Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 305/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 305/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 7423/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.305
Ședința publică din data de 28 martie 2014,
Președinte: - C. G.
Judecător: - G. D.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I..
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul C. M., fiul lui V. și V., născut la data de 22.12.1971 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în com. Berceni, ..121, jud. Prahova, posesor al cărții de identitate . nr._, C.N.P._, împotriva sentinței penale nr. 510/12 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art.255 alin.1 C.penal cu aplic. art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a c.pen cu aplic art.3201 alin.7 c.pr.penală, inculpatul C. M. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, faptă din datele de 18.10.2011 și 25.10.2011.
În baza art.83 alin.1 C.penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr.1852/12.11.2010 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2010, pedeapsă care s-a dispus să se execute alături de cea aplicată prin prezenta, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit.a, b C.penal
În baza art.255 alin.4 rap. la art.254 alin.3 C.penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 2.000 lei și 1.000 euro echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat C. M. personal, asistat de avocat ales P. C. B. din cadrul Baroului Prahova.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în temeiul art.420 alin.4 din Noul Cod de procedură penală aduce la cunoștință inculpatului dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa, apelantul-inculpat C. M., personal având cuvântul, arătând că nu dorește să facă completări, menținându-și declarațiile date anterior în cauză.
Avocat P. B. C., având cuvântul pentru apelantul-inculpat C. M. solicită proba cu înscrisuri în circumstanțiere și depune la dosar caracterizare, adeverință, eliberate de . de ecografie nr.219/14.02.2014, privind pe C. V. – tatăl inculpatului și arată că nu mai are cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului
Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală.
Avocat P. B. C., având cuvântul pentru apelantul-inculpat C. M., critică sentința pronunțată de pronunțată de instanța de fond prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
Consideră că prin soluția pronunțată instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă mult prea aspră sub aspectul cuantumului, în condițiile în care legea prevede pentru infracțiunea de dare de mită pedepse cuprinse între 6 luni și 5 ani închisoare. Raportat la circumstanțele personale și reale ale inculpatului instanța de fond nu a dat eficiență criteriilor prevăzute de art.72 C.penal vechi și nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.
Totodată, având în vedere dispozițiile art.5 din noul Cod penal, coroborate cu prevederile art.41 alin.1 din Noul Cod penal, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, pe instituții autonome, conform opiniei majoritare a magistraților Secției Penale al ÎCCJ, nu se mai poate reține în sarcina inculpatului starea de recidivă prevăzută de disp. art.37 alin.1 lit.a din Codul penal vechi. Condiția era să existe o condamnare mai mare de 1 an, ori inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an cu aplicarea art.81 C.penal, motiv pentru care solicită a fi înlăturată starea de recidivă.
În același sens, consideră că disp. art.7 alin.2 din Legea 78/2000 ce fuseseră reținute în sarcina inculpatului au fost modificate prin dispozițiile Legii nr.187/2012 privind aplicarea Noului Cod penal, astfel că în prezent nu mai poate fi aplicată prevederea conform căreia, în cazul în care fapta de dare de mită era săvârșită față de o persoană cu atribuții de constatare sau sancționare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, maximul pedepsei prevăzute de art.255 din vechiul cod penal se majora cu 2 ani.
Având în vedere poziția procesuală a inculpatului, problemele grave de sănătate de care acesta suferă, se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante reale și legale, conduita socială bună (este angajat, are 2 copii minori în întreținere, este unicul întreținător al familiei), la dosar sunt dovezi că soția nu realizează venituri și că inculpatul se ocupă de întreținerea tatălui său care este grav bolnav (înscrisurile medicale atestă că acesta a suferit repetate accidente vasculare)
Solicită ca instanța de apel să ia în considerare faptul că pentru infracțiunea de conducere fără permis, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 400 lei, apreciind că faptei îi lipește gradul de pericol social specific infracțiunii.
Inculpatul nu este o persoană periculoasă, a avut o conduită sinceră, a recunoscut, a regretat fapta și a uzat de prevederile art.320/1 C.pr.penală vechi. Consideră că aceste elemente sunt suficiente pentru a conduce la concluzia că pedeapsa aplicată este prea aspră și se impune reducerea ei sub minimul special.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă și în latură civilă, practica, în materia infracțiunilor de corupție, este de a se dispune confiscarea sumelor oferite efectiv drept mită, nu a unor celor promise, scopul fiind cel al prevenirii îmbogățirii fără justă cauză a funcționarilor. De aceea în mod greșit inculpatul a fost obligat la plata sumei promise agentului de poliție.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că prin sentința penală nr.510/12.111.2012 Tribunalul Prahova a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art.320/1 C.pr.penală pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită și a dispus în temeiul art.83 din vechiul cod penal revocarea suspendării condiționate pentru o pedeapsă anterioară de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Apreciază că în cauză, legea penală mai favorabilă este vechiul cod penal care sancționează fapta dedusă judecății cu o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare, în timp ce Noul Cod sancționează aceeași faptă cu pedepse de la 2 ani la 7 ani închisoare, legea penală mai favorabilă fiind legea veche, chiar în condițiile în acre s-au reținut la încadrarea juridică agravanta prev. de art.7 alin.2 din Legea 78/2000 care prevedea majorarea maximului pedepsei cu 2 ani, ajungându-se astfel la o pedeapsă de la 6 luni la 7 ani închisoare.
Însă prin Legea 187/2012, această agravantă prevăzută de art.7 alin.2 din Legea 78/2000 nu se mai regăsește, nu se mai prevede o majorare, în această situație, a cuantumului maximului pedepsei, motiv pentru care solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a înlătura de la încadrarea juridică dispozițiile art.7 alin.2 din Legea 78/2000.
Pe de altă parte, în ceea ce privește starea de recidivă, legea penală mai favorabilă este legea prevăzută de noul cod penal, care impune ca primul termen al recidivei să fie constituit la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, ori în cauză inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 1 an închisoare, motiv pentru care apreciază că se impune și înlăturarea stării de recidivă prevăzută de art.37 lit.a C.penal, însă solicită ca în temeiul art.15 din legea 187/2012 să se mențină revocarea liberării condiționate pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului, așa cum prevăd aceste dispoziții legale.
În ceea ce privește sancțiunea penală aplicată de instanța de fond, consideră că aceasta a fost just individualizată, în raport de gravitatea faptei săvârșite, de modalitatea concretă de comitere, de faptul că inculpatul a încercat să scape de întocmirea dosarului penal prin coruperea acelui lucrător de poliție, astfel încât nu există temeiuri care să justifice o redozare a sancțiunii penale aplicate de instanța de fond.
Apelantul-inculpat C. M. având personal ultimul cuvânt solicită ca instanța de apel să-i dea posibilitatea să fie alături de familie și copii.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.510/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza art.255 alin.1 c.pen. cu aplic. art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a c.pen cu aplic art.3201 alin.7 c.pr.pen., inculpatul C. M., fiul lui V. și V., născut la data de 22.12.1971 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în com. Berceni, ..121, jud. Prahova, posesor al cărții de identitate . nr._, C.N.P._, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, faptă din datele de 18.10.2011 și 25.10.2011.
În baza art.83 alin.1 C.penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr.1852/12.11.2010 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2010, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de cea aplicată prin prezenta, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit.a, b C.penal
În baza art.255 alin.4 rap. la art.254 alin.3 C.penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 2.000 lei și 1.000 euro echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 1323/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. M., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art.255 alin.1 c.p. cu aplic. art.7 alin.2 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 37 alin.1 lit. a C.penal, constând în aceea că în data de 18.10.2011, fiind depistat în trafic conducând având permisul de conducere reținut, în mai multe rânduri, i-a promis agentului de poliție N. Ș. mai întâi suma de 2.000 lei, iar ulterior, în zilele următoare, în mai multe rânduri, l-a contactat telefonic, propunându-i din nou ca, în schimbul unor bunuri - țuică, vin, carne de porc - acesta să nu întocmească actele de constatare a infracțiunii de conducere pe drumurile publice având permisul de conducere reținut săvârșită, pentru ca, în data de 25.10.2011, cu ocazia audierilor, să-i promită din nou, în mod indirect, suma de 1.000 de euro cu scopul ca acesta să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu.
În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe: denunțul numitului N. Ș., proces verbal de redare a convorbirilor în mediu ambiental, declarație martor N. Ș. și declarații învinuit C. M..
În faza judecății, până la începerea cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 04 iunie 2013, inculpatul a declarat prin înscris autentic (declarația autentificată de B.N.P. I. C. sub nr.2828/04.06.2013) că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere (f.39 dosar).
Prin urmare, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.3201 c.p.p., instanța de fond nu a mai procedat la readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, potrivit disp.art.3201 C.pr.penală, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și următoarea situație de fapt:
În data de 18.10.2011, în jurul orelor 15.30, inculpatul, deși avea permisul de conducere reținut, a condus autoturismul marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 101 D, ocazie cu care a fost oprit în trafic de către agentul de poliție N. Ș. din cadrul Postului de Poliție Bărcănești.
Pentru a nu întocmi actele de constatare a infracțiunii săvârșite, inculpatul i-a promis agentului de poliție, în mai multe rânduri, în aceeași zi, suma de 2.000 lei.
Ulterior, în zilele următoare, în mai multe rânduri, inculpatul l-a contactat telefonic pe agentul de poliție denunțător de pe postul telefonic utilizat de tatăl său, C. V., propunându-i din nou ca, în schimbul unor bunuri - țuică, vin, carne de porc - să nu întocmească și să nu înregistreze actele de constatare a faptei.
În ziua de 21.10.2011, agentul de poliție N. Ș. a denunțat la Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Prahova fapta inculpatului, înregistrându-se pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova dosarul penal cu nr.1323/P/2011.
Pentru data de 25.10.2011, orele 15.00, când inculpatul fusese citat la Postul de Poliție Bărcănești în vederea audierii în calitate de făptuitor cu privire la fapta de conducere cu permisul de conducere reținut, s-a organizat moment operativ, procedându-se la înregistrarea audio-video în mediu ambiental a discuțiilor purtate între agentul de poliție denunțător și inculpat.
De asemenea, s-a procedat la interceptarea cu titlu provizoriu a convorbirilor telefonice inițiate de la/către postul telefonic de pe care inculpatul l-a contactat pe agentul de poliție denunțător.
Astfel, în data de 25.10.2011, în jurul orelor 15.00, inculpatul s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Bărcănești, din discuțiile purtate cu agentul de poliție denunțător rezultând cu claritate că, anterior acelui moment, i-a propus agentului de poliție ca, în schimbul unei sume de bani - 2.000 de lei, după cum rezultă din celelalte mijloace de probă - acesta să nu întocmească actele de constatare a faptei:
„Nu mergea să nu mai ajungem la asta?”, „Pă bune era ... mai bine, scăpam și io așa ... că mă duc la necaz ... fără să-ntrebați și de aia și de aia!”, „Nu era mai bine, făceam noi parte! Să mor eu! Erați băiat de zahăr…”, „Nu era mai bine, făceam treabă amândoi și ... nu mai mergeam nicăieri!”, „Să înnebunesc de nu dădeam și o mie de euro! În mână!”.
Din aceste discuții rezultă că inculpatul, cel puțin în mod indirect, i-a promis din nou agentului de poliție sume de bani cu scopul ca acesta să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în condițiile în care, deși acesta înregistrase actele de constatare a faptei, putea influența cercetările penale în favoarea sa.
Astfel, inculpatul i-a expus agentului de poliție denunțător avantajul pe care l-ar fi avut dacă ar fi acceptat promisiunea sa, menționând de data aceasta o sumă de bani mult mai mare - dublă -, încercând în acest fel să-l determine să accepte promisiunea făcută.
Audiat fiind în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost prezentată anterior, prezentând pe larg modul de acționare, atitudine pe care și-a menținut-o și în fața instanței, în sensul că prin înscrisul autentic depus la dosar a recunoscut în totalitate infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului C. M., constând în aceea că în data de 18.10.2011, fiind depistat în trafic conducând având permisul de conducere reținut, în mai multe rânduri, i-a promis agentului de poliție N. Ș. mai întâi suma de 2.000 lei, iar, ulterior, în zilele următoare, în mai multe rânduri, l-a contactat telefonic propunându-i din nou ca, în schimbul unor bunuri - țuică, vin, carne de porc - acesta să nu întocmească actele de constatare a infracțiunii de conducere pe drumurile publice având permisul de conducere reținut săvârșită, pentru ca în data de 25.10.2011, cu ocazia audierilor, să-i promită din nou, în mod indirect, suma de 1.000 de euro cu scopul ca acesta să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art.255 alin.1 c.p. cu aplic. art.7 alin.2 din Legea 78/2000.
Fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, în condițiile în care prin s.p. nr. 1852/12.11.2010 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2010, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep.
S-a reținut, așadar, încadrarea juridică a faptei pentru comiterea căreia inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză ca fiind art.255 alin.1 c.p. cu aplic. art.7 alin.2 din Legea 78/2000 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a c.p.
Laindividualizarea pedepseiaplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 c.pen., dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea săvârșită, de gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În privința limitelor de pedeapsă, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.p.p., respectiv reducerea acestora cu o treime.
În plus, tribunalul s-a raportat, pe lângă gradul de pericol social generic al infracțiunii săvârșite, determinat de importanța valorilor sociale ocrotite, și la gradul de pericol social concret al faptei, apreciat ca fiind unul ridicat, reieșit din modul și mijloacele folosite, fapta sa fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială prin lăsarea impresiei în rândul opiniei publice că problemele de natură penală pot fi rezolvate și prin mijloace nelegale, că funcționari ai instituțiilor statului sunt dispuși să soluționeze și să îndeplinească anumite acte în alte condiții decât cele prevăzute de lege, în scopul obținerii de sume, bunuri sau servicii ilicite.
Gravitatea faptei s-a raportat și la repetabilitatea oferirii sumei de bani și la cuantumul important al acesteia, precum și la calitatea persoanei pe care inculpatul C. M. a încercat să o corupă – în speță lucrător operativ al poliției rurale, cu atribuții de constatare a contravențiilor și infracțiunilor.
Sesizarea unor asemenea fapte penale necesită o reacție fermă din partea autorităților, iar lipsa unei astfel de reacții ar conduce inevitabil la o rezonanță socială negativă în legătură cu modalitatea realizării actului de justiție.
De asemenea s-a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, ceea ce denotă perseverență infracțională, o periculozitate socială sporită din partea sa, care conduce la instituirea unui tratament juridic special, cu efect agravat asupra răspunderii penale.
Prin urmare, având în vedere aceste criterii, instanța de fond a aplicat inculpatului C. M. pedeapsa închisorii orientată peste minimul special prevăzut de lege și redus în condițiile art. 320¹ alin. 7 c.pr.pen., de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 c.pen., fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
De asemenea, în baza art. 83 alin.1 c.pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 1852/12.11.2010 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2010, pedeapsă ce s-a dispus ca inculpatul să o execute alături de cea aplicată prin prezenta.
În baza art.71 alin.2 c.pen., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c c.pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii.
În legătură cu acest aspect, instanța de fond a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Tribunalul a mai reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b cod penal. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat va fi interzis inculpatului.
În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța de fond a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care îi va interzice și exercițiul acestui drept.
Prima instanță nu i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.c), d) și e) Cod penal, întrucât săvârșirea infracțiunii de dare de mită nu relevă în mod automat un comportament nedemn care să vatăme interesul copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator (cauza S. și P. contra României).
În privința modalității de executare a pedepsei rezultante, instanța de fond a avut în vedere decizia nr.1/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe conform art.4145 alin.4 c.p.p., prin care s-a statuat că suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă în ceea ce privește pedeapsa rezultantă, obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art.83 alin.1 din Codul penal.
În plus, în baza art.255 alin.4 rap. la art.254 alin.3 c.pen., tribunalul a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 2.000 lei și 1.000 euro echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac, apelantul a susținut, sub un prim motiv de apel, că pedeapsa aplicată este excesivă sub aspectul cuantumului în condițiile în care limitele pedepsei, potrivit legii penale în vigoare la momentul judecății în fond ( care reprezintă și legea penală mai favorabilă) erau cuprinse între 6 luni și 5 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind, așadar, orientată într-un cuantum mult prea sever raporta la poziția procesuală a inculpatului, la circumstanțele personale și reale și faptul că infracțiunea s-a consumat prin promisiunea de oferire a sumei de bani și nu prin remiterea efectivă.
A mai susținut apelantul că disp. art.7 alin.2 din Legea 78/2000 ce fuseseră reținute în sarcina sa au fost modificate prin dispozițiile Legii nr.187/2012 privind aplicarea Noului Cod penal, astfel că în prezent nu mai poate fi aplicată prevederea conform căreia, în cazul în care fapta de dare de mită era săvârșită față de o persoană cu atribuții de constatare sau sancționare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, maximul pedepsei prevăzute de art.255 din vechiul cod penal se majora cu 2 ani.
De asemenea s-a mai arătat că instanța de fond nu a procedat la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă conform art.320/1 alin.7 C.pr.penală și totodată, din perspectiva circumstanțelor personale pedeapsa apare disproporționată în raport de faptul că inculpatul este angajat al unei societăți comerciale unde desfășoară o activitate meritorie potrivit caracterizării aflate la fila 17 apel, este unic întreținător al familiei și are doi copii minori, soția sa nerealizând venituri, astfel încât aceste circumstanțe personale dovedite cu înscrisurile depuse în apel și unite prin circumstanțele reale ale comiterii faptei, pot conduce la reducerea pedepsei aplicate.
Au fost invocate, de asemenea și aspecte ce țin de aplicarea legii penale mai favorabile, solicitându-se a se observa că potrivit acestui principiu se impune a se schimba încadrarea juridică dată faptei prin excluderea stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a Cod penal, ținând cont de aplicarea principiului legii penale mai favorabile pe instituții autonome, deoarece primul termen al recidivei, în cazul inculpatului îl constituia, sub imperiul legii vechi o pedeapsă de 1 an închisoare dar care, potrivit noii legi penale, mai exact art.41 alin.1 din Noul Cod penal, nu mai poate constitui prim termen al recidivei.
În raport de această situație, s-a solicitat înlăturarea disp. art.37 alin.1 lit.a de la încadrarea juridică a faptei, precum și reindividualizarea pedepsei prin reducerea cu o treime a limitelor conform art.320/1 alin.7 C.pr.penală, dar și aplicarea disp. art.74 alin.1 lit.c și art.76 alin.1 lit.d din vechiul cod penal, aceste dispoziții reprezentând legea penală mai favorabilă sub acest aspect procesual.
În fine, s-a solicitat a se dispune și înlăturarea confiscării sumelor de bani de 2.000 lei și respectiv 1.000 euro echivalent în lei, confiscare dispusă la primul grad de jurisdicție, deoarece aceste sume de bani nu au fost efectiv remise agentului de poliție, fapta fiind comisă prin promisiunea de oferire a acestor sume, ceea ce nu poate justifica aplicarea măsurii de siguranță a confiscării.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulat, de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 C.pr.penală și în limitele impuse de art.418 și art.419 C.pr.penală, constată că apelul este fondat, după cum se v arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, coroborate fiind cu declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției sale, din care rezultă atât existența faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpat.
Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, dar și în raport de poziția de recunoaștere a inculpatului, în mod corect s-a reținut și rezultă că inculpatul apelant în data de 18.10.2011, fiind depistat în trafic conducând având permisul de conducere reținut, în mai multe rânduri, i-a promis agentului de poliție N. Ș. mai întâi suma de 2.000 lei, iar, ulterior, în zilele următoare, în mai multe rânduri, l-a contactat telefonic propunându-i din nou ca, în schimbul unor bunuri - țuică, vin, carne de porc - acesta să nu întocmească actele de constatare a infracțiunii de conducere pe drumurile publice având permisul de conducere reținut săvârșită, pentru ca în data de 25.10.2011, cu ocazia audierilor, să-i promită din nou, în mod indirect, suma de 1.000 de euro cu scopul ca acesta să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu.
Curtea constată că, încadrarea juridică a faptei comise de către apelant este legală, raportat la normele în vigoare la momentul consumării infracțiunii și corespunde situației de fapt și formei de vinovăție în care a acționat acesta, iar soluția de condamnare a apelantului pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă administrate în decursul urmăririi penale, dublate, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare, de recunoașterea vinovăției de către autorul faptei, în condițiile legii.
Întrucât de la săvârșirea faptei și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă și anume Codul Penal aprobat prin Legea 286/2009, intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, Curtea, analizând problema aplicării dispozițiilor legale ce reglementează legea penala mai favorabilă, potrivit art. 5 alin. 1 din Noul Cod, constată că în cauză, calea de atac formulată de inculpat este fondată în raport de considerentele rezultate din aplicarea acestor dispoziții legale ce instituie principiul legii penale mai favorabile, interpretat și aplicat în raport de instituțiile autonome, astfel încât potrivit art.421 alin.2 lit.a Cod procedură penală, va admite apelul și va desființa în parte sentința atacată, iar în rejudecare:
În primul rând, sub aspectul aplicării instituției autonome a recidivei, ca o cauză de agravare a pedepsei ce a fost reținută prin actul de trimitere în judecată și prin hotărârea pronunțată la primul grad de jurisdicție, curtea constată că legea penală mai favorabilă în privința condițiilor ce atrag incidența acestei pluralități infracționale este legea penală nouă, pentru următoarele argumente:
S-a reținut ca prim termen al recidivei pedeapsa anterioară de 1(un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1852/12.11.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la 24.11.2010, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în raport de care la încadrarea juridică a faptei s-a făcut aplicarea disp. art.37 alin.1 lit.a cod penal din 1969 care stabilea că „există recidivă atunci când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de 1 an”.
Potrivit art. 41 alin.1 cod penal actual care reglementează recidiva, „există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare”.
Se observă așadar că, în ceea ce privește primul termen al recidivei, dispozițiile art.41 alin.1 din Noul cod penal sunt mai favorabile prin aceea că stabilesc că acesta trebuie să fie reprezentat de o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an și nu de o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, așa cum se prevedea în vechiul cod penal.
În ceea ce privește cel de-la doilea termen al recidivei, din acest punct de vedere dispozițiile mai favorabile sunt cele din legea veche, potrivit cărora cel de-al doilea termen al recidivei îl constituia săvârșirea unei infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege era închisoarea ”mai mare de 1 an” și nu „de 1 an sau mai mare”, însă existența celui de-al doilea termen al recidivei nu poate intra în discuție în cazul inculpatului din punct de vedere al legii mai favorabile, deoarece în mod lipsit de tăgadă pentru infracțiunea de dare de mită, ce constituie cel de-al doilea termen al recidivei, pedeapsa este oricum superioară limitei de 1 an, atât în legea veche, cât și în legea nouă.
Însă, în ceea ce privește existența primului termen, așa cum s-a arătat mai sus, curtea urmează a reține ca fiind mai favorabilă sub acest aspect dispozițiile noii legi penale, deoarece pedeapsa anterioară aplicată inculpatului este cea de 1 an închisoare care, în raport de art.41 alin.1 C.penal, care reprezintă legea penală mai favorabilă, nu mai poate constitui prim termen al recidivei.
