Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 667/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 667/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2648/331/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 667
Ședința publică din data de 18 iunie 2014
Președinte – I. N.
Judecător – M. V. T.
Grefier – R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., împotriva sentinței penale nr. 76 din data de 07 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., prin care a fost anulată sentința penală nr. 101 din 17 mai 2011 a Judecătoriei Vălenii de M., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 386 alin. 1 noul Cod de proc. penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i) Cod penal vechi în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d) noul Cod penal și în temeiul art. 228 alin. 1 Noul Cod penal comb. cu art. 229 alin. 1 lit. d) noul Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a) Cod penal vechi și art. 374 alin. 4 noul Cod de proc. penală rap. la art. 396 alin. 10 noul Cod de proc. penală a fost condamnat inculpatul C. A. (fiul lui natural și D., născut la data de 4 martie 1982 în mun. Brasov, CNP._, aflat în Penitenciarul Mărgineni) la: 8 (opt) luni închisoare.
Conform art. 61 alin. 1 Cod penal anterior a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului pentru restul de pedeapsă de 801 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 230 din 11.08.2000 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 171/2000 a Curții de Apel B., care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, urmând ca în baza art. 36 Cod penal anterior rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior, inculpatul C. A. să execute pedeapsa de 801 zile închisoare.
Totodată, s-a dedus din durata pedepsei aplicate, perioada executată de la 16 martie 2012 la zi.
S-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată T. E., domiciliată în municipiul București, sector 5, Calea 13 Septembrie, nr. 210, .. 1, .> La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat C. A., în stare de deținere și asistat de avocat ales P. C., din cadrul Baroului Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr._ din data de 07 iunie 2014, lipsă fiind intimata parte civilă T. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosar s-a depus cerere din partea intimatei parte civilă T. E., înregistrată sub nr._/2014, prin care solicită lăsarea dosarului pentru cea de-a doua ședință, întrucât nu se poate prezenta la prima ședință deoarece este necesară prezența sa la o altă instanță din teritoriu.
Față de cererea formulată de intimata parte-vătămată, Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La reluarea cauzei, cu permisiunea instanței și, în temeiul art. 89 alin. 2 Cod proc. penală, s-a dat posibilitatea intimatului inculpat C. A. să ia legătura cu apărătorul ales.
Avocat ales P. C., pentru intimatul inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, precum și față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului, potrivit art. 420 alin.6 Cod proc. penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. și critică sentința pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. pentru următoarele motive:
Prin sentința penală nr. 101 din 17.05.2011 a Judecătoriei Vălenii de M., rămasă definitiva pin nerecurare, s-a dispus condamnarea inculpatului C. A. la o pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1 - art. 209 lit. i) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, după rămânerea definitivă a hotărârii s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 141/27.06.2011, iar în data de 26.10.2011, mandatul european de arestare având în vedere că petentul condamnat a fost localizat în Austria.
Acesta a fost predat autorităților române în vederea executării pedepsei în data de 16.03.2012.
La data de 10.10.2013, condamnatul - petent, C. A., a formulat cerere de rejudecare a cauzei, în temeiul art.5221 Cod proc. penală (vechi), care prevede că „în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecata de către instanța care a judecat în prima instanță, la cererea condamnatului.
Alineatul 2 al acestui articol face trimitere la dispozițiile art. 405-408 Cod proc. penală cu privire la procedura de soluționare a cererii. În prealabil, cererea trebuie pusă în discuția părților sub aspectul admisibilității în principiu, iar în ipoteza admiterii, instanța procedează la rejudecarea cauzei aplicând regulile de la judecata în prima instanță".
Condițiile de admitere a cererii în principiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5221 Cod proc. penală, se referă la existența unei hotărâri de condamnare pronunțata față de o persoană judecată în lipsă și extrădarea acestei persoane în vederea executării pedepsei. Din formularea textului legal rezultă că rejudecarea cauzei nu este obligatorie prin întrunirea formală a celor două condiții, fiind stipulată expres faptul că, „instanța poate dispune rejudecarea cauzei".
