Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 898/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 898/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 28183/212/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 898/P
Ședința publică de la 22.12.2014
Completul compus din:
Președinte - C. J.
Judecător M. U.
Cu participare grefier – M. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror – V. P.
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și de inculpatul Șaban M. – fiul lui R. și M., născut la 01.01.1967, împotriva sentinței penale nr. 842/25.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, inculpatul Șaban M. fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art.211 alin.1, alin.2, lit.b, alin.2 ind.1 lit.b Cod penal-cu aplic art.37 lit.b Cod penal și cea prev. de art. 239 alin.2 și 5 Cod penal, cu aplic. art.37 lit.b Cod penal-ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2014, cele relatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 22.12.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 842 din 25.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
„În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.b, alin.21 lit. b C. pen. 1969, cu aplic. art.37 lit. b C.pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă inculpatul ȘABAN M. (fiul lui R. si M., născut la data de 01.01.1967 in ., jud. Constanta, domiciliat in ., ., jud.Constanta, CNP_5) la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 65 alin. 1 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b C. penal 1969, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 239 alin. 2 si 5 C. pen. 1969., cu aplic. art. 37 lit. b Cp. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă inculpatul ȘABAN M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal 1969, contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul ȘABAN M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C.penal 1969.
În baza art. 35 alin. 1 C. pen. 1969, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b C. penal 1969, pe o perioadă de 3 ani, se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă.
În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C.penal 1969.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C.p. confiscă de la inculpatul ȘABAN M. un topor cu lungimea de 37 cm, depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. C. potrivit dovezii . nr._/2012.
Ia act că persoanele vătămate N. S. și S. L. M. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., obligă pe inculpatul ȘABAN M. la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către statul român.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu B. S., în cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„I.Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu
Prin rechizitoriul nr. 5128/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, s-a dispus Trimiterea în judecată a inculpatului ȘABAN M., fiul lui R. si M., născut la data de 01.01.1967 in ., jud. Constanta, domiciliat in corn. Valu lui T., ., jud.Constanta, CNP_5, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-tâlhărie, prev. de art.211 alin.l, alin.2 lit.b, alin.21 lit.b Cp., cu aplic, art.37 lit.b Cp.
-ultraj fapta prev si ped de art. 239 alin.2 si 5 Cp., cu aplic. art. 37 lit.b Cp. ambele cu aplic, art.33 lit.a Cp.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că în noaptea de 21/22.03.2011, in jurul orelor 0240, inculpatul ȘABAN M. impreuna cu numiții MAMUT L. si M. BOBOCI, au escaladat gardul imobilului situat pe . din mun. Constanta, aparținând pârtii vătămate N. S., de unde au sustras bunuri, prejudiciul fiind în valoare de 200 lei, fiind surprinși in flagrant de către organele de politie, iar ulterior, pentru a-si asigura scăparea, inculpatul ȘABAN M. a pulverizat cu spray iritant-lacrimogen asupra agentului principal de politie S. L. M., provocandu-i acestuia leziuni care au necesitat un număr de 7-8 zile de ingrijiri medicale.
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea si declarațiile părții vătămate N. S.; procesul-verbal de depistare, procesul verbal de cercetare la fata locului, dovada de predare a bunurilor sustrase pârtii vătămate, declarațiile pârtii vătămate S. L. M., raportul de constatare medico-legal nr. 105/A1 agresiuni/2011/28.03.2011 emis de Serviciul Județean de Medicina Legala, declarațiile martorilor P. C. S., C. V. D. D., P. M., I. ANIȘOARA, M. V., procese verbale de recunoaștere din fotografii, insotite de planșe foto, proces verbal de recunoaștere din grup, insotit de planșa foto, proces verbal de conducere in teren a pârtii vătămate S. L. M., insotit de planșa foto, declarațiile inculpatului ȘABAN M..
