Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 113/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 113/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 67/42/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.113
Ședința publică din data de 02 iunie.2014
Președinte - G. D.
Grefier - M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror C. R.
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de condamnata P. V. I., fiica lui N. și F., născută la data de 01 ianuarie 1975, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, cu privire la executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.81/23.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia penală nr.1797/27 mai 2013 a ÎCCJ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnata-contestatoare P. V. I. asistată de avocat ales C. A. care substituie pe doamna avocat D. E. din cadrul Baroului București (împuternicire avocațială . nr._/2014 și împuternicire avocațială – substituire).
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Cu permisiunea instanței, s-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu condamnata P. V. I..
Avocat C. A. apărător ales al contestatoarei condamnate P. V. I. învederează că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că nu sunt chestiuni prealabile de discutat.
Curtea ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Avocat C. A., având cuvântul pentru contestatoarea-condamnată P. V. I., precizează că s-a formulat prezenta contestație la executare pentru două motive, respectiv: aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere disp. art.308 care face deosebire între fapta săvârșită de aceasta cu privire la calitatea subiectului activ, acela de funcționar public sau nu și în funcție de aceasta sunt alte limite ale pedepsei. Această dispoziție legală nu exista în vechea reglementare.
Al doilea motiv ar fi că nu s-au reținut dispozițiile art.320/1 C.pr.penală, al recunoașterii faptei, care s-a realizat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitare respinsă, fapt pentru care apreciază că a fost prejudiciată de o diminuare care i-ar fi adus-o la acel moment recunoașterea faptei.
Referitor la primul motiv, cel privind art.308, calitatea subiectului activ, aceea de funcționar public în săvârșirea faptei sau nu, solicită admiterea contestației sub acest aspect, având în vedere că la momentul la care instanța s-a pronunțat nu exista o reglementare juridică în acest sens și aplicându-i legea mai favorabilă, să se constate că pentru fapta pentru care a fost condamnată și judecată, existau alte limite ale pedepsei. Dacă pe reglementarea veche era o maximă de 12 ani, pe reglementarea nouă pedeapsa maximă este de 6 ani și 8 luni. Aplicându-i dispoziția legală mai favorabilă, chiar și în situația contopirii pe legea nouă, ca și aplicare a legii unitare, în raport de circumstanțele acesteia (la un maxim de pedeapsă pe legea veche de 12 ani, instanța a aplicat o treime – 4 ani). Pe un maxim de 2 ani și 8 luni, având în vedere aceleași circumstanțe personale și reale ale acesteia dacă s-ar îndrepta spre același procent din noua limită de pedeapsă, chiar și pentru acest concurs de infracțiuni, dacă s-ar contopi, pedeapsa rezultantă ar fi mai mică decât pedeapsa pe care aceasta o are de executat la acest moment, chiar și în situația în care nu s-ar ține cont de acest art.320/1 și nu i s-ar reduce din nou cu o treime limitele de pedeapsă.
Se încadrează pe dispoziția legală invocată, este o lege mai favorabilă la acest moment, urmând ca instanța să se pronunțe.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulată de condamnată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.461 lit.d din vechiul cod de procedură penală, și nici cele ale art.598 lit.d din noul cod de procedură penală, pentru existența infracțiunii de lunare de mintă și favorizarea infractorului nefiind necesar ca autorul să aibă calitatea de funcționar public.
Pedepsele aplicate se încadrează în limitele prevăzute de Noul cod, motiv pentru care solicită respingerea contestației ca nefondată, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatoarea-condamnată P. V. I. având personal ultimul cuvânt, consideră că atunci când complicele răspunde ca și coautorul, în aceleași limite, trebuie să se țină cont dacă îndeplinește sau nu calitatea de funcționar public. Legea mai favorabilă este legea nouă pentru că art.308 permite reducerea limitelor cu o treime.
Având în vedere că art.15 era în vigoare (deși aplicarea lui este facultativă) se poate aplica în speță.
A mai precizat că situația sa personală este deosebit de grea, a suferit o intervenție chirurgicală la coloană, are două fetițe mici, și a suferit o pierdere în familie (decesul fratelui).
CURTEA:
Asupra contestației la executare de față, reține următoarele:
La data de 28 ianuarie 2014, a fost înregistrată sub nr._ contestația la executare formulată de condamnata Plică V. I., fiica lui N. și F., născută la data de 01.01.1975, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, cu privire la mandatul de executare a pedepsei r.89/28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București.
Contestatoarea, în concluziile scrise a invocat, faptul că în temeiul disp. art.595 Cod procedură penală și a disp. art.23 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 aplicarea legii mai favorabile.
În motivarea acestei cereri, în esență, condamnata a susținut că a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de luare de mită (2 fapte) și de complicitate la infracțiunea de favorizare a infractorului (2 fapte a câte 1 an închisoare), în prezent aflându-se în executarea mandatului de executare nr.89/28 mai 2013 emis de către Curtea de Apel București în baza sentinței penale nr.81/23.02.2012 definitivă prin decizia penală nr.1797/27.05.2013 pronunțată de ÎCCJ.
În raport de dispozițiile Noului Cod penal, faptele pentru care a fost condamnată sunt incriminate de disp. art.48 rap. la art.289 Cod penal cu aplicarea art-308 Cod penal și pedepsite cu închisoarea de la 2 la 6,8 ani (complicitate la infracțiunea de luare de mită săvârșite de o persoană care nu este funcționar public), iar aceea de complicitate la favorizarea infractorului prev. de art.48 rap. la art.269 Cod penal se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă, motiv pentru care pedeapsa de 4 ani închisoare este mult prea mare în contextul noilor încadrări, orientată către maxim.
Se mai arată în cererea formulată în scris de condamnată că este evident că trebuie să i se aplice legea penală mai favorabilă și față de situația sa familială și de sănătate, arătând că este mama a doi copii mici iar în cursul perioadei de detenție starea de sănătate i s-a înrăutățit, suportând și o intervenție chirurgicală.
Apărătorul ales la condamnatei, în concluziile formulate oral, a susținut că două sunt motivele pentru care s-a formulat contestația, respectiv: aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere disp. art.308 care face deosebire între fapta săvârșită de condamnată cu privire la calitatea subiectului activ, acela de funcționar public sau nu și în funcție de aceasta sunt alte limite ale pedepsei. Această dispoziție legală nu exista în vechea reglementare.
Al doilea motiv ar fi că nu s-au reținut dispozițiile art.320/1 C.pr.penală, recunoașterea faptei, care s-a realizat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitare respinsă, fapt pentru care apreciază că a fost prejudiciată de o diminuare care i-ar fi adus-o la acel moment recunoașterea faptei.
Referitor la primul motiv, cel privind art.308, calitatea subiectului activ, aceea de funcționar public în săvârșirea faptei sau nu, solicită admiterea contestației având în vedere că la momentul la care instanța s-a pronunțat nu exista o reglementare juridică în acest sens și aplicându-i legea mai favorabilă, să se constate că pentru fapta pentru care a fost condamnată și judecată, existau alte limite ale pedepsei. Dacă pe reglementarea veche era o maximă de 12 ani, pe reglementarea nouă pedeapsa maximă este de 6 ani și 8 luni. Aplicându-i dispoziția legală mai favorabilă, chiar și în situația contopirii pe legea nouă, ca și aplicare a legii unitare, în raport de circumstanțele condamnatei (la un maxim de pedeapsă pe legea veche de 12 ani, instanța a aplicat o treime – 4 ani). Pe un maxim de 2 ani și 8 luni, având în vedere aceleași circumstanțe personale și reale ale acesteia dacă s-ar îndrepta spre același procent din noua limită de pedeapsă, chiar și pentru acest concurs de infracțiuni, dacă s-ar contopi, pedeapsa rezultantă ar fi mai mică decât pedeapsa pe care aceasta o are de executat la acest moment, chiar și în situația în care nu s-ar ține cont de acest art.320/1 și nu i s-ar reduce din nou cu o treime limitele de pedeapsă.
În vederea soluționării cauzei a fost atașată sentința penală nr.81/23 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație la executare.
Curtea, analizând actele dosarului, în raport de susținerile contestatoarei și de dispozițiile art. 6 Cod penal, apreciază contestația la executare formulată, ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că, prin sentința penală nr.81/23 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I-a penală în dosarul nr._/2/2009 (2766/2009), în ceea ce o privește pe inculpata P. V. I. s-a dispus, în baza art.26 Cod penal rap. la art.254 alin.1 cod penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/000 condamnarea acesteia la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și în baza art.65 Cod penal la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a,b și c (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.26 Cod penal, rap. la art.254 alin.1 Cod penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare și în baza art.65 Cod penal la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a,b și c (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 alin.2 Cod penal s-au contopit pedepsele principale și complementare aplicate, inculpata urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a,b și c (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art.71 Cod penal și art.64 alin.1 lit.a, b și c Cod penal ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei P. V. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.26 rap. la art.264 Cod penal, iar în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală aceasta a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.26 rap. la art.264 Cod penal.
Prin decizia penală nr.1797/27 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate de P. de pe lângă Î.C.C.J – D.N.A și de inculpații R. D., P. V. I., M. E., S. I. și S. Z. împotriva sentinței penale nr.81 din data de 23 februarie 2012 a Curții de Apel București – Secia I Penală, s-a casat, în parte, sentința atacată și, în ceea ce o privește pe inculpata P. V. I., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a,b și c Cod penal, s-au redus cele două pedepse aplicate inculpatei pentru infracțiunile prevăzute de art.26 Cod penal rpa. la art.254 alin.1 Cod penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, de la câte 5 ani închisoare la câte 4 ani închisoare.
Totodată, inculpata a fost condamnată la două pedepse de câte 1 an închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art.26 Cod penal rap. la art.264 Cod penal.
În temeiul art.33, art.34 și art.35 Cod penal s-au contopit pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal. S-a făcut aplicarea art.71 – art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal.
Totodată s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii luată prin ordonanța procurorului din 12 noiembrie 2009 asupra imobilului deținut de inculpată până la concurența sumei de 18.000 euro sau echivalentul în lei, constatându-se că aceasta a consemnat la CEC suma de 18.000 euro, conform recipisei nr._/1/24.06.2010 și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Condamnata a început să execute pedeapsa la data de 28 mai 2013 (mandat de executare a pedepsei închisorii nr.89/2012 din data de 28 mai 2013) urmând să expire la 27 mai 2017.
Având în vedere iminența intrării în vigoare a noului Cod penal, contestatoarea a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, încă din data de 28 ianuarie 2014. Chiar dacă această contestație la executare a fost introdusă sub imperiul vechii legislații penale, dispozițiile legale la care instanța trebuie să se raporteze, sunt cele ale art. 6 din noul Cod penal și nu cele ale art. 14 și 15 din Codul penal din 1969, așa cum ar dori contestatoarea.
Astfel, potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal, care vizează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, când este vorba de pedeapsa închisorii sau amenzii și a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Analizând comparativ infracțiunile reținute în sarcina condamnatei și pedepsele aplicate în concret acesteia, cu cele prevăzute de noul Cod penal, se constată că niciuna dintre pedepsele principale, cu închisoarea, stabilite acesteia nu depășesc limita maximă prevăzută de infracțiunile din noul Cod penal.
Astfel, contestatoarea a fost condamnată la două pedepse de câtre 4 ani închisoare pentru două infracțiuni de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap la art. 254 alin.1 Cod penal din 1969 rap la art. 7 alin.1 din Legea nr. 78/2000, iar noul Cod penal prevede pentru infracțiunea de luare de mită la art. 289 Cod penal, pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.
Pentru cele două infracțiuni de complicitate la favorizarea infractorului, prev. de art. 26 rap la art. 264 Cod penal din 1969 contestatoarei i s-au aplicat pedepse de câte 1 an închisoare, iar noul Cod penal sancționează această infracțiune la art. 269 cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
După cum se poate observa, niciuna dintre pedepsele aplicate condamnatei contestatoare nu depășește limita maximă prevăzută de textele incriminatoare din noul Cod penal.
Contestatoarea a mai solicitat să i se facă aplicarea dispozițiilor art. 308 din Noul Cod penal – infracțiuni de corupție comise de alte persoane, care statuează că dispozițiile art. 289 -292, 295,297 -301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație o însărcinare de orice natură, în serviciul unei persoane publice, dintre cele prevăzute la 175 alin.2, ori în cazul oricărei persoane juridice și care mai prevăd că, „ limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime”.
Curtea constată însă că, și în ipoteza că s-ar reduce cu o treime limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 189 Cod penal, pedepsele de 4 ani închisoare stabilite în sarcina sa pentru această infracțiune, nu depășesc nici chiar limita maximă redusă.
Oricum, o asemene aplicare retroactivă a dispozițiilor art. 308 din noul Cod penal sau a dispozițiilor art. 3201 alin.7 Cod pr. penală din 1969 așa cum a solicitat contestatoarea, nu poate fi luată în considerare, în condițiile în care aceste prevederi, fie, nu erau incidente pentru infracțiunea de luare de mită ( art. 258 Cod penal din 1969 cu conținut asemănător celui 308 nefiind aplicabil pentru această infracțiune) fie, nu au fost aplicate în concret contestatoarei prin hotărârile penale definitive, nici la fond și nici în recurs, cum este cazul art. 3201 Cod proc. penală.
În aplicarea principiului legii penale mai favorabile, în cazul persoanelor condamnate definitiv, legiuitorul a adoptat în noul Cod penal, o viziune mult mai restrictivă decât cea a vechiului cod, având la bază un alt principiu, respectiv acela al legalității, scopul final fiind de a se aduce o atingere cât mai mică autorității de lucru judecat.
Prin urmare, este exclusă posibilitatea rejudecării cauzei și a reindividualizării pedepselor, astfel încât curtea nu poate să țină în seamă celelalte argumente invocate de contestatoare, privitoare la faptul că ar trebui să i se aplice alte pedepse apropiate de noile limite minime legale, sau cele referitoare la situația sa de sănătate sau familială.
Analizând hotărârile penale de condamnare, vizând-o pe contestatoarea P. V. I. se constată că nici pedepsele complementare aplicate acesteia nu depășesc ca durată limita maximă de 5 ani prevăzută de legea penală nouă, astfel încât se constată că nu este cazul de aplicare a disp. art. 6 alin. 4 Cod penal.
Așa fiind, în conformitate cu disp. art. 461 Cod proc. penală din 1969 rap la art. 595 din noul Cod de procedură penală și art. 6 Cod penal, curtea constată că această contestație este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală, contestatoarea va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUEMLELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatoarea-condamnată P. V. I., fiica lui N. și F., născută la data de 01 ianuarie 1975 în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat
Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați P..
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2014.
Președinte,
G. D. Grefier,
M. M.
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de P. grefier
Red.DG/MM
5 ex./09 iulie 2014
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 388/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
