Distrugerea şi semnalizarea falsă. Art.332 NCP. Decizia nr. 984/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 984/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 3346/281/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 984

Ședința publică din data de 16 octombrie 2014

Președinte – E. N.

Judecător – F. T.

Grefier - M. G.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA PLOIEȘTI și partea civilă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București cu sediul în municipiul București, Piața Gării de Nord nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței penale nr. 1678 din 23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care s-a admis cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare.

În baza art. 386 alin. 1 Cod proc. penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a), i) - alin. 3 lit. f) Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 26 rap. la art. 276 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) și art. 75 lit. c) Cod penal, în art. 48 rap. la art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. d și alin. 3 lit. f Cod penal cu aplicarea 77 lit. d Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal și art. 48 rap. la art. 332 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 77 lit. d Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal anterior.

1. În baza art. 48 rap la art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. d și alin. 3 lit. f Cod penal cu aplicarea 77 lit. d Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală a fost condamnat inculpatul C. F. (fiul lui N. și L., născut la data de 19.11.1991 în municipiul Iași, județul Iași, domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova, posesor al CI ., nr._ eliberat la data de 23.01.2012 de SPCLEP Ploiești, CNP_, studii 4 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, fără loc de muncă) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat in formă continuată, două acte materiale in datele de 12.01.2014 și 16.01.2014.

2. În temeiul art. 48 rap. la art. 332 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 77 lit. d Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la distrugere sau semnalizare falsă în formă continuată două acte materiale in datele de 12.01.2014 și 16.01.2014.

În baza art. 33 lit. b Cod penal din 1969 și art. 34 alin 1 lit. b Cod penal din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 86 ind. 1 Cod penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 Cod penal din 1969.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal din 1969 s-a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și să respecte următoarele obligații, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova: a) să se prezinte la datele fixate la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova; b) să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. e) să urmeze un curs de învățământ sau de calificare.

Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin. 1 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin. 2 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță. În consecință, instanța va pune în vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Prahova să anunțe instanța de executare în caz de sustragere a inculpatului de la masurile de supraveghere dispuse.

De asemenea, s-a pus în vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova să anunțe instanța de executare în caz de sustragere a inculpatului de la măsurile de supraveghere dispuse.

S-a constatat că inculpatul C. F. a fost supus măsurii preventive privative de libertate, reținut în baza ordonanței din data de 16.01.2014, pentru o perioadă de 24 de ore.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal s-a confiscat de la inculpatul C. F. un clește metalic de scos cuie cu lungime de 24 cm, un rucsac de culoare albastru, folosit și un rucsac de culoare negru, folosit, depuse la camera de Corpuri Delicte a Poliției Municipiului Ploiesti conform dovezii . nr._.

În baza art. 112 alin. 6 Cod penal s-a confiscat de la inculpatul C. F. suma de 51,08 lei obținută în urma valorificării bunurilor sustrase.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod proc. penală inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul inculpat C. F., personal și asistat de avocat D. A. din Baroul Prahova în substituirea avocatului desemnat din oficiu B. V. din același barou, conform delegației nr._/01.07.2014, lipsă fiind apelanta parte civilă C. – C. – Sucursala Căi Ferate București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Avocatul din oficiu al intimatului inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, susțin că nu au cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, solicitând să se constate apelurile în stare de judecată.

Curtea ia act de declarațiile părților, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în susținerea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva sentinței penale nr. 1678 din 23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, arată că prin această hotărâre s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății și condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare cu aplic. art. 86/1 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat și la distrugere și semnalizare falsă.

Susține că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru următoarele considerente: prima instanță a apreciat ca lege mai favorabilă aplicabilă în cauză dispozițiile Noului Cod penal, dispunând schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului potrivit noilor dispoziții legale însă a aplicat regulile concursului de infracțiuni conform Codului penal anterior.

Procedând în acest mod instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală contrar dispozițiilor Deciziei nr. 365/06 mai 2014 Curții Constituționale, procedând la combinarea unor prevederi legale mai favorabile din legi penale succesive și nu la aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Pentru inculpatul C. F. se susține că ar fi mai favorabilă vechea reglementare din codul penal anterior având în vedere că acesta a comis două infracțiuni în formă continuată, regimul juridic sancționator fiind mai favorabil potrivit Codului penal anterior astfel că se impunea ca instanța de fond să aplice în totalitate regulile Codului penal anterior, la stabilirea pedepselor și la efectuarea contopirii acestora.

Arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și în ceea ce privește latura civilă, întrucât deși în considerente s-a făcut mențiunea că urmează să se respingă ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de C. – C. – Sucursala Căi Ferate București, în dispozitiv a omis să se pronunțe sub aspectul laturii civile, cu atât mai mult cu cât se impunea admiterea acțiunii civile, întrucât partea civilă a depus înscrisuri în dovedirea prejudiciului cauzat prin activitatea infracțională a inculpatului.

Solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței instanței de fond, condamnarea inculpatului potrivit legii penale mai favorabile în ansamblul ei, respectiv Codul penal anterior, cu obligarea acestuia la plata prejudiciului cauzat părții civile care este dovedit.

Avocat oficiu D. A. având cuvântul pentru intimatul inculpat C. F., susține că soluția instanței de fond este temeinică și legală atât în latură civilă cât și în latură penală.

Pentru a nu se aplica mai multe legi penale succesive susține că aplicabilă ar fi ca lege penală mai favorabilă Codul penal anterior, cu aceeași modalitate de executare a pedepsei sub supraveghere.

În ce privește latura civilă susține că în mod corect instanța de fond a înlăturat pretențiile părții civile în sensul că actele doveditoare depuse la dosarul cauzei sunt devize estimative și nu devize concrete care să dovedească în mod cert prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului.

Solicită respingerea apelurilor ca nefondate.

Intimatul inculpat C. F. având ultimul cuvânt arată că nu are nimic de adăugat la cele susținute de avocat.

CU R T E A

Asupra apelurilor de față;

Examinând actele și lucrările cauzei, constată;

Prin sentința penală nr. 1678 din 23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, admițându-se cererea parchetului, în baza art. 386 alin. 1 Cod proc. penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, din art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a), i) - alin. 3 lit. f) Cod penal și art. 26 rap. la art. 276 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 33 lit. b) și art. 75 lit. c) Cod penal.

1. Ca urmare, a fost condamnat inculpatul C. F. (fiul lui N. și L., născut la data de 19.11.1991 în municipiul Iași, județul Iași, domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova, posesor al CI ., nr._ eliberat la data de 23.01.2012 de SPCLEP Ploiești, CNP_, studii 4 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, fără loc de muncă), la pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 48 rap. la art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. d și alin. 3 lit. f Cod penal și 2 ani închisoare pentru complicitate la distrugere sau semnalizare falsă în formă continuată (două acte materiale), fapte din datele de 12.01.2014 și 16.01.2014, prev. de art. 48 rap. la art. 332 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 77 lit. d Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală.

În baza art. 33 lit. b și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 86 ind. 1 Cod penal din 1969 s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 din același cod.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal din 1969 s-a pus în vedere inculpatului să C. F. se supună următoarelor măsurilor și să respecte obligațiile, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova: a) să se prezinte la datele fixate la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova; b) să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. e) să urmeze un curs de învățământ sau de calificare.

S-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin. 1 și 2 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere; executarea în întregime, în cazul săvârșirii altei infracțiuni ori al neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.

Totodată, s-a pus în vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova să anunțe instanța de executare în caz de sustragere a inculpatului C. F. de la măsurile de supraveghere dispuse.

S-a constatat că inculpatul C. F. a fost reținut în prezenta cauză în baza ordonanței din data de 16.01.2014, pentru o perioadă de 24 de ore.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal s-au confiscat de la acesta un clește metalic de scos cuie cu lungime de 24 cm, un rucsac de culoare albastru, folosit și un rucsac de culoare negru, folosit, depuse la camera de Corpuri Delicte a Poliției Municipiului Ploiesti conform dovezii . nr._.

De asemenea, în baza art. 112 alin. 6 Cod penal s-a confiscat de la inculpatul C. F. suma de 51,08 lei obținută în urma valorificării bunurilor sustrase.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod proc. penală acesta a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, în esență, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 698/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. F. pentru complicitate la infracțiunile de furt calificat și distrugere și semnalizare falsă (câte două acte materiale), prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a), i) - alin. 3 lit. 1) Cod penal și art. 26 rap. la art. 276 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 33 lit. b) și art. 75 lit. c) Cod penal, fapte din 12.01.2014 și 16.01.2014, privind persoana vătămată SNCF C. SA – Sucursala Căi Ferate București.

La termenul de judecată din data de 13.05.2014, punându-i-se în vedere prevederile art. 374, 375, 396 alin. 10 Cod proc. penală, acesta a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcină, solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți.

Persoana vătămata C. - C. SA - SCREIR CF București cu sediul în București s-a constituit parte civilă cu suma de 6.558,228 lei, reprezentând contravaloarea materialelor de cale ferată, respectiv 7 bucăți transformatori tip L sustrași în data de 12.01.2014 și 16.01.2014 din Stația CF Ploiesti Vest, (filele 19-23 dosar instanță).

Efectuând propriul examen asupra probelor administrate în faza de urmărire penală s-au confirmat faptele deduse judecății, în împrejurările descrise prin rechizitoriu.