În consecință, calea de atac formulată de inculpat este fondată din acest punct de vedere, astfel încât, în urma admiterii acesteia în aplicarea disp. art. 5 cod penal, curtea va înlătura de la încadrarea juridică a infracțiunii de dare de mită reținute în sarcina inculpatului C. M. aplicarea disp. art. 37 lit.a C.penal din 1969.
De asemenea, tot în privința cauzelor de agravare reținute la încadrarea juridică a infracțiunii de dare de mită ce constituie obiectul judecății, curtea constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul înlăturării de la încadrarea juridică a cauzei de agravare prevăzută de disp. art.7 alin.2 din Legea 78/2000.
Astfel, curtea constată că, prin actul de sesizare și sentința pronunțată la primul grad de jurisdicție, încadrarea juridică a infracțiunii de dare de mită săvârșită de inculpat a fost stabilită în disp. art.255 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.7 alin.2 din Legea 78/2000.
Potrivit art.255 alin.1 Cod penal din 1969, infracțiunea de dare de mită se sancționa cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani
Potrivit art.7 alin.2 din Legea 78/2000 „fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute la alin.(1) sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Persoanele definite de art.7 alin.1 din legea 78/2000 sunt acelea „care, potrivit legii, au atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor”, text de lege care în mod just a fost reținut la încadrarea juridică a faptei în raport de legea în vigoare în momentul consumării infracțiunii, deoarece infracțiunea de dare de mită săvârșită de inculpatul apelant C. M. a fost comisă față de un agent de poliție care, potrivit dispozițiilor înscrise în art.7 alin.1 și 2 din legea 78/2000 are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare a infracțiunilor.
Însă, prin . Codului penal adoptat prin legea 286/2009, infracțiunea de dare de mită este reglementată de art.290 Cod penal, în același conținut constituit c ași infracțiunea de dare de mită din codul penal anterior, însă este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Pe de altă parte, prin art.78 din legea 187/2012 au fost modificate dispozițiile legii 78/2000 în sensul că s-a stabilit un nou conținut al stării de agravare prevăzută de art.7 din legea 78/2000, în următoarea formă: „faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care: exercită o funcție de demnitate publică, este judecător sau procuror, este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, este una dintre persoanele prevăzute la art.293 din Codul penal, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art.289 sau art.291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime”.
După cum rezultă din cele expuse mai sus, în conținutul art.7 din legea 78/2000 au fost incluse numai infracțiunile de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de persoane cu calitate specială, astfel încât infracțiunea de dare de mită săvârșită de inculpatul apelant C. M. față de o persoană cu calitate specială nu mai se circumscrie actualmente acestei agravante, care urmează deci a fi înlăturată de asemenea de la încadrarea juridică a faptei, în aplicarea principiul legii penale mai favorabile pe instituții autonome, urmând deci ca încadrarea juridică dată faptei să fie reținută ca fiind aceea prevăzută de art.255 alin.1 cod penal din 1969, respectiv legea în vigoare la momentul consumativ al infracțiunii, care este legea mai favorabilă deoarece prevede un tratament sancționator favorabil, mai mic, respectiv acela al închisorii de la 6 luni la 5 ani, față de actualele limite ale infracțiunii de dare de mită care sunt de la 2 la 7 ani.
Examinând celelalte motive de apel formulate de inculpat, curtea constată că este fondat motivul de apel vizând greșita individualizare a pedepsei, instanța de fond proporționalizând pedeapsa într-un cuantum inadecvat, mult prea sever, față de limitele de pedeapsă și de conduita procesuală de recunoaștere a vinovăției de către inculpat, care conducea la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, potrivit art.320/1 alin.7 C.pr.penală, dar și față de celelalte circumstanțe personale ale acestuia, evidențiate potrivit înscrisurilor depuse la dosar (caracterizare de la locul de muncă ADEPLAST SA Corlătești – Prahova, caracterizare din partea Parohiei Zalhana, județ Prahova, adeverința de venit eliberată de Serviciul Fiscal Boldești Scăieni, certificate de stare civilă și înscrisuri medicale), din care rezultă că inculpatul își câștigă existența în mod onest ca angajat al societății comerciale sus menționate, nu figurează cu alte venituri în evidențele fiscale, are 2 copii minori în întreținere, precum și pe tatăl său care suferă de mai multe afecțiuni medicale .
