Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 287/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 287/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 7792/118/2014/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 287/P/CP
Ședința publică din data de 5.12.2014
Completul compus din:
Președinte - E. C. M.
Grefier – I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – V. P.
S-a luat în examinare contestația formulată de inculpatul G. D. –deținut în Penitenciarul Albă, împotriva încheierii din 28.11.2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ 14, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă – art. 206 cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 358 cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, se prezintă contestatorul inculpat G. D. în stare de arest și asistat de avocat ales S. G. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.258-262 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în temeiul art. 363 - 366 cod pr. penală;
Curtea, în baza art. 91 al. 4 cod pr. penală, constată încetată delegația apărătorului din oficiu, urmând a se pronunța prin hotărâre asupra onorariului parțial.
În conformitate cu dispozițiile art. 372 cod procedură penală, s-a verificat identitatea contestatorului inculpat G. D., care precizează că își menține contestația.
În conformitate cu dispozițiile art.363-366 cod procedură penală, părțile arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților în contestație pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorului inculpat G. D. solicită admiterea contestației formulată de inculpat, desființarea încheierii instanței de fond și rejudecând, să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv sau în subsidiar, înlocuirea cu măsura controlului judiciar sau arestului la domiciliu care ar fi suficiente, prin obligațiile ce se vor impune, pentru buna desfășurare a procesului penal.
Arată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului s-au modificat, prin finalizarea urmăririi penale, dosarul aflându-se în camera preliminară, nu există riscul de a influența probatoriul, nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, antecedentele penală sunt din minoritate. De asemenea, arată că inculpatul are familie, 4 copii minori și 2 nepoți, soția și unul dintre copii suferă de cancer, iar inculpatul nu este un infractor, ci o persoană care se îngrijește de familie. Precizează că nu s-a găsit nicio sabie, și ar fi fost imposibil ca inculpatul să fi intrat în cartierul părții vătămate înarmat cu o sabie, și cu atât mai mult să-i provoace acea leziune cu sabia. Dacă partea vătămată ar fi fost lovită cu sabia în cap, urmările ar fi fost mult mai grave, șu nu ar avut doar două tăieturi ale pielii capului. De fapt, inculpatul este o victimă a clanului părții vătămate, a făcut și o plângere împotriva acesteia, iar starea de arest a inculpatului creează un real pericol pentru familia acestuia, întrucât familia părții vătămate îi vizitează zilnic și nu au cum să se apere. De asemenea, arată că starea de arest va crea consecințe grave asupra familiei și prin faptul că urmează anotimpul rece și este nevoie de prezența inculpatului.
În concluzie, arată că toate probele nu conduc la condamnarea inculpatului, care nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, solicitând admiterea contestației și punerea în libertate a inculpatului sau în subsidiar, înlocuirea cu măsura controlului judiciar sau arestului la domiciliu.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației formulate, și menținerea încheierii atacate care este temeinică și legală. În mod corect prima instanță a apreciat că există suspiciunea rezonabilă potrivit căreia inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, natura și gravitatea faptei, perseverența infracțională a inculpatului, iar finalitatea urmăririi penale nu afectează temeiurile arestării, sens în care solicită și respingerea cererii subsidiare, având în vedere periculozitatea deosebită a infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, nici o altă măsură preventivă mai blândă nu este suficientă pentru realizarea scopului procesului penal.
Având ultimul cuvânt, contestatorul inculpat G. D., arată că are datorii la bancă, soția are cancer și este operată de două ori, nu are nici un sprijin, nu a urmărit să-i bată familia părții vătămate având în vedere că aceștia erau clienții lui la magazin, iar declarațiile membrilor familiei părții vătămate sunt contradictorii; precizează că trebuie să fie alături de familie, să muncească pentru ași îngriji familia, iar antecedentele le are de acum 26 de ani, pentru un viol; de asemenea, arată că regretă ce s-a întâmplat, iar societatea lui a dat faliment și nu mai au resurse financiare; arată că achiesează la concluziile apărătorului.
CURTEA
Asupra contestației de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin încheierea din data de 28.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ 14, s-au dispus următoarele:
”Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire acesteia cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
În baza art.208 alin. 2 C.p.p. cu aplicarea art.207 alin.4 teza întâi C.p.p.:
Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul G. D. prin încheierea nr.152/10.10.2014 a Tribunalului C..”
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.1750/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. D., în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art.32 C.p. rap. la art.188 alin.1 C.p. și violare de domiciliu prev. de art.224 alin.2 C.p. cu aplicarea art.38 alin.1 C.p..
