit și martorul (inculpat) S. Tamer și că nu a agresat partea vătămată în niciun fel.
Declarația martorului Tair Selcin este contrazisă atât de declarația martorului S. Tamer dar și a inculpatei S. Emel, date în fața instanței – care îl plasează în locuința părții vătămate, la momentul când a avut loc deposedarea părții vătămate de laptop și de suma de bani.
Totodată, cei doi martori, au fost condamnați pentru infracțiunile de tâlhărie și de violare de domiciliu, recunoscând faptele așa cum au fost reținute în actul de sesizare.
Martorii T. F. G. și Tacrui Baha au declarat în fața instanței că își mențin declarațiile din faza de urmărire penală întrucât au declarat adevărul, neevidențiindu-se contradicții în declarațiile acestora date în cele două etape ale procesului penal, faza de urmărire penală și faza de judecată.
Declarația părții vătămate, se coroborează cu declarațiile martorului S. Tamer și a inculpatei Sulman Emel, în ceea ce privește prezența celor 4 (S. Emel, S. C., Tair Sercin și S. Tamer) în locuința părții vătămate precum și sustragerea unei sume de bani dar și a laptopului, împreună cu acesoriile.
Deși inculpata S. Emel a negat pe parcursul procesului penal comiterea infracțiunii de tâlhărie –astfel cum a fost reținută de instanță, aceasta a recunoscut totuși sustragerea laptopului împreună cu inculpata S. C., nerecunoscând . față de partea vătămată. Aceste aspecte sunt recunoscute și de inculpata S. C., conform declarației date în faza de urmărire penală a precizat că a urcat în apartamentul părții vătămate, unde au ajuns pentru ca partea vătămată să îi înmâneze o sumă de bani martorului (inculpat) Tair Sercin, împreună cu acesta, cu prietenul inculpatei S. Emel (martorul S. Tamer) și inculpata S. Emel. Martorul Tair a luat de mână partea vătămată și s-au deplasat în dormitor pentru a vorbi. În acest moment Tamer i-a făcut semn inculpatei S. Emel pentru a lua calculatorul din sufragerie, aceasta s-a conformat, a luat în plus și cablurile de alimentare și a părăsit apartamentul și de frică a fugit împreună cu ea. În fața instanței inculpata S. C. s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Instanța va înlătura declarațiile contradictorii ale inculpatei S. Emel date în fața instanței, ca nesincere, precum și declarațiile contradictorii ale martorilor Tair Sercin și S. Tamer ca fiind nesincere, în condițiile în care fără coroborarea temeinică și convingătoare cu alte mijloace de probă, nu pot fi acceptate ca adevăr.
În consecință, având în vedere că probele strânse în cursul urmăririi penale și care au servit ca temei pentru trimiterea în judecată, precum și probele administrate în faza judecății dovedesc în mod cert că autorii infracțiunii de tâlhărie sunt și inculpatele S. Emel și S. C., se constată că infracțiunea a existat în realitate, și pe baza situației de fapt prezentate mai sus este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatelor, evidența identității dintre autori și persoana inculpatelor fiind certă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpata S. C., anterior datei de 01.02.2014, inculpatul D. O. D..
Curtea reține că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare atât Legea nr.135/2010 privind codul de procedură penală cât și Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a noului cod de procedură penală care în art.10 alin.2 prevede în mod expres că „ Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel”, sens în care prin încheierea de ședință din data de 13.02.2014 Curtea a recalificat calea de atac formulată în prezentul dosar ca fiind apel.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatei S. C. s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, rejudecând, să se dispună redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia spre minimul prevăzut de lege, urmând a se observa că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și a se face aplicarea dispozițiilor legii mai favorabile.
În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi.
Deși legal citată pentru termenul din data 13.02.2014, inculpata S. C. nu s-a prezentat în fața instanței de apel.
Examinând sentința apelată în raport de motivele de apel și de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul formulat în cauză nu este fondat, pentru următoarele:
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatei S. C. sub forma intenției directe prev. de art. 19 pct 1 lit. a Cod penal.