Cu privire la condiția extrădării condamnatului-petent se arată că a fost predat autorităților române la data de 16.03.2012, ca urmare a emiterii mandatului european de arestare pentru executarea pedepsei.
În ceea ce privește prima condiție „ judecarea și condamnarea persoanei în lipsă" se arată că la data de 09.10.2006, persoana vătămată T. E. a formulat o plângere penală înregistrata sub nr. unic 1537/P/2006 prin care a solicitat identificarea persoanelor care în data de 05.10.2006 au pătruns în imobilul său de unde i-au sustras mai multe bunuri.
În urma cercetărilor efectuate de către organele de poliție, la data de 17.03.2010, a fost începută urmărirea penală față de C. A., fiind audiat în această calitate, iar ulterior a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta.
La data de 17.03.2010, numitul C. A. a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, iar în ziua de 18.03.2010, acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea luării măsurii arestării preventive pe o durata de 29 zile, solicitare respinsă, prin încheierea nr. 2/18.03.2010, fiind luată ca măsură preventivă față de acesta, cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în condițiile prev. de art. 1451 Cod proc. penală, soluție ce a fost menținută și de Tribunalul Prahova, prin încheierea nr. 58/23.03.2010, stabilind termen pentru respectarea obligațiilor impuse de 23 zile din ziua de 23.03.2010 și până la data de 04.04.2010.
La data de 08.04.2010, inculpatului C. A., i-a fost prezentat materialul de urmărire penală iar la 31.05.2010 s-a întocmit rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a petentului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 atin.1 - art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal (vechi) cu aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. a) Cod penal.
Pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. a fost înregistrat dosarul la data de 15.06.2010. Primul termen de judecată a fost stabilit 19.10.2010, când petentul deși legal citat nu s-a prezentat, citația fiind afișată pe ușa principală a locuințe, fiind acordat un nou termen, la data de 07.12.2010, pentru când petentul urma să fie adus cu mandat de aducere.
Din procesul verbal întocmit de organele de poliție la data de 30.11.2010, reiese că, petentul a părăsit țara din luna iunie 2010, fiind plecat în Germania.
Pe parcursul procesului penal petentul a fost reprezentat de apărător din oficiu, care a fost prezent la toate termenele de judecată, la audierea martorilor, a părților, având posibilitatea să formuleze întrebări sau cereri în probațiune. Apărătorul din oficiu a fost prezent și la acordarea cuvântului în dezbateri.
Față de aspectele arătate, se susține că petentului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, acesta având cunoștință că este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat încă din faza de urmărire penală, când a fost audiat de organul de poliție și, ulterior de procuror, fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală și luând cunoștință de drepturile și obligațiile ce îi reveneau pe parcursul procesului penale.
Aspectul invocat de petent în cuprinsul cererii, în sensul că nu a avut posibilitatea ca în fața instanței judecătorești investită cu soluționarea cauzei având ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat, în data de 05.10.2006, nu trebuia avută în vedere, atâta timp cât a fost alegerea acestuia de a părăsi țara și de a nu fi prezent în fața instanței, cunoscând că împotriva sa se desfășura un proces penal.
Mai mult, arestarea petentului în Germania, la data de 11.11.2010, pentru săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul acestui stat, ulterior investirii instanței cu infracțiunea săvârșita pe teritoriul României, nu este o cauză care să determine o încălcare a dreptului la apărare a petentului.
Părăsirea de către petent a teritoriului României, cunoscând ca este urmărit și judecat pentru o infracțiune de furt calificat, s-a făcut în scopul sustragerii sale de la consecințele unei eventuale condamnări.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în „situația sustragerii voluntare a unei persoane de la judecată într-o cauză penală nu constituie o limitare disproporționată a dreptului la un tribunal și nici a dreptului la un proces echitabil, deoarece a refuzat să se prezinte în fața instanțelor de fond, ceea ce semnifică cu renunțarea la însuși dreptul de a participa la ședințele de judecată".