Astfel, s-a reținut că în data de 12.01.2014, inculpatul C. F. și I. F., minor, s-au întâlnit, în jurul orelor 09.30, la domiciliul celui din urmă și au hotărât să sustragă transformatoare electrice din componența căilor ferate pe care urmau să le valorifice prin vânzare la fier vechi, scop în care s-au deplasat în zona Gării de Vest Ploiești.

În timp ce inculpatul C. F. a asigurat paza locului, inculpatul I. F. a spart cu un clește lacătele a două casete și a smuls trei transformatoare, pe care primul l-a ajutat să le introducă în rucsacul său, după care au plecat la domiciliul acestuia unde au scos sârma de cupru din transformatoare.

A doua zi, cei doi au mers la un centru de colectare al fierului vechi situat pe . municipiul Ploiești, valorificând materialul pentru suma de 51 de lei, pe care au împărțit-o în mod egal.

În data de 16.01.2014, cei doi s-au întâlnit din nou, convenind să procedeze în același mod, au revenit în același loc, unde ca și în precedente, inculpatul C. F. a supravegheat zona, în timp ce inculpatul I. F. a spart 3 lacăte și a sustras din cutiile aferente un număr de 4 transformatoare electrice. Inculpatul C. F. l-a ajutat să le introducă în cele două rucsacuri pe care le aveau asupra lor, însă când au vrut să plece de la locul faptei au fost prinși de organele de poliție, aspecte rezultate din declarațiile celor doi coroborate cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Prin rechizitoriu procurorul de caz a dispus disjungerea cercetărilor față de inculpatul I. F..

Din adresele nr. 1-76/2014 și nr. 1 - 75/2014 a CN-C. SA, CREIR București - Secția CT4 Ploiești, a rezultat că faptele comise de inculpații C. F. și I. F. celor doi inculpați au pus în pericol circulația pe calea ferată (filele 34 – 37 dup).

Cât privește încadrarea juridică a activității infracționale prima instanță a reținut că potrivit art. 5 Cod penal, întrucât de la data săvârșirii faptelor până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi succesive, se impune alegerea legii mai favorabile ce va fi aplicabilă inculpatului C. F. iar criteriile de determinare a acesteia trebuie sa conducă la aflarea acelei legi ce va permite în speță aplicarea unei soluții mai blânde.

D. consecință, s-a avut în vedere că la momentul judecării cauzei era în vigoare Decizia nr. 2/2014 a ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penală, potrivit căreia aplicarea legii penale mai favorabile se face pe instituții autonome și nu global.

Ca urmare, față de caracterul obligatoriu erga omnes al acestei decizii publicate în M.Of. 319/30.03.2014 și jurisprudența CEDO în interpretarea noțiunii de lege în cuprinsul art. 7 al Convenției Europene, s-a considerat că poate fi interpretată ca lege mai favorabilă față de orice altă modificare legislativă sau soluție jurisprudențială obligatorie ce ar impune aplicarea ,,globală” a legii penale mai favorabile.

Aceasta deoarece față de caracterul de decizie obligatorie a ICCJ, constituie lege în sensul convenției, iar decizia ulterioară a CCR nu poate fi apreciată ca fiind în mod rezonabil previzibilă pentru inculpați.

Față de cele ce preced, s-a verificat dacă legea nouă poate retroactivă, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică, pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

S-a apreciat totodată că modificarea textelor de lege cu privire la neprevederea unor forme agravante, nu produce efecte în cauză, astfel încât stabilirea legii penale mai favorabile s-a făcut în raport de sancțiune, aceasta având limite mai favorabile în Noul Cod penal.

S-a observat și faptul că urmare stabilirii legii noi ca lege favorabilă, conform art.12 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, în concret, instanța de fond a constatat diferența între minimul și maximul special prevăzut de cele două legi.

Cât privește reținerea la încadrarea juridică a faptelor ca fiind săvârșite în formă continuată, instituție autonomă în raport de incriminare, s-a făcut o analiză comparativă a prevederilor art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și art. 35 alin. 1 Cod penal.

Sub acest aspect, s-a constatat că definiția infracțiunii continuate a fost modificată, noul cod prevăzând pe lângă cerințele unității de subiect activ, de conținut și rezoluție infracțională și o condiție suplimentară pentru reținerea formei continuate a infracțiunii, respectiv unitatea de subiect pasiv.

Ca atare, s-a considerat că legea nouă este mai favorabilă sub regim sancționator în cea ce privește infracțiunea continuată, deoarece se poate aplica o pedeapsă cu închisoarea care depășește cu până la 3 ani maximul special al pedepsei, spre deosebire de sporul de până la 5 ani ce putea fi aplicat conform Codului penal anterior.

Pentru argumentele de fapt și de drept expuse, în baza art. 386 alin. 1 Cod proc. penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare din art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a), i) - alin. 3 lit. f) Cod penal și art. 26 rap. la art. 276 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 33 lit. b) și art. 75 lit. c) Cod penal, în art. 48 rap. la art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. d și alin. 3 lit. f Cod penal și art. 48 rap. la art. 332 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea 77 lit. d, art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, comb. cu art. 33 lit. b Cod penal anterior.