În acest sens, Curtea are în vedere următoarele mijloace de probă administrate în cauză:
- declarația părții vătămate T. A. care a menționat că în data de 24.02.2012, în jurul miezului nopții, s-a întâlnit cu inculpata S. C., al cărei nume l-a ținut minte ca fiind „M.”, în același loc unde se întâlnise cu inculpata S. Emel, respectiv în zona „Cireșica” din municipiul C., inculpata S. C. a mers în locuința părții vătămate și după ce a întreținut raporturi sexuale cu cele două, în jurul orelor 01:25, partea vătămată a părăsit apartamentul însoțit de cele două inculpate pentru a le conduce la un taxi, dar pe . s-au întâlnit cu inculpații Tair Sercin și S. Tamer (martori în prezenta cauză), ambii recunoscuți din planșa fotografică de către partea vătămată, care l-au încolțit cerându-i bani pentru raporturile sexuale întreținute cu cele două inculpate, după care s-au întors în locuința părții vătămate; în momentul când a ajuns în dreptul ușii locuinței sale, partea vătămată le-a spus celor patru să aștepte afară cât timp le va aduce banii, însă martorul S. Tamer l-a împins și a intrat fără voia în locuință, fiind urmat apoi de ceilalți trei inculpați; ajunși în locuință, martorul S. Tamer a apucat-o pe partea vătămată de încheietura mâinii și împins-o în dormitor, acesta fiind urmat de martorul Tair Sercin, iar martorul S. Emel și S. C. au rămas în sufrageria locuinței; aici martorul S. Tamer a lovit-o apoi de două ori cu palma în zona capului pe partea vătămată, a început să caute printre lucrurile părții vătămate, găsind în spațiul dintre cadrul de lemn al patului si saltea suma de 1300 Euro pe care a luat-o; în aceste împrejurări martorul Tair Sercin era poziționat în ușa dormitorului pentru a împiedica partea vătămată să iasă din cameră și le-a făcut celor două inculpate un semn cu mana pentru a le sugera să sustragă un laptop marca Samsung care se afla pe o măsuță din sufrageria locuinței; ele două s-au conformat, astfel că inculpata S. Emel a luat laptopul iar inculpata S. C. a luat accesoriile acestuia (acumulatorul și cablul de alimentare). ulterior laptopul a fost vândut în Piața Griviții de către martorul S. Tamer pentru suma de 150 euro, banii fiind împărțiți cu martorul (inculpatul) S. Tair.
- imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate pe fațada blocului respectiv din care reiese că partea vătămată și cei patru inculpați s-au întors apoi în locuința părții vătămate,
- declarația inculpatei S. Emel care a recunoscut totuși sustragerea laptopului împreună cu inculpata S. C., nerecunoscând . față de partea vătămată;
- aceleași aspecte sunt recunoscute și de inculpata S. C., conform declarației date în faza de urmărire penală, și în care a precizat că a urcat în apartamentul părții vătămate, unde au ajuns pentru ca partea vătămată să îi înmâneze o sumă de bani martorului (inculpat) Tair Sercin, împreună cu acesta, cu prietenul inculpatei S. Emel (martorul S. Tamer) și inculpata S. Emel; martorul Tair a luat de mână partea vătămată și s-au deplasat în dormitor pentru a vorbi; în acest moment Tamer i-a făcut semn inculpatei S. Emel pentru a lua calculatorul din sufragerie, aceasta s-a conformat, a luat în plus și cablurile de alimentare și a părăsit apartamentul și de frică a fugit împreună cu ea.
Curtea reține că în fața instanței de fond inculpata S. C. s-a prevalat de dreptul la tăcere iar în fața Curții această inculpată a lipsit în mod nejustificat.
Curtea mai constată că prin motivele de apel invocate de către inculpata S. C. prin apărătorul său nu s-a criticat modalitatea de reținere a stării de fapt sau încadrarea juridică dată faptei ci doar individualizarea judiciară a pedepsei, cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile sub acest aspect.
Încadrarea juridică dată faptei comise de inculpata S. C. este legală, instanța de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.
Astfel, fapta inculpatei S. C. care în noaptea de 24/25.02.2012, în jurul orei 01.30, împreună cu inculpata S. Emel, martorii Tair Sercin și S. Tamer a pătruns fără drept în locuința părții vătămate T. A. din C., ., M. 22A, . a fost agresată de către S. Tamer și Tair Sercin, iar apoi inculpata a sustras din locuință un laptop marca Samsung, în timp ce inculpatul S. Tamer a deposedat-o prin violență pe partea vătămată de o suma de bani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie, faptă prev. de art. 211 alin.(l), alin.(2) lit.b), alin.21 lit. a) și c) Cod penal 1968 și violare de domiciliu, faptă prev. și ped. de art.192 alin. (l) și (2) Cod penal 1968, în concurs real, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal 1968.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut și infracțiunea de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (l) și (2) C. pen., întrucât potrivit Deciziei nr.XXXI/16.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul recursului în interesul legii „fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 din Codul penal și infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. c) din Codul penal".
Sub aspectul laturii subiective, inculpata S. C. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei, urmărind sustragerea laptopului, în condițiile în care partea vătămată era în imposibilitate de a se deplasa în altă încăpere, fiind împiedicată de martorii Tair Sercin și S. Tamer.
Fiind întrunite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în mod corect aceasta a dispus condamnarea inculpatulei S. C. pentru fapta pentru care a fosttrimis în judecată.
În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei ce urma a fi aplicată, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal și a stabilit pentru inculpat o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracțiunii și persoanei inculpatei.
Curtea mai constată că în mod corect instanța de fond a reținut că raportat la circumstanțele personale ale inculpatei S. C. (fără antecedente penale, fiind la primul impact cu legea penală) se impune reținerea în favoarea inculpatei S. C. circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a) C. pen. 1968.
Curtea constată că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpatei S. C. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că infracțiunile de prev. de art. 211 alin.(l), alin.(2) lit.b), alin.21 lit. a) și c) Cod penal 1968 (pentru care limitele de pedeapsă sunt între 1 an închisoare și 7 ani închisoare, ca urmare a aplicării prev. art.74 lit.a) cod penal 1968 cu referire la art.76 lit.b) cod penal 1968) și violare de domiciliu, faptă prev. și ped. de art.192 alin. (l) și (2) Cod penal 1968 este sancționată în prezent prin dispozițiile prev. de art.233 cu referire la art.234 alin.1 lit.d), f) cod penal cu aplicarea art.77 lit.a) cod penal (fapta fiind comisă de mai mult de 3 persoane împreună), infracțiune pentru care limitele de pedeapsă sunt între 2 ani închisoare și 6 ani și 8 luni închisoare, ca efect al aplicării art.76 alin.1 cod penal, minimul special în reglementarea anterioară datei de 01.02.2014 fiind inferior celui ulterior datei de 01.02.2014.
Curtea mai constată că nu sunt întemeiate nici criticile apelantei inculpatei prin care s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate; în acest sens, Curtea constată că prin aplicarea prev. art.74 lit.a) cod penal 1968 cu referire la art.76 lit.b) cod penal 1968, pedeapsa aplicată inculpatei S. C. a fost coborâtă sub minimul special de 7 ani închisoare, neimpunându-se a se da o eficiență mai mare acestei circumstanțe atenuante.
În același sens, Curtea are în vedere că inculpata S. C. nu s-a prezentat în fața tuturor termenelor din fața instanței de fond și nici în fața Curții, conduita procesuală a acestei inculpate neimpunând a se dispune o reducere mai semnificativă a pedepsei aplicate.
Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanță, scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei aplicate inculpatei S. C., raportat la circumstanțele reale de comitere a faptei, la pericolul social concret ridicat al faptei comise, instanța de fond reținând în mod corect că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatei, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșire altor infracțiuni, iar fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată iar stabilirea unei pedepse juste și proporționale contribuie la realizarea finalității acesteia (prevenția generală și specială înscrise în art 52 c.pen ).
Față de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.421 pct.1 lit.b) cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de către inculpata S. C. împotriva sentinței penale nr.1402 din data de 21 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._ .
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, apelanta inculpată S. C. va fi obligată la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 cod procedură penală, onorariul în cuantum de 200 lei pentru apărătorul din oficiu C. Leonardo se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b) cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul formulat de către inculpata S. C. – cu domiciliul în G., ., ., ., comuna Oltina, ., județul C. și comuna Oltina, ., județul C., împotriva sentinței penale nr.1402 din data de 21 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._ .
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, obligă pe apelanta inculpată S. C. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 cod procedură penală, onorariul în cuantum de 200 lei pentru apărătorul din oficiu C. Leonardo se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2014.
Președinte, Judecător,
C. C. D. I. N.
Grefier,
G. P.
Jud. fond: A.B.A.
Tehnored.dec.jud.: D.I.N.
2 ex./ 03.03.2014
← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
---|