Dispozițiile din art. 6 alin.3 din Convenție garantează principiile egalității armelor și contradictorialității, însă ca orice alt drept, nu este un drept absolut, petentul putând renunța la prezența sa în fața instanțelor de judecată. Singurele condiții impuse sunt: ca persoana să renunțe fără echivoc, să fie rezultatul propriei voințe și să fie însoțită de un minim de garanții corespunzătoare gravității faptei.
Din conținutul cauzei expuse se apreciază că în prezenta cauză ne aflăm în fața unei renunțări exprese și lipsite fără echivoc a petentului de a fi prezent personal în fața instanțelor investite cu soluționarea dosarului având ca obiect infracțiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată.
Atât în cursul urmăririi penale cât și cel a cercetării judecătorești, petentului i-au fost respectate toate garanțiile cerute de dispozițiile art. 6 din Convenție, situație ce nu a fost avuta în vedere la admiterea în principiu a cererii de rejudecare a cauzei.
Prin urmare, se formulează concluzii în sensul admiterii apelului, desființarea sentinței penale nr.76/07.04.2014 a Judecătoriei Vălenii de M. și pe fond, ca urmare a rejudecării cauzei să se respingă cererea de rejudecare, ca neîntemeiată.
În situația în care se apreciază că cererea ar trebui admisă, solicită, în aplicarea art. 5 din noul Cod penal și a deciziei Curții Constituționale, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 - 209 lit. i) Cod penal cu aplic. art. 37 Cod penal și art. 61 Cod penal, cu aplic. art. 71 și 74 Cod penal, iar în temeiul art. 88 Cod penal să se deducă și reținerea din data de 17 martie 2010.
Avocat P. C., având cuvântul pentru intimatul inculpat, solicită amânarea pronunțării pentru a se face dovada că inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată și pe cale de consecință, să se verifice dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 lit. g) Cod proc. penală, în raport de prevederile art. 159 Cod penal actual.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că nu se impune amânarea pronunțării față de susținerile apărătorului intimatului inculpat, în raport de motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M..
Avocat ales P. C., având cuvântul pentru intimatul inculpat, solicită în temeiul art. 421 alin.1 lit. b) Cod proc. penală, respingerea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Vălenii de M. ca legală și temeinică.
Din punctul său de vedere, în mod evident nu se poate contesta faptul că inculpatul a fost sancționat la o pedeapsă cu încălcarea dreptului la apărare, aceasta deoarece a fost arestat pe teritoriul statului german, unde a plecat la muncă, fără a avea cunoștință de faptul că împotriva sa a fost începută cercetarea judecătorească, acesta fiind motivul pentru care a solicitat rejudecarea sa, după extrădare.
Prin urmare, în urma admiterii cererii formulate, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i) vechiul cod penal, în art. 228 și următoarele și dând eficiența cuvenită acestor dispoziții, judecătoria, în raport de poziția procesuală a inculpatului, a aplicat o pedeapsă în regim privativ de libertate.
Mai mult, Judecătoria Vălenii de M. îl condamnă pe inculpatul C. A. pentru comiterea infracțiunii de furt, luând act că inculpatul a acoperit prejudiciul părții civile iar prin sentința apelată în prezenta cauză se respinge acțiunea persoanei vătămate ca fiind nedovedită.
Însă, verificând conținutul ultimei file aflate la dosarul nr._ al Judecătoriei Vălenii de M. se poate constata că există o cerere formulată de persoana vătămată T. E. din care rezultă că prejudiciul a fost acoperit.
Ca atare, în raport de cele susținute în precedent precum și de împrejurarea că inculpatul a uzat de dispozițiile art. 396 alin.10 Cod proc. penală, apreciază că pedeapsa de 8 luni închisoare este corect stabilită în raport de circumstanțele reale și personale ale inculpatului.
Concluzionând, solicită respingerea apelului, ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, prin care a fost s-a stabilit că lege penală mai favorabilă se determină prin aprecierea globală.
Avocat P. C., având cuvântul în replică, susține că instanța de fond a aplicat legea penală mai favorabilă.
Intimatul inculpat Ciompoieriu A., având ultimul cuvânt, arată că a fost nevoit să plece în Germania pentru a înapoia banii cămătarilor, de unde s-a împrumutat pentru a achita prejudiciul părții vătămate.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față,
Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 76 din data de 07 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., a fost anulată sentința penală nr. 101 din 17 mai 2011 a Judecătoriei Vălenii de M., pronunțată în dosarul nr._, în baza disp. art. 386 alin. 1 noul Cod de proc. penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i) Cod penal vechi în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d) noul Cod penal și în temeiul art. 228 alin. 1 Noul Cod penal comb. cu art. 229 alin. 1 lit. d) noul Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a) Cod penal vechi și art. 374 alin. 4 noul Cod de proc. penală rap. la art. 396 alin. 10 noul Cod de proc. penală a fost condamnat inculpatul C. A. (fiul lui natural și D., născut la data de 4 martie 1982 în mun. Brasov, CNP._, aflat în Penitenciarul Mărgineni) la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
Conform art. 61 alin. 1 Cod penal anterior a fost revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului pentru restul de pedeapsă de 801 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 230 din 11.08.2000 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 171/2000 a Curții de Apel B., care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin sentință, urmând ca în baza art. 36 Cod penal anterior rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior, inculpatul C. A. să execute pedeapsa de 801 zile închisoare.
Totodată, s-a dedus din durata pedepsei aplicate, perioada executată de la 16 martie 2012 la zi.
În latură civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de partea vătămată T. E..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Vălenii de M. la data de 14 octombrie 2013 petentul C. A., aflat în Penitenciarul Mărgineni, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
În motivarea cererii petentul a arătat că nu a fost prezent la soluționarea fondului, când s-a pronunțat, împotriva sa, o hotărâre de condamnare la 5 ani închisoare, fiind plecat în Germania.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2014 s-a admis în principiu cererea de rejudecare, stabilindu-se termen pentru rejudecarea cauzei la data de 10 februarie 2014.
Rejudecând cauza, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. nr. 153/P/2006 din 31 mai 2010 a fost trimis în judecată inculpatul C. A., pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a) cod penal.
S-a reținut prin rechizitoriu că la data de 5 octombrie 2006, pe timp de zi, prin escaladare, inculpatul a sustras din locuința părții vătămate T. E. din ., bunuri electronice în valoare de 2.200 lei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a luat declarație inculpatului.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lui și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
D. urmare, în baza art. 386 alin. 1 din noul Cod penal, prima instanță a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i) vechiul Cod penal, în infracțiunea prev.de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d) din noul cod penal.
În urma analizei probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța a constatat că inculpatul C. A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d) din noul cod penal, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora acesta a fost condamnat.
Întrucât prin sentința penală nr. 230 din 11 august 2000 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 171/2000 a Curții de Apel B., inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare, fiind arestat la data de 14 iunie 2000 și liberat condiționat la data de 4 aprilie 2006, cu un rest de pedeapsă de 801 zile, instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 37 lit. a) vechiul Cod penal.
Având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare, s-a făcut aplic. art. 374 alin. 4 din noul cod de procedură penală rap.la art. 396 alin. 10 noul Cod de procedură penală.
Potrivit art. 61 alin. 1 din vechiul Cod penal, instanța de fond a revocat liberarea condiționată a inculpatului pentru restul de pedeapsă de 801 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 230/11 august 2000 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 171/2000 a Curții de Apel B., care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, urmând ca în baza art. 36 vechiul Cod penal, rap.la art. 34 alin. 1 lit. b) vechiul Cod penal, inculpatul C. A. să execute pedeapsa cea mai grea.
În final, a dedus din durata pedepsei aplicate perioada executată de la 16 martie 2012 la zi, aând în vedere că prin adresa nr._ din 26 martie 2012 Penitenciarul București – Rahova, face cunoscut instanței că inculpatul a fost arestat la data de 16 martie 2012, în baza mandatului de executare nr. 141/2011, pedeapsa începând la data de 16 martie 2012 si expirând la data de 15 martie 2017, instanța a dedus din durata pedepsei ce i s-a aplicat prin prezenta sentință penală, perioada executată de la 16 martie 2012, la zi.
Întrucât partea vătămată T. E. nu a făcut dovada pretențiilor sale, prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de aceasta.
Împotriva sentinței penale nr. 76 din data de 07 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. a declarat apel, în termenul legal, P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., care a criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele arătate în scris, filele 8-10 și susținute cu ocazia dezbaterilor de către reprezentantul legal, astfel cum sunt consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
S-a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a admis cererea formulată de condamnatul C. A. de rejudecare a cauzei conform art. 5221 Cod proc. penală anterior, în condițiile în care acesta a fost audiat de organele de urmărire penală, că după punerea în mișcare a acțiunii penale a fost reținut în data de 17 martie 2010 iar în ziua de 18 martie_ a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă, solicitare ce a fost respinsă, împotriva acestuia dispunându-se luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, așa cum rezultă din încheierea din 18 martie 2010 a Judecătoriei Vălenii de M., soluție menținută de Tribunalul Prahova, prin încheierea nr. 58 din 23 martie 2010.
S-a mai susținut că la data de 08 aprilie 2010 inculpatului C. A. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală iar la data de 31 mai 2010 s-a întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. i) Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a) Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. la data de 15 iunie 2010 primul termen de judecată fiind stabilit la data de 19 octombrie 2010, când acesta, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță cauza, fiind amânată la data de 07 decembrie 2010, când s-a dispus citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Potrivit procesului verbal încheiat de organele de poliție la data de 30 noiembrie 2010 a rezultat că petentul a părăsit țara în luna iunie 2010, fiind plecat în Germania. Pe parcursul procesului a fost reprezentat de apărător din oficiu, care a fost prezent la toate termenele de judecată și la dezbaterea cauzei.
În raport de datele concrete ale cauzei, s-a apreciat că părăsirea de către petent a teritoriului României în condițiile în care a avut cunoștință că este urmărit și judecat pentru o infracțiune de furt calificat s-a făcut în scopul sustragerii sale de la consecințele unei eventuale condamnări, ceea ce echivalează cu renunțarea expresă a acestuia de a fi prezent personal în fața instanței investită cu soluționarea cauzei, motive pentru care cererea de rejudecare trebuia respinsă.
Pentru motivele invocate s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de rejudecare ca neîntemeiată.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, constată că aceasta este afectată de nelegalitate și netemeinicie iar apelul declarat de unitatea de parchet este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă că la data de 10 octombrie 2013 condamnatul C. A. a formulat cerere de rejudecare a cauzei soluționată prin sentința penală nr. 101 din 17 mai 2011 a Judecătoriei Vălenii de M., susținând că nu a fost prezent la soluționarea cauzei, deoarece a fost plecat în Germania și fiind emis un mandat european de arestare a fost de acord cu extrădarea sa de către autoritățile germane.
Prin sentința penală nr. 101 din 17 mai 2011 a cărei desființare s-a solicitat Judecătoria Vălenii de M. a dispus condamnarea petentului la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a) Cod penal și de asemenea, în temeiul art. 61 alin. 1 Cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate, pentru restul de pedeapsă de 801 zile de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 230/S/2000 pronunțată de Tribunalul B., definitivă prin decizia penală nr. 171/2000 pronunțată de Curtea de Apel B., ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
Pe parcursul judecării cauzei, inculpatul a fost reprezentat de către apărătorul desemnat din oficiu, întrucât deși legal citat la domiciliu și cu mandat de aducere, s-a constatat că acesta a părăsit domiciliul României din luna iunie 2010.