Astfel, în drept, faptele inculpatului C. F., care în datele de 12.01.2014 și de 16.01.2014, în jurul orelor 10.00, a supravegheat zona din care inculpatul I. F. a sustras transformatori electrici din componentele de dirijare a traficului feroviar din zona Gării de Vest Ploiești, iar ulterior l-a ajutat să-i transporte la domiciliu și să-i valorifice, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunile de furt calificat și distrugere sau semnalizare falsă (câte două acte materiale) prev. de art. 48 rap la art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. d și alin. 3 lit. f Cod penal și art. 48 rap. la art. 332 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea 77 lit. d, art. 35 alin. 1 și art. 5 Cod penal, comb. cu art. 33 lit. b Cod penal anterior.

La individualizarea pedepselor aplicate acestuia, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea acestora și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, precum și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. 10 Cod proc. penală.

În concret, a constatat că fapta săvârșită de inculpatul C. F. prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere comiterea ei în timpul zilei, împreună cu un minor, prin efracție, rezultatul fiind, pe lângă paguba creată persoanei vătămate și punerea în pericol a traficului feroviar.

Pe de altă parte, s-au reținut de asemenea, atitudinea sinceră și cooperanta a acestuia, apreciindu-se totodată că o atitudine contrara nu ar fi făcut decât să îi înrăutățească situația precum și faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

În consecință, instanța de fond a aplicat inculpatului C. F. pedepse cu închisoarea, într-un cuantum orientat peste minimul special prevăzut de lege, redus în condițiile art. 396 alin. 10 Cod proc. penală, iar în baza art. 33 lit. b și art. 34 alin 1 lit. b Cod penal din 1969, s-a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Cât privește modalitatea de executare s-a considerat că suspendarea sub supraveghere a executării prev. de art. 86 ind. 1 Cod penal anterior este mai favorabilă, deoarece la împlinirea termenului de încercare persoana condamnată este reabilitată de drept, în situația în care nu săvârșește o altă infracțiune pe perioada termenului de încercare.

Ca urmare, reținându-se că inculpatul C. F. este pentru prima dată in fața instanței și cuantumul pedepsei aplicate, că experiența unui proces penal și a privării sale de libertate, ca efect al reținerii, îl va ajuta să conștientizeze importanța respectării legii și consecințele negative care intervin ca urmare a nesocotirii ei, s-a concluzionat că scopul poate fi atins fără privarea de libertate a acestuia. În acest sens s-a ținut seama și că și nu are o calificare profesională.

Așa fiind, în baza art. 86 ind. 1 Cod penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 din același cod.

De asemenea, în temeiul art. 86 ind. 3 Cod penal din 1969, s-a impus ca acesta să se supună măsurilor de supraveghere și obligațiilor, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova conform programului de supraveghere ce va fi întocmit; b) să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații cu privire la mijloacele sale de existență; e) să urmeze un curs de învățământ sau de calificare.

S-a atras atenția inculpatului și asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin. 1 și alin. 2 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea acesteia în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni ori neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.

Totodată, s-a constatat că în prezenta cauză inculpatul C. F. a fost reținut în baza ordonanței din data de 16.01.2014, pentru o perioadă de 24 de ore.

Cât privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că C. - C. SA- SCREIR CF București s-a constituit parte civilă cu suma de 6.558,228 lei reprezentând contravaloarea materialelor de cale ferată, respectiv 7 bucăți transformatori tip L sustrași în datele de 16.01.2014 și 12.01.2014 din Stația CF Ploiesti Vest, sens în care s-au depus la dosar două devize estimative.

Prima instanță a constatat că în lipsa altor documente partea civilă C. - C. SA- SCREIR CF București nu justifica existenta și întinderea prejudiciului, deoarece calculele estimative nu reprezintă un prejudiciu cert.

Astfel, s-a făcut trimitere la conținutul art. 1357, art. 1381, art. 1382 cod civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Aplicând dreptul incident la situația de fapt prezentată, judecătoria s-a reținut că în ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă în cuantum de 6.558,228 lei, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu este îndeplinită condiția ca prejudiciul solicitat să fie cert, neadministrându-se probe pentru dovedirea întinderii acestuia.

S-a considerat că simpla afirmație de constituire parte civilă și indicarea unor sume de bani, neînsoțită de documente justificative nu poate da naștere în mod automat la existența prejudiciului, deși beneficiind de consilieri juridici orice pagubă înregistrată în patrimoniul societății ar trebui în mod normal să fie menționată în evidențele contabile în baza acestora.