II.Desfășurarea cercetării judecătorești
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul ȘABAN M.(fila 24 ), a fost audiată persoana vătămată S. L.-M.(fila 44 di) precum și martorii P. C.(fila 43 di), D. D.(fila 67 di), I. Anișoara(fila 68 di), M. V.(fila 69), P. M.(fila 90), Șaban Aișe(fila 201), I. C. și Șaban M..
De asemenea, a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului ȘABAN M.(fila 190 di).
III.Situația de fapt reținută de către instanță
Analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța retine următoarea situație de fapt:
În noaptea de 21/22.03.2011, in jurul orelor 0230 - 0240 , martora I. ANIȘOARA a fost trezita de un zgomot puternic care provenea de la garajul vecinilor, motiv pentru care a contactat-o telefonic pe persoana vătămată N. S., iar apoi, de la fereastră a urmărit cum trei bărbați necunoscuți sustrăgeau bunuri din curtea acesteia. Astfel, unul dintre bărbați a cărat de doua ori lucruri pe care le ducea dupa . alti doi bărbați, care îl ajutau la cărat, in momentul când ajungea la colt.
Un echipaj format din persoana vătămată S. L. M., agent în cadrul Secției 5 Poliție C. si martorul P. C. S., jandarm din cadrul I.J.J. C., aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, în jurul orei 02:40, au fost îndrumați de către dispeceratul secției să se deplaseze pe . din municipiul C., unde martora I. ANIȘOARA a reclamat faptul că mai multe persoane sustrag bunuri dintr-un garaj al imobilului situat la nr.20.
Deplasându-se la fața locului, patrula a observat trei persoane de sex masculin care se deplasau pe Bld. 1 Mai din dreptul blocului J2, având asupra lor mai multe bunuri. La vederea echipajului de poliție persoanele în cauză au abandonat bunurile pe care le aveau asupra lor și anume: un redresor electric, trei furtune cu trei manometre presiune, un dozator de bere, un prelungitor electric și un cablu electric, bunuri care au fost recunoscute de către persona vătămată N. S. ca fiind ale sale și restituite acesteia, pe bază de dovadă.
Cele trei persoane, identificate ulterior ca fiind inculpatul ȘABAN M. și numiții Mamut L. și M. Boboci au fugit dinspre bulevardul 1 Mai spre . continuare numiții Mamut L. și M. Boboci s-au îndreptat spre Portul C. iar inculpatul ȘABAN M. spre imobilul numărul 3 situat pe . a și pătruns.
În continuare, după ce a refuzat să iasă din imobil, inculpatul ȘABAN M. a folosit un spray iritant lacrimogen, pulverizând mai multe jeturi asupra persoanei vătămate S. L. M., în ochii acestuia, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 105/A1 agresiuni/2011/28.03.2011 emis de Serviciul Județean de Medicina Legala (fila 32 dup).
Inculpatul ȘABAN M. a folosit spray-ul iritant lacrimogen pentru a scăpa de încercarea persoanei vătămate S. L. M. de a-l imobiliza și a aruncat cu un topor în direcția acestuia, după care, profitând de faptul că acesta nu mai putea vedea din cauza soluției pulverizate, a reușit să fugă de la fața locului,
În continuare, organele de poliție au procedat la supravegherea imobilului situat pe ., unde în jurul orei 4,30 și-a făcut apariția numitul M. BOBOCI, care a recunoscut că a participat la sustragerea bunurilor sus-menționate împreună cu alte două persoane despre care știe că se numesc Girîc și M..
Persoana vătămată l-a descris pe cel care a folosit spray-ul iritant lacrimogen și a aruncat cu toporul ca având o constituție astenică și aproximativ 1,70 metri, vârsta 45 - 50 ani, purta mustață, avea calviție și era îmbrăcată cu un pulover de culoare maro și pantaloni de culoare neagră, aspecte consemnate în procesul verbal de depistare.
Cu ocazia prezentării de fotografii persoanei vătămate S. L. M. si martorului P. C. S., aceștia l-au recunoscut pe inculpatul ȘABAN M. ca fiind persoana care, pentru a-și asigura scăparea,fiind depistat cu bunurile sustrase in dauna persoanei vătămate N. S., a pulverizat spray iritant lacrimogen in fata agentului de poliție S. L. M..
Procedandu-se la recunoașterea dintr-un grup de persoane de către persoana vătămată S. L. M., aceasta l-a recunoscut pe inculpatul ȘABAN M.(fila 41 dup).
De asemenea, cu prilejul declarației date în fața instanței, persoana vătămată S. L. M. a arătat că “persoana prezentă azi în sală, respectiv inculpatul ȘABAN M., este una și aceeași persoană cu cea la care am făcut referire în declarația mea că am urmărit-o, că mi-a pulverizat spray-ul și că a aruncat cu toporul”(fila 44 di).
Martorul P. C. a confirmat cele relatate de către persoana vătămată S. L. M. atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești(fila 58 dup și 43 di).
În faza de urmărire penală au fost audiați la scurt timp de la data săvârșirii faptelor, in prezența unor martori asistenți, martorii ȘABAN AIȘE, ȘABAN M. și I. C., aceștia identificându-l din fotografii pe inculpatul ȘABAN M., ca fiind “persoana care a pulverizat cu spray în fața polițistului”(filele 67-81 dup).
Audiați fiind de procuror, la data de 23.10.2012, respectiv 29.10.2012, martorii ȘABAN AIȘE, ȘABAN M. și I. C. si-au schimbat declarațiile, in sensul ca nu cunosc cine este persoana care a intrat peste ei in camera unde dormeau si care a pulverizat spray iritant lacrimogen in zona fetei polițistului. Martorul ȘABAN M. a susținut că nu știe cine este bărbatul care a dat cu spray și “am zis în declarațiile anterioare că acesta este unchiul meu, ȘABAN M., pentru că aveam pică pe el...”
De asemenea, cu prilejul depozițiilor date în fața instanței, martorii ȘABAN AIȘE, ȘABAN M. și I. C. au arătat că l-au recunoscut pe inculpatul ȘABAN M. din fotografii întrucât acesta venise în ziua anterioară producerii evenimentelor la domiciliul acestora, situat în mun. C., ., însă nu el, ci o altă persoană pe care nu o cunosc a pulverizat spray iritant lacrimogen spre fața polițistului.
Declarațiile martorilor ȘABAN AIȘE, ȘABAN M. și I. C., vor fi înlăturate din ansamblul materialului probator, acestea fiind în mod vădit nesincere și date cu scopul de a evita antrenarea răspunderii penale a inculpatului ȘABAN M.. De altfel, acestea sunt contrazise în mod direct de cele relatate de către martorul P. M., persoană care a asistat la recunoașterea din fotografii și care a declarat “știu că atunci au recunoscut că persoana recunoscută din fotografii a folosit spray”(fila 90 di). Mai mult decât atât, ar fi absurd să se raționeze că cei trei martori au înțeles să indice în fotografiile prezentate o persoană care nu a avut nicio legătură cu evenimentele din noaptea de 21/22.03.2011.
Inculpatul ȘABAN M. nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa nici în faza de urmărire penală și nici în cursul cercetării judecătorești, acesta susținând că a mers la locuința nepotului său, care poartă același nume o singură dată, pentru a cumpăra o căruță însă nu se face vinovat de săvârșirea faptelor de care este acuzat.
Susținerile inculpatului ȘABAN M. nu pot fi primite, acestea necoroborându-se cu mijloacele de probă administrate în cauză, astfel cum au fost evidențiate mai sus, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești.
Situația de fapt reținută de instanță rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarația persoanei vătămate N. S.; procesul-verbal de depistare, procesul verbal de cercetare la fata locului, declarațiile persoanei vătămate S. L. M., raportul de constatare medico-legală nr. 105/A1 agresiuni/2011/28.03.2011 emis de Serviciul Județean de Medicina Legala, declarațiile martorilor P. C. S., C. V. D. D., P. M., I. ANIȘOARA, M. V., procese verbale de recunoaștere din fotografii, insotite de planșe foto, proces verbal de recunoaștere din grup, însoțit de planșă foto, declarațiile inculpatului ȘABAN M..
În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpatul ȘABAN M..
IV.Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:
Pentru aplicarea art. 5 C. pen, având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, instanța, în urma analizei globale a prevederilor din legile penale succesive incidente în cauză, a identificat legea veche (C. pen. 1969) ca fiind legea penală mai favorabilă, raportat la tratamentul penal sancționator mai blând al recidivei și concursului de infracțiuni prev. de C. pen. 1969.
Așa cum rezultă din fișa de cazier a inculpatului ȘABAN M., infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, în condițiile în care din fișa de cazier judiciar a acestuia rezultă că acestuia i-a fost aplicată pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 2518/20.10.1995 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare, iar ultima pedeapsă executată a fost cea pronunțată de Tribunalul C. prin sentința penală nr. 12/29.01.1993, pe care a executat-o până la data de 17.02.2004, când a fost liberat condiționat cu un rest rămas neexecutat de 657 zile.
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului ȘABAN M., care, in noaptea de 21/22.03.2011, in jurul orelor 0240 a participat la săvârșirea infracțiunii de furt calificat impreuna cu Mamut L. si M. Boboci, prin escaladarea gardului imobilului situat pe . din mun. Constanta, aparținând persoanei vătămate N. S., de unde au sustras mai multe bunuri, fiind surprinși in flagrant de către organele de poliție, iar ulterior pentru a-si asigura scăparea a pulverizat cu spray iritant-lacrimogen în fața agentului principal de politie S. L. M., provocandu-i acestuia leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de ingrijiri medicale, întrunește elementele constitutive aîe infracțiunilor de:
-tâlhărie, prev. de art.211 alin.l, alin.2 lit.b, alin.21 lit.b Cp., cu aplic: art. 37 lit.b Cp.
-ultraj fapta prev si ped de art. 239 alin. 2 si 5 Cp., cu aplic. art. 37 lit.b Cp. ambele cm aplic, art.33 lit. a Cp.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă, cf. art. 16 alin. 3, lit. b C. pen.
V.Individualizarea judiciară a pedepsei
La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. 1969 si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă fixate în partea specială, închisoarea de la 7 la 20 de ani pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art.211 alin.l, alin.2 lit.b, alin.21 lit.b Cp. și închisoarea de la 9 luni la 4 ani și 6 luni pentru infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2 si 5 Cp.; gradul de pericol social al faptei pe care instanța îl apreciază ca fiind unul ridicat, raportat la faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunile în timpul nopții, pentru a-și asigura în mod ilicit mijloacele de trai, a ultragiat un polițist în încercarea sa de a-și asigura scăparea, persoana inculpatului – are 47 de ani, nu are ocupație iar din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a săvârșit infracțiunile deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de lipsire de libertate in mod ilegal, ultraj, tâlhărie, viol, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si liniștii publice.
Fiind dovedită existența faptelor, elementele constitutive ale infracțiunilor precum și săvârșirea acestora de către inculpatul ȘABAN M., instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea în regim de detenție.
În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.b, alin.21 lit. b C. pen. 1969, cu aplic. art.37 lit. b C.pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., va condamna inculpatul ȘABAN M. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 65 alin. 1 C. pen. 1969, va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b C. penal 1969, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 239 alin. 2 si 5 C. pen. 1969., cu aplic. art. 37 lit. b Cp. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., va condamnă inculpatul ȘABAN M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal 1969, va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul ȘABAN M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
Pedeapsa se va executa în regim de detenție potrivit art. 57 C.penal 1969.
În baza art. 35 alin. 1 C. pen. 1969, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b C. penal 1969, pe o perioadă de 3 ani, se va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă.
În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C.penal 1969.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C.p. va confisca de la inculpatul ȘABAN M. un topor cu lungimea de 37 cm, depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. C. potrivit dovezii . nr._/2012.