Raportat la circumstanțele reale ale infracțiunii, astfel cum rezultă din starea de fapt descrisă, cât și la cele personale ale inculpatului, așa cum au fost detaliate în cele ce preced, curtea constată că în concret pedeapsa stabilită la primul grad de jurisdicție este excesivă, inclusiv din perspectiva conduitei procesuale de recunoaștere a vinovăției, astfel încât în raport de criteriile definite în art.74 C.penal, curtea apreciază că în vederea justei individualizări și a unei reinserții sociale adecvate se impune reducerea duratei pedepsei la limita minimă prevăzută de art.255 lain.1 C.penal din 1969, care reprezintă legea mai favorabilă inculpatului, conform art.5 cod penal, deci la limita de 6 luni închisoare.
Întrucât infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în de cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare de 1 an închisoare, curtea În baza art. 15 din Legea 187/2012, menține aplicarea art. 83 C.penal din 1969, cu privire la revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1852/12.11.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la 24.11.2010, ce se va executa alături de cea aplicată prin prezenta decizie, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății la care se va adăuga pedeapsa a cărei revocare a suspendării condiționate s-a dispus anterior, în final inculpatul urmând să execute deci pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita palicare a măsurii de siguranță a confiscării sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de dare de mită, Curtea constată că, această măsură a fost dispusă la primul grad de jurisdicție potrivit art.255 alin.4 rap. la art.254 alin.3 cod penal din 1969, conform cărora „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”
Această dispoziție legală nu constituie obiectul aplicării legii penale mai favorabile deoarece în privința infracțiunii de dare de mită prevăzută în art.290 în actualul cod penal se menține reglementarea anterioară, în sensul că se stabilește în art.290 alin.5 cod penal că „ banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc se dispune confiscarea prin echivalent”.
Rezultă, așadar, din conținutul ambelor dispoziții legale că sunt supuse confiscării banii sau bunurile ce au făcut obiectul dării de mită, inclusiv atunci când fapta s-a consumat prin promisiunea de oferire sau prin oferirea, chiar neurmată de acceptare, așa cum este cazul în speță, astfel încât curtea constată că măsura de siguranță a fost judicios aplicată în speță, în raport de temeiurile legale sus invocate.
În consecință vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate, neexistând alte cauze de reformare.
Văzând și disp. art.275 alin.2 C.pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către inculpatul C. M., fiul lui V. și V., născut la data de 22.12.1971, domiciliat în comuna Berceni, ..121, județ Prahova, împotriva sentinței penale nr.510/12.11.2013 pronunțată de către Tribunalul Prahova, desființează în parte sentința și rejudecând:
În aplicarea disp. art. 5 cod penal, înlătură de la încadrarea juridică a infracțiunii de dare de mită reținute în sarcina inculpatului C. M. aplicarea disp. art. 37 lit.a C.penal din 1969 și disp art 7 din Legea 78/2000 și reduce pedeapsa aplicată acestuia pentru infr.prev. de art. 255 alin. 1 C.penal din 1969 la 6 (șase ) luni închisoare.
În baza art. 15 din Legea 187/2012, menține aplicarea art. 83 C.penal din 1969, cu privire la revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1852/12.11.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la 24.11.2010, ce se va executa alătturi de cea aplicată prin prezenta decizie, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de: 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2014.
Președinte, Judecător,
C. G. G. D.
Grefier,
M. M.
Red.GC/MM
4 ex./15.04.2014
d.f._, Tribunalul Prahova
j.f. A. M. L.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