În plus, s-a argumentat că întrucât prin acțiunile lor, inculpații au scos din funcțiune circuitele de cale ce controlau electric șina pe distanta respectivă și au pus în pericol siguranța mijloacelor de transport, se impunea ca circuitele respective să fie de îndată repuse în funcțiune, iar cheltuielile de repunere în funcțiune înregistrate în contabilitate în baza unor devize certe și nu estimative.

Or, potrivit Codului civil aplicabil și în materia răspunderii civile delictuale, cel care formulează o cerere în justiție trebuie să o probeze, deoarece imposibilitatea probării situației invocate echivalează cu inexistența acesteia (ubi est non esse .>

S-a concluzionat că lipsa dovezilor certe privind cuantumul prejudiciului infracțional este imputabilă părții civile și face imposibilă acordarea de despăgubiri materiale în cuantumul solicitat (ținându-se cont și de faptul că instanța a avut rol activ și i-a pus în vedere reprezentantului părții civile să depună la dosar înscrisuri doveditoare prin citațiile comunicate).

Față de cele expuse, s-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. - C. SA - SCREIR CF București, ca neîntemeiată.

Totodată, în baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte folosite în activitatea infracțională, respectiv: un clește metalic de scos cuie cu lungime de 24 de cm, un rucsac de culoare albastru (folosit) și un rucsac de culoare negru, (folosit), depuse la camera de Corpuri Delicte a Poliției Municipiului Ploiesti, conform dovezii ., nr._.

Pe de altă parte, respingându-se acțiunea civilă în temeiul art.112 alin. 6 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 51,08 lei obținută în urma valorificării bunurilor sustrase.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apeluri P. de pe lângă Judecătoria Ploiești și partea civilă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Apelul exercitat de unitatea de parchet, sub un prim aspect, a vizat greșita soluționare a acțiunii penale exercitate în procesul penal, susținându-se că încadrarea juridică dată activității infracționale stabilită în sarcina inculpatului C. F. precum și determinarea pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare ca și cuantum și modalitate de executare, s-au realizat cu nerespectarea Deciziei nr. 265/05.05.2014 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial partea I, din 20.05.2014 precum și Deciziile nr. 5/26.05.2014 și nr.21/06.10.2014 pronunțate de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, contrar dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992 modificată și art.477 alin.3 Cod proc. penală, potrivit cărora atari decizii sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, prima instanță a ales legea mai favorabilă în sensul art. 5 Cod penal, prin combinarea instituțiilor autonome reglementate de cele două coduri penale comparate, deși în mod legal se impunea aprecierea acestora raportat la întregul litigiu ce a format obiectul procesului penal.

Pe de altă parte, s-a susținut că în raport de situația intimatului C. F. se impune recunoașterea Codului penal 1969 ca reprezentând legea penală mai favorabilă.

Al doilea motiv de reformare invocat și de apelanta parte civilă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București, vizează nerezolvarea acțiunii civile exercitată în procesul penal, apreciindu-se că se impunea admiterea acesteia deoarece contrar argumentelor expuse în considerentele sentinței adoptate, prin înscrisurile depuse la filele 32-35 dup, respectiv 19-23 dosar fond, s-au dovedit atât existența cât și întinderea certă a prejudiciului produs patrimoniului privat.

În consecință, s-a solicitat admiterea apelurilor declarate, desființarea în parte, în latură penală și civilă a sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care conform art. 421 pct. 2 lit. a) cod proc. penală să se înlăture aspectele de nelegalitate și netemeinicie menționate, în sensul stabilirii răspunderii penale a inculpatului C. F., conform dispozițiilor Codului penal 1969 și obligării acestuia la plata sumei de 6.558,228 lei despăgubiri civile către partea civilă – apelantă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București, înlăturându-se totodată dispoziția referitoare la confiscarea sumei de 51,08 lei, beneficiu realizat din infracțiune.

Apelurile sunt fondate.

Verificând sentința primei instanțe, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 417 alin. 2 și art. 418 alin. 1 NCPP, rezultă că faptele, împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția inculpatului C. F., pe larg detaliate în precedente, s-au stabilit corect și în deplin acord cu probele administrate la urmărirea penală și însușite de acesta conform art. 396 alin. 10 NCPP (fost art. 320 indice 1 Cod proc. penală anterior).

S-au avut în vedere astfel procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de cercetare la fața locului, privind depistarea și conducerea inculpatului la sediul poliției, precum și de conducere în teren, fotografiile judiciare aferente, declarații martorilor A. G., P. Alberto, D. V. I. și I. F., procesele verbale privind recunoașterea din grup a inculpatului de către aceștia, documentația depusă de partea civilă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București privind situația prejudiciului produs avutului privat, procesul verbal de ridicare predare a corpurilor delicte folosite în activitatea infracțională, toate coroborate cu declarațiile inculpatului privind recunoașterea acestora.

Din evaluarea acestor mijloace de probă pertinente pentru stabilirea autorilor infracțiunilor comise contra patrimoniului, se constată ca fiind dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că astfel cum a recunoscut învinuirea cu ocazia audierii în ședința publică din data de 13 mai 2014, inculpatul C. F. a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat la prima instanță.

Astfel, s-a probat că însoțit fiind de învinuitul I. F., minor a cărui vârstă îi era cunoscută, în două rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, respectiv la datele de 12.01.2014 și 16.01.2014, în jurul orelor 10:00, inculpatul C. F. s-a deplasat în zona Gării de Vest din municipiul Ploiești, de unde conform înțelegerii, a asigurat paza, în timp ce primul, folosindu-se de un clește a spart lacătele ce asigurau un număr de șapte transformatoare electrice integrate în componentele rețelei de dirijarea a traficului feroviar, însușindu-și fără drept componentele conținând sârmă de cupru.

Ulterior, materialul feros a fost valorificat la un centru de colectare a fierului vechi, situat pe . municipiul Ploiești, obținându-se un beneficiu în sumă de 51 lei, care a fost împărțit în mod egal.

Din relațiile comunicate de partea civilă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București, rezultă că în împrejurările de fapt expuse, cei doi făptuitori au produs un prejudiciu patrimoniului privat în cuantum de 6.558,228 lei, reprezentând pe de o parte valoarea de achiziție a materialelor sustrase iar pe de alta cheltuielile necesare pentru repunerea în funcțiune a componentelor de dirijarea traficului feroviar.

Rezultă de asemenea că, prin devastarea și furtul componentelor celor șapte transformatori tip L, circuitele de cale ferate care coordonează electric șina pe distanța respectivă (Stația Ploiești Vest), au fost scoase din funcție și s-a pus în pericol siguranța mijloacelor de transport căi ferate, pătrunzându-se în zona de siguranță a infrastructurii feroviare semnalizate în acest sens.

Atari acte materiale realizează conținutul legal al infracțiunilor concurente de furt calificat având ca obiect materiale componente integrate în instalațiile de siguranță și dirijare a traficului feroviar și distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată, incriminate atât de Codul penal 1969 cât și Legea nr. 286/2009 - Noul Cod penal, intrat în vigoare la 01.02.2014.

Avându-se în vedere că faptele deduse judecății au fost săvârșite în perioada 12 - 16 ianuarie 2014 iar prezenta cauză s-a judecat în primă instanță după data de 01.02.2014, conform art.317 alin.2 Cod proc. penală, într-adevăr se impune stabilirea răspunderii penale a inculpatului C. F. prin alegerea legii penale mai favorabile în sensul art.5 Cod penal, dar având în vedere interpretarea dată acestora prin Decizia nr.265/05.05.2014 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial partea I, din 20.05.2014 precum și Deciziile nr.5/26.05.2014 și nr.21/06.10.2014 pronunțate de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În sensul acestor decizii, obligatorii pentru instanțele judecătorești potrivit art.31 din Legea nr.47/1992 modificată și art.477 alin.3 Cod proc. penală, determinarea legii penale mai favorabile, se realizează prin alegerea uneia dintre legile succesive incidente în cauză, ținându-se seamă de criteriul global de apreciere a întregului litigiu penal, nefiind permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive cu privire la condițiile de existență și sancționare a infracțiunilor respective, ori alte instituții autonome, cum ar fi calculul pedepselor în caz de concurs sau suspendare a executării acestora.

Ca urmare, analizându-se situația inculpatului C. F., prin prisma criteriilor anterior menționate, la exercitarea controlului jurisdicțional se constată că deși prin dispozițiile art. 229 alin. 1 lit. d) și alin. 2 lit. f) NCP, respectiv art. 332 alin. 1 NCP, se prevede un tratament sancționator esențial mai blând pentru infracțiunile de furt calificat și distrugere, limitele minime și maxime reducându-se de la 4 la 18 ani închisoare, la 3 până la 10 ani închisoare (prima), respectiv de la 3 la 12 ani închisoare, la 2 până la 7 ani închisoare (secunda), în cazul acestuia legea penală mai favorabilă o reprezintă Codul penal 1969 întrucât:

- în caz de concurs de infracțiuni pedeapsa rezultantă de executat, conform art.34 alin.1 lit. b Cod penal 1969, se stabilește prin cumul juridic, respectiv acesta urmează să execute pedeapsa cea mai grea aplicată pentru cele două infracțiuni concurente, în timp ce potrivit art.39 alin.1 lit. b NCP, la această pedeapsă, în mod obligatoriu s-ar adăuga, prin cumul aritmetic, un spor reprezentând fracția de 1/3 din pedeapsa aplicată pentru cea de a doua infracțiune;

- conform art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul cod penal regimul măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969, inclusiv sub aspectul anulării, se mențin și după . Codului penal;

- spre deosebire de prev. art.86/3 Cod Penal 1969, pe durata termenului de supraveghere potrivit art. 93 NCP condamnatul este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 zile, în condițiile stabilite de instanță.