În sarcina inculpatului s-a reținut în fapt că, la data de 07.10.2014, în jurul orelor 1900, a pătruns, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate S. I., situată în .. C. V., ., având asupra sa o sabie, după care a lovit-o cu tăișul acesteia, producându-i două plăgi tăiate la nivelul extremității cefalice (fronto-temporal-stâng) și două plăgi tăiate la nivelul mâinii stângi, în actul medico-legal stabilindu-se că aceste leziuni au putut fi produse prin lovire cu corp cu o muchie tăietoare (posibil sabie) cele din urmă având caracter de autoapărare.
S-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului G. D. nu au suferit modificări de la momentul luării măsurii preventive.
În continuare, mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale ( procesul-verbal de cercetare la fața locului, fotografiile judiciare, procesele-verbale de consemnare a concluziilor preliminare medico-legale, rapoarte de constatare medico-legală, planșa fotografică cuprinzând fotografii judiciare efectuate martorului S. D., procesele-verbale de efectuare a unor percheziții domiciliare, declarații persoanei vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile date de G. D. în calitate de suspect/inculpat ) conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile de tentativă de omor prev. de art.32 C.p. rap. la art.188 alin.1 C.p. și violare de domiciliu prev. de art.224 alin.2 C.p., constând în aceea că, la data de 07.10.2014, în jurul orelor 1900 a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate S. I., situată în . C. V., ., având asupra sa o sabie, după care a lovit-o pe persoana vătămată cu tăișul acesteia, producându-i două plăgi tăiate la nivelul extremității cefalice (fronto-temporal-stâng) și două plăgi tăiate la nivelul mâinii stângi, în actul medico-legal stabilindu-se că aceste leziuni au putut fi produse prin lovire cu corp cu o muchie tăietoare (posibil sabie) cele din urmă având caracter de autoapărare.
Ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală evidențiază la acest moment faptul că, între familiile persoanei vătămate S. I. și a inculpatului G. D. s-a creat o stare conflictuală din cauza unei sume de bani împrumutate de inculpat de la mama persoanei vătămate, conflictul fiind alimentat de solicitări repetate ale unor sume de bani cu titlul de rest împrumut si dobândă și refuzul inculpatului și a familiei acestuia de a da acei bani.
Aceleași probe evidențiază că, inculpatul, soția și fiii acestora s-au deplasat pe . vătămată, că inculpatul G. D. a strigat la poartă chemându-l pe S. I., iar când l-a văzut ieșind din casă, a pătruns în curtea acestuia, aplicându-i apoi o lovitură cu sabia asupra capului, producându-i leziuni la nivelul frunții, în urma agresiunii persoana vătămată căzând la sol. Inculpatul a intenționat să mai aplice o lovitură în aceeași zonă tot cu sabia, însă S. I. a parat-o cu mâna stângă, suferind o plagă de autoapărare.
În apărare, inculpatul, a susținut că dimensiunile plăgii descrise în actul medico-legal nu indică o leziune ce ar fi pus victimei viața în primejdie ci doar o simplă tăietură la nivelul capului.
Instanța nu a putut primi la acest moment apărarea inculpatului, leziunile constatate pe corpul victimei fiind evidențiate și în cuprinsul actelor medicale întocmite cu prilejul spitalizării victimei din care rezultă că aceasta a suferit în urma agresiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul un traumatism cranio-cerebral acut închis, traumatism care, chiar dacă nu presupune . craniului, implică o suferință a creierului prin lovirea sa de structurile dure ale craniului sau a acțiunii forțelor de accelerație/decelerație asupra acestuia, astfel încât în lipsa unei leziuni grave a osului nu se poate minimaliza importanța unui traumatism cranio-cerebral prin reducerea acestuia la o simplă zgârietură/tăietură.
În plus, la stabilirea intenției manifestate de inculpat la momentul comiterii faptei, se au în vedere și împrejurările în care acesta a acționat, obiectul întrebuințat, zona vizată, atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei, din probele administrate până în prezent rezultând că inculpatul a lovit victima cu o sabie, cu tăișul acesteia, la nivel fronto-temporal-stâng și totodată că, după ce a lovit victima în zona capului, știut fiind faptul că leziunile zonei respective au potențial letal, inculpatul a intenționat să-i mai aplice încă o lovitură cu același obiect, pe care însă aceasta a parat-o.
Inculpatul a susținut că nu poate fi privat de libertate atât timp cât există contradicții între declarațiile martorilor.
În legătură cu acest argument, s-a constatat că, de la momentul luării măsurii arestării preventive nu au intervenit elemente de noutate relevante sub aspect probator în favoarea inculpatului, martorii audiați în apărarea acestuia - T. M. și M. G. nefiind în măsură a înlătura suspiciunea rezonabilă de comitere a infracțiunilor, din depozițiile acestora rezultând că nu au fost de față la derularea întregului conflict, chiar și în varianta descrisă de către aceștia.
