Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 103/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 1725/284/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.103
Ședința publică din data de 20 februarie 2014
Președinte: - G. D.
Judecător: - C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul petent Ș. D., cu domiciliul ales la cabinet avocat E. R. din București, ..1-3, ., ., sector 3 împotriva sentinței penale nr.317 din 28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, prin care în baza art.278 indice 1 alin.8 litera a Cod procedură penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul Ș. D. în contradictoriu cu intimații Ș. I. și Ș. G. A., menținându-se rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 04.07.2013 în dosar nr.842/P/2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile: apelantul petent Ș. D. pentru care a răspuns avocat A. S. E. în substituire pentru avocat E. R. din cadrul Baroului București (delegație de substituire fără număr) și intimații făptuitori Ș. I. și Ș. G. A. pentru care a răspuns avocat T. M. care substituie pe avocat T. E. din cadrul Baroului Dâmbovița (delegație de substituire nr.3/2014).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care:
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, ridică excepția inadmisibilității apelului declarat de petentul Ș. D., inițial înregistrat ca recurs, întrucât potrivit vechilor prevederi legale hotărârile pronunțate în procedura prevăzută de art.278/1 c.pr.penală sunt definitive și nu mai pot fi reformate prin exercitarea vreunei căi de atac.
Curtea pune în discuția părților excepția invocată de către Reprezentantul Ministerului Public.
Avocat E. A. S. depune la dosar o cerere de completare a motivelor de apel și, cu privire la inadmisibilitatea căii de atac, învederează instanței că există fapte noi, care nu au fost menționate în plângeri, în sensul că ulterior s-a observat că scrisul din minuta din 10.10.2001, aflată în dosarul civil nr.1652/2001 este același cu scrisul din contractul de vânzare-cumpărare din 10.04.2001.
Consideră că acest apel este admisibil.
Avocat T. M. având cuvântul pentru intimații făptuitori Ș. I. și Ș. G. A. solicită respingerea apelului ca inadmisibil. Prin sentința penală nr.317/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul Ș. D. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 04.07.2013 în dosarul nr.842/P/2012. La data de 09.12.2013 petentul a declarat recurs împotriva acestei sentințe penale definitive, iar la termenul din data de 13.02.2014 a fost recalificată calea de atac din recurs în apel, potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.255/2013.
Cum, potrivit art.115 alin.1 din Legea 255/2013 plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege și având în vedere că sentința penală atacată este definitivă,se impune respingerea apelului ca inadmisibil.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.317/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, în baza art.278 indice 1 alin.8 litera a Cod procedura penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul Ș. D. domiciliat în comuna Conțești, .) ., județ Dâmbovița în contradictoriu cu intimații Ș. I. și Ș. G. A. cu domiciliul în Răcari, ., județ Dâmbovița și s-a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 04.07.2013 în dosar nr.842/P/2012.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 26.08.2013 petentul Ș. D. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale date în dosar nr.842/P/2012 de către P. de pe lângă Judecătoria Răcari respectiv împotriva rezoluției din 07.08.2013 comunicată la 12.08.2013 dată de P. procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari și împotriva rezoluției din 04.07.2013 dată de procuror prin care a fost însușită propunerea Poliției orașului Răcari de neîncepere a urmăririi penale față de numiții Ș. I. și Ș. G. A..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluția de neîncepere penale s-a datorat împrejurării că reprezentanții parchetului nu au cenzurat suficient motivarea organelor de cercetare penală și probele aflate la dosar, nu au dispus administrarea probatoriilor solicitate, pertinente și utile ( respectiv proba cu expertiza grafologică), nu au făcut suficiente verificări și nu au observat falsul grosolan și evident din așa numitul contract de vânzare cumpărare, nu au văzut numeroasele modificări și ștersături cu pastă albă din actele dosarului civil nr.1652/2001 de pe rolul Judecătoriei Răcari, nu au motivat temeinic și mai ales nu au apreciat în mod corespunzător pericolul social al faptei dispunând în mod netemeinic și nelegal neînceperea urmăririi penale împotriva numiților Ș. I. și Ș. G. A., persoane care în mod evident l-au privat de dreptul său de proprietate însușindu-și în mod viclean și mincinos proprietatea sa.
A mai arătat petentul că, chiar dacă de la data săvârșirii infracțiunilor a intervenit o cauză de înlăturare a răspunderii penale - prescripția, era normal și firesc ca în motivarea rezoluțiilor să se regăsească descrierea faptelor, să se constate săvârșirea infracțiunilor incriminate și modalitatea de săvârșire a acestora iar dacă se constata inexistența infracțiunilor să se motiveze care este motivul pentru care organul de cercetare penală a constatat că fapta nu există, ori motivarea parchetului potrivit căreia din sentința civilă nr.1099/2001 rezultă că pârâții au încheiat o convenție ( care nici nu a fost identificată ca fiind contractul de vânzare cumpărare din 10.04.2001) în sensul că au vândut imobilele casă și teren aferent și terenurile extravilane fiului lor, nu este nici temeinică și nici suficientă față de faptele penale semnalate și solicitările din plângerea penală și plângerea împotriva rezoluției procurorului.
Cu adresa nr.842/X/2012, înregistrată la instanță la data de 10.09.2013, P. de pe lângă Judecătoria Răcari a înaintat instanței dosarul penal 842/P/2012 în care s-au pronunțat rezoluția contestată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari din data de 04.07.2013 dată în dosarul nr. 842/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții Ș. I. și Ș. G. A. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288, art.291 și art.246 Cod penal ca urmare a intervenirii prescripției penale.
S-a reținut în rezoluția menționată că analizând plângerea numitului Ș. D. depusă la data de 28.05.2012 se constată că aceasta face referire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.288 și 291 Cod penal de către numitul Ș. I. prin falsificarea înscrisului intitulat „ contract de vânzare cumpărare” din data de 10 aprilie 2001 și la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.288 și 246 Cod penal de către numita Ș. G. A. prin semnarea dovezii de primire și procesul verbal de predare a comunicării hotărârii civile nr.1099/10.10.2001 în data de 19.10.2001, se constată faptul că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale astfel încât raportul juridic penal de conflict născut prin presupusa săvârșire a infracțiunilor ca urmare a nerealizării lui în termenul prevăzut de lege se consideră a fi stins.
Verificându-se soluția atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, avându-se în vedere disp. art. 278 indice 1 alin. 7, din codul de procedură penală, instanța de fond a apreciat că rezoluția procurorului este legală și temeinică având în vedere următoarele:
Cu privire la susținerile petentului în sensul că în mod greșit s-a constatat că în ceea ce îl privește pe numitul Ș. I. faptele prevăzute de art.288 și 291 nu există, instanța de fond a constatat că această soluție de neîncepere a urmăriri penale a fost propusă de organele de cercetare penală însă referatul întocmit în acest sens nu a fost însușit ca atare de procurorul de caz care a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la ambii intimați în baza art.122 lit.d Cod penal rap. la art.288, 291 și 246 Cod penal și art.228 alin.6 rap. la art.10 alin.1 litg Cod penal, temeiul de drept pe care s-a întemeiat soluția procurorului fiind intervenția prescrierii penale cu privire la toate faptele și toate persoanele împotriva cărora a fost formulată plângere penală soluție dată în urma propriei examinări a actelor premergătoare efectuate în dosarul penal.
Având în vedere că fapta prevăzută de art.288 Cod penal se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani, fapta prevăzută de art.291 Cod penal este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă iar fapta prevăzută de art.246 Cod penal se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, termenul de prescripție al răspunderii penale cu privire la cele 3 fapte menționate este de 5 ani potrivit dispozițiilor art.122 alin.1 lit.d Cod penal.
Cum pretinsele fapte au fost săvârșite la data de 10 aprilie 2001, respectiv 19.10.2001 iar plângerea penală a fost introdusă la data de 28.05.2012 s-a constatat că la data formulării plângerii intervenise deja prescripția răspunderii penale iar întrucât în cauză nu s-a început urmărirea penală nefiind declanșat procesul penal nu sunt incidente dispozițiile art.124 Cod penal privind prescripția specială.
Petentul susține de asemenea că a luat cunoștință de faptele intimaților în anul 2012 când a intenționat să întocmească documentația cadastrală cu privire la terenurile pe care le deținea, susținere care, pe de o parte, nu are nici un fel de suport probator, iar pe de altă parte, chiar petentul afirmă că la momentul în care a fost chemat în instanța civilă a fost prezent la termenul de judecată și a declarat că nu este de acord cu vânzarea, susținere din care rezultă că petentul avea cunoștință de o vânzare și de asemenea avea posibilitatea de a analiza înscrisul aflat în dosarul civil, de a constata că i-a fost falsificată semnătura și de acționa în consecință.
Așa cum a reținut în mod legal și temeinic procurorul de caz, în cauză, prin împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale au devenit incidente dispozițiile art.10 lit.g Cod procedură penală.
Atingerea scopului legii penale și realizarea funcțiilor pedepsei depind într-o măsură considerabilă de promptitudinea descoperirii și tragerii la răspundere penală a făptuitorilor. Trecerea unui timp îndelungat între săvârșirea faptei și sancționarea făptuitorului atrag ineficiența sancțiunii aplicate întrucât nu se mai realizează prevenția generală( rezonanța socială a faptei scăzând considerabil) iar necesitatea prevenției speciale ar putea apărea ca lipsită de necesitate.
Față de aceste considerente, instanța de fond, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent și a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 04.07.2013 în dosar nr.842/P/2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul Ș. D. cale de atac înregistrată pe rolul Curții la data de 20 ianuarie 2014, astfel încât, în raport de disp. art. 10 alin. 2 din legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, la termenul de judecată din data de 13 februarie 2014 s-a procedat la recalificarea căii de atac din recurs în apel.
În motivarea căii de atac petentul Ș. D. a arătat că sentința pronunțată de Judecătoria Răcari este netemeinică și nelegală întrucât la termenul din 21.11.2013 instanța a rămas în pronunțare asupra speței deduse judecății, în ședință publică, când a amânat pronunțarea pentru termenul din 28.11.2013 când pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică, astfel cum era legal, ci a fost dată în Camera de consiliu. Acest aspect rezultă cu certitudine din evidențele ECRIS ale Judecătoriei Răcari. Astfel, deși în Ecris se menționează „pronunțată în ședință publică astăzi 28.11.2013, soluția nu a fost pronunțată în ședință publică de completul 1 care a judecat cauza (care a înlocuit completul 4, la care cauza a fost înregistrată pe rol) ci de „complet camera de consiliu 1”, astfel cum se poate observa din lista ședințelor desfășurate la acea dată și din lista dosarelor. În opinia recurentului aceasta constituie motivul de recurs prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.3 și 4 .
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale, fără a ține seama de aspectul că, în realitate, niciuna dintre cele două rezoluții nu cuprinde o motivare de fapt. În opinia petentului, simpla enumerare de către P. de pe lângă Judecătoria Răcari, în cuprinsul rezoluțiilor, a temeiurilor legale, respectiv art.122 lit.d C.penal, art.228 alin.6 rap. la art.10 C.pr.penală, nu este suficientă și legală, astfel încât în mod greșit a fost menținută această rezoluție.
Instanța de fond nu a observat că niciuna dintre cele două rezoluții nu cuprinde motivarea în fapt.
În completarea motivelor de recurs, petentul a învederat că există fapte noi care nu au fost menționate în plângeri deoarece de abia ulterior petentul a observat că scrisul din minuta din 10.10.2001, aflată în dosarul civil nr.1652/2001 este același cu scrisul din contractul de vânzare-cumpărare din 10.04.2001. Dacă organul de cercetare penală și-ar fi îndeplinit în mod temeinic atribuția de protector al respectării legii și ar fi administrat probatorii, ar fi constatat săvârșirea faptelor penale incriminate (nu a pretinselor fapte așa cum sunt descrise în sentință) chiar și în situația în care ar fi dispus netrimiterea în judecată, motivat de intervenirea prescripției.
În soluționarea plângerilor penale, nici organele de cercetare penală și nici instanța nu menționează că faptele au fost săvârșite, urmat de cauzele pentru care făptuitorii nu mai pot fi pedepsiți ca urmare a intervenirii prescripției. Atât organele de cercetare penală, cât și instanța de fond nu au făcut vorbire de săvârșirea infracțiunilor făcând referire exclusiv despre prescripție.
Motivarea instanței de fond, potrivit căreia nu s-ar mai atinge scopul legii penale dacă faptele penale nu sunt descoperite și sancționate cu promptitudine iar prevenția specială ar apărea lipsită de necesitate nu ajută cu nimic la înfăptuirea justiției numai în condițiile în care rezoluțiile nu sunt motivate în fapt și în cuprinsul lor nu se menționează săvârșirea infracțiunilor.
Ș. G. A. este condamnată penal (cu suspendare) pentru săvârșirea acelorași fapte și probabil că le-a repetat fără a se teme că va fi pedepsită mai aspru.
Existența unor fapte noi, nesesizate, justifică admisibilitatea formulării recursului în considerarea art.278/1 alin.11 din vechiul Cod de procedură penală.
Examinând sentința apelată, în raport de dispozițiile art.15 din legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, Curtea constată că apelul este inadmisibil.
Potrivit art.15 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală „plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege (adică legea veche)”.
Ori, dispozițiile art.278/1 din Codul de procedură penală din 1969 prevedeau la alineatul 10 că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alineatului 8, este definitivă”. Curtea constată că și hotărârea atacată în cauza de față, pronunțată la 28 noiembrie 2013, este definitivă deoarece a fost dată în conformitate cu dispozițiile art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală din 1969, soluția fiind aceea de respingere ca nefondată a plângerii formulată de petentul Ș. D..
Ca atare, sentința primei instanțe nu era atacabilă nici pe vechea lege de procedură penală, nici cu apel, nici cu recurs, iar petentul prin motivele de apel depuse în scris și susținute oral nu a adus nici un argument care să ducă la concluzia admisibilității căii de atac promovate.
În concluzie, cererea de recurs, recalificată de curte ca apel, se va respinge pentru inadmisibilitate, în conformitate cu disp. art.421 pct.1 lit.a C.pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul Ș. D. împotriva sentinței penale nr. 317/28.11.2013 pronunțată de către Judecătoria Răcari.
Obligă pe apelantul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2014.
Președinte, Judecător,
G. D. C. G.
Grefier,
M. M.
Red.DG/MM
4 ex./07.03.2014
d.f._, Judecătoria Răcari
j.f. D. D. C.
operator de date cu caracter personal,
număr de identificare 3113/2006
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 678/2014.... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
