Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 294/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 294/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 1070/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.294
Ședința publică din data de 23 iunie 2014,
Președinte: - C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Ploiești a fost reprezentat de procuror G. S..
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de către condamnata C. M., fiica lui A. și A., născută la data de 03 noiembrie 1991, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr.358/08.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea-condamnată C. M. în stare de deținere, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat D. A. în substituire pentru avocat D. L. din cadrul Baroului Prahova (delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/26.05.2014).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În conformitate cu dispozițiile art.356 Cod proc. penală s-a dat posibilitatea apărătorului să ia legătura cu contestatoarea-condamnată C. M., aflată în stare de deținere.
Avocat D. A., având cuvântul pentru contestatoarea condamnată C. M., declară că nu are excepții de invocat și nici cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul declară că nu sunt chestiuni prealabile de discutat.
Curtea, ia act de declarațiile părților în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Avocat D. A. având cuvântul pentru contestatoarea condamnată C. M. solicită admiterea contestației, desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul ca aplicând legii penale mai favorabile, conform art.6 din Noul cod penal, să se dispună reducerea pedepsei, având în vedere că i s-a aplicat o pedeapsă sub maximul prevăzut de lege, redus cu o treime în baza faptului că a recunoscut fapta. În prezent, pedeapsa aplicată atinge maximul prevăzut de lege pentru fapta sa.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind că judecătorul fondului a procedat în mod corect prin hotărârea atacată. Niciuna dintre pedepsele aplicate nu depășește maximul prevăzut de legea nouă. Nici în mod teoretic, dacă s-ar fi pus problema reducerii cu o treime nu ar fi depășit maximul de 12 ani redus cu o treime. Oricum Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu se mai reduc încă odată limitele cu o treime în cazul aplicării legii penale mai favorabile în chestiunea legată de recunoașterea vinovăției.
Contestatoarea condamnată C. M. având personal ultimul cuvânt, declară că este de acord cu concluziile puse de apărătorul desemnat din oficiu.
CURTEA:
Asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.358/08 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 23 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, art. 6 cod penal și art. 4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal s-a respins ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de condamnata C. M., fiica lui A. și A., născută la data de 03.11.1991 în București, CNP:_, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, aplicată prin sentința penală nr. 740/06.05.2012 a Tribunalului București Secția I Penală definitivă prin decizia penală nr. 251/2013 a ÎCCJ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea adresată Tribunalului Prahova și înregistrată sub nr._ condamnata C. M. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, aplicată prin sentința penală nr. 740/06.09.2012 a Tribunalului București Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 251/24.01.2013 a ÎCCJ, solicitând aplicarea legii mai favorabile.
S-au depus la dosar acte din care rezultă situația juridică a condamnatei.
Totodată, s-a depus la dosar copia sentinței penale nr.388/11.05.2012 a Tribunalului București Secția I Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, instanța de fond a constatat neîntemeiată contestația formulată.
Astfel, prin s.p. nr.740/06.09.2012 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a Ia Penala, definitivă prin decizia penala nr.251/24.01._ a ICCJ s-a aplicat condamnatei o pedeapsă de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a teza a II a, b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 al. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2. si art. 320/1 al.7.Cod procedură penală
În baza art.86/5 al.1 rap.la art.85 al.1. Cod penal s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penala nr.388/11.05.2012 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin neapelare la data de 22.05.2012.
A fost descontopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința la care s-a făcut referire mai sus, în pedepsele componente de 3 ani închisoare si 1 an închisoare pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art.36 al.1 rap.la art. 34 lit.b si art. 35 al.1 Cod penal au fost contopite pedepsele de 7 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an închisoare repuse în individualitatea lor, urmând ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a teza a II a, b Cod penal.
În baza sentinței menționate a fost emis M.E.P.I. nr. 1432/25.01.2013, fila 12 dosar .
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
A apreciat prima instanță că, în realizarea acestui demers, se va face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Contestatoarea a fost condamnată pentru infracțiunea infracțiunii prev.de art.2 al. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2. si art. 320/1 c.p.p. corespondentul acesteia în noua reglementare fiind art. 2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 .
Tribunalul a constatat că pedeapsa prevăzute de lege pentru infracțiunile prev.de art.2 al. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2. si art. 320/1 Cod procedură penală este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea unor drepturi, deci pedeapsa aplicată în concret condamnatei (7 ani închisoare) nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, nefiind astfel incidente prevederile art. 6 Cod penal.
Totodată, nici pedepsele aplicate prin sentința penala nr. 388/11.05.2012 a Tribunalului București, definitiva prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. si ped. de art. 2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 si art. 4 alin.4 si 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.p.p, de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, nefiind incidente prevederile art. 6 cod penal.
În privința pedepsei complementare aplicate și aceasta are corespondent în legea nouă, nedepășind perioada maximă pentru care poate fi dispusă, nici sub acest aspect contestația formulată nefiind întemeiată.
Față de motivele invocate, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de condamnata C. M..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație condamnata C. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în vederea aplicării legii penale mai favorabile în privința sa.
În acest sens s-a arătat că dispozițiile noii legi penale reduc limitele de pedeapsă, limite care sunt mai accentuat reduse prin recunoașterea vinovăției, așa încât actualmente pedeapsa aflată în executare atinge maximul special prevăzut de lelea nouă și s-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii vizând aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cu consecința reducerii pedepsei.
Curtea, examinând sentința contestată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept constată că prezenta contestație nu este fondată după cum se va arăta în continuare:
Condamnata-contestatoare de află în executarea unei pedepse stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv a pedeapsei de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, aplicată prin sentința penală nr. 740/06.09.2012 a Tribunalului București Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 251/24.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Această pedeapsă a fost aplicată pentru comiterea unei infracțiuni prevăzută într-o lege specială și anume legea ce sancționează traficul și consumul ilicit de droguri, respectiv pentru comiterea infracțiunii prev. de art.2 al. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2. si art. 320/1 al.7.Cod procedură penală, pentru care pedeapsa actuală prevăzută de lege este, așa cum a reținut și instanța de fond, închisoarea de la 5 la 12 ani.
Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. 1 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În mod judicios instanța de fond a observat însă, că, potrivit art.4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a stabilit că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, dar care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pe cale de consecință instanța de fond a observat în mod corect că disp. art.187 Cod penal reglementează noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, stabilind că prin aceasta se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În mod similar aceeași dispoziție legală se regăsea și în Codul penal din 1969, în conținutul art.141/1, care prevedea de asemenea că în această noțiune de pedeapsă prevăzută de lege nu se iau în considerare cauzele de reducere ori de majorare a pedepsei.
Pe de altă parte, se mai constată că, ulterior pronunțării sentințelor atacate în prezent, prin decizia nr.1 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal cu privire la pedepse individuale.
În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 Cod penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi”.
De asemenea tot până la soluționarea definitivă a prezentelor contestații, instanța supremă a soluționat dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală conform art.475 Cod procedură penală prin hotărâri obligatorii.
Astfel, prin decizia nr.8/26 mai 2014 s-a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art.6 alin.1 Cod penal, la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerare circumstanțele atenuante sau agravante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.’’
De asemenea, prin decizia nr.7/26 mai 2014, instanța supremă a statuat, pe aceeași cale prevăzută de art. 475 cod procedură penală, că ,, În aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma "maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită" se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată.’’
În fine, prin decizia nr. 14/16 iunie 2014, instanța supremă a stabilit, în aplicarea art. 6 cod penal, că atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320/1 cod procedură penală, anterior reținută și valorificată în pedeapsa concretă.’’
Făcând aplicarea acestor decizii obligatorii, care au generat un reviriment jurisprudențial la nivelul instanțelor naționale, Curtea constată că, în mod judicios, instanța de fond a constatat că pedeapsa în executarea căreia se află condamnata contestatoare nu depășește maximul special prevăzut de noua lege, maxim la stabilirea căruia nu produce efecte nici reținerea infracțiunii continuate ca formă a unității legale de infracțiune, și nici recunoașterea vinovăției, astfel încât în mod legal s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune reducerea pedepsei după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.
În consecință Curtea constată că la primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate, în mod just cererea condamnatei vizând aplicare legii penale mai favorabile fiind respinsă, context în care Curtea va respinge ca nefondată prezenta contestație, conform art.23 alin. 10 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.274 alin.1 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnata C. M., fiica lui A. și A., născută la data de 03 noiembrie 1991, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 358/ 08 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stata.
Dispune plata onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru condamnată în sumă de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2014.
Președinte,
C. G.
Grefier,
M. M.
Fiind în concediu de odihnă
semnează
Primul grefier
Red.GC/MM
5 ex./ 07.07.2014
d.f._, Tribunalul Prahova
j.f. I. P. D.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 388/2014.... → |
|---|