Învestită cu soluționarea cererii de rejudecare, prin încheierea din 13 ianuarie 2014, Judecătoria Vălenii de M. a admis în principiu cererea iar ulterior, prin sentința penală nr. 76 din 07 aprilie 2014, a anulat sentința penală nr. 101 din 17 mai 2011 a aceleiași instanțe, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din art. 208 alin1-209 alin. 1 lit. i) vechiul Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) noul Cod penal și în temeiul disp. art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d) noul Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a) vechiul Cod penal și art. 374 alin.4 noul Cod de proc. penală rap. la art. 396 alin. 10 noul Cod de proc. penală, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Prin aceeași sentință, a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 801 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 230 din 11 august 2000 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 171/2000 a Curții de Apel B., ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, dispunându-se ca petentul să execute pedeapsa de 801 zile de închisoare.
Sub un prin aspect, Curtea constată că cererea de rejudecare a fost întemeiată și soluționată potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 5221 Cod proc. penală anterior care prevăd că „ în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.”
Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 5221 a fost modificat prin Legea nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior-menționate rezultă că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare optează în sensul admiterii sau respingerii cererii, în funcție de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare.
Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația internă cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care în art. 6 paragraf 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuși și dreptul de a interoga martorii.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că prezența inculpatului este, în principiu, obligatorie la soluționarea cauzei.
De la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza Poitrimol c. Franței, cauza Colozza c. Italiei).
Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea judecății.
În cauză se constată, contrar celor susținute de intimat, că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de un apărător în tot cursul procesului însă a înțeles să nu participe la judecată și prin urmare, lipsa acestuia de la judecată îi este imputabilă.
Actele procedurale efectuate în cauză relevă că după pronunțarea sentinței penale nr. 101 din 17 mai 2011 a fost emis de către Judecătoria Vălenii de M. mandatul de executare a pedepsei 141 din 27 iunie 2011 și ordinul de interzicere a părăsirii țării din aceeași dată, ulterior, condamnatul fiind dat în urmărire națională prin dispoziția IGPR nr._ din 15 iulie 2011 și, existând date că acesta se află în Austria, respectiv localitatea Salzburg, a fost emis mandatul european de arestare nr. 4 din 26 octombrie 2011.
Potrivit adresei nr._ din 19 decembrie 2011 emisă de I.G.P.R – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, s-a constatat că C. A. se află încarcerat în Germania, în Penitenciarul Nuremberg Furth din data de 11 noiembrie 2010 pentru fapte comise pe teritoriul Germaniei, urmând a fi pus în libertate în data de 12 martie 2012, acesta fiind preluat din Spania la data de 16 martie 2012 de către o escortă a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și a fost încarcerat în Arestul D.G.P.M.B.
De asemenea, din adresa nr._ din 26 martie 2012 emisă de Penitenciarul București Rahova rezultă că petentul C. A. a început executarea pedepsei stabilită în baza mandatului de executare 141/2011 la data de 16 martie 2012.
Raportat la cele ce preced, se constată că cererea de rejudecare formulată pe temeiul prev. de art. 5221 Cod proc. penală anterior, deși admisibilă, pentru îndeplinirea cerinței privind solicitarea de rejudecare de către persoana predată în baza unei mandat european de arestare, este însă neîntemeiată, criticile invocate de unitatea de parchet fiind fondate.
Așa cum rezultă din probatorii, petentul C. A. a fost urmărit și judecat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, acțiune pusă în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate T. E..
În urma cercetărilor efectuate de către organele de poliție, la data de 17 martie 2010 a fost începută urmărirea penală față de C. A., fiind audiat în această calitate, după care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta și reținut.