În plus, s-a subliniat că, pentru a se dispune măsura arestării preventive și pentru a fi menținută la acest moment procesual, când cercetarea judecătorească nu a fost încă demarată, nu este necesar ca probele aflate la dosar să aibă forța juridică a unor argumente necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare, ci este suficient ca acestea să convingă un observator obiectiv că există posibilitatea rezonabilă, ca persoana bănuită să fi comis infracțiunea, cerință care este îndeplinită în prezenta cauză.
Totodată, s-a constatat că, subzistă starea de pericol pentru ordinea publică avută în vedere la momentul luării măsurii preventive ținând cont de natura infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, modalitatea de comitere, obiectul folosit ( o sabie ), partea corpului vizată ( loviturile s-au îndreptat către zona frontală a persoanei vătămate - zonă vitală ), agresivitatea deosebită a inculpatului care, văzând că victima se ridica de la sol, i-a aplicat o nouă lovitură, care, în cazul în care nu ar fi fost parată de victimă cu mâna, ar fi avut probabil consecințe mult mai grave.
Ținând seama de faptul că inculpatul a mai intrat în conflict cu legea penală, din fișa de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei rezultând că acesta a mai fost condamnat pentru o infracțiune de violență ( loviri sau alte violențe, prev. de art.180 alin.2 C.p.), iar din propriile susțineri de la momentul dezbaterii stării de arest preventiv în procedura de cameră preliminară, rezultând că a fost condamnat și pentru comiterea infracțiunii de viol, judecătorul de cameră preliminară a considerat că, lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment, la o lună și jumătate de la incidentul în care acesta a fost implicat, în condițiile în care atât acesta cât și persoana implicată fac parte dintr-o comunitate restrânsă, iar conflictul dintre familii este mai vechi și a implicat mai multe persoane, ar pune în pericol ordinea publică și ar genera riscul de recidivare a comportamentului infracțional, consecințele putând fi mult mai grave.
Desigur, antecedența penală nu constituie în mod singular temei al arestării, însă, în baza acesteia se analizează profilul moral al inculpatului, periculozitatea persoanei acestuia, element care trebuie avut în vedere, conform art.223 alin.2 C.p.p., la evaluarea pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea acestuia în libertate.
Antecedența penală a inculpatului se evaluează și prin raportare la natura noilor infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, instanța identificând astfel tendința inculpatului de a comite acte de violență fizică.
Având în vedere gravitatea faptelor de comiterea cărora este bănuit inculpatul precum și periculozitatea persoanei acestuia, situația financiară a familiei sale aflată în dificultate, nu justifică în prezent luarea unei măsuri preventive mai ușoare.
În consecință, s-a constatat că în continuare sunt îndeplinite condițiile prev. de art.223 alin.2 C.p.p..
Dată fiind conduita procesuală a inculpatului precum și conținutul declarațiilor martorilor audiați în cauză, contradicțiile dintre depozițiile acestora, inclusiv dintre declarațiile membrilor familiei inculpatului, faptul că inculpatul a depus la dosarul cauzei o listă de probatorii, incluzând și proba testimonială, s-a considerat că privarea acestuia de libertate este necesară și în interes procesual, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a înlăturării riscului alterării probatoriului.
Pentru toate aceste considerente, și, constatând că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, privarea de libertate fiind o măsură necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru înlăturarea pericolului de săvârșire de către acesta a unor noi fapte penale, o altă măsură preventivă nefiind suficientă în cauză, judecătorul de cameră preliminară a menținut măsura arestării preventive, aceasta fiind legală și temeinică.
Măsura arestării preventive este justificată și din perspectiva exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului care, într-o jurisprudență constantă, a subliniat că uneori, prin deosebita lor gravitate și prin reacția publicului față de săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot produce o tulburare socială, ce justifică detenția provizorie pentru o perioadă de timp, necesară pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, dar și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Împotriva susmenționatei încheieri a formulat contestație inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele prezentate în partea introductivă a prezentei încheieri.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Tribunal, din perspectiva criticilor formulate, judecătorul de cameră preliminară de la Curte, constată:
Apreciem ca și judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal că în acest stadiu procesual sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art.223 alin.2 Cod.proc.pen. și art.202 alin.1 și 3 Cod.proc.pen.
Potrivit dispozițiilor art.202 alin.1 Cod.proc.pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni;
A..3 ale aceluiași articol prevede că orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Conform dispozițiilor art.223 alin.2 Cod.proc.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate, constatăm că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată și menținută în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente în materie.
Și la acest moment procesual, când în cauză nu au intervenit elemente probatorii noi iar cercetarea judecătorească nu a demarat considerăm că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive, temeiuri care justifică și în continuare menținerea acestei măsuri..
În ceea ce privește prima condiție pretinsă de legiuitor, s-a constatat că aceasta este fundamentată și subzistă și la acest moment, având în vedere că din materialul probator administrat până în prezent în cauză rezultă existența unor indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a unei fapte incriminate de legea penală, faptă sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
În acest sens relevante sunt probele administrate în cursul urmăririi penale, probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis o faptă de natură penală. Astfel, avem în vedere: procesul-verbal de cercetare la fața locului, fotografiile judiciare, procesele-verbale de consemnare a concluziilor preliminare medico-legale, rapoarte de constatare medico-legală, planșa fotografică cuprinzând fotografii judiciare efectuate martorului S. D., procesele-verbale de efectuare a unor percheziții domiciliare, declarații persoanei vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile date de G. D. în calitate de suspect/inculpat.
Contestarea acuzațiilor de inculpat nu este suficientă în acest stadiu procesual pentru înlăturarea indiciilor temeinice ce rezultă din materialul probator evidențiat, cu atât mai mult cu cât, inculpatul a putut fi plasat în aproprierea părții vătămate cu care a recunoscut că a avut un conflict, care însă ar fi fost provocat de partea vătămată situație coroborată cu existența unui conflict între familiile inculpatului și părții vătămate.
Și în acest stadiu procesul apreciem că este incidentă ipoteza prevăzută de art.223 alin.2 Cod.proc.pen. cu privire la infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a antecedentelor penale și a celorlalte împrejurări privitoare la persoana inculpatului se poate constata că privarea de libertate a acestuia este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Totodată, măsura arestării preventive are caracter necesar și proporțional față de circumstanțele cauzei, pentru asigurarea desfășurării în condiții bune a procedurii judiciare conform art.202 alin.1 Cod.proc.pen, având în vedere că inculpatul respinge acuzațiile, a propus administrarea unor probe constând și în audierea unor persoane apropiate, declarațiile acestora putând fi influențate de inculpat.
De asemenea, și cea de-a doua cerință impusă de art. 223 alin 2 Cod.proc.pen. există și justifică în continuare privarea inculpatului de libertate, luând în considerare natura și gravitatea faptei imputate, circumstanțele concrete bănuite de săvârșire a faptei, consecințele cauzate și datele care caracterizează persoana inculpatului.
În ceea ce privește acest ultim criteriu, este real că inculpatul este integrat familial și profesional, fiind singurul întreținător al familiei însă aceste circumstanțe personale favorabile nu pot estompa acele elemente care imprimă faptei un grad ridicat de pericol social, de natură a justifica menținerea stării de detenție, constituind un argument solid în favoarea restrângerii libertății persoanei, în acord cu exigențele art.5 din C.E.D.O,.
Pe de altă parte, este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumției dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul și pe baza unui pericol ipotetic. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeași curte a decis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție, menținerea în detenție a unui acuzat este legitimă, așa cum este cazul în speță.
Caracterul deosebit de violent al comportamentului inculpatului cu privire la care există suspiciunea că a aplicat mai multe lovituri părții vătămate, cu o sabie, după ce a intrat în curtea locuinței acesteia, antecedentele penale ale inculpatului și evident atitudinea procesuală a inculpatului sunt elemente care impun reținerea pericolului pentru ordinea publică și necesitatea menținerii măsurii arestării preventive.
Dispozițiile art.242 alin.1 Cod.proc.pen. prevăd că măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.
În considerarea împrejurărilor mai sus reliefate, apreciem că nu se poate susține că temeiurile care au atras arestarea au încetat și nici nu au apărut împrejurări noi care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive a inculpatului este nelegală.
În condițiile în care cerințele prevăzute de art.242 alin.1 Cod.proc.pen., privind revocarea măsurii arestării preventive nu sunt îndeplinite, măsura cea mai adecvată stadiului procesual actual este aceea a arestării preventive, măsură ce corespunde atât cerințelor art.202 alin.1 Cod.proc.pen., cât și exigențelor jurisprudenței CEDO în materie.
Față de considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară de la Curte, În baza art. 206 cod procedură penală în ref. la art. 208 cod procedură penală și art. 223 alin.2 cod procedură penală, va respinge, ca nefondată contestația formulată de contestatorul inculpat G. D. împotriva încheierii din 28.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ 14.
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, va fi obligat contestatorul inculpat G. D. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală, onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat T. Olingeru M. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 206 cod procedură penală în ref. la art. 208 cod procedură penală și art. 223 alin.2 cod procedură penală,
Respinge, ca nefondată contestația formulată de contestatorul inculpat G. D. împotriva încheierii din 28.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ 14.
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală,
Obligă contestatorul inculpat G. D. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală,
Onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat T. Olingeru M. C..
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C. M. I. C.
Jud. fond. M.V.
Red.jud.E.C.M.
2 ex./ 11.12.2014
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 152/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
