Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002. Decizia nr. 546/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 546/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 9247/281/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.546
Ședința publică din data de 26 mai 2014,
Președinte: - C. G.
Judecător: - G. D.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești a fost reprezentat de procuror P. C..
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul S. I. V., fiul lui M. și S., născut la data de 06.12.1974, domiciliat în G., ., ., ., împotriva sentinței penale nr.576/03.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care în baza art. 27 alin.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 35 al 1 Cod penal.(prin calificarea art. 41 alin. 2 Cod penal. anterior) și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală. anterior, art. 5 Cod penal. inculpatul S. I. V., a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, acte materiale din perioada 01.03._08.
În baza art. 42 alin. 1 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 35 al 1 Cod penal.(prin calificarea art.41 alin. 2 Cod penal. anterior) și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală. anterior, art. 5 Cod penal. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 (unu) lună închisoare, acte materiale din perioada 01.03._08.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4761/97 din 12.03.1999 a Tribunalului din Bologna irevocabilă la data de 30.09.2009 prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, 2.500.000 lire italiene amendă și pedeapsa accesorie de interzicere perpetuă de la ocuparea și exercitarea funcțiilor publice, prev.de art. 64 lit. b din Cod penal. anterior și măsura de siguranță privativă de libertate a încredințării unei case de muncă pentru durata minimă de 1 an, sentință penală a autorităților italiene recunoscută prin sentința penală 201/15.05.2012 a Curții de apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012.
S-a constatat că prin sentința penală 21/17.01.2013 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 01.02.2013 s-a lămurit dispozitivul sentința penală 201/15.05.2012 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012, in sensul că inculpatul urma a executa pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal. anterior, art. 33 alin. 1 lit. a și 34 alin 1 lit. b Cod penal. anterior s-au contopit pedepsele de 8 luni închisoare, 1 lună închisoare, 4 ani și 6 luni închisoare inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la 21.10.1997 la 27.11.1997, de la 28.04.2010 la 15.04.2013.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale 201/15.05.2012 a Curții de apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile: apelantul-inculpat S. I. V. pentru care din oficiu a răspuns avocat N. Milena din cadrul Baroului Prahova, în substituire pentru avocat Cojani S. (delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/18.04.2014 și intimata-persoană vătămată B. C. Carpatica.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că apelantul-inculpat S. I. V. a fost citat atât la domiciliu cât și la Penitenciarul Aiud, cu dispoziție de transfer și nu a fost prezentat în instanță, a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se lua legătura telefonic la Penitenciarul Aiud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile: apelantul-inculpat S. I. V. pentru care din oficiu a răspuns avocat N. Milena din cadrul Baroului Prahova, în substituire pentru avocat Cojani S. (delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/18.04.2014 și intimata-persoană vătămată B. C. Carpatica.
Grefierul de ședință învederează că a luat legătura telefonic la Serviciul Evidență din cadrul Penitenciarului Aiud unde i s-a comunicat faptul că apelantul a fost pus în libertate la data de 20 mai 2014, iar domiciliul indicat la liberare este în G., ., ., ..
Avocat N. Milena, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat S. I. V. susține că procedura de citare cu inculpatul este legal îndeplinită întrucât acesta a fost citat la domiciliul din G., dovada de primire a citației fiind semnată de către S. M., soția inculpatului. Precizează că nu are excepții de invocat și nici cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul declară că nu sunt chestiuni prealabile de discutat.
Curtea, constată că procedura de citare cu apelantul inculpat S. I. V. este legal îndeplinită întrucât potrivit dovezii de citare (fila 10 dosar apel) acesta a fost citat la domiciliu, iar de primirea citației a semnat soția inculpatului, ia act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală.
Avocat N. Milena, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat S. I. V. solicită repunerea în termenul de apel întrucât sentința pronunțată de Judecătoria Ploiești i-a fost comunicată la blocul 1 D și nu la blocul 1 B cum era corect.
Cu privire la fondul cauzei solicită să se constate că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică în raport cu criteriile generale și speciale de individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare. Inculpatul a recunoscut faptele și a uzat de prevederile art.320/1 Cod procedură penală, precum și faptul că prejudiciul cauzat este unul redus, a fost recuperat, iar impactul social datorită perioadei lungi scurse de la comiterea faptelor s-a atenuat simțitor.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, rejudecând cauza să se dispună aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că la termenul când instanța de fond a rămas în pronunțare inculpatul a fost reprezentat de apărător. Consideră că nu se impune repunerea în termen.
Cât privește fondul apelului, raportat la gravitatea faptei, la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, apreciază că instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă corectă atât ca întindere cât și ca modalitate de executare. Solicită respingerea apelului în temeiul disp. art.421 Cod procedură penală.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.576/03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 27 alin.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 35 al 1 Cod penal.(prin calificarea art. 41 alin. 2 Cod penal. anterior) și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală anterior, art. 5 Cod penal inculpatul S. I. V., fiul lui M. și S., născut la data de 06.12.1974 în G., CNP_, domiciliat în Galati, Bld. Siderurgistilor, nr.7, ., ., J. G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, acte materiale din perioada 01.03._08.
În baza art. 42 alin. 1 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 35 al 1 Cod penal (prin calificarea art.41 alin. 2 Cod penal anterior) și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală anterior, art. 5 Cod penal același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 (unu) lună închisoare, acte materiale din perioada 01.03._08.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4761/97 din 12.03.1999 a Tribunalului din Bologna irevocabilă la data de 30.09.2009 prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, 2.500.000 lire italiene amendă și pedeapsa accesorie de interzicere perpetuă de la ocuparea și exercitarea funcțiilor publice, prev.de art. 64 lit. b din Cod penal. anterior și măsura de siguranță privativă de libertate a încredințării unei case de muncă pentru durata minimă de 1 an, sentință penală a autorităților italiene recunoscută prin sentința penală 201/15.05.2012 a Curții de apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012.
S-a constatat că prin sentința penală 21/17.01.2013 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 01.02.2013 s-a lămurit dispozitivul sentința penală 201/15.05.2012 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012, in sensul că inculpatul urma a executa pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal. anterior, art. 33 alin. 1 lit. a și 34 alin 1 lit. b Cod penal anterior s-au contopit pedepsele de 8 luni închisoare, 1 lună închisoare, 4 ani și 6 luni închisoare inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la 21.10.1997 la 27.11.1997, de la 28.04.2010 la 15.04.2013.
S-a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale 201/15.05.2012 a Curții de apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești nr. 237/D/P/2013, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul S. I. V., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 27 alin.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal și art. 42 al 1 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Ploiești la data de 23.04.2013, sub nr._ .
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
În perioada 01.03.-05.03.2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul S. I. V. a efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică falsificate,, accesând în mod repetat, astfel, ilegal sisteme informatice (ATM- uri ale Băncii Carpatica din Focșani, T., Râmnicu Sărat, B. și Ploiești).
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: adresa nr. 7015/17/11.04.2008 a Băncii Comerciale Carpatica, proces verbal încheiat de către ofițerii de poliție delegați în cauză în urma citirii benzilor magnetice ale cârdurilor falsificate, imagini surprinse de camerele de filmat la bancomate și jurnalele electronice aferente, împreună cu suportul optic pe care au fost stocate, raport de expertiză, declarații învinuit, alte mijloace de probă.
La solicitarea instanței, la dosar a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului, fila 51, copia sentinței penale nr.154/2011 a Tribunalului Prahova definitivă prin nerecurare prin care a fost soluționată latura civilă a cauzei filele 45-46, sentințele penale 201/15.05.2012 și 21/17.01.2013 ale Curții de Apel București – Secția a II a penală, însoțite de referat privind data și modalitatea rămânerii definitive, precum si modalitatea de executare, filele 70-74.
La termenul din 07.11.2013, instanța de fond a pus în vedere inculpatului prevederile art.320¹ Cod procedură penală, acesta declarând că recunoaște în totalitate faptele așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței, cunoaște probele administrate în faza urmăririi penale pe care și le însușește, nu dorește administrarea altor probe. Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public, instanța a admis cererea inculpatului de parcurgere a procedurii simplificate instituită prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor în domeniul penal. Față de acestea, nu s-a mai procedat la cercetarea judecătorească.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prezenta cauză este o disjungere ce a fost dispusă prin dispozitivul rechizitoriului 264/D/P/2010 emis la data de 19.11.2010 de către DIICOT Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată față de C. A. T. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal, art. 27 alin.1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal, art. 42 al 1 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 cp., cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și continuarea cercetărilor față de acesta pentru alte acte materiale și față de celălalt participant, identificat ca fiind S. I. V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal, art. 27 alin.1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal, art. 42 alin.1 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
La data de 11.04.2008, reprezentanții Băncii Comerciale Carpatica au sesizat organele de cercetare penală cu privire existența unor incidente bancare, constatate cu ocazia capturării a șase instrumente de plată electronică falsificate la ATM- ul_ situat în Ploiești, ..48, aparținând acestei unități bancare.
Conform sesizării și verificărilor efectuate ulterior s-a constatat că în intervalul 01.03.-05.03.2008, S. I. V. și C. A. T. utilizaseră în mod fraudulos mai multe carduri contrafăcute printre care și cele șase reținute la Ploiești a retrage numerar în localitățile Focșani, T., B., Râmnicu Sărat și Ploiești.
Se reține utilizarea cardului nr._ care aparține băncii „ HSBC France, Paris" și care a fost utilizat pentru a efectua retrageri de numerar la data de 01.03.2008 la ATM-ul_ în T., la datele de 02.03.2008 și 03.03.2008 la ATM-ul_ din B., iar la data de 05.03.2008, a fost capturat la ATM-ul_ din Ploiești, toate bancomatele aparținând Băncii Comerciale Carpatica. Similar, cârdul nr._ 8263 care aparține băncii „ BNP Parisbas, Paris" a fost utilizat pentru efectuarea de retrageri frauduloase de numerar, începând cu 01.03.2008 și până la data de 05.03.2008, la B., Focșani, B.,Ploiești, fiind capturat la data de 05.03.2010 la ATM-ul_ aparținând Băncii Comerciale Carpatica din Ploiești.
Reținerea cardurilor la ATM-ul din Ploiești s-a realizat în condițiile în care se constatase anterior datei de 05.03.2008 că se efectuaseră operațiuni financiare în mod fraudulos, ceea ce a determinat ca instrumentele de plată să fie declarate în sistem ca fiind restricționate la orice tip de operațiune, astfel că la data de 05.03.2008, tranzacțiile inițiate nu au fost finalizate. Autorii au efectuat astfel de operațiuni într-un interval scurt de timp și în orașe diferite pentru a îngreuna activitatea de cercetare și pentru a înlătura posibilitatea identificării acestora.
Efectuându-se verificări în acest sens s-a procedat la solicitarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, cu ocazia efectuării operațiunilor frauduloase, obținându-se astfel imagini de la ATM-ului nr._ situat în Focșani, ..
Înregistrarea video înaintată surprinde momentele în care cei doi autori efectuau operațiuni financiare în mod fraudulos.
Procedând la citirea benzilor magnetice ale suporților din plastic tip card bancar capturate la ATM-ul_ al Băncii Carpatica din Ploiești și verificând în baza de date BIN-uri, ofițerii din cadrul B.C.C.O. Ploiești au constatat că datele inscripționate aparțin unor unități bancare din Franța ( părțile vătămate „BNP Paribas Paris", „Europay France S.A."," CCF Credit de Commercial de France S.A.").
Inculpatul C. A. T. a recunoscut comiterea faptelor, indicându-l pe S. I. V. ca fiind coautor: ,,Referitor la episodul martie 2008, precizez că având cardurile falsificate de tata în Franța, împreună cu un prieten "B.", care în prezent se află arestat în Italia și cu încă un prieten al acestuia al cărui nume nu mi-l amintesc, am efectuat retrageri de numerar în Focșani, T., B., Râmnicul Sărat și Ploiești la ATM-uri aparținând băncii Carpatica, singura unde puteau fi folosite aceste carduri.” C. A. T. a fost condamnat definitiv prin sentința penală 12/2011 a Tribunalului Prahova, definitivă prin sentința penală 2174/2011 a ICCJ.
Inculpatul S. I. V. a recunoscut de la început participarea sa la săvârșirea faptei sa:" împreună cu C. I. la începutul lunii martie 2008 am folosit cardurile acestuia la ATM -uri din B., B., Ploiești, Râmnicu Sărat și Focșani". Cu privire la modalitatea de operare, inculpatul a precizat: „De regulă, când unul dintre noi folosea cardurile pentru a retrage bani, celălalt stătea de pază". Această descriere este concordantă cu imaginile surprinse și stocate de camerele de supraveghere ale bancomatelor unde s-a operat.
Fiind efectuată o expertiză pentru a se stabili dacă persoana care a participat la comiterea faptelor surprinse de camerele de supraveghere ale ATM-ului_ aparținând Băncii Comerciale Carpatica - Sucursala Focșani, s-a apreciat de către experții criminaliști din cadrul Institutului pentru tehnologii avansate că bărbatul indicat este, cu probabilitate mare unul și același cu S. I. V. ( conform Raportului de expertiză nr._ din 15.06.2012).
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei atât pe parcursul urmării penale cât și în fața instanței de judecată.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, instanța a constatat că este în prezența situației descrise de art.5 Cod penal și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpat instanța urmează să analizeze influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică, la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat
Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.
Instanța de fond a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis in judecată nu au fost modificate fiind in continuare prevăzute in legi speciale.
În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului S. I. V. care în perioada 01.03.-05.03.2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, a efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică falsificate, accesând în mod repetat, astfel, ilegal sisteme informatice (ATM- uri ale Băncii Carpatica din Focșani, T., Râmnicu Sărat, B. și Ploiești) întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal, art. 42 al 1 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal.
Infracțiunile au fost reținute in concurs avându-se în vedere atât caracterul ilicit al operațiunilor desfășurate cât și caracteristicile ATM-ului care îl includ în sfera sistemelor informatice. Bancomatul este privit ca sistem informatic întrucât, din punct de vedere tehnic, acesta respectă toate condițiile impuse. Elementele sale de securitate sunt de tip logic și, anume, aplicații informatice care stabilesc validitatea sau valabilitatea unui card în baza unei funcții matematice care întoarce valoarea de „ adevăr" sau „fals" pentru combinația de informații stocate pe banda magnetică a cardului ori obținute prin tastarea codului PIN de către deținător.
Odată cu introducerea cardului și formarea codului PIN se realizează o interacțiune directă a autorului cu acest dispozitiv și asupra funcției sale matematice, în speța de față, caracterul ilicit al activității derivă din faptul că instrumentul de plată electronică a fost falsificat și a fost utilizat de către o persoană care nu avea atributul de a executa această operațiune.
Instituțiile autonome în raport de incriminare și sancțiune decurgând din incriminare, respectiv art.41 alin.2 Cod penal anterior, art.320 1 alin.7 Cod procedură penală anterior și art.33 lit.a Cod penal anterior.
S-a apreciat de către instanță că, aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituții autonome nu contravine principiului legalității, nu este creată o lex tertia.
În aplicarea acestui principiu, referitor la existența infracțiunii continuate, instanța a constat că legea nouă este mai favorabilă sub regim sancționator, instanța putând aplica o pedeapsă cu închisoarea care depășește cu până la 3 ani maximul special al pedepsei, spre deosebire de sporul de până la 5 ani ce putea fi aplicat conform Codului penal anterior.
Instanța de fond a reținut că definiția infracțiunii continuate a fost modificată, noul cod prevăzând pe lângă cerințele unității de subiect activ, de conținut și rezoluție infracțională și o condiție suplimentară pentru reținerea formei continuate a infracțiunii, respectiv unitatea de subiect pasiv.
Raportând prev. art.35 alin.1 Cod penal la starea de fapt expusă anterior, instanța reține îndeplinite condițiile prevăzute de noile reglementări.
Având în vedere îndeplinirea condițiilor prev. de art. 35 alin. 1 Cod penal. și dispozițiile mai favorabile sub aspect sancționator ale infracțiunii continuate prev. de art. 36 alin. 1 Cod penal, instanța de fond le-a reținut în încadrarea juridică.
Cu privire la reținerea în încadrarea juridică a concursului de infracțiuni instanța constată, din analiza comparativă a prev. art. 33. lit. a Cod penal anterior și art. 38 Cod penal. nu există diferențe sub aspectul conținutului definiției date acestei instituții.
Sub aspectul sancționator al concursului instanța retine din analiza comparativă a prev. art. 34 alin.1 lit.b Cod penal anterior și 39 alin.1 lit. b, dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, noul cod prevede sistemul cumulului juridic, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, însă spre deosebire de Cod penal. anterior, aplicarea sporului este obligatorie. De asemenea, sporul nu mai este stabilit în cuantum variabil, ci în cuantum fix, respectiv 1/3 din totalul celorlalte pedepse care nu au fost aplicate inculpatului.
Raportat la situația de fapt, având în vedere perioada scurtă de timp în care au fost săvârșite infracțiunile, instanța de fond a apreciat că nu se impune aplicarea unui spor. În consecință, pedepsele aplicate au fost contopite potrivit codului penal anterior.
În ceea ce privește efectele procedurii recunoașterii vinovăției nu există diferențe între art.3201 alin.7 Cod procedură penală anterior și art.396 alin.10 Cod procedură penală. Ambele texte prevăd reducerea limitelor sancțiunii cu o treime.
La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
De asemenea, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin.7 Cod procedură penală. anterior (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de inculpat a fost redusă cu o treime, devenind închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni sau 1/4 din amendă).
Din fișa de cazier judiciar instanța de fond a reținut că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.4761/97 din 12.03.1999 a Tribunalului din Bologna irevocabilă la data de 30.09.2009 prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, 2.500.000 lire italiene amendă și pedeapsa accesorie de interzicere perpetuă de la ocuparea și exercitarea funcțiilor publice, prev.de art. 64 lit. b din Cod penal anterior și măsura de siguranță privativă de libertate a încredințării unei case de muncă pentru durata minimă de 1 an, sentință penală a autorităților italiene. Sentința penală pronunțată in Italia a fost recunoscută prin sentința penală 201/15.05.2012 a Curții de apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012.
Ulterior, prin sentința penală 21/17.01.2013 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 01.02.2013 s-a lămurit dispozitivul sentinței penale 201/15.05.2012 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012, in sensul că inculpatul urma a executa pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
Prima instanță a reținut perioada mare de timp pe parcursul căreia s-a desfășurat cercetarea judecătorească în Italia, aspect neimputabil inculpatului și perioada mare de timp care a trecut de la data săvârșirii infracțiunilor in Italia până la data săvârșirii infracțiunilor în România, aspect care a condus la concluzia că inculpatul nu are un comportament constant antisocial, existând posibilitatea de a se lăsa atras in diferite medii infracționale in scopul de a obține venituri mai facil.
Instanța de fond a reținut că inculpatul este angajat la . SRL din G., fiind integrat din punct de vedere social și familial (are un copil minor).
Având în vedere cele expuse mai sus, în baza art. 27 alin.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art.35 al 1 Cod penal (prin calificarea art. 41 alin.2 Cod penal. anterior) și art.320 ind. 1 Cod procedură penală anterior, art.5 Cod penal. instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul S. I. V. la pedeapsa de 8 luni închisoare, acte materiale din perioada 01.03._08, iar în baza art. 42 alin. 1 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 35 al 1 Cod penal (prin calificarea art.41 alin. 2 Cod penal. anterior) și art.320 ind.1 Cod procedură penală anterior, art.5 Cod penal va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) lună închisoare, acte materiale din perioada 01.03._08.
Instanța de fond a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4761/97 din 12.03.1999 a Tribunalului din Bologna irevocabilă la data de 30.09.2009 prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, 2.500.000 lire italiene amendă și pedeapsa accesorie de interzicere perpetuă de la ocuparea și exercitarea funcțiilor publice, prev.de art. 64 lit. b din Cod penal. anterior și măsura de siguranță privativă de libertate a încredințării unei case de muncă pentru durata minimă de 1 an, sentință penală a autorităților italiene recunoscută prin sentința penală 201/15.05.2012 a Curții de apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012.
Având în vedere cele expuse mai sus, prin care s-a stabilit că reglementările codului anterior sunt mai favorabile sub aspect sancționator al concursului de infracțiuni, în temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal anterior, art. 33 alin.1 lit. a și 34 alin 1 lit. b Cod penal anterior a contopit pedepsele de 8 luni închisoare, 1 lună închisoare, 4 ani și 6 luni închisoare inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la 21.10.1997 la 27.11.1997, de la 28.04.2010 la 15.04.2013.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale 201/15.05.2012 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la 23.07.2012.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul S. I. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu că după reluarea cercetărilor judecătorești și a dezbaterilor a fost în imposibilitatea de a se prezenta la termenele din 07.01.2014 și 1.02.2014, însă a fost reprezentat de către apărător, termene la care au fost finalizate dezbaterile judiciare, pronunțarea fiind amânată pentru data de 03.03.2014.
În aceste condiții, pentru că nu primea comunicarea soluției s-a interesat la grefa instanței de fond, ocazie cu care a aflat că figurează în evidențe că i-a fost comunicată soluția, dar că nu a fost primită la adresa de comunicare, procedura de comunicare, în opinia sa fiind informă, în condițiile în care nu a avut posibilitatea să verifice procedurile, toate informațiile fiindu-i furnizate verbal. Mai mult, situația înregistrată nu corespunde realității deoarece la adresa unde locuiește nu a fost căutat de vreun agent procedural și nici nu a primit vreo înștiințare în acest sens.
Față de cele mai sus expuse, s-a solicitat să se constate că în cauză procedura de comunicare nu a fost îndeplinită și nu a luat la cunoștință despre soluție decât în mod accidental și ca are, sunt întrunite condițiile legale privind repunerea în termen, urmând ca în temeiul art.411 alin.3 Cod procedură penală să se dispună suspendarea executării hotărârii atacate.
Referitor la apelul declarat, a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, solicitând a se dispune în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, desființarea acesteia și rejudecând să se pronunțe o soluție legală.
Din acest punct de vedere consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică în raport cu criteriile generale și speciale de individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare.
Consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea circumstanțelor concrete, atât a celor reale, cât și a celor personale.
Astfel, în privința circumstanțelor reale a probat în fața instanței de fond participarea sa redusă la săvârșirea faptelor, comparativ cu cea a lui C. A. T., care a avut practic inițiativa în comiterea infracțiunilor, iar mijloacele electronice au fost procurate tot de către acesta, situație ce rezultă fără echivoc din probele dosarului și din rechizitoriu.
În aceste condiții, aplicarea unei pedepse de 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.42 alin.1 din Legea 161/2003 față de o pedeapsă de 4 luni închisoare cât i-a fost aplicată celuilalt inculpat (dosar nr._ al Tribunalului Prahova) apare ca disproporționată.
Totodată, instanța de fond nu a ținut cont de argumentele invocate, în ceea ce privește circumstanțele personale, faptul că este angajat, își procură mijloacele de subzistență pentru el și familie din activitățile licite, fiind de astfel singurul care realizează venituri.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de cuantumul redus al prejudiciului, precum și de faptul că acesta a fost recuperat, iar impactul social datorită perioadei lungi scurse de la comiterea faptelor s-a atenuat simțitor.
În final, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, rejudecând cauza să se dispună aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Examinând sentința apelată, în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, de motivele cuprinse în apelul inculpatului și de dispozițiile art.417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că, apelul este nefondat.
În primul rând, Curtea constată că nu se impune repunerea în termenul de apel a inculpatului, în condițiile în care este reală situația pe care acesta a prezentat-o, în sensul că copia dispozitivului sentinței pronunțate de prima instanță nu i-a fost comunicată la adresa unde locuiește, ci la o adresă incorectă de unde a fost returnată, comunicarea fiind efectuată, în final la ușa instanței.
Astfel, Curtea constată că, pe parcursul judecării cauzei la prima instanță, inculpatul a făcut cunoscut că adresa la care domiciliază este în G., ., ., ., însă copia dispozitivului sentinței penale nr.576/18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești i-a fost trimisă la adresa G., ., ., ., județul G., factorul poștal constatând că pe bulevardul respectiv nu există blocul PS1D, drept pentru care a returnat comunicarea, iar instanța de fond a procedat la afișarea acesteia la ușa instanței.
Trebuie menționat și faptul că în cursul judecării cererii de apel inculpatul, ce s-a aflat inițial deținut în Penitenciarul Aiud, a fost liberat condiționat, procedându-se la citarea lui la domiciliu, iar pe dovada de primire a citației, trimisă la adresa din G., ., ., ., județul G., a semnat soția acestuia, S. M., confirmându-se faptul că domiciliul inculpatului este real.
Curtea constată că, inculpatului, care a lipsit la data de 18 februarie 2014, când a avut loc dezbaterea cauzei la fond, i s-a comunicat soluția la o adresă greșită, iar comunicarea la ușa instanței este astfel neacoperitoare din punct de vedere legal.
În aceste condiții, cererea de apel este formulată în termen deoarece, potrivit dispozițiilor art.410 alin.1 Cod procedură penală, termenul de apel este de 10 zile și curge de la comunicarea copiei minutei, ori, în cazul inculpatului, până la înaintarea cererii de apel o astfel de comunicare nu i-a fost făcută. Ca atare, nu se impune repunerea în termen a apelului ci, se constată că apelul este declarat în mod valabil.
Pe fondul cauzei, Curtea constată însă că, nu sunt temeiuri pentru admiterea acestei cereri de apel.
În esență, apelantul-inculpat care, la prima instanță a solicitat să fie judecat în procedura simplificată, prevăzută de art.320/1 Cod procedură penală din 1969, este nemulțumit de cuantumul pedepsei aplicate și de modalitatea de executare – privativă de libertate - dispusă.
Curtea constată că, pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina acestuia, prima instanță i-a aplicat pedepse având un cuantum extrem de redus, de 8 luni și respectiv 1 lună închisoare, iar contopirea acestor pedepse, atât între ele, cât și cu pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, constatată a fi concurentă cu faptele din prezenta cauză și aplicată prin sentința penală nr.21/17.01.2013 a Curții de Apel București, s-a făcut potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 rap. la art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal anterior, stabilindu-se de executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare,fără aplicarea vreunui spor.
Prima instanță a pronunțat hotărârea pe data de 3 martie 2014 aplicând principiul legii penale mai favorabile cuprins în art.5 Cod penal, pe instituții autonome, situație pe care, instanța de control judiciar consideră că nu o mai poate reforma, chiar după apariția Deciziei nr.265/06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, fiind investită doar cu apelul inculpatului, căruia nu i se poate crea o situație mai grea.
De altfel, având în vedere faptul că din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare s-au dedus perioadele executate de către inculpat, de la 21 octombrie 1997 la 26 noiembrie 1997, de la 28 aprilie 2010 la 15 aprilie 2013, iar în prezenta cauză, ca urmare a considerării că inculpatul nu a declarat apel în termen s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.624/27 martie 2014, acesta a fost încarcerat iar până la judecarea apelului a fost liberat condiționat, Curtea constată că, acesta a executat deja pedeapsa a cărei modificare a cuantumului se solicită prin cererea de apel.
În concluzie, pedepsele aplicate de prima instanță pentru faptele deduse judecății în prezenta cauză nu pot fi considerate disproporționate față de faptele comise în concret sau față de persoana inculpatului și nu se impune, astfel, reducerea acestora. Cum aceste pedepse au fost contopite cu o pedeapsă având un cuantum mult mai mare, de 4 ani și 6 luni închisoare, stabilit în mod definitiv prin sentința penală nr.21/17 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, Curtea constată că, nu se poate dispune nici schimbarea modalității de executare a acesteia, pedeapsa fiind practic executată în fracția prevăzută de lege ce a permis liberarea condiționată a inculpatului.
Așa fiind, în baza disp. art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului S. I. V., iar în conformitate cu disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
pentru aceste motive
în numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul S. I. V., fiul lui M. și S., născut la data de 06.12.1974, domiciliat în G., ., ., ., județul G., împotriva sentinței penale nr.576/03.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.05.2014.
Președinte, Judecător,
C. G. G. D.
Grefier,
M. M.
Red.GC/MM
5 ex./17.06.2014
d.f._ Tribunalul Dâmbovița,
j.f. L. L.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 127/2014. Curtea de... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 17/2014. Curtea... → |
|---|