La data de 18 martie 2010, a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea luării măsurii arestării preventive, cerere ce a fost respinsă de Judecătoria Vălenii de M. prin încheierea nr. 2 din 18 martie 2010, ocazie cu care a fost luată măsura obligării de a nu părăsi țara potrivit art. 1451 Cod proc. penală anterior, soluție menținută de Tribunalul Prahova, care, prin încheierea nr. 58 din 23 martie 2010 a admis recursul declarat de unitatea de parchet, a casat în parte încheierea primei instanțe în sensul dispunerii măsurii de a nu părăsi țara pe o perioadă de 23 de zile, începând cu 23 martie 2010 și până la 14 aprilie 2010 inclusiv, menținând restul dispozițiilor încheierii atacate.
La data de 08 aprilie 2010, inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală iar la 31 mai 2010 a fost întocmit rechizitoriul nr. 1537/P/2006 și sesizată instanța de judecată, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Vălenii de M. sub nr._ .
După cum s-a arătat anterior, inculpatul deși legal citat la domiciliul cunoscut nu s-a prezentat în instanță, fiind reprezentat pe tot parcursul procesului de către apărător desemnat din oficiu.
După pronunțarea sentinței penale nr. 101 din 17 mai 2011 și emiterea mandatului european de arestare nr. 4 din 26 octombrie 2011 a fost predat autorităților române după depistarea sa în Germania, unde fusese încarcerat pentru comiterea de fapte comise pe teritoriul acestei țări, încă din data de 11 noiembrie 2010.
Contrar soluției adoptate de instanța fondului și în concordanță cu argumentele invocate pe calea apelului, Curtea constată că deși petentul a lipsit de la toate termenele de judecată, nu se poate aprecia că i-a fost încălcat dreptul la apărare, având în vedere că probatoriile administrate în cauză dovedesc fără putință de tăgadă că acesta avea cunoștință de proces, în acest sens fiind prezentarea de către procuror a materialului de urmărire penală și desfășurarea, în prezența sa, a procedurilor privind luarea unei măsuri preventive în scopul evitării sustragerii de la proces.
Rezultă astfel că deși prin încheierea nr. 2 din 18 martie 2010 a Judecătoriei Vălenii de M., astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 58 din 23 martie 2010 a Tribunalului Prahova împotriva petentului a fost dispusă măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art. 1451 Cod proc. penală anterior, acesta, fără un motiv temeinic a ales să nu participe la judecarea cauzei, finalizată cu condamnarea sa.
Mai mult, așa cum a rezultat din probatorii, petentul a fost arestat și în Germania, pentru comiterea unor infracțiuni pe teritoriul acestui stat, așa încât, existând dovezi în sensul sustragerii benevole de la judecată și respectiv, al comiterii de infracțiuni pe teritoriul unui stat străin, se impune concluzia că în mod greșit instanța de fond a dispus rejudecarea cauzei, neexistând dovezi privind limitarea dreptului petentului la un tribunal și nici a celui la un proces echitabil dată fiind renunțarea sa la însuși dreptul de a participa la ședințele de judecată.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul disp. art. 421 alin.1 pct.2 lit. a) Cod proc. penală urmează să admită apelul declarat de unitatea de parchet, să desființeze în tot sentința și în rejudecare, să respingă cererea formulată de condamnatul C. A., ca neîntemeiată.
Raportat la soluția pronunțată, conform art. 275 alin.2 Cod proc. penală se va dispune obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. împotriva sentinței penale nr. 76 din 07 aprilie 2014 a Judecătoriei Vălenii de M., privind pe inculpatul C. A. fiul lui natural și D., născut la data de 4 martie 1982 în municipiul Brasov, CNP._, aflat în Penitenciarul Mărgineni, pe care o desființează în totalitate și rejudecând, respinge, ca neîntemeiată, cererea de rejudecare formulată de condamnatul C. A..
Obligă intimatul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2014.
Președinte, Judecător,
I. N. M. V. T.
Grefier,
R. E. B.
Red.I.N./BER
5 ex./07.07.2014
d.f._ - Judecătoria Vălenii de M.
j.f. V. T.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006.
| ← (Legea 161/2003 modificată şi completată. Decizia nr.... | Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei.... → |
|---|
