Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 243/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 3666/204/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.243
Ședința publică din data de 20 martie 2014,
Președinte: - C. G.
Judecător: - G. D.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I..
Pe rol fiind pronunțarea apelului declarat de V. V. E., fiul lui G. și V., născut la data de 29.09.1966 în ., jud. Prahova, domiciliat în ., ., ., jud. Prahova, posesor al CI . nr._ eliberată de SPCLEP Băicoi, CNP_, cetățean român, fără ocupație, recidivist, împotriva sentinței penale nr. 415/29.11.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului apelantului-inculpat să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 20 martie 2014, când a pronunțat următoarea deciziei:
CURTEA:
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 415/29.11.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în temeiul disp. art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b C.penal, a art.13 C.penal cu ref. la art.3201 alin.7 C.pr.penală inculpatul V. V. E., fiul lui G. și V., născut la data de 29.09.1966 în ., jud. Prahova, domiciliat în ., ., ., jud. Prahova, posesor al CI . nr._ eliberată de SPCLEP Băicoi, CNP_, cetățean român, fără ocupație, recidivist, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat(fp.05.08.2011).
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare, aplicată prin s.p. nr.1161 din 24.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă la data de 18.06.2013 prin nerecurare, prin înlăturarea sporului de 2 (două) luni închisoare în pedepsele componente de:
- 2 (doi) ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 222/06.09.2011 pron. de Judecătoria Campina ;
- 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 754/19.04.2012 pron. de Judecătoria Ploiești.
În temeiul disp. art. 36 alin. 2 Cp ref. la art. 33 litera a Cp, rap. la art. 34 litera b Cp, s-au contopit pedepsele de 5 (cinci) luni închisoare, 2 (doi) ani închisoare, 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, sporită la 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare.
S-a aplicat art. 71, 64 lit. a teza a II a și litera b C.penal și s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza s.p. nr.1161/24.05.2013, pronunțat de Judecătoria Ploiești, nr.1387/18.06.2013, dispunându-se emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispozițiile prezentei sentințe penale.
Totodată, s-a dedus perioada executată de la data de 21.11.2011 la zi și s-a menținut restul dispozițiilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina a fost trimis în judecată inculpatul V. V. E., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, rep. cu aplic. art. 37 lit. b Cp., constând în aceea că, în ziua de 05.08.2011, în jurul orei 09.15, a condus pe DJ 720 în direcția Dițești - Filipeștii de P., autoturismul marca Ford Mondeo C., cu numărul de înmatriculare_, în timp ce avea dreptul de a conduce suspendat.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut, în fapt, că în dimineața zilei de 05.08.2011, în jurul orei 09.15, inculpatul V. V. E., a condus pe DJ 720, în direcția Dițești - Filipeștii de P., autoturismul marca Ford Mondeo C., cu numărul de înmatriculare_, proprietatea numitei B. D. V., în timp ce avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat urmare a infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice prev. de act. .87 al. 5 din OUG 195/2002 rep., săvârșită la data de 06.12.2009, când i-a fost reținut permisul de conducere și i-a fost eliberată dovada . nr._, fără drept de circulație.
Conducătorul auto se afla singur în mașină, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea autoturismul Ford Mondeo C. cu o viteza de 75 km/h în localitatea Filipeștii de P. și a fost oprit pentru control de organele de poliție care au constatat că inculpatul avea dreptul de conduce suspendat. Autovehiculul i-a fost încredințat de proprietară pentru a fi conclus pe drumurile publice. Numita B. D. V. nu a cunoscut că V. V. E. avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Situația de fapt reținută de prima instanță a rezultat cu certitudine din coroborarea probatoriilor administrate în faza urmăririi penale: proces-verbal de constatare (f. 5 – 6), copia registrului de circulație din care rezultă că la data de 06.12.2009 inculpatului i s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de refuz de recoltare probe biologice prev. de art. 87 al. 5 din OUG 195 2002, rep., i-a fost reținut permisul și i-a fost eliberată dovadă fără drept de circulație (f. 7), adresele IPJ Prahova - Serviciul Rutier din care rezultă că inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule la data de 05.08.2011(f. 10, 12), fișă cazier judiciar (f. 26), declarațiile martorilor (f. 13-14, 15), copii acte autovehicul (f. 16,17), declarația numitei B. D. V. (f. 18), rezultatul testului cu aparatul Drager (f. 27) și declarațiile învinuitului (f. 28-29, 30-31) cu probatoriile administrate în faza cercetării judecătorești.
Cu ocazia audierii sale în instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a declarat că solicită aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 3201 alin. 1 – 6 Cpp, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, are cunoștință de probele administrate pe parcursul urmăririi penale, pe care și le însușește, solicitând judecarea sa în baza acestora, conform dispozițiilor legale care reglementează judecarea în cazul recunoașterii vinovăției, regretând comiterea faptei (f. 9).
A reținut instanța de fond că din referatul de evaluare efectuat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova (f. 15) rezultă că inculpatul manifestă un comportament deviant, ignorarea respectării normelor legale și minimalizarea consecințelor faptelor sale stând la baza adoptării de către acesta a unei conduite deviante. Potrivit referatului, inculpatul va avea un comportament ilicit, riscul de săvârșire a unor noi infracțiuni putând fi diminuat în prezența suportului familiei, precum și prin identificarea și aplicarea unor măsuri legale care să aibă ca scop îndreptarea comportamentală.
Prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului V. V. E. de a conduce în ziua de 05.08.2011, în jurul orei 09.15, pe DJ 720, în direcția Ditești - Filipeștii de P., autoturismul marca Ford Mondeo C., cu numărul de înmatriculare_, în timp ce avea dreptul de a conduce suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, rep. cu aplic. art. 37 lit.b Cp.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond, conform art.72 cod penal, a avut în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială – OUG nr.195/2002, precum disp. art. 13 cod penal cu referire la art. 320 indice 1 alin.7 cod penal, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, generat de împrejurările în care a fost săvârșită și consecințele acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului care este în vârstă de 47 de ani, a absolvit școala profesională, este cunoscut cu antecedente penale, a săvârșit fapta în stare de recidivă, a avut o atitudine sinceră în cele două faze ale procesului penal, recunoscând și regretând comiterea faptei, considerente în raport de care va aplica acesteia o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător dozat, de natură a asigura scopul educativ-preventiv, conform art. 52 cod penal.
În raport de cele reținute, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum ale cărei limite va fi redus cu câte o treime conform art.13 cod penal cu referire la 320 indice 1 alin.7 cod proc. penală.
Din fișa de cazier judiciar și din înscrisurile depuse de către inculpat la dosar (f. 11, 14 - 16), instanța de fond a reținut că prin sentința penală 1161/24.05.2013 a Judecătoriei Ploiești, definitivă la data de 18.06.2013 prin nerecurare, acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare ca urmare a contopirii cf. art. 36 al. 2 Cp rap. la art. 33 lit. a cu aplic. art. 34 lit. b Cp a pedepsei de 1 an 3 luni închisoare aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 rep., la data de 05.07.2009, prin sentința penală nr. 754/19.04.2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 08.05.2012 și la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz recoltarea probe biologice, prev. de art. 87 al. 5 din OUG 195/2002 rep., săvârșită în noaptea de 05 – 06.12.2009, aplicată prin sp 222/06.09.2012 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr. 1664/17.11.2011 a Curții de Apel Ploiești.
Întrucât fapta dedusă prezentei judecăți a fost comisă în concurs real cu celelalte fapte pentru care a fost condamnat prin sentințele penale menționate, instanța, în cf. cu disp. art. 36 al. 2 Cp, dispunând descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sp 1161/24.05.2013 a Judecătoriei Ploiești, prin înlăturarea sporului, în pedepsele componente de 2 ani închisoare și 1 an și 3 luni închisoare, s-a contopi prezenta pedeapsă cu pedepsele pentru infracțiuni concurente, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită, în regim privativ de libertate, în conformitate cu disp. art. 57 și următoarele Cp.
Ca urmare a aplicării unei pedepse principale cu închisoarea, prima instanță conf. art. 71 cod penal a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b cod penal (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).
Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în temeiul art. 71 și art. 64 cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Dreptului Omului care, în conf. cu disp. art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr.30/1994.Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii” (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst). Curtea a acceptat „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri”.
În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din primul protocol adițional.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de fond nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
În același sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 din codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza I – c din codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din codul penal.
Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia au determinat instanța de fond să aprecieze că aplicarea unei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art.71 cod penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Față de pedeapsa dispusă în sarcina inculpatului, instanța de fond a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza s.p. nr.1161/24.05.2013, pron. de Judecătoria Ploiești, nr. 1387/18.06.2013, dispunând emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispozițiile prezentei sentințe penale și, totodată, a dispus deducerea perioadei executate de la data de 21.11.2011 la zi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul V. V. E., cale de atac înregistrată pe rolul Curții la data de 19.12.2013, astfel încât, în raport de disp. art.10 alin.2 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, la termenul de judecată din data de 13 februarie 2014 s-a procedat la recalificarea căii de atac din recurs în apel.
În motivarea căii de atac, apelantul a formulat critici legate de nelegalitatea sentinței, susținând, în esență, că se impune înlăturarea sporului de pedeapsă de 4 luni închisoare stabilit de instanța de fond, deoarece contravine legii și este nelegal aplicat, în condițiile în care pedeapsa ar fi trebuit sporită până la maximul ei special și abia apoi ar fi trebuit să se aplice sporul de pedeapsă.
Din această perspectivă, în cadrul primului motiv de apel, s-a arătat că aplicarea sporului de 4 luni, după descontopire apoi contopirea ulterioară și aplicarea acelui spor de 4 luni contravine dispozițiilor legale. În disp. art.34 lit.b C.penal se prevede că atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea care poate fi sporită până la maximul ei, iar dacă nici maximul nu este îndestulător, atunci instanța poate să aplice un spor care nu poate fi mai mare de 5 ani.
Pe cale de consecință, în cauza de față instanța de fond trebuia să constate că în urma descontopirii au rezultat: o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.222/2011, o condamnare de 1 an și 3 luni aplicată prin sentința penală nr.784 și pedeapsa de 5 luni pe care instanța de fond a aplicat-o. După contopirea celor trei pedepse, potrivit dispozițiilor legale, trebuia să se dispună condamnarea la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, instanța de fond avea obligația să verifice, și dacă aprecia că nu este îndestulătoare pedeapsa să o sporească spre maximul special, iar dacă, în ipoteza în care acea valoare nu satisfăcea, putea să aplice sporul de pedeapsă.
Pe cale de consecință, se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, în urma contopirii să se constate că trebuie executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
Cel de al doilea motiv de apel vizează aplicarea disp. art.59 și 61 C.penal, susținându-se că, la momentul judecății, inculpatul fusese liberat condiționat pentru faptul că executase pedeapsa de 2 ani închisoare, mai precis fusese arestat la data de 21.11.2011 și liberat la data de 10.09.2013. În acest context instanța de fond trebuia să verifice dacă, în situația în care se afla el, aceea de persoană liberată condiționat, în care se descoperă o nouă infracțiune comisă în perioada de concurs care presupunerea executarea pedepsei, se impunea sau nu, fie revocarea liberării condiționate, fie executarea pedepsei care rezulta în urma contopirii
Pe cale de consecință, s-a arătat că nu se mai impunea emiterea unui nou mandat de executare, pentru că inculpatul avea statutul de persoană liberată condiționat, în condițiile în care pedeapsa care urma să fie contopită fusese executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1387/2013 emis de Judecătoria Ploiești
În final, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, înlăturarea dispoziției referitoare la emiterea unui nou mandat de executare și să se constate că și în aceste condiții, dacă s-ar menține pedeapsa de 2 ani și 4 luni, inculpatul-apelant îndeplinește condițiile de a fi pus în libertate condiționată, motiv pentru care se solicită menținerea liberării condiționate, conform art.61 C.penal.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul inculpatului este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, coroborate fiind cu declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției sale, probe din care rezultă atât existența faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpat.
Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, dar și în raport de poziția de recunoaștere a inculpatului, în mod corect s-a reținut și rezultă că inculpatul apelant V. V. E. în ziua de 05.08.2011, în jurul orei 09.15, a condus pe DJ 720 în direcția Dițești - Filipeștii de P., autoturismul marca Ford Mondeo C., cu numărul de înmatriculare_, în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei comise de apelant este legală, raportat la normele în vigoare la momentul epuizării infracțiunii și corespunde situației de fapt și formei de vinovăție în care a acționat acesta, iar soluția de condamnare a apelantului pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă administrate în decursul urmăririi penale, dublate, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare, de recunoașterea vinovăției de către autorul faptei, în condițiile legii.
De altfel, sub aspectul soluției de condamnare și al individualizării pedepsei nu au fost formulate critici de către titularul căii de atac.
Întrucât de la săvârșirea faptei și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă și anume Codul Penal aprobat prin Legea 286/2009, intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, Curtea, analizând din oficiu problema aplicării dispozițiilor legale ce reglementează legea penala mai favorabilă, potrivit art. 5 alin. 1 din Noul Cod, constată că în cauză, nu se pune problema aplicării acestor dispoziții, deoarece în conținutul constitutiv al infracțiunii nu au intervenit modificări, iar regimul sancționator este același sub aspectul naturii, felului și a limitelor de pedeapsă aplicabile.
Calea de atac promovată de către inculpat este însă fondată în raport de următoarele considerente:
Este adevărat că anterior săvârșirii infracțiunii deduse judecății inculpatul apelant a fost condamnat prin 2 hotărâri judecătorești definitive, separate, pentru comiterea unor infracțiuni aflate într-o pluralitate infracțională sub forma concursului real, iar aceste pedepse au fost contopite ulterior, pe cale separată, prin formularea unei cereri de modificare a pedepsei.
Astfel, din fișa de cazier judiciar și din copiile mandatelor de executare a pedepsei închisorii aflate la dosar, rezultă că anterior inculpatul a fost condamnat după cum urmează: la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare prin sentința penală nr. 22/06.09.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1664/17.11.2011 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești.
Separat, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare prin sentința penală nr. 754/19.04.2012 pronunțată . de Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă prin nerecurare.
Aceste două pedepse au fost contopite prin sentința penală nr. 1161/24.05.2013 pronunțată de către Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă prin nerecurare, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 luni închisoare, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare, sens în care a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1387/18.06.2013 de către Judecătoria Ploiești.
Din biletul de liberare nr. P2-_/10.09.2013 emis de către Penitenciarul Găești, aflat la fila 16 doar fond, reiese că apelantul a executat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare în intervalul 21.11._13, dată la care a fost pus în libertate condiționată.
Infracțiunea dedusă judecății a fost comisă de către inculpat la data de 05.08.2011, înainte deci de a se dispune condamnarea sa definitivă pentru vreuna dintre faptele descrise mai sus, aflându-se deci în concurs real în raport de celelalte condamnări aplicate pe cale separată anterior.
Din succesiunea condamnărilor aplicate inculpatului, Curtea constată că instanța de fond, deși a stabilit în mod corect existența pluralității infracționale a faptei deduse judecății, cu infracțiunile pentru care s-au aplicat anterior pedepsele definitive, potrivit celor descrise mai sus, cu toate acestea, a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează pedeapsa aplicabilă în caz de concurs de infracțiuni, potrivit codului penal din 1969 sub imperiul căruia au fost comise faptele și s-a realizat judecata.
Astfel, Curtea remarcă faptul că, în urma contopirii, a fost aplicată la pedeapsa cea mai grea un spor de 2 luni închisoare, intrat așadar în puterea lucrului judecat, însă, cu toate acestea, instanța de fond, fără a înlătura acest spor sau fără a face vorbire despre acesta, în considerentele sentinței sau în minuta întocmită cu prilejul deliberării, totuși a aplicat inculpatului un alt spor, acela de 4 luni închisoare, stabilind spre executare o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, fără a deduce totodată, în mod corect, perioada executată anterior, dispunând deducerea la zi, cu toate că apelantul se afla în stare de libertate la momentul judecății și al pronunțării sentinței.
Or, câtă vreme sporul de pedeapsă aplicat anterior, acela de 2 luni închisoare, intrase în puterea lucrului judecat, este evident că adăugarea la pedeapsa cea mai grea a altui spor de pedeapsă, de 4 luni închisoare, fără motivarea concretă a necesității aplicării acestuia, în raport de elementele ce au fundamentat convingerea instanței, apare ca fiind nelegală și inoportună.
Cu atât mai mult, aplicarea sporului de 4 luni închisoare este apreciată de către
Curte ca nefiind o operațiune impusă de cerințele unei juste individualizări, în condițiile în care, pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de numai 5 luni închisoare, în considerarea gravității faptei și a împrejurării că a recunoscut vinovăția sa în cadrul procedurii simplificate de judecată, iar pedeapsa stabilită prin efectul contopirii a fost deja executată.
În aplicarea regulilor cumulului juridic, potrivit codului penal din 1969, Curtea apreciază că aplicarea unui spor facultativ de pedeapsă, în condițiile stabilirii concursului de infracțiuni pe cale separată, după condamnarea anterioară a inculpatului apelant pentru infracțiuni concurente, mai ales în condițiile în care acesta executase deja pedeapsa cea mai grea stabilită ca efect al contopirii, la care se adăugase deja un spor de pedeapsă, reprezintă o operațiune inoportună, care nu poate asigura în concret realizarea scopului avut în vedere de disp. art. 52 și art. 72 cod penal sub imperiul cărora s-a realizat judecata și aplicarea pedepsei la primul grad de jurisdicție, mai ales având în vedere durata concretă a pedepsei deja aplicate pentru fapta dedusă judecății și conduita procesuală a inculpatului.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu se impune aplicarea sporului de pedeapsă de 4 luni închisoare stabilit în mod greșit la primul grad de jurisdicție, ci, dimpotrivă, menținerea sporului de pedeapsă intrat în puterea lucrului judecat, acela de 2 luni închisoare care a fost stabilit prin efectul contopirii, prin sentința penală nr. 1161/24.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pedeapsa finală ce urmează a fi aplicată apelantului fiind deci cea de 2 ani și 2 luni închisoare.
Prin urmare, calea de atac promovată de către inculpat este fondată, urmând a fi admisă conform art. 421 alin. 2 lit. a cod procedură penală, se va desființa în parte și rejudecându-se cauza, se va înlătura sporul de 4 luni închisoare stabilit prin sentința atacată cu privire la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În raport de argumentele de mai sus, se va aplica la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare sporul de 2 luni închisoare stabilit prin sentința penală nr. 1161/24.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, stabilindu-se deci pedeapsa finală de 2 ani și 2 luni închisoare.
Ținându-se seama de cele expuse mai sus, în privința faptului că, potrivit biletului de liberare condiționată depus la dosar, pedeapsa a fost deja executată, Curtea va constata că inculpatul a executat această pedeapsă în intervalul 21.11._13 și pe cale de consecință nu se mai impune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei prezente și nici anularea mandatului de executare a pedepsei emis anterior.
Prin urmare, se va înlătura anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 1161/24.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, precum și dispoziția de emitere a unui nou mandat de executare. În acest fel instanța răspunzând și criticilor formulate de către inculpat în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor legale care reglementează regimul liberării condiționate.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței, nefiind constatate alte caute de nelegalitate ori netemeinicie de natură să impună reformarea sentinței.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către inculpatul V. V. E. împotriva sentinței penale nr. 415/29.11.2013 pronunțată de către Judecătoria Câmpina, pe care o desființează în parte și rejudecând:
Înlătură sporul de 4 luni închisoare stabilit prin sentința atacată cu privire la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Aplică la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare sporul de 2 luni închisoare stabilit prin sentința penală nr. 1161/24.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, stabilind pedeapsa finală de 2 ani și 2 luni închisoare.
Constată că inculpatul a executat această pedeapsă în intervalul 21.11._13 și înlătură anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 1161/24.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, precum și dispoziția de emitere a unui nou mandat de executare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2014.
Președinte, Judecător,
C. G. G. D.
Grefier,
M. M.
Red.CG/MM
4 ex./ 01.04.2014
d.f._, Judecătoria Câmpina
j.f. S. T.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 446/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 312/2014. Curtea de... → |
|---|
