Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1035/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1035/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 27446/281/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.1035
Ședința publică din data de 28 octombrie 2014,
Președinte: - C. G.
Judecător: - E. N.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul V. L., fiul lui T. și M., născut la data de 16 ianuarie 1974, domiciliat în Ploiești, ., ..A, ., împotriva sentinței penale nr.1824/06 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art.81 Cod penal din 1969, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având suspendat dreptul de a conduce, prev. și ped. de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.penal, art.5 Cod penal și cea de conducere a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România, prev. și ped. de art.85 alin.4 rap. la art.82 alin.4 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.penlaă și art.5 C.penal
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit apelantul-inculpat V. L. pentru care din oficiu a răspuns avocat P. J. Ș. din cadrul Baroului Prahova, în substituire pentru avocat D. C. din cadrul Baroului Prahova (delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/22.10.2014 și delegație de substituire fără număr emisă la data de 27.10.2014)
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că inculpatul a fost citat la adresa indicată în cererea de apel iar dovada de citare a fost semnată personal de către apelant.
Avocat P. J. Ș. având cuvântul pentru apelantul-inculpat V. L. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelurilor.
Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Avocat P. J. Ș. apărător desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat V. L., având cuvântul solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond redozarea cuantumului pedepsei întrucât nu este recidivist, a recunoscut și regretat cele întâmplate și nu a comis alte fapte penale.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat, hotărârea pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică.
Prin hotărârea criticată inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având suspendat dreptul de a conduce, prev. și ped. de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.penală, art.5 Cod penal și cea de conducere a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România, prev. și ped. de art.85 alin.4 rap. la art.82 alin.4 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.penal și art.5 C.penal.
Pedeapsa stabilită de instanța de fond este just individualizată, suficient de blândă și nu există temeiuri care să conducă la o redozare a acestei sancțiuni penale, în condițiile în care inculpatul a manifestat perseverență infracțională, săvârșind două infracțiuni revăzute de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 republicată, iar pe de altă parte, acesta are în antecedență două sancțiuni administrative aplicate tot pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1824/06.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în temeiul art.386 C.pr.penală s-a respins cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice data faptei reținută în actul de sesizare din infracțiunile prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 Rep, art. 85 alin. 4 rap. la art. 82 alin. 4 din OUG 195/2002 rep. și art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 33 lit. a și 34 lit b C.pen. în infracțiunile prev. de art. 335 alin. 2 C.pen, art. 334 alin. 4 și 335 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit a și 34 lit b C.pen. anterior și art. 5 C.pen.
1.În baza art.86 alin.2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen., art.5 C.pen. inculpatul V. L. (fiul lui T. și M., născut la data de 16.01.1974, în mun. București, sector 4, domiciliat în mun. București, .. 58, sector 3 și f.f.l. în mun. Ploiești, ., ., ., CNP_, cetățenie română, stagiu militar nesatisfăcut, studii 10 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necunoscut cu antecedente penale) a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, faptă din 03.04.2013.
În temeiul art.71 alin.2 C.pen. din 1969 inculpatului i s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
2. În baza art. 86 alin.2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., art. 5 C.pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, faptă din 10.06.2013.
În temeiul art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969 inculpatului i s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
3. În baza art.85 alin. 4 rap. la art. 82 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., art. 5 C.pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România, faptă din data de 10.06.2013.
În temeiul art.71 alin.2 C.pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a și b și 34 alin.1 lit.b C.pen. din 1969 s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului V. L., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin. 2 C.pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 C.pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din 1969.
În baza art.71 alin.5 C.pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 4260/P/2013 din data de 15.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 Rep, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ce nu are drept de circulație în România și de conducere a unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat, art. 85 alin. 4 rap. la art. 82 alin. 4 și art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep., ambele cu aplicarea art.33 lit.b), toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunii, copie proces-verbal de sancționare contravențională, copii documente auto, adresa nr._/PNF/BMN/30.04.2013, adresa nr._/26.04.2013, declarații martor Goncerencu A. G., declarații învinuit V. L., constatare a infracțiunii, adresa nr._/28.06.2013, adresa nr._/PNF/CDS / 19.07.2013, copie proces-verbal de sancționare contravențională, copii documente auto, documente medicale, declarații martor B. S. D., declarații martor Goncerencu A. G..
La termenul de judecată din data de 13.05.2014, după începerea cercetării judecătorești, instanța de fond a pus în vedere inculpatului prevederile art. 374, 375, 396 alin. 10 Cod proc.pen, acesta declarând că dorește parcurgerea acestei proceduri, recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de parți. Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public, instanța de fond a admis cererea inculpatului de parcurgere a procedurii de recunoaștere a vinovăției.
La dosarul cauzei s-a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului (f.14 d.inst.).
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 03.04.2013 și 10.06.2013 inculpatul V. L. a condus autoturismul marca Lancia, cu numărul de înmatriculare BR 781 VH, pe raza mun. Ploiești, deși avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat iar autoturismul nu avea încheiată o poliță de răspundere civilă auto valabilă.
Din procesul-verbal de constatare a infracțiunii din data de 03.04.2013, se reține că inculpatul V. L. a fost oprit în trafic în timp ce se deplasa pe bld. București din mun. Ploiești la volanul autoturismului marca Lancia Lybra cu nr. de înmatriculare BR 781 VH. Cu ocazia verificărilor efectuate de organele de politie a reieșit că acesta avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat. In momentul opririi inculpatul a recunoscut că avea cunoștință de faptul că nu mai are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
Faptul că inculpatul V. L. avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat este confirmat și prin adresa nr._ / 26.04.2013 emisă de I.J.P. Prahova -Serviciul Rutier.
Conform adresei nr._/PNF/BMN din data de 30.04.2013 emisă de I.G.P.R. - C.C.P.I. a rezultat că autovehiculul marca Lancia, cu numărul de înmatriculare BR 781 VH, nu este semnalat furat sau radiat din circulație, iar ultima asigurare de răspundere civilă a autoturismului a fost valabilă până la data de 07.06.2012.
Din declarațiile inculpatului, instanța de fond a reținut că acesta recunoaște și regretă faptele comise, precizând că autoturismul susmenționat l-a cumpărat din Italia, în vara anului 2012 de la o persoană despre care știe că se numește M.. Acesta a declarat că polița de asigurare pe care a prezentat-o organelor de poliție i-a fost trimisă prin poștă de respectivul M..
Din procesul - verbal de constatare a infracțiunii din data de 10.06.2013, se retine că inculpatul V. L. a fost oprit în trafic pe .. Ploiești la volanul autoturismului marca Lancia Lybra cu nr. de înmatriculare BR 781 VH, iar cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că acesta avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat. In momentul opririi inculpatul a recunoscut că avea cunoștință de faptul că nu mai are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice însă a încercat să își justifice acțiunea invocând faptul că este bolnav de diabet și având nevoie urgentă de insulină.
Faptul că inculpatul avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat în continuare este confirmat și prin adresa nr._/28.06.2013 emisă de I.J.P. Prahova - Serviciul Rutier.
Conform adresei nr._/PNF/CDS din data de 19.07.2013 emisă de I.G.P.R. - C.C.P.I. a rezultat că autovehiculul marca Lancia, cu numărul de înmatriculare BR 781 VH, nu este semnalat furat sau radiat din circulație iar ultima asigurare de răspundere civilă a autoturismului a fost valabilă până la data de 07.06.2013.
Încadrarea juridică:
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, instanța de fond a constatat că este în prezența situației descrise de art.5 Cod penal și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpat instanța urmează să analizeze influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică, la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintre-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.
Potrivit art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 335 alin.2 C.pen. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Instanța de fond a constatat că textele de lege nu au suferit modificări nici sub aspectul laturii obiective sau subiective și nici sub aspectul sancțiunii și a reținut că aplicarea legii vechi sau noi nu înseamnă, în mod necesar, o pedeapsă mai mare. Pe de altă parte, tratamentul juridic similar nu înseamnă egalitatea pedepselor, răspunderea penală fiind influențată, în concret, de incidența altor cauze sau circumstanțe de atenuare sau de agravare.
Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului V. L. care la data de 03.04.2013, în jurul orelor 01:14, a condus autoturismul marca Lancia, cu numărul de înmatriculare BR 781 VH în Ploiești, pe . dreptul de a conduce din data de 19.02.2013, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.86, alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Elementul material al laturii obiective este realizat de acțiunea de conducere a unui autovehiculul - marca Lancia, cu numărul de înmatriculare BR 781 VH, pe un drum public, respectiv pe.>din municipiul Ploiești, la o dată când inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane lipsite temporar de acest drept, ca urmare a încălcării grave în trecut a legislației rutiere. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
Pe latură subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitatea prevăzută de art.19, alin.1 lit.b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).
Fapta aceluiași inculpat care la data de 10.06.2013, în jurul orelor 00:15, a condus autoturismul marca Lancia, cu numărul de înmatriculare BR 781 VH în Ploiești, pe . dreptul de a conduce din data de 19.02.2013, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.86, alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Elementul material al laturii obiective este realizat de acțiunea de conducere a unui autovehiculul - marca Lancia, cu numărul de înmatriculare BR 781 VH, pe un drum public, respectiv pepe .>din municipiul Ploiești, la o dată când inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane lipsite temporar de acest drept, ca urmare a încălcării grave în trecut a legislației rutiere. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
Pe latură subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitatea prevăzută de art.19, alin.1 lit.b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).
Fapta aceluiași inculpat care de a conduce la data de 10.06.2013, în jurul orelor 00:15 autoturismul marca Lancia cu numărul de înmatriculare BR 781 VH în Ploiești, pe . avea polița de răspundere civila auto întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute, prev. de art.85 alin.4 din OUG 195/2002.
Potrivit art.82 alin.4 din OUG 195/2002 republicată „ Autovehiculele și remorcile înmatriculate în alte state, deținute de persoane care au sediul sau domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maximum 90 de zile de la introducerea acestora în țară, dacă sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulație”.
Potrivit art. 85 alin. 4 din OUG 195/2002 „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani”
Inculpatul a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România prev. de art 85 alin. 4 rap. la art 82 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu intenție directă, cunoscând că nu are încheiată o poliță de asigurare pentru răspundere civilă auto și urmărind să circule cu autoturismul în aceste condiții.
Cele trei infracțiuni au fost comise în concurs real, ca formă a plurității de infracțiuni, fiind săvârșite de aceeași persoană, printr-o singură acțiune, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.
Având în vedere diferențele de regim sancționator prev. de art. 34 lit. b C.pen. din 1969 si 39 alin. 1 lit. b C.pen. instanța de fond a apreciat că regimul sancționator al concursului prevăzute de reglementările anterioare sunt mai favorabile inculpatului, astfel, prima instanță a făcut aplicarea art. 34 lit. b C.pen. din 1969.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpat există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la câte o pedeapsă.
Identificarea legii penale mai favorabilă inculpatului V. L., având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului, individualizarea judiciară a pedepsei aplicată și individualizarea judiciară a executării pedepsei.
Judecătorul instanței de fond a reținut că, potrivit art. 13 alin. 1 din Codul penal din 1969, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5 alin. 1 din Codul penal în vigoare la data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin urmare, s-a constatat că textul alin.1 al art. 5 reia dispoziția art. 13 alin. 1 din Codul penal din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne același.
Determinarea caracterului „mai favorabil” are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, așadar, atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.
Din perspectiva incidenței circumstanțelor atenuante judiciare, singurele care pot fi reținute în cauză, se remarcă faptul că, noul Cod penal restrânge sfera și efectele circumstanțelor atenuante judiciare, în sensul că, prevede, în mod restrictiv, un număr de două circumstanțe, clar indicate, spre deosebire de Codul penal vechi care doar exemplifica anumite împrejurări ce pot constitui circumstanțe atenuante.
Cu referire la efectele circumstanțelor atenuante, instanța de fond a reținut că, în prezența acestora, nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, astfel cum prevedea vechiul Cod penal, efectul lor fiind limitat, în noul Cod penal, la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu o treime.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere, atât criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1969, cât și cele prevăzute de art. 74 din Codul penal, reținând limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite, gradul ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, rolul și contribuția inculpatului în activitatea infracțională, urmarea socialmente periculoasă produsă, dar și persoana și conduita acestuia.
Referitoare la conduita anterior săvârșirii infracțiunii prima instanță a reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar ulterior săvârșirea infracțiunii a reținut atitudinea sa sinceră de recunoaștere a săvârșirii faptei.
Instanța de fond a apreciat atitudinea sinceră a inculpatului, însă, recunoașterea faptei nu atenuează cu nimic gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise. De asemenea, față de modul de a infracțiunilor deduse judecății (constatarea în flagrant), este lipsită de relevanță recunoașterea faptei de către inculpat, o eventuală atitudine de negare nefăcând decât să-i înrăutățească poziția procesuală.
Prima instanță a reținut perseverența inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, reținând săvârșire acestora în concurs, la interval apropiat ca timp.
Prin urmare, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare fapă reținută în sarcina sa, într-un cuantum peste maximul special prevăzut de lege și redus în condițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și anume, o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, faptă din 03.04.2013, o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, faptă din 10.06.2013 și o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România, faptă din data de 10.06.2013.
Având în vedere reținerea ca favorabilă inculpatului a legii vechi, instanța în temeiul art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969 a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
Instanța de fond a dat eficiență și dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969 privind sancționarea concursului de infracțiuni în cazul în care s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea și a contopit cele trei pedepse aplicate inculpatului prin prezenta, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea, de aceea de 6 luni închisoare.
De asemenea, prin aplicarea acelorași reguli referitoare la sancționarea concursului de infracțiuni, în baza art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969 instanța de fond a interzis în final inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante.
Prima instanță s-a orientat către pedeapsa închisorii cu executarea în regim neprivativ de libertate, nefiind exclusă aplicarea unei alte modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei, deoarece sunt întrunite cerințele legale prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. b sau art. 86/1 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și, respectiv, art. 83 ori art. 91 din Codul penal, referitoare la amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Instanța de fond a apreciat că suspendarea condiționată a executării pedepsei, prev. de art. 81 din C.pen. anterior este mai favorabilă, ca modalitatea de executare având în vedere că nu trebuie impuse inculpatului anumite obligații pe care trebuie să le respecte pe durata termenului de încercare. În plus, la împlinirea termenului de încercare persoana condamnată este reabilitată de drept în situația în care nu săvârșește o altă infracțiune pe perioada termenului de încercare.
Având în vedere că pedeapsa este mai mică de 3 ani închisoare, respectiv 6 luni închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii (este cunoscut cu antecedente penale), de atitudinea sa sinceră avută încă de le început, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a acestuia, care a conștientizat consecințele negative ale faptei sale, în baza art.81 Cod penal anterior, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
Prima instanță a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […].
Cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul, în baza textului legal enunțat, este dat de suma de 300 lei cheltuieli judiciare din faza urmăririi penale și 700 de lei din cheltuieli judiciare din faza judecății. Prin urmare, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul V. L., criticând-o pentru netemeinicie, susținând că pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății sunt excesive, implicit pedeapsa rezultantă fiind de asemenea excesivă în raport de circumstanțele sale personale, constând în lipsa antecedentelor penale și conduita procesuală sinceră, de recunoaștere a faptelor și de simplificare a judecății.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și reindividualizarea judiciară a pedepselor în sensul reducerii acestora și implicit a pedepsei rezultante.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpatul V. L. este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului penal, din care rezultă atât existența faptelor pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpat.
Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate coroborate cu declarația de recunoaștere a vinovăției, în mod corect s-a reținut și rezultă că inculpatul apelant V. L. la data de 10.06.2013 a condus pe drumurile publice din Ploiești autoturismul marca Lancia Lybra cu numărul de înmatriculare BR-761-VH, având dreptul de a conduce autoturismul pe drumurile publice suspendat și în condițiile în care autovehiculul, achiziționat din Italia și înmatriculat în această țară, nu avea drept de circulație în România, deoarece nu avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto valabilă, în contextul în care anterior, la data de 03.04.2014, inculpatul fusese depistat de către agenții de poliție rutieră în timp ce conducea același autoturism pe drumurile publice din Ploiești având dreptul de a conduce autovehicule suspendat, dată la care i-a fost adusă la cunoștință inexistența asigurării auto de răspundere civilă valabil încheiată pentru autovehiculul respectiv.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat este legală, în raport de forma de vinovăție, soluția de condamnare de asemenea fiind justă, în raport de ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale și declarația de recunoaștere a vinovăției, aflată la filele 20-21 dosar fond, coroborată cu mențiunile din încheierea de ședință de la fila 22 dosar fond, asupra vinovăției și soluției de condamnare, nefiind formulate critici cu prilejul prezentei căi de atac.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, curtea constată de asemenea, că în urma succesiunii legilor penale în timp, instanța de fond a realizat o corectă aplicare a disp. art.5 alin.1 Cod penal, astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale nr.265/2014 prin care s-a statuat că disp. art.5 alin.1 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea dispozițiilor din legile penale succesive cu privire la stabilirea și la aplicarea legii penale mai favorabile.
Din acest punct de vedere, în mod judicios instanța de fond a reținut că în mod global legea penală specială în vigoare la data săvârșirii faptelor, deci legea anterioară reprezintă legea mai favorabilă, în condițiile menținerii conținutului incriminator în ambele legi succesive și a modificării tratamentului sancționator, însă în raport de faptul că regimul juridic al pluralității de infracțiuni este net favorabil sub imperiul vechii legi penale iar modalitatea de executare aleasă de prima instanță reprezintă de asemenea o modalitate de executare favorabilă inculpatului prin absența impunerii în normele legale a unor obligații sau măsuri de supraveghere, suspendarea condiționată prevăzută de art.81 Cod penal din 1969 neregăsindu-se în cadrul legal intrat în vigoare pe parcursul judecății la 1 februarie 2014 și având un pronunțat caracter favorabil față de suspendarea sub supraveghere instituită de noua lege penală.
Așa fiind, curtea constată că modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile realizată la primul grad de jurisdicție este corectă, iar în ceea ce privește criticile inculpatului vizând greșita individualizare a pedepselor, curtea constată că acestea sunt nefondate, instanța de fond luând în considerare atât gradul de pericol social concret al infracțiunilor, cât și modul și împrejurările de săvârșire, dar și atitudinea procesuală de recunoaștere a vinovăției din partea inculpatului și de simplificare a judecății.
Atât durata pedepselor stabilite la primul grad de jurisdicție și implicit durata pedepsei rezultante, care a fost stabilită cu luarea în considerare a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezentate de recunoașterea vinovăției, cât și modalitatea de executare nonprivativă de libertate a suspendării condiționate, sunt corespunzătoare atât pericolului social concret al infracțiunilor cât și persoanei inculpatului, fără a se impune reducerea pedepselor componente ale pluralității infracționale în condițiile în care instanța de fond s-a orientat la pedepse situate către limita minimă specială.
Împrejurarea că, potrivit documentelor medicale aflate la filele 23-26 dosar fond inculpatul are o . afecțiuni ale sănătății incluzând diabetul zaharat și polineuropatie diabetică mixtă, a fost în mod judicios avută în vedere la primul grad de jurisdicție, neputând reprezenta un element determinant în reindividualizare judiciară a pedepsei câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, pedepsele au fost proporționalizate prin situarea lor către limita minimă specială, iar ca efect al aprecierii globale a legii penale mai favorabile s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante.
Nu în ultimul rând, curtea mai observă că deși inculpatul nu are antecedente penale reprezentate de existența unei hotărâri anterioare de condamnare, cu toate acestea, potrivit fișei de cazier judiciar de la fila 14 dosar fond, la 07.08.2013 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative tot pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din OUG 195/2002, aspect care formează convingerea curții în sensul aprecierii ca neîntemeiate a criticilor formulate de inculpat.
Concluzionând, curtea constată că atât durata pedepselor stabilite la primul grad de jurisdicție și implicit durata pedepsei rezultante, precum și modalitatea de executare dispusă, corespund gradului de pericol social concret al infracțiunii și persoanei inculpatului, fără a se impune reducerea pedepselor, urmând ca apelul să fie respins ca nefundat, conform art.421 pct.1 lit.b C.pr.penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 C.pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul V. L., fiul lui T. și M., născut la data de 16.01.1974, domiciliat în Ploiești, ., ..A, ., împotriva sentinței penale nr. 1824/06.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă pe apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2014.
Președinte, Judecător,
C. G. E. N.
Grefier,
M. M.
Red.CG/MM
4 ex./21.11.2014
d.f._, Judecătoria Ploiești
j.f. S. V. M.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 312/2014. Curtea de... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