Va lua act că persoanele vătămate N. S. și S. L. M. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., va obliga pe inculpatul ȘABAN M. la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către statul român.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu B. S., în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..”
În termen legal, împotriva sentinței penale nr. 842/25.07.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul Șaban M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele cuprinse detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.
La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată sub același număr_ .
Examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale atacate prin prisma criticilor aduse de apelanți și din oficiu conform art. 417 al 1, 2 C.p.p., Curtea constată următoarele;
În ceea ce privește apelul formulat de P. de pe langă Judecătoria C.
Critica este întemeiată.
Întradevar, prin sentința penală supusa controlului judiciar de față, Judecătoria C. nu a făcut aplicarea disp. art. 404 al. 4 lit. a C.p.p., în sensul că nu a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii - de 24 de ore din data de 12.10.2011, începand cu ora 13:50, motiv pentru care apelul declarat de parchet urmează a fi admis.
În ceea ce privește apelul formulat de inculpatul Șaban M.
Critica inculpatului vizează greșita nereținere a dispozițiilor privind recunoașterea vinovăției prev. de art. 320 ind. 1 C.p.p. și greșita individualizare a pedepsei atat sub aspectul cuantumului cat si al modalității de executare.
Curtea constata ca prima instanță, printr-o analiză temeinica si o apreciere judicioasă a probatoriului administrat atât in cursul urmăririi penale cat si al cercetării judecătorești, a stabilit in mod corect starea de fapt, vinovatia inculpatului, dand faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse.
Din perspectiva situației de fapt, s-a reținut in mod corect că în noaptea de 21/22.03.2011, in jurul orelor 0230 - 0240 , martora I. ANIȘOARA a fost trezita de un zgomot puternic care provenea de la garajul vecinilor, motiv pentru care a contactat-o telefonic pe persoana vătămată N. S., iar apoi, de la fereastră a urmărit cum trei bărbați necunoscuți sustrăgeau bunuri din curtea acesteia. Astfel, unul dintre bărbați a cărat de doua ori lucruri pe care le ducea dupa . alti doi bărbați, care îl ajutau la cărat, in momentul când ajungea la colt.
Relevante în stabilirea acestei stări de fapt sunt următoarele mijloace de probă coroborate, respectiv: plângerea si declarațiile părții vătămate N. S.; procesul-verbal de depistare, procesul verbal de cercetare la fata locului, dovada de predare a bunurilor sustrase pârtii vătămate, declarațiile pârtii vătămate S. L. M., raportul de constatare medico-legal nr. 105/A1 agresiuni/2011/28.03.2011 emis de Serviciul Județean de Medicina Legala, declarațiile martorilor P. C. S., C. V. D. D., P. M., I. ANIȘOARA, M. V., ȘABAN AIȘE și I. C., procese verbale de recunoaștere din fotografii, insotite de planșe foto, proces verbal de recunoaștere din grup, insotit de planșa foto, proces verbal de conducere in teren a pârtii vătămate S. L. M., însoțit de planșa foto, declarațiile inculpatului ȘABAN M..
Constatând că în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 396 al. 2 C.p.p., in sensul că dincolo de orice indoiala rezonabila, faptele există, constituie infracțiuni și au fost savarsite de inculpat, intemeiat prima instantă a pronuntat o hotarare de condamanre a acestuia pentru savarsirea infractiunilor prev de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.b, alin.21 lit. b C. pen. 1969, și de art. 239 alin. 2 si 5 C. pen. 1969.
De altfel, inculpatul nu a contestat comiterea faptelor de care este acuzat prin rechizitoriu.
În ceea ce privește neaplicarea disp. art. 320 ind. 1 C.p.p., privind procedura simplificată de judecare a cauzei, Curtea constată că deși prima instanță i-a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile acestui text de lege la termenul de judecata din 27.03.2013, in prezența apărătorului ales, acesta a învederat că nu dorește sa se prevaleze de dispoziția legală mai sus enunțată.
Ori, invocarea faptului că inculpatul nu ar fi înțeles conținutul disp. art. 320 ind. 1 C.p.p., nu poate fi primită de către instanță, câtă vreme din probele dosarului rezultă că instanța a explicat acestuia beneficiile care rezultă din aplicarea prevederii legale menționate, pe de o parte, iar pe de altă parte, este chiar obligația apărătorului său ales de a face o apărare efectivă a inculpatului cu privire la dispoziția legală analizată.
În referire la cea de-al doilea motiv de apel, Curtea constată că Judecătoria C. a făcut o corectă interpretare și o justă aplicare a disp. art. 72 C.p. 1969. Astfel, s-a ținut seama de dispozițiile cuprinse in partea generală a codului penal privind infracțiunea consumată, limitele de pedeapsa stabilite in partea specială pentru cele două infracțiuni deduse judecății, gradul de pericol social al faptei ridicat - cum bine a apreciat instanța fondului - in raport de împrejurările si modalitatea comiterii pe timp de noapte, pentru a-și asigura in mod ilicit mijloacele de trai, ultragiind un polițist în încercarea de a-și asigura scăparea.
De asemenea, s-au avut in vedere datele ce caracterizează persoana si conduita inculpatului - cetatean romana in vârsta de 47 de ani, fara ocupație, fara loc de muncă, infracțiunile imputate fiind savarsite in stare de recidiva postexecutorie, inculpatul suferind mai multe condamnări anterioare pentru savarsirea aceluiași tip de infracțiuni, dar și a altora.
Pentru considerentele reținute, Curtea constată că în cauză nu există motive care să justifice reindividualizarea pedepsei atat sub aspectul cuantumului cat si al modalitătii de executare, câtă vreme pedepsele aplicate au fost corect dozate, iar pedeapsa rezultanta de 8 ani închisoare este de natură să îndeplinească scopul și fijnalitățile pedepsei, acelea de masură de constrângere, de reeducare a inculpatului si de prevenire a savarsirii de noi infractiuni de către acesta.
În concluzie, Curtea constată că sub acest ultim aspect analizat, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, urmand a fi reformata doar cu privire la motivul de apel invocat de parchet.
D. urmare,
În baza art. 421 alin 1 lit b C.proc.pen va respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpat Șaban M. – n. 01.01.1967 împotriva Sentinței penale nr 842/25.07.2014 a Judecătoriei C..
În baza art 272 alin 1 C.proc.pen onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei (av. G. M.) se va avansa din fondurile MJ în favoarea Baroului C..
În baza art. 275 alin 2 C.proc.pen va obliga apelantul inculpat Șaban M. la plata sumei de 300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art 421 pct 2 lit a C.proc.pen. va admite apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva Sentinței penale nr. 842/25.07.2014 a Judecătoriei C..
Va desființa în parte sentința penală apelată și judecând:
În baza art 404 alin 4 C.proc. pen va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore respectiv, de la 12.10.2011 la 13.10.2011.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate dacă nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 alin 1 lit b C.proc.pen respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpat Șaban M. – n. 01.01.1967 împotriva Sentinței penale nr 842/25.07.2014 a Judecătoriei C..
În baza art 272 alin 1 C.proc.pen onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei (av. G. M.) se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroului C..
În baza art. 275 alin 2 C.proc.pen obligă apelantul inculpat Șaban M. la plata sumei de 300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art 421 pct 2 lit a C.proc.pen. admite apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva Sentinței penale nr. 842/25.07.2014 a Judecătoriei C..
Desființează în parte sentința penală apelată și judecând:
În baza art 404 alin 4 C.proc. pen deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore respectiv, de la 12.10.2011 la 13.10.2011.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate dacă nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.12.2014.
Președinte, Judecător,
C. J. M. U.
Grefier,
M. I.
Jud. fond. P.D.G.
Red. dec. Jud. U.M..
2ex/30.12.2014
← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 9/2014.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 77/2014.... → |
---|