Față de cele ce preced, rezultă că acțiunea penală exercitată în prezenta cauză a fost soluționată contrar legii, situație în care admițându-se apelul declarat de parchet, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod proc. penală, se va dispune desființarea acesteia, în parte, în latură penală și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se înlăture aspectele de nelegalitate anterior menționate.

Astfel, după descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente, în baza art. 386 Cod proc. penală se va dispune schimbarea încadrării juridice dată activității infracționale din infracțiunile prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1, art.229 alin. 1 lit. d) și alin. 3 lit. f) Cod penal și art. 48 rap la art. 332 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 77 lit. d) Cod penal art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a), i) - alin. 3 lit. f) Cod penal anterior, respectiv complicitate la distrugere prev. de art. 26 rap. la art. 276 alin. 1 Cod Penal anterior, ambele cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 75 lit. c) din același cod.

D. consecință, se va dispune condamnarea inculpatului C. F. în baza acestor ultime dispoziții penale, determinându-se cuantumul pedepselor pentru fiecare dintre cele două infracțiuni la limita minimă specială rezultată din reducerea cu o treime a acelora prevăzute sub textele incriminatorii, conform art. 396 alin. 1 Cod proc. penală, iar pedeapsa rezultantă de executat se va stabili prin cumul juridic potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal, deci prin aplicarea pedepsei cele mai grele pentru una din infracțiunile concurente.

La individualizarea cuantumului fiecăreia dintre pedepsele judiciare se au în vedere, în egală măsură modalitatea de operare constând în acțiunea desfășurată împreună cu un făptuitor minor, folosit ca și autor pentru însușirea bunurilor aparținând persoanei juridice, valoarea, importanța componentelor electrice și consecințele produse de acestea asupra funcționării stației de cale ferată, scopul ce a stat la baza încălcării legii penale, acela de a obține venituri din valorificarea acestora ca și fier vechi, toate unite cu perseverența la încălcarea legii (două acte materiale la interval de două zile), rezoluția fiind întreruptă prin prinderea în flagrant de către Poliția de transport feroviar.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, față de lipsa antecedentelor penale și neformularea vreunei critici sub acest aspect prin calea de atac exercitată de parchet, se apreciază că suspendarea sub supraveghere dispusă la primul grad de jurisdicție este în măsură să asigure atât reinserția socială a inculpatului intimat cât și protejarea interesului public.

D. consecință, raportat la cuantumul stabilit în cadrul controlului judiciar, se va face aplicarea disp. art. 86/1 Cod penal 1969, stabilindu-se un termen de supraveghere de 5 ani și 8 luni, determinat în baza art. 86/2 din același cod, urmând ca acesta să se supună măsurilor de supraveghere arătate în art. 86/3 Cod penal 1969, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

- să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

- să urmeze un curs de învățământ sau de calificare.

Totodată se va atrage atenția inculpatului C. F. asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin. 1 Cod penal anterior ce atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin. 2 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.

Se va constata de asemenea că în cursul urmăririi penale acesta a fost reținut timp de 24 ore, conform ordonanței din data de 16.01.2014.

Și motivele de reformare vizând rezolvarea acțiunii civile, exercitată în procesul penal de partea civilă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București, sunt întemeiate.

Din actele procedurale efectuate la primul grad de jurisdicție se constată că prin cererea transmisă prin fax la termenul de judecată din data de 13 mai 2014, deci mai înaintea citirii rechizitoriului și audierii inculpatului conform art. 375 NCPP, persoana vătămată C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 6.558 lei reprezentând c/val. materialelor de cale ferată și cheltuielile necesare pentru repunerea în funcțiune a celor șapte transformatori tip L sustrași la data de 16 ianuarie 2014 și 17 ianuarie 2014 din Stația C. Ploiești Vest, sens în care a depus și cele două devize estimative, prezentate încă din faza de urmărire penală.

La examinarea acestor ultime înscrisuri, contrar aprecierii instanței de fond în sensul că pentru daunele materiale solicitate nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv că prejudiciul solicitat în sumă de 6.558,28 lei nu este cert în ceea ce privește întinderea, se constată că din cuprinsul acestora rezultă în mod detaliat toate cheltuielile necesare în vederea restabilirii situației de fapt anterioare, respectiv a reparației bunurilor ce formează obiectul material al infracțiunilor stabilite în sarcina inculpatului C. F..

Astfel, prin devizele estimative sunt detaliate în clar cheltuielile necesare pentru achiziționarea materialelor, salariile directe, contribuțiile și alte cheltuieli directe și indirecte, la care s-a adăugat TVA-ul aferent, rezultând un total general de 6.558,28 lei (din care suma de 2.725,541 lei pentru cei trei transformatori sustrași în data de 12.01.2014 iar suma de 3.832,68 pentru cei patru transformatori sustrași la 16.01.2014).

Aceste înscrisuri unite cu procesele verbale întocmite de Poliția Transporturi Feroviare cu ocazia constatării infracțiunilor flagrante, precum și cercetării locului faptei, planșele fotografice privind aspectele fixate cu ocazia investigării tehnico științifice a locului faptei, întocmite de Serviciul Criminalistic din cadrul IJP Prahova, la exercitarea controlului jurisdicțional se apreciază ca reprezentând suficiente probe pertinente, ce dovedesc legătura de cauzalitate dintre infracțiunile stabilite în sarcina inculpatului C. F. și sumele solicitate de partea civilă apelantă cu titlu de despăgubiri civile.

Constatându-se așadar, că și în latură civilă sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală, se va admite calea de atac exercitată de partea civilă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București și procedându-se la desființarea acesteia, în rejudecare se va dispune obligarea inculpatului C. F. la plata sumei de 6.558,228 lei cu titlu de despăgubiri civile către aceasta, reprezentând c/val. pagubei produse prin infracțiunile reținute în sarcină.

D. consecință, față de prevederile art. 118 alin. 1 lit. e) Cod penal 1969, se va dispune înlăturarea măsurii de siguranță privind confiscarea sumei de 51,08 lei beneficiu obținut prin valorificarea bunurilor sustrase ca și fier vechi, de la inculpatul C. F., deoarece se va folosi pentru acoperirea prejudiciului anterior menționat.

Restul dispozițiilor sentinței atacate se vor menține, apreciindu-se că sunt juste și conforme legii.

Văzând și prevederile art. 275 alin. 3 Cod proc. penală ce reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inclusiv suportarea onorariului de avocat în cazul inculpaților trimiși în judecată pentru infracțiuni pedepsite cu închisoarea mai mare de cinci ani,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA PLOIEȘTI și partea civilă C. – C. SA – Sucursala Căi Ferate București cu sediul în municipiul București, Piața Gării de Nord nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței penale nr. 1678 din 23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești privind pe inculpatul C. F. fiul lui natural și L., născut la data de 19 noiembrie 1991, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, pe care o desființează în parte, în latură penală și civilă și pronunțând o nouă hotărâre:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente.

În baza art. 386 Cod proc. penală schimbă încadrarea juridică din infracțiunile prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1, art.229 alin. 1 lit. d) și alin. 3 lit. f) Cod penal cu aplic. art. 77 lit. d) Cod penal art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal și art. 48 rap la art. 332 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 77 lit. d Cod penal, în infracțiunile prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a), i) - alin. 3 lit. f) Cod penal anterior cu aplic. art. 41 alin. 2 din Cod penal anterior și art. 75 lit. c) Cod penal anterior și art. 26 rap. la art. 276 alin. 1 Cod Penal anterior cu aplic. art. 41 alin. 2 din Cod penal anterior și art. 75 lit. c) Cod Penal anterior.

În temeiul art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a), i) - alin. 3 lit. f) din Cod penal anterior cu aplic. art. 41 alin. 2 din Cod penal anterior și art. 75 lit. c) Cod penal anterior, coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod proc. penală, aplică inculpatului C. F. fiul lui natural și L., născut la data de 19 noiembrie 1991, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 26 rap. la art. 276 alin. 1 Cod Penal anterior cu aplic. art. 41 alin. 2 din Cod penal anterior și art. 75 lit. c) Cod Penal anterior cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. penală aplică aceluiași inculpat pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) Cod penal, inculpatul C. F. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 86 ind. 1 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 8 luni stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 Cod penal anterior.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal anterior obligă inculpatul să respecte următoarele obligații, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova:

a) sa se prezinte la datele fixate la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) sa anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

e) să urmeze un curs de învățământ sau de calificare.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin. 1 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 alin. 2 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.

Pune în vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova să anunțe instanța de executare în caz de sustragere a inculpatului de la măsurile de supraveghere dispuse.

Constată că inculpatul C. F. a fost reținut în baza ordonanței din data de 16.01.2014, pentru o perioadă de 24 de ore.

Înlătură dispozițiile privind confiscarea de la inculpatul C. F. a sumei de 51,08 lei obținută în urma valorificării bunurilor sustrase.

Obligă inculpatul la plata sumei de 6.558,228 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă C. „C.” SA - SCREIR CF București.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2014.

Președinte, Judecător,

E. N. F. T.

Grefier,

M. G.

Red. NE

Tehnored. GM

3 ex./14.11.2014

Dosar fond nr._ Judec. Ploiești

Judec. fond S. V. M.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugerea şi semnalizarea falsă. Art.332 NCP. Decizia nr. 984/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI