Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 58/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 58/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 8828/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 58/P

Ședința publică din data de 20 februarie 2014

Completul de judecată compus din:

Președinte – E. C. M.

Judecător – M. U.

Grefier – I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror – A. V.

S-a luat în examinare apelul penal formulat de revizuientul PÎRLEȚEANU N. – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 427 din data de 18.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, având ca obiectul tentativă la omor (art. 20 rap. la art. 174 cod penal).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul revizuient Pîrlețeanu N. asistat de avocat oficiu I. Ghiulfer în substituirea avocat oficiu B. E. în baza delegațiilor depuse la dosar.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 258-262 cod pr. penală.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, în temeiul art. 420 cod pr. penală constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul apelantului revizuient Pîrlețeanu N. arată că, față de motivele invocate în cererea de revizuire, lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca legală și temeinică, întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile legale.

Apelantul revizuient Pîrlețeanu N., în ultimul cuvânt, arată că a mai formulat o cerere de revizuire soluționată tot de doamna judecător M., astfel încât, apreciază că dosarul acesta va fi soluționat în mod defectuos, motiv pentru care va merge la Curtea Europeană. De asemenea, arată că dna. M. va merge la audieri, la București, și este convins că și această cerere îi va fi respinsă, întrucât nici măcar înscrisurile nu i-au fost încuviințate; mai arată că există o proastă solidaritate colegială la procuror și nu a instrumentat corect dosarul. În final, arată că solicită reindividualizarea pedepsei, respectiv reducerea acesteia.

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 427 din data de 18.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele;

„Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul Pîrlețeanu N.”

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Potrivit art. 399 Cod proc.pen., P. de pe lângă Tribunalul C. a întocmit acte de cercetare, constatând că petentul condamnat nu se află în nici una din ipotezele reglementate de dispozițiile art. 394 Cod proc.pen., cererea acestuia tinzând spre o reindividualizare a pedepsei.

Revizuientul a fost condamnat prin sentința penală 287/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul C. la pedeapsa de 19 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174- 175 lit. c Cod penal .

Prin decizia penală 922/16.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Pirlețeanu N. împotriva deciziei penale nr. 1/P/13.01.2009 a Curții de Apel C. .

În cererea de revizuire formulată, condamnatul Pirlețeanu N. a susținut că există probe noi care nu au fost cunoscute de instanțe la judecarea cauzei, urmând ca aceste probe să fie prezentate personal procurorului.

Cu prilejul primei audieri, la 21.06.2012 condamnatul Pilețeanu N. a precizat că temeiul revizuirii este cel prevăzut de art. 394 lit. a, b Cod proc.pen., cerând termen pentru a indica probele noi și martorii mincinoși.

În ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 394 lit. a Cod proc.pen., a susținut că a făcut investigații la SML C. și a descoperit existența unui dosar cu alte date decât cele existente în dosarul de urmărire penală, aspect ce are drept consecință diminuarea pedepsei aplicate.

Ulterior, pe data de 6.02.2013, revizuientul a susținut că nu poate preciza numele martorilor neavând timpul necesar pentru pregătirea copiilor de pe înscrisuri relevante iar la data de 21.01.2013 a indicat care sunt faptele noi: modul de desfășurare a cercetării la fața locului, modul de consemnare a declarațiilor sale ( din care nu reiese faptul că a colaborat cu organele de anchetă), actele care au fost efectuate în mod voit defectuos.

Condamnatul Pirlețeanu N. a depus un set de înscrisuri în dovedirea susținerilor sale:

- rezoluțiile 825/P/2008 din 19.11.2008 și 609/II/2/2008 din 20.08.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C.;

- încheierea din 10.06.2008 pronunțată în dosarul_ a Tribunalului C. ;

- rezoluția 3945/P/2008 din 04.06.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia ;

- declarația olografă dată într-un dosar de urmărire penală al cărui număr nu îl poate preciza ;

- fila 2 din declarația dată în fața procurorului în dosarul 14/P/2009 a parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.;

- o scrisoare pe care a primit-o de la martorul Schitea G. la aproximativ 7 luni de la data faptelor .

Potrivit art. 394 lit. a Cod proc. pen. revizuirea poate fi cerută în cazul în care se descoperă fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar potrivit art. 394 lit. b Cod proc.pen., revizuirea poate fi cerută când un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

Actele invocate de condamnatul Pirlețeanu N. îl au ca factor declanșator tot pe condamnat fiind urmarea plângerilor și sesizărilor formulate de către acesta, nereprezentând elemente de fapt obiective, cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, care să nu fi fost cunoscute de instanțe cu prilejul analizării în fond și în căile de atac a probatoriului.

De altfel, așa cum condamnatul revizuient învederează, acesta dorește să obțină o reindividualizare a sancțiunii ce i-a fost aplicată și nu nevinovăția sa și nu o soluție diametral opusă, în acest caz de achitare.

Pe de altă parte, din perspectiva art. 394 lit. b Cod proc.pen., condamnatul nu a făcut dovada existenței unei hotărâri definitive de condamnare sau o ordonanță a procurorului care să privească pe un martor sau expert din această cauză.

Împotriva susmenționatei sentințe a formulat apel revizuentul Pîrlețeanu N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greșit s-a apreciat de instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 394 lit. a și b cod procedură penală, respingând, în mod greșit cererea de revizuire.

În ceea ce privește motivul de revizuire prev. de 394 lit. a cod procedură penală, se face trimitere la existența unor acte medicale emise de SML C. cu alte concluzii decât cele consemnate în actele medicale existente la dosarul de urmărire penală și totodată modul defectuos în care s-au administrat probele în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Referitor la motivul prev. de art. 394 lit. b cod procedură penală s-au învederat aceleași aspecte din cererea inițială.

Examinând legalitatea și temeinicia susmenționatei sentințe din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.417 și art.423 cod procedură penală, Curtea constată:

În mod corect s-a apreciat de instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 394 lit. a și b cod procedură penală, respingând, în mod corect cererea de revizuire.

Nu s-au depus la dosarul cauzei actele medicale la care revizuientul a făcut referire pentru a se putea analiza aspectele învederate și nici nu s-a indicat care acte medicale ar avea un conținut diferit pentru a putea fi solicitate și examinate.

Nu s-a precizat de revizuient în ce ar consta conținutul diferit al acestor acte și nici dacă, în baza acestora s-ar putea pronunța în cauză o soluție de achitare, astfel cum impune textul legal.

În ceea ce privește materialul probator administrat în cauză, nu s-a menționat, în concret în ce a constat modul defectuos în care s-ar fi administrat.

Referitor la acest aspect, este evident că revizuientul intenționează înlăturarea anumitor probe în baza cărora instanțele și-au fundamentat soluția de condamnare, aspect care nu este posibil în calea extraordinară a revizuirii.

Nu este incident nici motivul prev. de art. 394 lit. b cod procedură penală având în vedere că nu există o ordonanță sau o hotărâre definitivă de condamnare a unui procuror, martor, expert care să aibă legătură cu dosarul în care revizuientul a fost condamnat.

În consecință, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul revizuent Pîrlețeanu N. împotriva sentinței penale nr.427/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 300 lei.

În baza art.272 Cod de procedură penală, onorariul de avocat oficiu B. E. în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

Respinge ca nefundat apelul formulat de apelantul revizuent PÎRLEȚEANU N. n.11.06.1973 – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.427/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă pe apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 300 lei.

În baza art.272 Cod de procedură penală, onorariul de avocat oficiu B. E. în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. M. M. U.

GREFIER,

I. C.

Jud. fond. M.L.T.

Tehnored. jud. dec. E.C.M.

2 ex./3.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 58/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA