Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 166/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 166/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 1009/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 166
Ședința publică din data de 12.05.2014
Președinte – S. P. B.
Grefier – I. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T. de la Prachetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației declarate de contestatoarea-condamnată R. M. M.-fiica lui G. și F., născută la 30.dec.1984, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 260/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins contestația ca fiind neîntemeiată.
În baza art.275 alin.2 c.pr.pen., condamnata a fost obligată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea-condamnată R. M. M. asistată de avocat desemnat din oficiu C. E. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Conform dispozițiilor art.89 alin.2 Cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul din oficiu al contestatoarei condamnate aflată în stare de deținere a luat legătura cu aceasta.
Avocat din oficiu C. E. pentru contestatoarea-condamnată R. M. M. arată că aceasta înțelege să-și mențină contestația formulată și depune la dosar un memoriu.
Apărătorul contestatoarei-condamnate și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu sunt cereri prealabile, excepții de invocat sau probe de administrat, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea acesteia.
Avocat din oficiu C. E. pentru contestatoarea-condamnată R. M. M. arată că aceasta a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 260/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova solicitând aplicarea legii penale mai favorabile referitor la sentința penală nr. 94/21.09.2011 a Tribunalului N. rămasă definitivă prin neapelare, considerând că sunt incidente dispozițiile noului Cod penal cu privire la noile limite de pedeapsă. Lasă la aprecierea instanței în ce măsură pedeapsa aplicată prin sentința de condamnare depășește limita maximă prevăzută de noul cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației, întrucât niciuna din pedepsele aplicate contestatoarei condamnate nu depășește maximul special al pedepsei prevăzut de Cod penal actual.
Contestatoarea-condamnată R. M. M. având ultimul cuvânt potrivit art. 389 Cod procedură penală arată că are 4 copii minori care în prezent se află la Casa de copii și solicită reducerea pedepsei.
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin sentința penală nr. 260/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de condamnata R. M. M..
Totodată, în baza art.275 alin.2 c.pr.pen., aceasta a fost obligată aceasta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 12.02.2014, condamnata R. M. M.-fiica lui G. și F., născută la data de 30.12.1984 în Zărnești, jud. B., în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, a solicitat instanței aplicarea legii penale mai favorabile.
În vederea soluționării cauzei, au fost depuse la dosar, în fotocopie, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.301/P/2011 din 25.10.2011 emis de Tribunalul N..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.94/21.09.2011 a Tribunalului N., definitivă prin neapelare la data de 25.10.2011, a fost condamnată inculpata R. M. M., în baza art.174, 175 lit.c Cod penal cu aplic. art.73 lit.b Cod penal, art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal și art.76 alin.2 Cod penal, la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal după executarea pedepsei închisorii.
Urmare rămânerii definitive a acestei hotărâri, a fost emis M.E.P.I. nr.301/P/2011 din 25.10.2011 de către Tribunalul N..
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art.4 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, s-a constatat că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța a avut în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art.187 Cod penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, nu vor fi avute în vedere instituții precum tentativa, circumstanțele atenuante sau agravante, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 C.p.p. sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.
S-a făcut o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi s-au comparat limitele de pedeapsă.
Instanța a mai constatat că, spre deosebire de art.5 din Codul penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art.6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare, deci, de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
Aplicând principiile enunțate în prezenta cauză, prima instanță a constatat în privința infracțiunii de omor calificat, că aceasta este actualmente reglementată de art.189 din Codul penal, fiind pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 ani, prin urmare pedeapsa aplicată în concret condamnatei pentru această infracțiune, de 7 ani închisoare, nu depășește acest maxim.
Nici pedeapsa complementară aplicată nu depășește durata de 5 ani, cea maximă pentru care poate fi dispusă potrivit noilor reglementări, astfel că s-a constatat că în privința condamnatei nu sunt incidente prevederile art.6 Cod penal.
Concluzionând, pentru argumentele expuse, tribunalul a respins contestația condamnatei R. M. M. pe care a obligat-o la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație condamnata R. M. M. (fila 5) criticând-o prin intermediul apărătorului ce i-a fost desemnat din oficiu în sensul că se impune reducerea pedepsei aplicate care ar trebui reindividualizate având în vedere conduita sa, precizând personal că cei 4 copii minori se află într-o casă de copii.
Curtea, verificând sentința pronunțată de prima instanță în raport de critica contestatoarei-condamnate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale care sunt incidente în cauză, constată că aceasta este legală și temeinică și nu se impune reformarea ei, pentru considerentele ce succed:
Condamnata R. M. Magdalenaa execută în Penitenciarul Târgșor o pedeapsă privativă de libertate stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare.
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța fondului, prin sentința penală nr.94/21.09.2011 a Tribunalului N., definitivă prin neapelare la data de 25.10.2011, a fost condamnată inculpata R. M. M. pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, faptă prev.și ped.de art.174, 175 lit.c Cod penal cu aplic.art.73 lit.b Cod penal, art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal și art.76 alin.2 Cod penal, la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal după executarea pedepsei închisorii.
Urmare rămânerii definitive a acestei hotărâri, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.301/P/2011 din 25.10.2011 de către Tribunalul N..
Aceasta este pedeapsa în executarea căreia se afla condamnata la data de 1 februarie 2014 când a intrat în vigoare Noul cod penal.
În acord cu instanța fondului, Curtea reține că ambele legi penale succesive adică atât codul penal anterior cât și cel intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 au la bază principiul legalității pedepselor care impune obligația ca orice sancțiune să-și găsească temei în lege atât în momentul pronunțării cât și pe întreaga durată a executării pedepsei pentru că dacă legea nouă modifică în favoarea inculpatului cuantumul pedepselor, acesta beneficiază de reducerea stabilită de legiuitor aflându-se în cursul judecății la data legii mai favorabile, pe când condamnatul definitiv la data intervenirii legii mai favorabile, ar trebui să execute și plusul de pedeapsă deși acesta nu mai este prevăzut de legea nouă.
Reglementarea prevăzută de art.6 din codul penal, citată și aplicată corect de instanța fondului se referă numai la legile succesive intervenite după rămânerea definitivă a condamnării și până la executarea integrală a pedepsei și care sancționează în limite diferite infracțiunea comisă, dacă aceasta este incriminată și în legea nouă.
Pentru a decide dacă art.6 cod penal se aplică sau nu trebuie comparată sancțiunea efectiv aplicată și care este intrată în autoritatea lucrului judecat cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru aceeași infracțiune și dacă pedeapsa aplicată îl depășește, cuantumul ei trebuie redus până la acest maxim.
Aplicând această regulă, Curtea stabilește că pedeapsa privativă de libertate de 7 ani de închisoare pe care condamnata o execută actualmente fiind încarcerată în Penitenciarul Târgșor nu se impune a fi redusă deoarece legea penală mai favorabilă conform art. 6 alin. 1 Cod penal, este pentru această condamnată, legea veche.
Pentru considerentele care preced, reținând și că pedeapsa complementară pe care o are de executat condamnata, după executarea pedepsei închisorii se încadrează la rândul ei, în dispozițiile art. 66 alin.1 Cod penal în privința duratei și a conținutului drepturilor interzise iar situația personală ori a familiei condamnatei nu poate fi avută în vedere atunci când se verifică legea penală mai favorabilă, Curtea va respinge ca fiind nefondată contestația exercitată de contestatoarea-condamnată R. M. M., în conformitate cu dispozițiile art.4251 pct.1 lit.b cod pr.pen. și va menține în totalitate sentința penală nr. 260/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 cod pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația declarată de contestatoarea-condamnată R. M. M. –fiica lui G. și F., născută la data de 30.dec.1984, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 260/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.05.2014.
Președinte,
S. P. B.
Grefier,
I. A.
Red.SPB.
2 ex./18.06.2014
Dosar fond nr._ Tribunalul Prahova
Judec.fond A. M. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1035/2014.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 503/2014. Curtea de... → |
|---|
